Cărți

Home Cărți

Recenzie “Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” de Pascal Bruckner

2

Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” de Pascal Bruckner e uşor macabră, scriere specifică autorului francez. Citisem de la el, acum câţiva ani “Hoţii de frumuseţe” şi mi-a rămas în minte datorită ideii, nu neapărat a stilului, care deşi e unul cu o valoare de necontestat, atunci nu m-am regăsit în el, dar am zis să-i mai dau o şansă cu romanul “Păzea se-ntoarce Moş Crăciun“.

Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” a apărut la editura Trei în 2006 şi e o carte în care Moş Crăciun își spune nădufurile şi afli din lumea lui secretă: nemulțumiri, frici şi vicii. Moș Crăciun e prezentat într-o manieră umană, nicidecum ca o zeitate propovăduitoare de bunătate şi altruism, ba mai degrabă o entitate ramolită, blazată şi fricoasă care ajunge printr-o călătorie ghidată de o fetiţă, un hoţ şi doi agenţi ai guvernului să se transforme: “Vechiul Moş Crăciun era discret, păşea în vârful picioarelor şi bea apă plată; cel nou îţi cădea pe cap cu surle şi trâmbiţe, rânjea când îl căutai, trăncănea într-un jargon internaţional, de adunătură

Ce mi-a plăcut?

Ce apreciez la romanul lui Pascal Bruckner este creativitatea. Cartea ți-l arată pe Moș Crăciun așa cum nu ți l-ai fi imaginat vreodată. Tot la calități aș adăuga ambalajul frumos, cartea având pagini groase, lucioase, cu poze, un fond fain și un scris mare. Îți face plăcere să o ții în mână și se citeste repede, având și mult dialog.

Ce nu mi-a plăcut?

De la un capitol la altul sunt mici nereguli de logistică. Nimic care să nege talentul lui Pascal Bruckner, dar de exemplu Moș Crăciun își schimbă adresa, iar cel care îl găsește trebuie să fie “mintos”, ca in urmatorul capitol cei doi guru care au primit misiunea să-l salveze, să ajungă la Moș Crăciun fără probleme. Nu pot decât să presupun că guvernul american a fost suficient de ”mintos” să-i găsească noua adresă.

E pentru copii?

Am văzut-o pe mai multe site-uri la categoria pentru copii. Ce e drept, e o carte cu aspect pentru copii, destul de mare scrisul, desene și mult dialog, dar răspunsul meu ar fi: NU.

Nu sunt absurdă să consider că va avea o influență negativă asupra copilului, dar dacă va fi curios să guste niște tărie sau să pipeze pentru că astea sunt pasiunile lui Moș Crăciun, nu dați vina pe mine. Mi-e greu să aproximez o vârstă, dar probabil trebuie să ai peste 12 ani ca să înțelegi că romanul e o frescă a societății. Sigur că la vârsta de 12 ani copiii stiu despre Moș Crăciun că e mai mult decât o căciulă roșie și mai puțin decât un zeu al cadourilor. La 9 ani citeam Mihail Drumeș, unde personajele se împușcă, sinucid sau despart dramatic, însă cartea lui Pascal Bruckner aș categorisi-o mai sinistră din cauza faptului că atrocitățile par absolut normale, fără să însemne nimic că pârleși porumbei sau că renii ajung pe grătar.

Unul dintre capitole se numeste:”Moș Crăciun e un împuțit”, chiar vrei ca al tău copil să citească asta? Recomand ca înainte să-i oferi cartea ca lectură, chiar și unui preadolescent, să o citesti tu. Tu ești cel care îți cunoști copilul si poți să apreciezi cât s-ar lăsa influențat, cât de bine știe că ficțiunea e imaginație și dacă are puterea de a își da seama ca romanul e mai degrabă o satiră, un exemplu de “așa nu”.

Nota

Cartea ”Păzea se-ntoarce Moş Crăciun”  e un semnal de alarmă că dacă vom uita de bunătate, de sărbători, inclusiv de Crăciun, vom fi pierduți, o lume de superficiali. Îi voi oferi nota 2/5, cu toate că nu e genul de carte pe care să o recitesc.

