Una dintre plăcerile mele, nevinovate deocamdată, este de a scrie, iar când asta îți place, te macină, cauți tot felul de portițe pentru a ajunge să scrii, blogul fiind una dintre ele, iar o alta a fost și articolul ăsta, când am descoperit concursul de la Guerrilla, Vocea Ascultătorului. Am trimis textul pe 4 noiembrie, cu câteva minute de termenul limită.
Cum ar arăta o zi din viața ta dacă ai aparține sexului opus?
Sunt fată, poate femeie pentru unii, poate copilă pentru alții, așa aș fi și ca bărbat: oglinda societații, personalizată în cazul de față cu: băiat, bărbat și copil. Din când în când, aș avea sclipiri autentice, aș fi eu, așa cum nimeni nu ar putea să mă cunoască, atunci s-ar putea să plâng sau să țip. Ar fi în regulă, mi-aș scoate plușul ascuns sub pat, dând totuși boxerii și șosetele la o parte, poate chiar amintindu-mi că unele trebuie spălate, și l-aș îmbrățișa pentru că aș fi un bărbat cu o latură emoțională puternică. Nu aș putea fi altfel decât un sensibil cu o mie de măști.
O zi din viața mea de bărbat ar fi obișnuită, m-aș trezi cu Beyoncé care s-ar dezlănțui la prima oră prin alarma mea cu “If I were a boy” doar ca să nu uit ce-și doresc femeile de la noi, și pentru că e mai bine să te trezească Beyoncé, decât Morning Flower sau cocoșul la 5 dimineața, ca în copilărie. Aș merge la baie cu bustul gol, fără două bile grele pe care aș fi îngrijorat că le văd vecinii. Și ce dacă mi-ar vedea bufnița de pe piept? Să dea vina pe tata, el avea părul negru și des ca un vârcolac, mama îi spunea: “ursulețul meu”. Ajuns în fața oglinzii m-aș chinui să-mi aranjez părul cu gel, aceeași moștenire, deci aș arata ca tata. Probabil doar dinții ar fi ca ai mamei, dar nu genetica ar fi responsabilă, ci faptul că trăgeam de bomboanele de pe băt, rupându-le cu dinții din față. Nu aș pierde ore pictându-mi fața cu îndemânare, cel mult m-aș spăla pe dinți, iar dacă nu uit, și pe ochi. Dimineața aș mânca mult, atunci când nu aș fi în fugă pentru a ajunge la birou. Probabil aș mânca mult tot timpul gândindu-mă că bărbații au voie să consume 2500 de kcal pentru o viață sănătoasă. Am voie să mănânc cu o ciocolată în plus față de fetele din jurul meu.
În metrou aș ceda locul unei fete drăguțe uitându-mă cât de seducător aș putea la ea, dar, probabil, aș părea doar ca cineva care a rămas cu gâtul înțepenit. În unele zile, aș avea noroc, fata drăguță mi-ar da numărul, datorită gelului de păr, desigur! Intr-o zi obișnuită, totuși, doar m-aș plânge în gând că mi-e somn de pic din picioare și mai bine îi cedam locul babei cu 5 plase în mână decât blondei cu telefonul folosit pentru a se uita la farduri sau rochii. Bărbat fiind, nu aș pierde o avere pe farduri și nu aș face diferența între primer sau mascara, aș stii totuși cum arată rujul.
La birou aș bea cafea gratis și i-aș da o pastilă de stomac unei colege care e in acea perioadă a lunii. Aș fi genul de tip care umblă cu pastile doar pentru că mama e farmacistă și a reușit să-l sperie rău de tot. M-aș uita cu milă la colega care arată ca atunci când mă lovesc în stomac cu un colț de birou. Rectific! M-am pripit! Arată ca cineva care primește un șut între picioare. Săraca! I se întâmplă asta o dată pe lună?
Seara, mi-aș suna bunica să-i spun că o iubesc, și mama să o întreb dacă poate să-mi trimită ceva pachet cu mâncare la capitală. E greu și cu salariul aici!
