Personal

Home Personal Page 4

Cu speranță în suflet #SpreadTheNews

3

Am speranță că totul va fi bine, că împreună, respirând ca unul, ne vom descurca orice ne-ar mai pregăti viața. E perioada în care, deși se practică distanțarea socială, e atât de necesară cea civică și sufletească.

Știi senzația aceea când ești în mașina sport și accelerezi pe șosea cu inima pulsând, parcă, cu viteza mașinii pentru că în doar câteva minute vei ajunge pe plajă? Ei bine, pentru a exista speranță că acest scenariu va mai fi posibil, prioritare, acum, nu mai sunt drumurile la mare, ci cele care pot salva vieți.

În acest demers, al mobilității, vine în ajutor Autonom care pune la dispoziția asociațiilor și ONG-urilor implicate în lupta împotriva coronavirusului închirierea gratuită (timp de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire) de mașini din flota proprie din toată țara. Astfel că, în funcție de nevoi, asociațiile pot dispune de autoturisme, SUV-uri, van-uri pentru transport marfă și pick-up-uri.

Dacă există ceva ce a făcut bine această criză este mobilizarea majorității. În general, la medici, la jandarmi, la poliție, la casieri ne gândim din prima, dar mai sunt o gramada de alte inițiative minunate, care ajutate pot să-și îndeplinească misiunea, aceea de a face bine. Cu speranță în suflet putem ajuta, cu speranță în suflet putem susține, cu oricât de puțin putem oferi în această perioadă, facem un bine. De aceea, eroi nu sunt doar cei din linia întâi, ci și cei care îi sprijină pe aceștia și pe cei care nu se pot descurca singuri, cum ar fi bătrânii sau cei în imposibilitatea de a se deplasa. Ce se întâmplă în momentul de față e ca o roată, care pentru a se învârti, trebuie ca toate componentele ei să funcționeze perfect, deci, pentru ca economia, sistemul medical, educația să-și revină și să funcționeze trebuie ca toți să ne facem partea, atât cât putem, chiar stând în casă.

Există câteva inițiative pe care le aplaud cu speranță în suflet!

Cum sunt cei care se ocupă cu distribuirea de materiale necesare medicilor (măști, halate de protecție, combinezoane ș.a.), de exemplu: Dăruiește Aripi la Constanța, Fundația Comunitară Banatul Montan, Fundația Comunitară Buzău care s-au ocupat de protecția medicilor de familie, Vivid Neamț care susține cadrele medicale din județul Neamț etc.

Cele care distribuie alimente și bunuri necesare persoanelor vârsnice sau cu dizabilități, cum ar fi: Tinerii Salvează România, Cutia cu medicamente care au oferit și sticluțe cu dezinfectant, Well România, campania umanitară Mâinile Bucuriei, dar și toți ceilalți voluntari care pregătesc și livrează pachete.

Cei care donează mese calde cadrelor medicale, de exemplu, restaurantul Kane – New Romanian Cuisine, prin mișcarea #ACUM. Fiecare persoană care comandă înseamnă o masă caldă oferită.

Autonom deja s-a implicat în ajutorarea acestor asociații și proiecte, dar și a altora, cu mașini. Le-am numit pentru că poți să le cauți, poți să susții și tu aceste inițiative, află ce fac și cum o fac și vezi dacă rezonezi cu valorile lor, iar dacă da, fii mecanismul care ajută roata, despre care îți scriam mai sus, să se învârtă!

Sunt convinsă că sunt mult mai multe campanii implicate în această luptă, așa că mai poți ajuta și împărtășind vestea. Dacă și tu cunoști asociații sau ONG-uri care au nevoie de autoturisme în această perioadă, oferă-le această informație, că pot conta pe Autonom pentru o flotă variată de mașini, absolut gratuit, tot ce trebuie să facă, este să-i contacteze pe adresa de e-mail help@autonom.ro sau la numărul de telefon +40 747 277 610.

Cu speranță în suflet oferă informația! Căci sunt convinsă că tot cu speranță în suflet, Autonom a luat această inițiativă și se ocupă de toate măsurile de siguranță, atât pentru colegii lor, cât și pentru clienți:

  • După fiecare preluare/transfer, mașinile sunt dezinfectate, acordându-se o atenție deosebită tuturor mânerelor, volanului, bordului, schimbătorului de viteze și portbagajului.
  • După dezinfectare, fiecare mașină de închiriat rămâne obligatoriu timp de minimum 24 de ore în parcare, pentru neutralizare, înainte de a fi predată unui alt client.
  • Mașinile preluate de la clienți în regimul D2D (door-to-door) sunt dezinfectate înainte de preluarea de la client și încă o dată la sediul Autonom, înainte de predare. Ulterior, e recomandat ca mașinile să rămână neutilizate de către client timp de 24 h de la predare.
  • Toate cheile mașinilor, precum și documentele auto, sunt dezinfectate și neutralizate înainte de a ajunge la următorul client.
  • Șoferii au primit numeroase informări, precum și mijloace de protecție (dezinfectant pentru suprafețe, măști de protecție, șervețele și dezinfectant pentru mâini atât pentru ei, cât și pentru pasageri).
  • Angajații lor vor purta de fiecare dată mănuși chirurgicale noi în gestionarea mașinilor și vor păstra distanța socială necesară în interacțiunea cu clienții.

Cu speranță în suflet închei acest articol, cu speranța că #totulvafibine, că împreună vom reuși, vom învârti roata atâta timp cât este necesar pentru a se înșuruba, adică, pentru ca lumea noastră să devină din nou stabilă. Nu suntem zâne, nu suntem supereroi cu forțe supranaturale, nu putem să emitem energii vindecătoare prin buricele degetelor, dar putem să fim buni, atenți, să ne pese. #SpreadTheNews!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Sursa fotografiilor: www.facebook.com/AutonomRomania/

#Oameniicufarmec sunt cei care au grijă

2

În această perioadă am văzut foarte mulți oameni frumoși. Am văzut și poze cu zâmbete largi și ochi pătrunzători, dar frumusețea oamenilor am văzut-o în mesaje, în gândurile de susținere pe care ni le scriem unii altora. Frumusețe am văzut și în mobilizarea anumitor firme pentru a-i ajuta pe cei care sunt în linia I în lupta cu virusul, dar și în cei care susțin diverse ONG-uri. Frumusețe am văzut și în recunoștința față de noi înșine. Învățătoarea mea spunea: ”nu poți respecta pe cineva, dacă nu te respecți pe tine însuți”. Așa și cu grija…

Suntem frumoși când avem grijă de noi atât fizic, cât și sufletește.

Grija pentru fizicul nostru ne-o arătăm prin igiena de care trebuie să ținem cont permanent, dar și prin faptul că nu neglijăm un program de exerciții fizice, chiar și-n casă. O dovadă de grijă pentru corp este și hidratarea pe care trebuie să i-o oferim pielii, mai ales în această perioadă în care ne spălăm pe mâini mult mai des și riscăm să distrugem din bacteriile bune.

Grija pentru suflet ne-o oferim prin recunoștință. Recunoștință că ești sănătos, că ai un acoperiș deasupra capului, că ai mâncare în frigider, că poți să-ți suni prietenii și rudele, că trăiești! Uneori e greu să fii recunoscător. Am văzut o grămadă de postări pe Facebook cu mesajul: ”eram fericiți, dar nu știam”. Încă suntem fericiți, dacă suntem sănătoși, încă avem pentru ce să fim recunoscători, căci, din păcate, întotdeauna e loc de mai rău, dar ca să nu se ajungă acolo, trebuie să fim cu toții eroi, iar eu am respect pentru aceștia.

De aceea, jos pălăria…

Pentru toți cei care ies din casă pentru a se asigura de siguranța noastră: polițiști, jandarmi, armată.

Pentru cei care au dăruire și caută soluții, pentru eroii zilelor noastre, pentru cei care nu sunt înarmați cu pușcă și exploziv, ci cunoștințe, răbdare și dăruire: medicii, personalul medical, farmaciștii.

Pentru cei care ajută la distribuirea materialelor necesare medicilor, dar și oamenilor care nu mai pot ieși din casă: curierii și voluntarii.

Pentru casierii, angajații și firmele care ajută economia.

Pentru artiștii care oferă concerte live, ateliere și melodii pozitive în această perioadă.

Cu totii putem fi eroi, chiar stând acasă, căci așa îi protejăm pe ceilalți, deci jos pălăria și pentru noi, pentru cei care stăm acasă, cei care ne adaptăm cu jobul la distanță, cei care stăm cu copiii și încercăm să le oferim lecții prețioase. Eu, de exemplu, am început să fac tutoriale pentru copii, căci dacă știu să fac ceva, de ce să nu ofer mai departe?

Te gândești, poate, cum ar putea să ajute o firmă de cosmetice în această perioadă? Când am scris ”cu toții”, chiar asta am vrut să scriu. Și o firmă de cosmetice poate, și încă cum! Am exemplu chiar de la cel mai mare producător român de cosmetice, și anume Farmec. Pe lângă faptul că-ți scriam mai sus că e indicat să folosim cremă hidratantă, iar Farmec are câteva foarte faine, aceștia s-au implicat și în producția de noi produse igienizante. Loțiunea cu 70% alcool, având și glicerină pentru protecția mâinilor. Aceasta și gelul cu acțiune rapidă au ajuns deja la cadre medicale, iar compania lucrează încontinuu pentru cercetarea și dezvoltarea producției de biocide.

 

Eu de abia aștept ca noile produse să se comercializeze și publicului larg, dar, până atunci, știu că mă pot bucura de celelalte produse dezinfectante pe care le au: săpun antibacterian Gerovital Pure și Nufăr Dezinfectant Universal.

