Nu știu de ce mi-a plăcut întotdeauna să citesc. E o magie și un entuziasm care mă cuprinde atunci când intru în lumea personajelor. Mi se întâmplă asta și cu filmele, și cu serialele, dar marea mea iubire vor rămâne cărțile pe care le alegeam cu instinctul inteligent al copilului. Acum nu mai e așa, timpul meu e prețios, iar alegerea unei cărți cântărește mult.
Editare personală
Ce m-a determinat cu adevărat să scriu articolul acesta a fost faptul că am auzit un prieten zicând: ”Nu îmi place să citesc, dă-mi tu ceva la care să nu mă plictisesc”, așa că m-am gândit. Cum găsești cartea potrivită pentru tine? De existat, sigur există, și nu doar una.
Trebuie să identifici genul de cărți care îți plac: de ficțiune, romantice, despre călătorii, poate de poezii? Din păcate, aici exercițul e cheia și trebuie să ai răbdare. Mie nu îmi plac cărțile “în general”, îmi plac anumite subiecte, genuri. Îmi plac cărțile care îmi spun ceva, în care mă identific sau în care descopăr un univers pe care eu nici nu mi l-aș fi putut imagina. Poate e mai ușor de identificat dacă te gândești la cum ești tu. Te emoționezi la un film de dragoste? Atunci, poate e o idee bună să alegi o carte din această categorie, ca după ce ai prins gustul să mărești ”raza de căutare”.
Află părerile celorlalți. Dacă toți oamenii din jurul tău îți recomandă o carte, e foarte posibil să-ți placă.
Încearcă să intri în lumea cărților citind ceva foarte cunoscut. Toți am auzit de anumite titluri și autori, cum ar fi Harry Potter si piatra filosofala – Volumul I, chit că e pentru copii. S-ar putea să te surprindă.
Citește descrierea cărții! Dacă ceva nu îți place, nu te apuca de ea, nu atunci când abia începi să-ți cultivi gustul, după aceea, s-ar putea să fie chiar interesant să te lași impresionat de cărți care nu sunt în zona de confort.
Citește recenzii online înainte de a achiziționa o carte.
Citește în funcție de moment. Dacă ești pe plajă, de exemplu, nu îți lua la tine o carte filozofică sau foarte complicată. Ceva simplu, care să te relaxeze e mai indicat, la fel cum cred că ar trebui să fie și lectura de: metrou sau autobuz. Nu e chiar mediul în care să înveți despre Einstein, nu? Poate doar dacă ești student la fizică.
Tot ce mai ai de făcut e să intri pe site-ul tău preferat de cărți online și să o cauți pe cea care te va face, după ce ai închis ultima pagină, să simți că ai pierdut un prieten.
Astăzi e Ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor. M-am gândit cum ar fi de sărbătorit astăzi şi nu numai:
Citeşte cel puţin o pagină astăzi indiferent de cât timp ai. Sigur că dacă reuşeşti mai mult, e cu atât mai bine. Alege o carte preferată sau încearcă ceva nou. Poţi să citeşti înainte să adormi sau pe drum spre casă sau spre job.
Fă-ţi plăcerea şi achiziţionează cărţile la care visai de mult. Multe site-uri de cărţi au oferte avantajoase astăzi.
Fă-i cadou o carte cuiva drag! Trebuie să ştii că persoanei îi place să citească şi să alegi un titlu mai necunoscut pentru că cel mai mare inconvenient este că s-ar putea să o fi citit deja. Gestul contează oricum. Alege o carte care ţie ţi-a fost dragă sau care crezi că e potrivită pentru persoana căreia i-o faci cadou. Cărţile sunt întotdeauna cadouri cool.
Cere câteva recomandări de cărţi de la prietene. Că te întâlneşti la cafea şi deschizi subiectul sau că faci o conferinţă pe Skype, Facebook sau WhatsApp, cărţile conectează oameni.
Scrie tu! Poate ţi-ai dorit întotdeauna să scrii o carte. Poţi să te gândeşti la un subiect şi să faci începutul. Poate nu e cazul să te avânţi din prima la un roman, scrie o povestire scurtă.
Dacă ai copil citeşte împreună cu el.Poate chiar faceţi un desert împreună şi cântaţi “La mulţi ani” pentru cărţi. Nu sună rău să înţeleagă de mic că o carte e valoroasă, au lucrat mulţi oameni la ea şi are propria ei Zi.
