Home Blog Page 8

Mă machiez prea mult? Dansez singură în baie? | Q&A CU PRIETENUL MEU

5

E o plăcere în a vorbi despre tine, dar și în a afla despre alții. Așa că am făcut primul meu clip Q & A (questions and answers).

Tu ai avea vreo curiozitate? M-ai întreba ceva?

O după-masă pe Calea Victoriei

6

Eu nu sunt din București. Locuiesc aici acum, ca mulți alții care după studii au zis: “Ce mai dau eu 50 de lei pe autobuz să mă întorc acasă? Lasă că șoferii trăiesc oricum, dar ăștia cu chiriile, săracii, ei de ce să moară de foame?”

Și cum te obișnuiești cu un loc, nu-l mai vizitezi, nu-l mai vezi cu ochii de turist. Parcă își pierde din farmec. Numai că ieri, m-am hotărât să mă plimb prin zonele mele preferate. 

Am făcut câteva poze cu Bucureștiul, așa cum nu l-am mai privit de mult timp: 

Calea Victoriei:

Nicio mașină în zare..
Calea Victoriei într-o zi de weekend
Partea mai puțin cunoscută a acestei zone

Ateneul Român:

O altă perspectivă a Ateneului

Mici detalii:

“Spionat” de sub rugină.
Când balconul devine o parte a reclamei
Dress-code din colecția primăvară-vară de pe Calea Victoriei

Care este zona ta preferată din orașul în care locuiești?

Animoji, emoji și emoticoanele în viața noastră

1

Am scos de curând un video despre care v-am mai povestit. În clip am ales să folosesc Animoji. Și m-am trezit întrebată de prieteni: “de ce?”. Răspunsul e mai simplu decât pare, pentru că e haios, pentru că m-am distrat. Pentru că nu am vrut să adun o “brigadă”, o “gașcă” de fete care să dea din posterior sau mulți tineri care să sară lângă o mașină scumpă. Pentru că am vrut să fie o glumă, un pamflet, și mă bucur că mulți oameni au văzut-o așa.

Animoji-urile funcționează pe Iphone și Ipad și sunt fețe imense care preiau expresiile tale faciale și poți crea filmulețe haioase sau poze simpatice cu ele. Evident că animoji e descedentul emoji-urilor, așa că nu am putut să nu mă întreb: “Care e faza cu ele? Cine a dat tonul la folosirea lor? Puștii? Generația actuală de tineri prea plină “de laude” din partea altor generații?”. Nu mi-a fost deloc mare mirarea când am aflat că emoji-urile sunt mult mai bătrâne decât am crede. Înaintea lor, au fost emoticoanele, cei care foloseam Yahoo Messenger încă avem tendința de a scrie cu diverse semne de punctuație: “:P – fața care scotea limba”, “:D – fața zâmbitoare” și, desigur, binecunoscutul “:)))))”.

În 1881, în revista de satiră Puck au fost publicate următoarele emoticoane, adică fețe care folosesc semne de punctuație. Au fost numite: “artă tipografică”:

Sursa: www.kidscodecs.com

Se pare că primul care a folosit emoticoane într-un email este profesorul Scott Fahman de la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh, SUA care a propus ca “:-)” să marcheze mesajele haioase, iar cele serioase să aibă semnul: “:-(“, asta în anul 1982. Soluția profesorului a venit pentru că oamenilor le era greu să-și dea seama de postarile în glumă și cele serioase de pe o platformă online a Universității Carnegie Mellon. Emoji-urile sunt acele imagini mici cu care suntem atât de obijnuiți acum și poți crea aproape orice cu ele.

De curând am văzut că pe pagina de facebook de la HBO GO au postat poze cu emoji și ne-au provocat să ne dăm seama ce personaj din “Games of Thrones” reprezintă. La poza de mai jos, de exemplu, eu cred că este Bran, căci el este supranumit: Three Eyed Raven.

Sursa: www.facebook.com/HBO.Romania

Emoji-urile au fost create în 1998 de Shigetaka Kurita, inginer la compania de telefonie NTT Docomo. Numele combină două cuvinte japoneze: “e” (imagine) și “moji” (caracter).

