Am fost în Cap Aurora, cea mai mică stațiune de pe litoralul românesc și nu regret deloc. Deși mică, stațiunea e aerisită și liniștită.
Totuși, am găsit greu un market, așa că am cumpărat apă la suprapreț. N-am prins neapărat cea mai bună vreme, dar am profitat de ocazie pentru a face un vlog pentru voi.
Nu au trecut multe zile de la gala SuperBlog si mi-e deja dor. Deși de câteva ediții sunt blogger partener, ce m-a făcut să mă atașez de comunitatea de bloggeri Super a fost competiția, probele provocatoare și notele surprinzătoare.
SuperBlog are un farmec aparte pentru participanți, iar o buna parte din acest farmec este chiar gala. Anul acesta s-a desfășurat la Hotel Opal, dar mai multe despre cum m-am simțit, ce am aflat despre stațiune și cum a fost vremea, voi povesti într-un vlog care v-a apărea în curând pe canalul meu de YouTube.
Până la alte impresii, filmate sau scrise, felicit finaliștii acestei ediții care au găsit determinarea să scrie la toate probele din competiție.
Câștigătoarele locurilor I, II și III sunt Oana Lambrache, Lady in black, respectiv Ramona spune. Clasamentul poate fi aflat aici.
Pentru mine gala a devenit ca o gură de aer curat, un timp de relaxare printre oameni interesanți, cu care ai ce discuta. Am avut și aparatul de fotografiat la mine, iar pescărușii mi-au devenit modele și m-au lăsat fără pâine.
Mulțumesc organizatorilor Albert și Claudia pentru că reușesc să păstreze comunitatea unită de ani de zile.
Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în Laponia, atât de aproape de Polul Nord, pe care nu l-am considerat niciodată o gaură neagră ca anumiți conspiraționiști, dar nici ca pe un teritoriu de care voi ajunge prea aproape.
Întâmplarea a făcut să ajung în Levi, stațiunea de schi preferată a lui Moș Crăciun. Eu n-am schiat, dar în Levi sunt cele mai mari pârtii de schi din Finlanda. Iar de la hotelul Levi Panorama poți coborî cu gondola sau cu schiurile, dacă le ai pregătite. Eu nu am stat la acesta, dar am auzit că priveliștea era de vis.
Am stat într-un apartament de lângă Hotelul Sokos. Aveam și saună, așa cum au avut și toți ceilalți turiști de la Levi Sokos. Știam dinainte de a merge în vacanță că, în general, finlandezii au în case saune. În prima zi am fost la cursa cu sania trasă de renii care știau atât de bine traseul, astfel că mergeau fără însoțitor. Îți conduceai singur sania. Se pare că renii sunt destul de leneși și nu o ia prin troienele de zăpadă, preferă să rămână pe traseele dezăpezite, pe care le cunosc. Renii trăiesc în zonele în care cresc licheni, cum ar fi nordul Europei, Asiei, Americii de Nord și Groenlandei. Am avut șansa să-i hrănim. Deși nu sunt agresivi, nu sunt nici foarte prietenoși, nu le place să fie mângâiați, dar pot fi atrași ușor cu licheni.
Fiecare ren din Laponia are stăpân, iar coarnele lor care cad sau sunt toaletate de stăpâni devin tot felul de suveniruri. Eu am luat câteva obiecte pentru cei dragi din coarne de ren.
A doua zi am descoperit casa secretă a lui Moș Crăciun, numită casa Rudolf. Curiozitatea copiiilor a fost: de ce Rudolf nu are nasul roșu? Așa am aflat cu toții că renii zboară în noaptea de Crăciun pentru că mănâncă licheni cu praf magic preparat de Moș Crăciun. Tot atunci i se înroșește nasul lui Rudolf.
Eu știam o legendă cu porumbul pe care îl mănâncă renii, acesta fiind primit de Moș Crăciun de la un vrăjitor puternic. Poate în poțiunea magică a moșului pune mălai din acest porumb. Cine știe? Doar Moș Crăciun, care nu a vrut să împărtășească secretul, dar a zâmbit și m-a chemat să facem o poză.
Alaskan husky sunt câinii înnebuniți după mișcare, ar alerga ore în șir, astfel că pentru turiști devine o experiență inedită plimbarea cu sania trasă de câini husky. Cei care trag sania nu sunt Siberian Husky, aceia pe care îi știm din România, cu ochii de culoare deschisă. Alaskan Husky sunt bruneței, cu ochii căprui și extrem de puternici.
