Home Personal Andrei Neagru vorbește despre clipul piesei ”Prea Departe”

Andrei Neagru vorbește despre clipul piesei ”Prea Departe”

1

Despre piesa ”Prea Departe” am mai scris, dar despre clip nu. De data aceasta, m-am gândit să aflu chiar de la Andrei Neagu, interpretul piesei și regizorul clipului, tot ce e de știut.

1. Videoclipul piesei ”Prea Departe” este primul regizat si filmat de tine? Cum ți-a venit ideea să te ocupi singur de asta?

A fost un proces organic, prin care am dorit să scot în evidență starea piesei. Acest vibe relaxant, m-a determinat să merg pe simplitate. Știi cum se spune: lucrurile simple sunt cele mai elegante.

2. De unde pasiunea pentru video?

Pasiunea pentru video este strâns legată de cea pentru fotografie. Sunt atras de tot ceea ce înseamnă artă și creație. Așadar, cochetez cu fotografia de mult timp, însă am început să aprofundez cu adevărat acest domeniu în primăvara acestui an. Ușor, ușor am început să-mi dau seama că aș putea filma și un videoclip.

3. Clipul e exact ce îți imaginai?

Nu aș vrea să spun că este sau nu ceea ce îmi imaginam. Arta nu este un cadru fix. Tot ce pot să spun este că sunt foarte entuziasmat pentru că am putut reda în aproape 4 minute de video, fix ceea ce aveam în minte. Restul factorilor au fost influențați de echipamentele video, detaliile tehnice și .. interpretarea ta.

4. M-ai dat de gol, într-adevăr, ai lucrat cu mine. Eu sunt actrița din clip, iar eu sunt și iubita ta. Cum a fost pentru tine să colaborezi cu mine?

 A fost o experiență interesantă în sensul în care nivelul de confort și relaxare m-au făcut să uit că filmez un videoclip, ci să simt, mai degrabă, că îmi petrec o zi de sâmbătă alături de prietena mea. Nu a existat niciun sentiment de presiune sau grabă. Am lucrat în ritmul nostru, iar faptul că ne-am înțeles și respectat ideile celuilalt a făcut ca procesul de creație să fie mult mai firesc și distractiv.

5. Cu ce provocări te-ai confruntat pe parcursul filmărilor?

Primele provocări au fost de natură tehnică: poziționarea luminilor și viteza cu care deplasam motorașul pe slider în cele 4 minute. Apoi a urmat stabilirea poziției personajului în fața camerei: cât de aproape începem și cât de departe terminăm astfel încât să nu apară alte chestii nedorite în cadru.

6. Ai un mesaj pentru toți cei care citesc acest interviu?

Niciodată nu ești prea departe de a-ți împlini visul. Niciodată nu ești prea departe de imposibil!

Pe lângă mesajul motivațional de mai sus, vă îndemn pe toți să ascultați piesa în timp ce priviți videoclipul.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here