Personal

Home Personal Page 4

Tichetele de vacanță aduc România mai aproape de tine

3

În cazul în care călătoritul ar fi gratis, nu m-ai mai vedea vreodată” e citatul pe care mi l-am amintit astăzi, nu întâmplător.

Nu e chiar gratis și poate nici o sumă suficientă pentru a dispărea, dar trebuie să recunoști că tichetele de vacanță sunt un cadou binevenit după ce ai muncit pe brânci. Indiferent cât de mult îmi place să călătoresc în străinătate, excursiile în România mă apropie de țara în care m-am născut, mă ajută să-mi reamintesc că e frumoasă, că are multe de oferit și că merită să-i ofer și eu ceva la schimb, chiar dacă sunt doar postări pe blog despre destinații turistice. 

Probabil că știi deja ce sunt tichetele de vacanță, dar pentru că la ele ne vom referi în postare, mi se pare important să fie scrisă definiția. Sunt bonuri valorice cu care se pot achiziționa servicii turistice, doar pentru tine și familia ta, să vă bucurați împreună de ce oferă România. E o modalitate de promovare a turismului intern și de ce nu? O oportunitate ca noi să revedem locuri dragi din copilărie sau locuri noi în care nu am ajuns, deși poate e o distanță de doar câteva ore.

Am tichete în valoare de 1450 de lei. Îmi îndrept privirea pe Google Maps și pe Travelminit pentru a găsi itinerariul potrivit pentru perioada mea de concediu, fără a depăși cu mult suma tichetelor. Pentru a mă organiza foarte bine, mi-am pus câteva întrebări.

Cu cine?

Cum nu îmi place să călătoresc singură, voi merge cu prietenul meu.

Cu ce?

Cu tichete de vacanță în valoare de 1450 de lei. Nu voi căuta o ofertă care să includă și transportul pentru că sunt obișnuită să fac plinul mașinii, însă mă interesează cazarea și un mic dejun sau o altă masă. Nu voi căuta nici să am toate mesele asigurate, deși tichetele asigură asta dacă se achiziționează un astfel de pachet de servicii. Eu vreau totuși să descopăr terase și localuri noi, mai ales că perioada concediului e în luna lui cuptor, așa cum e considerată popular. Tichetele mai pot fi folosite și pentru alte facilități în funcție de ce oferă unitatea de cazare. Nu ar fi minunat să te relaxezi la spa, de exemplu?

Când?

20-26 iulie. Tichetele sunt valabile până la finalul anului, așa că dacă ai primit și tu, nu lăsa timpul să treacă, ar fi păcat.

Prin cine?

Travelminit! Pentru că am încredere în ei și mă ajută pe tot parcursul procesului, adică de la alegerea unității de cazare până la efectuarea rezervării și trimiterea tichetelor.

Ai foarte multe opțiuni din care poți alege, peste 1500 pentru care garantează. Dacă faci plata cu tichete de vacanță prin Travelminit, vei beneficia de serviciile alese, cu siguranță!

În ceea ce privește rezervarea online nu e foarte complicat. Intri pe site, alegi destinația, cazarea care te atrage, serviciile pe care ți le dorești, setezi perioada care te interesează și precizezi că vei plăti cu tichete. Apoi se trimit tichetele de vacanță către sediul Travelminit în Cluj-Napoca, menționând pe plic numărul rezervării. Ai două modalități de a le trimite:

  1. Prin curier la adresa: TRAVELMINIT INTERNATIONAL SRL, 400267 Cluj-Napoca, Str. Gării, Nr. 21, D1/1B.
  2. Prin prioripost, de la orice oficiu poștal din România, la adresa: TRAVELMINIT INTERNATIONAL SRL, CP 335, OP 1, Cluj-Napoca

Pentru nelămuriri în legătură cu tichetele pot fi sunați la 0364-431-800.

Bineînțeles, dacă serviciile sunt mai scumpe decât suma pe care o acoperă tichetele, poți să plătești cash diferența, iar dacă ai mai multe, poți să ceri și alte facilități în suma respectivă sau le păstrezi pentru o viitoare călătorie.

Editare personală

Unde?

Oriunde în România. În ceea ce mă privește, vreau să ajung neapărat și în Brașov pentru că nu am avut niciodată timp să-l descopăr pe îndelete. Având la purtător aplicația Google Maps și plimbându-mă cu micuțul ”om virtual”, m-am gândit la următorul itinerariu:

Din Pitești plecăm la Rucăr – Brașov – Sighișoara

Cum mă organizez?

De data aceasta, am lăsat Google Maps deoparte și am căutat pe Travelminit locuri care să mă mulțumească pe mine și pe prietenul meu, mai mult pe mine, pentru el o să fie o surpriză. 

Vreau ca weekendul 20-21 iulie să stăm o seara la Rucăr fiind un loc în care te conectezi cu natura. În prima parte a zilei, pe drum, ne-am opri la Mausoleul Mateiaș. Vom avea nevoie de ceva energie să ne încumetăm să urcăm scările, dar merită pentru a înțelege mai bine istoria noastră, a românilor.

Odată ajunși și instalați la cazare am începe să ne plimbăm pe munți, să explorăm zona și să vorbim cu localnicii care, la ultima mea vizită în zonă, au fost foarte amabili. Ne-am caza la Complexul Pomicom, unde se poate opta pentru toate mesele. O cameră dublă pentru o noapte e 100 de lei, iar cu mic dejun, prânz și cină ar fi 280 de lei din valoarea tichetelor.

sursă: travelminit.ro

Prima zi ar fi pentru relaxare, dar la plecare, mi-ar plăcea să trecem și pe la Cheile Dâmbovicioarei și Peștera Dâmbovicioarei.