Și uite că de la o joacă, un clip, am ajuns să studiez istoria emoticoanelor și pot să zic că și astăzi am învățat ceva. M-am distrat și am încercat să fac o poveste simplă care să ilustreze cursul vieții, folosindu-mă doar de emoji:

 

Hai pe flow – Cătălina Popa

8

Era o zi ca oricare alta, soarele printre nori, ferestrele închise, aer îmbâcsit și eu cu ochii mijiți, ca o felină abia trezită, scrollând Facebook-ul. 

O reclamă foarte prost plasată, o reclamă care mă face să mă întreb: “La ce se gândea dragul de Mark Zuckerberg?” (Cu siguranță nu la Cătălina Popa, care nu a mai intrat într-un KFC din… hmm, din perioada în care dinozaurii își tăvăleau burțile în nisip) stătea răzleață la mine pe “home-ul” virtual. “KFC – concurs 5GANG”. Trebuiau făcute niște versuri care să includă ambele denumiri: “KFC”, “5GANG” și câștigai bilete la concertul “GANG-ului”. Curioasă, am zis să văd și eu ce mai compune lumea. Cam asta era pe acolo:

Acum, trezită pe bune, îi dau un telefon lui Andrei. 

  • Băi, tu cum ai fi dacă ai fi licean?
  • Ce? Dorm!
  • Foarte rău, dacă erai licean sigur nu dormeai, erai la școală. Eu mă apucam de trap.
  • Lasă-mă în pace! Pa!

Am avut timp să mă spăl pe ochi doar, căci am și primit un sms cu niște versuri. Nu a durat mult și m-am trezit în fața unui microfon. M-am rugat pentru niște auto-tune și a ieșit asta:

O joacă, un exercițiu de imaginație și multă distracție bazată pe hate-ul pe care și-l pot lua niște tineri. E fascinant că unde există foarte multă iubire, fani, există și foarte multă ură. Un alt exemplu ar fi Games of Thrones. 

Clipul, melodia, totul este joacă și trebuie tratată ca atare. Nu mă interesează să detronez pe nimeni. Regele e cine vrea el să fie!

Cum aș afla că sunt însărcinată?

131

M-aș trezi cu ochii mici și părul ciufulit ca în oricare altă dimineață. Aș apela cu încredere la șervetelele mele intime cu bicarbonat de sodiu și aș spera că barza drăguță de pe etichetă mă va face să nu le confund cu cele faciale.

Sursă: www.facebook.com/pg/BarzaTest

Atunci, trezită de pasărea aducătoare de copii mi-aș da seama în ce zi suntem. Dată trecută de mult de perioada mea menstruală. Aș încremeni pentru un moment, apoi aș răstălmăci dulăpiorul după testul de sarcină Barza Clasic sau dacă aș vrea l-aș putea folosi pe cel cu determinarea săptămânii. De ce testul Barza? Pe lângă faptul că e recomandat de Societatea de Obstretică și Ginecologie, e și primul test de sarcină din România. Dacă eu aș fi la prima sarcină, de ce să nu folosesc primul test apărut? Doar a avut peste 25 de ani de perfecționare… Mă rog, cu siguranță l-aș folosi și la a doua, și la a treia, și la… Mai bine mă opresc, nu-i așa? Cred că, de fapt, are legătură cu fascinația mea asupra Berzei, această pasăre de poveste despre care am mai scris.

Aș avea o grămadă de produse Barza. Sigur că m-aș enerva groaznic până aș găsi testul în dulapul “minune” și m-aș uita cu jind la multitudinea de plasturi împotriva durerilor menstruale. Entuziasmul m-ar face să vorbesc cu ei: “Sper să vă mai folosesc abia peste cel puțin 9 luni!“.

Și uite că un mesaj simplu, din doar două linii m-ar face să pun muzica asta:

Să mă înfig în borcanul cu cremă de ciocolată și să îmi aștept viitorul soț cu mâna pe laptop pentru ca atunci când intră, să apăs repede pe YouTube pentru piesa asta, exact la secunda 39, ca să audă clar mesajul: Put a ring on it!

