Home Blog

Andrei Neagu lansează piesa ”În Doi”

0

Andrei Neagu e iubitul meu. Și da, interviul sună a nepotism, dar nu e. E iubirism, dar nu ce fac eu, ci piesa lui, “În doi”. Mi-e clar, dacă ar fi să inventez un cuvânt care să descrie piesa, acesta ar fi: “iubirism”. Am fost alături de Andrei în tot procesul creării și finalizării atât al piesei, cât și al clipului. Au fost multe momente grele, clipe în care voiam să nu mai aud nimic despre muzica lui. Nu pentru că nu îmi plăcea, dar auzisem câte o piesă atât de des că puteam să o cânt și după ce m-ai fi învârtit o oră într-o titibombă rapidă, dar tot efortul actului creator merită, când vezi rezultatele.

Piesa ”În Doi”, deși în română a atras atența și străinilor:

Andrei e foarte pasionat de muzică. Cu fiecare piesă care urmează să apară, descopăr și mai multă muncă și implicare. Urmează albumul lui de debut “VERSUS”. Am vrut să văd cum a fost pentru el tot drumul până la finalizarea piesei, așa că i-am pus câteva întrebări.

Cum a fost pentru tine ziua de filmare? Ai întâmpinat greutăți?

Filmarea asta a avut un impact emoțional puternic pentru că m-am implicat în scrierea scenariului, vizualizând deja videoclipul înainte ca el să fie lansat. Cred că orice piesă merită pusă pe un vizual pe măsură, care să completeze și mai mult mesajul melodiei. Dar ca să revin, lucrurile au decurs exact cum mă așteptam și chiar dacă au fost câteva ore bune de muncă, ne-am distrat colosal. Am filmat cu Andrei Grigore (cu care am mai colaborat și în trecut la “Camera Ta” dar și la diverse filmări de cover-uri) și ne-am înțeles de minune. Din cauza faptului că spațiul de filmare era destul de redus față de cum îmi imaginam eu, nu s-au putut trage anumite cadre din punct de vedere tehnic. Aici au început și micile “hopuri” peste care am trecut, improvizând diverse chestii. Spre exemplu am improvizat o mini-scenă pentru marionete, care dă foarte bine pe “sticlă”. 

De unde ideea piesei?

Piesa a pornit de la ideea sentimentului profund de iubire și s-a materializat în timp ce cântam la chitară două acorduri, care mi-au inspirat în minte linia melodică a primelor două versuri. Sunt piese care te îndeamnă să mergi într-o direcție și te invită să explorezi tot ce-ți oferă. 

Ce te antrenează, ce te ține pe drumul tău? De ce vrei să duci la bun sfârșit albumul ”VERSUS”?

Simt că albumul ăsta este ca un jurnal sau o colecție personală de stări, trăiri, mesaje și culori. Toate spuse prin muzică și traduse în emoții. Este, dacă vrei, un album conceptual în care tema centrală se învârte în jurul unui EL și o EA, de aici și numele albumului “VERSUS”.

Cum e publicul român? Care au fost reactiile obișnuite la concertele tale?

Publicul nostru se schimbă de la an la an și apar tot felul de trenduri noi, iar ceea ce mă bucură este faptul că o parte din publicul nostru nu se mai mulțumește cu ce-i servește media la radio și TV. Așadar, există un public atent la ceea ce ascultă și ușor, ușor apare un fenomen cultural în care există potențial pentru orice gen muzical. 

Concertele mele au un feedback pozitiv, iar publicul este în general cel despre care vorbeam mai sus. Am încercat în câteva ocazii să testez reacția celor prezenți la spectacol, cântând piese abia compuse. Spre surprinderea mea, piesa “În Doi” era printre preferate, astfel încât după câteva concerte, oamenii care reveneau știau chiar versurile, cântând piesa alături de mine.

Ai modele? Cum ți le alegi?

Depinde la ce fel de modele ne referim. Dacă discutăm despre un model în viață, aș spune mama  și bunicii mei care mi-au oferit tot ceea ce este mai bun. 