În Brașov sunt multe de văzut și vizitat. În ceea ce privește cazarea, mi-am pus pe listă hotelul La Maisonnette care are recenzii foarte bune și e situat chiar în Piața Sfatului. Pentru trei nopți (21,22,23 iulie) plus micul dejun am plăti 570 de lei. Aș alege opțiunea cu masa de dimineață pentru că somnoroși fiind, sigur ne-ar plăcea, când abia am deschis ochii, să fim aproape de mâncare.

sursă: travelminit.ro

Trei zile vor fi suficiente pentru a descoperi Piața Sfatului, cu multele clădiri istorice și restaurante. După ce am poposit la un suc pe o terasă, aș vrea să vizităm Biserica Neagră, cea mai reprezentativă biserică în stil gotic din țară, și deloc departe de Piața Sfatului. Străduțele vechi ale Brașovului sunt sigură că ne vor impresiona, dar cardul de memorie din aparatul de fotografiat va fi umplut cu pozele pe care le vom face la Strada Sforii, una dintre cele mai înguste din Europa. În ultima zi, pentru a rămâne cu imaginea de ansamblu a orașului, aș face o drumeție la Vârful Tâmpa.

Arhivă personală

Sighișoara e orașul care te transpune într-o altă epocă, chit că zilele ar fi 24-26 iulie 2019, deci nicidecum nu am inventat mașina timpului, dar aș putea să-mi imaginez că sunt o domniță, iar prietenul meu, un cavaler în armură. De data aceasta aș vrea să mă răsfăț într-o atmosferă demnă de poveste medievală, așa cum e și orașul, adică să dorm în cea mai veche clădire datată din Sighişoara, Pensiunea Casa Savri, de patru stele. Pentru două nopți, cu micul dejun inclus aș plăti 808 lei. În total, pentru cele 7 zile, aș depăși cu puțin suma tichetelor.

sursă: travelminit.ro

Sighișoara e unul dintre puținele orașe-cetate locuite din lume și are foarte multe de arătat. Turnul cu Ceas atrage atenția, fiind poarta de intrare în oraș. Aici, timpul pare că se scurge mai lent, dar după câteva clipe ne-am reveni și am urca pentru a vedea panorama orașului. Nu înainte de a vizita Muzeul de Istorie, unde vedem exponate din Evul Mediu. Cum foarte aproape se află Camera Armelor și Camera de Tortură sigur vom rămâne cu gura căscată de ce putem să descoperim.

sursă: pixabay.com

Plimbându-ne prin cetate sper că ”Scara Ascunsă” o să o bifăm ca: ”obiectiv găsit, oricât de ascuns ar fi”. Aceasta duce la Biserica din Deal și la școala gimnaziului evanghelic. Se mai numea și Scara Școlarilor pentru că le facilita accesul elevilor iarna. Dacă școlarii se descurcau, sper să nu facem febră musculară de la atâta mișcare, ”doar” 175 de trepte. Oricum, o să ne punem teneși comozi pentru că vreau să admirăm și Biserica de pe colină, care, deși pe exterior nu pare impresionantă, am auzit că în interior există o criptă veche celebră.

Pe străduțe vom da de Casa Vlad Dracul. Aceasta a fost casa tatălui lui Vlad Țepeș, iar în prezent e un restaurant care adună mulți turiști. Am mai fost în Sighișoara, dar niciodată nu simți că ai văzut tot ce era de văzut, mai sunt multe de vizitat. Nu știu dacă trei zile vor fi suficiente să vedem totul, dar trec repede pe listă și Casa cu cerb, cine nu vrea să vadă o casă cu coarne? Pot să mai adaug și Casa Venețiană? Îmi doresc mult să surprind în poză ferestrele duble din piatră.

Dacă ți-am făcut poftă de călătorit prin România, chiar asta mi-am propus, așa că mai rămâne o ultimă întrebare: Ce mai aștepți?

Articol înscirs la Spring SuperBlog 2019

Condu prudent, vacanța are prioritate!

1

La 18 ani, cu verva tinerei rebele, nu ascultam sfaturi, nici măcar de viață, darămite de cum să conduc sau cum să-mi întrețin mașina. Am luat carnetul din prima, m-am întrebat ce e în mintea polițistului, dar am ales să-i zâmbesc și să ies din mașină repede până nu se răzgândește și mă trezesc cu dosarul în brațe. Conduceam bine, văzuse asta polițistul, dar îmi lipsea experiența și eram prea încăpățânată să ascult sfaturi, probabil, dacă observase și această îndărătâicire a mea s-a gândit că o să treacă în timp.

Am un prieten care e pasionat de mașini, mereu mă bătea la cap cu ce e de îmbunătățit la mașina mea, cât de des ar trebui să-i fac revizie și ce accesorii i-ar fi necesare în anumite momente. Singura decorațiune pe care i-am pus-o a fost de Crăciun: coarne de ren, sigur că nu la recomandarea acestui prieten, ci la îndemnul spiritului sărbătorii. Acum m-am învățat minte, dar până atunci hai să stabilim cum o să numim mașina mea pe parcursul povestirii. I-am putea spune Furia Albă sau Elf, pentru că ăsta e numele ei, chiar cu ecuson la purtător, iar Furie pentru că, nu știu de ce, așa își numesc oamenii mașinile.

Prietenul de care vă spuneam e genul care are pe mașina lui până și cârlig de remorcare. Îmi amintesc că mă amuzam câteodată și îl întrebam: ”Mișule, pe cine încerci tu să agăți cu ăla? Merge mai bine agățatul cu un trandafir!” sau ”Ești pirat Mișule? Ce e cu cârligul ăla?”. Degeaba încerca el să-mi explice cât îi era de folositor: că putea tracta o rulotă și să meargă în Vama Veche și să râdă de noi, ceilalți, care ne adăposteam în corturi, ținând din toate părțile să nu-l ridice cu totul furtuna, dacă venea. În predicțiile lui Mișu mereu venea furtuna și mereu rulota era varianta ideală. Se lăuda și că, dacă l-aș fi ciocnit cu mașina, acel cârlig i-ar fi putut salva viața, fiind un fel de scut. Îmi înșira o polologhie de motive, dar nu ți le scriu acum pentru că ne vom lovi de avantajele acestui cârlig și un pic mai târziu în povestire.