Cum să citești mai mult?

4

E plin internetul de sfaturi care răspund întrebării mele. Totuși, mă uitam în seara asta de 2 februarie cum Mircea Badea a fost făcut KO în doar câteva secunde și am început să trec prin articole citind, citind, uitându-mă la filmuleț, citind din nou declarația lui. De citit, am citit, nu carte, totuși, dar raportând dorința de a citi cărți la experianța din seara asta mi-am dat seama că am învățat ceva de la Mircea Badea. Cât se chinuie săracul să ne învețe ceva la emisiunile lui, iar eu abia acum am conștentizat, văzându-l KO cum pot să-mi rezolv una dintre dilemele care mă apăsau în ultimul timp în doar trei etape. Și e simplu de tot, ”voință să fie” e motto-ul etapelor.

1. Renunță la distrageri! 
Concentrează-te! Doar așa te vei conecta real cu cartea pe care vrei să o citești – Traducerea ar fi că după ce ai citit despre Mircea Badea nu mai căuta și altele, închide-l și apucă-te de citit pe bune. Articolele de știri și postările pe facebook sunt tot lecturi, în felul lor. Până la urmă și blogurile pe care le vizităm cu drag fac parte tot din zona asta, dar știm cu toții că una e una, și alta e alta. Eu văd virtualul ca pe o lectură de tranzit. Când sunt în autobuz, când am câteva minute pauză sau chiar când mănânc (nu analizăm dacă e sănătos sau nu). Nu e o regulă, totuși, sunt oameni care citesc cu drag în metrou. Ideea e că dacă vrei să citești cartea X, trebuie să apeși pe butonul lateral al telefonului care va face ca articolul Y să fie înnegrit. Trebuie să alegi care e scopul tău. Poate pentru că știi că 2019 e Anul Cărții, ți-ai propus să citești o carte pe săptămână sau pe lună, atunci trebuie să faci un efort în această direcție. Oare și-a propus cineva să citească 500 de postări pe facebook pe săptămână? Eu sigur nu, dar cred că îmi iese oricum). Ceea ce mă duce la cel de-al doilea punct.

2. Fii organizat!
”Să citesc mai mult” e abstract, mai mult decât ce moment? Ieri am citit cât? Mai știu cât am citit? Stabilește-ți obiective!  Bifează-le sau taiele de pe listă după ce le-ai dus la capăt, e atât de satisfăcător! Targetul trebuie să fie unul realist. Dacă de exemplu acum nu mai citești deloc cărți, nu îți da ca sarcină să termini 7 într-o săptămână. Nici cei mai experimentați nu reușesc să termine o carte pe zi, mai ales dacă ai job, familie și alte responsabilități. Poți să-ți propui să citești un anumit număr de pagini pe săptămână, nu neapărat o carte.

3. Să fie interesant!
Tot în seara asta am dat pe mediafax.ro de un articol cu titlul: ” Alertă în Australia. Aeroportul din Brisbane evacuat după ce un individ a afirmat în mod fals că are o bombă asupra sa”. Nu am dat clic. Nu am pe nimeni în Australia, subiectul e unul despre care am mai tot citit:”alertă falsă de bombă în scoală, spital sau orice”, așadar nu mă interesează, nu citesc, chiar dacă articolul ar putea fi unul foarte bine scris. Interesul meu meschin a fost să râd de bietul om chinuit de KO. Dacă o carte nu reușește să te atragă, nici cu subiectul, dar nici după ce ai citit câteva capitole, nu e o rușine să renunți. Societatea contemporană e atât de îmbuibată de carți încât vei găsi foarte repede ceva potrivit pentru tine. Dacă e cadou de la cineva, nu trebuie să-i spui că nu ai citit-o, iar dacă insistă, amână-l până uită, deși din experiența mea, nimeni nu m-a întrebat dacă am citit una dintre cărți după ce am primit-o. Nici nu am primit prea multe. Poate nu par genul care citește. Să-mi pun ochelari oare? M-ar ajuta? Mă mai gândesc… dacă adopt moda doar cu ramă, fără lentilă, s-ar putea ca darurile să fie formate doar din ruj roz și sclipici pentru păr.