Despre modele în muzică putem vorbi o zi întreagă, pentru că sunt mulți oameni care mă inspiră, toți talentați și foarte muzicali. În general îmi aleg ca inspirație artiștii care sunt pachet complet: știu un instrument și își scriu singuri cântecele. The Beatles, Michael Jackson, John Mayer sunt doar câteva exemple. Pentru albumul la care lucrez mă inspiră și câțiva cântăreți contemporani precum Justin Timberlake, Shawn Mendes, Harry Styles sau Niall Horan.

De ce l-aș asculta pe Andrei Neagu?

Consider că muzica mea este sinceră și explorează emoții, experiente intime sau situații în care ne regăsim cu toții. Nefiind constrâns de șabloanele comerciale și case de discuri care impun rețeta, pot foarte ușor să-mi expun viziunea, iar dacă îmi înțelegi piesele ajungi să cunoști cine este Andrei din spatele versurilor.

Artwork: Mirela Grs
Post-edit: Mega Are Mere

Andrei Neagu - In Doi
Coperta de single “În Doi”

 

Critică, dar cu cap!

0

Accept cu zambetul pe buze critica, dar cea constructivă.

Dacă doar îți arunci părerea în stânga și în dreapta pentru că asta ai tu impresia că înseamnă democrație, să știi că nu-i așa. Înseamnă doar lipsă de educație, înseamnă că nu te-a învățat nimeni că dacă distrugi un turnuleț, trebuie să pui altceva în loc, chiar dacă e doar o căbănuță. Poate turnul stătea să cadă oricum, dar de ce să-l dărâmi tu dacă nici măcar nu arunci moloz pentru o mult mai potrivită pentru teren, căbănuță? Te rog eu, lasă-l să cadă singur sau să-l dărâme altul care are și o cărămidă la el.

Critica nu devine constructivă că așa-i zici tu, ci doar dacă, așa cum zice și termenul, construiești ceva. E usor să critici, e mai greu să construiești.
Cine știe să fie critic merită respect, cine știe să fie hater merită ignorare.
Ai grijă că de cele mai multe ori suntem proprii critici, așa că verifică-ți capul. E acolo? Folosește-l!

Ce fac când mă plictisesc acasă?

0

Interesant e că uneori mă plictisesc scorlând Facebook-ul și îmi trebuie tăria de a închide clapeta laptopului și să-mi amintesc vorba:”doar oamenii proști se plictisesc”, care deja îmi schimbă starea de spirit. Sigur că dacă nu vreau să sting laptopul îmi cumpăr un Macbook și-l las aprins, doar depărtându-mă de el. Glumesc, pot să nu mă plictisesc și cu laptopul în brațe. Așa că voi împărți:

categoria 1 – cu laptop
categoria 2 – cu laptop, dar fără
categoria 3 – fără laptop

Categoria 1

– să te uiți la filme, vloguri sau filmulețe haioase de pe YouTube.
– să-ți stresezi prietenii cu mesaje. S-ar putea să te antrenezi cu unul într-o discuție interesantă până iți dă cu The Big Seen, bineînțeles.
– să citești pdf-uri sau bloguri.
– să înveți un program nou. (Photoshop, Vegas, etc.)
– să scrii (orice te atrage: blog, jurnal în document cu parolă, povești etc.)
– să te joci ceva (Nu exagera! Prăjește creierii cică, deși eu sper că doar pe ai monștrilor din joc)

Categoria 2
Aici combin ce îmi oferă laptopul cu activități ce nu țin de virtual și mă fac să-mi ridic fundul de pe scaun

– aerobic sau exerciții fizice din tutoriale.
– să gătești după instrucțiuni video sau scrieri online.
– să confecționezi origami sau orice altceva din tutoriale online. Poți să faci propriile mărțișoare, un jurnal handmade, eșarfe etc.

Categoria 3
Aici poți închide laptopul sau poți să-l lași în decor cu muzică sau vreun podcast.

– citește! Sigur e ceva în bibliotecă ta de care nu te-ai atins. Poate e momentul să-i dai o șansă.
– gătește cu ingredientele din casă. Ceva simplu, chiar și cartofi prăjiți. Dar poate e o idee bună să încerci să fii un pic mai ingenios. Pune-ți imaginația la contribuție! Ce poate ieși rău? Probabil doar să rămâi flămând.
– fă-i curat! Pare mai degrabă o corvoadă, dar e testat de mine că oferă satisfacție atunci când observi cum încet, încet, îți recunoști casa sub mormanele de haine. E cel mai bun antistres pentru mine.
– colorează! Există cărțile de colorat pentru adulți care au devenit un hobby însemnat printre oamenii secolului nostru.
– ocupă-te de tine! Fă-ți un duș fierbinte, diverse tratamente naturiste sau meditează.