Am hotărât într-o zi să merg cu iubitul meu (nu e Mișu) la Vârful lui Roman. Un peisaj superb și un drum pe care nu vrei să te încumeți iarna, dar noi am făcut-o, ce e drept, era începutul primăverii, iar pe drum se creaseră niște cratere imense, așa că sfaturile tuturor, inclusiv ale părinților și ale lui Mișu au fost să așteptăm vara, și de ce nu? Mergem atunci mai mulți. Nu ne-a oprit asta din aventură și nici măcar faptul că eu abia luasem carnetul, iar prietenul meu nici nu încercase să se înscrie la școala de șoferi. Diferența dintre bujie și jojă, de exemplu, fiindu-ne imposibil să o explicăm, chiar dacă viața ne-ar fi depins de asta. Noroc că nu a fost cazul, iar dacă va fi vreodată nevoie, există internet, greu cu semnalul la Vârful lui Roman, dar nu o fi nevoie să știm asta tocmai acolo?

Am înghesuit noi în micuțul Elf tot ce ne doream, multe lucruri fiind doar un moft, total inutile. Pe deasupra, ne hotărâserăm să stăm în cort – doar e primăvară – fără să anticipăm că la Vârful lui Roman e mai frig decât în oraș, mai ales seara. Inspirația nu ne-a spus nici că burdușind mașina cu obiecte e o idee proastă și că o cutie de porbagaj ne-ar fi rezolvat măcar problema spațiului. Oricum, traseul propus de noi era imposibil de realizat pentru Elf și pentru mine. Cât ne-am chinuit toți trei (eu, prietenul meu care se ocupa de moral și Elf care tot bufnea și trosnea neabandonând lupta) tot am fost obligați să oprim, deși nu ajunsesem nici la jumătate din cât ne propusesem să urcăm. Am fost nevoiți să ne întoarcem cu coada între picioare la cei de acasă, sfătuitorii supremi cărora trebuia să le dăm dreptate. Prietenul meu le cam dăduse dreptate dinainte de a pleca, de asta m-a determinat să facem un pariu. Dacă nu ajungeam la destinație aveam să port doar costumul de baie pe drumul de întoarcere, iar dacă ajungeam, el trebuia să se ocupe de toate aranjamentele: cort și organizat doar în slip, la vreo 7 grade. În materialul elastic cu buline care nu prea lăsa loc imaginației am început nervoasă să conduc pe drumul de întoarcere. Totul a decurs bine, deja drumul se lățise, ne apropiam de oraș, dar asta făcea ca apariția unei mașini să fie iminentă. M-am speriat atât de tare că un alt conducător auto ar observa ca sunt in costum de baie, încât am virat repede, fără semnalizare și fără ”cap” la dreapta. Am dat în bordura de pe marginea străzii, ceea ce i-a atras atenția șoferului de care mă speriasem și chiar m-a văzut în costum de baie, dar nu-mi mai păsa de asta, Elf era faultat. M-am văzut nevoită să mă îmbrac în haine și să ignor roșeața omului care oprise să ne ajute.

Degeaba ne-am chinuit cu ajutorul celuilalt șofer să schimbăm roata de rezervă, janta era strâmbă, așa că am apelat la prietenul meu cu cârligul. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost să se întâmple asta mai aproape de Vârful lui Roman, unde semnalul, poate, se prinde doar dacă te urci pe cea mai înaltă ramură a unui copac. Greu m-am încumetat să apelez la Mișu pentru că știam că urma să-mi toace nervii, dar bine am făcut, căci spărsesem și baia de ulei, așa că remorcarea era soluția. Uite așa, Elf s-a trezit urcat pe platformă, cu vântul ce-i mângâia vopseaua chit că roțile erau nemișcate. Cum? Nu v-am spus că Mișu avea și platformă? Păi da, avea și are! Cu o gaură în buget, am învățat că dacă vreau să mă încumet pe un drum dificil trebuie să fiu pregătită: fizic, psihic și cu lanțuri de zăpadă.

Acum Elf și-a revenit, are și scut auto înnoit, iar eu pun acea întâmplare pe baza tinereții și pe lipsă de experiență. Nu mai râd de cei care se pregătesc înainte de a pleca la drum, cei care fac plinul, își planifică bine bagajele și folosesc cutie de porbagaj, dacă e necesar, cei care își protejează motorul cu scut metalic și cu atât mai puțin, de cei care își montează cârlige de remorcare.

sursă: https://www.facebook.com/AutoGedal/

Peripețiile sunt cele care ne fac viața mai frumoasă, chiar dacă, uneori, atunci când se întâmplă, par un calvar. Ce ți-am povestit acum, poate că nu a fost pe un drum de sute de kilometri, poate că nu a fost cel mai greu traseu sau cea mai neobișnuită întâmplare, dar a fost cea care m-a purtat pe drumul maturității, cea care m-a format ca șofer, ulterior. Aș putea spune că a fost parcursul necesar ca din adolescenta nepăsătoare să devin persoana care să se asigure că are tot ce trebuie, iar ce trebuie, nu sunt coarnele de ren, alea nu au prioritate, mai pot aștepta. A fost o peripeție cool, nu doar pentru că am dârdâit în costum de baie, ci pentru că am avut curajul să mă aventurez, să învăț ceva și să-mi dau șansa de a avea alte peripeții cool în următoarele excursii.

Uite așa arată traseul într-o zi frumoasă de vară, iar de aici, mai sunt vreo 4 km de urcat.

Sursă: arhiva personală

Nu e de speriat, dar când riști să fie zăpadă sau gropi e un drum închis. Cu cât urci muntele, cu atât peisajul e mai cuprinzător.

Sursă: arhiva personală

Cum aș proceda acum înainte de a pleca într-o vacanță cu mașina, nu doar după întâmplarea povestită, dar și după îndelungat condus în diverse condiții?

M-aș asigura ca traseul ales să fie realizabil cu mașina. Circulația să nu fie oprită, condițiile meteorologice să fie potrivite. Apoi, mai ales în cazul unui drum lung, aș verifica fiecare aspect al mașinii, de la motor până la faruri. Ideală fiind vizita la un mecanic, menționându-i cât voi conduce și pe ce traseu, ca să-mi spună dacă vehiculul meu e pregătit pentru o astfel de vacanță sau are nevoie de reparații. Vizita e bună chiar și dacă face doar o completare de ulei. În ceea ce privește accesoriile auto, am menționat deja în poveste cât de importate sunt, atât pentru confort, cât și pentru utilitate. Un cârlig de remorcare e necesar și dacă vrei să îți iei bicicleta cu tine, sigur că pentru asta ai nevoie și de suport pentru biciclete. Cutia de porbagaj îți rezolvă problema spațiului, scutul auto îți protejează mașina și mă opresc pentru că ai înțeles, iar eu nu mă transform în Mișu.

