Cărți

Home Cărți

În căutarea unui destin

0

Jojo Moyers este una dintre scriitoarele mele preferate, ce e drept, datorită romanului “Înainte să te cunosc”. Aveam în casă cartea asta “În căutarea unui destin” pe care am încercat să o citesc și în 2017, când a apărut la noi, la editura Litera. Nu am reușit, după primul capitol m-a pierdut, dar în vacanța de iarnă am plecat din capitală și am dat din nou de cartea asta. Neavând o altă care să mă atragă mai tare, am zis să o reîncep. De data aceasta mi-a reușit, o fi fost de la prea multă mâncare. Ca să mă opresc din a mă uita la tortul prea plin se afine, mi-am mutat ochii în cartea preaplină de întâmplări.

Titlul original e THE SHIP OF BRIDES, a fost publicată  în 2005. A durat mult până să ajungă la noi, și cu un titlu pe care eu nu-l găsesc potrivit. Îmi sună mult mai bine cel din engleză, mai îndrăzneț și mai relevant.

Povestea e fascinantă, 650 de neveste călătoresc în Anglia pentru a își întâlni soții cu care s-au căsătorit în război. Unele dintre ele fără să-i mai fi văzut ani de zile. Din start atâtea femei nevoite să conviețuiască pe același vas cu tot personalul, format majoritar din bărbați, cu excepția câtorva femei ofițer, anunță o mulțime de necazuri, dar pentru noi cititorii, pasaje de la care să nu ne luăm ochii.

Ce nu mi-a plăcut?

Întreruperile, nu aș numi cartea un puzzle, dar e scrisă în așa fel încât să nu îți dezvăluie prea multe dintr-o dată. Nu ajungi să descoperi personajele feminine decât după ce ai citit câteva zeci de pagini, poate chiar după ce ai trecut de o sută. La final mi-a lăsat impresia că dacă aș tăia câteva pagini, vreo 50, din locuri diferite, povestea ar fi cursivă. Scrisă la persoana a III-a, cartea nu urmărește traseul unui singur personaj. La început, trecerea de la o perspectivă, la alta, e greoaie. Schimbările de acțiuni au devenit interesante pentru mine doar spre final, când am înțeles legăturile dintre personaje și când am ajuns să le îndrăgesc.

Personajele

Cele mai importante personaje sunt patru colege de cabină, atât de diferite între ele, dar mânate de același scop, a ajunge în Anglia, la soții lor (Frances este o situație specială, aș putea crede chiar că ea e personajul principal, dar ar fi prea mult spus, având în vedere că prima parte a cărții se concentrează mai mult pe Margaret).

Margaret e fata de la fermă, însărcinată, care din nevoia de a nu se simți singură și a avea ceva care să-i amintească de casă, de Australia, își ia câinele cu ea, câine a cărui soartă eu am văzut-o nedreaptă.
Avice face parte din înalta societate, e bogată și snoabă, dar descoperim încetul cu încetul frământările ei interioare.
Jean are 16 ani, e petrecăreață, zgomotoasă și imatură. Reușește să intre în bucluc ca și când ar fi al doilea nume al ei.
Frances e infirmieră, misterioasă și tăcută. E personajul care intrigă cel mai mult, fiind ca un jurnal cu cheiță pentru care trebuie să depui ceva efort înainte de a-i afla conținutul.

Spațiul și Timpul

Acțiunea cărții are loc cel mai mult în anul 1946 la bordul navei Victoria, mai puțin începutul, care se situează în 2002 în India. În partea a III-a, ultima, bătrâna și nepoata ei, care au apărut în prolog se întorc în Anglia, tot în anul 2002, bineînțeles.

Citatul preferat

singurii oameni care au încă toate răspunsurile sunt aceia care n-au înfruntat niciodată întrebările.

Nota
4/5.

Cum alegi cartea potrivită?

2

Nu știu de ce mi-a plăcut întotdeauna să citesc. E o magie și un entuziasm care mă cuprinde atunci când intru în lumea personajelor. Mi se întâmplă asta și cu filmele, și cu serialele, dar marea mea iubire vor rămâne cărțile pe care le alegeam cu instinctul inteligent al copilului. Acum nu mai e așa, timpul meu e prețios, iar alegerea unei cărți cântărește mult.

Editare personală

Ce m-a determinat cu adevărat să scriu articolul acesta a fost faptul că am auzit un prieten zicând: ”Nu îmi place să citesc, dă-mi tu ceva la care să nu mă plictisesc”, așa că m-am gândit. Cum găsești cartea potrivită pentru tine? De existat, sigur există, și nu doar una.

