Home Personal Inspirația se pornește în baia care mă definește

Inspirația se pornește în baia care mă definește

0

Aseară la duș, cu apa curgând în ritmuri de relaxare, cu mintea învăluită în imaginar, am tresărit și am fugit la telefon, repede, repede, pentru a nota idei pentru articolul de-l citești chiar acum.

În stările de relaxare îmi vin cele mai multe idei. Ai să râzi sau nu, dar foarte multe gânduri îmi vin în baie. Parcă are baia un ceva pe care nicio altă cameră nu-l are. Poate și pentru că decât să citesc ce scrie pe tubul de pastă de dinți, prefer să-mi pun mintea la visare. Recunosc că am un drag aparte pentru baia mea pentru că mi-am creat-o în așa fel încât să mă definească. Pe mine baia mă inspiră, am elemente ce par sustrase direct din natură, e luminoasă și aerisită, deși nu e foarte spațioasă. Dar și o încăpere mică, amenajată corespunzător poate fi de vis.

Știu că în primă fază pare dificil să alegi cum să-ți amenajezi baia, dar vreau să-ți dau sfaturile pe care le-am urmat eu și sunt convinsă că vei avea și tu o baie care să te inspire sau care să-ți dea starea de motivație pentru a începe ziua cu zâmbetul pe buze.

Eu trei aspecte esențiale am urmărit: estetic, pentru a putea visa în voie, funcționalitate, pentru atunci când mă trezesc din visare și am nevoie de un prosop curat așezat strategic în sertar și calitate, pentru ca mobilierul în care sunt prosoapele să nu se umfle ca un butoi de vin.

Calitate

Pentru a mă asigura de calitatea mobilierului, eu prefer să-mi fac munca de cercetare. Să citesc recenzii și să comand de la companii de top, ca de exemplu SaviniDue, care este cel mai important producător de mobilier de baie din România și din Europa de sud-est. De peste 20 de ani ei deservesc nevoile neschimbate ale clienților, dar au continuat să se adapteze permanent la evoluțiile tehnologice, noile standarde de calitate și de mediu, și la schimbările în preferințele clienților. Să optezi pentru calitate înseamnă în timp economie, căci nu ai de schimbat anual mobilierul.

De curând chiar au lansat noi colecții: Idea, Linea, Oikos, Albatros, Akri. Fiecare are ceva interesant și creează o atmosferă diferită, de aceea te îndem să intrii și să le descoperi tu însuți. Partea și mai faină e că fiind baia ta, ai posibilitatea de a ți-o configura așa cum îți dorești pentru nevoile tale.

Până să-ți destăinui care e colecția mea preferată și de ce rezonez cu ea, vreau să mai adaug la capitolul calitate faptul că mobilierul de baie SaviniDue este realizat numai cu materiale din lemn certificate FSC, adică lemnul din care sunt realizate produsele provine din păduri administrate cu responsabilitate.

Estetic

Credeai că scriu acum care e colecția mea preferata? Ai puțină răbdare! Imediat împărtășesc informația aceasta, dar cum frumusețea e în ochii privitorului, sunt curioasă care ți se pare că te definește pe tine.

Care dintre noile colecții de mobilier te definește pe tine?

Toate îmi plac extrem de mult, deci indiferent pe care ai dat click, ai gusturi bune, totuși, o promisiune e o promisiune. Colecția mea preferată este Idea. Posibilitatea de a o personaliza, finisajele moderne și materialele calitative m-au cucerit de când am văzut colecția.

Lavoarul realizat din HPL e hidrofug, ignifug și prezintă o durabilitate foarte mare. Ce îmi place mie foare mult e că poate fi „îmbrăcat” în culori și texturi diverse. În colecția Idea pot fi alese trei opțiuni: Miele, Rovere Ghiaccio și Sky.

M-au cucerit pe rând toate, dar Miele îmi dă o stare de căldură, parcă mi-am adus natura în baie. Poate are legătură și cu faptul că am copilărit la munte, dar sunt îndrăgostită de acest lavoar.

La această colecție îmi place până și faptul că sertarele sunt cu sistem push, mi se pare simplu de folosit și arată foarte bine, fără elemente care să încarce, deci pe mine mă definește o baie simplă, ordonată și armonioasă.

Pune plante, tablouri și creează atmosfera dorită. Eu sunt atrasă de tot ce ține de natură, de nunanțe de lemn, de verde și de plante în baie. Din când în când, pun lumânări parfumate, alteori bețișoare chinezești. Uneori fac duș, alteori mă bălăcesc ca o rață în cadă. Îmi place ca în baie să pot fi eu însămi în funcție de starea pe care o am. Dar deja simt că am ajuns la funcționalitate.

Funcționalitate

Pentru că baba nu mai suferă la frumusețe în epoca modernă, ne folosim de tehnologie și de inovații pentru a ne face viața mai ușoară.

Să ai o baie funcțională înseamnă să te gândești la nevoile tale și să încerci să găsești soluții pentru problemele pe care le-ai putea avea (spații de depozitare, lipsă de lumină, umiditate sau altele în funcție de stilul tău de viață). De aceea e ideal când poți să-ți personalizezi.

Pentru o personalizare completă poți opta pentru mobilier modular. Aceste piese de mobilier, de fapt, sunt modulare și pot fi aranjate oricum îți dorești, de la diferite forme, mărimi până la finisaje și niveluri.

Ar fi bine să te gândești și dacă vrei o oglindă cu factor de mărire, sau ceas digital. Mie, de exemplu, îmi pare o soluție extrem de inteligentă pentru a-ți crea spații de depozitare oglinda-dulăpior însoțită de o lampă LED.

Indiferent dacă preferi un mobilier modern sau unul tradițional, cei de la SaviniDue au variante durabile, rezistente în timp, care oferă opțiuni inteligente de management al spațiului în baie.

Baia merită ce e mai bun pentru că tu meriți asta, de fapt. Eu fug la duș că prea drag îmi e de baia mea. Parcă văd că după ce ies mă apuc de scris un roman cu degetele zbârcite de apa fierbinte. Oare să-mi pun biroul în baie? Glumesc, glumesc, mi-e suficient lavoarul asemănător lemnului ca aspect, dar extrem de rezistent.

Articol scris pentru proba extra-concurs SaviniDue lansată via SuperBlog. Fotografiile fac parte din sursele oferite de sponsor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here