Sigur că l-aș pune să-mi maseze tălpile căci mi-aș intra din prima în postura de gravidă. Dar ce? Să fac lucrurile pe jumătate? În metrou m-aș așeza ostentativ cu mâinile pe burtă și oamenii s-ar întreba, probabil, dacă sunt constipată, dar, de fapt, eu aș știi că sunt doar atinsă de barză. Și uite așa, ar începe drumul meu cu multă limonadă în plan, că să reușesc să fac față grețurilor. Cu mult stres pentru ceilalți pentru că vă dați seama că v-aș bombarda cu articole despre picioarele mele umflate sau despre pofta de murături din toiul nopții.

Mai târziu, articolele ar fi despre cumpărături și frustrări: cum să dau aceeași bani pe care îi dau pe o bluza de-a mea, pe una de 5 ori mai mică?

Rezultatul ar fi o mică bilă cu păr negru, cu fața umflată și cu râs cristalin. Dar de unde? Va fi probabil la fel de zgomotos ca un megafon. Până acolo vor trece niște ani, acesta fiind doar un exercițiu de imaginație!

Barza e neobosită și sper să vină atunci când o chemi și îți dorești! Ajutoare pentru când vă răsare gândul frumos și înfricoșător sunt testele de ovulație și cele de fertilitate. Produsele Barza, cu siguranță, vor fi pregătite pentru când te vizitează cea reală!

Am de oferit un set complet de produse Barza. Ce ai de făcut?

  1. Lasă-mi părerea ta în comentariu sau spune-mi cum ai aflat sau cum ar fi să afli că ești însărcinată
  2.  Like pe Pagina de Facebook Cătălina Popa 

Căsuța din poveste

4

Dacă aș fi într-o poveste, casa mea ar fi mică, parchetul din acadea, pereții din bucăți de caramele (una peste alta), acoperișul din vată de zahăr. Aș avea un coș prin care nu ar ieși fum. Nu! Din contră, hornul ar fi din ciocolată, iar în fiecare zi călduroasă, picături dulci ar aluneca direct în șemineu, care nu ar fi un șemineu, ar fi o masă plină cu vase care să colecteze ciocolata. Treaba coșarilor ar fi să construiască de fiecare dată hornul.

V-ați dat seama că nu mă pricep prea mult la construcții, nu-i așa? Oricum, nu-mi place casa asta, îmi amintește prea mult de-a vrăjitoarei din “ Hansel si Gretel”. În plus, aș mânca prea mult și dacă am zis că e mică, ce ar mai rămâne din ea? Că din mine sigur ar rămâne mult, de vreo 5 ori cantitatea actuală.

Revenind la casă, aș putea să mi-o imaginez din gheață. Să alunec pe podeaua sticloasă, să mă arunc în patul îmbrăcat în pătura moale a zăpezii și să răcesc atât de rău că voi cerși după vară. Sau aş putea să am o casă de foc care să mă înveţe ale ei mistere. Într-o clipită aş fi fachir, aş muta un bulgăre de foc din mâna dreaptă-n mâna stângă, apoi l-aş arunca în sus, tot mai sus până ar veni pompierii îngroziţi. Nu doar că mi-ar transforma căsuţa luminoasă într-o mare de cenuşă, dar aş primi şi o amendă pentru casele vecine, în care oamenii nu ar mai fi fiinţe, ci cei mai copţi cozonaci.

Cum nu îţi mănânci vecinii şi nici Elsa nu eşti ca să stai în castelul de gheaţă, te uiţi la un gândăcel şi îl saluţi, apoi îl striveşti. E o căsuţă obişnuită, parchetul maro covorul pufos, lustra micuţă, biroul absent din lipsă de spaţiu, dar te descurci scriind cu laptopul în poală şi în pat. Nu-i chiar o căsuţă, e o garsonieră, dar dacă e a ta înseamnă mai mult decât orice spaţiu de poveste. În plus, în ea, poţi visa la casa ideală, dar dacă o ai, la ce să mai visezi? Poate la oamenii dragi ce-ţi trec pragul, ăsta ar fi un gând care ar merita în orice palat, în orice dugheană, în orice colţ şi petic din lume. Nu doar gândul, dar şi acţiunea. Sună-i şi invită-i pe la tine!

