Home Personal Gala SuperBlog – timp de reîncarcat bateriile

Gala SuperBlog – timp de reîncarcat bateriile

0

Nu au trecut multe zile de la gala SuperBlog si mi-e deja dor. Deși de câteva ediții sunt blogger partener, ce m-a făcut să mă atașez de comunitatea de bloggeri Super a fost competiția, probele provocatoare și notele surprinzătoare. 

SuperBlog are un farmec aparte pentru participanți, iar o buna parte din acest farmec este chiar gala. Anul acesta s-a desfășurat la Hotel Opal,  dar mai multe despre cum m-am simțit, ce am aflat despre stațiune și cum a fost vremea, voi povesti într-un vlog care v-a apărea în curând pe canalul meu de YouTube.

Până la alte impresii, filmate sau scrise, felicit finaliștii acestei ediții care au găsit determinarea să scrie la toate probele din competiție. 

Câștigătoarele locurilor I, II și III sunt Oana LambracheLady in black, respectiv Ramona spune. Clasamentul poate fi aflat aici.

Pentru mine gala a devenit ca o gură de aer curat, un timp de relaxare printre oameni interesanți, cu care ai ce discuta. Am avut și aparatul de fotografiat la mine, iar pescărușii mi-au devenit modele și m-au lăsat fără pâine.

Mulțumesc organizatorilor Albert și Claudia pentru că reușesc să păstreze comunitatea unită de ani de zile. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here