Home Ficțiune Căsuța din poveste

Căsuța din poveste

4

Dacă aș fi într-o poveste, casa mea ar fi mică, parchetul din acadea, pereții din bucăți de caramele (una peste alta), acoperișul din vată de zahăr. Aș avea un coș prin care nu ar ieși fum. Nu! Din contră, hornul ar fi din ciocolată, iar în fiecare zi călduroasă, picături dulci ar aluneca direct în șemineu, care nu ar fi un șemineu, ar fi o masă plină cu vase care să colecteze ciocolata. Treaba coșarilor ar fi să construiască de fiecare dată hornul.

V-ați dat seama că nu mă pricep prea mult la construcții, nu-i așa? Oricum, nu-mi place casa asta, îmi amintește prea mult de-a vrăjitoarei din “ Hansel si Gretel”. În plus, aș mânca prea mult și dacă am zis că e mică, ce ar mai rămâne din ea? Că din mine sigur ar rămâne mult, de vreo 5 ori cantitatea actuală.

Revenind la casă, aș putea să mi-o imaginez din gheață. Să alunec pe podeaua sticloasă, să mă arunc în patul îmbrăcat în pătura moale a zăpezii și să răcesc atât de rău că voi cerși după vară. Sau aş putea să am o casă de foc care să mă înveţe ale ei mistere. Într-o clipită aş fi fachir, aş muta un bulgăre de foc din mâna dreaptă-n mâna stângă, apoi l-aş arunca în sus, tot mai sus până ar veni pompierii îngroziţi. Nu doar că mi-ar transforma căsuţa luminoasă într-o mare de cenuşă, dar aş primi şi o amendă pentru casele vecine, în care oamenii nu ar mai fi fiinţe, ci cei mai copţi cozonaci.

Cum nu îţi mănânci vecinii şi nici Elsa nu eşti ca să stai în castelul de gheaţă, te uiţi la un gândăcel şi îl saluţi, apoi îl striveşti. E o căsuţă obişnuită, parchetul maro covorul pufos, lustra micuţă, biroul absent din lipsă de spaţiu, dar te descurci scriind cu laptopul în poală şi în pat. Nu-i chiar o căsuţă, e o garsonieră, dar dacă e a ta înseamnă mai mult decât orice spaţiu de poveste. În plus, în ea, poţi visa la casa ideală, dar dacă o ai, la ce să mai visezi? Poate la oamenii dragi ce-ţi trec pragul, ăsta ar fi un gând care ar merita în orice palat, în orice dugheană, în orice colţ şi petic din lume. Nu doar gândul, dar şi acţiunea. Sună-i şi invită-i pe la tine!

Dacă stau să mă gândesc, o căsuță ”din realitate” e mult mai indicată decât una din ”povestea fetei ce a rămas împotmolită în caramel, iar când a vrut să se salveze la duș, în loc de apă, era ciocolată caldă”. Aşa că spun, eu îmi iubesc case şi pe toţi cei care păşesc în ea.

4 COMMENTS

  1. Imi place povestea ta, dar si mai mult laminatul …
    Acum doua saptamani am cumparat si noi laminat pentru unul din dormitoare si va mai trebui sa cumparam, dar stii tu “încetu cu încetul se face otetul”! 😆 Nu este vorba de bani este vorba de munca pe care trebuie sa o depui cand îl pui singur!
    Cel din living, de fapt tot parterul, a fost pus de specialist si seamana la culoare cu cel din fotografie, dar nu are aceeasi structura!
    Culmea, reclama/reclama, dar mi-a placut ce ai scris! 😆

  2. Parchet laminat avem si noi pentru ca este si mai simplu de montat, si mai ieftin, dar si mai usor de intretinut. Acum depinde si ce calitate alegi si cat timp te tine…

  3. Am vrut mult parchet din lemn masiv cand am amenajat casa. Insa sotul mi-a explicat de ce e mai bine sa luam parchet laminat si dupa 4 ani si cateva cutite infipte in parchet, ii dau dreptate.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here