Pentru Farmec am respect de mult timp, căci mi-au câștigat încrederea cu produsele lor, dar și cu campaniile și implicarea în societate, având valori în care cred și eu: grija pentru frumos și sănătate, respectul faţă de mediu și de tradiţie, iar eu iubesc și faptul că nu testează pe animale. Recunoștința pentru campaniile lor vreau să le-o arăt în acest articol, iar pentru produse, le-o arăt cumpărând.

Grija pentru comunitate, Farmec, și-a arătat-o și prin campania Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine, care încurajează clienții să recicleze ambalajele produselor lor.

Mie îmi place și grija pe care o oferă femeilor. La 100 de ani de la Marea Unire, Farmec și-a dorit să ne reamintească faptul că noi ne putem schimba poveștile în bine.

Știu că Farmec pune implicarea în comunitate în centrul activității lor, iar pentru asta le mulțumesc. Deja cred că fac foarte bine ceea ce fac și sper ca produsele lor igienizante să ajungă la cât mai multe spitale.

Ce ar mai putea face? Ar fi fain să folosească materiale reciclate și pentru ambalajele produselor lor.

Cum știu că sunt foarte activi pe YouTube, mi-ar plăcea să văd tutoriale cu tehnicile de spălat pe mâini. Ar putea chiar să facă un tutorial cu măscuțe, deși există deja pe internet, întotdeauna e loc să fie informați mai mulți oameni. Poate și de cum trebuie spălat corect cu produsele lor, cât trebuie lăsat un produs să acționeze, cum îl diluezi și tot felul de idei de acest fel.

Totuși, acum doar sper să primească toate aprobările și să ajungă și la oamenii de acasă noile lor produse igienizante.

Cred că în această perioadă, nu există prea multă grijă, doar prea multe griji, iar cea mai bună modalitate de a scăpa de ele este de a acționa pentru folosul celorlalți. Atunci când te gândești la ceilalți, nu mai ai timp să te concentrezi pe problemele tale și simți satisfacția ajutorului pe care îl oferi. Acest articol este creat din dorința de a-mi arăta recunoștința și grija pentru cei care au grijă.

Hai să fim eroi! Când bateriile unuia sau ale altuia se termina, putem deveni încărcătoare doar cu o vorbă încurajatoare. Hai să fim un cerc de energie pe care o transmitem în lume, una pozitivă, plăcută, cu farmec.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Fotografiile sunt preluate de pe pagina de Facebook a companiei Farmec

Cu un ceas inteligent #StaiAcasă eficient

1

Unii dintre noi stăm deja în case de vreo trei săptămâni, dacă nu mai mult. Nu e ușor, nu are cum să fie, dar știm cât de necesar e. Mie mi-a plăcut întotdeauna timpul petrecut în casă, mă simțeam în siguranță, în largul meu. Chiar dacă eram între petreți mă simțeam liberă, căci era spațiul în care puteam sta cu spatele pe canapea, cățărându-mi picioarele pe zid pentru a-mi satisface dorința de a diversifica ritualul meu de exerciții fizice.

Numai că așa mă simțeam înainte. Cu toate veștile proaste de la televizor, cu ambulanțele care se aud pe stradă, cu faptul că nu poți să-ți îmbrățișezi prietenii, nici măcar bunicii nu-i mai poți vedea, am simțit că energia bună pe care o aveam în casă, se dusese. Dispăruse și fusese înlocuită de un val de deznădejde, deloc productiv, mai ales pentru un om care caută inspirația în orice. Îmi place să scriu, e una dintre activitățile pe care încerc să o practic cel mai des în spațiul meu personal, numai că deși aveam tot timpul, nu mai reușeam. Ca și când faptul că nu mai pot avea plimbări lungi în parc, că nu mai pot alerga în aer liber, să călătoresc, să vizitez oameni, sorbise din mine plăcerea de a crea. Mi-am dat seama că nu e în regulă, că e cazul să mă regăsesc, să mă redescopăr, să văd din nou casa ca pe o prietenă, doar de atâtea ori mi-a fost refugiu, nu închisoare.

Căutând inspirația, am realizat că pentru a putea scrie, nu e suficient să te așezi în fața laptopului, ci ai nevoie de timp ca ideile pe care le-ai cernut să crească, iar în acest timp e bine să te deconectezi de la sarcina principală de ”a scrie”, în cazul meu, și să faci orice altceva te face fericit. Fără pozitivitate nu există puterea de a crea, dar cum gestionezi timpul? Cel mai simplu, printr-un ceas. Acest element mai mic ca palma, care rostește prin intermediul limbilor lui esența vieții echilibrate.

Viața echilibrată e cea organizată cu activități necesare, dar și cu cele plăcute, acestea fiind diferite pentru fiecare. Dar ce faci când îți pierzi plăcerea pentru a face tot ce te făcea fericit înainte? Ar fi o idee să aduci în ritualul zilnic un element nou, mai ales dacă ritualul s-a schimbat. De exemplu, eu am un accesoriu pe care-l port constant, chiar și-n casă, ba chiar și-n apă. Dacă geanta, mărgelele și pălăriile stau neatinse, smartwatch-ul mă însoțește în toate activitățile care mă ajută să-mi găsesc inspirația.

Când mă gândesc la ”ceasuri damă”, îmi dau seama că sunt o grămadă care îmi plac, iar în ceea ce privește ceasurile smart le apreciez pe cele de la Garmin care oferă o multitudine de opțiuni pentru monitorizarea diferitelor activități fizice (ciclism, înot, alergare etc.), care au GPS și monitorizare a pulsului și stresului. De fapt, au mult mai multe funcții, pe unele nici nu le exploatez la adevăratul potențial, dar ce știu sigur este că cele pe care le folosesc mă fac, cu siguranță, mai fericită. Îmi place mult și aplicația lor, Garmin Connect, unde există o grămadă de exerciții fizice pe care le poți descărca sau poți crea unele personalizate. Știu că există cazuri în lume în care smartwatch-urile au salvat vieți, anunțându-l pe cel care îl purta că ceva este în neregulă, chiar dacă nu erau simptome evidente.

Câteva dintre preferatele mele, care mi se pare că arată foarte bine, dar au și caracteristici pe măsură sunt:

Folosesc un smartwatch atunci când…

Un smartwatch e util în orice context, poate chiar să-ți anunțe contactele în caz de vreun accident, dar pentru asta trebuie să-l ai conectat la telefon. Poate să-ți monitorizeze nivelul de energie pe parcursul zilei, să te anunțe dacă ești deshidratat, poți chiar să plătești cu el. Să recunosc că pe mine mă ajută să-mi monitorizez și ciclul menstrual?

Bineînțeles, totul depinde de modelul pe care îl alegi, acesta trebuie să fie în acord atât cu dorințele tale din punct de vedere estetic, cât și de necesități. Partea bună e că găsești o mulțime de modele pe www.watchshop.ro din care poți alege, atât la categoria ”ceasuri de damă”, cât și la categoria ”ceasuri bărbați”. Nu ai cum să nu găsești brandul și ceasul care ți se potrivește. De exemplu, eu, dacă mă gândesc să-i fac un cadou prietenului meu, e indicat să mă orientez la cele hybrid care combină mecanismul unui ceas quartz cu cel smart. Așa se poate bucura și de notificări social media, e-mail, alarmă, calendar, monitorizare somn, conexiune Bluetooth, dar va arăta și cum își dorește, putându-l asorta stilului său, în general, casual elegant. În orice caz, nu ar mai avea nicio scuză să nu-mi răspundă la mesaje.

#TimpulPetrecutAcasă este cu siguranță mai plăcut cu accesoriul potrivit, iar dacă ochelarii de soare în această perioadă nu pot fi folosiți decât pentru a te uita la bec, ceasul inteligent poate să-ți facă viața în casă productivă și distractivă, cel puțin, pentru mine reușește cu brio.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Sursa fotografiilor cu ceasuri este WatchShop.ro. Sursa fotografiilor din primele două cartonașe care se întorc este unplash.com, iar cea pentru următoarele trei este pixabay.com.

Primul tur în noua mea casă!

5

După câteva luni de așteptare, multă birocrație și ceva pandemie, am reușit să intru în posesia cheilor noii mele case. Am foarte multe idei despre cum voi transforma casa, așa că promit să te țin la curent cu evoluția construcției și a designului interior.

Până atunci, pentru a marca primul “unboxing“/tur virtual, am făcut acest vlog pentru a împărtăși și cu tine această nouă experiență:

Tu cum ai transforma garsoniera? Ai opta pentru o două camere sau ai păstra aceeași împărțire?

Cu cristalele potrivite, activezi energiile dorite!

1

În ultima perioadă m-am tot gândit la echilibru, la cât de important e să fim bine cu noi înșine ca să putem trece peste această perioadă dificilă în care întreaga lume se află. Cum știu că echilibrul se leagă de chakre, adică de punctele de energie din corp, m-am hotărât să-mi aduc în casă un pomișor cu cristalele: Ametist, Aventurin, Cuarț roz, Cristal de stâncă, Citrin, Carneol, Cuarț albastru, care să mă facă să mă simt mai aproape de ființa mea, de sistemele importante din mine însămi.