„Fluturele de hârtie” de Diane Wei Liang – recenzie

0

Având vacanță destul de lungă am mers câteva zile la părinții mei. Oricât de plăcut ar fi să stai să socializezi și să faci strategii la jocuri de socializare, tot sunt momente în care te trezești singur în cameră. Așa că am ajuns să mă uit la bibliotecă. Majoritatea cărților le-am citit în liceu, perioadă în care am devorat cele mai multe romane. Am văzut „Fluturele de hârtie” de Diane Wei Liang și mi-a atras atenția faptul că nu părea deschisă. Din descriere pare o lectură ușoară – chiar e –, dar ce cred că m-a oprit în liceu să o parcurg e faptul că e volumul II al unei serii Mei Wang. Nu cred că au avut mare succes la noi, motiv pentru care nici nu știam de existența acestei cărți.

M-am gândit că poate o ai și tu în bibliotecă și oscilezi dacă să o citești. Părerea mea e că se citește atât de repede, încât dacă te plictisești, poți să-i dai o șansă.

Despre ce e vorba în carte?

Descrierea oficială e aceasta:

„Într-o societate care nu și-a rezolvat problemele cu trecutul, aflarea adevărului este o afacere riscantă.

După șapte ani de muncă forțată prizonierul  3424, considerat reeducat, este eliberat din lagăr. Dar tânărul Lin, unul dintre studențîi condamnați în urmă masacrului din piață Tiananmen, este un om schimbat în mai multe feluri. Bântuit de amintirile anilor de detenție și ale evenimentelor care l-au adus acolo, se îndreaptă spre Beijing pentru a înfruntă demonii trecutului o dată pentru totdeauna.

În inima capitalei, Mei Wang încearcă să facă față atât îndatoririlor familiale, cât și provocărilor aduse de conducerea unei agenții de investigații într-o țară în care detectivii particulari sunt în afară legii. Dar când superbă Kaili dispare, domnul Peng, președintele casei de discuri pentru care cântăreața lucra, ii face lui Mei o oferta pe care nu o poate refuză.

Investigația o poartă din lumea strălucitoare și bogată din centrul Beijingului modern, până la superstițiile și cutumele batranelor alei de la marginea orașului. Urmărind indiciile oferite de fragilul fluture de hârtie descoperit în apartamentul lui Kaili, Mei se apropie nu doar de rezolvarea cazului, ci și de confruntarea cu demonii propriului sau trecut.”

Mei și Lin sunt personajele principale și cam până la jumătatea cărții, fiecare are câte un capitol dedicat. După care naratorul ne prezintă doar viața lui Mei care ajunge să fie fascinată de Lin. Cei doi nu se cunosc personal, dar Mei îl descoperă pe Lin tânăr și idealist prin intermediul a trei scrisori.

Ce mi-a plăcut?

Că am ajuns să gust un pic din atmosfera din China. În carte nu vei întâlnii burgeri și cartofi prăjiți, ci wotou, pao mo și ceai Oolong. Acestea sunt detalii care întregesc un tablou. Mai interesant este să afli despre cum au simțit ei masacrul din Piața Tiananmen din 1989.

Am lecturat extrem de rapid cartea și e potrivită pentru vacanță. Fără complicații, cuvinte alambicate și acțiune întortocheată. Întâmplările curg natural și sunt ușor de înțeles.

Ce nu mi-a plăcut?

„Fluturele de hârtie” e carte polițistă. Mi-e greu să spun dacă m-a ținut în suspans sau nu pentru că am citit-o foarte repede.

Îmi place să termin cărțile repede, dar nu-mi place să simt nevoia de mai mult, așa cum s-a întâmplat cu finalul.

Pe la capitolul 34 bănuiam făptașul, totuși pentru un astfel de final aș fi simțit nevoia de mai multe detalii. De mai multă empatie pentru cititorul care s-a atașat de personaje. Mi-a lăsat un gust amar.