Dacă ai mai mult timp, du-te şi citeşte la bibliotecă sau împrumută o carte. Astăzi e şi Ziua bibliotecarului în România.
sursă: Pixabay
În cărți există mai multe comori decât în toate cufărele piraților de pe Insula Comorii– Walt Disney
“Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” de Pascal Bruckner e uşor macabră, scriere specifică autorului francez. Citisem de la el, acum câţiva ani “Hoţii de frumuseţe” şi mi-a rămas în minte datorită ideii, nu neapărat a stilului, care deşi e unul cu o valoare de necontestat, atunci nu m-am regăsit în el, dar am zis să-i mai dau o şansă cu romanul “Păzea se-ntoarce Moş Crăciun“.
“Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” a apărut la editura Trei în 2006 şi e o carte în care Moş Crăciun își spune nădufurile şi afli din lumea lui secretă: nemulțumiri, frici şi vicii. Moș Crăciun e prezentat într-o manieră umană, nicidecum ca o zeitate propovăduitoare de bunătate şi altruism, ba mai degrabă o entitate ramolită, blazată şi fricoasă care ajunge printr-o călătorie ghidată de o fetiţă, un hoţ şi doi agenţi ai guvernului să se transforme: “Vechiul Moş Crăciun era discret, păşea în vârful picioarelor şi bea apă plată; cel nou îţi cădea pe cap cu surle şi trâmbiţe, rânjea când îl căutai, trăncănea într-un jargoninternaţional, de adunătură”
Ce mi-a plăcut?
Ce apreciez la romanul lui Pascal Bruckner este creativitatea. Cartea ți-l arată pe Moș Crăciun așa cum nu ți l-ai fi imaginat vreodată. Tot la calități aș adăuga ambalajul frumos, cartea având pagini groase, lucioase, cu poze, un fond fain și un scris mare. Îți face plăcere să o ții în mână și se citeste repede, având și mult dialog.
Ce nu mi-a plăcut?
De la un capitol la altul sunt mici nereguli de logistică. Nimic care să nege talentul lui Pascal Bruckner, dar de exemplu Moș Crăciun își schimbă adresa, iar cel care îl găsește trebuie să fie “mintos”, ca in urmatorul capitol cei doi guru care au primit misiunea să-l salveze, să ajungă la Moș Crăciun fără probleme. Nu pot decât să presupun că guvernul american a fost suficient de ”mintos” să-i găsească noua adresă.
E pentru copii?
Am văzut-o pe mai multe site-uri la categoria pentru copii. Ce e drept, e o carte cu aspect pentru copii, destul de mare scrisul, desene și mult dialog, dar răspunsul meu ar fi: NU.
Nu sunt absurdă să consider că va avea o influență negativă asupra copilului, dar dacă va fi curios să guste niște tărie sau să pipeze pentru că astea sunt pasiunile lui Moș Crăciun, nu dați vina pe mine. Mi-e greu să aproximez o vârstă, dar probabil trebuie să ai peste 12 ani ca să înțelegi că romanul e o frescă a societății. Sigur că la vârsta de 12 ani copiii stiu despre Moș Crăciun că e mai mult decât o căciulă roșie și mai puțin decât un zeu al cadourilor. La 9 ani citeam Mihail Drumeș, unde personajele se împușcă, sinucid sau despart dramatic, însă cartea lui Pascal Bruckner aș categorisi-o mai sinistră din cauza faptului că atrocitățile par absolut normale, fără să însemne nimic că pârleși porumbei sau că renii ajung pe grătar.
Unul dintre capitole se numeste:”Moș Crăciun e un împuțit”, chiar vrei ca al tău copil să citească asta? Recomand ca înainte să-i oferi cartea ca lectură, chiar și unui preadolescent, să o citesti tu. Tu ești cel care îți cunoști copilul si poți să apreciezi cât s-ar lăsa influențat, cât de bine știe că ficțiunea e imaginație și dacă are puterea de a își da seama ca romanul e mai degrabă o satiră, un exemplu de “așa nu”.
Nota
Cartea ”Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” e un semnal de alarmă că dacă vom uita de bunătate, de sărbători, inclusiv de Crăciun, vom fi pierduți, o lume de superficiali. Îi voi oferi nota 2/5, cu toate că nu e genul de carte pe care să o recitesc.
