Gânduri

Home Gânduri

Un avion și-o barză – povestea unui copil

3

Lucrez la postul de radio Itsy Bitsy, așa că lumea copilăriei e cea care mă înconjoară constant. Ce mă surprinde de fiecare dată e că această lume care pare inocentă, inofensivă și ușor superficială ascunde profunzimi și filosofii care au necesitat ani de studiu sau oameni excepționali să le poată expune. Sigur că după ce becul a fost inventat, e simplu să apară combinații de dispozitive cu același principiu, dar eu nu la asta mă refer, ci la faptul că, uneori, copiii ne surprind cu vorbe de duh chiar dacă noi nu am vorbit niciodată cu ei despre acele subiecte. De ce? Probabil absorb informația pe care noi nici nu o sesizăm. Au suficient timp să-și creioneze în minte filosofii, idei și povești după propriile reguli. Cum extrag binele de unde noi nici nu-l vedem, la fel extrag și răul, așa ajung adulți, fiind o combinație de ce au cules din mediul lor.

Cu această introducere lungă voiam să ajung la povestea unei fete. Poveste care mi-a amintit de “Lebedele” de Hans Christian Andersen. Nu stiu dacă fata s-a inspirat de acolo sau pur și simplu imaginația ei a zburat pe aripi până la cer, dar vreau să reproduc povestea ei, căci mi-a plăcut.

Tema emisiunii era: poveste cu un avion și o barză.

Era odată o barză. Se rănise la aripă, dar ambițioasă și ingenioasă, s-a hotărât să ia avionul spre țările calde. Necazurile se țineau lanț de pasărea asta cu atâtea atribuții și treburi. După o bufnitură puternică, motorul avionului s-a oprit. Cu chipul îndurerat, pasărea a făcut – din penele aripii sănătoase – mici parașute pentru fiecare membru al avionului. Stătea și se uita la ei cum își echipau parașutele. Era împăcată cu gândul că toți ceilalți vor fi salvați, dar ideea pilotului a fost să lege toate parașutele între ele, să facă una mare pe care să o atașeze avionului.

Da, da, știu. Logica e că dintr-o aripă de barză nu ar putea să se creeze o parașută care să susțină un avion, dar povestea are ceva mai profund, are emoția sacrificiului, are neașteptatul și finalul fericit pentru că e totuși creată de un copil. În plus, cu pilotul potrivit am putea să fim salvați toți, dacă ar ști să se folosească de sacrificiile noastre.

Ca un fel de P.S. al unei scrisori electronice, tastată cu entuziasmul celui care crede că există speranță pentru viitor, te-aș întreba: știi de unde vine mitul conform căruia berzele aduc nou-născuți? Se pare că tocmai de la o poveste a scriitorului pe care deja l-am amintit. Este vorba despre ”Berzele” de Hans Christian Andersen.

Sursa fotografiilor: pixabay.com

Casa premium e pentru tine!

1

Am tendința să fabulez. Să-mi plece mintea în viitor, să îmi imaginez drone care mută obiectele dintr-o parte în alta a casei sau ecrane ce zboară deasupra patului când m-am trezit ca să aleg opțiunea pe care mi-o doresc la micul dejun. Opțiune care, bineînțeles, s-ar găti singură. Până una, alta, trăiesc în prezent, iar ce-mi pot dori cel mai mult de la casa mea este să fie constituită din produse premium.

Ce înseamnă pentru mine premium?

Auzisem acum câteva zile un prieten lamentându-se că produsele premium nu sunt decât produse normale cu un preț umflat. Nu am putut să nu simt revoltă și să nu mă gândesc oare câți oameni confundă lucrurile?

Poate că există comercianți care folosesc denumirea de “premium” doar în scop comercial pentru a avea adaosuri mai mari, dar în general, un produs de acest fel este cel pentru care au existat costuri mai mari în ceea ce privește producția, folosindu-se materiale de calitate înaltă. De asemenea, performanța respectivului obiect îl poate include în această categorie sau faptul că există metode de producție speciale pentru el.