  • Trebuie să identifici genul de cărți care îți plac: de ficțiune, romantice, despre călătorii, poate de poezii? Din păcate, aici exercițul e cheia și trebuie să ai răbdare. Mie nu îmi plac cărțile “în general”, îmi plac anumite subiecte, genuri. Îmi plac cărțile care îmi spun ceva, în care mă identific sau în care descopăr un univers pe care eu nici nu mi l-aș fi putut imagina. Poate e mai ușor de identificat dacă te gândești la cum ești tu. Te emoționezi la un film de dragoste? Atunci, poate e o idee bună să alegi o carte din această categorie, ca după ce ai prins gustul să mărești ”raza de căutare”.
  • Află părerile celorlalți. Dacă toți oamenii din jurul tău îți recomandă o carte, e foarte posibil să-ți placă.
  • Încearcă să intri în lumea cărților citind ceva foarte cunoscut. Toți am auzit de anumite titluri și autori, cum ar fi Harry Potter si piatra filosofala – Volumul I, chit că e pentru copii. S-ar putea să te surprindă.
  • Citește descrierea cărții! Dacă ceva nu îți place, nu te apuca de ea, nu atunci când abia începi să-ți cultivi gustul, după aceea, s-ar putea să fie chiar interesant să te lași impresionat de cărți care nu sunt în zona de confort.
  • Citește recenzii online înainte de a achiziționa o carte.
  • Citește în funcție de moment. Dacă ești pe plajă, de exemplu, nu îți lua la tine o carte filozofică sau foarte complicată. Ceva simplu, care să te relaxeze e mai indicat, la fel cum cred că ar trebui să fie și lectura de: metrou sau autobuz. Nu e chiar mediul în care să înveți despre Einstein, nu? Poate doar dacă ești student la fizică.

Tot ce mai ai de făcut e să intri pe site-ul tău preferat de cărți online și să o cauți pe cea care te va face, după ce ai închis ultima pagină, să simți că ai pierdut un prieten.

La cinci paşi de tine – recenzie

0

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să nu poţi să-ţi treci mâna prin părul persoanei iubite? Să nu poţi să-i simţi respiraţia pe umăr într-o zi de vară când te ţine strâns la piept? Dacă nu, când vei citi “La cinci paşi de tine” o vei face. Şi dacă a fost vreun moment în care ai vrut să iei mâna cuiva în a ta, să-i trasezi conturul şi să-i spui ce simţi, dar nu ai făcut-o, te vei gândi că ar fi trebui să o faci, să profiţi de avantajul că poţi, spre deosebire de Stella şi Will, doi adolescenţi cu fibroză chistică, boală care le afectează viaţa atât de mult, încât se văd nevoiţi să renunţe în anumite distracţii tipice celor de vârsta lor, şi să-şi petreacă timpul între pereţii albi ai spitalelor cu vesta Afflo care să-i ajute la “desprinderea mucusului”.

Persoanele cu fibroză chistică pot avea relaţii cu cei care nu sunt bolnavi, dar între ei, trebuie să păstreze regula “celor 6 paşi”. Dar ce faci când o fată organizată şi un băiat rebel cu fibroză chistică se îndrăgostesc? Mai mult decât atât, Will are B. cepacia, o bacterie care nimiceşte şansele la transplant de plămâni pentru oricine cu fibroză chistică, deci, inclusiv speranţa la viaţă, căci, până la urmă, pe funcţionarea deficitară a plămânilor se bazează această boală.

Cartea nu e o pledoarie asupra bolii, nu e un manual, deşi a fost scrisă cu gândul la cei care se confruntă cu fibroză chistică, boală despre care încă nu se ştiu suficiente şi care nu are tratament. În centru e povestea de iubire imposibilă dintre Stella şi Will, iar în jurul acesteia guvernează relaţiile de prietenie, poveştile de familie ale fiecăruia şi instinctul de supravieţuire, care există chiar şi în viaţa celor care se nasc pregătiţi să moară.

Editura Litera
Anul publicării în limba română: 2019
Număr de pagini: 288
Titlul original: Five Feet Apart (2018)
Traducere: Adriana Bădescu

Scriitorii

Rachael Lippincott a scris cartea după scenariul lui Mikki Daughtry şi Tobias Iaconis, consultându-se permanent cu aceştia. Am înţeles că filmul transmite emoţie, dar eu nu l-am văzut, însă din trailer pare promiţător şi în concordanţă cu acţiunea cărţii.

