Am crezut toată viața că nu-mi place sportul. La școală, în orele de sport se juca fotbal (băieții), iar noi, fetele, stăteam pe margine și ne cățăram pe paliere sau, uneori, băteam o minge de baschet. Mai târziu, când am încercat să merg la sală, îmi era greu să mă concentrez pe exerciții cu oameni în jur. Multe aparate nu știam cum funcționează. Să pierd timp pe drum nu mă încuraja să continui deloc. Îmi era tare incomod. La orele de aerobic îmi plăcea, dar nu suficient de mult încât să merite să plătesc și să merg 20 de minute până la sală (ajungeam deja obosită), așa că nu a funcționat pentru mine. Sunt convinsă că nici nu mi-am dorit suficient. Aș fi putut să-mi iau antrenoare sau să aleg o sală de top, una din cele cu reputație extrem de bună.
Ei bine, ajunsesem la concluzia că mie nu-mi place sportul. Până anul acesta, când, după revelion, am zis că poate n-ar fi rău să fac ceva mișcare. Ca tot omul care se respectă, în echipament, adică pijamale pufoase, am intrat pe YouTube și am scris: „exercises for beginners”. Iată primele clipuri care apar. Pe care crezi că am dat click?
Evident pe cel unde scrie Lazy Girl, doar 7 minute. Părea ideal. Și a și fost. Căci mi-am dat seama că sportul trebuie să fie în primul rând plăcere. Poate sunt zile în care ai chef de exerciții relaxante, altele în care ai simți nevoia ca toți mușchii să ți se încordeze. E perfect să ai din ce alege.
Așa am descoperit-o pe Vicky Justiz care are și o comunitate numai cu fete pe Facebook, unde ne susținem una pe alta atât în obiectivele sportive cât și cu tot felul de alte sfaturi.
Pamela Reif e cea de a doua opțiune care îmi apăruse. Am încercat și exercițiile ei. Îmi place, e puternică și foarte frumoasă. E foarte populară în România, aproape toate prietenele despre care știu că fac sport, fac cu Pamela.
Deci, dacă nu gătești motivație pentru a include sportul în viața ta, eu te sfătuiesc să deschizi un astfel de clip, de câte minute simți că ai la dispoziție. Sau în funcție de zonele pe care îți dorești să le lucrezi, și fă-o. Doar gândindu-te la sport, neacționând, e greu „să-ți placă”. Culmea e că după antrenament, te vei simți puternică, pentru că ai reușit. Poate nu toate exercițiile, nu în același ritm, dar în timp, putem fi și noi ca ele. Sau, mă rog, mai puternice decât suntem acum.
Cred că nu ar trebui să te focusezi doar pe o persoană cu care să faci sport acasă. E bine să schimbi stilurile pentru ca al tău corp să iasă mereu din zona de confort. De aceea, îți mai dau câteva exemple cu exerciții pe care le poți încerca, să vezi dacă funcționează pentru tine.
Dacă îți place dansul 305 Fitness e canalul perfect.
Eu nu simt că Yoga e pentru mine, dar dacă ar fi, clipurile Adrienei ar fi cele pe care le-aș urmări:
Pentru exerciții intense, dar scurte, așa cum îmi plac mie, o recomand, pe lângă Vicky de care m-am îndrăgostit de curând pe Holly Dolke:
Bineînțeles că avem și românce cu care ne putem antrena cum ar fi Kristina Zavarski.
Daca tu urmărești pe altcineva pe YouTube cu care faci sport, sunt tare curioasă să aflu cine e. Poate se potrivește și cu stilul meu de leneșă dornică de a-și încorda mușchii câteva minute pe zi.
Pentru un corp ideal nu e suficient doar sportul. Contează să mănânci cât mai variat, sănătos, fără să excluzi carbohidrații și proteinele. Să dormi suficient pentru a avea forță să faci exercițiile. Să ai grijă și de sufletul tău, cu un gând bun, motivator, cu o plimbare în aer liber sau orice altă activitate care să nu te încarce negativ.
Poate ție îți place să mergi la sală sau preferi să faci sport în aer liber, alergând sau făcând stretching lângă un lac. E de încercat și de experimentat. Eu am aflat că îmi place extrem de mult să fac sport singură, fără oameni în jur, în confortul propriei case.
La începutul anului, Diane Elena Gole, bloggeriță pe care eu o apreciez pentru consecvența cu care postează și e prezentă în social media, a propus o provocare pentru cititori. Arată cam așa:
Poate pentru ianuarie e târziu, dar sunt convinsă că dacă îți dorești poți să participi și tu de luna viitoare. Ideea e ca în luna respectivă, să citești o carte din genul sau de felul celei recomandate de Diana.
Eu luna aceasta nu am citit un roman al unui autor contemporan român. Dar am citit mai multe piese de teatru câștigătoare sau nominalizate la premiile UNITER. Pentru că toate sunt scrise de români talentați, iar, adunat, numărul de pagini face cât pentru un roman. Voi considera că am îndeplinit provocarea pe luna ianuarie. Până la urmă, și piesele de teatru fac parte din cărți.
Vreau să-ți scriu câteva impresii despre piesele care m-au impresionat. Dacă vrei și tu să le citești, încă sunt disponibile pe site-ul UNITER.
„În trafic”de Alina Nelega
Mi-a plăcut enorm. „În trafic” e cea mai bună piesă românească a anului 2013, câștigătoare la UNITER.
E o piesă care prezintă conflicte interioare nerezolvate și fără posibilitatea de a fi rezolvate. Toată lumea e nemulțumită, dar nu e dispusă să acționeze pentru a schimba ceva. E despre viața celor care se complac.
„Cincizeci de secunde” de Daniel Oltean
Câștigătoare a concursului UNITER. Cea mai bună piesă românească a anului 2017.
Piesa e încărcată de suspans. La final mi-aș fi dorit să nu se termine. Am simțit că e mai mult despre anchetator decât despre fiul ucigaș. În fine, toate personajele din piesă au probleme psihice, fascinante, dar dureroase.
