SuperBlog…

Am tot amânat scrierea acestui articol. Nu pentru că nu am nimic de zis despre această competiție, ci pentru că a fost copleșitoare. Cred că dacă e ceva ce majoritatea simt, în momentul în care participă, sunt stările contradictorii. De la bucurie la tristețe e un pas extrem de mic, probabil, în orice competiție, iar aceasta nu face excepție. Trebuie să știi să-ți dozezi eforturile. Să intuiești pe ce pulsezi, cam ce ar vrea diferiți sponsori. Să știi la ce lucrezi, care sunt punctele tale slabe. Să găsești în tine tot ce nu credeai că ai. Sfaturi utile, zic eu că am dat și în discursul de la gală (plin de emoţii şi improvizaţie, dar o viaţă avem, nu?):

Mai multe nu voi scrie acum despre cum să ai punctaje mari, cred că e suficient. Nu am avut strategie. Pur și simplu, m-am lămurit pe parcurs. Eu cred că fiecare are un drum diferit în SuperBlog, realizări diferite și tehnici care funcționează pentru el, dar pentru altcineva nu. Există și generalităţi, iar cea pe care aș miza eu este: să-ți pese. Dacă îți pasă de probe și de competiție, nu ai cum să nu ai reușite. Nu neapărat să iei trofelul, dar, poate, să câștigi o probă individuală. 

Bănuiesc că majoritatea care vor citi articolul sunt din cei implicaţi sau care îşi doresc să participe într-un fel sau altul. Totuşi, pentru cei care aţi aterizat ca un avion pe un câmp străin, vă voi descrie foarte pe scurt despre ce e vorba, pentru mai multe detalii simte-te încurajat să citeşti totul pe SuperBlog.

Avem:

• organizatori (mediaza totul, se asigură că regulamentul competiţiei e respectat);
• sponsori (cei care propun temele şi dau premiile);
• bloggeri parteneri (nu participă, dar sustin competiţia);
• juraţi (pot fi din sponsori, din bloggeri parteneri sau alţi reprezentanţi);
• participanţi (deţinători de bloguri în anumite condiţii, uşor de îndeplinit, pe care le găseșţi în regulament).

Toţi de mai sus sunt interconectaţi. Nu e o categorie mai importantă decât alta, toate trebuie să funcţioneze “brici”. Cele mai multe tensiuni sunt, evident, între concurenţi şi juraţi, dar tot acolo sunt şi cele mai mari legături pentru că şi unii, şi ceilalţi analizează acelaşi articol, spre deosebire de organizatori sau ceilalţi participanţi, juraţii citesc toate articolele scrise la proba pe care o au ca responsabilitate. Sunt conectaţi mai mult decât ar crede-o şi ce bine se simte când rezonează unii cu ceilalţi!

Există ediţia din toamnă cu mai multe probe şi ediţia din primăvară cu aproximativ 18 probe. Ca să înţelegi în continuare articolul şi pentru că nu mi-am propus să devin dicţionarul SuperBlog, mai precizez doar că fiecare probă îşi are propriul regulament (temă, cerinţe tehnice)

Surprize, surprize, nu cu Andreea Marin, ci cu SuperBlog 2019

Pe parcursul celor 28 de probe – multe, dar interesante – nu aveam cum să nu rămân surprinsă de anumite decizii ale juraților, de anumite reacții ale concurenților sau de gânduri pe care le-am pus în articole. Uneori, inspirația îl surprinde și pe cel care o caută, iar alte ori nu mai iese din ascunzătoare nici când îi strigi că s-a terminat jocul de-a “fața ascunselea”.

Ca orice surprize, unele sunt plăcute, altele sunt dezamăgitoare.

Surprize plăcute:

Marea mea surpriză, articolul care a declanșat în mine dorința de a nu renunța la competiție, de a scrie cât mai bine, a fost cel pentru sponsorul Experimentează. Deși luasem 100 de puncte și până atunci, nu am simțit-o ca pe o reușită extraordinară pentru că fuseseră mai mulţi cu punctajul maximum.