Punctul final e cel care ține de organizarea vacanței în sine. Stai la hotel? Dormi în rulotă? Există spațiu amenajat pentru ea? Vrei să iei bicicleta cu tine? Care e bugetul tău? Nu aș uita să-mi fac o listă de activități haioase și obiective turistice pe care să le explorez, să mănânc o masă bună înainte de drum și să-mi fac bagajele cu cel puțin o zi înainte. Evident, mi-aș lua CD-ul cu muzica preferată pentru că nu vreau să aud plângeri de la companionii mei despre reclamele de la radio sau să ne certăm pe frecvența pe care să o ascultăm. Prefer să le plângă urechile de la Christina Aguilera, Beyoncé, Pink, Katy Perry pentru că ce să fac? Îmi plac ”siropoșeniile”.

Peripeție povestită pentru Spring SuperBlog 2019

 

Clipe mărunte învelite în sclipici și aracet

3

Pe 8 martie, borealy.ro m-a provocat să-mi amintesc o experiență memorabilă din viața mea. Sigur că fiind Ziua femeii, gândul mi-a fugit imediat la persoanele dragi din viața mea, de sex feminin, dar și la o întâmplare care s-a petrecut tot in preajma acestei zile, dar acum mulți ani.

Când te gândești la ce și cine ți-a schimbat viața, ori te trec fiori pentru că sunt evenimente marcante, ori ți se luminează fața pentru că e vorba despre decizia ta de a te apuca de pian, de a face gimnastică sau orice altceva care ți-a prestabilit viața. Cum ar fi să te întorci acasă și toate bunurile, banii, inclusiv cei de pe card să nu mai fie? Sau ca un accident de mașină să îți ia persoanele dragi? Sau să câștigi la loterie o sumă imensă? Sau, sau… orice îți mai poți imagina dramatic. Eu nu aș putea spune că un eveniment atât de zguduitor e cel care m-a schimbat cel mai mult, ci din contră, o întâmplare, ce poate părea firească, dar în mintea unui copil a fost o lecție de bunătate și generozitate. Am învățat că nu ești singur pe lume, există oameni care te iubesc. Uneori ai nevoie de oamenii dragi să-ți aline nefericirea, să-ți spună că e în regulă.

Era 7 martie, eram în clasa I, înconjurată de copii pe care încă nu-i consideram prieteni. Ziua următoare mamele urmau să vină la școală și să primească un special colier creat din cele mai valoroase pietre. Așa păreau pentru noi atunci. De fapt, nestematele erau niște gogoloaie din hârtie creponată și aracet. Mi-am primit bucata de sfoară, biluțele colorate și m-am apucat de înșirat: o mărgea roșie, una albastră, cea verde lângă și tot așa până când colierul s-a transformat într-un curcubeu beat căci numai Rogvaiv nu era, ci mai degrabă un multi-zăpăcito-colorit. Era perfect! Era o operă de artă în mintea mea. Urma să se sune de plecare și mai aveam un singur pas: SCLIPICIUL. M-am întins în colțul opus al biroului, cu inima cât un purice de emoția faptului că făcusem cel mai frumos colier din clasă. Aveam cutia cu sclipici în mână, deja îmi imaginam senzația fină ca de nisip când aveam să-i dau drumul printre degete, dar cotul meu, pregătit de acțiunea de a ridica pulberea lucitoare, a dat peste borcanul imens cu mâzgă albă și lipicioasă (colegul de bancă nu pusese capacul aracetului) care s-a întins pe toată creația mea. Acum colierul meu se mumificase. Sigur că nu a durat decât o secundă să încep să urlu și să trag de colierul creat de colegul meu.

– Draga mea, oprește-te! E al colegului tău, nu se poate să i-l iei.

– Dar, dar… e vina lui. Nu a închis lipiciul.

– Nu e nicio problemă, apucă-te de altul.

Nicidecum nu voiam să fac altul de la zero, ci voiam răzbunare. Am stat îmbufnată toată ora. Mică, cu obrajii umflați și cu mâinile încordate la piept, cred că eram tare caraghioasă. Nu m-am lăsat, chiar înainte să se sune, am luat foarfeca și am tăiat pe jumătate colierul colegului.

– Cătălina, s-a auzit vocea amenințătoare a învățătoarei, toți ceilalți, puteți să plecați după ce vă duceți colierele în dulap. Cătălina și Mihai, voi mai rămâneți.

– Doamna învățătoare, mi-a tăiat colierul, se smiorcăia colegul meu cu un cap mai scund.

– Hai să vedem!

Ia învățătoarea cele două bucăți de funie de pe care alunecau biluțele, face un nod între ele și colierul era ca nou. 

– Mihai, poți să pleci și tu acum!

Rămăsesem eu, cu monstrul gigantic, așa că logic a fost să încep să plâng, cu lacrimi mari și mult zgomot. Mă așteptam ca în orice moment să pornească furtuna și pe bună dreptate, știam că greșisem.

– Cătălina, știu că ești supărată și crezi că Mihai ți-a stricat lucrarea, dar nu a vrut. Nu trebuia să lase aracetul desfăcut, v-am spus de multe ori, dar a făcut-o, din greșeală, nu a vrut să te saboteze. Judecă omul după intenție, nu după faptă!

Nu am înțeles decât târziu ce înseamnă vorba ei. Eu avusesem intenția de a face rău, Mihai nu, se întâmplase din neatenție. Și asta spune ceva despre un om, dar nu că e rău. Faptul că îmi vorbise mă liniștise, dar tot aveam un gol în suflet. A doua zi, urma să fiu singura fără cadou pentru mama. Învățătoarea nu m-a lăsat să plec până nu a zis blând, dar ferm:

– Mâine să vii de la 8!