Noaptea, aș merge cu băieții în club și m-aș lăsa captivat destul de ușor de două picioare lungi și descoperite, ca spre dimineață, mai sărac în buzunar, dar mai bogat vizual mi-aș da seama că probabil a fost o clientă falsă care și-a luat comision pe toată băutura pe care i-am cumpărat-o. Oricum nu aș știi ce culoare au ochii ei, dar cu siguranță are cupa D la sutien. Am o soră, aș știi cupele la sutien pentru că am auzi-o toată copilăria plângându-se că poartă cupa A. În copilărie nu înțelegeam. ”A” nu e cea mai bună notă în sistemul american? Oricum, nu aș mai fi făcut gluma asta cu nicio femeie după ce m-am ales cu un tablou în cap de la sora mea. Nu o fi fost tabloul cu sutiene, dar sigur a contribuit la a îmi intra în cap toate informațiile necesare.
Ajuns acasă nu m-aș gândi să mă demachez , nici să folosesc cremă hidratantă. Probabil aș regreta peste ani, dar aș fi hotărât să-mi las barbă când nu m-aș mai recunoaște în oglindă. Aș spera să fie la 80 de ani, și puștii să mă confunde cu Moș Crăciun.
De Ziua Internațională a Amabilității, de pe 13 noiembrie, Editura SIONO și-a invitat urmăritorii să scrie un text despre amabilitate în comentarii.
Nu mai scrisesem de mult timp, așa că am acceptat provocarea și au ieșit următoarele cuvinte care cumva sau „necumva” formează o poveste.
Ce-mi plac poveștile, mereu îmi amintesc atunci când scriu.
Mereu uit atunci când nu scriu, iar adevărata problemă este că mai mult decât să scriu, NU scriu.
Se spune că într-o altă lume, în care luna era din culori cerate la fel ca pădurea de sub ea, existau niște ființe mici, un fel de pitici, extrem de răutăcioși. Stricau totul în jur. Ce le ieșea în cale se murdărea cu-n gri ca de piatră. Dar n-a durat mult și un cutremur puternic i-a scuturat de i-a băgat în coșul de gunoi. Căci erau rămășițele creionului ce tocmai fusese ascuțit deasupra desenului creat cu amabilitate de o fetiță dornică de-a face un dar.
Sigur că desenul purta încă dâre gri printre crengile desenate. Dar asta n-a oprit-o să-l arunce, împăturit în patru, pe balconul vecinului din dreapta. Știa că așa îl va descoperi Dariu care în ziua respectivă se supărase că nu s-a putut duce la parcul de aventură din pădure, preferatul lui.
Dimineață, abia îmi deschid ochii că mirosul de cafea mă învăluie. Vreau să-l îmbrățișez pe A., dar dau doar de pernă. E bună și asta, o strâng puternic în brațe. Mă lovește realitatea! Mirosul de cafea, atât de îmbietor, e conectat de A., el e responsabilul! Teleghidată, ca în desenele animate când un miros capătă o culoare și târăște personajul după ea, exact așa, vârful nasului meu e prins de o funie imaginară creată din aroma înviorării și mă atrage în bucătărie, unde două cești de cafea mă privesc, parcă, așteptând să fie devorate.
A. nu e nicăieri. L-aș căuta, dar ceașca îmbrăcată într-o spumă fină mă atrăge mai tare. Dacă e o farsă? Dacă mi-a pus laxativ? Mă uit pe ecranul telefonului, nu e 1 aprilie. Ar trebui să fiu în siguranță. Suficient mi-e gândul ăsta să încep să-mi afund buzele în una dintre cești.
-Latte Machiato, exact cum îți place, aud o voce divină și două brațe mă prind de talie.
Mă uit la ecranul espressorului, observ o mulțime de optiuni, mai exact 15. Îl privesc pe A. cu ochii mijiți.
– Funcționează. Cafeaua asta e un magnet! Am simțit-o din vis.
– M-ai visat, iubito? mă întreabă vizibil ușurat. A scăpat de o ceartă pe motive că nu m-a consultat înainte sau că a intrat în economiile noastre. Dar cum să mă supăr când invenția asta, a aparatelor de făcut cafea mi se pare printre cele mai tari ale lumii? Probabil de asta oamenii s-au gândit să inventeze espressorul încă din anul 1884.
– Am visat-o pe ea, cafeaua asta!
Și-a luat ceașca bosumflându-se, dar nu a durat mult, cred că i-a trebuit o sorbitură doar, ca fața să i se lumineze.
– Dar când l-ai montat? l-am întrebat curioasă.
– Am avut ajutor.Dacă îl înregistrezi ți se oferă asistență la instalarea și montarea lui, să fii sigur că faci totul cum trebuie.
– Iar eu nu m-am trezit?
– Se pare că la tine doar cafeaua funcționează, iar cum asta e una foarte bună, uite că și doar mirosul a fost suficient.