Eu am descoperit că produsele premium nu sunt neapărat cele scumpe. O gamă largă găsim pe www.vindem-ieftin.ro. Aceștia au un concept ușor de înțeles din următoarea schemă, care se referă la faptul că nu au adaosul din cheltuielile de hypermarket sau depozit.

sursă: https://vindem-ieftin.ro/concept-vindem-ieftin/

Partea bună în a comanda totul de la ei e că economisești timp și bani având în vedere că se asigură că transportul ajunge în siguranță. În funcție de cantitatea pe care o cumperi au şi discounturi avantajoase. Au și o secțiune video cu recenzii ale celor care au cumpărat.

De ce m-am interesat?

Pentru că acum stau în București, într-o ”cutie de chibrit”, dar mi-ar plăcea să mă întorc la origini, poate la pensie, poate doar în vacanțe. Ideea e că vreau ca ai mei copii, când vor apărea, să aibă un spațiu imens, în care să se desfășoare, să se simtă bine și în siguranță, iar acesta ar fi în Horezu, orașul meu natal. Terenul de acolo e suficient de mare încât să am și o curte spațioasă, poate și grădină, pe care să o umplu cu meri, cireși, peri și multe flori. Piscina nu mi-ar lipsi, având în vedere că o să fie gândită inițial ca o casă de vacanță, iar fără o bălăceală de pomină , unde ar mai fi distracția? În jurul piscinei aș folosi pavaj Traverstone Star Stone pentru că are o estetică plăcută, foarte potrivită epocii în care trăim. Casa mi-aș înconjura-o cu gard WPC. Spre deosebire de lemn, lemnul compozit nu necesită întreținere, e rezistent la temperaturi, mucegai și insecte. Nu aș vrea să mă trezesc cu gardul crăpat, așa că pentru mine, asta e varianta ideală.

Dacă în curte aș avea viță de vie și fântână care să-mi amintească de bunici, casa aș decora-o cu piatră naturală. Mereu am avut o slăbiciune pentru ea, dar stând la bloc, ce era? Să fiu singura cu balcon îmbrăcat în piatră naturală? Pentru acoperiș aș alege țiglă metalică, care e ușoară deci nu risc să se dărâme casa pe mine de la prea multă greutate, nu se sparge, se poate îndoi, dar greu, nu ia foc și mi-aș putea face mansardă pentru că asigură o ventilație eficientă.

sursă: vindem-ieftin.ro

În casă, având în vedere că îmi imaginez că și copiii mei se vor bucura de construcție, m-aș orienta la var interior Caparol fiind ecologic, cu emisii slabe, fără solvenți și cu miros plăcut. Pe albul imaculat al varului împreună cu copiii mei, aș realiza câteva desene, în camera lor, care să reprezinte perioada în care se află. Nu mi-aș face griji de mâzgăleli, aș zugrăvi din nou, întrucât lavabila Caparol are o putere mare de acoperire.

O casă extraordinară, din România, care a primit titulatura, foarte greu de obținut, de “casă pasivă premium”, e a jurnalistului Buhnici. Aici nu doar calitatea materialelor de construcție este extraordinară, dar și conceptul casei smart, care poate fi controlată de la distanță, are inovații de ultimă oră, este sigură și cu facturi lunare aproape nule. Până la o casă atât de inteligentă, am dat acest exemplu pentru că am certitudinea că asta e direcția în care trebuie să mergem, e relevant să ne preocupe o casă aleasă înțelept cu materiale rezistente, care să împlinească nevoi estetice, practice și calitative. Un prim pas pentru casa mea și pentru dorința de a avea grijă de mediu ar fi achiziționarea de panouri solare, care transformă energia solară în cea termică.

”Povestea celor trei purceluși” ne învață încă din anul 1843, când a fost prima variantă scrisă de James Orchard Halliwell Phillips, ulterior fiind preluată de Frații Grimm, că o casă bună se cunoaște încă din temelie. Cu atât mai mult noi, la ani distanță, ar trebui să ne preocupăm constant ca locuința, lăcașul în care omul modern petrece peste 50% din timp, să aibă materiale de calitate, care să reziste în timp, să aibă aspectul pe care ni-l dorim și să ne ofere confort în ceea ce privește sănătatea noastră. Astfel că produsele premium merită investite într-un spațiu care nu doar că reprezită locul în care dormi, dar te reprezintă pe tine însuți. Cât de bine te vei simți când știi că ai investit în tine? Când știi că nu-i nevoie de o avere pentru o astfel de casă, ci doar un plan bine pus la punct, alegeri înțelepte și de ce nu? Să achiziționezi toate materialele de la același magazin, recomandarea mea fiind:

Eu acum îmi sun părinții care știu cei mai buni constructori din Horezu și pot să facă o manoperă exact cum mi-o doresc.

 Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Da, vreau mărţişor!

0

Vreau mărţişor! Vreau! Vreau să-mi împodobesc pieptul sau mâna, iar ochii să mi scald cu frumuseţe. Eu mi-aştept mărţişorul ca un copil îngheţata după cartofii de la Mcdonald. Sunt o ramură ce aşteaptă de un an să-şi umple braţul de frunze vii şi colorate, iar pentru mine, frunzele sunt mărţişoarele.

Am observat că de la o vreme e o modă în a spune: “Eu sunt cool. Eu nu vreau cadouri. Eu nu sărbătoresc nimic. Eu sărbătoresc în fiecare zi. Vine primăvara în fiecare an. Ce-i așa big deal?”. Ei bine, eu vreau, și o scriu apăsând cu putere pe taste. E un gest de apreciere, e o bucurie comună a unor oameni care au mai prins un an împreună, care se pot bucura că soarele va fi tot mai puternic. Nu îți cer să-ți dai salariul pe un mărțișor. Nu îți cer să mă impresionezi cu un colier extravagant, cum nu încurajez nici consumerismul.

Poți să-mi dai doar şnurul roșu cu alb într-o manieră haioasă. Cum? E treaba ta să te gândești. Ai simțul umorului? Găsești tu ceva. Dacă nu, poate ești creativ. Ia o piatră și picteaz-o, folosește boabe de cafea lipite pe o foaie și fă-mi o felicitare. Desenează ca la grădiniță sau cumpără cel mai ieftin mărțișor, dar ales cu atenție, căutând în cutia de un leu, forma care ţi se pare că se asortează cu ochii mei. Sau poate coșarul îți amintește de copilărie și vrei să împarți amintirea cu mine. Nu te opresc. Ești liber! Eu atât îți spun, vreau mărțișor, chiar dacă e doar un pupic sau o prăjitură decorată cu roşu şi alb.

Dacă iei ceva de pe tarabă, orice, fără să-ți pese, doar ca să fie ceva, așa, pur și simplu, poți să o lași baltă, nu ai înțeles nimic.

Critică, dar cu cap!

5

Accept cu zambetul pe buze critica, dar cea constructivă.

Dacă doar îți arunci părerea în stânga și în dreapta pentru că asta ai tu impresia că înseamnă democrație, să știi că nu-i așa. Înseamnă doar lipsă de educație, înseamnă că nu te-a învățat nimeni că dacă distrugi un turnuleț, trebuie să pui altceva în loc, chiar dacă e doar o căbănuță. Poate turnul stătea să cadă oricum, dar de ce să-l dărâmi tu dacă nici măcar nu arunci moloz pentru o mult mai potrivită pentru teren, căbănuță? Te rog eu, lasă-l să cadă singur sau să-l dărâme altul care are și o cărămidă la el.

Critica nu devine constructivă că așa-i zici tu, ci doar dacă, așa cum zice și termenul, construiești ceva. E usor să critici, e mai greu să construiești.
Cine știe să fie critic merită respect, cine știe să fie hater merită ignorare.
Ai grijă că de cele mai multe ori suntem proprii critici, așa că verifică-ți capul. E acolo? Folosește-l!

Ce fac când mă plictisesc acasă?

1

Interesant e că uneori mă plictisesc scorlând Facebook-ul și îmi trebuie tăria de a închide clapeta laptopului și să-mi amintesc vorba:”doar oamenii proști se plictisesc”, care deja îmi schimbă starea de spirit. Sigur că dacă nu vreau să sting laptopul îmi cumpăr un Macbook și-l las aprins, doar depărtându-mă de el. Glumesc, pot să nu mă plictisesc și cu laptopul în brațe. Așa că voi împărți:

categoria 1 – cu laptop
categoria 2 – cu laptop, dar fără
categoria 3 – fără laptop