Nu mi-e greu deloc să găsesc exact ce îmi doresc, căci voi comanda online de pe site-ul care îmi inspiră incredere: www.stonemania.ro. Știu că cei de la StoneMania Bijou sunt o echipă de profesioniști care te pot ajuta cu orice nelămurire despre cristalele pentru zodii, pentru protecție, pentru prosperitate, pentru dragoste și chakre. În plus, ai garanția faptului că sunt 100% naturale, netratate, venind cu certificat de garanție și conformitate. Mie îmi place să merg și la magazinul lor fizic pentru a vedea bijuteriile și a pune orice întrebare. De exemplu, dacă mă simt anxioasă sau vreau să-mi canalizez atenția pe latura ce ține de carieră, specialiștii vor știi să-mi recomande cristalele care mi se potrivesc, oferindu-mi și informații despre piatră, dacă e de sinteză, dacă e 100% naturală sau colorată artificial. Oricum, mă bucur că, în această perioadă, se poate comanda online. Poți comanda oricând online sau din aplicația ce o descarci din Google Play sau App Store.

Despre cristale am învățat în copilărie, când, plimbându-mă pe stradă, colecționam toate pietrele care mi se păreau interesante. Le spălam, pe unele le puneam într-un coșuleț, pe altele le pictam, uneori le ofeream cadou. Într-o zi, fiind cu bunica, aveam buzunarele pline de pietre, așa că i-am strecurat și ei în geanta deschisă. Boemă, bunica nu trăgea niciodată fermoarul genții, cumva nici nu a fost furată vreodată, probabil figura ei blândă nu te îndemna să-i faci asta. Ajunse acasă, bunica nu înțelegea de ce are geanta atât de grea. Dacă prima reacție a fost să se încrunte la multitudinea de pietricele și câțiva bolovani, a doua reacție a fost să râdă cu gura până la urechi.

Printre toate acele pietricele, una i-a atras atenția în mod special. A luat-o în mână, a trecut-o printr-un jet de apă pentru a o curăța de praful care o îmbâcsise și m-a întrebat dacă știu ce e.

Eram încremenită, credeam că urmează să mă certe și să-mi arunce toate pietrele, deși nu era stilul ei să se supere.

— Este piatra lunii, a continuat.

M-am uitat mai cu atenție la piatră. Era micuță, un fel de alb sidefat, cum mi s-a părut mie atunci, și lucea în lumina becului. Mi-a plăcut cum sună ”piatra lunii”, iar bunica a continuat, fascinându-mă:

— Ce interesant că ai găsit-o, mai ales că tu ești zodia rac. Știi? Luna e cea care guvernează zodia ta, iar piatra aceasta își excercită cel mai bine efectele benefice tocmai pentru raci. O fi pierdut-o cineva. Ar trebui să o porți, căci din rac care merge cu spatele, vei fi unul care merge cu fața.

A legat piatra cumva cu sfoară, nu știu nici acum cum a reușit, și mi-a pus-o la gât, devenind bijuteria mea preferată din copilărie. Mi-a explicat, apoi, și ce beneficii îmi va aduce:

— Aceasta e piatra care activează puterea interioară și te va face să te apreciezi și respecți și mai mult. Îți va aduce echilibru emoțional, așa că oricând te simți neliniștită, aminteste-ți că ai luna cu tine. Se știe că ajută și pentru inducerea somnului, nu că ai avea tu vreo problemă cu asta, te aud din cealaltă cameră, glumea bunica făcând referire la faptul că, uneori, mai vorbeam în somn.

De multe ori, când simțeam că am nevoie de încredere, prindeam în mână cristalul care îmi devenise pandantiv. Uneori, e foarte important și cu ce investim noi un simbol, iar pentru mine, e clar că piatra lunii induce starea de bine.

Se spune că piatra lunii e benefică și pentru diverse afecțiuni cum ar fi: sângerări, tuse, epilepsie, greață, crampe și infertilitate. Ține cont totuși să consulți întotdeauna un medic și să respecți, primordial, tratamentul de drept, orice cristal fiind un susținător al acestuia, dar nu o pastilă magică. Când ne gândim la cristaloterapie trebuie să știm că putem folosi cristalele și pasiv, doar amplasându-le prin colțuri ale casei, cât și activ în procesul de meditație sau păstrându-le aproape de zonele afectate prin bijuterii, de exemplu.

Acela a fost momentul în care am început să învăț și să mă pasioneze cristalele. Am aflat că mai multe cristale se potrivesc mai multor zodii, iar anumite combinații pot să-mi îmbunătățească enorm viața.

De exemplu, mie îmi place foarte tare cum arată curațul roz, dar și cum mă simt în preajma lui, fiind piatra iubirii pure. Cu toții avem nevoie de iubire necondiționată, de sentimentul de veselie și căldură, de aceea, indiferent de zodie, dacă simți că rezonezi cu el, ai putea să-l porți, fiind asociat cu chakra inimii. După câte observi, se află și în cristalele pomișorului din coșul meu de cumpărături.

În ceea ce privește efectele terapeutice, cuarțul roz e potrivit problemelor emoționale, dar e recomandat și copiilor căci ajută la reducerea spaimelor. În trecut, egipetenii credeau că previne îmbătrânirea, iar romanii tratau durerile de cap.

Sunt și legende în legătură cu acest cristal, iar pe mine m-a impresionat următoarea:

Există mai multe cristale care pun dragostea în plan central. Dacă acest aspect te interesează foarte mult, poți purta bijuterii pentru dragoste.

Alt cristal pe care eu îl apreciez este jadul care aplanează conflictele. Acesta aduce calm interior și exterior, îmbunătățind înțelepciunea. E cunoscut și ca piatra visurilor și te protejează de ghinion și pierderi de bani. Este protector împotriva accidentelor și energiilor negative.

Știai că jadul a fost folosit în trecut la confecționarea de unelte și arme, având duritate mare?

În prezent, nu mai port doar piatra lunii ca pandantiv, ci am cinci cristale ale căror energii le simt aproape de sufletul meu: Cuarț roz, Jad, Piatra lunii, Ametist, Howlit.

Despre primele trei deja ți-am scris. Ametistul îl port și pentru că îmi place culoarea lui intensă (poate avea nuanțe diferite de violet, ajungând să fie chiar roz), dar și pentru că mă calmează, fiind recunoscut ca ajutor în cazul insomniilor. Îmi place calmitatea pe care o capăt de la el. Cum racul e o zodie sensibilă, ametistul ne protejează de gândurile negative pe care ni le generează decepțiile. E potrivit pentru oricine se simte vulnerabil.

Howlitul este piatra care ajută exprimarea, așa că mă bucur că o port atunci când creez. Eu sunt actriță, om de radio, în proces de scris o carte și îmi ocup timpul și cu blogul, așa că orice ajutor pentru a îmi organiza țelurile este minunat.

Dacă ne gândim la cristaloterapie, se știe că howlitul elimină stresul și durerea, conferă vitalitate și reduce tensiunea musculară.

În principiu, eu cred că trebuie să ne înconjurăm de cristalele care ne atrag și a căror energie o simțim benefică, dar există bijuterii de-a gata create în combinații potrivite pentru diverse zodii. Așadar, spune-mi ce zodie ești, ca să-ți spun în ce cristale să investești:

Ține cont totuși că există și alte cristale potrivite pentru tine. Dă-ți voie să experimentezi, să-ți alegi simbolurile norocoase! Apoi, crede cu tărie în ele!

Cum bunica este cea care m-a inițiat, mă gândesc să adaug în coșul de cumpărături de la magazinul StoneMania Bijou, o bijuterie pentru zodia pești, aceasta fiind, bineînțeles, zodia ei. I-o voi da după ce lucrurile se vor liniști și va fi în regulă să ne vedem în siguranță. Cred că i-ar plăcea o brățară cu pietre specifice zodiei ei și bumbi din argint.

Mă opresc din scris pentru că vreau să mă mai uit pe site. Au peste 10.000 de produse, unele mai interesante decât altele, atât ca aspect, cât și ca proprietăți, așa că am decizii ”grele” de luat. Eu aleg să-mi echilibrez viața, alege și tu ce e potrivit pentru tine!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Sursa fotografiilor: www.stonemania.ro și pagina aferentă de Facebook.

Te simți ca-n povești când pe litoral pășești

1
 Soarele din nou vestește
O poveste pentru noi,
Cu 3 luni de fun, firește, 
Escapadă pentru doi.

După-atâta pandemie,
Izolare și Netflix ,
Doar la mare mă simt vie
Vara asta e la fix!

Scoici, meduze și nisip
Dau cu cremă, trag de slip,
Vreau doar să mă odihnesc 
Pe litoralul românesc!

Haideți să ne bucurăm,
În română să strigăm:
Nu mai privi pe fereastră,
Hai la marea cea albastră!


Pe finalul meu de vers
Vă voi da un sfat din mers,
Marea-i ca un univers 
Care vă scapă de stres!

 Am mare nevoie să mă eliberez de stres, să pot ieși din casă, să mă bucur de soare și interacțiunea umană. Mi-e dor să-mi îmbrățișez prietenele. Mi-e dor să zâmbesc angajaților de la magazin fără frică. Mi-e dor să văd buze, căci de măscuțe m-am săturat, dar știu cât de important e să fim în siguranță în această perioadă pentru ca, apoi, să putem aprecia și mai mult ce avem și ce putem face.

Eu deja visez la mare, iar cum timp am destul, vreau să mă organizez să am o super vară care să mă facă să uit de toată nebunia din această perioadă. Din iubirea și dorul de mare am simțit să-i dedic poezia de mai sus ca să înțeleagă că nu am uitat-o. Cum aș fi putut să o fac când valurile ei alungă suferința? Dar mai mult decât atât, cum aș putea să uit Marea Neagră care se găsește în majoritatea pozelor mele din vacanțele pe care le aveam în copilărie?