Ne-am împrietenit mai ales cu câinii Alaskan Malamute, care ne întâmpinau extrem de prietenoși. Unii turiști glumeau spunând că au lustruit câinii de cât i-au mângâiat.
Tot aici mi-a făcut fotograful câteva poze drăguțe.
După experiența plimbării prin pădure, seara, vestita Aurora Boreală mi s-a arătat. Dacă ajungi în Țările Nordice ai foarte multe șanse ca cerul să-ți ofere un spectacol al luminilor. Aurorele se pot vedea spectaculos între orele 19 și 2 noaptea.
În Rovaniemi își are reședința oficială Moș Crăciun. Aici îi poți lăsa scrisori. Tot de aici poți trimite celor dragi scrisori, vor ajunge dacă ai noroc ca Poșta Română să fie pe fază. În Rovaniemi mi-am făcut din nou poză cu Moșul. Nu poți face poză tu cu telefonul, ci trebuie să fii pregătit să o achiziționezi chiar de acolo în format fizic sau digital.
Din Rovaniemi am luat majoritatea suvenirurilor, fiind o grămadă de magazine. Am traversat de mână Cercul Polar și mi-am pus rudele să intre pe camera web din Rovaniemi ca să facă un printscreen în timp real.
Dacă ai copii mi se pare de neratat Parcul lui Moș Crăciun unde cei mici pot modela turtă dulce sau să participe la Școala de Elfi. Totuși, pentru Școala de Elfi e bine ca cei mici să înțeleagă engleza. Constant sunt spectacole de acrobații. O sală cu sculpturi de gheată, micuță, dar impresionantă poate fi vizitată în acest parc. Bineînțeles că Moșul apare miraculos și aici, iar suvenirurile sunt nelipsite și din acest din acest loc.
În cea de-a cincea zi am plecat. Totuși, înainte am trecut pe la un market pentru a-mi umple bagajul cu dulciuri. Nu de alta, dar au multe opțiuni diferite de ale noastre. Rar am văzut Oreo, ci rafturile erau pline de biscuiți Domino. Aveau ciocolată cu licorice, jeleuri cu licorice, batoane cu licorice, așa că am luat din toate acestea câteva. Atât din dorința mea de a le încerca, cât și din dorința ca cei din România să guste ceva altfel. Licorice e lemnul dulce care are o aromă pe care ori o iubești, ori o urăști. Eu credeam că o urăsc, până când am ajuns în Laponia și am găsit combinațiile potrivite.
Să ajung în Laponia a meritat pe deplin, a fost o vacanță inedită. Finlandezii sunt civilizați, iar temperaturile, deși joase, mi s-au părut ideale, știind că mă aflu în Țara lui Moș Crăciun. Soarele, iarna, e pe cer doar vreo 4-5 ore, dar asta nu a făcut decât ca atmosfera să fie de vis atunci când luminițele și felinarele stradale se aprindeau.
Crăciunul e una dintre cele mai populare și importante sărbători pentru noi, românii. De Crăciun devenim mai darnici pentru cauze umanitare, cumpăram mai mult, ne umplem rafturile cu căni cu reni, dulapurile cu șosețele cu fulgi și mai aducem două cutii cu globuri în casă. Chit că mai avem vreo trei saci cu decorațiuni de anul trecut. Unii ar spune că e de rău, că e consumerism, sărbătoare comercială. Și au dreptate, e și asta, din moment ce există o piață liberă e normal să fie și așa. Dar facem de cele mai multe ori aceste cumpăraturi de drag.
Vrem amintiri, așa că dacă deja avem mormane de amintiri din anii trecuti, din obiecte de Crăciun, o altă idee, tot mai populară, e să umplii hardisk-urile cu poze! Câteva pot fi printate și puse în ramă sau în album.
Eu și Andrei ne-am făcut reciproc poze. Cum a decurs ședința noastră poți vedea aici:
Deși în fiecare an am făcut de Crăciun câteva poze cu familia. Anul acesta mi-am dorit să am câteva poze profi, așa că am închiriat un studio foto.