În primăvară, deși m-am clasat pe locul al III-lea în clasamentul final, nota maximă obținută fusese 99. Așadar, prima notă pe care am simțit-o real ca un 100 a fost la Experimentează, o surpriză pentru că îmi pierdusem speranța că pot găsi “acel ceva” într-o temă, că pot să fac ca sponsorii să rezoneze total cu mine. Știam deja că scriu binișor pentru că aveam numai note mari, dar credeam și că-mi lipsește ceva ca să câștig probe individuale. În momentul în care am aflat că mă înșel, că nu-mi lipsește nimic, s-a născut în mine un altceva, o speranță care m-a determinat să caut mijloace de a fi din ce în ce mai creativă, amplă în abordare, dar nu plictisitoare. Surprize plăcute au mai fost și la alte probe, dar nu revelatoare, ca la aceasta. 

Gala a fost iarăși minunată, la fel ca surpriza de a doua zi, când superbloggerii au fost “sechestrați” în Games of Thrones pentru că după ce s-au luptat toată toamna pentru un trofeu, de ce să nu o facă și pe câmplul de luptă? Dar cum nu suntem neanderthali, s-a ales să facem echipe (fiecare cu regatul lui, nu?) și să doborâm recordul de a evada dintr-o cameră. Lecța învățată la PuzzlePunks Escape Room din Brașov este că degeaba ai armata cea mai numeroasă (noi am fost 7, deși numărul maximum era de 6, dar au fost gazdele drăguțe), determinarea și perspicacitatea sunt cele mai importante. 

Surprize neplăcute:

• Anumite enunțuri neclare sau în care nici jurații nu cred;
• Cea mai mare dezamăgire pentru mine a fost o rejurizare cu același juriu, căruia i s-a adăugat un membru. Rejurizare tocmai pentru că jurații nu au ținut cont de cerințele tehnice enunțate. Mă dezamăgeşte atitudinea de nepăsare, am luat notă mare. Dacă din prima mi-ar fi dat 95 de puncte, nu ar fi fost nicio problemă, aş fi crezut că atât au considerat, dar să-mi furi un punct (iniţial am avut 96) pe motiv că am depăşit limita de cuvinte (1200) cu 8, deşi nu e aşa, mi se pare lipsă de respect, motiv pentru care, după ce trece un an de la publicarea articolului le voi şterge numele din articol, pentru că nu-l merită. Articolul e informativ, prea drăguț pentru maniera în care s-au purtat. Nu doar cu mine, dar unui alt superblogger i-au spus că are aproximativ 1775 de cuvinte, deşi articolul avea doar 950. Pentru mine este o dovadă clară de neatenţie. Deşi ei consideră că articolul meu are 1208 de cuvinte, eu, şi după contestaţie, ştiu că nu are şi nu au cum să mă convingă decât dacă mă spală pe creier şi mă reprogramează cu un sistem de operare nou, dar defectuos. Dar dacă-i defectul pe plus, să fie primit, nu? În general, platforme diferite de numărare a cuvintelor pot arăta cu câteva în plus sau în minus, dar eu, chiar şi aşa, cred că, la aceşti juraţi, a fost lipsă de atenţie (exemplu îmi stă articolul notat cu 1775 de cuvinte în loc de 950), dezinteres (erau trei juraţi, nu era just să verifice toţi cerinţa în propriul Word?) şi dezinformare (la contestaţie i-am anunţat că platforme diferite pot arăta un pic altfel, iar o diferenţă de plus, minus zece cuvinte trebuie oferită mai ales când nu ai anunţat în ce platformă vei verifica articolul. Cu nonşalanţă am fost anunţată că nu-mi înapoiază punctul pentru că ei nici măcar nu ştiau informaţia asta. Bine, bine. Nu ştiai, dar ai aflat! Alegi să rămâi încuiat sau te foloseşti de informaţie? E o alegere personală, iar, din punctul meu de vedere, ei au ales dezavantajos, iar respectul meu l-au pierdut. Ca să înţelegeţi cum au gândit, fără să-i citez că nu are sens, m-am gândit la un exemplu pueril, dar exact: pe principiul dacă eu nu știam că 2+2 fac 4, eu am crezut că fac 3, așa am văzut eu într-o carte redactată greșit, înseamnă că așa e, ce contează că mi se și spune că nu e chiar așa. Eu nu știam și basta. E mai important că nu știam, de ce să-mi corectez calculul când am aflat adevărul? Uite, la mine în manualul defect scrie 2+2=3, asta e dovadă, clar?).
• Am plâns. Am avut câteva nopți în care nu am dormit. Ideile nu mă lăsau în pace în unele. În altele, nervii mă zgândăreau. Fiind despre mine, asta a fost surpriza cea mai mare. Să constat că părerea altora e atât de importantă pentru mine. Că nedreptatea, care nu s-a vrut îndreptată nici după ce l-ai anunțat și lămurit pe om, e ca un pumnal, și pentru ce? Pentru ceva care nu schimbă cu nimic cursul vieții mele;

În unele articole m-a surprins ce fel de structurare am avut pe domenii la care nu mă pricep deloc. La altele, câteva glume pe care nu le stabilisem, pur și simplu, s-au scris singure. Uneori m-a uimit ușurința cu care am scris, alteori tocmai faptul că am tras de mine. 