Voi menționa și două piese care au fost doar în selecții finale, nu câștigătoare.
„Zăpada” de Adriana Gurău
Mi se pare că temele sunt: libertatea, corupția, legăturile de familie bolnăvicioase, moștenirea și condiția omului în univers.
Am descoperit multe idei interesante în diagolurile personajelor, cum ar fi:
„Tu chiar crezi ce spui? Sigur, nu mai e interzis să călătorim în afara ţării, însă ce se întâmplă acum e mult mai subtil decât ideologia comunistă. În realitate nu suntem liberi. Suntem prizonierii propriilor noastre concepţii despre lume şi viaţă, a minciunilor pe care media ni le serveşte zilnic. Scuze Cristina, tu eşti printre puţinii care spun adevărul. Alergăm înnebuniţi după fericire, uitând să privim în noi înşine. În societăţile dezvoltate, oamenii construiesc graniţe nevăzute în jurul lor fără să-şi dea seama. De exemplu, îţi cunoşti vecinii?”
„Ultima dorință” de Cristina-Cozma
În piesă sunt două personaje. Două femei aparent diferite, dar extrem de asemănătoare de fapt.
Au multe trăsături comune în ciuda diferenței de vârstă. Amândouă sunt îndrăznețe și impertinente. În final, descoperim că amândouă sunt și egoiste.
Totuși, piesa mi se pare despre condiționări. Doamna e mult prea în vârstă, dar cu multe dorințe. Tânăra ar avea timp, dar nu are bani.
Inițial nu mi s-a părut plauzibil (verosimil) dialogul lor. Mult prea sincere, numeroase defecte recunoscute de la prima întâlnire, ceea ce oamenii, în general, nu prea fac. Dar cele două nu-s oameni obișnuiți, ci s-au întâlnit pentru a-și schimba una alteia viața.
Mi-e dor de teatru. De a merge în sală și a sta unul lângă altul, bucurându-ne de munca a zeci de oameni care reușesc să transforme simple dialoguri, în spectacole fascinante. Piesele de teatru sunt făcute pentru a fi jucate, doar așa există! Mi-au plăcut enorm toate cele pe care le-am citit. Îți recomand biblioteca virtuală UNITER, reprezintă din punctul meu de vedere texte contemporane extrem de valoroase. Dar orice piesă de teatru e, din punctul meu de vedere, tristă dacă nu e și montantă, transformată într-un spectacol.
Ciocolata ne activează serotonina din creier, unul dintre cei mai importanți hormoni ai fericirii. În plus, conține anadamina care ne energizează. Nici nu ar fi trebuit să știu aceaste informații, căci și numai când mă gândesc la gustul dulce și fin al unei bucăți de ciocolată de calitate îmi vine să zambesc. Se zice „nu face altuia ce ție nu-ți place”. Așa că mă pot gândi că și contrariul se aplică: „fă altuia ce ție îți place”. In cazul meu, să mănânc ciocolată fină. La fel de mult îmi place și să o primesc.
Când fac eu cadouri, pornesc întotdeauna de la ce îmi place mie, gândindu-mă în același timp la persoana căreia i-l ofer. Prefer să le ofer oamenilor experiențe, cadouri memorabile care să-i impresioneze. Așa că ideea de a oferi o atenție dulce, un mesaj personalizat și un ambalaj pe măsură mi se pare că reprezintă o experiență minunată. Atât pentru cel care o primește, cât și pentru cel care o oferă.
Nu prea înțelegi la ce mă refer? Ei bine, îmi propun să-ți arăt că să oferi ciocolată nu e plictisitor deloc, căci nici nu mă gândesc la banala tabletă dreptunghiulară de 100 de grame din marketul de la colț, ci la cadouri din ciocolată extrem de gustoasă, în forme inedite care impresionează prin finețea detaliilor.
Mă refer la ciocolata Chocolissimo România despre care eu știu din 2015, atunci când și-a început activitatea în România. Totuși, Chocolissimo a luat ființă în anul 2004 în Polonia, aparținând grupului MM Brown. Astăzi operează în multe țări europene, iar produsele sunt realizate din ciocolată belgiană premium de bună calitate, create în ciocolaterii tradiționale din Franța, Belgia, Germania, Țările de Jos, Elveția și chiar Madagascar sau Australia, de maeștri ciocolatieri cu experiență, după rețete tradiționale bine păstrate.
Toate produsele Chocolissimo sunt inedite și spun o poveste: pralinele elegante, cele în formă de gogoși, ciocolata care se poate printa cu simbolul dorit, cea ambalată în cutii printate cu poza preferată sau din lemn care pot fi gravate și, apoi, refolosite de cel care le primește, dar și figurinele haioase ce pot fi oferite unei iubitoare de pantofi sau unui gamer pasionat. Uite câteva imagini absolut delicioase:
Deși îmi vine să le adaug pe toate cele de mai sus în coșul de cumpărături, ce mă provoacă foarte tare (mai ales că eu iubesc să scriu) e posibilitatea de a face un mesaj din ciocolată. Literele, aceste minuni ale comunicării pot fi din ciocolată și să reprezinte un cadou așa cum ți-l imaginezi, punându-ți și creativitatea la contribuție. ChocoTelegrama e un produs unic în România și poate include litere sau semne speciale din ciocolată cu lapte, cuburi de ciocolată albă simple sau cuburi de ciocolată printabilă cu diferite simboluri grafice.
O ChocoTelegramă e potrivită atât pentru femei, cât și pentru bărbați. E ideală și doar atunci când vrei să surprinzi pe cineva, dar și pentru o ocazie specială. E gustoasă și îți oferă prilejul de a mulțumi pe oricine, căci în limita a 60 de caractere, ai o libertate enormă de creație.
Dacă n-ai inspirație sau consideri că un mesaj simplu e de efect – de multe ori chiar e – poți opta pentru multitudinea de variante deja create de cei de la Chocolissimo. Deschide fullscreen prezentarea de mai jos și află ce posibile cadouri din ciocolată belgiană premium am descoperit pe site.