M-am strâmbat la el și am început să analizez noul nostru ajutor de dimineață, nu de alta, dar mai știți reclama: ”Cand nu esti tu ia un Snickers?”, așa e pentru mine o cafea bună, e un fel de poțiune care din Medusa, din mitologia greacă, mă transformă în Atena, zeița înțelepciunii. E suficientă o sorbitură ca în mintea mea să înceapă să se lege ideile, cuvintele și să simt că sunt un izvor inspirațional. Imagini cu mine copil se derulează pe repede înainte în mintea mea: eu la ora de lucru manual când lipeam boabe de cafea pe o felicitare, iar din trei lipite, una dispărea în gura mea sau când am încercat să-mi imit părinții care, pe vremea aia, făceau cafeaua la ibric. Evident că nu am lăsat apa să fiarbă, dar eram atât de mândră de surpriza pe care le-am făcut-o că s-au prefăcut că le place. Apoi, în facultate, cafeaua devenea combustibilul tuturor în sesiune, dar ca să-mi opresc avalanșa de amintiri, prefer să mă îndrept spre noua achiziție: espressorul automat Saeco Xelsis SM7683/00. Mă joc pe ecranul tactil și-mi place foarte mult că poți să-ți personalizezi cafeaua și chiar să memorezi opțiunile alese. Intru pe site-ul www.magNet.ro și citesc toată descrierea. Sunt impresionată, intră și tu dacă vrei să afli despre tehnologia LATTE PERFETTO, care se ocupă ca spuma de lapte să fie atât de cremoasă că rămâi cu ea suspendată pe buza superioară (e o metaforă, rujul tău e în siguranță) sau cum de RÂŞNIŢELE CERAMICE extrag cea mai bună aromă din boabele de cafea. Nu vreau să-ți răpesc din bucuria de a descoperi tu, dacă ești interesat, așa că mă opresc aici din reproducerea descrierii.
Ce e drept, prețul este destul de mare, clar prietenul meu s-a întrecut pe sine. Există și alte modele performante din care poți alege, dar trebuie să recunosc că eu sunt fericită cu decizia luată, așa avem cafeaua făcută simultan. Cu avântul unui copil ce a primit o acadea nu m-am putut abține să nu-i propun:
-Hai să ne chemăm toți prietenii! Fiecare va primi ce sortiment de cafea își dorește.
-Nu aici, iubito!
– Dar unde?
– Mai știi localul ăla drăguț din centru pe care l-ai văzut tu și ai zis că ar fi super un spaţiu de socializare acolo?
Dau din cap fără să înțeleg unde vrea să ajungă.
– L-am închiriat! Vom avea micul nostru spaţiu de distracţie! Vom aduce jocuri, cărți și espressor pentru cei care vor să-și înceapă ziua bine.
– Glumești, mă surprind cu vocea tremurândă.
– Ba deloc!
M-am îndreptat spre espressor și l-am luat în brațe.
– Dar eu îl vreau acasă!
– Ăsta rămâne aici, alegem altele.
– Tu ai moștenit o avere și nu-mi zici mie?
– Cred că e timpul să investim în noi și să-i ajutăm și pe alții să aibă zile frumoase. Ne vom consolida vechile prietenii și vom cunoaște oameni noi.
– Asta e cea mai frumoasă dimineață! Tu, vești bune și o cafea demențială!
– Să vezi ce cafele demențiale vom oferi noi! Oamenii se vor simți ca acasă, iar noi le vom pune piesele: N.O.H.A. – Tu Cafe´, One Cup of Coffee a lui Bob Marley, The Cranberries – Wake Up and Smell the Coffee. Zi și tu una!
– Urma – Buy Me With a Coffee!
– Am făcut-o deja, iubito!
– Bine! Atunci eu voi striga de fiecare dată versurile turcești: ”Cafeaua are alți nuri decât vinul/Sângele ei oacheș îți ațâță chinul/E fără de pereche să atragă mușterii/Fierbinte când se-arată, o vrem cu toții ca dilii”
– Am înțeles! Vrei să nu vină nimeni…
– Da! Să fim doar noi doi și-o cafea neagră, așa cum zice și Sorescu: “O cafea neagră voi servi, totuși/ Din mâna ta.”
Degeaba aștept o replică amuzantă despre romantismul meu sau firea poetică. Nimic! A. e absorbit de ecranul tactil pe care apasă pentru un cappuccino.