Știu că, mică fiind, am întrebat-o pe mama de ce ar trebui să fim fericiți că suntem români. S-a uitat la mine cu drag și mi-a spus, ce probabil am auzit mulți dintre noi:

  • Pentru că România e frumoasă. Avem munți, dealuri, câmpie și mare. Avem posibilitatea de a vizita cetăți, drumuri fascinante, clădiri medievale și să privim frumusețea naturii în toate formele ei, în toate anotimpurile.

A doua zi, weekend fiind, am mers la mare. Știu că i-am adunat scoici din care, ajunse acasă, am făcut brățări. Am iubit marea dintotdeauna, iar dacă acum mă plimb cu omulețul de la google maps pentru a mă bucura de ce oferă exteriorul casei mele, la vară am de gând să mă bucur de panorama Mării Neagre din telegondola de la Mamaia, să fac plajă pe nisipul fin și să merg în larg cu vaporașul. Mie îmi place Mamaia, căci mi se pare că oferă o grămadă de oportunități de distracție (plimbări cu hidrobicicleta, windsurfing, scufundări, tractări cu colaci gonflabili, parc acvatic etc.), modernizându-se enorm de-a lungul timpului, dar arată și foarte bine, cu palmieri, fântâni arteziene și terase.

Deși am mai tot fost la Mamaia și știu că îmi place, nu am ajuns până acum pe Insula Ovidiu din lacul Siutghiol, dar am auzit tot felul de legende, iar una se leagă de numele insulei, dar și de una dintre pasiunile mele, aceea de a scrie versuri. Așa că îmi doresc să ajung și să-mi provoc iubitul la ”scris de poezii” sub îndrumarea divină a lui Ovidius Publius Naso care se spune că, în timpul exilului său, venea pe insulă pentru a-și scrie versurile. Nu există totuși nicio dovadă că ar fi reală această întâmplare, dar ce e sigur e că poți mânca pește delicios și proaspăt în acest micuț complex turistic.

sursă: litoralulromanesc.ro

Decisă cum sunt, nu-mi mai rămâne decât să mă organizez, așa că încep cu ce e cel mai important pentru mine, locul unde voi sta, căci vreau să fie aproape de plajă și să aibă condiții decente. Personal, nu am nevoie de piscină sau un spațiu foarte luxos, căci, în vacanță, îmi place să stau mai mult afară decât în hotel, dar cred că trebuie să alegi cum simți tu. Vacanța e pentru răsfăț. Mie mi-ar plăcea, de exemplu, să am micul dejun inclus pentru că știu că sunt somnoroasă, nu-mi arde să gătesc dimineața, iar restul meselor aș vrea să le iau în oraș pentru a putea descoperi locuri noi și preparate inedite. Totuși, când merg cu părinții, optăm pentru all inclusive, de multe ori găsești oferte foarte bune, fiind mult mai comod. Poate tu preferi demipensiune, adică două mese pe zi sau o cazare de 5 stele. Vara e pentru fiecare dintre noi prilejul de a scăpa de griji, așa că răsfață-te cum și cu cine simți.

Cum în mintea mea se-nvârte expresia ”cazare litoral”, asta fac acum, mă uit pe ce opțiuni am de pe cel mai mare site specializat pe turismul de litoral: litoralulromanesc.ro. Pentru moment mă interesează secțiunea cazare Mamaia, dar la câtă poftă am de călătorit, cred că vara asta voi face mai multe ieșiri. Dacă cu prietenul meu voi merge cu siguranță la Mamaia, cu familia am alege cel mai probabil Mangalia pentru liniștea stațiunii, iar cu grupul de prieteni, Vama Veche pentru posibilitatea de a petrece până târziu, în noapte.

Mie îmi place mult marea, așa că în funcție de grup și de oameni mă pot adapta la frumusețea fiecărei stațiuni, toate având farmecul specific. În plus, dacă pot dansa cu tălpile goale în nisip pe piesa “Mă întorc la tine, mare albastră”, eu sunt fericită.

În ceea ce privește rezervarea, sunt adepta ”Early Booking”, căci îmi place să mă bucur de cazarea pe care mi-o doresc, la cel mai bun preț. Dar asta înseamnă că trebuie să rezerv până pe 31 martie. Iată ce cred eu că spune despre tine modul în care îți place să rezervi:

Uneori, nu rezervi doar după cum e firea ta, ci și în funcție de ce se potrivește pe moment. Poate vrei să mergi în weekend, atunci vei căuta o ofertă pentru două, trei nopți în weekend cu preț redus. Poate te interesează o bază de tratament sau poate știi că vrei să stai mai multe zile și te avantajează să primești de la hoteluri încă o zi gratis la un anumit număr de nopți plătite. Tu știi! La fel cum tu știi și ce fel de plată te avantajează cel mai mult. Poate vrei să plătești în rate pentru a nu simți povara banilor oferiți deodată sau poate ai vouchere de vacanță. Variante există pentru toată lumea. Eu, personal, voi plăti avans, apoi plata integrală, dar mă bucur că dacă vreau să am mai multe escapade la mare, am variante diferite.

Dacă grija ta în acest moment este că acest virus care ne dă bătăi de cap va compromite vacanța, să știi că litoralulromanesc.ro a anunțat deja că în cel mai nefericit și puțin probabil caz în care situația se agravează și va trebui să stăm în continuare în case și pe perioada verii, putem reprograma sejurul sau, dacă nu e posibil, ni se vor oferi banii înapoi, deci ”vacanță fără riscuri”!

Sursă litoralulromanesc.ro

Nu-mi rămâne decât să-mi aleg hotelul preferat, să optez pentru o cameră potrivită pentru mine și prietenul meu, să setez perioada și să rezerv fără griji.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Sursele fotografiilor din cartonașele care se întorc: Unplash.com

 

Vizualizez și acționez, visul mi-l creionez

1

Să fii fericit – am crezut mult timp că e scopul vieții atât la nivel individual, cât și la nivel global, de lume, societate. Mai târziu, mi-am dat seama că totul e mult mai complicat, însă o urmă de adevăr încă există în acest cuvânt magic ”fericire”. De ce magic? Căci nu există fizic, doar se simte. Oamenii au luptat dintotdeauna pentru cauze care să le aducă tocmai acest sentiment. Societățiile au evoluat și s-au tot modificat pentru a oferi cât mai multor oameni posibilitatea de a fi fericiți. Ne pierdem direcția tot cu acest principiu în minte, căci fericirea poate fi egoistă. Magia fericirii nu are o culoare, albă sau neagră, ci capătă una în funcție de cât de egoist sau altruist ești. Uneori, urmărind puterea, căci să fim puternici ne face fericiți, pierdem direcția, de aceea, aș merge până într-acolo încât să spun că și războaiele s-au creat tot pentru fericire, a unora. Suntem dispuși pentru confort și fericire să facem extrem de multe, dar, cel mai important, e ca pe drum să nu ne pierdem, căci nu putem să ne găsim pacea decât dacă ne ascultăm sufletul.

Suntem constructorii propriului nostru viitor, iar pentru a nu ne pierde pe noi înșine e esențial să ne dăm seama cine dorim să fim. Suntem mai mult decât ni s-a spus. Ești mai mult decât doar român, doar femeie, doar zodia rac. Ești și acestea, dar ești un individ mai ales cu dorințe și potențial de a ți le îndeplini. Avem o mulțime de exemple din istorie care și-au depășit condiția. Să-l luăm de exemplu pe regretatul și binecunoscutul Stephen Hawking care a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică la 21 de ani. Nu i s-au dat mai mult de doi ani de trăit, dar acesta nu a lăsat boala să-l definească, râmânând în lumea aceasta ca unul dintre cei mai mari oameni de știință. S-a stins din viață la 76 de ani. Eu cred că înainte de toate aceste etichete (slab, bolnav, român etc.) suntem dorințe, talente, idei și forțe creatoare. Așa cum pentru a construi o casă trebuie să înveți, să știi principiile acesteia, să ai un dicționar de construcții în minte, așa și pentru a îți proiecta viitorul trebuie să descoperi principiile de bază ale vieții tale, în care ar trebui să se regăsească și sustenabilitatea, eficiența și respectul.

Am amintit de fericirea egoistă. Nu cred că poate exista un echilibru în aceasta pentru că fie că ne dăm seama sau nu, suntem conectați. Ne-am împărțit planeta în grupări, am făcut tot felul de alianțe, de comploturi pentru fericirea unui popor sau al altuia, fără să ne dăm seama că, de fapt, planeta e una singura, una rotundă pe care o doare și care suferă indiferent care e cauza unui atac sau al altuia. Planeta nu cere salariu fizic, nu se hrănește cu bani, ci cere responsabilitate, pace, fericire. Atât! Cere ce ne dorim și noi. Cu toate acestea, uităm să avem grijă de ea. Aruncăm deșeuri toxice sau imposibil de reciclat. Cele care se pot recicla ajung oricum cu toate celelalte. Nu compostăm. Nu folosim bicicleta. Nu ne interesează că o sorbim de viață, până când nu o să mai rămână nimic. Și atunci? ”Găsim noi alte surse. Suntem băieți deștepți” nu e o replică inteligentă. Uită-te în jurul tău acum. Un virsus ne dă de furcă. Suntem mulți, inteligenți și totuși natura e mai puternică decât noi pentru că oamenii sunt efemeri, sunt firavi. Se spune că involuntar în această perioadă planeta reușește să respire. Dar nu ar fi minunat să o facă tot timpul? Nu ar fi grozav să respirăm odată cu ea și să ne conectăm cu natura? Soluții există, sunt la îndemâna fiecăruia: să reciclăm, să folosim mai puțin plastic, să plantăm, să folosim mașina mai puțin sau mașini electrice (deși e controversată și aceasta), să ne construim case eficiente energetic, să ne gândim la afaceri sustenabile, să ne pese.

