Recomandări

Home Recomandări Page 2

Decorează dovleacul de Halloween fără a-l sculpta

15

Pe 31 octombrie e sărbătoarea Halloween. Tot mai des, și-n România alegem să ne decorăm casa cu fantome, tărtăcuțe, dovleci și pânze de paianjeni false.

În copilăria mea nu se organiza nimic de Halloween, deși știam că „în alte tări” se merge din casă în casă după bomboane, toată lumea se costumează și sculptează specificul dovleac, numit și Lanterna lui Jack. Cât mi-aș fi dorit să scupltez și eu un dovleac! Dar era considerată o activitate periculoasă, iar sărbătoarea nu era luată în serios pentru a face o seară în familie de sculplat.

Poate tu ai chef de o activitate interesantă împreună cu copilul de Halloween. Sculptatul este într-adevăr dificil pentru copil și poate crea destul de mult dezastru, semințe împrăștiate peste tot. Dacă totuși vrei să implici decoratul dovleacul în activitățile voastre îți prezit câteva idei extrem de simple, dar de efect!

1. Pictează-l!

Cea mai simplă și la îndemână metodă este aceea de a picta dovleacul! Îți recomand să folosești acrilice. Acestea sunt potrivite pentru diverse tipuri de suprafețe și culorile rezistă. Dacă vrei să schimbi culoarea dovleacului complet poți opta pentru un spray colorat pentru a fi rapid. Dacă nu, ia o pensulă mare și înarmează-te cu răbdare!

Sursa: thehousethatlarsbuilt.com

Nu trebuie să fie totul la fel de ordonat ca-n poza de mai sus. Poți vopsi dovleacul într-o culoare. Lași dovleacul să se usuce complet, apoi cu o pensulă să alegi o altă nuanță pe care o adaugi în diferite zone, ca niște pete. Pensula se poate înmuia în apă și trece peste unele dintre aceste zone. Așa se va crea un efect atipic, ca și când e pictat. În anumite zone va fi colorat intens, în altele culoarea va fi ștearsă. Un efect de acest gen:

Sursă: papernstitchblog.com

Aici poți găsi tutorialul.

O idee chiar mai simplă, potrivită chiar dacă nu ai acrilice ar fi să folosești sclipici. Poți lipi sclipiciul, poți folosi lipici care are deja sclipici sau să folosești acuarele normale, tempera, peste care adaugi sclipici. Foarte simplu e să adaugi acuarelele unde are codița dovleacul, iar ele vor curge creând o astfel de formă:

Sursă: agirlnamedpj.com/

Un model simplu, dar de efect este acesta:

Pas cu pas poți vedea aici cum se realizează. Pe scurt, vopsești dovleacul în nuanța dorită, lași să se usuce, desenezi în creion formele pe care ți se dorești, le dai cu aracet și lipești sclipici negru sau în orice altă nuanță.

Un sfat: dacă îți implici copilul în această activitate, amenajează locul în care pictați cu ziare, poate și folie pentru a fi sigur că parchetul rămâne în culoarea inițială.

2. Lipește pe dovleac ce ai la îndemână!

Dacă ai confetti rămase de la vreo petrecere poate e cazul să nu le arunci, ci să le folosești pentru a crea un dovleac multicolor:

Sursa: cloudydaygray.com

Poți să creezi aceste cercuri colorate și cu un perforator și hârtie în diverse nuanțe.

Poți decupa hârtie de cadou primită sau din cărți de colorat diverse forme. Pentru un decupaj fin e recomandată o forfecuță mică, din aceea de unghii. Acest model e potrivit copiilor mai mari. Se pune cu un burete sau o pensulă aracet pe dovleac, în strat subțire, se lipește forma decupată și se nivelează pentru a nu rămâne bule de aer. După ce s-a uscat, pentru un efect uau se poate da cu lac.

Sursă: goldstandardworkshop.com

Ți-a trecut vreodată prin minte această idee? E pur și simplu haioasă și am impresia că-mi face cu ochiul sau ochii, mai degrabă.

Sursă: Find It, Make It, Love It

Poți lipi chiar și flori uscate sau petale:

Sursă: aliceandlois.com

Dacă reușești să faci rost de câteva petale de la o florărie le poți lipi extrem de ușor cu aracet. Apoi, poți da cu un strat subțire de aracet sau lac și pe deasupra petalelor pentru a fi sigur că nu se desprind.

Dacă ai diverse plante uscate decorative (flori de pampas, de bumbac, lagurus, talaris etc.) le poți pune în orice formă îți dorești pe dovleac folosind un pistol cu silicon.

Sursă: thehousethatlarsbuilt.com

3. Creează animăluțe și fețe!

Aici putem folosi o combinație între pictat și lipit. Un pistol cu silicon ar fi foarte util!

Sursă: simpleasthatblog.com

Pentru modelele de mai sus se pictează dovleacul (pentru vulpe e posibil să nu mai simți nevoia), apoi din fetru sau carton gros se decupează formele dorite (ochii, coada, urechile) și se lipesc cu silicon. Mai multe detalii aici!

Cu același principiu în minte poți crea un unicorn lipind un coif de hârtie colorat sau tăvălit prin aracet și sclipici și fire de bumbac. La final desenezi cu un marker gura și ochii:

Sursa: inesacross.com

Dacă nu vrei să pictezi. Să știi că și din hârtie poți face diverse forme, iar rezultatele să fie extrem de interesante.