Pentru că mie îmi place foarte mult să creez, să stau să mă gândesc la mesaje și la ce am în comun cu oamenii dragi, aș opta să-mi creez propriile telegrame dulci. M-am jucat în configuratorul de ChocoTelegrame, care e extrem de ușor de folosit. Alegi dimensiunea dorită, dai click pe pătrățelul în care îți dorești să adaugi litera sau simbolul și lași imaginația să curgă ca o fântână de ciocolată. Nu uiți să alegi nici ambalajul dorit, potrivit ocaziei cu care îl oferi. Uite ce idei de cadouri mi-au venit mie:
Pentru tata
Tata e cel care m-a învățat să înot, să merg cu bicicleta, să apreciez partidele bune de snooker, să nu-mi fie frică în carusele, dar mai ales cel care intra mereu în lumea noastră, a copiilor. Se juca de parcă era unul dintre noi, așa că l-aș provoca să jucăm spânzurătoarea. Literele pe care le ghicește, sunt pătrățelele cu liniuță pe care le poate mânca primele. Bineînțeles că le va mânca și pe celelalte, dar voi încerca să-l păcălesc că dacă nu se prinde de cuvânt, i le confisc. Amator de dulciuri, știu că asta l-ar determina să fie implicat și să se bucure de fiecare bucățică de ciocolată câștigată.
Te-ai prins de cuvânt? E simplu: „fericire”. Acum trebuie să mă gândesc cum ascund articolul acesta de tata. Sau mă gândesc la alt cuvânt.
Pentru mama
Simt nevoia să o răsfăț, așa că pe lângă ciocolata care sigur îi va da o stare de bine, aș vrea ca mesajul să fie o invitație și o promisiune de care să mă țin.
Pentru bunica
Bunica e cea cu care am făcut meditații la franceză, așa că mesajul va fi în limba muzicală și nativă a lui Antoine de Saint-Exupéry (unul dintre autorii mei preferați).
„O casă are nevoie de o bunică.”
Mesajul poate fi, după cum observi, un joc, o invitație, un cuvânt, o frază simplă de efect sau un citat. Poate fi și o joacă. Mi-au venit și câteva idei trăznite. Cum ar fi să-i las lui Moș Crăciun, în loc de fursecuri cu lapte, un mesaj din ciocolată?
Pentru Moș Crăciun
Intuiția îmi spune că după ce ar gusta din ChocoTelegrama creată pentru el, moșul și-ar face un nou sac plin cu cadouri din ciocolată.
O idee simpatică, mai ales dacă ai copil, ar fi să vă puneți de acord la dimensiunea ChocoTelegramei și în funcție de asta să gândiți un mesaj pentru Moș Crăciun. În noaptea de ajun cine crezi că va fi cel mai bucuros? Copilul somnoros, Moș Crăciun sau tu cu mustăți cremoase deasupra buzei? Oricum, dacă ești la dietă, dă-mi comentariu, îți trimit cu drag adresa mea. Iar dacă vrei să petreci Crăciunul mai devreme, iarăși nu mă supăr.
Mai aproape este momentul în care primăvara ne întâmpină.
Mărțișor din ciocolată
Noi, femeile, avem cutia aceea imensă cu mărțișoare primite de-a lungul anilor. Câteva ne-au impresionat cu adevărat, dar să recunoaștem, multe nici nu mai știm de la cine sunt și nu ne-ar ajunge o viață ca să le purtăm pe toate. Așa că mi se pare o idee incredibilă să oferi un mărțișor și frumos, și personalizat, și util. Un pătrățel dulce mâncat de 1 martie mie mi-ar da energie și m-ar binedispune.
Eu mă gândesc ca omenilor speciali din viața mea să le pun inițiala numelui în mijloc, iar celelalte pătrățele să fie cu simboluri ale norocului sau gingașul ghiocel. Dacă tu ai un buget mai generos poți scrie tot numele persoanei sau să creezi mesaje ca: „1 martie fericit!”.
În final, pentru că de la atâtea discuții despre cadouri, ar fi și păcat să nu primești unul. Îți ofer cadou un joc scurt de memorie.
Bineînțeles că ți s-a făcut super poftă de ciocolată, dar și drag de ideea de a oferi, așa că-ți recomand să-ți iei inima în dinți și să trimiți mesajele dorite celor dragi, într-o manieră inedită cu ChocoTelegrama.
Fie că vrei să le transmiți celor din jur că te gândești la ei pur și simplu, că urmează să mergi la o onomastică sau la o altă ocazie, opțiuni ai de a-i surprinde cu ciocolată. Eu ți-am arătat cui aș face cadouri. Sunt convinsă că ai și tu în minte mesaje simpatice, de efect. Universul e limita! Bucățelele acestea de ciocolată pot fi și mărturii reușite la nuntă sau botez, pot fi cadou pentru proaspăți căsătoriți, o invitație pentru a te împăca cu cineva și exemplele pot continua.
Fiind partener ediția trecută de SuperBlog, nu am putut scrie nici măcar la o probă, așa că în momentul în care am văzut proba extra-concurs Chocolissimo lansată via SuperBlog, am știut că va fi un articol lung, scris cu mult dor de competiție, dar și multă iubire pentru ciocolată.
Având vacanță destul de lungă am mers câteva zile la părinții mei. Oricât de plăcut ar fi să stai să socializezi și să faci strategii la jocuri de socializare, tot sunt momente în care te trezești singur în cameră. Așa că am ajuns să mă uit la bibliotecă. Majoritatea cărților le-am citit în liceu, perioadă în care am devorat cele mai multe romane. Am văzut „Fluturele de hârtie” de Diane Wei Liang și mi-a atras atenția faptul că nu părea deschisă. Din descriere pare o lectură ușoară – chiar e –, dar ce cred că m-a oprit în liceu să o parcurg e faptul că e volumul II al unei serii Mei Wang. Nu cred că au avut mare succes la noi, motiv pentru care nici nu știam de existența acestei cărți.