Tu cum îți bei cafeaua? Ce amintiri te leagă de licoarea brună?
Articol redactat pentru Spring SuperBlog 2019 Sursa fotografiilor: www.magNET.ro (Profimatic SRL)
Mă uit încă o dată, încă o dată și tot așa: ba pe foaia mâzgălită cu pix și pătată ușor cu cafea în colț, ba în ecran la site-ul loteriei naționale. Mă frec la ochi și îmi fac vânt cu hârtiuța subțire. Am început să țopăi. În sfârșit puteam să-mi cumpăr apartamentul visurilor, iar totul stătea într-o bucată de hârtie care costase doar 5 lei. Din 5 lei, eu aveam să am patru camere, o bucătărie imensă și o baie pe care aveam să o umplu cu lumânări parfumate. Nu am ezitat, am accesat site-ul de anunțuri în care am încredere:
”Server was not found”
Ce Dumnezeu? Mi-am tras repede jacheta pe mine și am fugit la chioșcul de ziare. Nici măcar un ziar cu anunțuri nu era pe raft. Răsfoiesc repede câteva ziare, nicio pagină dedicată vânzării. Acum s-au găsit oamenii să nu aibă chef să vândă? Am început să respir greoi. Aveam o mulțime de bani, în 6 numere, 6 amărâte de numere, dar nu aveam posibilitatea de a alege apartamentul visurilor?
– Domnișoară, sunteți bine? m-a întreabat domnul în vârstă care pufăia din trabuc.
– Anunțuri de imobiliare nu găsesc?
– Nu aici. Am auzit că sunt niște protestatari la câteva străzi distanță, alătură-te lor!
Ce nepoliticos! Totuși, nu am plecat. M-am uitat insistent prin fumul pe care mi-l sufla în față.
– Mica publicitate a fost interzisă prin lege.
– Cum?
– Mica publicitate a dispărut, ce nu înțelegi?
Îmi dădeau lacrimile, nu știu dacă de la veste sau de la fumul cu care mă intoxicase.
Mi-a venit să întreb din nou: ”cum?”, ba chiar să-l strig din rărunchi, dar m-am întors cu spatele la omul arogant și mi-am scos telefonul. Trebuia să înțeleg termenul. Știam clar ce înseamnă publicitate, cel puțin din ce citisem știam că piața de publicitate e în creștere, dar ”mica publicitate”? Am încredere în dex, așa că m-am lăsat lămurită de el:
”PUBLICITÁTE s. f. Faptul de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informații în public; caracterul a ceea ce este public”
”Mica publicitate = rubrică a unui cotidian în care se publică anunțuri cu caracter particular”
Așadar, mica publicitate are legătură cu noi, oamenii simpli care vând, cumpără și caută ceva: o companie plăcută, o haină deosebită, un telefon funcțional sau, ca în cazul meu, un apartament. De ce ne-ar face statul una ca asta? De ce ar lăsa companiile să aibă monopol? Îmi este clar că odată cu dispariția anunțurilor publicitare, forța companiilor mari, care au reclame la televizor și branduri puternice, create în timp, va crește. Chiar și micile firme și artizanii, care mai apelează la anunțuri publicitare ca metodă de promovare ar fi îngropați. Cum se traduce asta? În prețuri mai mari, în faptul că vei găsi anumite produse doar în unele magazine care probabil vor face contracte de exclusivitate cu furnizorii.
sursa: pixabay.co
Odată cu dispariția micii publicități cumpărăturile online vor fi afectate, vor rămâne mult mai puține opțiuni, ceea ce ne-ar determina să ne mișcăm posterioarele dodoloațe la târguri și bâlciuri, la așa zisele ”vânzări de garaj”. Probabil s-ar înmulți numărul acestora și s-ar face cu program, de exemplu, în fiecare sâmbătă dimineața, cum e cu anumite piețe alimentare. În cazul meu, trebuie să merg la o agenție imobiliară, să răsfoiesc prin portofoliul lor cu prețuri umflate, pentru că ei sunt cam singura mea opțiune, ei și prietenii. Primul pas o să fie să-mi sun toți prietenii, ca să-i pun să-și sune toate cunoștințele și tot așa, până vor scoate apartamentul visurilor mele din pământ dacă e necesar. Oare dacă scriu pe blog ce îmi doresc de la apartamentul ideal se consideră ”mica publicitate” și voi primi o amendă cât toată suma câștigată la loterie?
sursa: pixabay.com
Anunțuri publicitare sunt chiar și cele de pe site-urile de socializare, care totuși au parteneriate și cu firmele mari. Știu, site-ul de socializare nu e un cotidian, dar e tot pe acolo, așa că dacă unele sunt interzise, sigur urmează și celelalte, așa că ne vom alege cu taxe lunare pentru a le accesa pentru că veniturile lor se vor micșora. Cum vom trăi fără să ne etalăm zâmbetele spălate cu pasta de dinți a castorului?