Ședința era la 9, mă chemase la 8. Era de rău, asta simțeam din toți porii, avea să mă pârască mamei, chiar de ziua ei. Aveam să fiu “urecheată” la ședință, de față cu toți. Mamei îi lua vreo oră până procesa, dacă afla la 8:10 de nedreptatea pe care i-o făcusem lui Mihai, la 9:10 se dezvăluia furia, chiar la ședință. M-am gândit la asta toată ziua, am și visat asta, iar la 8, cu fața roșie am ajuns la școală.

– La mulți ani! Eu și Cătălina revenim imediat, uitați o cafea, i-a spus învățătoarea mamei, strecurându-mă repede în clasă unde stăteau toate materialele pentru colier pe birou.

– Ai o șansă să-ți reiei munca.

Am făcut asta. Cu ajutorul învățătoarei a ieșit chiar mai bine decât primul. Mama nu a rezistat să stea o oră pe hol sorbind din cafea, așa că a intrat și s-a apucat și ea de lucru. Eram toate trei, făcându-ne de treabă cu biluțe îmbibate în lipici. Până la ora 9:00 am făcut, împreună, 4 coliere. Două eu, câte unul ele, fiecare dându-mi-le tot mie. La întâlnirea cu părinții eu i-am dat unul învățătoarei, și unul mamei, stârnind aprecieri din partea colegilor că am lucrat așa mult, plus că le aveam pe cele două, confecționate de mama și învățătoarea, la gât.

Și acum predă doamna Dodo, așa îi ziceam noi, nu în clasa I și nu când era nervoasă, în rest, din clasa a II-a până în clasa a IV-a numai așa am strigat-o. Probabil, numele nu-i vine de la Dodo Lătărețu, ci mai degrabă de la: ”dodoloață”, având câteva kg în plus. Mă gândeam să-i fac o vizită într-o zi. Am ratat acest 8 martie, dar sună bine ca anul următor să-i iau un cadou de ziua femeii. Cum ar fi să-i iau chiar un colier? Unul real de data asta, pentru că domana Dodo e cea care m-a învățat atât de multe, printre care că, uneori, nu-ți iese ceva din prima, dar trebuie să perseverezi fără să dai vina pe altcineva. Uite ce bine arată colierul ăsta, cred că o să mă orientez la el:

sursă: borealy.ro

Cadoul l-aș acompania cu o serenadă. Stiu cât de mult îi plăcea muzica domanei Dodo, dar aș speria-o și i-aș sparge și ochelarii, așa că m-aș vedea nevoită să-i scriu o felicitare, pentru că asta știu să fac. De asta am și blog, nu? Oare merge așa?

un colier îți dau
Deși de vrut, eu vreau
Să îți cânt și încânt
Sufletul cu avânt

Hmm… poate că trebuie să mă las și de asta. Poate o să-i scriu simplu: “Mulțumesc! Mi-ați schimbat viața! Mi-am dat seama că totul are o rezolvare, iar o supărare nu merită ținută dacă peste ani nici nu o să-ți mai amintești de ea”. Eu nu durerea de atunci o simt, ci iubirea, înțelegerea și căldura pe care le-am primit.

Sigur că de Ziua femeii, aș lua și un cadou pentru mama ca să-i văd aceeași privire senină pe care o are de fiecare dată, indiferent de ce îi ofer. În general, nu aștept un moment special pentru a face cadouri oamenilor dragi, așa că cine știe, poate mă apuc de treabă mult mai repede. E destul de simplu, la un click distanță s-ar putea afla cel mai frumos cadou pe care l-am făcut vreodată, pentru că și ele, femeile importante din viața mea, mi-au dăruit cele mai minunate daruri, și nu mă refer la cele fizice.

Din moment ce mărești colecția de bijuterii a unei femei, mi se pare o idee bună să o ajuți și să se organizeze, așa că mi-ar plăcea să-i iau fiecăreia și câte o cutie de bijuterii. Sunt practice, arătoase și pot fi personalizate. Eu aș păstra mesajul simplu. Doamnei Dodo i-aș oferi cutia asta care se potrivește de minune cu stilul ei îndrăzneț de a se îmbrăca. Aș personaliza-o cu scris auriu: ”Mulțumesc pentru toate sfaturile practice!

sursă: borealy.ro

Mamei sigur i-ar plăcea asta, iar mesajul cu care aș personaliza-o ar fi: ”Ești inspirația mea feminină”:

sursă: borealy.ro

Într-o lume în care produsele sunt în serie, e minunat când poți oferi printr-un obiect ceva din tine, un gând, o frază care îți definește relația cu celălalt om sau un simplu: ”Mulțumesc, X-ulesc”.

Mulțumesc și ție că ai pășit în amintirile mele. La mulți ani de 8 martie cu întârziere și în fiecare zi. Să te înconjori de oameni dragi, și nu uita, nu există moment mai bun de a oferi un cadou decât prezentul.

Secvență din suflet dezvăluită pentru competiția Spring SuperBlog 2019.

Aer, clădiri și portocale de Valencia

4

Probabil prima mea vacanță a fost când aveam un an, părinții fiind mereu echipați cu o imensă umbrelă de soare multicoloră, care ocupa mai mult spațiu decât mine și sora mea, în mașină. Îmi amintesc că în fiecare an ne făceam vacanța în România, devenise rutină, așa că nu-mi pot aminti foarte multe de când eram atât de mică, sigur plângeam mult, eram un stres inutil și deranjam tot hotelul noaptea. De ce nu mă lăsau la bunici? Cred că, asemenea celor de la Christian Tour și ei susțineau Dreptul la vacanță. Cum? Nu știai? Christian Tour susține Dreptul la vacanță! Uite și logo, ca să te convingi!