Categoria 1

– să te uiți la filme, vloguri sau filmulețe haioase de pe YouTube.
– să-ți stresezi prietenii cu mesaje. S-ar putea să te antrenezi cu unul într-o discuție interesantă până iți dă cu The Big Seen, bineînțeles.
– să citești pdf-uri sau bloguri.
– să înveți un program nou. (Photoshop, Vegas, etc.)
– să scrii (orice te atrage: blog, jurnal în document cu parolă, povești etc.)
– să te joci ceva (Nu exagera! Prăjește creierii cică, deși eu sper că doar pe ai monștrilor din joc)

Categoria 2
Aici combin ce îmi oferă laptopul cu activități ce nu țin de virtual și mă fac să-mi ridic fundul de pe scaun

– aerobic sau exerciții fizice din tutoriale.
– să gătești după instrucțiuni video sau scrieri online.
– să confecționezi origami sau orice altceva din tutoriale online. Poți să faci propriile mărțișoare, un jurnal handmade, eșarfe etc.

Categoria 3
Aici poți închide laptopul sau poți să-l lași în decor cu muzică sau vreun podcast.

– citește! Sigur e ceva în bibliotecă ta de care nu te-ai atins. Poate e momentul să-i dai o șansă.
– gătește cu ingredientele din casă. Ceva simplu, chiar și cartofi prăjiți. Dar poate e o idee bună să încerci să fii un pic mai ingenios. Pune-ți imaginația la contribuție! Ce poate ieși rău? Probabil doar să rămâi flămând.
– fă-i curat! Pare mai degrabă o corvoadă, dar e testat de mine că oferă satisfacție atunci când observi cum încet, încet, îți recunoști casa sub mormanele de haine. E cel mai bun antistres pentru mine.
– colorează! Există cărțile de colorat pentru adulți care au devenit un hobby însemnat printre oamenii secolului nostru.
– ocupă-te de tine! Fă-ți un duș fierbinte, diverse tratamente naturiste sau meditează.

P.S: când scriu “laptop”  mă refer la orice device pe care îl folosești cu internet (mai greu cu telefonul).

Cum să citești mai mult?

4

E plin internetul de sfaturi care răspund întrebării mele. Totuși, mă uitam în seara asta de 2 februarie cum Mircea Badea a fost făcut KO în doar câteva secunde și am început să trec prin articole citind, citind, uitându-mă la filmuleț, citind din nou declarația lui. De citit, am citit, nu carte, totuși, dar raportând dorința de a citi cărți la experianța din seara asta mi-am dat seama că am învățat ceva de la Mircea Badea. Cât se chinuie săracul să ne învețe ceva la emisiunile lui, iar eu abia acum am conștentizat, văzându-l KO cum pot să-mi rezolv una dintre dilemele care mă apăsau în ultimul timp în doar trei etape. Și e simplu de tot, ”voință să fie” e motto-ul etapelor.

1. Renunță la distrageri! 
Concentrează-te! Doar așa te vei conecta real cu cartea pe care vrei să o citești – Traducerea ar fi că după ce ai citit despre Mircea Badea nu mai căuta și altele, închide-l și apucă-te de citit pe bune. Articolele de știri și postările pe facebook sunt tot lecturi, în felul lor. Până la urmă și blogurile pe care le vizităm cu drag fac parte tot din zona asta, dar știm cu toții că una e una, și alta e alta. Eu văd virtualul ca pe o lectură de tranzit. Când sunt în autobuz, când am câteva minute pauză sau chiar când mănânc (nu analizăm dacă e sănătos sau nu). Nu e o regulă, totuși, sunt oameni care citesc cu drag în metrou. Ideea e că dacă vrei să citești cartea X, trebuie să apeși pe butonul lateral al telefonului care va face ca articolul Y să fie înnegrit. Trebuie să alegi care e scopul tău. Poate pentru că știi că 2019 e Anul Cărții, ți-ai propus să citești o carte pe săptămână sau pe lună, atunci trebuie să faci un efort în această direcție. Oare și-a propus cineva să citească 500 de postări pe facebook pe săptămână? Eu sigur nu, dar cred că îmi iese oricum). Ceea ce mă duce la cel de-al doilea punct.

2. Fii organizat!
”Să citesc mai mult” e abstract, mai mult decât ce moment? Ieri am citit cât? Mai știu cât am citit? Stabilește-ți obiective!  Bifează-le sau taiele de pe listă după ce le-ai dus la capăt, e atât de satisfăcător! Targetul trebuie să fie unul realist. Dacă de exemplu acum nu mai citești deloc cărți, nu îți da ca sarcină să termini 7 într-o săptămână. Nici cei mai experimentați nu reușesc să termine o carte pe zi, mai ales dacă ai job, familie și alte responsabilități. Poți să-ți propui să citești un anumit număr de pagini pe săptămână, nu neapărat o carte.