P.S: când scriu “laptop”  mă refer la orice device pe care îl folosești cu internet (mai greu cu telefonul).

Ce faci de Valentine’s Day în București?

2

Nu o fi Valentine’s Day sărbătoare românească, dar tot putem sărbători românește dacă mergem la un local cu specific, totuși eu am căutat și altceva în afară de o cină sau de un prânz luat în oraș și am găsit câteva variante. Pe cele mai interesante ți le împărtășesc și ție. Cum universul meu se află în București, aceasta a rămas zona mea de documentare.

1. Cinema

Programul complet cu filmele care rulează în această perioadă îl găsești aici, mă bucură că încă se difuzează Bohemian Rhapsody și A Star Is Born pentru că sunt filmele pe care dacă nu le-ai văzut, merită să plătești pentru ele.

Ofertă de Valentine’s Day au cei din de la CinemaCity din ParkLake, care au un concept de cină+film la 95 de lei. Filmele pe care le poți vedea sunt:
Alita: Îngerul Războinic
Oh, Ramona!
Și bețivi și mincinoși
Zi de naștere mortală

O altă ofertă pe care am găsit-o, dar care are legătură doar cu coincidența că Valentine’s Day e joia anul acesta ar fi la cinematograful Movieplex, din Plaza România. Orice film in zilele de luni, joi și vineri au biletul la prețul de 18 lei, doar cu cardul Movieplex.

2. Teatru

Filmele sunt prea banale? Teatrul s-ar putea să fie o opțiune mai interesantă când te conectezi cu oameni vii ce spun o poveste.
Dimineața, dacă ai copii, sau pur și simplu ai chef să-și reamintești de copilărie, poți merge, la ora 10 să vezi Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele. Biletele ajung de la 25 de lei la 35 de lei. Nu e genul de întâlnire romantică, dar uneori e frumos să faci ceva în familie. Eu l-am văzut, e un spectacol colorat, cu baloane de săpun la final. Nu ți-l recomand dacă nu-ți plac copiii, voi fi o mulțime în sală.

Acum, pentru oamenii mai mari, și dornici să iasă în doi sau cu prietenele, poate (unii mai suntem și single) am alte câteva recomandări: Romeo și Julieta la Opera Națională începând cu ora 18.30. Prețurile sunt de la 15 lei la 90 de lei, dar e o ocazie bună să te îmbraci elegant și să stai un pic cu vârful nasului ridicat, doar ești la Operă, nu?
Dacă te sperie oamenii care ating note mai înalte ca pisicile, poate îți plac cei care dansează și te tentează la ora 18.30 să mergi la spectacolul de teatru-dans contemporan Apa Vie, de la Teatrul mic. Intrarea e 35 de lei, pentru studenți e 20 de lei.
Dacă să râzi e pe stilul tău, uite că în seara iubirii teatrele s-au gândit și la asta, poți alege între Autorul e în salăDezbracă-te, vreau să-ți vorbesc, Rencontes
Nu am văzut spectacolul, dar sunt îndrăgostită de film, așa că mai e de luat în calcul și Fluturii sunt Liberi.

3. Concerte

O mulțime de concerte se pregătesc de Valentine’s Day în fiecare an, unele cu meniuri incluse pentru doi, altele cu bilet.
Dacă ești fan ADDA și Robert Toma, acești vor cânta special pentru ziua iubirii la Berăria H.
FreeStay pot fi auziți de la 21.30 la Hard Rock Cafe.
Dacă ești amator de Jazz, aici ai o sugestie.
La Sala Palatului, pe 14 februarie cântă Giannis Ploutarchos
Pentru o seară mai liniștită îți recomand evenimentul ăsta, unde mănânci și asculți piese de dragoste cântate de Andrei Neagu.
Dacă îți plac întâmplările ciudate, chiar Zece, poți să arunci un ochi și pe evenimentul de la paQue Bistro&More, unde cântă Florin Chilian.
Dacă ești Anti Valentine’s Day, nu ai decât să petreci pe 13 februarie, la concertul anual Țapinarii.