Tutorialele și tamplete-urile pentru aceste forme le găsești pe A Small Snippet.

Ai niște ochelari, papion, vreo pălărie sau șapcă pe care nu le mai folosești? Lipște-le cu pistolul de silicon pe un dovleac și rezultatul va fi surprinzător.

Sursă: prettyprovidence.com

4. Folosește ață și sfoară!

Poți folosi sisal pentru a crea aceste spirale pe dovleac:

Sursa: lowes.com

Tai sfoara în dimensiuni diferite, apoi folosești pistolul de lipit pentru a crea spiralele. Începe cu spiralele mari și completează cu cele mici!

Dacă ai câteva ținte (bolturi, cuie) le poți înfige în dovleac, să agăți ață formând o pânză de păianjen falsă.

Sursa: Find It, Make It, Love It 

Simplu, dar colorat:

Sursa: .goodhousekeeping.com

Lipește primul capăt de ață cu silicon, după care înfășoar-o în jurul dovleacului, lipind și celălalt capăt al aței. Nu-ți rămâne decât să alegi culorile preferate și să repeți procedeul cât de des vrei sau cât îți permite dovleacul.

5. Alege atipic!

Un dovleac mumie? Sigur că se poate! Cu o fașă tifon îți faci de cap pentru a crea capul mumiei. O lipești, apoi atașezi ochi de plastic sau îi poți desena cu un marker ori direct pe dovleac, ori pe o coală de hârtie groasă pe care ulterior o lipești.

Sursă: homedit.com

Un dovleac de sezon care să ne reamintească tuturor să fim responsabili ar putea fi cel cu mască!

Sursă: designimprovised.com/

Prinde masca cu două pioneze, într-un capăt și în altul. Crează fața dovleacului cum îți dorești: cu diverse forme din material textil lipite cu silicon, stickere, ochi din plastic etc. Poți și doar să-l desenezi cu marker sau să-l pictezi. Cheia e să nu uiți masca! Iată și tutorialul!

Ce ai spune ca dovleacul tău, pus în fața casei, să se vadă toată noaptea de Halloween? Pentru asta ai avea nevoie de vopsea flourescenta. Desenezi formele pe care ți le dorești în creion, apoi pictezi cu vopseaua specială, iar rezultatul ar trebui să fie unul luminos.

Sursă: colormadehappy.com

Indiferent de ce faci cu dovleacul, chiar și plăcintă, important e să o faci cu drag. Distrează-te și dă frâu liber imaginației!

Produsele vegane Aivia – părere

Fiind vegetariană de vreo 5 ani, la un moment dat îți creezi un stil de a mânca. Ai anumite preparate pe care le pregătești extrem de rapid și știi sigur că nu ai cum să dai greș. Alteori experimentezi cu condimente ciudate și ingrediente de care ai auzit pe vreun grup de vegani.

Așa începe povestea mea cu Aivia, brand românesc cu produse vegane, din dorința de a experimenta și altceva. Mi-am dorit de mult să mă bucur de câteva „plăceri vinovate” cum ar fi produse care „imită” carnea, dar sunt vegane. În ultimul timp chiar e posibil. Tot mai multe produse ajung pe piața românească cu tot felul de variante care mai de care mai interesante. Culmea e că Aivia e prezent în România încă din 2007, dar eu abia de curând l-am descoperit și nu regret deloc.

Cât de sănătoase sunt mezelurile vegane (de post)?

Una dintre marile probleme când te gândești la astfel de produse este: „Cât de sănătoase sunt? Ce se pune în ele ca să aibă consistența care trebuie? Dacă nu au carne, atunci ce conțin?”.

Adevărul este că multe produse de post din comerț conțin tot felul de aditivi, de E-uri, de ingrediente pe care nu le cunoaștem, dar despre care știm că ar trebui evitate. Dacă e ceva ce mama mi-a tot repetat în copilărie este: „dulciurile prea colorate, margarina și mezelurile de post sunt tâmpenii, să te ferești mereu de ele!”. Nu că mezelurile clasice ar fi mai sănătoase. Circula un filmuleț care a îngrozit o lume întreagă acum câțiva ani pe net. În video se arăta cum se fac crenvuştii. Nu cum îi fierbi, ci ce fel de carne conțin, dacă putem susține că grăsimea și unghiile sunt carne.

Culmea e că față de salamuri, pateuri și mezeluri (în general) am avut mereu repulsie. Singurii care îmi plăceau înainte de a lua decizia de a fi vegetariană erau tocmai controversații crenvuşti. Astfel că, această recenzie va fi sinceră, dar limitată în ceea ce privește, asemănarea produselor vegane Aivia cu cele clasice. Șnițelul fiind singurul pe care îl consumam constant, in rest, produsele din carne erau pentru mine un univers neexplorat.

Aivia e pe lista de produse interzise a mamei?

Ce mi-a atras atenția din prima și m-a determinat să comand a fost faptul că nu folosesc aditivi și nici soia modificată genetic.

Având în vedere că au două game principale de produse: cele pe bază de cereale și cele pe bază de izolat proteic de soia, pentru mine era foarte important ca aceasta să nu fie din culturi modificate genetic. Soia e o plantă controversată și aș consuma-o cu precauție, dar tot cred că e mult mai bună decât orice unghie.