Rachael Lippincott a început să reprezinte interes ca autoare datorită acestui bestseller. În paralel cu cariera de scriitoare, se ocupă de un food truck împreună cu iubitul ei.

E o poveste adevărată?

“La cinci paşi de tine” o are ca inspiraţie pe Claire Wineland, vloggeriţă şi speaker motivaţional, care a înfinţat o fundație pentru sprijinirea celor cu fibroză chistică şi familiile acestora. Claire a murit din cauza complicațiilor unui accident vascular în septembrie 2019, la scurt timp după o operaţie de transplant de plămâni. Personajul Stella are canal de YouTube, la fel ca Claire, dar este evident că în carte nu este viaţa lui Claire, în schimb, pare mult mai apropiată de povestea cuplului Katie şi Dalton Prager. Claire cunoştea povestea celor doi când a discutat cu autorii scenariului. De altfel, povestea lui Katie şi Dalton a fost intens mediatizată în presa străină, în 2015.

Asemănări există între povestea cuplului din carte şi cel al lui Katie şi Dalton, cea mai evidentă fiind că ambii aveau fibroză chistică, iar Dalton era infectat şi cu Burkholderia cepacia. Există şi multe diferenţe, cuplul real s-a întâlnit pe internet şi au ales să se vadă faţă în faţă şi să aibă o relaţie, în ciuda faptului că medicii interzic apropierea între pacienţii cu fibroză chistică. Stella şi Will se întâlnesc în spital, şi, pare iniţial, că nu vor găsi niciun numitor comun. Ajung, cumva, fără voia lor, să se îndrăgostească.

Deznodământul cărţii şi cel a poveştii de iubire dintre Katie şi Dalton este complet diferit. Dacă voi alege să nu-ţi spun finalul cărţii pentru a îţi oferi ţie plăcerea de a-l descoperi, în povestea reală, tulburător, dar previzibil, cei doi nu au supravieţuit, chiar dacă ambii au primit plămâni noi.

Stella şi Will

Dacă ar fi să definesc printr-o frază ce cred despre povestea celor doi adolescenţi fictivi, Stella şi Will, ar fi: iubirea nu te întreabă când să vină sau pe cine să aleagă, pur şi simplu, se întâmplă.

Stella vine din copilărie la acelaşi spital şi se simte ca acasă. Optimistă şi luptătoare, ea îşi organizează medicamentele în ordine alfabetică, creează o aplicaţie care să le reamintească celor bolnavi când şi ce tratament urmează să facă, are un canal de YouTube despre fibroză chistică. Stella se gândeşte permanent la oamenii din jurul ei, mai ales la părinţi, iar pentru aceştia îşi doreşte să supravieţuiască.

Will e rebel şi, încercând o mulţime de tratamente experimentale pentru B.cepacia, se simte fără speranţă. Tot ce îşi doreşte e să vadă lumea, să iasă dintre pereţii albi ai spitalelor şi să călătorească.

Cei doi protagonişti ajung să se schimbe unul pe altul, experimenteză prima iubire din viaţa lor, iar distanţa obligatorie devine un chin: “Pentru prima dată simt întreaga povară a fiecărui centimentru, a fiecărui milimetru din cei şase paşi dintre noi. Îmi strâng pulovărul mai aproape de corp şi întorc privirea spre teancul de saltele de yoga din colţ, încercând să nu dau atenţie faptului că distanţa aceasta va exista întotdeauna.

Titlul cărţii

Vine de la regula enunţată de Cystic Fibrosis Foundation (Fundația Fibrozei Chistice) asupra faptului că pacienţii cu fibroză chistică trebuie să păstreze o distanţă de cel puţin 6 paşi între ei. De ce totuşi în titlu sunt 5? Afli citind cartea!

Citatul preferat

Dintre atâtea citate minunate am ales să notez unul în telefon, care mi se pare că e fraza care ascunde întregul curs al vieţii, indiferent dacă suferi sau nu de vreo boală incurabilă.

O să mor eu sau o să moară ei, iar rutina asta în care unii mor şi alţii îi plâng o să continue la nesfârşit

Singura destinaţie precisă a vieţii, indiferent de cine eşti, este moartea. Dacă e ceva ce toate generaţiile lumii, indiferent de condiţii, au în comun, este ciclicitatea vieţii: pierzi oameni dragi, iar oamenii cărora le eşti drag te vor pierde pe tine.