M-am gândit că poate o ai și tu în bibliotecă și oscilezi dacă să o citești. Părerea mea e că se citește atât de repede, încât dacă te plictisești, poți să-i dai o șansă.
Despre ce e vorba în carte?
Descrierea oficială e aceasta:
„Într-o societate care nu și-a rezolvat problemele cu trecutul, aflarea adevărului este o afacere riscantă.
După șapte ani de muncă forțată prizonierul 3424, considerat reeducat, este eliberat din lagăr. Dar tânărul Lin, unul dintre studențîi condamnați în urmă masacrului din piață Tiananmen, este un om schimbat în mai multe feluri. Bântuit de amintirile anilor de detenție și ale evenimentelor care l-au adus acolo, se îndreaptă spre Beijing pentru a înfruntă demonii trecutului o dată pentru totdeauna.
În inima capitalei, Mei Wang încearcă să facă față atât îndatoririlor familiale, cât și provocărilor aduse de conducerea unei agenții de investigații într-o țară în care detectivii particulari sunt în afară legii. Dar când superbă Kaili dispare, domnul Peng, președintele casei de discuri pentru care cântăreața lucra, ii face lui Mei o oferta pe care nu o poate refuză.
Investigația o poartă din lumea strălucitoare și bogată din centrul Beijingului modern, până la superstițiile și cutumele batranelor alei de la marginea orașului. Urmărind indiciile oferite de fragilul fluture de hârtie descoperit în apartamentul lui Kaili, Mei se apropie nu doar de rezolvarea cazului, ci și de confruntarea cu demonii propriului sau trecut.”
Mei și Lin sunt personajele principale și cam până la jumătatea cărții, fiecare are câte un capitol dedicat. După care naratorul ne prezintă doar viața lui Mei care ajunge să fie fascinată de Lin. Cei doi nu se cunosc personal, dar Mei îl descoperă pe Lin tânăr și idealist prin intermediul a trei scrisori.
Ce mi-a plăcut?
Că am ajuns să gust un pic din atmosfera din China. În carte nu vei întâlnii burgeri și cartofi prăjiți, ci wotou, pao mo și ceai Oolong. Acestea sunt detalii care întregesc un tablou. Mai interesant este să afli despre cum au simțit ei masacrul din Piața Tiananmen din 1989.
Am lecturat extrem de rapid cartea și e potrivită pentru vacanță. Fără complicații, cuvinte alambicate și acțiune întortocheată. Întâmplările curg natural și sunt ușor de înțeles.
Ce nu mi-a plăcut?
„Fluturele de hârtie” e carte polițistă. Mi-e greu să spun dacă m-a ținut în suspans sau nu pentru că am citit-o foarte repede.
Îmi place să termin cărțile repede, dar nu-mi place să simt nevoia de mai mult, așa cum s-a întâmplat cu finalul.
Pe la capitolul 34 bănuiam făptașul, totuși pentru un astfel de final aș fi simțit nevoia de mai multe detalii. De mai multă empatie pentru cititorul care s-a atașat de personaje. Mi-a lăsat un gust amar.
Finalul mi s-a părut grăbit, ca și când scriitoarea și-a terminat limita de cuvinte impusă de editură și a vrut să încheie cartea. Făptașul nici nu a încercat să nege. Nici nu a plâns pierderile întâmplate în viața lui în așa fel încât să sfărâme sufletul cititorului. Potențial ar fi avut să fie genul de carte la al cărui final să plângi, după care să înțelegi că „asta e viața”. Nu am simțit catharsisul, această forță de a dărâma un personaj pentru ca cititorul sau spectatorul să se simtă norocos, înălțat.
Oricum, până acolo, cartea chiar m-a binedispus și dacă o ai în bibliotecă, poți să-i dai o șansă într-un moment de plictiseală. Poate sunt subiectivă și în legătură cu finalul pentru că ce înțelegi e că viața nu e dreaptă, iar noi am cam fost obișnuiți cu happy end.
Un pic despre scriitoare
Cred că o astfel de carte nu ar fi putut fi scrisă decât de un om care a gustat evenimentele politice din vremurile respective. Deși doar un copil, Diane Wei Liang, născută la Beijing, a fost împreună cu părinții într-un lagar de muncă într-o regiune îndepărtată a Chinei. În studenție a participat la Mișcarea pro-democrație și la revoltele din Piața Tiananmen. În prezent, locuiește în Londra și predă management în SUA și Marea Britanie.
Indiferent de situație, SuperBlog rezistă, iar asta nu reușește decât să mă bucure. Un an greu care n-ar părea astfel uitându-te la multitudinea sponsorilor și premiilor care s-au câștigat la SuperBlog.
SuperBlog a avut gală anul acesta. Cu organizare și eforturi, Claudia și Albert au reușit să creeze un cadru tare plăcut pentru toți concurenții, partenerii și sponsorii SuperBlog. Deși n-am ținut niciun discurs, fiind extrem de ocupată, recunosc că am intrat din când în când pe transmisiunea live pentru a mă încărca cu emoțiile celor curajoși.
Cine e pe podium?
La finalul competiției se pune mereu această întrebare: ”Da’ câștigătorul? Cine-i?”
Ei bine, eu cred că toți participanții sunt câștigători într-un fel sau altul. Unii au câștigat doar câte o probă, alții au căpătat experiență, o rutină de a scrie pe blog sau au cunoscut persoane interesante. De aceea, vă felicit pe toți!
Totuși, pe podium pe află trei fete extrem de talentate. Cu două dintre ele am avut șansa să fac cunoștință personal și să descopăr că pe cât sunt de ambițioase, pe atât sunt de prietenoase.
Pe locul al treilea se află Mara Rus cu blogul Incabinadeproba care scrie organizat, cu subtitluri, imagini mari, iar aspectul blogului este elegant. Felicitări, ai potențial de a câștiga o viitoare ediție!
