Iubirea cu farmecul de azi și de odinioară

Iubirea a fost studiată de toți filozofii, medicii și artiștii care au însuflețit-o în opera lor. E motivul pentru care războaie au început, e termenul care a născut controverse și celebre cântece. Iubirea apare în multe forme: împărtășită sau cerșită, veselă sau tragică, inocentă sau perfidă. Sidonia Drăgușanu, o voce suavă și gingașă din perioada interbelică, conturează personaje feminine fascinante și arată iubirea în diverse ipostaze în care eu m-am regăsit. 

Am jurnal de la vârsta de 10 ani, așa că atracția pentru a intra în lumea personajului titular al romanului: ”Jurnalul Aurorei Serafim” nu e o surpriză. Psihologia și caracterul personajelor le regăsesc în cei din jurul meu, dar și în mine însămi. Simt că noi, oamenii, suntem la fel, indiferent că nu ne aflăm în anii ’50, în care se situează societatea prezentată de Sidonia Drăgușanu. Psihologia e aceeași, instrumentele de care ne folosim sunt altele, cum ar fi: internetul, aplicațiile de dating, rețelele de socializare, fără să ne mai limităm la un cerc restrâns de cunoscuți. Prin lumea virtuală e mult mai ușor să îți găsești un partener, dar asta a făcut și ca importanța unei relații să scadă. Acum e simplu să dai: ”swipe right” sau ”swipe left” cu indiferența omului care privește doar un înveliș exterior, o poză, fără să-i asocieze trăsături de caracter, umane, până când interacțiunea nu e mai departe de ecran. Uneori nici atunci, pentru că știi că te poți refugia în aplicația ta, în spațiul acela în care poți să presupui că ești oricine. Asta nu înseamnă că nu funcționează, fără Facebook nu l-aș fi cunoscut pe actualul meu prieten.

Ipostazele în care m-am regăsit din romanul Sidoniei au fost de la iubirea naivă a copiilor la seducția pe care o stăpânesc unele personaje și frica Aurorei Serafim de a nu suferi din nou.

Când eram copil, pentru a îmi arăta admirația pentru un coleg de la grădiniță îl loveam sau prindeam mâinile la spate. Așa pare că procedează și Gheorghiță cu Irina – copii de la căminul de zi unde educatoare e Aurora – pe care o necăjește, dar tot o determină să se întoarcă: ”Gheorghiță n-a mai chemat-o, s-a dus singură. Ah, femeile…!”.

Arta seducției e stăpânită cu măiestrie de Lavinia și Gena care se folosesc de un joc, care poate părea ridicol, fără să fie interesate de părerile celorlalți. Dacă Gena îl vrăjește pe un tânăr pentru fiica ei, Lavinia e lipsită de scrupule, tratând iubirea cu indiferență pentru propriul interes, așa cum susține ea însăși: ”mă împrumut pe termen limitat”. Îmi vei spune că asta nu e iubire. Îți voi da dreptate, este doar jocul seducției, dar de aici poți să pici în oceanul sentimentelor sau să te pierzi pe tine. Că ne referim la femei care se ”împrumută” fizic sau ”onorabil” prin căsătoria din interes, seducția e prezentă în lumea noastră. O folosim cu intenții cinstite când inițiem flirtul, așa cum sesizează inginerul Runcan despre băieții lui în legătură cu Nana, căreia, frații, îi oferă și câte un măr. O folosim pentru a obține mici favoruri cum am făcut eu într-o zi de iarnă când am dat des din gene în timp ce îl rugam pe un taximetrist să mă ia pe o distanță nu foarte lungă, dar greu de parcurs prin nămeți. O folosim, uneori, pentru a ne contura viața așa cum pare că face Lavinia. Aurora are forța ei de seducție chiar dacă, poate, nu și-o conștentizează. Vine tocmai din naturalețe, bun simț și inteligență pe care inginerul Runcan le sesizează din moment ce o ascultă în aplicarea ”metodei pedagogice”.

Runcan e bărbatul văduv, ce a iubit mult. Deși vizibil atras de Aurora, își are ”inima bolnavă de amintiri”, iar fata nu reușește să i-o vindece, fiind speriată de iubire. Doar doctorul care o curtează cu sârguință reușește să o facă să își învingă teama de suferință, căci el și-a propus: ”să te scutur zdravăn, Aurora Serafim, să te trezești”. Cred că cei care reușesc să ne scuture sunt cei pe care îi alegem. Pentru că oricât am nega, dragostea ne schimbă.

Frica Aurorei e justificată, având în vedere că prima ei relație a fost una abuzivă. Tipologia lui Ștefan există și în secolul nostru. E bărbatul care își găsește victima într-o persoană care toată copilăria a fost supusă, care nu a avut parte de exemplul tatălui ce a murit, iar cu o mamă care a părăsit-o, a fost crescută de bunicii care erau depășiți de vremuri, devenind ușor, ușor senili până la o confunda pe nepoata lor cu mama ei. Ștefan e tipul care vede mereu problema la ceilalți, nu la el, e gelosul care te-ar suna noaptea, e cel care te face să te simți mică precum o furnică. E bărbatul pe care majoritatea femeilor îl admiră pentru forța aparentă și pentru că vrem să-l schimbăm. Vrem să fim eroina din povestea lui. E necesar în viața noastră pentru maturizare, din păcate, poate lăsa urme adânci.

Eu înțeleg decizia Aurorei când l-a ales pe doctorul Mihail care mie îmi pare cinstit, o ascultă și înțelege. Deși Runcan m-a cucerit prin legătura pe care a făcut-o între ”Micul Prinț” și relația educatoarei cu copiii lui, apoi cu el însuși: ”ne-ai îmblânzit și nu ți-ai luat toate responsabilitățile”, aș fi ales exact ca ea. Nici Micul Prinț nu și-a asumat până la capăt, vulpea fiind doar o altă lecție în viața lui, adevărata ”răscolitoare” sau așa zisul ”Trigorin” fiind ”floarea lui”. Unii oameni nu trebuie să rămână decât amintiri pe baza cărora te dezvolți pentru viitoarea relație, întucât viața lângă ei ar fi fost prea complicată.

Poate, dacă acțiunea se întâmpla în anul nostru, Aurora l-ar fi urmărit pe Ștefan pe Facebook și ar fi înțeles mult mai devreme că se joacă cu mintea ei. Poate Lavinia și-ar fi găsit burtosul cărunt și se muta din țara pe care o urăște sau totul ar fi rămas la fel pentru că noi, oamenii, avem un stil unic de a asimila iubirea.

Scriere pentru Spring SuperBlog 2019