Dacă stau să mă gândesc, o căsuță ”din realitate” e mult mai indicată decât una din ”povestea fetei ce a rămas împotmolită în caramel, iar când a vrut să se salveze la duș, în loc de apă, era ciocolată caldă”. Aşa că spun, eu îmi iubesc case şi pe toţi cei care păşesc în ea.

O descoperire super, competiția de blogging

9

Era momentul în care mă uitam la numele: cătălinapopa.com și încercam să mi-l asum. Mă uitam la fetița minusculă pe post de “i” și mi-o voiam dragă. Era momentul în care eram hotărâtă să scriu pe blog, ceva mai des decât o dată la 3 luni. Așa că m-am gândit că e o idee bună să găsesc și niște locuri în care să promovez ce scriu. Jurnal am deja, de ce mi-aș mai face unul online? Voiam ca măcar un om să citească, chiar și doar printre rânduri. Mi-a venit ideea să caut grupuri pe Facebook în care oamenii își distribuie articolele, am dat de SuperBlog și uite cum am ajuns să nu distribui în niciun grup articolele, dar să citesc mai multe despre acest grup care m-a stârnit. Mi-am dat seama încă de la început că e ceva neobișnuit, dar nu știam ce.

Uite așa, cu descoperirea făcută în ordine inversă decât se întâmplă cu majoritatea – în general afli de competiție, apoi de grup – a început o aventură în lumea advertorialelor creative despre care nu știam nimic studiat, doar organic. Reclama fiind atât de agresivă în lumea modernă știm, de fapt, mai multe decât credem.

Ce e SuperBlog?

Am mai scris și în articolul meu de înscriere, e o competiție pe diverse teme oferite de sponsori. La fiecare probă există premii individuale, iar dacă scrii la toate probele și te clasezi pe podium (I,II,III) mai câștigi niște bănuți. Anul acesta s-au primit:

  • locul I – 2000 de lei
  • locul II – 1000 de lei
  • locul III – 500 adică eu, nu euro, tot lei 🦁.

În mijloc e locul I, locul II în dreapta, eu în stânga.

Spring SuperBlog e un fel de Sprint SuperBlog. O cursă de viteză atât prin gestionarea timpului de a scrie la probe în termenul limită, cât și prin rapiditatea cu care apar. Vreo trei pe săptămână. Nu pare mult, dar în contextul în care sunt tot felul de probe, de subiecte, la un moment dat, termenele devin un stres.

Cum sunt probele?

Unele probe îți sunt dragi din prima, pe altele le urăști, pe unele le iubești când le vezi și le detești când apar notele. Cele mai multe te fac la prima impresie să exclami finuț: WTF, dar îți trece. Citești încă o dată enunțul, bagi repede pe google câteva cuvinte care nu aveai habar ce înseamnă, cum ar fi “e-mobility”. Citești și sursele de informare cu un ochi plângând și unul râzând și apoi NU AȘTEPȚI, ci GÂNDEȘTI.

Măcar dacă gândești variante, ai timp să scoți ideile proaste, să scapi de ele și ai o șansă să vină cea bună. Dacă aștepți să te lovească inspirația în timp ce te uiți la Games of Thornes s-ar putea să iasă un articol în care deodorantul să vrea supremația asupra șamponului și să-l provoace la duel. Ceea ce nu e rău, de fapt… hai că m-am răzgândit. Fiecare are dreptul să-și caute, aștepte sau gândească inspirația. Totuși, un rezumat GoT va fi apreciat de un juriu-fan, dar nu cu o notă bună, ci cu un gând compătimitor.

Scrii pentru tine?

Tot aud că important e să scrii pentru tine la SuperBlog. Poate fi, dar pentru tine poți să scrii despre orice altceva, despre subiecte care sunt “ale tale”.

Așa că nu, nu cred că scrii pentru tine, însă cred că trebuie să scrii conform cu principiile tale. De exemplu, eu, vegetariană fiind, nu aș susține niciodată că mănânc cârnați doar pentru că sponsorul e Măcelarul cel “Bun”, cel mult, dacă chiar vreau să rămân în competiție (aici e tricky. Dacă vrei să scrii la toate probele trebuie să faci mici sacrificii. Nu te obligă nimeni, dar dacă ai intrat “în horă” și stai bine cu punctele e greu să renunți, psihologic vorbind) aș face o poveste ficțională despre o fată sau un băiat care s-au întâlnit în magazinul cu cârnați. Mă rog, asta aduce mai mult a film erotic-comedie, dar înțelegeți voi. Nu m-aș raporta la mine. Da, poți să faci și asta. Cerul e limita! Și condițiile tehnice…

De ce să participi la SuperBlog?

