Personal

Home Personal

Fotografia, tot mai prezentă în viața mea!

0

Mi-a plăcut întotdeauna să mi se facă poze. Mi-a plăcut și să fac poze. Cel mai mult mi-a plăcut să fotografiez oameni. Poate părea lipsit de imaginație uneori, să faci un simplu portret, o simplă poză. Dar, indiferent de stilul fotografic, că e fotografie de eveniment (nunți, botezuri), fotografie de natură sau de portrete, farmecul stă în a te provoca pe tine însuți de fiecare dată. De aceea, nu faci o simplă poză, ci te gândești la un concept, analizezi lumina și te asiguri că ai culorile pe care ți le dorești în poze.

Îmi doresc ca pe canalul meu de YouTube să postez mai mult despre această pasiune. Poate să filmez sesiuni de portrete pe care le realizez sau să fac filmulețe despre cum editez în Lightroom și Photoshop.

Ce îmi propun pe viitor în legătură cu fotografia?

  • Să-mi iau atestatul;
  • Să postez și mai multe clipuri pe YouTube;
  • Să-mi împărtășesc iubirea pentru fotografie cu toți din jurul meu.

Pentru a vedea portofoliul meu poți să mă urmărești pe Instagram: www.instagram.com/catalinap.photo.

Te simți ca-n povești când pe litoral pășești

1
 Soarele din nou vestește
O poveste pentru noi,
Cu 3 luni de fun, firește, 
Escapadă pentru doi.

După-atâta pandemie,
Izolare și Netflix ,
Doar la mare mă simt vie
Vara asta e la fix!

Scoici, meduze și nisip
Dau cu cremă, trag de slip,
Vreau doar să mă odihnesc 
Pe litoralul românesc!

Haideți să ne bucurăm,
În română să strigăm:
Nu mai privi pe fereastră,
Hai la marea cea albastră!


Pe finalul meu de vers
Vă voi da un sfat din mers,
Marea-i ca un univers 
Care vă scapă de stres!

 Am mare nevoie să mă eliberez de stres, să pot ieși din casă, să mă bucur de soare și interacțiunea umană. Mi-e dor să-mi îmbrățișez prietenele. Mi-e dor să zâmbesc angajaților de la magazin fără frică. Mi-e dor să văd buze, căci de măscuțe m-am săturat, dar știu cât de important e să fim în siguranță în această perioadă pentru ca, apoi, să putem aprecia și mai mult ce avem și ce putem face.

Eu deja visez la mare, iar cum timp am destul, vreau să mă organizez să am o super vară care să mă facă să uit de toată nebunia din această perioadă. Din iubirea și dorul de mare am simțit să-i dedic poezia de mai sus ca să înțeleagă că nu am uitat-o. Cum aș fi putut să o fac când valurile ei alungă suferința? Dar mai mult decât atât, cum aș putea să uit Marea Neagră care se găsește în majoritatea pozelor mele din vacanțele pe care le aveam în copilărie?

Știu că, mică fiind, am întrebat-o pe mama de ce ar trebui să fim fericiți că suntem români. S-a uitat la mine cu drag și mi-a spus, ce probabil am auzit mulți dintre noi:

  • Pentru că România e frumoasă. Avem munți, dealuri, câmpie și mare. Avem posibilitatea de a vizita cetăți, drumuri fascinante, clădiri medievale și să privim frumusețea naturii în toate formele ei, în toate anotimpurile.

A doua zi, weekend fiind, am mers la mare. Știu că i-am adunat scoici din care, ajunse acasă, am făcut brățări. Am iubit marea dintotdeauna, iar dacă acum mă plimb cu omulețul de la google maps pentru a mă bucura de ce oferă exteriorul casei mele, la vară am de gând să mă bucur de panorama Mării Neagre din telegondola de la Mamaia, să fac plajă pe nisipul fin și să merg în larg cu vaporașul. Mie îmi place Mamaia, căci mi se pare că oferă o grămadă de oportunități de distracție (plimbări cu hidrobicicleta, windsurfing, scufundări, tractări cu colaci gonflabili, parc acvatic etc.), modernizându-se enorm de-a lungul timpului, dar arată și foarte bine, cu palmieri, fântâni arteziene și terase.

