Având vacanță destul de lungă am mers câteva zile la părinții mei. Oricât de plăcut ar fi să stai să socializezi și să faci strategii la jocuri de socializare, tot sunt momente în care te trezești singur în cameră. Așa că am ajuns să mă uit la bibliotecă. Majoritatea cărților le-am citit în liceu, perioadă în care am devorat cele mai multe romane. Am văzut „Fluturele de hârtie” de Diane Wei Liang și mi-a atras atenția faptul că nu părea deschisă. Din descriere pare o lectură ușoară – chiar e –, dar ce cred că m-a oprit în liceu să o parcurg e faptul că e volumul II al unei serii Mei Wang. Nu cred că au avut mare succes la noi, motiv pentru care nici nu știam de existența acestei cărți.

M-am gândit că poate o ai și tu în bibliotecă și oscilezi dacă să o citești. Părerea mea e că se citește atât de repede, încât dacă te plictisești, poți să-i dai o șansă.

Despre ce e vorba în carte?

Descrierea oficială e aceasta:

„Într-o societate care nu și-a rezolvat problemele cu trecutul, aflarea adevărului este o afacere riscantă.

După șapte ani de muncă forțată prizonierul  3424, considerat reeducat, este eliberat din lagăr. Dar tânărul Lin, unul dintre studențîi condamnați în urmă masacrului din piață Tiananmen, este un om schimbat în mai multe feluri. Bântuit de amintirile anilor de detenție și ale evenimentelor care l-au adus acolo, se îndreaptă spre Beijing pentru a înfruntă demonii trecutului o dată pentru totdeauna.

În inima capitalei, Mei Wang încearcă să facă față atât îndatoririlor familiale, cât și provocărilor aduse de conducerea unei agenții de investigații într-o țară în care detectivii particulari sunt în afară legii. Dar când superbă Kaili dispare, domnul Peng, președintele casei de discuri pentru care cântăreața lucra, ii face lui Mei o oferta pe care nu o poate refuză.

Investigația o poartă din lumea strălucitoare și bogată din centrul Beijingului modern, până la superstițiile și cutumele batranelor alei de la marginea orașului. Urmărind indiciile oferite de fragilul fluture de hârtie descoperit în apartamentul lui Kaili, Mei se apropie nu doar de rezolvarea cazului, ci și de confruntarea cu demonii propriului sau trecut.”

Mei și Lin sunt personajele principale și cam până la jumătatea cărții, fiecare are câte un capitol dedicat. După care naratorul ne prezintă doar viața lui Mei care ajunge să fie fascinată de Lin. Cei doi nu se cunosc personal, dar Mei îl descoperă pe Lin tânăr și idealist prin intermediul a trei scrisori.

Ce mi-a plăcut?

Că am ajuns să gust un pic din atmosfera din China. În carte nu vei întâlnii burgeri și cartofi prăjiți, ci wotou, pao mo și ceai Oolong. Acestea sunt detalii care întregesc un tablou. Mai interesant este să afli despre cum au simțit ei masacrul din Piața Tiananmen din 1989.

Am lecturat extrem de rapid cartea și e potrivită pentru vacanță. Fără complicații, cuvinte alambicate și acțiune întortocheată. Întâmplările curg natural și sunt ușor de înțeles.

Ce nu mi-a plăcut?

„Fluturele de hârtie” e carte polițistă. Mi-e greu să spun dacă m-a ținut în suspans sau nu pentru că am citit-o foarte repede.

Îmi place să termin cărțile repede, dar nu-mi place să simt nevoia de mai mult, așa cum s-a întâmplat cu finalul.

Pe la capitolul 34 bănuiam făptașul, totuși pentru un astfel de final aș fi simțit nevoia de mai multe detalii. De mai multă empatie pentru cititorul care s-a atașat de personaje. Mi-a lăsat un gust amar.

Finalul mi s-a părut grăbit, ca și când scriitoarea și-a terminat limita de cuvinte impusă de editură și a vrut să încheie cartea. Făptașul nici nu a încercat să nege. Nici nu a plâns pierderile întâmplate în viața lui în așa fel încât să sfărâme sufletul cititorului. Potențial ar fi avut să fie genul de carte la al cărui final să plângi, după care să înțelegi că „asta e viața”. Nu am simțit catharsisul, această forță de a dărâma un personaj pentru ca cititorul sau spectatorul să se simtă norocos, înălțat.

Oricum, până acolo, cartea chiar m-a binedispus și dacă o ai în bibliotecă, poți să-i dai o șansă într-un moment de plictiseală. Poate sunt subiectivă și în legătură cu finalul pentru că ce înțelegi e că viața nu e dreaptă, iar noi am cam fost obișnuiți cu happy end.

Un pic despre scriitoare

Cred că o astfel de carte nu ar fi putut fi scrisă decât de un om care a gustat evenimentele politice din vremurile respective. Deși doar un copil, Diane Wei Liang, născută la Beijing, a fost împreună cu părinții într-un lagar de muncă într-o regiune îndepărtată a Chinei. În studenție a participat la Mișcarea pro-democrație și la revoltele din Piața Tiananmen. În prezent, locuiește în Londra și predă management în SUA și Marea Britanie.