Home Personal Viitorul afacerilor sunt reclamele luminoase

Viitorul afacerilor sunt reclamele luminoase

1

Astăzi m-a prins ploaia. Văzusem că e înnorat, dar nu mi-a păsat, am ieșit încântată ca într-o zi de vară. Nu a durat mai mult de 20 de minute până când picături rapide și mari au început să pice pe hainele mele subțiri. Să mă întorc acasă nu mai era o variantă, așa că m-am uitat în jur. Niciun balcon, nicio streașină sub care să mă adăpostesc, dar nu foarte departe, am văzut un ecran luminos pe care scria: ”Autoservire”, imediat mi-am spus: ”Ce bine! Nu aș fi reușit niciodată să o văd fără acest panou inspirat!”. Oricum îmi era și foame, așa că am alergat într-acolo și am descoperit un loc nou din București, iar stomacul meu a fost mulțumit.

Întâmplarea mi-a amintit de timpul petrecut în SUA, dar, mai ales, de zona mea favorită din New York City, adică Times Square, zonă atât de vizitată tocmai pentru panourile publicitare. Știu că era toamnă și noapte când m-am lăsat purtată prin poveștile ecranelor luminoase ale ”orașului care nu doarme niciodată”. Reclamele spun ceva, întotdeauna au făcut-o, mereu au avut un scop, indiferent că au fost online, pe pliante, sub formă de anunțuri sau pe ecrane luminoase.

În Times Square am simțit cum ar putea să arate viitorul, iar în plimbarea de astăzi, pe străzile Bucureștiului, mi-am dat seama cât de util poate să fie să-ți apară luminos exact serviciul de care ai nevoie, ca de exemplu: un ceas electronic cu LED-uri exact când ai telefonul într-un buzunar greu de accesat din geantă (și te mai și grăbești), o cruce de farmacie pe care o căutai oricum căci aveai o durere de cap imposibilă sau, ca în cazul meu, un afișaj electronic care anunță un restaurant când te prinde o ploaie torențială.

Mâncând supă de găluște și cu afișajul în minte derulându-se: ”autoservire, pizza, grătar”, nu am putut să nu mă gândesc că o afacere de succes e una promovată inteligent. În funcție de ce vrei să spui, alegi în ce fel de publicitate investești, iar impactul reclamei ține de două componente esențiale: vizibilitate și calitate.

Vizibilitate

Simțul vizual joaca un rol major in viața oamenilor, de aceea un ”mesaj văzut” e mai ușor de reținut. Promovarea outdoor capătă amploare și cred eu că reprezintă viitorul afacerilor de succes.

Atunci când vrei să comunici un mesaj mai multor oameni, o idee foarte bună sunt afișajele LED căci spre deosebire de panourile clasice, se văd din depărtare chiar și noaptea. Acesta nu trebuie să se afle neapărat în fața localului, așa cum a fost la autoservirea care m-a salvat de ploaie sau la farmaciile cu care suntem obișnuiți, chiar și cele veterinare, ci poate să se afle pe autostradă, în parcuri, benzinării, centre comerciale și oricare alt loc pe care îl ai în minte, în funcție de grupul țintă și mesajul pe care vrei să-l transmiți.

Ce îmi place foarte mult e că poți să fii creativ, să transmiți mesaje atractive, să alegi dimensiunea și forma panoului și chiar să discuți soluții de afișaj personalizate. Pentru un produs nu e suficient să-i scoți în evidență calitatea lui de bază, ci să-i subliniezi personalitatea, iar pentru asta trebuie să fii creativ și să ai uneltele necesare. Poate te interesează o reclamă verticală, un ceas rotund sau o cruce pentru farmacie, opțiuni sunt pentru ca reclama ta să arate așa cum îți dorești, dar e indicat să colaborezi cu firme de încredere căci la fel ca în orice domeniu, întotdeauna vor exista ”chinezării”. Eu pot să-ți recomand Smarsoft care au produse premium în acord cu ultimele inovații tehnologice din industria LED. Cei care pun ”inovația tehnologică” ca element central al afacerii lor, nu au cum să nu înțeleagă nevoile afacerii tale.

Sursă: Smarsoft

Calitate

O organizație, companie, firmă care se respectă nu ar trebui să se mulțumească cu puțin nici în ceea ce privește promovarea, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că reclamele luminoase ar trebui să fie de calitate, dacă nu, LED-urile își pierd din intensitatea luminii și se vor arde foarte repede. Învestiția inițială într-un produs premium înseamnă, în timp, economie.

Care sunt avantajele unui produs premium?

  • Claritate și culori vii;
  • Extrem de fiabil și durabil (peste 12 ani);
  • Opțiuni textuale și grafice personalizate;
  • Un software personalizat, ușor de folosit;
  • Protecție la umezeală, la radiații UV și la diferențe de temperatură.

Smarsoft oferă toate acestea și încă multe altele despre care poți citi pe site-ul lor. Aș apela cu încredere la ei mai ales că au dezvoltat soluții de afișare după o arhitectură proprie. Întotdeauna au pus accent pe inovație și pe oferirea ultimelor tehnologii descoperite, iar cea mai importantă componentă a unui afișaj luminos este LED-ul. Ei folosesc doar OSRAM și BROADCOM, cele mai puternice LED-uri de pe piață cu tehnologia HIGH POWER care le conferă vizibilitate crescută de la distanță și, în același timp, le protejează termic.

Dacă viața mea ar fi un drum șerpuit și amenajat cu panouri, dimineața m-aș trezi în fața unui panou luminos cu o ceașcă de cafea care mă îndeamnă: ”încarcă-ți bateriile!”. După-amiază aș conduce printre panouri electronice cu informații despre trafic când eu le-aș căuta mai ales pe cele care semnalează parcările, iar seara textul: ”sunt moale și pregătită” mi-ar atrage atenția din reclama cu o pernă albă și imaculată căci publicitatea face parte din viața noastră și o va tot face, evoluând odată cu noi. Cum? Imaginația e limita, dar eu îmi amintesc că în Grecia, pe autostradă, erau deja panouri care anunțau accidente rutiere sau mesaje de interes pentru conducătorii auto, iar textul se schimba în funcție de necesitate. Când am trecut eu pe acolo atrăgeau atenția că s-a pierdut o fetiță, anunțând și zona, iar asta mi s-a părut deja că aparține futurismului.

Cred că LED-urile se vor perfecționa continuu, la fel și software-urile folosite, în funcție de nevoile pieței, iar ce îmi imaginez că o să capete amploare vor fi hologramele 3D create cu lumină LED. Oricum ar fi, nu doar afacerile se pot bucura de afișajele LED, însă, cu siguranță, acestea reprezintă viitorul firmelor căci, de multe ori, scopul reclamei nu e produsul sau afacerea, ci locul câștigat în mintea consumatorului.

Articol redactat pentru SuperBlog 2019

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here