Daca nu poți să-ți faci tu poze în studio, poți apela la fotografi profesioniști. Unii au tarife destul de decente. O ședință foto poate porni de pe la 300 de lei, dar poate ajunge și la 800 de lei în funcție de numărul de poze. La anumiți fotografi poți opta pentru albume fizice sau video-uri scurte din același decor. Uită-te prin alte poze de-ale fotografilor pe care îi găsești în zona ta. Studiază ofertele și alege-l pe cel cu care rezonezi.
O opțiune super drăguță este să-ți faci poze afară, mai ales dacă e zăpadă. Atâta timp cât e multă lumină, poți folosi cu brio și telefonul.
Așadar, răspunsul la întrebarea de ce să-ți faci poze de Crăciun, deși e personal pentru fiecare, implică amintirile. Să suprinzi un pic din magia și bucuria pe care ți-o oferă o sărbătoare nu poate fi decât de bine.
Încă o ediție reușită de SuperBlog s-a terminat!
S-a terminat ediția din 2021, dar sigur urmează o alta la care poți participa dacă ești blogger. Nu-ți voi da eu toate detaliile pentru că le găsești și-n alte articole de-ale mele, dar mai ales pe site-ul oficial.
În schimb, îți voi spune că SuperBlog e acea competiție care aduce oamenii împreună. Scriu acest articol din Laponia. Am venit singură aici, dar am dat peste o prietenă pe care am întâlnit-o pentru că există SuperBlog. Ne-am cunoscut când amândouă scriam articole în cadru SuperBlog, apoi ne-am văzut la galele offline, iar acum suntem împreună în aceeași vacanță.
Anul acesta gala a fost online, iar eu n-am fost prezentă, dar știu sigur că dacă aș fi putut participa, m-aș fi încărcat cu emoțiile participanților ca atunci când am câștigat eu.
În ceea ce privește clasamentul, le felicit pe Ana-Maria Haller și Mirela Crețan pentru pozițiile lor în top 3 (locul al treilea, respectiv al doilea), iar Dianei i-am mai spus că era timpul să câștige, cred sincer că a fost ediția ei, nu doar norocoasă, dar predestinată. Felicitări tuturor!
Nu m-am putut abține, iar în data de 1 decembrie, de Ziua României, am ieșit la o sesiune de fotografii.
Le-am postat în acest clip:
La mulți ani, dragi români!
Pe trecerea de pietoni era să dea un băiat cu trotineta electrică peste mine. M-am oprit pentru că l-am văzut. S-a oprit și el surprins parcă. I-am zis, politicos evident, că e roșu la el. Nu știu exact ce a răspuns, dar potriveala surdului, adică a mea, a fost: „vezi-ți de drum”. Tot sper că a spus: „Îmi cer scuze”. Aș fi continuat: „eu n-am o problemă acum, că nu ai dat peste mine, iar șansele să ne reîntâlnim sunt prea scăzute ca să conteze. Dar tu ar trebui să fii preocupat de regulile din trafic, tu răspunzi și dacă mori, și dacă omori”, dar mi-am văzut de drum, pentru că nu mă interesa să dezbat subiectul, dar nici tipul.
Am văzut persoane pe bicicletă trecând pe roșu sau urcați pe bicicletă, traversând pe zebră, enervați că oamenii trec pe acolo și nu pot ei înainta cu bicicleta. Regulile din trafic sunt uneori stupide și enervante, dar sunt necesare.
Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac trotinetele electrice, dar dacă e mijloc de transport, păi să fie! Cine nu știe culorile să stea departe de volan, de bicicletă și trotinetă. Să se dea cu drona. Acolo nu-s semafoare.
Timpul, acest element abstract, inventat pentru a ne contoriza vârsta și viața, e cel de care ne plângem cel mai mulți. Când ai job de 8 ore nu e bine pentru că ești obosit toată ziua, când ai job de 4 ore nu înțelegi ce să faci cu restul timpului, când ești freelancer nu știi de ce să te apuci și ce e mai important.
Simt de multe ori că mă împart în atâtea activități încât nu reușesc să duc niciuna la capăt, parcă în fiecare există, după câteva obstacole ocolite sau învinse, o poartă închisă cu lacăt. Cheia nu e greu de luat, numai că parcă sunt zeci de chei, iar până să o nimerești pe cea potrivită, te-ai plictisit deja și începi să te uiți pe internet cum alții deschid porți după porți încât uiți de cheile tale. Și atunci o iei de la capăt, pe alt drum, ajungi la altă poartă, numai că de data aceasta nu ai doar cheile porții la care ai ajuns, ci și pe cele de dinainte. Și, uite așa se tot adună porți, iar numărul cheilor de încercat crește.