Finalul mi s-a părut grăbit, ca și când scriitoarea și-a terminat limita de cuvinte impusă de editură și a vrut să încheie cartea. Făptașul nici nu a încercat să nege. Nici nu a plâns pierderile întâmplate în viața lui în așa fel încât să sfărâme sufletul cititorului. Potențial ar fi avut să fie genul de carte la al cărui final să plângi, după care să înțelegi că „asta e viața”. Nu am simțit catharsisul, această forță de a dărâma un personaj pentru ca cititorul sau spectatorul să se simtă norocos, înălțat.

Oricum, până acolo, cartea chiar m-a binedispus și dacă o ai în bibliotecă, poți să-i dai o șansă într-un moment de plictiseală. Poate sunt subiectivă și în legătură cu finalul pentru că ce înțelegi e că viața nu e dreaptă, iar noi am cam fost obișnuiți cu happy end.

Un pic despre scriitoare

Cred că o astfel de carte nu ar fi putut fi scrisă decât de un om care a gustat evenimentele politice din vremurile respective. Deși doar un copil, Diane Wei Liang, născută la Beijing, a fost împreună cu părinții într-un lagar de muncă într-o regiune îndepărtată a Chinei. În studenție a participat la Mișcarea pro-democrație și la revoltele din Piața Tiananmen. În prezent, locuiește în Londra și predă management în SUA și Marea Britanie.

Cum alegi cartea potrivită?

2

Nu știu de ce mi-a plăcut întotdeauna să citesc. E o magie și un entuziasm care mă cuprinde atunci când intru în lumea personajelor. Mi se întâmplă asta și cu filmele, și cu serialele, dar marea mea iubire vor rămâne cărțile pe care le alegeam cu instinctul inteligent al copilului. Acum nu mai e așa, timpul meu e prețios, iar alegerea unei cărți cântărește mult.

Editare personală

Ce m-a determinat cu adevărat să scriu articolul acesta a fost faptul că am auzit un prieten zicând: ”Nu îmi place să citesc, dă-mi tu ceva la care să nu mă plictisesc”, așa că m-am gândit. Cum găsești cartea potrivită pentru tine? De existat, sigur există, și nu doar una.

  • Trebuie să identifici genul de cărți care îți plac: de ficțiune, romantice, despre călătorii, poate de poezii? Din păcate, aici exercițul e cheia și trebuie să ai răbdare. Mie nu îmi plac cărțile “în general”, îmi plac anumite subiecte, genuri. Îmi plac cărțile care îmi spun ceva, în care mă identific sau în care descopăr un univers pe care eu nici nu mi l-aș fi putut imagina. Poate e mai ușor de identificat dacă te gândești la cum ești tu. Te emoționezi la un film de dragoste? Atunci, poate e o idee bună să alegi o carte din această categorie, ca după ce ai prins gustul să mărești ”raza de căutare”.
  • Află părerile celorlalți. Dacă toți oamenii din jurul tău îți recomandă o carte, e foarte posibil să-ți placă.
  • Încearcă să intri în lumea cărților citind ceva foarte cunoscut. Toți am auzit de anumite titluri și autori, cum ar fi Harry Potter si piatra filosofala – Volumul I, chit că e pentru copii. S-ar putea să te surprindă.
  • Citește descrierea cărții! Dacă ceva nu îți place, nu te apuca de ea, nu atunci când abia începi să-ți cultivi gustul, după aceea, s-ar putea să fie chiar interesant să te lași impresionat de cărți care nu sunt în zona de confort.
  • Citește recenzii online înainte de a achiziționa o carte.
  • Citește în funcție de moment. Dacă ești pe plajă, de exemplu, nu îți lua la tine o carte filozofică sau foarte complicată. Ceva simplu, care să te relaxeze e mai indicat, la fel cum cred că ar trebui să fie și lectura de: metrou sau autobuz. Nu e chiar mediul în care să înveți despre Einstein, nu? Poate doar dacă ești student la fizică.

Tot ce mai ai de făcut e să intri pe site-ul tău preferat de cărți online și să o cauți pe cea care te va face, după ce ai închis ultima pagină, să simți că ai pierdut un prieten.