Pe Diana-Elena Gole, clasată pe locul al II-lea o cunoaște întreaga comunitate SuperBlog ca pe un om extrem de ambițios. Ce-mi place mult la Diana este că ambiția ei nu are legătură doar cu concursurile, ci cu orice își propune. Scrie constant pe blogul De-ale Dianei, ea fiind bloggeriță de mulți ani. Eu o citesc cu drag, și nu mă refer doar la articolele din competiție, ci la recenzile despre cărți, la interviuri și sfaturile pe care le oferă. Diana e blogger în adevăratul sens al cuvântului. Are și un grup pe Facebook în care ne provoacă de fiecare dată să fim activi și să ne ”prindem degetele în discuții”.
Câștigătoarea de anul acesta este Oana Pană, cu care eu am mai tot avut discuții. Oana mi-e dragă! E plină de creativitate și cred că în cazul ei, exercițiul a fost cheia succesului.
Oana a luat pauză de la o ediție de SuperBlog, cea din primăvară, dar cred eu, că a urmărit de pe margine (se poate să mă însel). Oana îmi pare studioasă, „își face temele, documentarea”, și-a ascuțit instinctul de a „simți sponsorii” și toate acestea combinate cu talentul de a așterne cuvinte au făcut-o câștigătoarea acestei ediții, cu toate că a avut o penalizare de 10 puncte întrucât a întârziat cu înscrierea unui articol.
Recunosc că Oana mi-a atras atenția de la prima ediție la care am participat, atunci când a câștigat proba unui sponsor care, în acea perioadă (haha, ce copil eram!) mi s-a părut foarte greu de mulțumit. Am știut că are potențial și că poate descoperi, într-o temă dată, „acel ceva” care s-o scoată din banal, dar să n-o arunce în penibil. Anul acesta a participat cu blogul Inima din cuvinte.
Felicitări, Oana! Tu știi cât de dragă îmi ești și mă bucur că faci parte din gașca cu trofeu!
De ce am vorbit un pic despre câștigătoare?
Pentru că la SuperBlog participă oameni faini. Nu doar cei de pe podium, ci majoritatea sunt prietenoși, amuzanți, pasionați de discuții și dornici de a te ajuta.
Pe mulți dintre ei îi poți descoperi și în podcasturile SuperBlog.
SuperBlog 2020 a ajuns la final, dar o nouă ediție se anunță în primăvară așa că exersează, scrie, ambiționează-te și ”ia-le premiile”.
Din start titlul e greșit pentru că, de data aceasta, nu va fi nicio listă. Dacă anul trecut am avut 5 obiective, aparent ușor de atins și respectat, anul acesta nu mi-am propus decât să fiu autentică. Să am grijă de mine, să mă iubesc, să fiu EU așa cum simt.
Cum arată lista de anul trecut?
Cel puțin o postare pe blog o dată pe lună;
Să postez pe Pulsul Străzii tot anul, indiferent de cum va fi proiectul primit, o dată la două săptămâni;
Să nu mă mai uit la seriale, filme;
Să termin de scris o carte;
Să fac cel puțin o lecție pe lună din cartea mea de engleză.
Câte obiective am respectat?
Eroare! Încercați mai târziu!
Tradus: zero! Niciunul! Nimic! Nada de nada! Dezastru! Ai înțeles tu…
Aș putea da vina pe pandemie, pe lipsă de timp, pe faptul că am reușit să mă ocup de alte proiecte și am descoperit pe parcurs noi pasiuni. Și toate ar fi plauzibile, dar în același timp nu-mi arată decât faptul că pentru mine listele nu funcționează. Am crezut că dacă fac promisiunea publică voi avea șansa să mă țin de ea, dar nu mi-a demonstrat decât că oricum n-ar fi sesizat nimeni că nu mi-am respectat obiectivele. Așa că voi păși în noul an fără gânduri prestabilite. Voi încerca să fiu atentă la ce se petrece în jurul meu și să acumulez experiențe.
A fost un an ratat pentru mine?
Deși greu anul 2020 pentru majoritatea, culmea e că eu am avut activitate. Nu m-am ținut de listă, dar am reușit pe parcursul anului să profit de oportunitățile care au apărut.
Mi-am achiziționat o garsonieră și nu mai am mult până când termin renovarea ei. V-am ținut la curent cu evoluția garsonierei pe YouTube.
Am început un proiect extrem de simpatic la TVR1, unde îmi fac profesia, adică aceea de actor-păpușar. Emisiunea „1,2,3 și afli tot ce vrei” e educativă și a fost primită foarte bine de copii și de părinții acestora.
Am salvat un motan de pe stradă care acum simt că mă învăluie cu iubirea lui. Am contribuit la salvarea unui alt pui de pisică oferindu-i foster până la adopția responsabilă.
Am învățat câte puțin despre animația digitală. Extrem de puțin, dar ceva nou și distractiv.
În pandemie am făcut pe canalul de YouTube Itsy Bitsy decorațiuni handmade care să-i determine pe copii să creeze lucrușoare simpatice și utile.
Nu a fost un an risipit, pur și simplu un an spontan. Chit că mi-am propus ceva, a ieșit altceva la fel de frumos, dacă nu mai frumos!
Nu am scris ca să mă laud, ci pentru că e minunat să fim recunoscători pentru micile bucurii care se întâmplă în viața noastră. Te îndem să te gândești și tu la reușitele din acest an, chit că e vorba despre reîntâlnirea cu o prietenă pe care nu o văzusei de mult sau faptul că ai avut mai mult timp pentru tine sau că ai ajutat pe cineva.
A, să nu uit! Mi-am învins teama de a cânta „în public”. Vorba vine, tot nu cânt la karaoke, să fie clar!
Îți urez Crăciun fericit și un an nou cu multe surprize plăcute!
De Ziua Internațională a Amabilității, de pe 13 noiembrie, Editura SIONO și-a invitat urmăritorii să scrie un text despre amabilitate în comentarii.