Concluzii

S-ar putea să fie momente în care plângi, momente în care râzi, dar ce e cert e că e acel gen de carte care te face să-ţi aminteşti că eşti un norocos. Exişti, trăieşti, iar asta e tot ce contează, şi e suficient pentru a te bucura de clipa prezentă.

O recomand oamenilor cărora le place să plângă. E potrivită tinerilor şi e o lectură uşor de parcurs. Dacă totuşi te aştepţi la inedit, s-ar putea să fii dezamăgit. “La cinci paşi de tine” nu e mai mult decât promite. E o carte despre adolescenţi şi iubire imposibilă.

Mie, povestea celor doi adolescenţi care nu se pot atinge, dar îşi doresc, mi-a reamintit cât de norocoasă sunt, dar şi că e cazul să apreciez orice în viaţă, chiar şi o atingere, căci alţii nu o pot avea.

„Inima nu face riduri” și „Nuanțe de piper și ciocolată” – SIONO Editura

3

Inima nu face riduriLife happens” și „Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is” sunt două volume, cele mai noi apariții de la editura SIONO, care cuprind în paginile lor povești de iubire scrise de oameni extrem de talentați. Cel puțin așa cred că sunt. N-am apucat încă să le citesc, dar o voi face și voi alege să scriu despre poveștile care mă impresionează. 

Al meu Facebook freamătă de postări despre aceste două cărți. Mulți cunoscuți, bloggeri au povești care au fost alese să facă parte din cele două antologii. Dacă pentru unii scriitori a fost debutul, alții au publicat înainte chiar și romane. 

Pentru mine nu e prima poveste publicată (apar câteva povești de-ale mele și în antologia Ad Infinitum II), dar e una dintre cele foarte dragi mie. Am scris-o înainte de a afla de proiectul SIONO, cu mult înainte chiar, când îmi propusesem să scriu pentru copii. Mi-am dorit ca povestea mea, după ce este citită, să lase senzația pe care o ai când închizi cartea „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry. Sigur că e departe de a fi o capodoperă ca „Micul Prinț”, dar avem tot dreptul să ne alegem modele, nu-i așa? Iar eu, cred că am reușit ca povestea să fie potrivită și copiilor, dar mai ales oamenilor care pot înțelege ce înseamnă dragostea inocentă. Poate mă însel, poate nu e deloc o poveste pentru copii. Mulți autori încep să scrie ceva, cu un anumit gând, ca la finalul scrierii să descopere că rezultatul e unul la care nici nu s-au gândit.

Margaret Atwood spune în al ei MasterClass că datoria scriitorului este de-aș face povestea cât mai verosimilă (adică, cititorul să creadă plauzibil ce se întâmplă, chiar dacă personajele sunt iepuri sau, în cazul meu, personajul principal este o floare), își va da seama mai târziu în ce gen se încadrează. În episodul 17 Margaret Atwood susține că s-ar putea să fie un avantaj în a nu ști în ce gen se va încadra scrierea ta înainte de a o scrie, pentru că atunci, înconștient s-ar putea să combini două genuri și să dai cărții un farmec aparte. Sincer? Iubesc ideea de a scrie „în gol”, căci ideea ca personajele să trăiască, să li se întâmple lucruri care le schimbă, iar eu să descopăr împreună cu ele, îmi dă satisfacția pe care mi-o oferă și cărțile atunci când citesc. Sunt cu siguranță un penser, adică un scriitor care scrie fără să-și facă outline, fără o schemă bine stabilită de dinainte. Stephen King este un astfel de autor.

Povestea mea se numește „Toporașul îndrăgostit”. Am schimbat titlul înainte de a trimite-o editurii. Vreo doi ani a stat în documentul Word cu titlul „Doamna cu Apa”, dar am simțit că cel a cărei viziune o aflăm, cel prin ochii căruia surprindem realitatea din poveste, merită să se afle în titlu. Îndrăgostitul a câștigat pentru mine teren și-n fața muzei (o altă floare), dar și în fața destinului reprezentat prin Doamna cu Apa. De data aceasta nu muza îi dă viață îndrăgostitului, ci ea există pentru că el o vede astfel.

Toporașul îndrăgostit” așteaptă să-i fie citită existența în cartea „Inima nu face riduri” la pagina 142. Cărțile pot fi comandate de pe SIONO Editura, dar și pe Emag. Iar eu mă gândesc ca după ce le citesc să le fac cadou, să organizez un giveaway, dar aștept să-mi spui tu dacă ți se pare o idee bună. 