Până și ziarele și-ar pierde din farmec fără rubrica de mică publicitate. Sunt oameni care le cumpără doar pentru asta, de exemplu eu, care voiam să-l cumpăr pentru locuința visurilor. Știți legile absurde? E oficial! Asta e una dintre ele. Nu doar că anunțurile publicitare sunt utile, dar uneori, anunțurile sunt și foarte haioase, așa că te destinzi la nevoile și ofertele oamenilor, aflând până la urmă cum e lumea, cine sunt persoanele de lângă noi. Uite ce am găsit eu în Anunțul Telefonic și mi-a stârnit cel puțin un zâmbet, asta pe vremea când încă exista.
”Bună, te caut fată singură plinuță sau slăbuță”
”Caut doamnă adevarată între 25 si 45 de ani” – să înțeleg că în ziua de azi îți faci griji dacă e doamnă sau domn, îl înțeleg. Nu mă încadrez la vârstă că altfel… M-am pipăit, m-am ciupit, sunt adevărată, da, da, nici urmă de plastic sau componente metalice.
”Dacă nu ești interesată de portofelul meu si nu cauți pe Făt Frumos pe un cal alb aș vrea să ne cunoaștem” – nu, nu! Îl vreau pe doi cai, cică există acrobați care călăresc doi ”cai frumoși” deodată, în picioare.
Oare ar avea mai mult succes cu: ”Făt-Frumos, o caut pe Ileana Cosânzeana”?
Sursa: pixabay.com
Știu, nu e corect, am dat exemple doar de anunțuri matrimoniale, dar amuzante sunt în multe alte categorii, iar printre ele, poate găsești chiar rochia ideală pentru bal, ăla unde nu dai de Făt-Frumos, că cică nu se vrea găsit.
Știu că te-ai întristat că s-a interzis mica publicitate. Și ”Morning Flower”, alarma mea gălăgioasă, s-a supărat, căci m-a trezit. Partea bună e că nu au fost interzise anunțurile, există o grămadă, poți să-ți găsești apartament, job, haine, electronice și multe altele fără probleme. Cum ar fi putut fi interzise când există de atâta timp?
Partea proastă e că mi-am verificat biletul de la loto 6/49 și nu am nimerit nici măcar un număr din cele câștigătoare.
La masa rotundă, supraîncărcată de gustoase și colorate brioșe, acadele și bomboane, un grup de vreo 100 de copii se agită în jurul ei. Unii înfulecând cu poftă, alții concentrați în foaia sau tableta lor. Când dulciurile sănătoase, doar raw vegane, zahărul rafinat fiind interzis, nu se mai zăresc pe farfurii, poate doar mici firimituri rătăcite, copiii citesc propunerile scrise pe hârtie. Sunt copii deștepți, din toate colțurile țării ce fac parte din Măcinătorul de Probleme, gruparea ce se ocupă cu bunăstarea poporului. Cine i-a ales? Ei înșiși, în niște condiții totuși. Nu ai voie să faci parte din Măcinătorul de Probleme decât după ce ai învățat să citești, după un test de imaginație, la care nu pică nimeni oricum, neexistând calificative, fiind doar un mod de a-i cunoaște pe toți ceilalți și constă într-o prezentare pe care ți-o faci cum vrei tu, verbală, printr-un colaj sau de ce nu, printr-un filmuleț sau orice altă variantă mai ingenioasă pe care o poate găsi cineva. Selecția se face natural, cine nu face față și nu e potrivit, renunță singur. Trebuie să fii la școală. Pe care o începi la 9 ani. Până atunci părinții au scopul să te învețe tot ce știu. La școală nu îți spune nimeni alfabetul sau cum să socotești. Cărți de cultură generală, curiozități și istorie primești săptămânal de la Măcinătorul de Probleme, iar după ce le-ai citit, le înapoiezi, ca acestea să ajungă și la alții. Asta doar ca să te bucuri de mirosul paginilor, căci oricum ai avea toate pdf-urile necesare pe laptop, telefon și tabletă. Cărți ar putea fi pentru toată lumea, dar ceva îmi spune că Măcinătorul macină doar probleme, nu și copaci. Școala ar fi doar un mod de a rămâne în contact cu ceilalți, ar fi un prilej de comunicare și de a afla ce se întâmplă în jur, bineînțeles, cu jocuri. Neînțelegerile s-ar rezolva online, agresivitatea necesară copilului s-ar consuma în realitatea virtuală, acesta aflând foarte devreme diferența dintre cele două.