4. Karaoke

Poate nu ai chef să-i asculți pe alții cântând și vrei să fii tu vedeta serii. Există întotdeauna serile de karaoke, chiar și pentru romanțe.
True Club, care de obicei caută în fiecare joi The True Voice, voce care primește și de băut, s-au gândit ca joia aceasta să fie despre iubire, tot cu karaoke.

5. La mall

Când se apropie primăvara apar și târgurile specifice, așa că de Valentine’s Day, poți merge singur să cumperi repede cadoul pentru partener înainte de date sau poți să-l iei cu tine și să vă luați unul altuia ce vă poftește inima, în bugetul stabilit de voi. Cei de la Megamall au Târg de Valentine’s Day & Mărțișor, dar imprsionanți sunt cei de la Sun Plaza, care au ridicat ștacheta. Nu doar că au și ei Fair: In love with spring!, care oricum o să fie după 22 februarie, dar au și un concurs pentru îndrăgostiți, iar pe 14 februarie cântă, de la ora 19, FreeStay.

6. Învață să gătești

O alternativă de activitate pentru 14 februarie ar fi și workshop-ul de aici.  Nu o să vă mai certați pe titlul de bucătarul mai priceput din casă, amândoi o să aveți aceeași tehnică.

7. Swing pentru cei curajoși

Trebuie să știi în ce te bagi dacă alegi opțiunea asta, sfatul meu e să te interesezi bine de tot ce înseamna “swing“, e pentru toți și nu prea.

8. Stand-up comedy

Râsul trebuie să fie mereu prezent în viața noastră. Partenerul își lasă pijamaua aruncată? Nu răspunde suficient de repede la telefon? Se enervează din orice? S-ar putea ca niște glume bune în care să-ți regăsești cuplul să fie terapia perfectă, iar comedianții nu au liber pe 14 februarie.

La Club 99 ai Stand-up Comedy cu Banciu, Mincu si Maria Popovici
La Restaurant Cabana Stand Up Comedy cu Mane Voicu & Ana Maria Calita
La Comics Club Two Man Show cu Badea și Natanticu

9. Tatuaj la dublu

Uite că unii au avut și idei din astea îndrăznețe. Dacă visați de mult să vă faceți un tatuaj reprezentativ, există un (mini) event pe Facebook (aici) cu o ofertă. Interesant e că fac și tatuaje audio, acele tatuaje pe care după ce ți le-ai bătut, cu ajutorul unei aplicații le poți asculta. Nu cunosc locul, iar asta e o decizie ce trebuie luată cu înțelepciune, pentru că până la urmă rămâi cu el pe viață, însă dacă nu acest salon e cel potrivit, de ce nu altul? E plină piața de saloane. Eu am un tatuaj făcut la cei de la Jack Ink, însă există o mulțime de alte saloane cu reputație. Totul e să îți dorești asta, iar dacă nu, cred că înțelegem cu toții și vă puteți doar desena unul altuia ceva drăgut cu un marker pe încheietură. Le puteți purta toată ziua și ulterior le ștergeți la un duș împreună.

10.  Pe “ochi frumoși”

Nu toți ne tăiem buzunarele în bancnotele alunecoase, dar nu trebuie să disperăm: până la urmă afecțiunea nu costă bani. Cam toate punctele de mai sus pot fi atinse și acasă, într-o altă formă, uneori poate fi mai plictisitoare, alteori intimitatea o poate face chiar mai intensă. Depinde de tine! Sigur că e nevoie și de dorința de a ieși din rutină și a desfășura activitatea propusă.
Pentru un film bun nu e nevoie să mergi la cinema, poți vedea o multitudine online.
Pentru muzică s-a inventat Youtube, iTunes, Spotify sau oricare altă metodă de a o asculta. Nu e experiența live-ului, dar măcar puteți să dansați și să vă prostiți cum vreți voi.
Teatrul nu îl recomand filmat, se pierde toată emoția, chiar dacă YouTube-ul îți oferă posibilitatea de a găsi diverse spectacole, așa că mai bine te uiți la vloguri. Nu fi dezamăgit! Cei de la Cuibul Artiștilor joacă două reprezentații pe 14 februarie, una de la ora 19, alta de la ora 20 din spectacolul Intrincerc, dacă ai vreun leu în buzunar, poți să-l donezi, dacă nu, nu-i bai. Programarea e recomandată!
Puteți să vă faceți propriul karaoke acasă, iar microfonul poate fi telecomanda. Sigur nu se supără televizorul! La mall te poți plimba oricând, chiar dacă nu cumperi nimic, să gătești poți învăța și din tutoriale. Restul e imaginație.