Ce sunt aceste case eficiente energetic? Se mai numesc și case active, iar acestea nu doar că te ajută să nu mai plătești mai nimic la facturi – din contră, tu poți chiar produce energie -, dar sunt și extrem de prietenoase cu mediul înconjurător. Nu trebuie să-ți faci griji nici de confort, căci oferă condiții de top. Nu e nici complicat să-ți construiești, căci AIA Proiect pot să te ajute să ai casa ideală acolo unde ți-o dorești. Au un portofoliu amplu, iar toate casele din acesta pot deveni case Nzeb (casă cu consum aproape zero).

Pentru a ajunge să se încadreze în standardele unei case cu consum aproape zero sau casă nZEB, clădirea este supusă în fază de proiectare unor teste, simulari și calcule energetice menite să determine pentru casa activa mai mulți parametri definitorii.” – sursă activehouse.ro

De ce am vorbit atât de mult despre aspecte care par ”exterioare” vieții mele? Care par că nu influențează în niciun fel îndeplinirea vreunui scop sau vis personal? Pentru că sănătatea Planetei e singura garanție că poți să-ți construiești un viitor de succes, că scopul tău poate avea un cadru în care să se ”întâmple”. Nu poți mânca hârtii, bani electronici sau virtuali, seriale sau pagina aceasta de web, dar poți într-un pământ sănătos să crești ceapă, morcovi, cartofi, copaci fructiferi și multe altele, influențate, bineînțeles, de climă. Dacă ți-aș spune că până și clima ar fi mai prielnică lumii dacă am avea grijă de aspectele despre care am scris, aș face o lucrare de teză, iar acesta nu e scopul meu, ci vreau ca împreună să închidem ochii pentru o clipă și să ne gândim la viitorul nostru. Puneți alarma pentru două minute și fă-l să fie doar timpul tău cu tine. Încearcă să nu-ți fugă mintea la copii, la soț, la serviciu, doar la tine. Nici măcar la acest articol, așa că nu trișa! Oferă-ți aceste două minute! Te aștept!

Ai avut imaginea clară a viitorului tău sau mai degrabă ai simțit frică? E natural să ne temem de necunoscut. Nimeni nu știe viitorul, dar e mai ușor să gestionăm frica și să ne apropiem de îndeplinirea visului nostru dacă ne organizăm.

Cere și ți se va da” e titlul uneia dintre cele mai vândute cărți despre legea atracției, scrisă de Esther Hicks și Jerry Hicks. Dar ca să ceri, trebuie să știi ce. Eu vreau să scriu o carte. E minunat că am stabilit asta, dar scopul din spatele dorinței e cel care ghidează ce îți va aduce obiectivul. Vrei bani? Vrei faimă? Vrei să ajuți lumea? Le poți atrage doar dacă gândurile tale vor fi îndreptate într-acolo.

Un om fericit e cel care funcționează pe toate planurile, dar lucrurile nu se întâmplă dintr-o dată. Nu vei avea casa de vis instant, ci trebuie să te documentezi, să ai teren, să apelezi la specialiști care să te sfătuiască și să te ghideze, să iei în calcul toate variantele și să fii atent la detalii. Așa și cu viața personală sau profesională, trebuie să o experimentezi, să te înconjori de oameni, să accepți ajutorul și să înveți din greșeli.

Mie îmi place să visez și să vizualizez ziua în care voi da o mulțime de interviuri. Ziua în care voi sta ore în șir la calculator scriind cu avânt, căci am termen de publicare. Ziua în care voi vedea că indicele calității aerului în lume va fi ideal. Mă visez mergând săptămânal la teatru, la conferințe și concerte. Mă visez cu cărți publicate. Mă visez fericită. Dar până acolo sunt planuri de făcut, etape de parcurs pentru ca toate acestea să devină realitate.

La începutul anului am făcut lista cu ce vreau să bifez în anul 2020. Cineva mi-a zis că i se pare lipsită de ambiție, dar știi ce? Eu cred că și dacă vrei să te lași de fumat, trebuie să aloci toată energia pentru a se întâmpla. Nimic nu e ușor, mai ales renunțarea la obiceiurile proaste, dar nimic nu e imposibil.

Pe lista mea se află ”scrierea unei cărți până la finalul anului”. Pare lipsit de ambiție pentru că o vezi ca pe o simplă carte, dar o carte nu e un mănunchi de hârtie, ci o înșiruire de idei, de evenimente documentate și de creativitate, înseamnă împărtășirea informațiilor valoroase și pentru generațiile următoare. Sigur că poți să printezi sub formă de carte orice în această lume, dar eu când spun ”carte”, mă gândesc la acele cuvinte care TREBUIE scrise, care ”ard” să fie împărtășite. O informație care să intereseze real, nu doar să ți-o citească rudele pentru câteva complimente. La fel se întâmplă cu o casă, aceasta poate părea doar ziduri și acoperiș, dar e, de fapt, cămin, este investită cu dorințele noastre, este locul unde petrecem mai mult de jumătate din viață. Casa ne reprezintă, la fel ca fiecare decizie pe care o luăm.

Visul tău va fi cel mai important pentru tine, doar pentru tine. Ești singurul care știe sacrificiile pe care le face, iar tot ce poți avea, este speranța că vei reuși, iar eforturile tale vor fi apreciate suficient de devreme încât să te bucuri de roadele muncii. O carte de succes este cea care va interesa și peste 100 de ani.

Există câteva întrebări care te duc mai aproape de îndeplinirea visului.

Cât de importantă e sustenabilitatea visului?

Foarte, doar vrei ca proiectul tău să fie durabil, nu? Iar pentru asta, trebuie să respecte și mediul înconjurător.

Conform Dexonline.ro, sustenabilitatea înseamnă: ”calitate a unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare”.

Să zicem că vreau să-mi fac o afacere. De la pasiunea mea pentru cărți, mă gândesc să-mi deschid o editură, șansa sigură de reușită e aceea de a fi o afacere sustenabilă. Dar cum fac? E un subiect destul de larg, dar uite câteva variante care mă gândesc că pot funcționa:

  • să reduc consumul de energie, pot economisi și să investesc acei bani;
  • protejarea mediului prin sisteme care să păstreze calitatea aerului și să reducă emisiile;
  • o afacere sustenabilă trebuie să fie o afacere care să aibă profit, așa că promovarea exterioară este extrem de importantă. Vocea trebuie auzită pentru a putea fi atrași clienți care cred în aceeași cauză.

Cât de importanți sunt banii?

Lumea noastră e construită astfel. Inconștient, tot ce facem are legătură și cu banii. Că-i dăm pentru a ne îndeplini un vis, cum ar fi să realizezi un videoclip pe care nu vei câștiga bani, dar îți aduce bucurie interioară sau că-i primim, realizând ceva ce ține de pasiunea noastră, banii sunt implicați.

Totuși, cea mai importantă rămâne calitatea. Faptul că plătești bani, de exemplu, pentru a face o facultate privată, nu-ți asigură neapărat reușita în detrimentul unuia care o face la stat, căci ambițiile proprii și determinarea vor răzbate întotdeauna.

În ceea ce mă privește, sunt dispusă pentru cartea mea să investesc. Voi investi în ceva în care cred pentru că îi văd potențialul de a produce (bani și satisfacție personală, dar și idei, speranțe și, în final, fericire pentru cei la care ar ajunge). O casă activă, despre care ți-am scris mai sus, nu e cea mai ieftină variantă (e discutabil, în funcție de ce-ți dorești), dar e o investiție fenomenală pentru viitor și pentru confortul personal. Indiferent de care e idealul tău, reține că: “viitorul aparține celor care cred în frumusețea viselor lor”, așa cum spunea Eleaonor Rosevelt.

Cum faci să fii eficient?

  • te interesezi și informezi;
  • te concentrezi pe visul tău și lucrezi pentru îndeplinirea lui;
  • apelezi la ajutor atunci când ceva te depășește. De exemplu, în cazul scrierii unui roman, voi avea nevoie de anumiți oameni care cunosc un domeniu sau altul. Nu le știi pe toate tu, nu ai cum să fii și medic, și avocat, și muncitor la salubrizare. Nu e o rușine să apelezi și să întrebi prieteni și oameni despre viața lor. La fel și cu publicarea cărții, oamenii din jur sunt esențiali și e ideal să fie oameni cu care rezonezi;
  • lucrezi și muncești încontinuu;
  • speri și ai curaj;
  • nu renunți de la primul refuz. J.K. Rowling a fost refuzată de peste 10 edituri până a reușit să publice prima carte din seria ”Harry Potter”. Nu vor vedea toți, din prima, potențialul visului tău.

Nu vei primi de la nimeni planurile ideale pentru cum să-ți organizezi viața, căci sunt în tine însuți, dar vor fi oameni în viața ta care te vor sfătui și ghida. E o artă și de a-ți da seama în cine să crezi și în cine nu, important e să-ți pese de visul tău și de cadrul în care se va întâmpla, adică mediul.

Eu deja mă gândesc că aș vrea ca ale mele cărți să fie tipărite pe hârtie reciclată, dar mai ales să ofer posibilitatea oamenilor de a le citi în format PDF. Mă gândesc că aș putea să fac un curent din promovarea reciclatului de hârtie, poate cărți PDF gratis pentru cei care reciclează. Idei sunt multe, nu toate prind viață, dar e important să alegem una și ”să fugim cu ea în lume”. Nu la propriu, mai ales în această perioadă de #stămAcasă.