O întâlnire la Măcinătorul de Probleme decurge cu multe dulciuri sănătoase, cu o încălzire distractivă, care să dezmorțească mințile adormite, cu scaune confortabile și multă lumină pentru concentrare. După ce toți copiii au terminat de scris sesizările cu ce nu funcționează, nu doar după propriile dorințe, dar și din ce au aflat de la școală sau de la părinți, se discută cele care au apărut pe mai multe liste și se supun la vot rezolvările propuse.
Părinților nu le plângem de milă, ei nu muncesc, în niciun caz nu 8 ore pe zi. Unde le-ar fi viața? Doar vreo 8 ore e lumină afară. Adulții, considerați așa după 20 de ani, când au trecut de vârsta adolescenței, pot să aleagă să facă ce le place. Cui îi place să pescuiască să o facă, cine iubește animalele să le îngrijească, dacă bijuteriile îți fură privirea nu ai decât să confecționezi sau dacă arta e pasiunea ta, întotdeauna vor fi amatori de frumos. Materiale sunt din belșug, trebuie doar împărțite echitabil după dorințe.
Informațiile părinților cu imaginația copiilor ar crea un sistem politic nu doar colorat și gălăgios, dar și foarte, foarte atipic. Oferă responsabilitate copiilor și s-ar putea să te uimească, până la urmă dacă ei sunt viitorul, nu ei ar trebui să aibă cea mai puternică voce? Partea cea mai plăcută e că toți oamenii ar lucra împreună cu Conducerea Țării, până la urmă ce părinte ar fi împotriva propriului copil?
Dacă am ochii frumoși, fulgii îi sărută
Cu picături mai reci ca roua dimineții
Dacă am buze pline, zăpada le caută
Cu albul impecabil al cerului amiezii
Dacă am bucle multe, neaua le asmută
Cu duritatea lunii ce aparține serii
Dar eu nu am nimic, așa că nu mă atingi
Mă lași să stau pitită ca o fricoasă în crengi
Tot așteptând cu drag al primăverii ghiocel
Ce stă ascuns, cu dor amar, de iarna ce-i model.
Eram la cămin într-o cameră mică pe care o împărțeam cu o colegă și 4-5 gândaci. Uneori erau și 15 gândaci. Dacă colega mea pleca weekendul din cameră, gândacii ziceau să-mi țină companie și să-și tripleze numărul. Probabil, știau deja că eu îi las în pace, nu-i omor, dar nu despre gândaci vreau să scriu astăzi, nu e ca și când din salata imensă din care mâncam a căzut o frunză, iar brigada intitulată: “G’dacii” a venit cu antenele să o ridice și să o ascundă în crăpăturile podelei. Singura care a căzut, nu a fost frunza, ci eu, pe gânduri. Mă uitam la verdele salatei și nu puteam să nu conștientizez cât de preocupat ar trebui să fie omul pentru mediu, pentru a reduce consumul de combustibil clasic: petrol, gaz și cărbune. Așa că mintea îmi zbura la cât de utilă ar fi la cămin, care are zeci de camere, o izolație avantajoasă care să ne determine să reducem nevoia de încălzire iarna și să folosim mai puțin aer condiționat vara. Nici măcar becuri economice nu aveam, pentru că cele clasice erau mai ieftine (cum e și acum), iar studentului nu-i pasă de consumul în timp, având în vedere că cel fluorescent are viață mai lungă. Atunci, ca şi acum, vecinii de la cămin mai lasă şi becurile aprinse când pleacă din cameră doar pentru că nu plătesc curentul la finalul lunii, ci o sumă modică. Aşa e la cămin.
“Of, tu salată, câte trebuie să înduri! Și eu câte îndur cu toată căldura asta. Nu e de mirare că ne confruntăm cu încălzirea globală, doar ne-am mărit numărul la 7 miliarde de oameni. Acum 10 ani, eram doar vreo 3 miliarde. Iar noi oamenii, dragă salată, spre deosebire de tine, noi suntem vinovați de emisiile de CO2. Folosim combustibili fosili de parcă sunt de mâncare.”