Am fugit un pic în imaginar, mi se întâmplă des, mai ales în scris, acesta e motivul pentru care întotdeauna am simțit o conexiune puternică cu frazele așternute. Îmi place și să vorbesc, dar parcă nu-i magie ca-n scris, ci doar viață.
Un moment de liniște, de respirat ne ajută să ne organizăm. Nu o pauză de relaxare, în care fugim de dorințele noastre. Își are și relaxarea scopul, dar a doua zi vei fi la fel de pierdut.
O zi de deconectare de la ce ți se spune că ar trebui să faci, de fugă din calea reclamelor cum că ai avea nevoie de nu știu ce aparat de făcut suc sănătos când tu nici nu bei sucuri, de respirat și gândit doar la tine: Cum vrei să te știe oamenii? Cine ești? Cine vrei să devii? Cât la sută din ce vrei să devii ești deja? Unde e de lucrat?
Sunt multe întrebări, se respiră între fiecare.
Respiratul meditativ se învață și se păstrează constant, dar nu se rămâne la el, ci se acompaniază de acțiune, de lucrul cu tine însuți pentru a devenii cine îți dorești.
Tot în acțiune intră și împăcarea cu trecutul, reparatul greșelilor sau acceptarea lor.
Nu se uită niciodată scopul! Nu se uită descoperirea de la prima etapă, aceea a organizării gândurilor, aceea a respiratului.
Poza din articol îmi aparține, pentru mai multe fotografii realizate de mine poți da click aici. Preluarea fotografiei sau a textului fără acord și fără menționarea sursei nu este permisă.
Mi-a plăcut întotdeauna să mi se facă poze. Mi-a plăcut și să fac poze. Cel mai mult mi-a plăcut să fotografiez oameni. Poate părea lipsit de imaginație uneori, să faci un simplu portret, o simplă poză. Dar, indiferent de stilul fotografic, că e fotografie de eveniment (nunți, botezuri), fotografie de natură sau de portrete, farmecul stă în a te provoca pe tine însuți de fiecare dată. De aceea, nu faci o simplă poză, ci te gândești la un concept, analizezi lumina și te asiguri că ai culorile pe care ți le dorești în poze.
Îmi doresc ca pe canalul meu de YouTube să postez mai mult despre această pasiune. Poate să filmez sesiuni de portrete pe care le realizez sau să fac filmulețe despre cum editez în Lightroom și Photoshop.
Pentru a vedea portofoliul meu poți să mă urmărești pe Instagram: www.instagram.com/catalinap.photo.
Acest articol e în mod special dedicat bloggerilor, pentru că vreau să vă spun că e cazul să vă luați inima în dinți, tastatura în brațe, să pregătiți degetele și să învățați unde e F5-ul, căci au început înscrierile pentru SuperBlog! De ce să știi unde e F5 pe tastatură? Afli după ce participi la cel puțin o probă din cadrul competiției SuperBlog.
În fiecare an mi-a plăcut cum a fost prezentată competiția de blogging creativ pe https://super-blog.eu, dar anul acesta mai mult ca oricând pentru că se pune accetul pe competiția cu tine însuți.
Fiecare are propriul drum în această aventură, unii trebuie să participe de 5 ori până ia trofeul, alții nu trebuie să ia trofeul pentru că vor doar să se distreze, iar alții câștigă nenumărate premii, ocolind intenționat locul I pentru a putea participa la nesfârșit. Din ce categorie vei face parte, rămâne să descoperi, nu trebuie să știi de acum, dar ce îți pot garanta este că harta și drumul pe care îl vei urma în această competiție te va schimba. Cum? Depinde de tine!
Cum te înscrii:
Suntem anunțați că vor fi diverse surprize pe parcursul competiției. Sunt super curioasă despre ce e vorba și voi urmări cu interes parcursul concurenților, până atunci le citesc propriile descrieri. Pe site se creează pagini de prezentare pentru fiecare concurent. Mi-ar plăcea să citesc și despre tine!
Vrei trofeul? Citește acest articol în care am expus cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont dacă vrei ca la destinația finală să-și ții numele blogului gravat în brațe. Mult succes!