Nu mai scrisesem de mult timp, așa că am acceptat provocarea și au ieșit următoarele cuvinte care cumva sau „necumva” formează o poveste.
Ce-mi plac poveștile, mereu îmi amintesc atunci când scriu.
Mereu uit atunci când nu scriu, iar adevărata problemă este că mai mult decât să scriu, NU scriu.
Se spune că într-o altă lume, în care luna era din culori cerate la fel ca pădurea de sub ea, existau niște ființe mici, un fel de pitici, extrem de răutăcioși. Stricau totul în jur. Ce le ieșea în cale se murdărea cu-n gri ca de piatră. Dar n-a durat mult și un cutremur puternic i-a scuturat de i-a băgat în coșul de gunoi. Căci erau rămășițele creionului ce tocmai fusese ascuțit deasupra desenului creat cu amabilitate de o fetiță dornică de-a face un dar.
Sigur că desenul purta încă dâre gri printre crengile desenate. Dar asta n-a oprit-o să-l arunce, împăturit în patru, pe balconul vecinului din dreapta. Știa că așa îl va descoperi Dariu care în ziua respectivă se supărase că nu s-a putut duce la parcul de aventură din pădure, preferatul lui.
Pe 31 octombrie e sărbătoarea Halloween. Tot mai des, și-n România alegem să ne decorăm casa cu fantome, tărtăcuțe, dovleci și pânze de paianjeni false.
În copilăria mea nu se organiza nimic de Halloween, deși știam că „în alte tări” se merge din casă în casă după bomboane, toată lumea se costumează și sculptează specificul dovleac, numit și Lanterna lui Jack. Cât mi-aș fi dorit să scupltez și eu un dovleac! Dar era considerată o activitate periculoasă, iar sărbătoarea nu era luată în serios pentru a face o seară în familie de sculplat.
Poate tu ai chef de o activitate interesantă împreună cu copilul de Halloween. Sculptatul este într-adevăr dificil pentru copil și poate crea destul de mult dezastru, semințe împrăștiate peste tot. Dacă totuși vrei să implici decoratul dovleacul în activitățile voastre îți prezit câteva idei extrem de simple, dar de efect!
1. Pictează-l!
Cea mai simplă și la îndemână metodă este aceea de a picta dovleacul! Îți recomand să folosești acrilice. Acestea sunt potrivite pentru diverse tipuri de suprafețe și culorile rezistă. Dacă vrei să schimbi culoarea dovleacului complet poți opta pentru un spray colorat pentru a fi rapid. Dacă nu, ia o pensulă mare și înarmează-te cu răbdare!
Sursa: thehousethatlarsbuilt.com
Nu trebuie să fie totul la fel de ordonat ca-n poza de mai sus. Poți vopsi dovleacul într-o culoare. Lași dovleacul să se usuce complet, apoi cu o pensulă să alegi o altă nuanță pe care o adaugi în diferite zone, ca niște pete. Pensula se poate înmuia în apă și trece peste unele dintre aceste zone. Așa se va crea un efect atipic, ca și când e pictat. În anumite zone va fi colorat intens, în altele culoarea va fi ștearsă. Un efect de acest gen:
O idee chiar mai simplă, potrivită chiar dacă nu ai acrilice ar fi să folosești sclipici. Poți lipi sclipiciul, poți folosi lipici care are deja sclipici sau să folosești acuarele normale, tempera, peste care adaugi sclipici. Foarte simplu e să adaugi acuarelele unde are codița dovleacul, iar ele vor curge creând o astfel de formă:
Sursă: agirlnamedpj.com/
Un model simplu, dar de efect este acesta:
Pas cu pas poți vedea aici cum se realizează. Pe scurt, vopsești dovleacul în nuanța dorită, lași să se usuce, desenezi în creion formele pe care ți se dorești, le dai cu aracet și lipești sclipici negru sau în orice altă nuanță.
Un sfat: dacă îți implici copilul în această activitate, amenajează locul în care pictați cu ziare, poate și folie pentru a fi sigur că parchetul rămâne în culoarea inițială.
2. Lipește pe dovleac ce ai la îndemână!
Dacă ai confetti rămase de la vreo petrecere poate e cazul să nu le arunci, ci să le folosești pentru a crea un dovleac multicolor:
Sursa: cloudydaygray.com
Poți să creezi aceste cercuri colorate și cu un perforator și hârtie în diverse nuanțe.
Poți decupa hârtie de cadou primită sau din cărți de colorat diverse forme. Pentru un decupaj fin e recomandată o forfecuță mică, din aceea de unghii. Acest model e potrivit copiilor mai mari. Se pune cu un burete sau o pensulă aracet pe dovleac, în strat subțire, se lipește forma decupată și se nivelează pentru a nu rămâne bule de aer. După ce s-a uscat, pentru un efect uau se poate da cu lac.
Sursă: goldstandardworkshop.com
Ți-a trecut vreodată prin minte această idee? E pur și simplu haioasă și am impresia că-mi face cu ochiul sau ochii, mai degrabă.
Sursă: Find It, Make It, Love It
Poți lipi chiar și flori uscate sau petale:
Sursă: aliceandlois.com
Dacă reușești să faci rost de câteva petale de la o florărie le poți lipi extrem de ușor cu aracet. Apoi, poți da cu un strat subțire de aracet sau lac și pe deasupra petalelor pentru a fi sigur că nu se desprind.
Dacă ai diverse plante uscate decorative (flori de pampas, de bumbac, lagurus, talaris etc.) le poți pune în orice formă îți dorești pe dovleac folosind un pistol cu silicon.
Sursă: thehousethatlarsbuilt.com
3. Creează animăluțe și fețe!
Aici putem folosi o combinație între pictat și lipit. Un pistol cu silicon ar fi foarte util!
Sursă: simpleasthatblog.com
Pentru modelele de mai sus se pictează dovleacul (pentru vulpe e posibil să nu mai simți nevoia), apoi din fetru sau carton gros se decupează formele dorite (ochii, coada, urechile) și se lipesc cu silicon. Mai multe detalii aici!