Succes și Happy Valentine’s Day!

Conducerea MDP

2

La masa rotundă, supraîncărcată de gustoase și colorate brioșe, acadele și bomboane, un grup de vreo 100 de copii se agită în jurul ei. Unii înfulecând cu poftă, alții concentrați în foaia sau tableta lor. Când dulciurile sănătoase, doar raw vegane, zahărul rafinat fiind interzis, nu se mai zăresc pe farfurii, poate doar mici firimituri rătăcite, copiii citesc propunerile scrise pe hârtie. Sunt copii deștepți, din toate colțurile țării ce fac parte din Măcinătorul de Probleme, gruparea ce se ocupă cu bunăstarea poporului. Cine i-a ales? Ei înșiși, în niște condiții totuși. Nu ai voie să faci parte din Măcinătorul de Probleme decât după ce ai învățat să citești, după un test de imaginație, la care nu pică nimeni oricum, neexistând calificative, fiind doar un mod de a-i cunoaște pe toți ceilalți și constă într-o prezentare pe care ți-o faci cum vrei tu, verbală, printr-un colaj sau de ce nu, printr-un filmuleț sau orice altă variantă mai ingenioasă pe care o poate găsi cineva. Selecția se face natural, cine nu face față și nu e potrivit, renunță singur. Trebuie să fii la școală. Pe care o începi la 9 ani. Până atunci părinții au scopul să te învețe tot ce știu. La școală nu îți spune nimeni alfabetul sau cum să socotești. Cărți de cultură generală, curiozități și istorie primești săptămânal de la Măcinătorul de Probleme, iar după ce le-ai citit, le înapoiezi, ca acestea să ajungă și la alții. Asta doar ca să te bucuri de mirosul paginilor, căci oricum ai avea toate pdf-urile necesare pe laptop, telefon și tabletă. Cărți ar putea fi pentru toată lumea, dar ceva îmi spune că Măcinătorul macină doar probleme, nu și copaci. Școala ar fi doar un mod de a rămâne în contact cu ceilalți, ar fi un prilej de comunicare și de a afla ce se întâmplă în jur, bineînțeles, cu jocuri. Neînțelegerile s-ar rezolva online, agresivitatea necesară copilului s-ar consuma în realitatea virtuală, acesta aflând foarte devreme diferența dintre cele două.

O întâlnire la Măcinătorul de Probleme decurge cu multe dulciuri sănătoase, cu o încălzire distractivă, care să dezmorțească mințile adormite, cu scaune confortabile și multă lumină pentru concentrare. După ce toți copiii au terminat de scris sesizările cu ce nu funcționează, nu doar după propriile dorințe, dar și din ce au aflat de la școală sau de la părinți, se discută cele care au apărut pe mai multe liste și se supun la vot rezolvările propuse.

Părinților nu le plângem de milă, ei nu muncesc, în niciun caz nu 8 ore pe zi. Unde le-ar fi viața? Doar vreo 8 ore e lumină afară. Adulții, considerați așa după 20 de ani, când au trecut de vârsta adolescenței, pot să aleagă să facă ce le place. Cui îi place să pescuiască să o facă, cine iubește animalele să le îngrijească, dacă bijuteriile îți fură privirea nu ai decât să confecționezi sau dacă arta e pasiunea ta, întotdeauna vor fi amatori de frumos. Materiale sunt din belșug, trebuie doar împărțite echitabil după dorințe.

Informațiile părinților cu imaginația copiilor ar crea un sistem politic nu doar colorat și gălăgios, dar și foarte, foarte atipic. Oferă responsabilitate copiilor și s-ar putea să te uimească, până la urmă dacă ei sunt viitorul, nu ei ar trebui să aibă cea mai puternică voce? Partea cea mai plăcută e că toți oamenii ar lucra împreună cu Conducerea Țării, până la urmă ce părinte ar fi împotriva propriului copil?

