Home Personal Cu cristalele potrivite, activezi energiile dorite!

Cu cristalele potrivite, activezi energiile dorite!

1

În ultima perioadă m-am tot gândit la echilibru, la cât de important e să fim bine cu noi înșine ca să putem trece peste această perioadă dificilă în care întreaga lume se află. Cum știu că echilibrul se leagă de chakre, adică de punctele de energie din corp, m-am hotărât să-mi aduc în casă un pomișor cu cristalele: Ametist, Aventurin, Cuarț roz, Cristal de stâncă, Citrin, Carneol, Cuarț albastru, care să mă facă să mă simt mai aproape de ființa mea, de sistemele importante din mine însămi.

Nu mi-e greu deloc să găsesc exact ce îmi doresc, căci voi comanda online de pe site-ul care îmi inspiră incredere: www.stonemania.ro. Știu că cei de la StoneMania Bijou sunt o echipă de profesioniști care te pot ajuta cu orice nelămurire despre cristalele pentru zodii, pentru protecție, pentru prosperitate, pentru dragoste și chakre. În plus, ai garanția faptului că sunt 100% naturale, netratate, venind cu certificat de garanție și conformitate. Mie îmi place să merg și la magazinul lor fizic pentru a vedea bijuteriile și a pune orice întrebare. De exemplu, dacă mă simt anxioasă sau vreau să-mi canalizez atenția pe latura ce ține de carieră, specialiștii vor știi să-mi recomande cristalele care mi se potrivesc, oferindu-mi și informații despre piatră, dacă e de sinteză, dacă e 100% naturală sau colorată artificial. Oricum, mă bucur că, în această perioadă, se poate comanda online. Poți comanda oricând online sau din aplicația ce o descarci din Google Play sau App Store.

Despre cristale am învățat în copilărie, când, plimbându-mă pe stradă, colecționam toate pietrele care mi se păreau interesante. Le spălam, pe unele le puneam într-un coșuleț, pe altele le pictam, uneori le ofeream cadou. Într-o zi, fiind cu bunica, aveam buzunarele pline de pietre, așa că i-am strecurat și ei în geanta deschisă. Boemă, bunica nu trăgea niciodată fermoarul genții, cumva nici nu a fost furată vreodată, probabil figura ei blândă nu te îndemna să-i faci asta. Ajunse acasă, bunica nu înțelegea de ce are geanta atât de grea. Dacă prima reacție a fost să se încrunte la multitudinea de pietricele și câțiva bolovani, a doua reacție a fost să râdă cu gura până la urechi.

Printre toate acele pietricele, una i-a atras atenția în mod special. A luat-o în mână, a trecut-o printr-un jet de apă pentru a o curăța de praful care o îmbâcsise și m-a întrebat dacă știu ce e.

Eram încremenită, credeam că urmează să mă certe și să-mi arunce toate pietrele, deși nu era stilul ei să se supere.

— Este piatra lunii, a continuat.

M-am uitat mai cu atenție la piatră. Era micuță, un fel de alb sidefat, cum mi s-a părut mie atunci, și lucea în lumina becului. Mi-a plăcut cum sună ”piatra lunii”, iar bunica a continuat, fascinându-mă:

— Ce interesant că ai găsit-o, mai ales că tu ești zodia rac. Știi? Luna e cea care guvernează zodia ta, iar piatra aceasta își excercită cel mai bine efectele benefice tocmai pentru raci. O fi pierdut-o cineva. Ar trebui să o porți, căci din rac care merge cu spatele, vei fi unul care merge cu fața.

A legat piatra cumva cu sfoară, nu știu nici acum cum a reușit, și mi-a pus-o la gât, devenind bijuteria mea preferată din copilărie. Mi-a explicat, apoi, și ce beneficii îmi va aduce:

— Aceasta e piatra care activează puterea interioară și te va face să te apreciezi și respecți și mai mult. Îți va aduce echilibru emoțional, așa că oricând te simți neliniștită, aminteste-ți că ai luna cu tine. Se știe că ajută și pentru inducerea somnului, nu că ai avea tu vreo problemă cu asta, te aud din cealaltă cameră, glumea bunica făcând referire la faptul că, uneori, mai vorbeam în somn.

De multe ori, când simțeam că am nevoie de încredere, prindeam în mână cristalul care îmi devenise pandantiv. Uneori, e foarte important și cu ce investim noi un simbol, iar pentru mine, e clar că piatra lunii induce starea de bine.