Cu același principiu în minte poți crea un unicorn lipind un coif de hârtie colorat sau tăvălit prin aracet și sclipici și fire de bumbac. La final desenezi cu un marker gura și ochii:
Sursa: inesacross.com
Dacă nu vrei să pictezi. Să știi că și din hârtie poți face diverse forme, iar rezultatele să fie extrem de interesante.
Tutorialele și tamplete-urile pentru aceste forme le găsești pe A Small Snippet.
Ai niște ochelari, papion, vreo pălărie sau șapcă pe care nu le mai folosești? Lipște-le cu pistolul de silicon pe un dovleac și rezultatul va fi surprinzător.
Sursă: prettyprovidence.com
4. Folosește ață și sfoară!
Poți folosi sisal pentru a crea aceste spirale pe dovleac:
Sursa: lowes.com
Tai sfoara în dimensiuni diferite, apoi folosești pistolul de lipit pentru a crea spiralele. Începe cu spiralele mari și completează cu cele mici!
Dacă ai câteva ținte (bolturi, cuie) le poți înfige în dovleac, să agăți ață formând o pânză de păianjen falsă.
Sursa: Find It, Make It, Love It
Simplu, dar colorat:
Sursa: .goodhousekeeping.com
Lipește primul capăt de ață cu silicon, după care înfășoar-o în jurul dovleacului, lipind și celălalt capăt al aței. Nu-ți rămâne decât să alegi culorile preferate și să repeți procedeul cât de des vrei sau cât îți permite dovleacul.
5. Alege atipic!
Un dovleac mumie? Sigur că se poate! Cu o fașă tifon îți faci de cap pentru a crea capul mumiei. O lipești, apoi atașezi ochi de plastic sau îi poți desena cu un marker ori direct pe dovleac, ori pe o coală de hârtie groasă pe care ulterior o lipești.
Sursă: homedit.com
Un dovleac de sezon care să ne reamintească tuturor să fim responsabili ar putea fi cel cu mască!
Sursă: designimprovised.com/
Prinde masca cu două pioneze, într-un capăt și în altul. Crează fața dovleacului cum îți dorești: cu diverse forme din material textil lipite cu silicon, stickere, ochi din plastic etc. Poți și doar să-l desenezi cu marker sau să-l pictezi. Cheia e să nu uiți masca! Iată și tutorialul!
Ce ai spune ca dovleacul tău, pus în fața casei, să se vadă toată noaptea de Halloween? Pentru asta ai avea nevoie de vopsea flourescenta. Desenezi formele pe care ți le dorești în creion, apoi pictezi cu vopseaua specială, iar rezultatul ar trebui să fie unul luminos.
Sursă: colormadehappy.com
Indiferent de ce faci cu dovleacul, chiar și plăcintă, important e să o faci cu drag. Distrează-te și dă frâu liber imaginației!
„Inima nu face riduri – Life happens” și „Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is” sunt două volume, cele mai noi apariții de la editura SIONO, care cuprind în paginile lor povești de iubire scrise de oameni extrem de talentați. Cel puțin așa cred că sunt. N-am apucat încă să le citesc, dar o voi face și voi alege să scriu despre poveștile care mă impresionează.
Al meu Facebook freamătă de postări despre aceste două cărți. Mulți cunoscuți, bloggeri au povești care au fost alese să facă parte din cele două antologii. Dacă pentru unii scriitori a fost debutul, alții au publicat înainte chiar și romane.
Pentru mine nu e prima poveste publicată (apar câteva povești de-ale mele și în antologia Ad Infinitum II), dar e una dintre cele foarte dragi mie. Am scris-o înainte de a afla de proiectul SIONO, cu mult înainte chiar, când îmi propusesem să scriu pentru copii. Mi-am dorit ca povestea mea, după ce este citită, să lase senzația pe care o ai când închizi cartea „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry. Sigur că e departe de a fi o capodoperă ca „Micul Prinț”, dar avem tot dreptul să ne alegem modele, nu-i așa? Iar eu, cred că am reușit ca povestea să fie potrivită și copiilor, dar mai ales oamenilor care pot înțelege ce înseamnă dragostea inocentă. Poate mă însel, poate nu e deloc o poveste pentru copii. Mulți autori încep să scrie ceva, cu un anumit gând, ca la finalul scrierii să descopere că rezultatul e unul la care nici nu s-au gândit.
Margaret Atwood spune în al ei MasterClass că datoria scriitorului este de-aș face povestea cât mai verosimilă (adică, cititorul să creadă plauzibil ce se întâmplă, chiar dacă personajele sunt iepuri sau, în cazul meu, personajul principal este o floare), își va da seama mai târziu în ce gen se încadrează. În episodul 17 Margaret Atwood susține că s-ar putea să fie un avantaj în a nu ști în ce gen se va încadra scrierea ta înainte de a o scrie, pentru că atunci, înconștient s-ar putea să combini două genuri și să dai cărții un farmec aparte. Sincer? Iubesc ideea de a scrie „în gol”, căci ideea ca personajele să trăiască, să li se întâmple lucruri care le schimbă, iar eu să descopăr împreună cu ele, îmi dă satisfacția pe care mi-o oferă și cărțile atunci când citesc. Sunt cu siguranță un penser, adică un scriitor care scrie fără să-și facă outline, fără o schemă bine stabilită de dinainte. StephenKing este un astfel de autor.
Povestea mea se numește „Toporașul îndrăgostit”. Am schimbat titlul înainte de a trimite-o editurii. Vreo doi ani a stat în documentul Word cu titlul „Doamna cu Apa”, dar am simțit că cel a cărei viziune o aflăm, cel prin ochii căruia surprindem realitatea din poveste, merită să se afle în titlu. Îndrăgostitul a câștigat pentru mine teren și-n fața muzei (o altă floare), dar și în fața destinului reprezentat prin Doamna cu Apa. De data aceasta nu muza îi dă viață îndrăgostitului, ci ea există pentru că el o vede astfel.