E cazul să profităm de acest ”stat”, să-l facem activ, să ne gândim la soluții pentru un viitor luminos, să ne gândim la planurile noastre, să ne oferim timp. Niciodată nu avem timp! Acum îl avem! Timp pentru noi înșine! Dacă nu putem merge afară, haideți să mergem înăuntru, în noi, și să ne permitem luxul de a fi cine vrem să fim, nu cine vor ei să fim, oricine ar fi ”ei”.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Poza face parte din arhiva personală.

Mâncatul sănătos nu e chin, cu mese potrivite e festin!

2

Arată prea bine ca să fie sănătos? Sigur te gândești la asta, dar trebuie să te contrazic și să-ți spun că există dulciuri sănătoase, iar modalitatea de preparare nu e deloc dificilă, ba chiar la multe nici nu trebuie să folosești aragazul.

Eu sunt devoratoare de dulciuri, dar în același timp sunt pasionată de un stil de viață sănătos. De altfel, sunt vegetariană. Când am luat această decizie am simțit că e necesar să acord mai multă atenție alimentației, că nu merită să mănânc doar dulceață pe pâine, ci să descopăr bucătăria cu toate minunile și secretele ei. Cred că un stil de viață sănătos e cel echilibrat, fără excese, iar indiferent de ce fel de alimentație ai: vegană, ovo-lacto-vegetariană sau cea clasică poți să te menții sănătos și să încerci preparate și alimente inedite, care vin și cu multiple beneficii pentru sănătate.

Ca să te convingi că există desert sănătos, o să-ți arăt una dintre rețetele mele preferate.

Ingrediente

Blat:

  • 250g făină de migdale; 
  • 150g pudră de roșcove;
  • 100g stafide și curmale înmuiate o oră în apă (pot fi doar curmale);
  • Coajă de portocale în sirop de agave;
  • Apă, cât cere compoziția.

Cremă:

  • 200g nuci caju (înmuiate o oră în apă);
  • Zeamă de la o jumătate de lămâie; 
  • Sirop de agave (după gust, în funcție de cât de dulce vrei să fie);
  • 150 ml apă.

Glazură:

  • 80g unt de cacao topit;
  • 50g pudră de roșcove;
  • Sirop de agave;
  • Apă, dacă e nevoie.

Modalitate de preparare

  1. Ingredientele pentru blat se amestrecă în robot (blender). Ce rezultă se împarte în două. O parte se nivelează în tavă, cealaltă se păstrează.
  2. Ingredientele pentru cremă se pun în robot. Când au consistența dorită se adaugă în tavă doar jumătate.
  3. Se pune restul de blat în tavă, apoi cealaltă jumătate de cremă.
  4. Ingredientele pentru glazură se amestecă bine, apoi se întinde deasupra cremei.
  5. Se ornează la final cum se dorește și se dă la rece, dacă nu dispare tot pe drumul de un metru de la blat la frigider.

Obsedată fiind de gustul dulce, când am decis să mănânc sănătos, cea mai mare frică a mea a fost că nu voi rezista fără prăjituri, dar am descoperit variante fără zahăr, aceasta fiind una dintre dorințele mele primordiale, să reduc consumul de zahăr rafinat care, din păcate, se găsește deja adăugat în prea multe alimente. După câte observi, acest tort nu are zahăr, dar poate multe ingrediente ți se par atipice și greu de găsit. Nu e deloc așa, căci doar la un click distanță poți găsi și făina de migdale, și pudră de roșcove, și sirop de agave, și unt de cacao, și caju și multe altele pe www.driedfruits.ro. Aceștia susțin de peste 20 de ani stilul de viață sănătos prin produse accesibile, certificate DQS şi EcoCert. Poți comanda acasă și să continui autoizolarea fericit și sănătos!

Un alt dulce pe care nu-l mai cumpăr din comerț pentru că mă speriam când citeam ingredientele de pe ambalaj este jeleul. Acesta se prepară foarte ușor în casă, iar în loc de gelatină poți folosi agar agar care este din alge marine și, conform Dried Fruits, are următoarele beneficii:

  • ”este bogat în fier, calciu și alte minerale;
  • dizolvă colesterolul;
  • curăță reziduurile și toxinele din intestine, tratează constipația;
  • influențează benefic frumusețea și sănătatea;
  • amplifică aromele ingredientelor cu care este combinat;
  • foarte usor de digerat;
  • nu conține calorii;
  • încetinește absorbția carbohidratilor simpli;
  • ajută la prepararea de deserturi sănătoase.”

Nu pun accentul doar pe dulciuri sănătoase, ci pe o dietă completă. Iar pentru asta e important să oferim corpului cantitățile necesare de nutrienți, fie că ne referim la micronutrienți cum sunt mineralele și vitaminele sau la macronutrienți cum sunt proteinele, lipidele și carbohidrații. De aceea, încerc să fac tot felul de combinații sănătoase, să mănânc cât mai divers pentru a îmi asigura necesarul zilnic de nutrienți. Din alimentație nu-mi lipsesc fructele și legumele, știm cu toții, din copilărie, că ”să ne mâncăm toate legumele din farfurie” e sănătos, iar studiile importante susțin asta. De exemplu, Nurses’ Health Study și Health Professionals Follow-up Study au demonstrat că fructele și legumele reduc riscul de hipertensiune, atac cerebral și boli cardiace.

Eu nu aș putea alege între ceapă care vine cu bogăția ei în antioxidanți care nu se pierd nici măcar prin gătire și morcov care este o sursă bogată în vitamine, mai ales în A și K. Mă bucur că nici nu trebuie să o fac, le pot consuma pe toate, în funcție de sezon și poftă, și să mă bucur de beneficiile lor.

Pe lângă acestea, există și alte categorii care susțin și oferă organismului substanțele necesare: leguminoasele, nucile, uleiurile etc.

Pentru a ști absolut toate beneficiile și istoria acestora ar mai trebui să facem o facultate și nu e cazul. Ce e de reținut e că trebuie să mâncăm echilibrat, divers și cât mai natural. E mai simplu dacă îți arăt ce am eu în cămară în permanență atât pentru beneficiile lor, cât și pentru gustul și versalitatea de a fi folosite în diverse combinații.

1. Năut

Iubești humusul și falafelul? Atunci poate că ar trebui să ai și tu năut în casă, mai ales că acestea nu se fac greu deloc.

Năutul conține vitamina B6, acid folic, fibre, fier, cupru, zinc, potasiu, vitamina K, seleniu, mangan, triptofan și calciu.

Atunci când vrei să te asiguri că mănânci sănătos e indicat să-ți gătești singur. Iată o rețetă foarte simplă de humus, în cazul în care ai mâncat la restaurante turcești, dar nu-ți imaginai cum ai putea face și acasă.

După ce ai lăsat peste noapte 400g de năut la înmuiat în apă rece, îl scurgi și speli în mai multe ape, apoi îl pui la fiert. După ce a fiert îl pasezi, apoi adaugi o lingură de ulei, puțin usturoi zdrobit, lămâie și sare după gust.

Poți introduce în alimentația ta și lintea sau fasolea.

2. Curmale

După cât ai observat, le folosesc la crearea de prăjituri, dar îmi place să le mănânc și ca atare fiind o gustare sățioasă care îmi potolește pofta de zahar rafinat.

Curmalele sunt fructe foarte nutritive, având un conținut ridicat în glucide. Completează aportul zilnic de fibre prin conținutul bogat de magneziu, calciu, sulf, fier, potasiu, fosfor, vitaminele A, B si D, săruri minerale, apă – aproximativ 30%” – sursă Dried Fruits

Alte fructe uscate care mi se par pe cât de gustoase, pe atât de sănătoase sunt: stafidele, goji, smochinele și merișorul.

3. Paste integrale

Ne ferim de amidon de frica de a nu ne îngrășa, dar acesta se află la baza piramidei alimentare și e esențial să facă parte din alimentația noastă. Important este ce combinații facem și de unde îl luăm, ca alimentele să ne ofere și proteine, și fibre, și vitamine. Pastele din grâu integral sunt o sursă excelentă de vitamina B6, acid folic, niacină, biotină și fier.

4. Caju

Iubesc să ronțăi caju crud, dar și să fac unt din el. Știi untul de arahide? Imaginează-ți că cel de caju e și mai bun, având un gust dulceag, și-l poți face acasă din 300g de caju și 3-4 linguri de ulei de cocos. Ai nevoie totuși de un robot de bucătărie puternic.

Nucile caju conțin vitamina K, magneziu, cupru, acid folic, proteine, potasiu, zinc, seleniu, mangan și fier.

Poți să introduci în alimentație și alte nuci: migdale, pecan, alune de pădure și tot felul de semințe de floarea soarelui (atenție să nu fie prăjite în ulei), dovleac sau chiar chia.

5. Ovăz

Micul dejun e cea mai importantă masă” s-a transformat deja în clișeu, dar acestea există dintr-un motiv, iar, în general, este acela că funcționează. Micul dejun stabilește cum îți va începe ziua, iar eu consum, mai ales dimineața, fulgi de ovăz pentru că sunt o sursă excelentă de fibre, proteine, seleniu, fosfor, magneziu și multe altele.

Nu trebuie să-l folosești doar dimineața, poți să-ți faci batoane cu miere și stafide pentru gustări. Apropo, poți să înlocuiești cu ovăz până la o treime din făina pe care ai folosi-o pentru un produs copt (pâine, covrigei, patiserie etc.).