3. Să fie interesant!
Tot în seara asta am dat pe mediafax.ro de un articol cu titlul: ” Alertă în Australia. Aeroportul din Brisbane evacuat după ce un individ a afirmat în mod fals că are o bombă asupra sa”. Nu am dat clic. Nu am pe nimeni în Australia, subiectul e unul despre care am mai tot citit:”alertă falsă de bombă în scoală, spital sau orice”, așadar nu mă interesează, nu citesc, chiar dacă articolul ar putea fi unul foarte bine scris. Interesul meu meschin a fost să râd de bietul om chinuit de KO. Dacă o carte nu reușește să te atragă, nici cu subiectul, dar nici după ce ai citit câteva capitole, nu e o rușine să renunți. Societatea contemporană e atât de îmbuibată de carți încât vei găsi foarte repede ceva potrivit pentru tine. Dacă e cadou de la cineva, nu trebuie să-i spui că nu ai citit-o, iar dacă insistă, amână-l până uită, deși din experiența mea, nimeni nu m-a întrebat dacă am citit una dintre cărți după ce am primit-o. Nici nu am primit prea multe. Poate nu par genul care citește. Să-mi pun ochelari oare? M-ar ajuta? Mă mai gândesc… dacă adopt moda doar cu ramă, fără lentilă, s-ar putea ca darurile să fie formate doar din ruj roz și sclipici pentru păr.

Anul Cărții – 2019

3

Pasiunea mea pentru cărți a existat încă din școală, așa că atunci când am aflat că anul 2019 e declarat Anul Cărții, m-am bucurat, mai ales că în anii de facultate nu am avut timp să mai citesc pentru mine, pentru sufletul meu. La începutul anului am dat o comadă pe unul dintre site-urile mele preferate de cărți și s-au adunat câteva zero-uri la sumă, iar acum mă gândesc pe unde să le pun într-o garsonieră în care locuiești comod doar dacă ai o valijoară de haine și cam atât. O metodă voi găsi.

Fiind 31 ianuarie, ultima zi de ianuarie din anul 2019 cu mintea concentrată pe orice altceva în afară de treaba pe care o am de făcut (care e multă și implică să învăț texte pe de rost) mi-am amintit de România Citește, proiect care urma să fie lansat și vizează promovarea lecturii în clase. Nu am găsit mai nimic. Nici nu știu, a fost lansat? Nu a fost? Sigur că am găsit romaniaciteste.ro, o inițiativă cu același scop, dar inițiatorii sunt cei de la Fundația Culturală Ideea Europeană. Am mai tot căutat, ”România Citește – Klaus Iohannis”, am găsit ”România Educată”, proiect timid din punctul meu de vedere, dar nu sunt profesor și nici măcar elev nu mai sunt. Am obosit, nu am număr de la nicio instituție de la care să aflu mai multe, așa că am reununțat să mai caut. Dacă e pentru elevi, să fie de bine! Dacă știi mai multe ca mine, foarte bine, nu mă supăr să-mi dai link-uri, chiar mă bucur, iar dacă pur și simplu ești ”la sentimentul meu”, asta e, nu avem decât să sperăm că va fi mai bine. Până atunci să citim și să scriem noi, cei care putem și vrem. Fericirea mea stă în faptul că în 2018, vânzările de cărți au fost în creștere.

La semafor

6

Un om trece pe roșu. La semafor sunt o fată și un băiat, frați, împreună cu tatăl lor.
Copiii: Tati omul ăla a trecut pe roșu!
Tati: Uite ce trotinetă!
Copiii: Omul ăla a trecut pe roșu!
Tati: Uite! Acum e verde.
Copiii: Nenea ăla a trecut pe roșu!!!
Tati(văzând că nu are scăpare): Nu cred!
Copiii: Ba da, ba da!
Tati: Nu cred, nu cred!

Of, măi Tati :)) Spune-le adevărul și gata! Mă întreb cum o să fie când o să-l întrebe pe Tati de unde vin copiii: “nu cred, nu cred că vin copiii, winter is coming, copiii nu“.
A fost drăguț! Părinte în dificultate striga fața tatălui, iar semaforul era verde, dar obrajii roșii.