Deși am mai tot fost la Mamaia și știu că îmi place, nu am ajuns până acum pe Insula Ovidiu din lacul Siutghiol, dar am auzit tot felul de legende, iar una se leagă de numele insulei, dar și de una dintre pasiunile mele, aceea de a scrie versuri. Așa că îmi doresc să ajung și să-mi provoc iubitul la ”scris de poezii” sub îndrumarea divină a lui Ovidius Publius Naso care se spune că, în timpul exilului său, venea pe insulă pentru a-și scrie versurile. Nu există totuși nicio dovadă că ar fi reală această întâmplare, dar ce e sigur e că poți mânca pește delicios și proaspăt în acest micuț complex turistic.

sursă: litoralulromanesc.ro

Decisă cum sunt, nu-mi mai rămâne decât să mă organizez, așa că încep cu ce e cel mai important pentru mine, locul unde voi sta, căci vreau să fie aproape de plajă și să aibă condiții decente. Personal, nu am nevoie de piscină sau un spațiu foarte luxos, căci, în vacanță, îmi place să stau mai mult afară decât în hotel, dar cred că trebuie să alegi cum simți tu. Vacanța e pentru răsfăț. Mie mi-ar plăcea, de exemplu, să am micul dejun inclus pentru că știu că sunt somnoroasă, nu-mi arde să gătesc dimineața, iar restul meselor aș vrea să le iau în oraș pentru a putea descoperi locuri noi și preparate inedite. Totuși, când merg cu părinții, optăm pentru all inclusive, de multe ori găsești oferte foarte bune, fiind mult mai comod. Poate tu preferi demipensiune, adică două mese pe zi sau o cazare de 5 stele. Vara e pentru fiecare dintre noi prilejul de a scăpa de griji, așa că răsfață-te cum și cu cine simți.

Cum în mintea mea se-nvârte expresia ”cazare litoral”, asta fac acum, mă uit pe ce opțiuni am de pe cel mai mare site specializat pe turismul de litoral: litoralulromanesc.ro. Pentru moment mă interesează secțiunea cazare Mamaia, dar la câtă poftă am de călătorit, cred că vara asta voi face mai multe ieșiri. Dacă cu prietenul meu voi merge cu siguranță la Mamaia, cu familia am alege cel mai probabil Mangalia pentru liniștea stațiunii, iar cu grupul de prieteni, Vama Veche pentru posibilitatea de a petrece până târziu, în noapte.

Mie îmi place mult marea, așa că în funcție de grup și de oameni mă pot adapta la frumusețea fiecărei stațiuni, toate având farmecul specific. În plus, dacă pot dansa cu tălpile goale în nisip pe piesa “Mă întorc la tine, mare albastră”, eu sunt fericită.

În ceea ce privește rezervarea, sunt adepta ”Early Booking”, căci îmi place să mă bucur de cazarea pe care mi-o doresc, la cel mai bun preț. Dar asta înseamnă că trebuie să rezerv până pe 31 martie. Iată ce cred eu că spune despre tine modul în care îți place să rezervi:

Uneori, nu rezervi doar după cum e firea ta, ci și în funcție de ce se potrivește pe moment. Poate vrei să mergi în weekend, atunci vei căuta o ofertă pentru două, trei nopți în weekend cu preț redus. Poate te interesează o bază de tratament sau poate știi că vrei să stai mai multe zile și te avantajează să primești de la hoteluri încă o zi gratis la un anumit număr de nopți plătite. Tu știi! La fel cum tu știi și ce fel de plată te avantajează cel mai mult. Poate vrei să plătești în rate pentru a nu simți povara banilor oferiți deodată sau poate ai vouchere de vacanță. Variante există pentru toată lumea. Eu, personal, voi plăti avans, apoi plata integrală, dar mă bucur că dacă vreau să am mai multe escapade la mare, am variante diferite.