6. Ulei de măsline

Știu că eram copil când auzeam că e bine să înlocuim uleiul de floarea soarelui cu cel de măsline, iar numeroase studii îi susțin eficacitatea, iată câteva dintre ele:

E important să optăm pentru un ulei extravirgin, așa îi putem maximiza beneficiile. Poți să-l folosești atât la gătit, cât și în tratamente cosmetice, pentru piele, păr sau demachiere.

7. Miere

Pe lângă siropul de agave pe care ai văzut că-l folosesc ca îndulcitor și-n rețetele de prăjituri, mierea se află mereu la mine în casă. O găsești într-o mulțime de variante: miere de migdale, miere de lavandă, miere de rapiță, miere de zmeură etc.

Poți să o folosești în tot felul de rețete, chiar și ca îndulcitor pentru ceai, în cazul în care nu ești ca mine. Eu nu suport ceaiul îndulcit, dar decât cu zahăr, optează mai bine pentru miere. Totuși, ține cont ca ceaiul să nu fie fierbinte dacă adaugi miere, căci devine toxică la temperaturi înalte.

Dacă tot am ajuns la ceai, să știi că nici acesta nu-mi lipsește din casă.

8. Ceai

Cu toții știm din copilărie că dacă eram răciți aveam ceaiul sau supa lângă noi. Eu, nefiind băutoare de cafea, deși nu-i neg efectele benefice, consum aproape zilnic ceai. Ceaiul are efecte diferite în funcție de plantele din care e făcut, dar indiferent de soiul lui (verde, negru, alb sau galben) ceaiul conține foarte puține calorii, dar o mulțime de substanțe chimice. Sună înficoșător? Nu asta mi-a fost intenția, căci aceste substanțe sunt benefice, multe fiind antioxidanți, atât de necesari pentru combaterea bolilor.

Dacă totuși nu-ți place gustul unui ceai, dar vrei să-l consumi pentru proprietățile lui, poți să-l combini cu suc din citrice sau să-l folosești pentru diverse aluaturi.

9. Lapte vegetal

Există o varietate de opțiuni pentru lapte. Cum cel de origine animală e destul de controversat, eu îl recomand destul de rar. Există totuși studii care îi susțin beneficiile, la fel ca studii care consideră că nu-i potrivit pentru consumul uman. Personal, am găsit băuturi vegetale care îmi satisfac exigențele.

Există vitamine de care corpul ar face rost foarte greu dacă nu ar exista alimente suplimentate cu acestea . Să ne gândim de exemplu la vitamina D pe care o primim de la soare. Totuși, omul modern stă foarte mult timp în interior. Apoi, ce faci iarna? De aceea, aceasta este adăugată în alimente, unul dintre ele, fiind, în general, laptele de soia.

10. Ciocolata neagră

Nu se află în cămara mea doar pentru că sunt fană declarată a dulcelui, ci pentru că e o sursă excelentă de mangan, cupru, fier și magneziu. Cu cât mai mare e procentul de cacao, cu atât mai multe beneficii primești de la aceasta. Citiți întotdeauna ingredientele de pe ambalaj, e bine să fie mai puține decât multe denumiri pe care nu le înțelegi.

Dacă tot te simți vinovat când consumi ciocolată, întoarce următorul cartonaș:

Ciocotata nu e alimentul cu care să exagerezi, dar e cu siguranță cel cu care să te răsfeți.

Acestea sunt cele 10 alimente pe care le includ constant în dieta mea. După câte ai observat, sunt, de fapt, mai multe pentru că ce mă interesează pe mine este să mănânc divers și echilibrat pentru a putea lua nutrienții din mâncare, nu din pastile.

Articolul este scris pentru SuperBlog 2020 și am folosit următoarele surse de documentare:

  • ww.driedfruits.ro
  • www.reginamaria.ro
  • www.sfatulmedicului.ro
  • Tonia Reinhard – ”SuperfoodsCele mai sanatoase alimente”, editura Litera

Menționez că citatele folosite la cartonașele care se întorc sunt din cartea ”SuperfoodsCele mai sanatoase alimente”.

Sursa imaginii cu tortul: www.unsplash.com

Sursa celorlalte imagini: ww.driedfruits.ro

Scăpăm de cadourile nașpa împreună!

1

Acum câteva zile am avut nevoie să scriu un număr de telefon. Ciudat, dar primul instinct nu a fost să-l trec în telefon, ci să iau un pix pentru a-l scrie pe foaie. M-am trezit în mână cu unul dintre pixurile mele preferate. Am stat câteva clipe și m-am uitat la el. L-am primit la o conferință despre tehnologie și mediu, despre cum pot acestea să coexiste și cum putem folosi natura inteligent. Acela a fost primul moment în care m-am gândit la produsele promoționale, la cât de relevante pot fi pentru o afacere. Mi s-a părut foarte ingenios că la acel eveniment am primit un pix creat din minerale care se găsesc în mod natural în pietre.

De-a lungul timpului am primit multe cadouri la tot felul de evenimente, dacă a fost util, dar plictisitor, cum ar fi un pix simplu cu logo, l-am adăugat pur și simplu la colecția de pixuri sau l-am ”pierdut” prin geantă. Dacă a fost complet inutil, l-am aruncat. Iar dacă m-a făcut să spun WOW, nu am mai uitat niciodată de el, nici de produs, nici de unde l-am primit, nici de brand, de nimic ce ține de el.

Cred că în funcție de firma care vrea să ofere produsul promoțional, de ocazia cu care îl oferă și de mesajul pe care vrea să-l transmită trebuie să ia decizii inteligente pentru că aceste cadouri au o putere foarte mare de promovare a unui brand.

Se pare că un sondaj realizat de BPMA Research demonstrează că e o investiție mai bună decât în cazul reclamelor la posturile de radio sau amplasarea de panouri outdoor. Eu tind să cred că sunt mai eficiente și decât reclamele televizate. Să recunoaștem, câți nu schimbăm canalul, ne ducem să mâncăm sau vorbim zgomotos cu prietenii pe pauzele publicitare? Oricum, clar sunt mai ieftine decât cele televizate și se pare că 20,9% dintre cei care au primit un produs promoțional au cumpărat apoi de la respectiva companie.

Însă, pentru a fi eficiente trebuie să fie alese cu cap, în funcție de specificul firmei și de targetul acesteia. Ca și în cazul cadourilor normale, prima dată te gândești la om. Ce i-ar plăcea? Să facă sport? O bicicletă e potrivită! Vrea să slăbească? Nu-i lua dulciuri! Provocarea unei firme vine din faptul că nu e o singură persoană căreia trebuie să-i facă respectivul cadou, ci o mulțime de oameni, așa că trebuie să fie ”parțial” universale.

Un pix e util în orice circumstanță, dar să iei unul doar ca să fie, eventual să nici nu scrie, e o decizie nu tocmai inspirată. Primul pas e să-ți dai seama că firma ta nu se adresează tuturor, ai un target, o categorie de oameni care vin la tine. De exemplu, dacă vinzi ochelari pentru bătrâni, e clar că trebuie să te adresezi lor. Așadar, dacă ai o companie, o firmă pe care vrei să o faci relevantă, gândește-te în primul rând cui se adresează.

Eu cred că aproape orice produs promoțional poate fi un cadou potrivit, dacă ajunge la persoana care are nevoie de el. Spun ”aproape” pentru că există și câteva exemple clare de ”AȘA NU”, cum ar fi mâncarea aproape expirată, un CD sau un pliant, dar nu-ți pierde speranța, soluția există și se numește Today Advertising care sunt gata să te ajute cu idei de promovare și produse WOW. Aceștia au peste 10 ani de experiență pe piața cadourilor promoționale și poți găsi la ei tot felul de produse inovatoare și utile. Te invit să te uiți pe site și la multitudinea de categorii din care poți alege: Promoționale WOW, Promoționale din argint, Genți & Călătorie, Textile etc.

Aum vreau să-ți spun cum aș înlocui eu cadourile care mi se par învechite și inutile, le pot numi ”nașpa”? Mă lași, te rog, să râdem împreună de ele și să le punem în cutia amintirilor la genul de experiențe: ”să nu ofer niciodată așa ceva”? Totuși, trebuie să menționez că și acestea pot fi potrivite în funcție de context, dar de cele mai multe ori nu sunt.

1. Pixurile simple înlocuiește-le cu cele WOW!

Despre pixuri am scris şi mai sus. Cu toții le știm pe cele clasice și devin deja plictisitoare. Fii creativ, căci astfel vor avea impact mai puternic, rămânând în mintea celor care le primesc pentru timp îndelungat. Fie că alegi un design inedit sau un pix multifuncțional, nu ai cum să greșești:

Cât de fain ar fi să oferi femeilor de 1 martie un pix în formă de floare înfășurat în șnur, în locul unui mărțișor care va fi abandonat într-o cutie cu multe altele, fără a ajunge să fie purtat vreodată?

2. În loc de CD, oferă memorie USB!

Vremea CD-urilor a apus de mult timp. Tot mai puține laptopuri sunt create cu CDROM, așa că optează pentru un stick USB cool care să promoveze mesajul tău:

Știai că există și USB biometric, care dezvăluie documentele conținute doar prin amprentare digitală?

3. Optează pentru umbrelă!

Umbrelele sunt variante alese des ca produse promoționale. De ce? Pentru că oamenii chiar le folosesc, astfel mesajul sau logo-ul tău se va plimba prin întreaga lume făcând brandul cunoscut.

În niciun caz să nu optezi pentru poncho sau pelerină de unică folosință. Nici nu sunt practice întrucât ajungi să-ți uzi pantalonii. Excepție face un eveniment în aer liber, unde toți trebuie să-și folosească mâinile, dar chiar și atunci, oferă o pelerină de calitate.