Ingredientele arată bine, lista nu e kilometrică și aproape fiecare denumire sună cunoscut. Deci, tind eu să cred că produsele Aivia pot fi plăceri nevinovate. Le poți consuma cu conștiința liniștită și știind că mănânci un produs fără E-uri, conservanți, coloranți sintetici, aromă de fum și altele.

Cum am comandat de pe Aivia?

Am comandat online și am fost surprinsă plăcut de prețuri care sunt rezonabile. La peste 40 de lei livrarea e gratuită, cel puțin când am comandat eu așa era, iar la peste 70 de lei am primit cadou și un pateu vegan și o mască.

Produsele mele au venit destul de târziu din cauza curierului, dar m-au sunat de la site încă de dinainte și mi-au trimis un nou colet cu produsele proaspete, deci colaborarea a decurs foarte bine.

La întrebările mele de cum se gătesc anumite produse au răspuns promt și extrem de serios.

Prețuri extraterestre sau terestre?

Cel mai ieftin produs de pe site este 5 lei, pateul în diferite variante, eu l-am încercat pe cel simplu și trebuie să recunosc că îmi place. Nu aș putea descrie gustul, nu mi se pare că seamăna cu cele din carne, dar are o aromă neutră extrem de plăcută. Prietenului meu nu i-a plăcut, dar el are oricum reticență asupra pateurilor.

Cele mai scumpe produse costă 17 lei, din păcate erau toate pe stoc epuizat când am dat comanda. Îmi doream să încerc una dintre șunci, și anume: șunca ardelenească, șunca gyros sau șunca chili. Pe un grup de vegani cineva o lăuda foarte tare pe cea cu chili. Sigur la următoarea se va afla în coșul meu de cumpărături.

Am testat totuși șunca simplă și a avut o aromă intensă foarte interesantă.

Despre produse

Când am avut produsele în față, tăiate feliuțe, am avut un șoc legat de asemănarea cu produsele clasice, până și mirosul mi s-a părut extrem de apropiat. Nu am avut cum să fac testul cu un consumator de carne, să văd dacă observă diferența, dar prietenul meu care e vegetarian de mai puțin timp, mi-a spus că salamul picant sigur l-ar păcăli la gust. Singurul lui neajuns fiind că este puțin sfărâmicios, în rest, din punctul lui de vedere, este identic cu cel din carne la gust.

Salam picant
Salam picant

Salamul unguresc nu a trecut testul „asemănării” dat de prietenul meu. Cum eu nu am mâncat niciodată un astfel de salam, nu aș știi să spun. Dar pot garanta că în două zile nu a mai rămas nici frimitură de el care să fie supusă testului.

Salam unguresc

În principiu, produsele sunt extrem de gustoase, iar faptul că știi că sunt sănătoase te face să le mănânci de drag.

Nouă ne-au plăcut așa de mult că nu am gătit nimic, ci le-am consumat ca atare. Am fiert doar crenvuștii după care am dat jos membrana necomestibilă, iar cârnații i-am pus puțin pe grill pentru că îi voiam calzi. Sunt convinsă că dacă vrei, poți să faci diverse rețete, au și pe site câteva.

Acest articol nu e sponsorizat, l-am scris din proprie inițiativă pentru că mă bucur că există branduri care promovează produsele vegane sănătoase.

Fii parte din democrație!

Pe 10 noiembrie au loc alegerile prezidenţiale. Tu votezi? Dar ştii ce votezi? Oricum eşti norocos. Nu crezi asta? Eşti norocos pentru că poţi să alegi, pentru că trăieşti în democraţie şi asta înseamnă că tu faci parte din conducere. Cuvântul “democraţie” este de origine greacă, vine de la demokratia, prin alăturarea lui demos, „popor” + kratos, „putere”, rezultând astfel „puterea poporului”. Bine, bine, dar îmi vei spune că nu e atât de simplu, nu e ca şi când te urci la volanul unei maşini şi o conduci. Îţi dau dreptate, democraţia nu e simplă, e foarte complicată şi ne implică pe noi toţi, iar noi nu trebuie să ştim totul despre ea, doar nu am dat la facultatea de studii politice, dar trebuie să ştim să o folosim pentru binele nostru, al poporului, trebuie să înțelegem că e un mod de gândire şi acţiune. E important să ne cunoaştem drepturile şi obligaţiile şi să le insuflăm spiritul democratic şi copiilor noşti. Eu cred că educația pentru cetățenie democratică și educația pentru drepturile omului sunt esenţiale încă din copilărie, căci simţul civic se învaţă.

Mai exact, democrația reprezintă una dintre modalitățile posibile de a organiza un grup de oameni. Este o formă de guvernare inspirată din ideile grecilor cu toate că aceştia nu aveau democraţie în sensul pe care îl cunoaștem astăzi (femeile nu votau, existau sclavi care nu aveau drept de vot), însă nu doresc să fac istoria democraţiei, aceasta se găseşte chiar şi pe Wikipedia. Simplificat e cam așa: când un om conduce se numeşte autocraţie (monarhie, despotism, dictatura), atunci când elitele conduc avem aristocraţie, iar când conduce poporul avem democraţie.

