Home Personal Cu o ChocoTelegramă dispare orice dramă

Cu o ChocoTelegramă dispare orice dramă

3

Ciocolata ne activează serotonina din creier, unul dintre cei mai importanți hormoni ai fericirii. În plus, conține anadamina care ne energizează. Nici nu ar fi trebuit să știu aceaste informații, căci și numai când mă gândesc la gustul dulce și fin al unei bucăți de ciocolată de calitate îmi vine să zambesc. Se zice „nu face altuia ce ție nu-ți place”. Așa că mă pot gândi că și contrariul se aplică: „fă altuia ce ție îți place”. In cazul meu, să mănânc ciocolată fină. La fel de mult îmi place și să o primesc.

Când fac eu cadouri, pornesc întotdeauna de la ce îmi place mie, gândindu-mă în același timp la persoana căreia i-l ofer. Prefer să le ofer oamenilor experiențe, cadouri memorabile care să-i impresioneze. Așa că ideea de a oferi o atenție dulce, un mesaj personalizat și un ambalaj pe măsură mi se pare că reprezintă o experiență minunată. Atât pentru cel care o primește, cât și pentru cel care o oferă.

Nu prea înțelegi la ce mă refer? Ei bine, îmi propun să-ți arăt că să oferi ciocolată nu e plictisitor deloc, căci nici nu mă gândesc la banala tabletă dreptunghiulară de 100 de grame din marketul de la colț, ci la cadouri din ciocolată extrem de gustoasă, în forme inedite care impresionează prin finețea detaliilor.

Mă refer la ciocolata Chocolissimo Româ­nia despre care eu știu din 2015, atunci când și-a început activitatea în România. Totuși, Chocolissimo a luat ființă în anul 2004 în Polonia, aparținând grupului MM Brown. Astăzi operează în multe țări europene, iar produsele sunt realizate din ciocolată belgiană premium de bună calitate, create în ciocolaterii tradiționale din Franța, Belgia, Germania, Țările de Jos, Elveția și chiar Madagascar sau Australia, de maeștri ciocolatieri cu experiență, după rețete tradiționale bine păstrate.

Toate produsele Chocolissimo sunt inedite și spun o poveste: pralinele elegante, cele în formă de gogoși, ciocolata care se poate printa cu simbolul dorit, cea ambalată în cutii printate cu poza preferată sau din lemn care pot fi gravate și, apoi, refolosite de cel care le primește, dar și figurinele haioase ce pot fi oferite unei iubitoare de pantofi sau unui gamer pasionat. Uite câteva imagini absolut delicioase:

Deși îmi vine să le adaug pe toate cele de mai sus în coșul de cumpărături, ce mă provoacă foarte tare (mai ales că eu iubesc să scriu) e posibilitatea de a face un mesaj din ciocolată. Literele, aceste minuni ale comunicării pot fi din ciocolată și să reprezinte un cadou așa cum ți-l imaginezi, punându-ți și creativitatea la contribuție. ChocoTelegrama e un produs unic în România și poate include litere sau semne speciale din ciocolată cu lapte, cuburi de ciocolată albă simple sau cuburi de ciocolată printabilă cu diferite simboluri grafice.

O ChocoTelegramă e potrivită atât pentru femei, cât și pentru bărbați. E ideală și doar atunci când vrei să surprinzi pe cineva, dar și pentru o ocazie specială. E gustoasă și îți oferă prilejul de a mulțumi pe oricine, căci în limita a 60 de caractere, ai o libertate enormă de creație.

Dacă n-ai inspirație sau consideri că un mesaj simplu e de efect – de multe ori chiar e – poți opta pentru multitudinea de variante deja create de cei de la Chocolissimo. Deschide fullscreen prezentarea de mai jos și află ce posibile cadouri din ciocolată belgiană premium am descoperit pe site.

Pentru că mie îmi place foarte mult să creez, să stau să mă gândesc la mesaje și la ce am în comun cu oamenii dragi, aș opta să-mi creez propriile telegrame dulci. M-am jucat în configuratorul de ChocoTelegrame, care e extrem de ușor de folosit. Alegi dimensiunea dorită, dai click pe pătrățelul în care îți dorești să adaugi litera sau simbolul și lași imaginația să curgă ca o fântână de ciocolată. Nu uiți să alegi nici ambalajul dorit, potrivit ocaziei cu care îl oferi. Uite ce idei de cadouri mi-au venit mie:

Pentru tata

Tata e cel care m-a învățat să înot, să merg cu bicicleta, să apreciez partidele bune de snooker, să nu-mi fie frică în carusele, dar mai ales cel care intra mereu în lumea noastră, a copiilor. Se juca de parcă era unul dintre noi, așa că l-aș provoca să jucăm spânzurătoarea. Literele pe care le ghicește, sunt pătrățelele cu liniuță pe care le poate mânca primele. Bineînțeles că le va mânca și pe celelalte, dar voi încerca să-l păcălesc că dacă nu se prinde de cuvânt, i le confisc. Amator de dulciuri, știu că asta l-ar determina să fie implicat și să se bucure de fiecare bucățică de ciocolată câștigată.