  • Pentru a te testa. Să vezi dacă ai disciplina de a respecta niște termene, niște condiții tehnice, niște reguli.
  •  Premii! Poate nu câștigi nimic, însă nu trebuie să pleci cu gândul ăsta. Cum sigur e un câștigător, iar el poate. Tu de ce ai fi mai prejos? Sunt în competiție oameni cu copii, cu joburi full time. Oameni care scriu noaptea, oameni care au toată ziua doar pentru a scrie… Nu ai de unde să știi cine câștigă. Tu scrie ceva ce ție ți-ar plăcea să citești și vei avea, cel puțin note mari, dacă nu măcar vreo mențiune la vreo probă individuală sau poate chiar vei fi in clasamentul final în primii 3.
  •  Să cunoști oameni noi! Pentru asta îți recomand să te înscrii în grupul de pe Facebook. SuperBlog e o comunitate frumoasă cu oameni inteligenți.
  •  Să-ți crești popularitatea blogului, mai ales dacă ești la început.
  • Pentru statutul de finalist la gală!

Ce gală? Unde? Cum?

Fiecare maraton de SuperBlog se finalizează cu o petrecere/excursie prin țară. Există unul primăvara și unul toamna (și noi ca școlarii, nu degeaba sunt bloggeri care au comparat competiția cu o școală).

Anul acesta am fost cazați la sponsorul Hotel Miorița din Neptun, iar a doua zi, după ce am chefuit până la 2:00, am mers la Paradis Land care m-a inspirat pentru un viitor articol despre parcurile de aventură. Când scriu ora 2:00 mă refer la colegii mei. Eu la 22:50 sforăiam în ritmurile în care se cânta lângă tort la petrecere, însă l-am admirat din poze și pare delicios).

Cum am fost eu înainte și după gală? Cam așa

Sursă: Facebook

Fericirea e o alegere și vine în funcție de scopul pe care ți-l stabilești. Abia pe la jumătatea competiției mi-am dat seama că scopul meu este să mă aflu pe una dintre cele trei poziții. Pornisem cu cel de a câștiga ceva măcar la una dintre probe și s-a schimbat pe parcurs.

Nu e nicio problemă dacă din a fi în primii 10 se schimbă în a îți face măcar trei prieteni sau în a termina competiția. Sigur că premiile sunt motorașul acestui concurs, de aceea consider că niște cadouri valoroase sunt binevenite. Poate m-ai judecat acum, dar caută în tine însuți și răspunde-ți la întrebarea: aș scrie pentru o companie de calorifere pe ochi călduroși? Poate… dacă e compania vecinei preferate, aia care mă împrumută cu zahăr și strânge după câine.

În loc de încheiere, un pic din atmosfera și fâstâceala (a mea) de la gală:

E ca atunci când…

1

Am cautat în dicționar să văd ce înseamnă viață și e definită ca timpul, șirul de evenimente cuprins între naștere și moarte. M-am gândit la viata mea, la definiție și am concluzionat că nu este o definiție corectă. Pentru că viața nu se traduce în evenimente, ea curge mai lin sau mai abrupt în fiecare secunda și evenimentele doar ne marchează pe noi oamenii într-un mod sau altul.

Să mănânci o înghețată cu iubitul în parc nu este un eveniment și totuși este viață, dar să te îneci cu inelul de logodnă în timp ce savurezi cu nesaț înghețata, sigur este un eveniment important. Și cumva te marchează nu pentru ideea de a fi cerută de nevastă, cât prin modul și mai ales emoțiile pe care ți le-a trezit.