Textul răspunde temei: Inventează un regim politic și descrie-lpropusă de cei de la Guerrilla.

Cum să citești mai mult?

4

E plin internetul de sfaturi care răspund întrebării mele. Totuși, mă uitam în seara asta de 2 februarie cum Mircea Badea a fost făcut KO în doar câteva secunde și am început să trec prin articole citind, citind, uitându-mă la filmuleț, citind din nou declarația lui. De citit, am citit, nu carte, totuși, dar raportând dorința de a citi cărți la experianța din seara asta mi-am dat seama că am învățat ceva de la Mircea Badea. Cât se chinuie săracul să ne învețe ceva la emisiunile lui, iar eu abia acum am conștentizat, văzându-l KO cum pot să-mi rezolv una dintre dilemele care mă apăsau în ultimul timp în doar trei etape. Și e simplu de tot, ”voință să fie” e motto-ul etapelor.

1. Renunță la distrageri! 
Concentrează-te! Doar așa te vei conecta real cu cartea pe care vrei să o citești – Traducerea ar fi că după ce ai citit despre Mircea Badea nu mai căuta și altele, închide-l și apucă-te de citit pe bune. Articolele de știri și postările pe facebook sunt tot lecturi, în felul lor. Până la urmă și blogurile pe care le vizităm cu drag fac parte tot din zona asta, dar știm cu toții că una e una, și alta e alta. Eu văd virtualul ca pe o lectură de tranzit. Când sunt în autobuz, când am câteva minute pauză sau chiar când mănânc (nu analizăm dacă e sănătos sau nu). Nu e o regulă, totuși, sunt oameni care citesc cu drag în metrou. Ideea e că dacă vrei să citești cartea X, trebuie să apeși pe butonul lateral al telefonului care va face ca articolul Y să fie înnegrit. Trebuie să alegi care e scopul tău. Poate pentru că știi că 2019 e Anul Cărții, ți-ai propus să citești o carte pe săptămână sau pe lună, atunci trebuie să faci un efort în această direcție. Oare și-a propus cineva să citească 500 de postări pe facebook pe săptămână? Eu sigur nu, dar cred că îmi iese oricum). Ceea ce mă duce la cel de-al doilea punct.

2. Fii organizat!
”Să citesc mai mult” e abstract, mai mult decât ce moment? Ieri am citit cât? Mai știu cât am citit? Stabilește-ți obiective!  Bifează-le sau taiele de pe listă după ce le-ai dus la capăt, e atât de satisfăcător! Targetul trebuie să fie unul realist. Dacă de exemplu acum nu mai citești deloc cărți, nu îți da ca sarcină să termini 7 într-o săptămână. Nici cei mai experimentați nu reușesc să termine o carte pe zi, mai ales dacă ai job, familie și alte responsabilități. Poți să-ți propui să citești un anumit număr de pagini pe săptămână, nu neapărat o carte.

3. Să fie interesant!
Tot în seara asta am dat pe mediafax.ro de un articol cu titlul: ” Alertă în Australia. Aeroportul din Brisbane evacuat după ce un individ a afirmat în mod fals că are o bombă asupra sa”. Nu am dat clic. Nu am pe nimeni în Australia, subiectul e unul despre care am mai tot citit:”alertă falsă de bombă în scoală, spital sau orice”, așadar nu mă interesează, nu citesc, chiar dacă articolul ar putea fi unul foarte bine scris. Interesul meu meschin a fost să râd de bietul om chinuit de KO. Dacă o carte nu reușește să te atragă, nici cu subiectul, dar nici după ce ai citit câteva capitole, nu e o rușine să renunți. Societatea contemporană e atât de îmbuibată de carți încât vei găsi foarte repede ceva potrivit pentru tine. Dacă e cadou de la cineva, nu trebuie să-i spui că nu ai citit-o, iar dacă insistă, amână-l până uită, deși din experiența mea, nimeni nu m-a întrebat dacă am citit una dintre cărți după ce am primit-o. Nici nu am primit prea multe. Poate nu par genul care citește. Să-mi pun ochelari oare? M-ar ajuta? Mă mai gândesc… dacă adopt moda doar cu ramă, fără lentilă, s-ar putea ca darurile să fie formate doar din ruj roz și sclipici pentru păr.