Cum am procedat eu?

1. Am intrat în competiție fără așteptări, așa cum am scris și în articolul de înscriere. Nici măcar nu intenționam să scriu la toate probele. 
2. Mi-am dat seama după vreo 6 probe la care veniseră notele că sunt plasată bine în clasament, deși nu-mi propusesem asta, așa că am început să simt o responsabilitate pentru a scrie cât mai bine. 
3. Am experimentat ce înseamnă 100 la o probă “clasică”, care are doar 3 câștigători. 
4. La următoarea probă am trăit o dezamăgire cu o probă pe care am urât-o de la început. Nu am înțeles de ce e necesar ce fac acei sponsori. Nu-i voi menționa. Problema nu e la ei, ci la mine că am ales să scriu despre ceva în care eu însămi nu credeam. 
5. Nu am citit niciodată probele când apăreau pentru că aș fi fost toate zilele concentrată pe ce să scriu. Le-am citit doar când intenționam să mă apuc de tastat. În general, cu o zi înainte de termen. 
6. La un moment dat, era un ritm natural. Probele şi deadline-urile făceau parte din viața mea. Știam deja când o să scriu, anticipam cât timp aș avea înainte.
7. La ultimele probe am muncit extraordinar de mult, cu atenție sporită pe detalii și elemente surpriză pentru că am început să simt presiune. 

Ar trebui să faci ca mine? În niciun caz! Tu fă ca tine, dar cu credință. Descoperă ce funcționează pentru tine. 

Voi mai participa?

Ca și data trecută, nu am nicio idee. Probabil.

În primăvară am luat locul al III-lea, acum locul al II-lea, urmează locul I? Nu există nicio garanţie, frumuseţea acestui concurs e că e imprevizibil, oamenii te uimesc. Dar și dacă aș fi pe 15 sau pe 30, ce e important pentru mine e să simt că eu am învățat și descoperit ceva la mine. 

Așadar, ce am descoperit?

• că nu poți rezona cu toți;
• dacă îți pasă, lucrurile se întâmplă;
• deși pe parcursul competiției ai tendința de a îți fi mai simpatici anumiți concurenți, iar alții antipatici, de fapt, toți suntem asemănători. În primul rând, ne leaga pasiunea pentru scris, apoi bloggingul, faptul că toți trăim cu emoții zilele de notare etc. 

Început de mulțumiri pentru final de SuperBlog 2019

Mulți oameni m-au surprins plăcut la gală. Dintre concurenți, îi mulțumesc lui Emil pentru cuvintele frumoase pe care le-a scris pe Facebook despre mine. Danei pentru că m-a menționat pe blogul ei, pe care o și felicit pentru câștigarea trofeului. Oanei pentru discuţiile noastre pe parcursul competiției. Mădălinei pentru susţinerea pe care am simţit-o din partea ei încă din primăvară. Tuturor celor care au acceptat provocarea de a răspunde la câteva întrebări pentru proiectul meu și al lui Andrei, Pulsul Străzii. 

Andrei e o altă persoană pe care simt să o menționez, la fel ca mama mea care citea fiecare articol înainte de înscrierea în platformă. Culmea e că printre bloggeri, circula o glumă cum că podiumul e rezervat Danelor. Ei bine, locul al II-lea nu a fost câștigat de o Dană, dar am putea spune că a fost câștigat pentru una, căci acesta e și numele mamei mele. 

Albert și Claudia, organizatorii, m-au surprins plăcut cu firea lor prietenosă, dar fermă. Le mulțumesc pentru dorința de a ajuta, chiar și când a venit vorba de a ajunge din Brașov în București.

Nu în ultimul rând, îți mulțumesc ție, că ai ajuns până la finalul polologhiei și că ai citit, poate, și câteva dintre articolele cu care am participat.