Dacă grija ta în acest moment este că acest virus care ne dă bătăi de cap va compromite vacanța, să știi că litoralulromanesc.ro a anunțat deja că în cel mai nefericit și puțin probabil caz în care situația se agravează și va trebui să stăm în continuare în case și pe perioada verii, putem reprograma sejurul sau, dacă nu e posibil, ni se vor oferi banii înapoi, deci ”vacanță fără riscuri”!

Sursă litoralulromanesc.ro

Nu-mi rămâne decât să-mi aleg hotelul preferat, să optez pentru o cameră potrivită pentru mine și prietenul meu, să setez perioada și să rezerv fără griji.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Sursele fotografiilor din cartonașele care se întorc: Unplash.com

 

Cadoul meu pentru tine e să descoperi lumea

1

Mă uitam la copertă, simțeam greutatea cărții. Ochii mici, cu riduri adânci în jurul lor erau îndreptați spre mine. Îi evitam privirea, dar o simțeam, știam că e acolo și că așteaptă o reacție. Inima îmi bătea cu putere. Aveam 13 ani și în minte mi se derulau neîncetat cuvintele bunicii: “La mulți ani! Ocolul Pamantului in 80 de zile de Jules Verne e cadoul meu pentru tine.” O frază atât de simplă: “cadoul meu pentru tine”, nu doar că m-a făcut să termin cartea în două zile, dar de atunci m-am tot gândit care ar fi cadoul meu pentru ea, pentru bunica mea.

Și ar fi, exact acesta, să mergem împreună în jurul lumii, să descoperim culturi și să ne delectăm cu cele mai dubioase preparate culinare ca să o aud: “Nu-ți făceam eu niște sarmale?”. Eu m-aș vedea nevoită să admit că nimic nu se compară cu mâncarea ei, dar nu e rău, din când în când, să ieși din bula de confort și să încerci și altceva.

Tot ce un om poate imagina, intr-o zi un altul va realiza” e citatul pe care l-am reținut din cartea lui Jules Verne și am decis, că acel “altul” sunt eu cea de acum, iar acel om cu imaginația bogată, fata de 13 ani. Dacă la 13 ani, am putut doar să-mi imaginez că sunt aventurierul Phileas Fogg, acum chiar aș putea să o iau pe bunica și să o port prin meleagurile îndepărtate. Nici nu ar fi complicat căci cei de la Christian Tour au tot felul de destinații care satisfac pofta de călătorie. M-aș putea bucura de oferta de circuite culturale Christian Tour, cum ar fi: Spania – Portugalia – Maroc, Franța – Belgia – Germania sau să optez pentru circuite exotice Christian Tour, ca de exemplu în Cuba, Thailanda, Peru, India, Africa de Sud sau China. Aș putea să fac mai multe circuite, aș putea să o las pe bunica să aleagă sau să-i fac o surpriză.

Sursa: Pixabay

Aş alege să o surprind pe bunica. Aş trezi-o în mijlocul nopţii cu blândeţe, nu vreau să o sperii, i-aş spune să-şi împacheteze strictul necesar şi să pornim căci am ales o mulţime de circuite culturale Christian Tour de care ne putem bucura împreună. Nu aş vrea să ne pregătim prea mult pentru că mi-ar plăcea să cumpărăm din fiecare ţară câte ceva, mai ales cele necesare ca să simţim experienţa călătoriei pe deplin. Sunt convinsă că bunica ar prefera să aleg doar circuitele cu autocarul, dar eu aş vrea să o conving să-şi învingă şi teama de zbor. Sigur că aş pune în bagaj periuţele de dinţi, o perie de păr, orice medicament de care are bunica nevoie, plus câteva pastile de dureri, aş lua câte un hanorac, dar şi haine mai subţiri, dar mai ales nu aş uita aparatul de fotografiat, căci aş vrea ca atunci când ne întoarcem în România să umplem cel puţin un album cu toate experienţele noastre, ca să nu mai vorbesc că în timp real, folosindu-mă de telefon, mi-aş bombarda prietenii virtuali cu poze pe reţelele de socializare.

