Home Cărți Recenzie “Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” de Pascal Bruckner

Recenzie “Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” de Pascal Bruckner

2

Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” de Pascal Bruckner e uşor macabră, scriere specifică autorului francez. Citisem de la el, acum câţiva ani “Hoţii de frumuseţe” şi mi-a rămas în minte datorită ideii, nu neapărat a stilului, care deşi e unul cu o valoare de necontestat, atunci nu m-am regăsit în el, dar am zis să-i mai dau o şansă cu romanul “Păzea se-ntoarce Moş Crăciun“.

Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” a apărut la editura Trei în 2006 şi e o carte în care Moş Crăciun își spune nădufurile şi afli din lumea lui secretă: nemulțumiri, frici şi vicii. Moș Crăciun e prezentat într-o manieră umană, nicidecum ca o zeitate propovăduitoare de bunătate şi altruism, ba mai degrabă o entitate ramolită, blazată şi fricoasă care ajunge printr-o călătorie ghidată de o fetiţă, un hoţ şi doi agenţi ai guvernului să se transforme: “Vechiul Moş Crăciun era discret, păşea în vârful picioarelor şi bea apă plată; cel nou îţi cădea pe cap cu surle şi trâmbiţe, rânjea când îl căutai, trăncănea într-un jargon internaţional, de adunătură

Ce mi-a plăcut?

Ce apreciez la romanul lui Pascal Bruckner este creativitatea. Cartea ți-l arată pe Moș Crăciun așa cum nu ți l-ai fi imaginat vreodată. Tot la calități aș adăuga ambalajul frumos, cartea având pagini groase, lucioase, cu poze, un fond fain și un scris mare. Îți face plăcere să o ții în mână și se citeste repede, având și mult dialog.

Ce nu mi-a plăcut?

De la un capitol la altul sunt mici nereguli de logistică. Nimic care să nege talentul lui Pascal Bruckner, dar de exemplu Moș Crăciun își schimbă adresa, iar cel care îl găsește trebuie să fie “mintos”, ca in urmatorul capitol cei doi guru care au primit misiunea să-l salveze, să ajungă la Moș Crăciun fără probleme. Nu pot decât să presupun că guvernul american a fost suficient de ”mintos” să-i găsească noua adresă.

E pentru copii?

Am văzut-o pe mai multe site-uri la categoria pentru copii. Ce e drept, e o carte cu aspect pentru copii, destul de mare scrisul, desene și mult dialog, dar răspunsul meu ar fi: NU.

Nu sunt absurdă să consider că va avea o influență negativă asupra copilului, dar dacă va fi curios să guste niște tărie sau să pipeze pentru că astea sunt pasiunile lui Moș Crăciun, nu dați vina pe mine. Mi-e greu să aproximez o vârstă, dar probabil trebuie să ai peste 12 ani ca să înțelegi că romanul e o frescă a societății. Sigur că la vârsta de 12 ani copiii stiu despre Moș Crăciun că e mai mult decât o căciulă roșie și mai puțin decât un zeu al cadourilor. La 9 ani citeam Mihail Drumeș, unde personajele se împușcă, sinucid sau despart dramatic, însă cartea lui Pascal Bruckner aș categorisi-o mai sinistră din cauza faptului că atrocitățile par absolut normale, fără să însemne nimic că pârleși porumbei sau că renii ajung pe grătar.

Unul dintre capitole se numeste:”Moș Crăciun e un împuțit”, chiar vrei ca al tău copil să citească asta? Recomand ca înainte să-i oferi cartea ca lectură, chiar și unui preadolescent, să o citesti tu. Tu ești cel care îți cunoști copilul si poți să apreciezi cât s-ar lăsa influențat, cât de bine știe că ficțiunea e imaginație și dacă are puterea de a își da seama ca romanul e mai degrabă o satiră, un exemplu de “așa nu”.

Nota

Cartea ”Păzea se-ntoarce Moş Crăciun”  e un semnal de alarmă că dacă vom uita de bunătate, de sărbători, inclusiv de Crăciun, vom fi pierduți, o lume de superficiali. Îi voi oferi nota 2/5, cu toate că nu e genul de carte pe care să o recitesc.

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here