Prima mea vacanță, pe care mi-o și amintesc cu forța unui uragan încărcat de emoții pozitive, a fost în Spania. Era prima dată când ieșeam din țară, așa că la vestea plecării, am țopăit de fericire câteva săptămâni până s-a concretizat. Până la aeroport, în București, mai aveam de făcut un drum de 4 ore cu mașina. Mai știți umbrela? Ce bine că nu ne lăsau în avion cu ea! Mi-am putut, în sfârșit, întinde picioarele. Îmi amintesc, înainte de a urca în mașină, că bunica stătea cu mâinile strânse ghem la inimă și mi-a zis șoptit:

– Tu, cea mai mică! Ce emoții trebuie să ai!
Eu, cu mândria cuiva care nu se consideră ”mică” la 13 ani, am strigat:
– Hasta la vista, baby!
Am intrat în mașină ignorând bombănelile. Bineînțeles că în avion stătea să-mi sară inima, dar când a venit o domnișoară înaltă și mi-a adus un vas acoperit cu staniol, mi-a trecut toată neliniștea. Dacă te lăsau să mănânci, cât de rău putea să fie? Nu ar fi riscat ei să-și murdărească avionul cu resturi regurgitate.

Ajunsă în Valencia am simțit gustul libertății, chiar dacă eram pe banii părinților, pe cazarea lor și toate cele. Până și lista cu obiective turistice era făcută de mama. M-am benoclat eu mult la listă, dar am înțeles ce era acolo abia când am început să le vizităm rând pe rând.

Îmi amintesc un parc imens, am mers câteva ore bucurându-mă de mirosuri îmbietoare și priveliști fabuloase. Este vorba despre grădinile Turia, ulterior aflând și povestea râului Turia, care în urma unei furtuni a inundat zona, iar după ce au deviat cursul râului, au apărut tot felul de planuri pentru albia rămasă, printre care construirea unei autostrăzi. Oamenii s-au revoltat, așa a apărut acest parc de 9 km.

În Centrul Vechi am fost de mai multe ori și am băut cu toții câte un ceai ca să ne punem pe picioare și să străbatem arhitectura art nouveau a străzilor. Se află multe obiective turistice, inclusiv Catedrala Valenciei și turnul El Miguelete, de unde vezi cea mai reușită panoramă.

Noi am vizitat și Arena Coridelor, care are o arhitectură impresionantă având în vedere că Valencia este al treilea oraș ca vechime din Spania. Mă bucur că nu am văzut nicio luptă cu tauri, nu aș fi suportat un astfel de show, dar face parte din cultura lor, așa că merită să dai un ocol de dragul clădirii superbe.

Părinții mei la Arena Coridelor

În Spania am mâncat cele mai bune portocale!

Tata și portocalul

Sigur că cel mai mult îmi amintesc plaja, iar cu bronzul m-am întors în țară și a ținut până vara urmatoare. Nisipul era fin și alb, apa caldă și plaja imensă. Imediat ce am scăpat de rochiță, cu costumul de baie pe sub, am alergat împleticindu-mă în apă. Alergam, alergam, mult timp, cred că mă umplusem de stropi de sudoare pe frunte până când apa mi-a ajuns la bărbie. Am scăpat repede de ei, intrând cu capul complet sub apă. Enervată că sora mea nu voia să-mi dea salteaua gonflabilă am luat-o singură la picior pe malul mării, plaja din Valencia fiind lungă, lungă. Părea că dacă merg într-o singură direcție, e foarte simplu să mă întorc. Avea logică, dar nu logica naturii, din moment ce nu-mi luasem un punct de reper. Nu am putut să aproximez cât am mers, ca să știu cât să mă întorc. Am început să plâng. Cu lacrimi mari ca atunci când aveam 5 ani și mă rătăcisem pe plajă în Mamaia. Atunci mă salvase cineva. Acum oamenii se uitau la mine, dar vorbeau spaniolă așa că i-am ignorat, prefăcându-mă că nu înțeleg nimic. Am ieșit de pe plajă, pe o străduță cu magazine și nu a durat mult până am simțit o durere ascuțită în călcâi. Călcasem, desculță fiind, pe o sticlă, care deja era crăpată. Neobișnuită prezența ei acolo, având în vedere cât de curată era Valencia. În sticlă era un mesaj: ”Todos los caminos llevan a Roma”, am închis ochii și am repetat: “Toate drumurile duc la Roma”. “Roma” mea nu era locul unde aveam cearșaful pe plajă, ci hotelul unde stăteam. M-am uitat în jur, știam magazinele care mă înconjurau, deci știam unde suntem cazați. Mai mult șchiopătând, decât mergând, am ajuns în cameră, care era deja descuiată de părinții mei ce se așteptaseră să mă găsească acolo când dispărusem de lângă ei. Mai că se urcaseră pe tavan de îngrijorare. Nu au fost prea încântați când au văzut rana, am și acum un mic semn, alb, abia vizibil, dar eu am învățat o lecție foarte importantă: soluția e în fața ta sau în ceea ce mă privește, e sub talpa ta, trebuie doar să te uiți cu atenție în jur.

De ce am povestit asta? Pentru că susțin Dreptul la vacanță! Te invit și pe tine să-ți amintești prima vacanță sau cea mai faină și după ce ai făcut asta, stiu că nostalgia te-a lovit, cum mi s-a întâmplat și mie, așa că îți recomand vacanța cu Christian Tour. Că alegi destinația primei tale călătorii sau o cu totul alta pentru noi provocări, ai ce găsi pe sufletul tău!

Articol ce-și începe călătoria în competiția Spring SuperBlog 2019.

Spring SuperBlog 2019

2

Interesul meu pentru blog a crescut mult de la începutul anului. Deși mi-am cumpărat domeniul demult și am scris câteva rânduri încă de atunci, m-am pus cu degetele pe tastatură ”serios” la schimbarea dintre ani. Știți omul ăla care mereu se apucă de sală la începutul anului? Eu sunt, dar de data asta sunt hotărâtă să trag tare. Scrollând Facebook-ul i-am descoperit pe cei de la SuperBlog, m-am uitat ce fel de activitate au și am descoperit că reprezintă o serie de concursuri pentru bloguri care îți pun mintea la contribuție.

Cei de la SuperBlog au dat startul la înscrieri pentru Spring SuperBlog. Ce mă încântă cel mai tare este comunitatea, faptul că o să descopăr o competiție reală și oameni de calitate. Eu mă înscriu, așa că, dacă ai blog și vrei să afli mai multe, nu ai decât să citești regulamentul.