Viața curge lin, e ca atunci când ești copil și mănânci, alergi în curte la bunici și te joci cu toate vietățile, dormi și razi și apoi o iei de la capăt. E ca atunci când doi oameni se îndrăgostesc și lumea capătă culoarea curcubeului și pare mai buna. E ca atunci când ei înșiși o transformă prin veselia, dragostea și inimile roșii din pluș, încărcate cu speranța pe care o răspândesc.

sursă: Pixabay

Viața curge și abrupt, e ca atunci când cineva drag îți face cu mâna și se duce mai aproape de Dumnezeu și te veghează de acolo. E ca atunci când viata ta sau a celor dragi atârnă de un fir de ață și Dumnezeu îți scoate în cale un doctor minune, un om cu suflet de aur și ești salvat în cele din urmă.

Viața curge și se scurge printr-un tăvălug de emoții, de oameni, de culori, de fapte și mai ales de cuvinte spuse și nespuse. Viața se ascunde și în cele mai mici încăperi, o găsești și în inima unei furnici si în agilitatea unui purice, asa cum o găsești și în decadența unui om rău sau speranța unuia bun.

Viața este un soi de academie de muzică, e ca atunci când asculți Beethoven și deodată te învăluie Aretha Franklin, ca apoi sa te înviorezi pe ritmuri de Beatles și să intri în agonie cu Avicii. Dar e și o academie de jocuri. E ca atunci cand ii bați pe toți la remi, faci cubul Rubik și te împotmolești la o ghicitoare.

Sursă: Pixabay

Și mai e și o cafenea. E ca atunci când bei o cafea buna și citești o carte și deodată cineva îți toarnă venin pe bluză, în suflet și în condei și îți spune: Eu plec, tu ramai sa plătești. Și plătești in ani cu stres, cu munca, cu ambiții deșarte sau împlinite, iar când nu îi mai ai, îi cauți în amintiri, în vorbe bune, în dulcegării mai dulci ca mierea și ai fi în stare sa dai toți banii pe ele. Și viata e clipa și tu o fracțiune de secunda, e ca atunci când ești, respiri și dintr-o dată nu mai ești, ai dispărut și lumea a devenit un loc mai tăcut.

E ca atunci când arunci o privire înapoi și îți zici zambind: Ce călătorie frumoasă am avut, ce bine ar fi sa o pot lua de la început!

Sursă Pixabay

Pentru această scriere emoționanță îi mulțumesc Oanei, de la HR Passion. Deși marea ei pasiune rămâne domeniul resurselor umane, Oana poate scrie despre orice și a dovedit-o prin acest text, dar și prin cele pe care le găsești pe noul ei blog InimaDinCuvinte.

Lumea e un loc straniu, chiar și de Paște

3

“Mergem în Tunisia, mergem în Tunisia!”. Pardon, nu mergem în Tunisia, așa cântam eu și prietenul meu când încă speram să câștigăm o excursie. Nu s-a întâmplat, însă: “Mergem în Sibiu! Mergem la Valea Zânelor!”. Avem un itinerariu pentru acest Paște, de aceea, m-am scos și nu am stat în bucătărie nici măcar 15 minute. Mă rog, am stat de dimineață să fac un sandwich. Nu se pune, nu?

Nu despre ce fac Paștele acesta vreau să scriu. Nu încă, ci mi-am dat seama că indiferent dacă petreci Paștele pe drumuri, acasă așteptând musafirii sau pe la rude, profitând de cozonacii făcuți de cei mai harnici, ești norocos că nu îl petreci în anumite zone din lume.

Avem și în România o grămadă de obiceiuri, mai stranii sau mai banale, dar nu pe asta mă voi axa. Dacă în zona Brașovului se aruncă buzduganul, nu au decât! Mie oricum mi se pare simpatic cum, oameni în toată firea, ne entuziasmăm la ouăle vopsite și atunci când învingem la spartul lor. Sigur că e o tradiție mult mai profundă de atât, dar privită din afară, dacă aș fi un observator care nu știe nimic despre Paște, mi s-ar părea hilar, așa cum mi se pare biciuirea fetelor în Cehia. Chit că se face cu nuiele create manual din salcie și decorate cu panglici, nu aș vrea să mă nimeresc pe acolo. Poate doar dacă aș crede cu adevărat că salcia îmi va transfera vitalitate și fertilitate, așa cum spune tradiția. Cu același scop, în Slovacia se aruncă apă pe femei.