În acest articol vreau să mă axez pe cât de importantă e implicarea noastră şi respectarea principiilor drepturilor omului şi democraţiei. Plătește-ți taxele, implică-te în problemele comunității, semnează petiții online în care crezi, participă la referendum și educă-ți copiii! Înainte de a detalia, vreau să ne gândim la România. Ce știm despre ea și ce ar trebui să fie?

E România democratică?

Există mai multe tipuri de democrații și grade diferite de putere ale instituțiilor statului. România este o republică semi-prezidențială, adică ”prim- ministrul și președintele sunt ambii participanți activi în administrația statului”. Diferă de republica parlamentară, așa cum este, de exemplu, Germania, prin faptul că șeful statului este ales prin vot universal, având un rol mai mult decât protocolar (Câți am auzit de Angela Merkel? Dar de Frank-Walter Steinmeier?). Diferența față de republica prezidențială (de exemplu SUA) este aceea că guvernul este desemnat de Președinte, dar votat de Parlament și este responsabil în fața acestuia.

Conform Constituției România este ”stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

România este un stat democratic întrucât avem drepturi și libertăți de care ne bucurăm, ce aș pune sub semnul întrebării este statutul nostru de ”stat de drept”, acesta se referă la punerea mai presus de orice a legii și respectarea acesteia.

Tot în Constituție aflăm că: ”Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”. Asta înseamnă că poporul este cel care are puterea în stat. Dar cum noi suntem milioane de oameni e greu să ne punem de acord de fiecare dată, așa că pentru a ne fi ușor să luăm decizii alegem reprezentanți prin vot direct: parlamentul și președintele. Lor le încredințăm puterea de a lua decizii pe care trebuie să o foloseacă în numele nostru.

The Economist publică anual indexul democrației de unde aflăm care sunt cele mai democratice țări în funcție de cinci categorii generale; alegeri libere şi corecte, funcţionarea Guvernului, libertăţi civile, participare politică şi cultură politică. România s-a aflat în 2018 pe locul 66, asta însemnând o ”democrație defectuoasă”. Totuși, cum putem noi schimba ceva? Nu gândi că votul tău nu contează! Poate că nu se face cu o floare primăvară, dar începe cu una căreia i se alătură mult mai multe. Tu poți fi schimbarea căci o vorbă din popor sună așa: ”Unde sunt mulți puterea crește”.

Deși în fața statului nu avem decât două îndatoriri: să ne apărăm țara și să contribuim la cheltuielile publice (prin taxe și impozite), eu aș adăuga că față de noi înșine avem responsabilitatea să ne informăm și implicăm căci așa cum îți organizezi gospodăria, ar trebui să faci și cu țara.

Cum ne putem implica civic?

1. Informează-te

Asigură-te că îți iei știrile din surse de încredere, citește legile, află-ți drepturile și împărtășește cunoștințele tale. Eu am descoperit Democracy Mania, o platformă de încredere care promovează valorile democrației și militează pentru o comunitate implicată. Poți să semnezi petiții, să votezi în cadrul referendumurilor sau să dezbați pe forum teme de real interes.

2. Susține o cauză

Dacă crezi în ceva, caută o organizație care luptă pentru asta și implică-te, poți să donezi sau chiar să te oferi voluntar.

3. Petiționează

Semnează petiții în care crezi, iar dacă tu ai o problemă care e și a altora poți să inițiezi tu însuți una.

4. Protestează

Nu haotic, dar ai dreptul să o faci pașnic și creativ. E un mod de a atrage atenția asupra unei probleme care să ajungă pe agenda publică.

5. Participă la ședințele publice

Legea nu lasă statul să ia decizii importante fără să consulte cetățenii, așa că poți participa la ședințele Consiliului General sau la dezbateri publice la minister.

6. Semnalează ilegalitățile

Nicio ilegalitate nu dispare de la sine, primul pas este să fie semnalată, fie că ne referim la șpagă, șantaj, violență etc.

7. Educă-ți copiii

După principiile drepturilor omului și democrației:

Arhivă personală și editare proprie

Democrația nu ține de vârstă, chiar dacă nu pot vota, copiii trebuie să își cunoască drepturile pentru a trăi în demnitate. Când drepturile omului nu sunt respectate, oamenii sunt tratați ca și cum n-ar fi oameni.

Când vârsta o permite, copiii ar trebui să fie încurajați să participe în organizații de tineret și organizații non-guvernamentale (ONG-uri) pentru a învăța că pot să se implice chiar dacă nu votează, de exemplu: pot să participe la activități pentru protejarea mediului sau să ajute bătrânii.

Educația nu se face doar în școală, dar aceasta reprezintă o bună parte din viața unui tânăr, astfel că guvernele și profesorii trebuie să se asigure că principiile democrației se regăsesc în ceea ce copiii învață. Și părinții se pot implica, asociații de părinți și tutori există în toată Europa, dar și elevii au un cuvânt de spus în legătură cu ce învață prin participarea la consiliul elevilor (sau sindicat). Aceasta este o asociație formată numai din elevi sau studenți, prin care își pot face auzite părerile și preocupările privind școala.

Sursă: Pixabay.com

O generație de oameni cărora nu le pasă, care cred că indiferent dacă votează sau dacă se informează nu se schimbă nimic, nu e o generație deșteaptă, ci doar una ignorantă. Nu ne dorim să fim sau să creștem o generație indiferentă. Ești parte din democrație și ar trebui să-ți pese.