Da, vreau mărţişor!

0

Vreau mărţişor! Vreau! Vreau să-mi împodobesc pieptul sau mâna, iar ochii să mi scald cu frumuseţe. Eu mi-aştept mărţişorul ca un copil îngheţata după cartofii de la Mcdonald. Sunt o ramură ce aşteaptă de un an să-şi umple braţul de frunze vii şi colorate, iar pentru mine, frunzele sunt mărţişoarele.

Am observat că de la o vreme e o modă în a spune: “Eu sunt cool. Eu nu vreau cadouri. Eu nu sărbătoresc nimic. Eu sărbătoresc în fiecare zi. Vine primăvara în fiecare an. Ce-i așa big deal?”. Ei bine, eu vreau, și o scriu apăsând cu putere pe taste. E un gest de apreciere, e o bucurie comună a unor oameni care au mai prins un an împreună, care se pot bucura că soarele va fi tot mai puternic. Nu îți cer să-ți dai salariul pe un mărțișor. Nu îți cer să mă impresionezi cu un colier extravagant, cum nu încurajez nici consumerismul.

Poți să-mi dai doar şnurul roșu cu alb într-o manieră haioasă. Cum? E treaba ta să te gândești. Ai simțul umorului? Găsești tu ceva. Dacă nu, poate ești creativ. Ia o piatră și picteaz-o, folosește boabe de cafea lipite pe o foaie și fă-mi o felicitare. Desenează ca la grădiniță sau cumpără cel mai ieftin mărțișor, dar ales cu atenție, căutând în cutia de un leu, forma care ţi se pare că se asortează cu ochii mei. Sau poate coșarul îți amintește de copilărie și vrei să împarți amintirea cu mine. Nu te opresc. Ești liber! Eu atât îți spun, vreau mărțișor, chiar dacă e doar un pupic sau o prăjitură decorată cu roşu şi alb.

Dacă iei ceva de pe tarabă, orice, fără să-ți pese, doar ca să fie ceva, așa, pur și simplu, poți să o lași baltă, nu ai înțeles nimic.

Ce am învățat de la prima petrecere mondenă la care am fost?

2

Exact cum spune și titlul, articolul ăsta e o enumerare de ce am învățat de la petrecerea Golden Night a celor de la OK! Magazine. Fiind prima petrecere de acest fel la care am fost, părerile mele se pot schimba în timp și sunt subiective.

1. Au dulciuri bune, cel puțin aici au fost. Sigur că m-am înecat cu o trufă tăvălită în cacao, dar a fost delicioasă, oricum nu mai mâncasem de vreo 8 ore, așa că poate părerea mea nu e pertinentă.

2. Oamenii nu te vor recunoaște când te-au văzut o singură dată, cu ochii ăia mici, migdalați, iar la petrecere vii…cam așa:

Before & After Make-up
Before & After Make-up

Trebuie să ies mai mult în lume!

3. Programul artistic e plăcut! Cristi Sanda şi Alina Mocanu au cântat îndrăgita piesă „Shallow“. O fată talentată a apărut și ea de nicăieri cam așa:

Marlyn Monroe a fost și ea invitată. Bine, bine, nu vă lăsați păcăliți. E Dana Săvuică, dar are voie omul să viseze nu?

4. Se stă la coadă pentru poze la panou, iar pe unii îi găsești doar în fotografiile alea. Unde au fost toată petrecerea?

5. Oamenii fac … sacrificii pentru Facebook. Cada asta a fost o vedetă a serii, iar oamenii nu s-au sfiit să reproducă secvențe din clipuri celebre. Vă amintește de ceva? Mie da! La finalul serii, panoul din spatele căzii era, gata, gata să pice. L-au sprjinit între perete și cadă cu greu. Ce păcat că nu am prins momentul și prin obiectiv.

Making-of the picture în stânga, iar rezultatul în partea dreaptă

 

6. Pentru vedete e foarte important să ai o ținută extraordinară, nu degeaba, dar presa e cu ochii pe tine din toate colțurile, iar apoi te vezi postat și la vreun concurs online de: ”cea mai bună ținută”. Se cade să arăți bine oricum, vedetă sau nu, dar totuși a respectat cineva codul vestimentar: black tie? Câțiva da, majoritatea nu.

7. În prima parte a petrecerii (nu am ajuns la 20.00, când începea, așa că voi considera prima jumatate de la 20.30 la 21.00), a fost full. Unde mergeai, abia te strecurai, apoi, ușor, ușor începeai să respiri și nu știai de ce. Cum? Au plecat vedetele? Cam da.

8. Toți sponsorii încearcă să atragă atenția cât mai mult. Unii cu tombole, alții cu cocktailuri speciale, câțiva cu panouri pentru poze care apar și pe facebook-ul lor. Nu au apărut chiar a doua zi, cum s-a întâmplat cu cele de la panoul principal, dar au apărut. Este vorba despre poza asta:

9. Baia e o atracție în sine. Cel puțin la femei, unde am intrat de câteva ori, era un cu totul alt paradis, conversații ca la un adevărat party, poze cu colțurile băii și mult parfum în aer.

10. Pentru unii punga de la finalul petrecerii e atât de importantă încât au insistat să ia și din varianta pentru femei, dar și pentru bărbați. Cea albă se dădea femeilor, cea neagră bărbaților. În fața mea, erau doi tipi cu pungi negre în mâini, care au insistat să ia și din cele albe, nu de alta, dar îi așteaptă ”prietenele” afară. Mai știți ce făcea marmota? 

Cu marmota printre noi, sau fără, eu m-am simțit bine. Nu am plecat cu două pungi, doar cu cea albă, dar măcar stomacul mi-a fost plin cu ciocolată.

În altă ordine de idei, adevărul e că petrecerea OK! Magazine a fost foarte reușită! Organizatorii au făcut o treabă minunată, socializarea a fost la înălțime, la fel ca surprizele pregătite invitațiilor.

Ce fac când mă plictisesc acasă?