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să nu poţi să-ţi treci mâna prin părul persoanei iubite? Să nu poţi să-i simţi respiraţia pe umăr într-o zi de vară când te ţine strâns la piept? Dacă nu, când vei citi “La cinci paşi de tine” o vei face. Şi dacă a fost vreun moment în care ai vrut să iei mâna cuiva în a ta, să-i trasezi conturul şi să-i spui ce simţi, dar nu ai făcut-o, te vei gândi că ar fi trebui să o faci, să profiţi de avantajul că poţi, spre deosebire de Stella şi Will, doi adolescenţi cu fibroză chistică, boală care le afectează viaţa atât de mult, încât se văd nevoiţi să renunţe în anumite distracţii tipice celor de vârsta lor, şi să-şi petreacă timpul între pereţii albi ai spitalelor cu vesta Afflo care să-i ajute la “desprinderea mucusului”.
Persoanele cu fibroză chistică pot avea relaţii cu cei care nu sunt bolnavi, dar între ei, trebuie să păstreze regula “celor 6 paşi”. Dar ce faci când o fată organizată şi un băiat rebel cu fibroză chistică se îndrăgostesc? Mai mult decât atât, Will are B. cepacia, o bacterie care nimiceşte şansele la transplant de plămâni pentru oricine cu fibroză chistică, deci, inclusiv speranţa la viaţă, căci, până la urmă, pe funcţionarea deficitară a plămânilor se bazează această boală.
Cartea nu e o pledoarie asupra bolii, nu e un manual, deşi a fost scrisă cu gândul la cei care se confruntă cu fibroză chistică, boală despre care încă nu se ştiu suficiente şi care nu are tratament. În centru e povestea de iubire imposibilă dintre Stella şi Will, iar în jurul acesteia guvernează relaţiile de prietenie, poveştile de familie ale fiecăruia şi instinctul de supravieţuire, care există chiar şi în viaţa celor care se nasc pregătiţi să moară.
Editura Litera Anul publicării în limba română: 2019 Număr de pagini: 288 Titlul original: Five Feet Apart (2018) Traducere: Adriana Bădescu
Scriitorii
Rachael Lippincott a scris cartea după scenariul lui Mikki Daughtry şi Tobias Iaconis, consultându-se permanent cu aceştia. Am înţeles că filmul transmite emoţie, dar eu nu l-am văzut, însă din trailer pare promiţător şi în concordanţă cu acţiunea cărţii.
Rachael Lippincott a început să reprezinte interes ca autoare datorită acestui bestseller. În paralel cu cariera de scriitoare, se ocupă de un food truck împreună cu iubitul ei.
E o poveste adevărată?
“La cinci paşi de tine” o are ca inspiraţie pe Claire Wineland, vloggeriţă şi speaker motivaţional, care a înfinţat o fundație pentru sprijinirea celor cu fibroză chistică şi familiile acestora. Claire a murit din cauza complicațiilor unui accident vascular în septembrie 2019, la scurt timp după o operaţie de transplant de plămâni. Personajul Stella are canal de YouTube, la fel ca Claire, dar este evident că în carte nu este viaţa lui Claire, în schimb, pare mult mai apropiată de povestea cuplului Katie şi Dalton Prager. Claire cunoştea povestea celor doi când a discutat cu autorii scenariului. De altfel, povestea lui Katie şi Dalton a fost intens mediatizată în presa străină, în 2015.
Asemănări există între povestea cuplului din carte şi cel al lui Katie şi Dalton, cea mai evidentă fiind că ambii aveau fibroză chistică, iar Dalton era infectat şi cu Burkholderia cepacia. Există şi multe diferenţe, cuplul real s-a întâlnit pe internet şi au ales să se vadă faţă în faţă şi să aibă o relaţie, în ciuda faptului că medicii interzic apropierea între pacienţii cu fibroză chistică. Stella şi Will se întâlnesc în spital, şi, pare iniţial, că nu vor găsi niciun numitor comun. Ajung, cumva, fără voia lor, să se îndrăgostească.
Deznodământul cărţii şi cel a poveştii de iubire dintre Katie şi Dalton este complet diferit. Dacă voi alege să nu-ţi spun finalul cărţii pentru a îţi oferi ţie plăcerea de a-l descoperi, în povestea reală, tulburător, dar previzibil, cei doi nu au supravieţuit, chiar dacă ambii au primit plămâni noi.
Stella şi Will
Dacă ar fi să definesc printr-o frază ce cred despre povestea celor doi adolescenţi fictivi, Stella şi Will, ar fi: iubirea nu te întreabă când să vină sau pe cine să aleagă, pur şi simplu, se întâmplă.
