Home Personal Lista de dorințe și obiective pentru noul an

Lista de dorințe și obiective pentru noul an

7

Avem tendința de a pune în noul an multă speranță, să ne imaginăm că tot ce nu am reușit în anul trecut se va întâmpla acum. Sperăm cu tot dinadinsul că toate neajunsurile, tot ce nu am reușit să facem anul trecut, se va realiza acum. Gândul e reconfortant, dar pentru asta e nevoie de muncă, determinare și dorință.

Înainte de toate însă, trebuie să stabilești foarte clar ce îți dorești de la viața ta. Chiar dacă ai tendința despre a crede despre tine că doar trăiești în momentul prezent și te ghidezi după expresia ”go with the flow”, e imposibil să nu ai dorințe, iar eu sunt destul de convinsă că pentru a se îndeplini nu e suficient doar să le știi, ci să-ți pui un plan în aplicare. Eu mi-am organizat chiar și dorințele, căci multe și abstracte, nu m-ar fi determinat să le bifez. Așa că, deși am ales ca obiective doar 5, acestea sunt destul de dificile și importante pentru mine. Am încercat să-mi pun și o limită minimă de câte ori am de gând să fac acea activitate până să ajung la rezultatul final.

Lista mea de dorințe pentru 2020:

  1. Cel puțin o postare pe blog o dată pe lună. Poate părea puțin, dar pașii mici sunt indicați decât deloc. 
  2. Să postez pe Pulsul Străzii tot anul, indiferent de cum va fi proiectul primit, o dată la două săptămâni.
  3. Să nu mă mai uit la seriale, filme (excepții pot exista când vorbim de mersul la cinema sau anumite filme care îmi trebuiesc pentru o postare pe blog, de exemplu)
  4. Să termin de scris o carte.
  5. Să fac cel puțin o lecție pe lună din cartea mea de engleză.

Când alegi să publici lista în așa fel încât o vede oricine, e o promisiune pe care nu ți-o faci doar ție însuți, ci tuturor celor care o citesc și ajung să te cunoască, destul de bine, aș crede, având în vedere că nu-ți află doar părerile, ci și dorințele.

Lista mea nu e lungă, iar faptul că am ales durate lungi de timp în afară de punctul 4, unde am preferat să nu fiu în niciun fel restrictivă, nici măcar cu timpul, mă încurajează că aș putea să fac asta, că aș găsi cumva timp. Nu am vrut să-mi stabilesc obiective mai mari (de exemplu, 5 articole pe săptămână pe blog) căci m-aș fi simțit debusolată dacă nu aș fi reușit să îndeplinesc obiectivul, însă totul e cu minimum, deci maximum cât mă ”ține cheful”.

Pentru a fi mai organizat cu lista ta, îți dau un sfat:

Organizează-te pe fiecare lună din an. Trece toate cele 12 luni, obiectivele tale și de câte ori vrei să lucrezi minimum pentru ele pe câte o coală sau într-o agentă, apoi bifează-le după ce ai îndeplinit minimum. De exemplu, pentru o carte poți să încerci să scrii zilnic cel puțin 1000 de cuvinte sau cel puțin o oră pe zi.

Când vei bifa minimum stabilit, te vei simți eliberat, ca o răsplată pentru munca depusă.

Sursele fotografiilor: Pixabay, Unsplash

7 COMMENTS

  1. Si eu as vrea sa imi fac o astfel de listă dar nu știu dacă reușesc să mă țin de ea😐😐 si asta mă cam dă înapoi…hmmm..

    • Cred că pentru a te putea ține de ea trebuie să fie structurată bine și chiar cu ce îți dorești. La job/școală de exemplu, îmi imaginez că ai taskuri și reușești să le îndeplinești pentru că știi că așa trebuie să fie sau îți dai demisia. Cumva, cred că lista trebuie luată ca pe o dorință, nu ca pe o obligație, dar asumat, cu obiective realiste în conformitate cu timpul nostru.

      Cum am gândit când mi-am făcut această listă, și motivul pentru care e atât de scurtă, găsești aici: http://www.catalinapopa.com/cum-iti-organizezi-lista-de-dorinte-pentru-noul-an/

      Până la urmă, pentru îndeplinirea oricărui obiectiv trebuie să existe disciplină. Dacă vrem să slăbim, de exemplu, trebuie să ne schimbăm stilul alimentar.

      Eu îți țin pumnii să-ți iasă orice ți-ai propus, și, cum observ că ai și blog, de ce nu, ne poți ține la curent cu evoluția.

  2. E bine ca ai o obiective simple și realizabile… Dar nu neapărat provocatoare. Sau, în fine, asa pare din exterior. Realitatea este ca tu știi mai bine cât efort presupun aceste obiective pentru tine 🤗

    • Sunt provocatoare pentru mine. De fapt, unul, în principal, este. Cel cu cartea este un proiect amplu, pe care unii nu-l duc la capăt într-o viață darămite într-un an. Iar eu nu vreau o carte micuță, drăguță pe care să o citească doar mama. Chiar dacă s-ar întâmpla să nu o public, sau să o public independent fără vânzări în afara familiei și prietenilor apropiați, vreau ca eu să simt că e un produs valoros, ”ca afară”, documentat, cu intrigă, conflict care să țină cititorul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here