„Toporașul îndrăgostit” așteaptă să-i fie citită existența în cartea „Inima nu face riduri” la pagina 142. Cărțile pot fi comandate de pe SIONO Editura, dar și pe Emag. Iar eu mă gândesc ca după ce le citesc să le fac cadou, să organizez un giveaway, dar aștept să-mi spui tu dacă ți se pare o idee bună.
Pentru încheiere vă las un citat din povestea mea
Doar ca să înțelegeți la ce se rezumă cunoștințele și experiența unui toporaș al cărui nume nu-l aflăm, căci nu e important. Contează mai mult pasiunea lui.
”prin grădină umpla o legendă cu un trandafir extrem de frumos care a ajuns celebru într-o reclamă la dulceață”
Am promis de multe ori că voi da sfaturi despre cum să câștigi competiția SuperBlog. Uite, că între timp, n-am mai apucat. În plus, sunt convinsă că nu tot ce funcționează pentru mine va fi cheia succesului pentru altcineva. Totuși, câteva sfaturi sunt general valabile. Am vorbit despre asta și în podcastul SuperBlog:
Iubesc comunicarea în general, verbală sau scrisă, dar recunosc că atunci când Claudia m-a invitat, deși am acceptat cu mare drag, eram destul de obosită, după nopți pierdute cu diverse proiecte. Așa că am reușit să omit câte ceva, destul de multe chiar.
Ce aș mai adăuga?
Răspunsul meu la veșnica întrebare: „Ce vor sponsorii?”
Cred că la această întrebare majoritatea câstigătorilor îți vom da raspunsuri destul de asemanatoare cu mici diferente. Ce știu sigur e că un articol câștigător trebuie să aibă „acel ceva”. Pe care eu l-am descoperit doar lucrand.
Care ar fi „acele câteva ceva-uri” de care trebuie să ții cont pentru a fi câștigător?
1. Să-ți pese.
Nu e suficient să-ți placă. Sigur, poți participa la probe doar din plăcere și să nu ții cont de brief, dar atunci nu poți avea pretenția de a te afla pe podium. Uneori e suficient să faci ceva care te face să te simți viu, dar alteori ce-ți dă această senzație e tocmai cursa pentru trofeu și competivitatea. Să-ți pese de articole, să le scrii fiind implicat și pornind de la cine ești tu, să respecți condițiile tehnice îți vor garanta note mari.
Grijă mare la umor
Umorul e extraordinar, dar spre deosebire de emoție (care se poate duce și ea în patetic) în anumite contexte, umorul ajunge ușor penibil dacă e exagerat.
Intuiția
Să anticipezi ce vrea juriul. Cum faci asta? Citind cu atenție cerințele. Uneori ajută dacă analizezi ce a apreciat același juriu în anii trecuți (dacă au fost prezenți). De exemplu, pentru mine, pentru a câștiga proba sponsorilor de la Vindem-Ieftin, așa cum am spus și-n podcast, a fost tare greu. Simțeam că articolele mele nu le atrag atenția juraților, nu se diferențiază. Îmi lipsea ceva, am descoperit că era joaca și visarea. Eu cream articole studiate și concise, iar acestora ar fi fost suficient să le adaug puțin suflu creativ pentru a fi printre cele mai bine punctate. Am avut nevoie să studiez ce au apreciat în anii trecuți, așa am constatat ce-mi lipsea pentru acest sponsor, deși știam deja că scriu bine. Câștigasem multe alte probe, la alți sponsori.
Documentarea
În primul rând din sursele lor (o greșeală a primei mele ediții a fost faptul că nu mi făceam documentarea din sursele cerute, ci căutăm eu pe alte site-uri). De fapt, de la brief trebuie să pleci și să cauți să fii creativ pe subiect. Apoi, poți să apelezi la cărți sau alte site-uri în care ai încredere, dar eu cred cu tărie că articolul câștigător se știe dinainte de a fi scris, se află în brief și în linkurile de documentare din probă. Totul este ca acele informații să fie supuse primului punct din articol: „să-ți pese”.
Citește articolele cu sfaturi ale celor care au câștigat
Acesta e un sfat extrem de valoros. Pe mine m-a ajutat enorm încă de la prima ediție. Câștigătorii nu mai au nimic de pierdut, îți vor împărtăși secretele fără niciun fel de strângere de inimă, ba, din contră, o vor face din toată inima. De exemplu, un sfat care mi-a fost util pe care l-am aflat atât de la Mădălina, cât și de la Alina, a fost faptul că articolul trebuie să iasă cumva în evidență. Sunt în jur de 100 de participanți la o probă, pune-ți întrebarea când ai terminat articolul: „de ce l-ar ține minte pe al meu?”
Poate pentru că ai o organizare foarte bună a acestuia, extrem de detaliat și bine documentat. Poate ai emoție. Poate elementele vizuale sunt cele care cresc articolul cu câteva puncte față de un altul, iar tu vei fi câștigătorul. E important să combini conținutul bun cu vizualul spectaculos. Să ai emoție și fraze care au capacitatea de a rămâne în mintea cititorului.
Folosește contestațiile cu cap
Contestația pentru mine nu a fost o prietenă . N-aș ști să dau sfaturi despre cum să faci contestații. Dar ce știu sigur este că e bine să îți argumentezi punctul de vedere. Să fii respectos, dar și încrezător în faptul că articolul tău merita o altă notă. Poate chiar să ai în minte cât merita.
Uneori o contestație poate fi la fel de solicitantă ca scrierea articolului în sine, plus că vine de obicei cu un consum emoțional. Încearcă să nu te lași afectat prea tare chiar dacă jurul nu-ți argumentează pe măsura efortului tău. În general, oamenii n-au intenții rele.
În loc de final
Nu te compară cu alții! Să știi că secretele unui articol de succes sunt cele standard în viață : puțin curaj, dar și cumpăt ,atenție la detalii, un strop de visare, și mai ales seriozitate.