Stella vine din copilărie la acelaşi spital şi se simte ca acasă. Optimistă şi luptătoare, ea îşi organizează medicamentele în ordine alfabetică, creează o aplicaţie care să le reamintească celor bolnavi când şi ce tratament urmează să facă, are un canal de YouTube despre fibroză chistică. Stella se gândeşte permanent la oamenii din jurul ei, mai ales la părinţi, iar pentru aceştia îşi doreşte să supravieţuiască.
Will e rebel şi, încercând o mulţime de tratamente experimentale pentru B.cepacia, se simte fără speranţă. Tot ce îşi doreşte e să vadă lumea, să iasă dintre pereţii albi ai spitalelor şi să călătorească.
Cei doi protagonişti ajung să se schimbe unul pe altul, experimenteză prima iubire din viaţa lor, iar distanţa obligatorie devine un chin: “Pentru prima dată simt întreaga povară a fiecărui centimentru, a fiecărui milimetru din cei şase paşi dintre noi. Îmi strâng pulovărul mai aproape de corp şi întorc privirea spre teancul de saltele de yoga din colţ, încercând să nu dau atenţie faptului că distanţa aceasta va exista întotdeauna.”
Titlul cărţii
Vine de la regula enunţată de Cystic Fibrosis Foundation (Fundația Fibrozei Chistice) asupra faptului că pacienţii cu fibroză chistică trebuie să păstreze o distanţă de cel puţin 6 paşi între ei. De ce totuşi în titlu sunt 5? Afli citind cartea!
Citatul preferat
Dintre atâtea citate minunate am ales să notez unul în telefon, care mi se pare că e fraza care ascunde întregul curs al vieţii, indiferent dacă suferi sau nu de vreo boală incurabilă.
“O să mor eu sau o să moară ei, iar rutina asta în care unii mor şi alţii îi plâng o să continue la nesfârşit“
Singura destinaţie precisă a vieţii, indiferent de cine eşti, este moartea. Dacă e ceva ce toate generaţiile lumii, indiferent de condiţii, au în comun, este ciclicitatea vieţii: pierzi oameni dragi, iar oamenii cărora le eşti drag te vor pierde pe tine.
Concluzii
S-ar putea să fie momente în care plângi, momente în care râzi, dar ce e cert e că e acel gen de carte care te face să-ţi aminteşti că eşti un norocos. Exişti, trăieşti, iar asta e tot ce contează, şi e suficient pentru a te bucura de clipa prezentă.
O recomand oamenilor cărora le place să plângă. E potrivită tinerilor şi e o lectură uşor de parcurs. Dacă totuşi te aştepţi la inedit, s-ar putea să fii dezamăgit. “La cinci paşi de tine” nu e mai mult decât promite. E o carte despre adolescenţi şi iubire imposibilă.
Mie, povestea celor doi adolescenţi care nu se pot atinge, dar îşi doresc, mi-a reamintit cât de norocoasă sunt, dar şi că e cazul să apreciez orice în viaţă, chiar şi o atingere, căci alţii nu o pot avea.
Având vacanță destul de lungă am mers câteva zile la părinții mei. Oricât de plăcut ar fi să stai să socializezi și să faci strategii la jocuri de socializare, tot sunt momente în care te trezești singur în cameră. Așa că am ajuns să mă uit la bibliotecă. Majoritatea cărților le-am citit în liceu, perioadă în care am devorat cele mai multe romane. Am văzut „Fluturele de hârtie” de Diane Wei Liang și mi-a atras atenția faptul că nu părea deschisă. Din descriere pare o lectură ușoară – chiar e –, dar ce cred că m-a oprit în liceu să o parcurg e faptul că e volumul II al unei serii Mei Wang. Nu cred că au avut mare succes la noi, motiv pentru care nici nu știam de existența acestei cărți.
M-am gândit că poate o ai și tu în bibliotecă și oscilezi dacă să o citești. Părerea mea e că se citește atât de repede, încât dacă te plictisești, poți să-i dai o șansă.
Despre ce e vorba în carte?
Descrierea oficială e aceasta:
„Într-o societate care nu și-a rezolvat problemele cu trecutul, aflarea adevărului este o afacere riscantă.