Încotro ne îndreptăm?

0

Mă întorceam de la ateliere de creație cu niște mici răsfățați pe care mama îi întreabă dacă le e frig într-un spațiu foarte bine încălzit. Acei copii frumoși, sănătoși, care merg la activități, deștepți și uneori enervanți pentru că au personalitate. Da, copii frumoși, ce să mai! Iar în stația de STB văd niște fetițe tot frumoase, ușor prăfuite cu părul blond, acel blond care mereu se transformă în brunet. Singurele diferențe aparente dintre cele două și ceilalți de la ateliere sunt buchetele de flori din mână, faptul că primesc instrucțiuni de la un burtos cu o pancardă “a milei” si probabil au mers singure pe străzile Bucureștiului mult mai devreme decât mulți dintre noi. Probabil ele stiu toate liniile de STB. Mici diferențe par, dar de fapt pentru mine sunt extratereștrii. Unde trăiesc? Care le sunt părinții?

Noi nu ne lăsăm copiii singuri nici la 12 ani în anumite zone, iar pentru ele e casa lor, e viața lor. Și sunt frumoase, deloc speriate, par chiar fericite. Sunt atât de frumoase că ai spera ca la 20 de ani să-ți zâmbească de pe un afiș cu reclamă la pastă de dinți. Apoi îți dai seama că ele probabil nici nu stiu ce e pasta de dinți.

Când suntem mici avem impresia că adulții vor salva totul, pentru că o fac pentru noi, dar pentru ele, adulții au stricat totul. Ce le mână să lucreze pentru ăia? Probabil ce ne mână și pe noi să lucrăm pentru școală și stat. Faptul că asta e tot ce stim, e cum “trebuie să fie”.

Păpușă sau Păpușar

0

Dacă îmi spuneai când aveam 8 ani că sunt păpușă, zâmbeam frumos și mă simțeam flatată, ba chiar din instinct ridicam bărbia atât de sus că nu îmi mai vedeai ochii. La 14 ani deja mă strâmbam la tine, păpușa părând o nulitate din trecut, o Barbie fără creier, sau mai rău gândindu-mă la toate glumele proaste de adolescent cu păpușa Chucky, iar dacă cineva îmi dădea exemplu colecțiile cu păpuși de porțelan, tot ce puteam face era să-mi imaginez cum porțelanul ăla se rostogolește și pică drept în capul omului care doar încerca să fie drăguț. De ce atâta ură? Probabil era doar adolescența și niciun interes de a fi comparată cu un obiect. Un compliment real, cum ar fi un simplu:”ești frumoasă” era mult mai eficient, probabil și acum este.

Între timp, relația mea cu păpușile s-a schimbat. Dacă întotdeauna au avut un loc aparte în jocurile copilăriei cu sora mea prea plină de imaginație, unde mai degrabă mă simțeam spectator decât protagonist, la adolescență și-au pierdut farmecul, ca apoi să-l descopăr într-o formă nouă, când am ajuns la  Facultatea de Teatru, la secția de păpuși și marionete. Și aici e ca în Romania, a noastră dragă, dar mică și speriată, unde sistemele sunt învechite și practica se face pe niște păpuși aproape inexistente, pe care erai nevoit să ți le creezi. Durata construcției de păpuși ajungea să dureze mai mult decât aveai timp să repeți cu ele, dar nu contează, unii au reușit performanțe și așa, alții au înțeles doar cât de complexe sunt păpușile, cât de multe tipuri și că nu-i de ei sau de noi.

Dacă marioneta e fragila ce tremură din toate încheieturile susținută de niște fire pe care nu le observă, Bibabo-ul, păpușa populară, e agitată și nebună. Bunraku sunt cu totul fascinante, funcționează mânuite de mai mulți și se aseamănă mult nouă (sau japonezilor). Nu fac teoria păpușilor, doar nu vrea nimeni să-și dea licența, dar știu că noi oamenii suntem și păpușari, ne place să controlăm chiar și un băț (nu degeaba asta e declarată cea mai populară și veche jucărie), dar suntem și păpuși, controlate de păpușari pe care îi știm și în care avem încredere, dar și de unii pe care nici nu-i bănuim.