Home Blog Page 10

Listă 2019

0

Blogul a fost creat in 2018, dintr-un impuls, nu o nevoie a lui de a exista. Am avut blog în liceu, unul cu scrieri fantasy, cu destul de mulți abonați și comentarii, dar am crescut, iar el a rămas acolo, la stadiul de copil cu prea mult timp și fantezie de împărtășit. Acum am trecut pe lista de 2019: catalinapopa.com, l-am trecut să reziste, ca un jurnal, cu cititori sau nu, ca un exercițiu de gândire constantă sau nu, depinde ce vrea el să devină.

Pe 1 ianuarie nu aveam o listă, abia acum, spre sfârșitul lunii mi-au venit câteva idei, câteva dorințe. E primul an în care artificile gălăgioase au fost singurele sunete care pentru câteva minute s-au auzit, doar ele, fără niciun alt zgomot (oricum acoperă ele destul de multe alte zgomote urbane). În general, pe 01.01 la ora 00.00 se auzea o voce groasă și hotărâtă: vezi că anul ăsta trebuie să joci acolo, trebuie să faci mai mulți bani, trebuie să te apuci de sală, trebuie să nu mai mănânci zahar, trebuie să … și să… iar abia când alte zeci de voci săreau pe mine cu:”La mulți ani”, vocea guturală și împunătoare se învoia să-mi dea pace. Anul acesta nu a fost așa, nu m-am gândit la ce trebuie, ci la ce îmi doresc, care e scopul meu?

Urmărește scopul, nu urgențele, iar din când în când, dă-ți timp să respiri, să faci acele exerciții plictisitoare de respirație pe care nu le scriu, dar la o simplă cautare pe google, găsești o mulțime. După ce ți-ai dat timp, fă-ți o listă scrisă, nu imaginară, altfel faptul că poți să uiți ceva o să te streseze atât de tare că o să simți să arunci cu lista, care culmea, e în capul tău. Nu poți să îți arunci capul, sau poți?
Cel mai important: nu asculta sfaturile! Poți să le auzi, dar tu fă-i cum știi că e bine pentru tine. Dacă nu e bine cum ești acum, încearcă propunerile altora, dar dacă te simți minunat, nu ai decât să închizi urechile cu pleoapele imaginare care să oprească vibrațiile din a ajunge la ciocan, la nicovală si scariță, nicio șansă nu vor avea spre urechea internă.

Păpușă sau Păpușar

0

Dacă îmi spuneai când aveam 8 ani că sunt păpușă, zâmbeam frumos și mă simțeam flatată, ba chiar din instinct ridicam bărbia atât de sus că nu îmi mai vedeai ochii. La 14 ani deja mă strâmbam la tine, păpușa părând o nulitate din trecut, o Barbie fără creier, sau mai rău gândindu-mă la toate glumele proaste de adolescent cu păpușa Chucky, iar dacă cineva îmi dădea exemplu colecțiile cu păpuși de porțelan, tot ce puteam face era să-mi imaginez cum porțelanul ăla se rostogolește și pică drept în capul omului care doar încerca să fie drăguț. De ce atâta ură? Probabil era doar adolescența și niciun interes de a fi comparată cu un obiect. Un compliment real, cum ar fi un simplu:”ești frumoasă” era mult mai eficient, probabil și acum este.

Între timp, relația mea cu păpușile s-a schimbat. Dacă întotdeauna au avut un loc aparte în jocurile copilăriei cu sora mea prea plină de imaginație, unde mai degrabă mă simțeam spectator decât protagonist, la adolescență și-au pierdut farmecul, ca apoi să-l descopăr într-o formă nouă, când am ajuns la  Facultatea de Teatru, la secția de păpuși și marionete. Și aici e ca în Romania, a noastră dragă, dar mică și speriată, unde sistemele sunt învechite și practica se face pe niște păpuși aproape inexistente, pe care erai nevoit să ți le creezi. Durata construcției de păpuși ajungea să dureze mai mult decât aveai timp să repeți cu ele, dar nu contează, unii au reușit performanțe și așa, alții au înțeles doar cât de complexe sunt păpușile, cât de multe tipuri și că nu-i de ei sau de noi.

Dacă marioneta e fragila ce tremură din toate încheieturile susținută de niște fire pe care nu le observă, Bibabo-ul, păpușa populară, e agitată și nebună. Bunraku sunt cu totul fascinante, funcționează mânuite de mai mulți și se aseamănă mult nouă (sau japonezilor). Nu fac teoria păpușilor, doar nu vrea nimeni să-și dea licența, dar știu că noi oamenii suntem și păpușari, ne place să controlăm chiar și un băț (nu degeaba asta e declarată cea mai populară și veche jucărie), dar suntem și păpuși, controlate de păpușari pe care îi știm și în care avem încredere, dar și de unii pe care nici nu-i bănuim.

Albinuța

0

Albinuța-n pumnul meu
Nu mai zboară ca un zmeu
E captivă și i-e greu
Să mai umble teleleu

Dar ii dau drumul ușor
Îmi scutur mana cu dor
Doar să plece, n-o mai sta
Eu deja am strigat “taaa”
Cand ea acul l-a infipt
Si ma simt un pic cam fript
De faptura ce firavă
M-a lasat ușor bolnavă
Cu o mână bandajată
Unde-i mierea colorată?

Eu am fost cea rea de fel
Căci din palmă-am cutezat
Libertatea i-am furat
Dar puternică din fire
Nu trebuie să ne mire
Cum cu acul a luptat
Și din pumn a evadat

Sacrificiul e suprem
Dacă libertate vrem

Poezie Contemporană

0

Rimă de se poate
Măsură nici atât

Cât despre ritm?
Ce mai vorbim?

Primăvara unde-i? Nu aici!

0

Dacă am ochii frumoși, fulgii îi sărută
Cu picături mai reci ca roua dimineții
Dacă am buze pline, zăpada le caută
Cu albul impecabil al cerului amiezii
Dacă am bucle multe, neaua le asmută
Cu duritatea lunii ce aparține serii

Dar eu nu am nimic, așa că nu mă atingi
Mă lași să stau pitită ca o fricoasă în crengi
Tot așteptând cu drag al primăverii ghiocel
Ce stă ascuns, cu dor amar, de iarna ce-i model.

Primăvara e ca iarna?

0

19 martie. Primăvară. Am aflat deja că primăvara poate fi ploioasă așa că-mi iau umbrela din cuier și alerg fericită pe scări ca să merg în parc. Pe scări aud:
– Mami, hai să facem un om de zapadă!

Mă uit la telefon: 19 martie, iar deasupra scris cu litere mari -4 grade. Cum de nu am văzut asta până acum?
Atunci: “Hai afară la zapadă” e noul imn al primăverii?

Diferențe de perspectivă

0

Mă uit la calendar, e 18 martie.  E primăvară,  Îmi iau tricoul de mătase cu floricele pe mine și fug să mă bucur de razele de soare.

–  E primăvară! Ai înnebunit? Ia-ți umbrela la tine! Îmi aud vecinul cu vocea lui prea groasă de la țigări.

Din păcate, avea dreptate, era acel gen de primăvară. Soarele nu se vedea, dar stropii îmi distruseseră deja părul îndreptat cu placa.

Fir-ar! Nu-i ușor să fii fată primăvară.