Articol redactat pentru SuperBlog 2019

 

 

Drumul spre trofeu

4

Am promis de multe ori că voi da sfaturi despre cum să câștigi competiția SuperBlog. Uite, că între timp, n-am mai apucat. În plus, sunt convinsă că nu tot ce funcționează pentru mine va fi cheia succesului pentru altcineva. Totuși, câteva sfaturi sunt general valabile. Am vorbit despre asta și în podcastul SuperBlog:

Iubesc comunicarea în general, verbală sau scrisă, dar recunosc că atunci când Claudia m-a invitat, deși am acceptat cu mare drag, eram destul de obosită, după nopți pierdute cu diverse proiecte. Așa că am reușit să omit câte ceva, destul de multe chiar.

Ce aș mai adăuga?

Răspunsul meu la veșnica întrebare: „Ce vor sponsorii?”

Cred că la această întrebare majoritatea câstigătorilor îți vom da raspunsuri destul de asemanatoare cu mici diferente. Ce știu sigur e că un articol câștigător trebuie să aibă „acel ceva”. Pe care eu l-am descoperit doar lucrand. 

Care ar fi „acele câteva ceva-uri” de care trebuie să ții cont pentru a fi câștigător?

1. Să-ți pese.

Nu e suficient să-ți placă. Sigur, poți participa la probe doar din plăcere și să nu ții cont de brief, dar atunci nu poți avea pretenția de a te afla pe podium. Uneori e suficient să faci ceva care te face să te simți viu, dar alteori ce-ți dă această senzație e tocmai cursa pentru trofeu și competivitatea. Să-ți pese de articole, să le scrii fiind implicat și pornind de la cine ești tu, să respecți condițiile tehnice îți vor garanta note mari.

Grijă mare la umor

Umorul e extraordinar, dar spre deosebire de emoție (care se poate duce și ea în patetic) în anumite contexte, umorul ajunge ușor penibil dacă e exagerat.

Intuiția

Să anticipezi ce vrea juriul. Cum faci asta? Citind cu atenție cerințele. Uneori ajută dacă analizezi ce a apreciat același juriu în anii trecuți (dacă au fost prezenți). De exemplu, pentru mine, pentru a câștiga proba sponsorilor de la Vindem-Ieftin, așa cum am spus și-n podcast, a fost tare greu. Simțeam că articolele mele nu le atrag atenția juraților, nu se diferențiază. Îmi lipsea ceva, am descoperit că era joaca și visarea. Eu cream articole studiate și concise, iar acestora ar fi fost suficient să le adaug puțin suflu creativ pentru a fi printre cele mai bine punctate. Am avut nevoie să studiez ce au apreciat în anii trecuți, așa am constatat ce-mi lipsea pentru acest sponsor, deși știam deja că scriu bine. Câștigasem multe alte probe, la alți sponsori.

Documentarea

În primul rând din sursele lor (o greșeală a primei mele ediții a fost faptul că nu mi făceam documentarea din sursele cerute, ci căutăm eu pe alte site-uri). De fapt, de la brief trebuie să pleci și să cauți să fii creativ pe subiect. Apoi, poți să apelezi la cărți sau alte site-uri în care ai încredere, dar eu cred cu tărie că articolul câștigător se știe dinainte de a fi scris, se află în brief și în linkurile de documentare din probă. Totul este ca acele informații să fie supuse primului punct din articol: „să-ți pese”.

Citește articolele cu sfaturi ale celor care au câștigat

Acesta e un sfat extrem de valoros. Pe mine m-a ajutat enorm încă de la prima ediție. Câștigătorii nu mai au nimic de pierdut, îți vor împărtăși secretele fără niciun fel de strângere de inimă, ba, din contră, o vor face din toată inima. De exemplu, un sfat care mi-a fost util pe care l-am aflat atât de la Mădălina, cât și de la Alina, a fost faptul că articolul trebuie să iasă cumva în evidență. Sunt în jur de 100 de participanți la o probă, pune-ți întrebarea când ai terminat articolul: „de ce l-ar ține minte pe al meu?”

Poate pentru că ai o organizare foarte bună a acestuia, extrem de detaliat și bine documentat. Poate ai emoție. Poate elementele vizuale sunt cele care cresc articolul cu câteva puncte față de un altul, iar tu vei fi câștigătorul. E important să combini conținutul bun cu vizualul spectaculos. Să ai emoție și fraze care au capacitatea de a rămâne în mintea cititorului.

Folosește contestațiile cu cap

Contestația pentru mine nu a fost o prietenă . N-aș ști să dau sfaturi despre cum să faci contestații. Dar ce știu sigur este că e bine să îți argumentezi punctul de vedere. Să fii respectos, dar și încrezător în faptul că articolul tău merita o altă notă. Poate chiar să ai în minte cât merita.

Uneori o contestație poate fi la fel de solicitantă ca scrierea articolului în sine, plus că vine de obicei cu un consum emoțional. Încearcă să nu te lași afectat prea tare chiar dacă jurul nu-ți argumentează pe măsura efortului tău. În general, oamenii n-au intenții rele.

În loc de final

Nu te compară cu alții! Să știi că secretele unui articol de succes sunt cele standard în viață : puțin curaj, dar și cumpăt ,atenție la detalii, un strop de visare, și mai ales seriozitate.