4. Atenție cu mâncarea!

Alimentele nu sunt cele mai bune idei. Foarte puține au șanse de reușită, căci mulți oameni au diverse alergii sau sunt vegetarieni. În cazul în care nu dai mostre din produsele tale, căci ești o firmă care produce produse alimentare, optează mai bine pentru promoționale eco utile, fie că vorbim de pungi reutilizabile, produse din bamboo personalizate sau semințe.

Când vrei să oferi alimente e foarte important să verifici termenul de valabilitate și mare grijă la depozitare, căci nimeni nu-și dorește biscuiți zdrobiți sau ciocolată topită. Apropo de ciocolată, nu doar pentru că am eu o slăbiciune pentru ea, dar chiar e printre singurele care mi se pare potrivită pentru a fi oferită. Dacă e într-o formă inedită, cu atât mai bine!

5. Nimic care nu e WOW!

Cred că deja ți-ai făcut o idee despre ce e WOW. Orice e util, calitativ și ingenios. Chiar și insignele pot fi WOW în contextul potrivit, deși, personal, aș alege altceva, căci și acestea au tendința de a fi rătăcite prin sertare. Eu avem în liceu ghiozdanul plin de insigne, dar acum nu aș mai face asta.

Știi ce mai e WOW? Să fii tu însuți WOW. Cadoul nu e doar un obiect pe care îl folosește celălalt, ci, de cele mai multe ori, spune mai multe despre cel care îl oferă, fie că e doar o persoană sau un brand. Uite ce cred eu că spun următoarele cadouri WOW despre cel care le oferă:

Nu am apucat să-ți scriu despre cel mai ciudat cadou pe care l-am primit: o sticlă de bulion. Ce spune asta despre cel care mi l-a oferit? Că-i plac pastele. Glumesc, nu știu ce spune, probabil că nu i-a păsat foarte mult și uitând de ocazie mi-a oferit ce a găsit în frigiderul firmei.

Fie că ai nevoie să loializezi clienți, să te promovezi la evenimente, să întărești legăturile de business cu diverși parteneri, să îți faci afacerea cunoscută e important să ții cont de regulile WOW ale cadourilor: să impresioneze, să fie de calitate, să exprime clar mesajul tău, să fie utile și în acord cu brandul tău.

Dacă tot am ajuns la brand, încă o variantă esențială pentru a fi vizibil este să folosești promoționalele pentru ca logo-ul sau mesajul tău să fie văzut cât mai des de clienți. Se aplică în special segmentului HoReCa. Gândește-te unde mănânci de obicei fast-food. Ți-a venit imediat în minte un lanț mare al cărui logo îl știi pe dinafară? Eu am deja vreo trei în minte.

Un șorț sau uniformă imprimată cu logo-ul firmei face clar pentru client la cine să apeleze pentru încă o băutură și arată profesionalism. Nu trebuie să te oprești doar la uniformă! Personalizează paharele, șervețelele, sacoșele și ambalajele dacă vrei ca unui client să-i rămână în minte afacerea ta.

Sper că ți-a fost util acest articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, acum e rândul tău să lupți contra cadourilor nașpa. Fii  #SuperErouToday și distribuie acest articol ca să-l vadă și seful tău! Iar dacă tu, cel care citești ești șeful lui sau ei, fii ”cel mai erou” și intră astăzi pe Today Advertising!

Sursa fotografiilor: www.todayadvertising.ro

Ce-și dorește mașina ta? Aventură!

1

— Tu ce ai pățit?

— Nimic! Sunt la revizie tehnică. Mă pregătesc de călătoria vieții mele, prin munți, o să iau curbe, o să bârfesc cu rulota, o să…

— Of, of, of…

M-am oprit. El părea cu adevărat supărat.

— Dar tu?

— Eh, neavând scut de motor, o groapă nemiloasă mi-a stricat direcția.

— Oh, îmi pare rău, am bâiguit. Caseta de direcție?

A aprobat din faruri, așa că am continuat:

— Eu cred că am scut metalic. De fapt, sigur am, am auzit-o pe Cătălina spunând că investește într-un scut auto de calitate pentru mine. A luat unul metalic pentru că e mai rezistent decât cel din plastic, iar așa zicea că poate proteja toate componentele interioare de praf, gropi și borduri înalte. În plus, mărește durata de viață a motorului, iar eu sigur am viață lungă. Apropo, eu sunt Jetta!

— Of, of, of. Ia s-o pui pe Cătălina să vorbească și cu omul meu. Eu sunt Opel Corsa și cred că tare mult voi mai sta prin service.

— Eu nu stau mult deloc. Ne pregătim de vacanță. Facem cel puțin una pe an. Sunt echipată cu cârlig de remorcare Volkswagen, căci îi place să călătorească cu rulota. Așa are propria cazare oriunde ar merge și se bucură de confort așa cum vrea, făcând economie. Uneori, când nu stăm mult timp, ia cortul și folosește cârligul pentru suportul de biciclete. Să vezi ce se mai laudă ele că nu poluează și că sunt suple, dar le-am zis într-o zi: ”nici nu prindeți 100 de kilometri! Nici autostrada n-ați văzut-o” ca să le mai liniștesc, dar sunt faine oricum, o fac fericită pe Cătălina.

— Ce fascinant, Jetta! Pe mine nu mă scoate decât de acasă până la serviciu, și chiar și așa a reușit să mă bage în service. Eh, dar lasă astea, zi-mi ceva din drumurile pe care ai reușit tu să le faci. Spune-mi ceva care să mă bucure!

— A, să îmi amintesc… Cătălina a vrut să le facă o surpriză bunicilor ei și să meargă cu toții în excursie. Eu eram spălată, luceam și eram parfumată de parcă urma să-mi întâlnesc prințul pe cai mari, că ăla pe cal nu ține pasul cu mine, sunt prea rapidă. Bunica ei a venit cu o grămadă de bagaje, mă uitam le ele uimită. Hainele ca hainele, a reușit Cătălina să le pună pe toate într-o cutie de portbagaj montată rapid pe bare transversale. La început mi s-a părut tare ciudățică, dar m-am obișnuit imediat. In plus, arată foarte bine! Dar bunica a venit cu un butoi cu brânză. Aș fi râs, dar mi-am dat seama că eu trebuie să-l car. Să nu-ți spun ce miros avea! Cătălina ce să zică? Mi-a șoptit să stau liniștită că s-a pregătit cu tăviță pentru portbagaj tocmai pentru a mă proteja de pete în astfel de momente, pe lângă faptul că mă ajută să am spațiul din portbagaj organizat. Apropo de curățenia mașinii, pe mine mă șterge mereu de praf și am două feluri de covorașe auto, pe care le schimbă în funcție de starea vremii, căci au utilizări diferite. Acum, că vremea e frumoasă, am covorașul de mochetă mult mai frumos, dar iarna le pune pe cele de cauciuc pentru a mă feri de umezeală și urmele lăsate de zăpadă. Întorcându-mă la poveste, să știi că au părut că se bucură tare mult de brânza aia, au mâncat cu toții de parcă s-a terminat mâncarea de pe Pământ! Iar mie mi-a plăcut peisajul și cum se simte drumul sub roți. M-am bucurat de curbele de pe Transfăgărășan. I-am auzit vorbind în mașină câte tone de ciment s-au folosit pentru construcția lui. Tu câte crezi?

Motivul pentru care îmi place să mă plimb este că văd și aflu atâtea. Uneori de la localnicii cu care Cătălina vorbește, alteori prin propriul meu parbriz. De exemplu, când am fost în Bulgaria am văzut Pasul Shipka, unde am urcat până la 1300 de metri pe munții Stara Planina, dar am aflat și despre cele patru lupte care au avut loc aici pentru eliberarea Bulgariei de sub Imperiul Otoman. Apoi, cu parbrizul meu am văzut trandafirii de pe Valea Rozelor. Splendid! Iubesc când vizualul se combină cu informația, de exemplu, acești trandafiri au revoluționat industria cosmetică și pe cea a dulcețurilor fine.

— Ce frumos, Jetta!

— Uite-o pe Cătălina!

— Iar acela e omul meu!

— Liniște! Să-i auzim!

— Toate accesoriile auto le iau de la AutoGedal. Au o gamă variată de produse, sigur vei găsi un scut Opel potrivit. Poți să plătești și cu cardul, iar dacă ai întrebări, li le poți pune, sunt acolo pentru a te ajuta. La iarnă, te așteptăm cu noi în excursii. Noi vrem să ne bucurăm de Bucovina, de peisajele desprinse parcă dintr-un alt timp. Bineînțeles că vom vizita și mânăstiri și vom face poze. Sigur găsim un camping în zonă pentru rulotă.

— Deci ne vom mai vedea, Corsa!

— Ce mă bucur! Zău că AutoGedal mă va salva de plictiseală! De abia aștept să înceapă aventura și pentru mine. Să demonstez că sunt curajoasă!

Acesta a fost un exercițiu de imaginație pentru Spring SuperBlog 2020. Ce ar spune mașina mea Jetta despre aventurile noastre ai aflat, dar tu ești pregătit să-i dai motive mașinii tale de a fi curajoasă? Dacă nu, eu îți recomand să te pregătești cu AutoGedal și să te lași învăluit de peisajele și traseele pe care le are țara noastră, și nu numai, întreaga lume! O mașină pregătită înseamnă o vacanță reușită!

Sursa fotografiei folosite în cadrul întrebării este Pixabay. Sursa celor folosite în slider și în articol (cea nemenționată) este AutoGedal.