Te-ai gândit vreodată cum ar fi să nu poţi să-ţi treci mâna prin părul persoanei iubite? Să nu poţi să-i simţi respiraţia pe umăr într-o zi de vară când te ţine strâns la piept? Dacă nu, când vei citi “La cinci paşi de tine” o vei face. Şi dacă a fost vreun moment în care ai vrut să iei mâna cuiva în a ta, să-i trasezi conturul şi să-i spui ce simţi, dar nu ai făcut-o, te vei gândi că ar fi trebui să o faci, să profiţi de avantajul că poţi, spre deosebire de Stella şi Will, doi adolescenţi cu fibroză chistică, boală care le afectează viaţa atât de mult, încât se văd nevoiţi să renunţe în anumite distracţii tipice celor de vârsta lor, şi să-şi petreacă timpul între pereţii albi ai spitalelor cu vesta Afflo care să-i ajute la “desprinderea mucusului”.

Persoanele cu fibroză chistică pot avea relaţii cu cei care nu sunt bolnavi, dar între ei, trebuie să păstreze regula “celor 6 paşi”. Dar ce faci când o fată organizată şi un băiat rebel cu fibroză chistică se îndrăgostesc? Mai mult decât atât, Will are B. cepacia, o bacterie care nimiceşte şansele la transplant de plămâni pentru oricine cu fibroză chistică, deci, inclusiv speranţa la viaţă, căci, până la urmă, pe funcţionarea deficitară a plămânilor se bazează această boală.

Cartea nu e o pledoarie asupra bolii, nu e un manual, deşi a fost scrisă cu gândul la cei care se confruntă cu fibroză chistică, boală despre care încă nu se ştiu suficiente şi care nu are tratament. În centru e povestea de iubire imposibilă dintre Stella şi Will, iar în jurul acesteia guvernează relaţiile de prietenie, poveştile de familie ale fiecăruia şi instinctul de supravieţuire, care există chiar şi în viaţa celor care se nasc pregătiţi să moară.

Scriitorii

Rachael Lippincott a scris cartea după scenariul lui Mikki Daughtry şi Tobias Iaconis, consultându-se permanent cu aceştia. Am înţeles că filmul transmite emoţie, dar eu nu l-am văzut, însă din trailer pare promiţător şi în concordanţă cu acţiunea cărţii.

Rachael Lippincott a început să reprezinte interes ca autoare datorită acestui bestseller. În paralel cu cariera de scriitoare, se ocupă de un food truck împreună cu iubitul ei.

E o poveste adevărată?

“La cinci paşi de tine” o are ca inspiraţie pe Claire Wineland, vloggeriţă şi speaker motivaţional, care a înfinţat o fundație pentru sprijinirea celor cu fibroză chistică şi familiile acestora. Claire a murit din cauza complicațiilor unui accident vascular în septembrie 2019, la scurt timp după o operaţie de transplant de plămâni. Personajul Stella are canal de YouTube, la fel ca Claire, dar este evident că în carte nu este viaţa lui Claire, în schimb, pare mult mai apropiată de povestea cuplului Katie şi Dalton Prager. Claire cunoştea povestea celor doi când a discutat cu autorii scenariului. De altfel, povestea lui Katie şi Dalton a fost intens mediatizată în presa străină, în 2015.

Asemănări există între povestea cuplului din carte şi cel al lui Katie şi Dalton, cea mai evidentă fiind că ambii aveau fibroză chistică, iar Dalton era infectat şi cu Burkholderia cepacia. Există şi multe diferenţe, cuplul real s-a întâlnit pe internet şi au ales să se vadă faţă în faţă şi să aibă o relaţie, în ciuda faptului că medicii interzic apropierea între pacienţii cu fibroză chistică. Stella şi Will se întâlnesc în spital, şi, pare iniţial, că nu vor găsi niciun numitor comun. Ajung, cumva, fără voia lor, să se îndrăgostească.

Deznodământul cărţii şi cel a poveştii de iubire dintre Katie şi Dalton este complet diferit. Dacă voi alege să nu-ţi spun finalul cărţii pentru a îţi oferi ţie plăcerea de a-l descoperi, în povestea reală, tulburător, dar previzibil, cei doi nu au supravieţuit, chiar dacă ambii au primit plămâni noi.

Stella şi Will

Dacă ar fi să definesc printr-o frază ce cred despre povestea celor doi adolescenţi fictivi, Stella şi Will, ar fi: iubirea nu te întreabă când să vină sau pe cine să aleagă, pur şi simplu, se întâmplă.

Stella vine din copilărie la acelaşi spital şi se simte ca acasă. Optimistă şi luptătoare, ea îşi organizează medicamentele în ordine alfabetică, creează o aplicaţie care să le reamintească celor bolnavi când şi ce tratament urmează să facă, are un canal de YouTube despre fibroză chistică. Stella se gândeşte permanent la oamenii din jurul ei, mai ales la părinţi, iar pentru aceştia îşi doreşte să supravieţuiască.

Will e rebel şi, încercând o mulţime de tratamente experimentale pentru B.cepacia, se simte fără speranţă. Tot ce îşi doreşte e să vadă lumea, să iasă dintre pereţii albi ai spitalelor şi să călătorească.

Cei doi protagonişti ajung să se schimbe unul pe altul, experimenteză prima iubire din viaţa lor, iar distanţa obligatorie devine un chin: “Pentru prima dată simt întreaga povară a fiecărui centimentru, a fiecărui milimetru din cei şase paşi dintre noi. Îmi strâng pulovărul mai aproape de corp şi întorc privirea spre teancul de saltele de yoga din colţ, încercând să nu dau atenţie faptului că distanţa aceasta va exista întotdeauna.”

Titlul cărţii

Vine de la regula enunţată de Cystic Fibrosis Foundation (Fundația Fibrozei Chistice) asupra faptului că pacienţii cu fibroză chistică trebuie să păstreze o distanţă de cel puţin 6 paşi între ei. De ce totuşi în titlu sunt 5? Afli citind cartea!

Citatul preferat

Dintre atâtea citate minunate am ales să notez unul în telefon, care mi se pare că e fraza care ascunde întregul curs al vieţii, indiferent dacă suferi sau nu de vreo boală incurabilă.

“O să mor eu sau o să moară ei, iar rutina asta în care unii mor şi alţii îi plâng o să continue la nesfârşit“

Singura destinaţie precisă a vieţii, indiferent de cine eşti, este moartea. Dacă e ceva ce toate generaţiile lumii, indiferent de condiţii, au în comun, este ciclicitatea vieţii: pierzi oameni dragi, iar oamenii cărora le eşti drag te vor pierde pe tine.

Concluzii

S-ar putea să fie momente în care plângi, momente în care râzi, dar ce e cert e că e acel gen de carte care te face să-ţi aminteşti că eşti un norocos. Exişti, trăieşti, iar asta e tot ce contează, şi e suficient pentru a te bucura de clipa prezentă.

O recomand oamenilor cărora le place să plângă. E potrivită tinerilor şi e o lectură uşor de parcurs. Dacă totuşi te aştepţi la inedit, s-ar putea să fii dezamăgit. “La cinci paşi de tine” nu e mai mult decât promite. E o carte despre adolescenţi şi iubire imposibilă.

Mie, povestea celor doi adolescenţi care nu se pot atinge, dar îşi doresc, mi-a reamintit cât de norocoasă sunt, dar şi că e cazul să apreciez orice în viaţă, chiar şi o atingere, căci alţii nu o pot avea.