Ca(să) nu riști, proiectează cu specialiști

1

Ai în minte casa visurilor? E albă, cu geamuri rotunde și mansardă? Are o curte mare sau e în mijlocul pădurii? E pe un vârf de munte? Are priveliște spre mare? Poate știi deja că vrei o casă imensă pentru că sunteți o familie numeroasă sau te-ai uitat cu drag atunci când ai trecut pe lângă case cu etaj? Poate îți dorești să recondiționezi casa în care ai copilărit sau să construiești una de la zero.

Proiect casa modernă parter cu etaj P+1 Dalia

Oricum ar fi, în general, avem imaginea casei în care ne-ar plăcea să trăim bine întipărită în minte. De la arhitectură până la decorare și chiar cum va arăta viața noastră între pereții acesteia. Dar care e pasul următor atunci când știm cum vrem să arate casa noastră? E clar, că asemenea unui tablou, și casa e o operă de artă. Dacă nu avem talent la arte plastice, nu ne apucăm să ne pictăm singuri tabloul pentru că, cel mai probabil, râul pe care ni-l imaginăm, va arăta pentru ceilalți ca o dungă albastră în mijlocul altor dungi de alte culori, iar ”arta nu este ceea ce vedem, ci ceea ce reușim să-i facem pe alții să vadă” după spusele lui Edgar Degas. Deci, apelăm la un pictor priceput, în cazul casei, la un birou de proiectare. Eu recomand https://www.aia-proiect.ro.

Bine, bine, dar și proiectanții aceștia sunt diferiți, cum știu că e potrivit pentru mine? Sunt mai multe criterii la care trebuie să fii atent, asta e clar:

Recomandările

E important să fii atent la recomandările celor din jur, eu mi-am exprimat părerea, deci o recomandare ai primit deja și poți să citești pe site și păreri ale clienților:

Sursă:www.aia-proiect.ro 

Stilul

Trebuie să stabilești cam ce îți dorești (probabil știi deja), poți chiar să te uiți în secțiunea de proiecte a celor de la AIA Proiect și pornind de acolo să te gândești ce ai vrea să modifici. Întotdeauna uită-te pe portofoliu, chiar dacă te interesează un proiect personalizat. Așa poți și să afli dacă proiectele de casă sunt originale 100% sau dacă respectivul birou de proiectare lucrează cu furnizori.

E bine să știi ce vrei (câte persoane veți fi, ce spațiu e alocat fiecăreia dintre ele, ce facilități vrei, care e terenul de care dispui, dacă ai un stil preferat, care e investiția optimă etc.) și să știi ce implică să construiești o casă. De exemplu, sunt trei segmente importante: arhitectura, structura, instalatii, iar toate acestea trebuie să fie în simbioză.

Arhitectul este cel care se ocupă de segmentul arhitectural. E foarte important să rezonați în idei și viziune.

De proiectul de rezistență se ocupă inginerul structurist care garantează și răspunde conform legii pentru rezistența și stabilitatea casei tale pe toată durata ei de viață. Relația dintre acesta și arhitect e importanță căci cei doi vor ține legătura permanent, alegând soluțiile optime atât din punct de vedere arhitectural, cât și structural pentru casa ta.

Proiectul de instalații (instalații termice, sanitare și electrice) trebuie să fie în concordanță cu celelalte două, altfel pot să apară probleme de execuție sau alterări ale viziunii arhitecturale.

Toate acestea e bine să le știi, pentru că vrei să fii pregătit cu anumite întrebări, pentru următoarea etapă esențială în descoperirea proiectantului de vis pentru o casă de poveste, și anume, discuția.

Du-te pregătit să spui: ”Vreau aia, aia și aia”, iar cei de la AIA Project (aceștia oferă servicii de proiectare completa) îți vor spune că ai ajuns în locul unde „aia” devine ”AIA”, cu îndrumare și creație căci trebuie să fii deschis și la alte păreri. Fii echilibrat, cu temele făcute, dar dispus să asculți și alte păreri, ale unor oameni cu experiență, până la urmă un arhitect nu e doar un artist sau un tehnician care construiește după indicații, ci un creator de idei.

AIA Proiect

Doar discutând poți să-ți dai seama dacă rezonați și dacă criteriile esențiale, cum ar fi profesionalismul, competența tehnică și aptitudinile artistice, sunt îndeplinite de cei aleși de tine sau nu.

Discuția

Discuția inițială, cea în care afli dacă ideile tale sunt realizabile și dacă rezonezi cu respectivii proiectanți e cea mai lămuritoare etapă în a stabili dacă vrei sau nu să lucrezi cu cineva. Pune întrebări, chiar incomode, pentru că scopul tău e să știi în ce te bagi. Orice nelămurire ai, întreab-o.

Colaborarea și suportul continuu

Trebuie să existe o relație de comunicare între voi foarte clară pe toată perioada proiectarii si execuției. Pune întrebări până înțelegi toate aspectele proiectului.