– Iarăși vorbești cu frunzele? s-a amuzat Andreea, colega de cameră, plimbându-se prin fața mea cu o bucată imensă de friptură.
– Aia e o crimă.
– Hai că nu o mănânc pe Bambi.
– Nu, dar pe purcelușul Vasile da.
– Pe salata aia o doare, e vie. Dar lasă asta, hai să îți arăt eu în ce fel de casă vreau să mă mut după ce plec din cămin. Ai auzit de casa activă?
– O casă căreia îi cresc picioarele și-o ia la fugă?
– Spre viitor poate!
A scos telefonul şi mi-a arătat conceptul de casă activă. Salata mi-a rămas suspendată în furculiță pentru că: “produce mai multă energie decât consumă” și “un mare respect pentru mediul înconjurător” sunt frazele cheie care mi-au atras atenția. Există speranță și pentru supraviețuirea salatei.
– Dacă amărâta asta de cameră nu e în stare să ne ofere un climat interior sănătos și confortabil, casa activă ar trebui să ni-l poată oferi pentru că e axată în principal pe mediu, folosindu-se resurse preponderent regenerabile și are la bază conceptul de funcționalitate. Ce e și mai interesant e că spre deosebire de casa pasivă – care se numește așa pentru că modul în care se realizează încălzirea e unul pasiv, adică vine din însorirea fațadei, de la ocupanții ei sau alte sisteme de ventilare și aparate electromenajere – casa activă e cu un pas înainte pentru că poate capta și stoca energia solară pentru o utilizare viitoare. Dacă am fi vecine, ți-aș putea alimenta și ție casa cu energie.
– Până atunci, poți cel mult să-mi dai un energizant.
– Nu glumesc! Viitorul bate la ușă! Uite ce proiecte de case am găsit. Au variantă de casă verde, proiecte ecologice, case NZEB și multe altele.
– Casă NZEB?
– Net Zero Energy Buildings.
– Huh?
– Există și nZEB, care înseamnă near Zero Energy Building.
– Huh?
– Au legătură cu consumul de energie foarte redus, dar nu-ți bate capul cu asta, cred că oricum, nu ne vom mai baza pe aceste denumiri în curând, fiind doar cursul normal în care lumea trebuie să se îndrepte.
– Casă eficientă energetic sună foarte bine, dar cred că trebuie să fie foarte scump să ți-o construiești, am spus resemnată.
– Merită, având în vedere că în câțiva ani îți scoți învestiția, dar da, probabil tu vei sta în chirie o viață!
Andreea scoate limba ca un copil de cinci ani. Pentru cât de inteligentă era, câteodată mă întrebam, cine o primise la facultate?
– Hai dă-te din patul meu, că-mi iei aerul, am țipat la ea.
– Într-o casă din asta nu ți l-aș lua. Are sisteme de ventilație gândite pentru a asigura un climat sănătos chiar și iarna când nu deschizi geamurile.
– Hai! Dă-te o dată!
– Ofticoaso! Chiriașo!
Andreea mi-e un om foarte drag, dar avem o relație specială, dialogurile noastre decurg ca în ziua aia, reușind să-mi stârnească imaginația. Dacă omul a ajuns atât de departe încât să facă o casă cu consum aproape de 0, ba chiar care produce energie şi dispune, în general, de panouri solare și sisteme de colectare a apei de ploaie, o casă ce există atât pentru confortul nostru, cât și pentru binele mediului, cred că nu o să mai dureze mult până când vor găsi o soluție ingenioasă pentru fiecare doleanță de-a mea. Nu de alta, dar după discuția cu Andreea, mintea mi-a zburat într-un univers în care aș avea o casă care să iubească salatele la fel de mult ca mine, dar să fie și foarte inteligentă și să mă scutească de ridicatul de pe scaun pentru a stinge lumina, poate printr-un semnal vocal. Iar dacă mă scutește de acest ridicat, trebuie să mă stârnească la mișcare în camera plină cu aparate de fitness care folosesc energia solară transformată în electrică prin panourile fotovoltaice.
Ce am înțeles de la colega mea e că o astfel de casă activă trebuie să fie sustenabilă, ceea ce implică o orientare în funcție de punctele cardinale, dozarea luminii solare, existența ventilaței naturale și mecanice, folosirea de materiale naturale sau reciclabile, o izolație termică eficientă și folosirea energiei regenerabile.