Se spune că piatra lunii e benefică și pentru diverse afecțiuni cum ar fi: sângerări, tuse, epilepsie, greață, crampe și infertilitate. Ține cont totuși să consulți întotdeauna un medic și să respecți, primordial, tratamentul de drept, orice cristal fiind un susținător al acestuia, dar nu o pastilă magică. Când ne gândim la cristaloterapie trebuie să știm că putem folosi cristalele și pasiv, doar amplasându-le prin colțuri ale casei, cât și activ în procesul de meditație sau păstrându-le aproape de zonele afectate prin bijuterii, de exemplu.

Acela a fost momentul în care am început să învăț și să mă pasioneze cristalele. Am aflat că mai multe cristale se potrivesc mai multor zodii, iar anumite combinații pot să-mi îmbunătățească enorm viața.

De exemplu, mie îmi place foarte tare cum arată curațul roz, dar și cum mă simt în preajma lui, fiind piatra iubirii pure. Cu toții avem nevoie de iubire necondiționată, de sentimentul de veselie și căldură, de aceea, indiferent de zodie, dacă simți că rezonezi cu el, ai putea să-l porți, fiind asociat cu chakra inimii. După câte observi, se află și în cristalele pomișorului din coșul meu de cumpărături.

În ceea ce privește efectele terapeutice, cuarțul roz e potrivit problemelor emoționale, dar e recomandat și copiilor căci ajută la reducerea spaimelor. În trecut, egipetenii credeau că previne îmbătrânirea, iar romanii tratau durerile de cap.

Sunt și legende în legătură cu acest cristal, iar pe mine m-a impresionat următoarea:

Există mai multe cristale care pun dragostea în plan central. Dacă acest aspect te interesează foarte mult, poți purta bijuterii pentru dragoste.

Alt cristal pe care eu îl apreciez este jadul care aplanează conflictele. Acesta aduce calm interior și exterior, îmbunătățind înțelepciunea. E cunoscut și ca piatra visurilor și te protejează de ghinion și pierderi de bani. Este protector împotriva accidentelor și energiilor negative.

Știai că jadul a fost folosit în trecut la confecționarea de unelte și arme, având duritate mare?

În prezent, nu mai port doar piatra lunii ca pandantiv, ci am cinci cristale ale căror energii le simt aproape de sufletul meu: Cuarț roz, Jad, Piatra lunii, Ametist, Howlit.

Despre primele trei deja ți-am scris. Ametistul îl port și pentru că îmi place culoarea lui intensă (poate avea nuanțe diferite de violet, ajungând să fie chiar roz), dar și pentru că mă calmează, fiind recunoscut ca ajutor în cazul insomniilor. Îmi place calmitatea pe care o capăt de la el. Cum racul e o zodie sensibilă, ametistul ne protejează de gândurile negative pe care ni le generează decepțiile. E potrivit pentru oricine se simte vulnerabil.

Howlitul este piatra care ajută exprimarea, așa că mă bucur că o port atunci când creez. Eu sunt actriță, om de radio, în proces de scris o carte și îmi ocup timpul și cu blogul, așa că orice ajutor pentru a îmi organiza țelurile este minunat.

Dacă ne gândim la cristaloterapie, se știe că howlitul elimină stresul și durerea, conferă vitalitate și reduce tensiunea musculară.

În principiu, eu cred că trebuie să ne înconjurăm de cristalele care ne atrag și a căror energie o simțim benefică, dar există bijuterii de-a gata create în combinații potrivite pentru diverse zodii. Așadar, spune-mi ce zodie ești, ca să-ți spun în ce cristale să investești:

Ține cont totuși că există și alte cristale potrivite pentru tine. Dă-ți voie să experimentezi, să-ți alegi simbolurile norocoase! Apoi, crede cu tărie în ele!

Cum bunica este cea care m-a inițiat, mă gândesc să adaug în coșul de cumpărături de la magazinul StoneMania Bijou, o bijuterie pentru zodia pești, aceasta fiind, bineînțeles, zodia ei. I-o voi da după ce lucrurile se vor liniști și va fi în regulă să ne vedem în siguranță. Cred că i-ar plăcea o brățară cu pietre specifice zodiei ei și bumbi din argint.

Mă opresc din scris pentru că vreau să mă mai uit pe site. Au peste 10.000 de produse, unele mai interesante decât altele, atât ca aspect, cât și ca proprietăți, așa că am decizii ”grele” de luat. Eu aleg să-mi echilibrez viața, alege și tu ce e potrivit pentru tine!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Sursa fotografiilor: www.stonemania.ro și pagina aferentă de Facebook.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here