Deși la început poate să pară că e o cheltuială în plus, de fapt, un proiectant este o investiție. Numai el poate să conceapă un proiect bine pus la punct pe toate planurile. Te poate ajuta în achiziția materialelor de construcție si a mobilierului, urmarirea lucrarilor de execuție pana în cel mai mic detaliu astfel incât rezultatul să fie conform asteptărilor tale. O investiție inițială te scapă de problemele neprevăzute care pot să apară pe parcurs, cum ar fi improvizații la fața locului, facturi mai mari la energie, cozi la primărire legate de diverse probleme legale ce nu au fost luate în calcul.

Și dacă tot am ajuns la birocrație, din păcate, fără ea nu se poate, așa că, nu în ultimul rând, avem nevoie de specialiști care să ne explice și să ne ajute cu avizele și autorizațiile pe care trebuie să le primim atât de la primărie, cât și de la alte instituții și companii.

Comunicând cu proiectanții ar trebui să lămurești toate aspectele legate de estetică, funcționalitate și problemele specifice terenului și vecinătăților. Să nu uiți să discuți și despre racordarea la utilități.

Cum, cel puțin eu, nu sunt cu studii în drept, ideea de a avea un expert care să mă ajute cu certificatele și avizele pe care trebuie să le obțin mă încântă și mă face să mă gândesc că un expert nu e niciodată scump când vine vorba de a se ocupa de birocrație. Nu doar pentru că îmi ușurează munca și mă face să înțeleg mai bine ce e certificatul de urbanism, autorizația de construire a casei, autorizația organizării de șantier etc., ci și pentru că nu vrei să ai probleme cu aceste aspecte. De exemplu, lipsa autorizației de construire a unei clădiri poate genera amenzi de până la 100.000lei, iar instanțele au dispus uneori demolarea acestora. Anumite lucrări executate fără autorizația de construire pot constitui infractiuni care se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 ani. Eu zic că e un aspect căruia trebuie să-i acordăm mare atenție.

Sunt banii importanți?

Sigur că da! Ai o sacoșă plină? Dă-mi-o cu încredere!

Dar când vorbim de casă, nu cumpărăm o pereche de blugi, ci creăm un vis, un ”obiect” (prea puțin spus) unicat.

Un proiect de casă personalizată va avea un cost în funcție de complexitate, dar când te gândești că vorbim de artă (chiar mai mult de atât, artă combinată cu matematică, măsurători, construcție, dar mai trebuie să fii atent și la cadrul legal, e clar că totul e mult mai complicat și asta ne face să ne apeciem și mai mult lăcașul nostru). Cred că zgârcenia nu intră în discuții, mai ales că să apelezi la profesioniști, înseamnă, exact cum am mai scris, evitarea anumitor probleme neprevăzute, care pot duce chiar la demolarea casei sau la cheltuieli, de fapt, mult mai mari.

Casa e locul în care îți petreci peste 50 la sută din timp, e ”acasă”, e spațiul unde te retragi când ți-e greu și sărbătorești când ți-e bine. Sau poate e casa de vacanță, ceea ce mă face să mă gândesc și mai mult la cât de importantă e calitatea ei, căci i-ai dat ”viață și suflu” tocmai ca să te bucuri de ea. Mi-am amintit de citatul”calitatea este mândria manoperei” al lui W. Edwards Deming, oare ce ți-ar spune o casă construită cu cap? Dar una de vacanță? Dar cea care stă să pice, e urâțică și mai urmează să fie și demolată că nu are autorizație de construcție?

Cum să eviți cele mai frecvente greșeli atunci când îți construiești casa visurilor?

  • O greșeală gravă este să nu angajezi specialiști adevărați. Sunt situații în care poți lua singur decizii, nu e foarte greu să schimbi un bec, nu? Dar când vorbim de o casă, de casa ideală, discuția cu un arhitect e esențială, la fel ca inginerul structurist și inginerul de instalații. Renunțarea la unul dintre ei poate avea repercursiuni atât asupra bugetului și chelutuielilor neprevăzute, cât și asupra aspectului și funcționalitatea casei.
  • După ce planurile au fost finalizate, asigură-te că este ceea ce îți dorești, nu îți da acordul până când nu ești complet convins. Să faci modificări după ce responsabilii proiectului și-au dat semnătura de autorizație, înseamnă un șir lung de probleme, chiar și financiare.
  • Să faci totul singur nu e o idee bună. S-ar putea ca la final să-ți dai seama că nu ai economisit prea mult și munca depusă a fost extraordinar de mare. În plus, fără specialiști, riști să se strecoare greșeli de construcție.
  • Economia unde nu e cazul e o greșeală frecventă. Materialele de construcție sunt la fel de importante ca orice altă etapă din construcția unei case, până la urmă sunt cele care au rolul de a asigura rezistența clădirii.

În concluzie, casa e un vis măreț care poate să devină realitate dacă știi căror aspecte să le acorzi importanță. Eu cred că profesionalismul, competența tehnică și aptitudinile artistice sunt esențiale în procesul de materializare al casei ideale. Iar toate acestea le poți descoperi la un birou de proiectare dacă asculți recomandări, te potrivești cu stilul lor, și al lor cu tine, discuți și păstrați legătura de la conceptul planului de casă până la recepția finală.

Articol redactat pentru SuperBlog 2019

Cum alegem cea mai bună cremă pentru coșuri?

3

În ziua de astăzi aspectul fizic contează foarte mult. Acesta este elementul principal ce caracterizează persoana pe care o întâlnim.