Te-ai prins de cuvânt? E simplu: „fericire”. Acum trebuie să mă gândesc cum ascund articolul acesta de tata. Sau mă gândesc la alt cuvânt.

Pentru mama

Simt nevoia să o răsfăț, așa că pe lângă ciocolata care sigur îi va da o stare de bine, aș vrea ca mesajul să fie o invitație și o promisiune de care să mă țin.

Pentru bunica

Bunica e cea cu care am făcut meditații la franceză, așa că mesajul va fi în limba muzicală și nativă a lui Antoine de Saint-Exupéry (unul dintre autorii mei preferați).

O casă are nevoie de o bunică.

Mesajul poate fi, după cum observi, un joc, o invitație, un cuvânt, o frază simplă de efect sau un citat. Poate fi și o joacă. Mi-au venit și câteva idei trăznite. Cum ar fi să-i las lui Moș Crăciun, în loc de fursecuri cu lapte, un mesaj din ciocolată?

Pentru Moș Crăciun

Intuiția îmi spune că după ce ar gusta din ChocoTelegrama creată pentru el, moșul și-ar face un nou sac plin cu cadouri din ciocolată.

O idee simpatică, mai ales dacă ai copil, ar fi să vă puneți de acord la dimensiunea ChocoTelegramei și în funcție de asta să gândiți un mesaj pentru Moș Crăciun. În noaptea de ajun cine crezi că va fi cel mai bucuros? Copilul somnoros, Moș Crăciun sau tu cu mustăți cremoase deasupra buzei? Oricum, dacă ești la dietă, dă-mi comentariu, îți trimit cu drag adresa mea. Iar dacă vrei să petreci Crăciunul mai devreme, iarăși nu mă supăr.

Mai aproape este momentul în care primăvara ne întâmpină.

Mărțișor din ciocolată

Noi, femeile, avem cutia aceea imensă cu mărțișoare primite de-a lungul anilor. Câteva ne-au impresionat cu adevărat, dar să recunoaștem, multe nici nu mai știm de la cine sunt și nu ne-ar ajunge o viață ca să le purtăm pe toate. Așa că mi se pare o idee incredibilă să oferi un mărțișor și frumos, și personalizat, și util. Un pătrățel dulce mâncat de 1 martie mie mi-ar da energie și m-ar binedispune.

Eu mă gândesc ca omenilor speciali din viața mea să le pun inițiala numelui în mijloc, iar celelalte pătrățele să fie cu simboluri ale norocului sau gingașul ghiocel. Dacă tu ai un buget mai generos poți scrie tot numele persoanei sau să creezi mesaje ca: „1 martie fericit!”.

În final, pentru că de la atâtea discuții despre cadouri, ar fi și păcat să nu primești unul. Îți ofer cadou un joc scurt de memorie.

Bineînțeles că ți s-a făcut super poftă de ciocolată, dar și drag de ideea de a oferi, așa că-ți recomand să-ți iei inima în dinți și să trimiți mesajele dorite celor dragi, într-o manieră inedită cu ChocoTelegrama.

Fie că vrei să le transmiți celor din jur că te gândești la ei pur și simplu, că urmează să mergi la o onomastică sau la o altă ocazie, opțiuni ai de a-i surprinde cu ciocolată. Eu ți-am arătat cui aș face cadouri. Sunt convinsă că ai și tu în minte mesaje simpatice, de efect. Universul e limita! Bucățelele acestea de ciocolată pot fi și mărturii reușite la nuntă sau botez, pot fi cadou pentru proaspăți căsătoriți, o invitație pentru a te împăca cu cineva și exemplele pot continua.

Fiind partener ediția trecută de SuperBlog, nu am putut scrie nici măcar la o probă, așa că în momentul în care am văzut proba extra-concurs Chocolissimo lansată via SuperBlog, am știut că va fi un articol lung, scris cu mult dor de competiție, dar și multă iubire pentru ciocolată.

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here