Anul Cărții – 2019

3

Pasiunea mea pentru cărți a existat încă din școală, așa că atunci când am aflat că anul 2019 e declarat Anul Cărții, m-am bucurat, mai ales că în anii de facultate nu am avut timp să mai citesc pentru mine, pentru sufletul meu. La începutul anului am dat o comadă pe unul dintre site-urile mele preferate de cărți și s-au adunat câteva zero-uri la sumă, iar acum mă gândesc pe unde să le pun într-o garsonieră în care locuiești comod doar dacă ai o valijoară de haine și cam atât. O metodă voi găsi.

Fiind 31 ianuarie, ultima zi de ianuarie din anul 2019 cu mintea concentrată pe orice altceva în afară de treaba pe care o am de făcut (care e multă și implică să învăț texte pe de rost) mi-am amintit de România Citește, proiect care urma să fie lansat și vizează promovarea lecturii în clase. Nu am găsit mai nimic. Nici nu știu, a fost lansat? Nu a fost? Sigur că am găsit romaniaciteste.ro, o inițiativă cu același scop, dar inițiatorii sunt cei de la Fundația Culturală Ideea Europeană. Am mai tot căutat, ”România Citește – Klaus Iohannis”, am găsit ”România Educată”, proiect timid din punctul meu de vedere, dar nu sunt profesor și nici măcar elev nu mai sunt. Am obosit, nu am număr de la nicio instituție de la care să aflu mai multe, așa că am reununțat să mai caut. Dacă e pentru elevi, să fie de bine! Dacă știi mai multe ca mine, foarte bine, nu mă supăr să-mi dai link-uri, chiar mă bucur, iar dacă pur și simplu ești ”la sentimentul meu”, asta e, nu avem decât să sperăm că va fi mai bine. Până atunci să citim și să scriem noi, cei care putem și vrem. Fericirea mea stă în faptul că în 2018, vânzările de cărți au fost în creștere.

La semafor

6

Un om trece pe roșu. La semafor sunt o fată și un băiat, frați, împreună cu tatăl lor.
Copiii: Tati omul ăla a trecut pe roșu!
Tati: Uite ce trotinetă!
Copiii: Omul ăla a trecut pe roșu!
Tati: Uite! Acum e verde.
Copiii: Nenea ăla a trecut pe roșu!!!
Tati(văzând că nu are scăpare): Nu cred!
Copiii: Ba da, ba da!
Tati: Nu cred, nu cred!

Of, măi Tati :)) Spune-le adevărul și gata! Mă întreb cum o să fie când o să-l întrebe pe Tati de unde vin copiii: “nu cred, nu cred că vin copiii, winter is coming, copiii nu“.
A fost drăguț! Părinte în dificultate striga fața tatălui, iar semaforul era verde, dar obrajii roșii.

În căutarea unui destin

0

Jojo Moyers este una dintre scriitoarele mele preferate, ce e drept, datorită romanului “Înainte să te cunosc”. Aveam în casă cartea asta “În căutarea unui destin” pe care am încercat să o citesc și în 2017, când a apărut la noi, la editura Litera. Nu am reușit, după primul capitol m-a pierdut, dar în vacanța de iarnă am plecat din capitală și am dat din nou de cartea asta. Neavând o altă care să mă atragă mai tare, am zis să o reîncep. De data aceasta mi-a reușit, o fi fost de la prea multă mâncare. Ca să mă opresc din a mă uita la tortul prea plin se afine, mi-am mutat ochii în cartea preaplină de întâmplări.

Titlul original e THE SHIP OF BRIDES, a fost publicată  în 2005. A durat mult până să ajungă la noi, și cu un titlu pe care eu nu-l găsesc potrivit. Îmi sună mult mai bine cel din engleză, mai îndrăzneț și mai relevant.

Povestea e fascinantă, 650 de neveste călătoresc în Anglia pentru a își întâlni soții cu care s-au căsătorit în război. Unele dintre ele fără să-i mai fi văzut ani de zile. Din start atâtea femei nevoite să conviețuiască pe același vas cu tot personalul, format majoritar din bărbați, cu excepția câtorva femei ofițer, anunță o mulțime de necazuri, dar pentru noi cititorii, pasaje de la care să nu ne luăm ochii.