Sursă: www.welcometobratislava.eu

Ramurile de salcie sunt decorate și în Finlanda de copii cu o săptămână înainte de Paște. Salcia fiind primul copac care anunță venirea primăverii. A doua zi, copiii merg costumați, un fel de Halloween am putea zice, și primesc dulciuri și bani. Mie îmi amintește un pic și de colindețe. Așa că Finlanda ar fi foarte distractivă pentru copii și o risipă de iepurași de ciocolată pentru noi.

Ceva mai departe, în S.U.A, la Casa Albă, copiii s-ar distra rostogolind ouă cu o lingură imensă, o tradiție de peste 130 de ani. Acum s-a extins și se organizează chiar mai multe concursuri.

Sursă: www.whitehouse.gov
Fotografie realizată de Joyce N. Boghosian

Poate mai puțin plăcut pentru copii ar fi în Bulgaria când cea mai în vârstă dintre femei freacă obrajii copiilor cu primul ou înroșit. Oare ce se întâmplă dacă se înroșesc deodată mai multe ouă? Începe, exact ca la noi, lupta dintre ouă. Care ou e mai puternic? Păi… ăla de lemn, eu deja l-am ascuns pe al meu în mânecă. Diferența dintre noi și bulgari ar fi că ei ciocnesc ouăle și de pereții bisericii.

Amatorii de omletă ar trebui să viziteze Franța. În fiecare an se face o omletă din 4500 de ouă in cea de-a doua zi de Paște în Haux. Iar asta e o omletă făcută din 15000 de ouă în Bessières:

Sursă: https://www.nbcnews.com

Dacă te afli în Grecia vei vedea numai ouă colorate roșu, reprezentând sângele lui Isus Hristos. Ai grijă totuși dacă te duci în Corfu. Localnicii aruncă vase pe geam pentru “a sparge ghinionul”.

Indiferent unde petreci Paștele, cât de mult ții la tradiții, e o ocazie minunată de a te înconjura de oamenii dragi. E și un prilej de a căuta liniștea și de a îți umple inima cu lumină și înțelepciune. Paște fericit cu mult parfum oriunde te-ai afla, nu doar în Ardeal!

Cum sărbătoreşti Ziua Cărţii?

1

Astăzi e Ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor. M-am gândit cum ar fi de sărbătorit astăzi şi nu numai:

  • Citeşte cel puţin o pagină astăzi indiferent de cât timp ai. Sigur că dacă reuşeşti mai mult, e cu atât mai bine. Alege o carte preferată sau încearcă ceva nou. Poţi să citeşti înainte să adormi sau pe drum spre casă sau spre job.
  • Fă-ţi plăcerea şi achiziţionează cărţile la care visai de mult. Multe site-uri de cărţi au oferte avantajoase astăzi.
  • Fă-i cadou o carte cuiva drag! Trebuie să ştii că persoanei îi place să citească şi să alegi un titlu mai necunoscut pentru că cel mai mare inconvenient este că s-ar putea să o fi citit deja. Gestul contează oricum. Alege o carte care ţie ţi-a fost dragă sau care crezi că e potrivită pentru persoana căreia i-o faci cadou. Cărţile sunt întotdeauna cadouri cool.
  • Cere câteva recomandări de cărţi de la prietene. Că te întâlneşti la cafea şi deschizi subiectul sau că faci o conferinţă pe Skype, Facebook sau WhatsApp, cărţile conectează oameni.
  • Scrie tu! Poate ţi-ai dorit întotdeauna să scrii o carte. Poţi să te gândeşti la un subiect şi să faci începutul. Poate nu e cazul să te avânţi din prima la un roman, scrie o povestire scurtă.
  • Dacă ai copil citeşte împreună cu el. Poate chiar faceţi un desert împreună şi cântaţi “La mulţi ani” pentru cărţi. Nu sună rău să înţeleagă de mic că o carte e valoroasă, au lucrat mulţi oameni la ea şi are propria ei Zi.
  • Dacă ai mai mult timp, du-te şi citeşte la bibliotecă sau împrumută o carte. Astăzi e şi Ziua bibliotecarului în România.

sursă: Pixabay

În cărți există mai multe comori decât în toate cufărele piraților de pe Insula Comorii – Walt Disney