Fața este prima privită, deci trebuie să îi acordăm o atenție sporită dacă ne dorim un aspect luminos, sănătos sau lipsit de imperfecțiuni.

În cazul în care ai un ten predispus la acnee trebuie să știi că nu toate cremele pot îndeplini aceste criterii de tratare corectă, deci trebuie să ne informăm despre cea mai bună cremă pentru coșuri care să se potrivească cerințelor noastre.

Ce trebuie să conțină cea mai bună cremă pentru coșuri?

Multe creme antiacneice pot produce pete sau cicatrici, deoarece pot avea o acțiune agresivă asupra pielii.  În acest sens, crema pe care o alegem trebuie să conțină vitamine capabile să ajute epiderma să se refacă. Vitamina A, Retinol, sulf sau aspirina(acidul salicilic) au aceste proprietăți și, este bine ca ele să fie conținute în crema pentru coșuri pe care o folosești dacă vrei să obții rezultatele dorite.

În același timp, peroxidul de benzoil este util în ceea ce privește acneea inflamatorie. Acesta are un efect rapid, astfel că, după primele 2 săptămâni se vor vedea rezultatele. Și spray-urile pe baza de zinc acționează rapid și eficient, însă  acestea agresează pielea. Din această cauza, este recomandat că utilizarea lor să fie pe o perioada limitată.

Dacă susții ingredientele naturale, poți folosi creme din cărbune sau agrilă. Uleiul de cocos, mierea de albine, lămâia, bicarbonatul de sodiu și aloe vera sunt și ele ingrediente naturale, ce au un efect benefic asupra pielii, conținând numeroase minerale, luptând cu acneea și coșurile.

Toate aceste ingrediente naturale, împreună cu cremele care conțin arbore de ceai, lucrează eficient împotriva coșurilor și acneei. 

Cum se folosește o cremă pentru acnee?

Cremele sunt utile în lupta cu acneea, dar o simplă folosire a acesteia nu poate să va scape peste noapte de acnee sau coșuri. O rutină zilnică în schimb vă poate ajută în lupta cu coșurile, deoarece tenul va primi vitaminele de care are nevoie pe o perioada mai lungă și vor fi bine organizate în funcție de momentul zilei. 

La începutul zilei, fața trebuie curățată cu ajutorul unui gel menit să curețe porii încărcați de sebum și impuritățile adunate pe parcursul nopții. Ingredientele pe care aceasta trebuie să le conțină sunt aloe vera, tea tree sau eucalipt citronat, ele fiind utile pentru deblocarea porilor de impurități.

După curățare se aplică tratamentul. Cele mai bune creme pentru coșuri conțin ulei de măsline și floarea soarelui, oxid de zinc, extract de hamamelis, acidul oleanolic sau alantoină, nefiind inflamatorii.

Pentru a proteja tenul de radiațiile solare, indiferent dacă vorbim de iarnă sau vară, se va aplica o protecție solară pentru a combate petele pigmentare. Dacă este vară, se aplică o crema ce are protecție solară SPF 50, folosită îndeosebi pentru cremele ce tratează acneea rozacee , iar dacă este iarnă, se aplică  protecție solară SPF 30.

Seara, după ce se curăță tenul, se aplică un ser sau o cremă pentru ochi, urmând ca apoi să aplicăm o cremă hidratantă pe toată suprafață fetei și pe decolteu. Crema hidratantă trebuie să aibă o textura fluidă și să nu încarce tenul pentru că porii vor produce mai mult sebum dacă nu pot „respira” din cauza cremei. Aceasta trebuie să conțină Vitamina E, acid hialuronic, ceramide, ulei de jojoba sau glicerină.

Pentru ca tenul să profite și mai mult de hidratarea de pe timpul nopții, se pot utiliza exfolianți pentru ca pielea să absoarbă mai bine produsele hidratante. Astfel, se elimină un strat mort de celule. Pentru tenul normal sau uscat se folosesc exfolianții AHA, fiind mai slabi, iar pentru tenul gras se folosesc exfolianții BHA.

Chiar dacă avem o rutină de îngrijire a tenului, nu trebuie să uităm și de menținerea unui stil de viață sănătos pentru a genera un aspect ferm, luminos și sănătos al pielii.

Care ten este predispus la apariția acneei?

Întâi de toate, trebuie să stabilim ce tip de ten avem pentru a găsi cea mai bună cremă pentru coșuri.

Dacă avem un tip de ten gras sau care are tendințe de îngrășare, nu trebuie să folosim cosmetice ce au în componentă ulei, indiferent de forma în care acesta se regăsește în conținut, ci trebuie să aibă în componență miere de albine, argilă, acid salicilic sau acid mandelic.

Dacă ai tenul uscat, trebuie să pui accentul pe hidratare. Nu uita de vitamina A, vei conferi pielii tale elasticitate și multă hidratare. Poți folosi exfolianți, dar nu atât de des pe cât se folosesc în cazul tenului gras. Exfolianții AHA sunt cei mai potriviți pentru un ten uscat, având o acțiune mai blândă la nivelul pielii.

Tenul mixt sau normal au nevoie atât de cremă hidratanta, cât și de crema pentru oprirea producției de sebum pe parcursul zilei. 

Articolul este sponsorizat și este scris de Ghidulcumparatorului.ro

Sursele imaginilor: Pixabay și Unplash