Ce nu mi-a plăcut?

Întreruperile, nu aș numi cartea un puzzle, dar e scrisă în așa fel încât să nu îți dezvăluie prea multe dintr-o dată. Nu ajungi să descoperi personajele feminine decât după ce ai citit câteva zeci de pagini, poate chiar după ce ai trecut de o sută. La final mi-a lăsat impresia că dacă aș tăia câteva pagini, vreo 50, din locuri diferite, povestea ar fi cursivă. Scrisă la persoana a III-a, cartea nu urmărește traseul unui singur personaj. La început, trecerea de la o perspectivă, la alta, e greoaie. Schimbările de acțiuni au devenit interesante pentru mine doar spre final, când am înțeles legăturile dintre personaje și când am ajuns să le îndrăgesc.

Personajele

Cele mai importante personaje sunt patru colege de cabină, atât de diferite între ele, dar mânate de același scop, a ajunge în Anglia, la soții lor (Frances este o situație specială, aș putea crede chiar că ea e personajul principal, dar ar fi prea mult spus, având în vedere că prima parte a cărții se concentrează mai mult pe Margaret).

Margaret e fata de la fermă, însărcinată, care din nevoia de a nu se simți singură și a avea ceva care să-i amintească de casă, de Australia, își ia câinele cu ea, câine a cărui soartă eu am văzut-o nedreaptă.
Avice face parte din înalta societate, e bogată și snoabă, dar descoperim încetul cu încetul frământările ei interioare.
Jean are 16 ani, e petrecăreață, zgomotoasă și imatură. Reușește să intre în bucluc ca și când ar fi al doilea nume al ei.
Frances e infirmieră, misterioasă și tăcută. E personajul care intrigă cel mai mult, fiind ca un jurnal cu cheiță pentru care trebuie să depui ceva efort înainte de a-i afla conținutul.

Spațiul și Timpul

Acțiunea cărții are loc cel mai mult în anul 1946 la bordul navei Victoria, mai puțin începutul, care se situează în 2002 în India. În partea a III-a, ultima, bătrâna și nepoata ei, care au apărut în prolog se întorc în Anglia, tot în anul 2002, bineînțeles.

Citatul preferat

singurii oameni care au încă toate răspunsurile sunt aceia care n-au înfruntat niciodată întrebările.

Nota
4/5.

Încotro ne îndreptăm?

0

Mă întorceam de la ateliere de creație cu niște mici răsfățați pe care mama îi întreabă dacă le e frig într-un spațiu foarte bine încălzit. Acei copii frumoși, sănătoși, care merg la activități, deștepți și uneori enervanți pentru că au personalitate. Da, copii frumoși, ce să mai! Iar în stația de STB văd niște fetițe tot frumoase, ușor prăfuite cu părul blond, acel blond care mereu se transformă în brunet. Singurele diferențe aparente dintre cele două și ceilalți de la ateliere sunt buchetele de flori din mână, faptul că primesc instrucțiuni de la un burtos cu o pancardă “a milei” si probabil au mers singure pe străzile Bucureștiului mult mai devreme decât mulți dintre noi. Probabil ele stiu toate liniile de STB. Mici diferențe par, dar de fapt pentru mine sunt extratereștrii. Unde trăiesc? Care le sunt părinții?

Noi nu ne lăsăm copiii singuri nici la 12 ani în anumite zone, iar pentru ele e casa lor, e viața lor. Și sunt frumoase, deloc speriate, par chiar fericite. Sunt atât de frumoase că ai spera ca la 20 de ani să-ți zâmbească de pe un afiș cu reclamă la pastă de dinți. Apoi îți dai seama că ele probabil nici nu stiu ce e pasta de dinți.

Când suntem mici avem impresia că adulții vor salva totul, pentru că o fac pentru noi, dar pentru ele, adulții au stricat totul. Ce le mână să lucreze pentru ăia? Probabil ce ne mână și pe noi să lucrăm pentru școală și stat. Faptul că asta e tot ce stim, e cum “trebuie să fie”.

www.000webhost.com