„Inima nu face riduri” și „Nuanțe de piper și ciocolată” – SIONO Editura

3

Inima nu face riduriLife happens” și „Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is” sunt două volume, cele mai noi apariții de la editura SIONO, care cuprind în paginile lor povești de iubire scrise de oameni extrem de talentați. Cel puțin așa cred că sunt. N-am apucat încă să le citesc, dar o voi face și voi alege să scriu despre poveștile care mă impresionează. 

Al meu Facebook freamătă de postări despre aceste două cărți. Mulți cunoscuți, bloggeri au povești care au fost alese să facă parte din cele două antologii. Dacă pentru unii scriitori a fost debutul, alții au publicat înainte chiar și romane. 

Pentru mine nu e prima poveste publicată (apar câteva povești de-ale mele și în antologia Ad Infinitum II), dar e una dintre cele foarte dragi mie. Am scris-o înainte de a afla de proiectul SIONO, cu mult înainte chiar, când îmi propusesem să scriu pentru copii. Mi-am dorit ca povestea mea, după ce este citită, să lase senzația pe care o ai când închizi cartea „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry. Sigur că e departe de a fi o capodoperă ca „Micul Prinț”, dar avem tot dreptul să ne alegem modele, nu-i așa? Iar eu, cred că am reușit ca povestea să fie potrivită și copiilor, dar mai ales oamenilor care pot înțelege ce înseamnă dragostea inocentă. Poate mă însel, poate nu e deloc o poveste pentru copii. Mulți autori încep să scrie ceva, cu un anumit gând, ca la finalul scrierii să descopere că rezultatul e unul la care nici nu s-au gândit.

Margaret Atwood spune în al ei MasterClass că datoria scriitorului este de-aș face povestea cât mai verosimilă (adică, cititorul să creadă plauzibil ce se întâmplă, chiar dacă personajele sunt iepuri sau, în cazul meu, personajul principal este o floare), își va da seama mai târziu în ce gen se încadrează. În episodul 17 Margaret Atwood susține că s-ar putea să fie un avantaj în a nu ști în ce gen se va încadra scrierea ta înainte de a o scrie, pentru că atunci, înconștient s-ar putea să combini două genuri și să dai cărții un farmec aparte. Sincer? Iubesc ideea de a scrie „în gol”, căci ideea ca personajele să trăiască, să li se întâmple lucruri care le schimbă, iar eu să descopăr împreună cu ele, îmi dă satisfacția pe care mi-o oferă și cărțile atunci când citesc. Sunt cu siguranță un penser, adică un scriitor care scrie fără să-și facă outline, fără o schemă bine stabilită de dinainte. Stephen King este un astfel de autor.

Povestea mea se numește „Toporașul îndrăgostit”. Am schimbat titlul înainte de a trimite-o editurii. Vreo doi ani a stat în documentul Word cu titlul „Doamna cu Apa”, dar am simțit că cel a cărei viziune o aflăm, cel prin ochii căruia surprindem realitatea din poveste, merită să se afle în titlu. Îndrăgostitul a câștigat pentru mine teren și-n fața muzei (o altă floare), dar și în fața destinului reprezentat prin Doamna cu Apa. De data aceasta nu muza îi dă viață îndrăgostitului, ci ea există pentru că el o vede astfel.

Toporașul îndrăgostit” așteaptă să-i fie citită existența în cartea „Inima nu face riduri” la pagina 142. Cărțile pot fi comandate de pe SIONO Editura, dar și pe Emag. Iar eu mă gândesc ca după ce le citesc să le fac cadou, să organizez un giveaway, dar aștept să-mi spui tu dacă ți se pare o idee bună. 

Pentru încheiere vă las un citat din povestea mea

Doar ca să înțelegeți la ce se rezumă cunoștințele și experiența unui toporaș al cărui nume nu-l aflăm, căci nu e important. Contează mai mult pasiunea lui.

prin grădină umpla o legendă cu un trandafir extrem de frumos care a ajuns celebru într-o reclamă la dulceață