Home Personal Scrisoare pentru casa mea

Scrisoare pentru casa mea

1

Dragă Căsuță,

Îți mulțumesc! Sunt mândră de tine! Ai certificat energetic de nota A, nu din sistemul american de notare, ci chiar mai bine. A-ul acesta reprezintă clasa energetică și înseamnă consumul cel mai scăzut de energie.

De ce sunt așa de bucuroasă? Pentru că simt că relația noastră se îmbunătățește. Întotdeauna am petrecut mult timp împreună, peste 60% din ce reprezintă o zi, mai ales că, în principal, eu lucrez dintre pereții tăi izolați termic, mai nou. Pentru această performanță am lucrat împreună, ca în orice relație.

Era complicat pentru mine când mă întâmpinai mereu cu podeaua rece că nu făceau față nici papucii mei pufoși cu oițe. Te încălzeam cu toate puterile și toate sistemele de încălzire pe care le aveam la dispoziție și tot nu voiai să crești temperatura un pic mai mult de 18 ̊C. Erai și destul de materialistă, veneau costurile la facturi cu prea multe zerouri. S-au înjumătățit de atunci. Dar hai să nu ne mai amintim această perioadă nefastă din existența noastră căci auditorii energetici atestați în domeniu au reușit să fie ca niște consilieri în relația noastră. Prin auditul energetic realizat am primit cele mai bune soluții din punct de vedere termic, cât și energetic, referitoare la modernizarea instalațiilor tale.

 

Ce ți-a mai plăcut să pozezi pentru termografie! Te-ai simțit importantă, iar eu vreau să îți confirm că ești. Tu ești cea care îmi asigură confortul, de aceea am vrut să fii cea mai bună versiune a ta. Cum eu am fost pe mâinile bune ale doctorilor când mi-am făcut radiografie, la fel ai fost și tu pe cele ale specialiștilor cu autorizație de operator de termografie, iar așa am aflat soluții optime de reducere a pierderilor de energie.

Sursă: www.avizez.ro

Simt să-ți mulțumesc că între pereții tăi călduroși nu mă doare capul, nu amețesc, nu am stări de oboseală, dificultăți la respirație și dureri în piept. Nu suferim de sindromul casei bolnave pentru că ești o casă sănătoasă și o casă eficientă energetic.

Îți mulțumesc că gura mare de aer pe care o pot inspira în interiorul tău mă face să mă simt vie. Știu că ferestrele mari și ventilatoarele vor face față la umiditatea crescută, la praful înecăcios și la dioxidul de carbon care în cantități mari provoacă somnolență.

Îți mulțumesc că îmi asiguri confort prin izolarea termică și ferestrele termoizolante. Nu mai simt că sunt în castelul de gheață al Elsei pe timp de iarnă, iar vara mă folosesc de obloanele care umbresc mult mai eficient decât jaluzele sau perdelele și facem petrecere în pijamale cu seriale de dimineața până seara!

Îți mulțumesc că îmi respecți hobby-urile, cum ar fi scrisul și cititul, și te lași invadată de lumină. Mă bucură decizia de a schimba ferestrele, pe lângă faptul că cele vechi erau o sursă de pierdere a căldurii, acum arăți și mult mai bine, ești în pas cu moda. Când soarele dispare din peisaj sau nu mai face față nevoilor noastre, stai liniștită, am investit în corpuri de iluminat calitative cu LED pentru reducerea consumurilor energetice. Urmează panourile fotovoltaice care convertesc radiaţia solară în energie electrică și ne va fi și mai bine!

Îți mulțumesc pentru că pot să fiu eu, pentru că poți să fii întotdeauna îmbunătățită și modernizată, pentru că avem impreună grijă de energie și pentru că răspunzi cu brio necesităților mele de utilizare (încălzire, ventilație, iluminat etc.).

Să nu uit! Draga mea căsuță, o să avem o vecină, nu blocul gri, ci pe celălalt teren, pe cel pe care sunt mereu scaieți, se va construi o clădire de birouri. M-au întrebat dacă cunosc pe cineva să-i ajute cu calculul G, iar cum tu deja ai fost pe mâinile specialiștilor, le-am recomandat Compania Enermed Impex SRL.

Cum energia ta pozitivă mă molipsește și-mi dă prilejul să fiu productivă, am ales să scriu despre tine, într-o manieră creativă:

Mă simt bine-n casa mea
Cu spor mă-ngrijește ea
Cu soluții au venit
Specialiștii-n audit

Iarna casa-i călduroasă
Așa că eu mi-s bucuroasă
Mă mândresc cu energie
Că i-am făcut termografie

Cu dragoste,
a ta locatară Cătălina

Scrisoare redactată, printată și adăugată în cutia poștală a Căsuței de dragul competiției SuperBlog 2019

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here