După șapte ani de muncă forțată prizonierul 3424, considerat reeducat, este eliberat din lagăr. Dar tânărul Lin, unul dintre studențîi condamnați în urmă masacrului din piață Tiananmen, este un om schimbat în mai multe feluri. Bântuit de amintirile anilor de detenție și ale evenimentelor care l-au adus acolo, se îndreaptă spre Beijing pentru a înfruntă demonii trecutului o dată pentru totdeauna.
În inima capitalei, Mei Wang încearcă să facă față atât îndatoririlor familiale, cât și provocărilor aduse de conducerea unei agenții de investigații într-o țară în care detectivii particulari sunt în afară legii. Dar când superbă Kaili dispare, domnul Peng, președintele casei de discuri pentru care cântăreața lucra, ii face lui Mei o oferta pe care nu o poate refuză.
Investigația o poartă din lumea strălucitoare și bogată din centrul Beijingului modern, până la superstițiile și cutumele batranelor alei de la marginea orașului. Urmărind indiciile oferite de fragilul fluture de hârtie descoperit în apartamentul lui Kaili, Mei se apropie nu doar de rezolvarea cazului, ci și de confruntarea cu demonii propriului sau trecut.”
Mei și Lin sunt personajele principale și cam până la jumătatea cărții, fiecare are câte un capitol dedicat. După care naratorul ne prezintă doar viața lui Mei care ajunge să fie fascinată de Lin. Cei doi nu se cunosc personal, dar Mei îl descoperă pe Lin tânăr și idealist prin intermediul a trei scrisori.
Ce mi-a plăcut?
Că am ajuns să gust un pic din atmosfera din China. În carte nu vei întâlnii burgeri și cartofi prăjiți, ci wotou, pao mo și ceai Oolong. Acestea sunt detalii care întregesc un tablou. Mai interesant este să afli despre cum au simțit ei masacrul din Piața Tiananmen din 1989.
Am lecturat extrem de rapid cartea și e potrivită pentru vacanță. Fără complicații, cuvinte alambicate și acțiune întortocheată. Întâmplările curg natural și sunt ușor de înțeles.
Ce nu mi-a plăcut?
„Fluturele de hârtie” e carte polițistă. Mi-e greu să spun dacă m-a ținut în suspans sau nu pentru că am citit-o foarte repede.
Îmi place să termin cărțile repede, dar nu-mi place să simt nevoia de mai mult, așa cum s-a întâmplat cu finalul.
Pe la capitolul 34 bănuiam făptașul, totuși pentru un astfel de final aș fi simțit nevoia de mai multe detalii. De mai multă empatie pentru cititorul care s-a atașat de personaje. Mi-a lăsat un gust amar.
Finalul mi s-a părut grăbit, ca și când scriitoarea și-a terminat limita de cuvinte impusă de editură și a vrut să încheie cartea. Făptașul nici nu a încercat să nege. Nici nu a plâns pierderile întâmplate în viața lui în așa fel încât să sfărâme sufletul cititorului. Potențial ar fi avut să fie genul de carte la al cărui final să plângi, după care să înțelegi că „asta e viața”. Nu am simțit catharsisul, această forță de a dărâma un personaj pentru ca cititorul sau spectatorul să se simtă norocos, înălțat.
Oricum, până acolo, cartea chiar m-a binedispus și dacă o ai în bibliotecă, poți să-i dai o șansă într-un moment de plictiseală. Poate sunt subiectivă și în legătură cu finalul pentru că ce înțelegi e că viața nu e dreaptă, iar noi am cam fost obișnuiți cu happy end.
Un pic despre scriitoare
Cred că o astfel de carte nu ar fi putut fi scrisă decât de un om care a gustat evenimentele politice din vremurile respective. Deși doar un copil, Diane Wei Liang, născută la Beijing, a fost împreună cu părinții într-un lagar de muncă într-o regiune îndepărtată a Chinei. În studenție a participat la Mișcarea pro-democrație și la revoltele din Piața Tiananmen. În prezent, locuiește în Londra și predă management în SUA și Marea Britanie.
Unul dintre capitole se numeste:”Moș Crăciun e un împuțit”, chiar vrei ca al tău copil să citească asta? Recomand ca înainte să-i oferi cartea ca lectură, chiar și unui preadolescent, să o citesti tu. Tu ești cel care îți cunoști copilul si poți să apreciezi cât s-ar lăsa influențat, cât de bine știe că ficțiunea e imaginație și dacă are puterea de a își da seama ca romanul e mai degrabă o satiră, un exemplu de “așa nu”.