1

Interesant e că uneori mă plictisesc scorlând Facebook-ul și îmi trebuie tăria de a închide clapeta laptopului și să-mi amintesc vorba:”doar oamenii proști se plictisesc”, care deja îmi schimbă starea de spirit. Sigur că dacă nu vreau să sting laptopul îmi cumpăr un Macbook și-l las aprins, doar depărtându-mă de el. Glumesc, pot să nu mă plictisesc și cu laptopul în brațe. Așa că voi împărți:

categoria 1 – cu laptop
categoria 2 – cu laptop, dar fără
categoria 3 – fără laptop

Categoria 1

– să te uiți la filme, vloguri sau filmulețe haioase de pe YouTube.
– să-ți stresezi prietenii cu mesaje. S-ar putea să te antrenezi cu unul într-o discuție interesantă până iți dă cu The Big Seen, bineînțeles.
– să citești pdf-uri sau bloguri.
– să înveți un program nou. (Photoshop, Vegas, etc.)
– să scrii (orice te atrage: blog, jurnal în document cu parolă, povești etc.)
– să te joci ceva (Nu exagera! Prăjește creierii cică, deși eu sper că doar pe ai monștrilor din joc)

Categoria 2
Aici combin ce îmi oferă laptopul cu activități ce nu țin de virtual și mă fac să-mi ridic fundul de pe scaun

– aerobic sau exerciții fizice din tutoriale.
– să gătești după instrucțiuni video sau scrieri online.
– să confecționezi origami sau orice altceva din tutoriale online. Poți să faci propriile mărțișoare, un jurnal handmade, eșarfe etc.

Categoria 3
Aici poți închide laptopul sau poți să-l lași în decor cu muzică sau vreun podcast.

– citește! Sigur e ceva în bibliotecă ta de care nu te-ai atins. Poate e momentul să-i dai o șansă.
– gătește cu ingredientele din casă. Ceva simplu, chiar și cartofi prăjiți. Dar poate e o idee bună să încerci să fii un pic mai ingenios. Pune-ți imaginația la contribuție! Ce poate ieși rău? Probabil doar să rămâi flămând.
– fă-i curat! Pare mai degrabă o corvoadă, dar e testat de mine că oferă satisfacție atunci când observi cum încet, încet, îți recunoști casa sub mormanele de haine. E cel mai bun antistres pentru mine.
– colorează! Există cărțile de colorat pentru adulți care au devenit un hobby însemnat printre oamenii secolului nostru.
– ocupă-te de tine! Fă-ți un duș fierbinte, diverse tratamente naturiste sau meditează.

P.S: când scriu “laptop”  mă refer la orice device pe care îl folosești cu internet (mai greu cu telefonul).

Anul Cărții – 2019

3

Pasiunea mea pentru cărți a existat încă din școală, așa că atunci când am aflat că anul 2019 e declarat Anul Cărții, m-am bucurat, mai ales că în anii de facultate nu am avut timp să mai citesc pentru mine, pentru sufletul meu. La începutul anului am dat o comadă pe unul dintre site-urile mele preferate de cărți și s-au adunat câteva zero-uri la sumă, iar acum mă gândesc pe unde să le pun într-o garsonieră în care locuiești comod doar dacă ai o valijoară de haine și cam atât. O metodă voi găsi.

Fiind 31 ianuarie, ultima zi de ianuarie din anul 2019 cu mintea concentrată pe orice altceva în afară de treaba pe care o am de făcut (care e multă și implică să învăț texte pe de rost) mi-am amintit de România Citește, proiect care urma să fie lansat și vizează promovarea lecturii în clase. Nu am găsit mai nimic. Nici nu știu, a fost lansat? Nu a fost? Sigur că am găsit romaniaciteste.ro, o inițiativă cu același scop, dar inițiatorii sunt cei de la Fundația Culturală Ideea Europeană. Am mai tot căutat, ”România Citește – Klaus Iohannis”, am găsit ”România Educată”, proiect timid din punctul meu de vedere, dar nu sunt profesor și nici măcar elev nu mai sunt. Am obosit, nu am număr de la nicio instituție de la care să aflu mai multe, așa că am reununțat să mai caut. Dacă e pentru elevi, să fie de bine! Dacă știi mai multe ca mine, foarte bine, nu mă supăr să-mi dai link-uri, chiar mă bucur, iar dacă pur și simplu ești ”la sentimentul meu”, asta e, nu avem decât să sperăm că va fi mai bine. Până atunci să citim și să scriem noi, cei care putem și vrem. Fericirea mea stă în faptul că în 2018, vânzările de cărți au fost în creștere.

Încotro ne îndreptăm?

0

Mă întorceam de la ateliere de creație cu niște mici răsfățați pe care mama îi întreabă dacă le e frig într-un spațiu foarte bine încălzit. Acei copii frumoși, sănătoși, care merg la activități, deștepți și uneori enervanți pentru că au personalitate. Da, copii frumoși, ce să mai! Iar în stația de STB văd niște fetițe tot frumoase, ușor prăfuite cu părul blond, acel blond care mereu se transformă în brunet. Singurele diferențe aparente dintre cele două și ceilalți de la ateliere sunt buchetele de flori din mână, faptul că primesc instrucțiuni de la un burtos cu o pancardă “a milei” si probabil au mers singure pe străzile Bucureștiului mult mai devreme decât mulți dintre noi. Probabil ele stiu toate liniile de STB. Mici diferențe par, dar de fapt pentru mine sunt extratereștrii. Unde trăiesc? Care le sunt părinții?

Noi nu ne lăsăm copiii singuri nici la 12 ani în anumite zone, iar pentru ele e casa lor, e viața lor. Și sunt frumoase, deloc speriate, par chiar fericite. Sunt atât de frumoase că ai spera ca la 20 de ani să-ți zâmbească de pe un afiș cu reclamă la pastă de dinți. Apoi îți dai seama că ele probabil nici nu stiu ce e pasta de dinți.

Când suntem mici avem impresia că adulții vor salva totul, pentru că o fac pentru noi, dar pentru ele, adulții au stricat totul. Ce le mână să lucreze pentru ăia? Probabil ce ne mână și pe noi să lucrăm pentru școală și stat. Faptul că asta e tot ce stim, e cum “trebuie să fie”.