Pentru încheiere vă las un citat din povestea mea

Doar ca să înțelegeți la ce se rezumă cunoștințele și experiența unui toporaș al cărui nume nu-l aflăm, căci nu e important. Contează mai mult pasiunea lui.

prin grădină umpla o legendă cu un trandafir extrem de frumos care a ajuns celebru într-o reclamă la dulceață

Cum să citești mai mult?

4

E plin internetul de sfaturi care răspund întrebării mele. Totuși, mă uitam în seara asta de 2 februarie cum Mircea Badea a fost făcut KO în doar câteva secunde și am început să trec prin articole citind, citind, uitându-mă la filmuleț, citind din nou declarația lui. De citit, am citit, nu carte, totuși, dar raportând dorința de a citi cărți la experianța din seara asta mi-am dat seama că am învățat ceva de la Mircea Badea. Cât se chinuie săracul să ne învețe ceva la emisiunile lui, iar eu abia acum am conștentizat, văzându-l KO cum pot să-mi rezolv una dintre dilemele care mă apăsau în ultimul timp în doar trei etape. Și e simplu de tot, ”voință să fie” e motto-ul etapelor.

1. Renunță la distrageri! 
Concentrează-te! Doar așa te vei conecta real cu cartea pe care vrei să o citești – Traducerea ar fi că după ce ai citit despre Mircea Badea nu mai căuta și altele, închide-l și apucă-te de citit pe bune. Articolele de știri și postările pe facebook sunt tot lecturi, în felul lor. Până la urmă și blogurile pe care le vizităm cu drag fac parte tot din zona asta, dar știm cu toții că una e una, și alta e alta. Eu văd virtualul ca pe o lectură de tranzit. Când sunt în autobuz, când am câteva minute pauză sau chiar când mănânc (nu analizăm dacă e sănătos sau nu). Nu e o regulă, totuși, sunt oameni care citesc cu drag în metrou. Ideea e că dacă vrei să citești cartea X, trebuie să apeși pe butonul lateral al telefonului care va face ca articolul Y să fie înnegrit. Trebuie să alegi care e scopul tău. Poate pentru că știi că 2019 e Anul Cărții, ți-ai propus să citești o carte pe săptămână sau pe lună, atunci trebuie să faci un efort în această direcție. Oare și-a propus cineva să citească 500 de postări pe facebook pe săptămână? Eu sigur nu, dar cred că îmi iese oricum). Ceea ce mă duce la cel de-al doilea punct.

2. Fii organizat!
”Să citesc mai mult” e abstract, mai mult decât ce moment? Ieri am citit cât? Mai știu cât am citit? Stabilește-ți obiective!  Bifează-le sau taiele de pe listă după ce le-ai dus la capăt, e atât de satisfăcător! Targetul trebuie să fie unul realist. Dacă de exemplu acum nu mai citești deloc cărți, nu îți da ca sarcină să termini 7 într-o săptămână. Nici cei mai experimentați nu reușesc să termine o carte pe zi, mai ales dacă ai job, familie și alte responsabilități. Poți să-ți propui să citești un anumit număr de pagini pe săptămână, nu neapărat o carte.

3. Să fie interesant!
Tot în seara asta am dat pe mediafax.ro de un articol cu titlul: ” Alertă în Australia. Aeroportul din Brisbane evacuat după ce un individ a afirmat în mod fals că are o bombă asupra sa”. Nu am dat clic. Nu am pe nimeni în Australia, subiectul e unul despre care am mai tot citit:”alertă falsă de bombă în scoală, spital sau orice”, așadar nu mă interesează, nu citesc, chiar dacă articolul ar putea fi unul foarte bine scris. Interesul meu meschin a fost să râd de bietul om chinuit de KO. Dacă o carte nu reușește să te atragă, nici cu subiectul, dar nici după ce ai citit câteva capitole, nu e o rușine să renunți. Societatea contemporană e atât de îmbuibată de carți încât vei găsi foarte repede ceva potrivit pentru tine. Dacă e cadou de la cineva, nu trebuie să-i spui că nu ai citit-o, iar dacă insistă, amână-l până uită, deși din experiența mea, nimeni nu m-a întrebat dacă am citit una dintre cărți după ce am primit-o. Nici nu am primit prea multe. Poate nu par genul care citește. Să-mi pun ochelari oare? M-ar ajuta? Mă mai gândesc… dacă adopt moda doar cu ramă, fără lentilă, s-ar putea ca darurile să fie formate doar din ruj roz și sclipici pentru păr.