Casa viitorului meu ar avea cărămizi din materiale plastice pentru că planeta nu poate suporta mai mult, aşa că va trebui să găsim metode tot mai eficiente de reciclare, deja există tehnologii în această direcție. Acestea ar fi din surse locale pentru ca distanța de transport să fie foarte scurtă. Poziționarea casei ar fi potrivită pentru ca panourile solare să funcționeze la capacitate maximă. Ferestrele ar fi suficient de multe pentru a oferi lumină naturală pe tot parcursul zilei, dar aș avea și jaluzele pentru a controla intensitatea ei, dar și supraîncălzirea pe timp de vară. Unde lumina directă a soarelui nu ar ajunge, aș folosi tehnologia tunelului solar care constă într-un canal de tip periscop care ajută ca razele solare să lumineze și acele spații.
Aş avea o mică seră în care să cultiv legumele preferate, aşa salata ar creşte sub ochii mei. Un perete al casei ar fi îmbrăcat în muşchi şi flori cu un sistem de irigaţii pentru a nu se ofili.
Printr-o aplicaţie mobilă, conectată la casă, aş avea acces la multe aparate şi obiecte, cum ar fi micul robot care ar face curăţenie după un program stabilit sau la comanda mea vocală. La fel şi blenderul care m-ar aştepta dimineaţa cu smoothie-ul făcut, căci imediat ar primi semnal de la telefon când am oprit alarma de dimineață. Patul mi-ar monitoriza somnul şi m-ar anunţa că am dormit prea mult sau prea puţin, mi-ar monitoriza respiraţia şi ar fi primul care realizează dacă e ceva în neregulă cu pulsul meu.
sursă: pixabay.com
Dimineața, în dreptul dressingului, pe baza hainelor care se află în el mi-ar apărea pe telefon cele mai bune opțiuni și combinații de haine pentru ocazia pe care am selectat-o eu: haine de zi, de seară, pentru petrecere, office etc. Printr-un singur click, hainele ar fi livrate prin intermediul unor tuburi prin pereți direct pe pat, fiind deja călcate și parfumate cu lavandă sau aloe vera.
Obiectele din casă nu ar fi doar inteligente, dar şi practice. Biroul s-ar putea transforma în mai multe feluri de mese, de la masă de patru persoane, până la o masă în jurul căreia să-ţi aduni toţi prietenii. Canapeaua s-ar transforma în pat, dar şi într-un fotoliu înalt. Scările ar ascunde sertare, iar noptiera ar avea pe laterale rafturi pentru cărți.
Când prietenii ar veni la mine, ne-am uita la televizorul care e doar o proiecție holografică. Sigur că și jocurile prin intermediul ochelarilor VR ar fi la modă în programul de divertisment, iar dacă aș avea-o invitată pe Andreea, aș activa sistemul de farse, care la apăsarea unui singur buton pe telefon, ar scoate din pereți un fel de coardă transparentă exact unde pășește persoana căreia vrei să îi faci farsa, rezultatul fiind o împiedicare de tot râsul, pe care sigur că ar surprind-o camerele de filmat foarte discrete din fiecare colț al încăperii. Farsele ar putea fi diverse: din tavan să pice un păianjen fals, din materiale reciclabile, pe o persoană sau să se umple de o mâzgă verde când atinge un obiect. Ușor puerile farsele pe care mi le-am imaginat, dar se apropie 1 aprilie, așa că dacă ai tu în minte un sistem mai amuzant, nu ai decât să mi-l scrii.
Casa asta pe care mi-am imaginat-o ar împlini atât nevoi estetice, practice, utile, cât și de divertisment, și de ce nu, s-ar putea afla chiar pe lună sau pe altă planetă. Se consideră că planeta Marte ar putea oferi condiții de viață pentru om în viitor. O casă interesantă ar fi pe apă sau sub apă, totuși acolo imaginația mea ar trebui să funcționeze într-o cu totul altă direcție, iar deocamdată mi-ar plăcea să am o curte, să-mi scot mașina – care ar funcționa tot prin electricitate – din garaj, fără ca delfinii să o tragă. Las orașul de sub apă în stăpânirea sirenei Ariel, iar mintea mi-o păstrez aici pentru că nu-i așa? Mâine-poimâine apare casa visurilor mele, iar eu sunt prea ocupată să fug de balena uriașă.