Primul circuit pentru care aş opta, ar fi unul scurt, de 4 nopţi, de acomodare, şi anume : “Serbia – un adevarat festin cultural 2020″. Aşa ne-am bucura (puţin) şi de frumuseţea propriei noastre tări căci traseul ar fi: Drobeta Turnu Severin Porţile de FierCetatea GolubățBelgradSremki KarlovciNovisadNis.

Am pleca foarte devreme cu autocarul pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin. Sigur că am avea covrigi şi cafea în termos, dar tot am fi înfometate şi entuziasmate când autocarul ar opri la Taverna Sârbului, unde bunica ar opta pentru biftek, iar eu, vegetariană fiind, aş alege o iahnie sârbească, servită încă pe teritoriul românesc.

La Cetatea Golubăţ, situată la patru kilometri de oraşul cu acelaşi nume, în apropiere de Porţile de Fier, aş face o mulţime de poze şi mi-aş nota istoria ei, nu de alta, dar să v-o povestesc şi vouă. De exemplu, în acest moment ştiu că a fost construită în veacul al XIV-lea şi este înscrisă în lista monumentelor culturale de importanţă excepţională a Republicii Serbia.

Cetatea Golubăţ, Sursă: Pixabay

În Belgrad am avea multe de văzut, voi menţiona acum doar o mică parte din ce am vizita, doar ce îmi doresc eu cu ardoare. Mi-ar plăcea foarte mult să mă plimb pe artera pietonală Kneaz Mihajlov, faimoasă pentru cafenelele si magazinele en vogue. Sigur că am face şi cumpărături. De stat la o cafea mi-ar plăcea să fie în Skadarlija, cartierul boem al Belgradului, corespondent al celebrului Montmartre din Paris,unde odinoară îşi făceau veacul scriitori, artisti si actori la sfârşitul secolului al XIX-lea. M-aş bucura cu siguranţă de veselia localurilor unde muzica ne inspiră atmosfera secolului al XX-lea, cu chansonete sau folk si jazz autohton.

Neapărat aş vrea să vizităm Catedrala Sf. Sava, cea mai impunătoare catedrală ortodoxă din Balcani incendiată de către turci în 1595 si reconstruită în secolul XIX.

Catedrala Sf. Sava
Sursă: christiantour.ro

În Belgrad-ul nou am simţi că ne-am întors în timp, vizitând Mausoleul lui Tito în care este înmormantat si care se află în Casa Florilor. Am vedea chiar şi un Rolls Royce Phantom V din 1960, pe lângă decoraţiile lui Tito.

Nu sunt eu mare băutoare de alcool, iar bunica nici atât, dar cu siguranţă la finalul zilei am ciocni paharele cu pacatoasa medovaca (bautura ursului), o variatiune a rachiului în care mierea este vedeta.

În Karlovci, am fi din nou tentate să consumăm alcool, de data asta sub formă de vin Bermet, iar apoi ne-am îndulci cu prajiturile Kuglof, specialităţi ale zonei. Apoi am ajunge în Novisad, unde am trece pe lista obiectivelor vizitate: Palatul Episcopal Ortodox, Catedrala Romano-Catolică, Catedrala Ortodoxă Sf. Gheorghe, Teatrul Naţional şi Sinagoga.

În ultima zi am porni spre Nis, oraşul creat în jurul vechii cetăţi Nais, care a fost locul de naştere al primului împarat creştin roman – Constantin cel Mare. Eu mi-am dorit dintotdeauna să văd turnul de cranii umane, reprezentând ramaşiţele luptătorilor sârbi cazuţi în lupta împotriva otomanilor. Pe cât de infiorător mi se pare, pe atât de remarcabil este.

Sursă: christiantour.ro

Următoarea zi ne-am întoarce în Bucureşti, dar nu ne-ar lua mult să plecăm în următoarea aventură, căci ne-am propus să facem “ocolul Pământului”, poate că nu tot, dar măcar o parte care să ne fie favorabilă.

AustriaGermaniaCehia ar fi următorul circuit pe care mi l-aş propune.

În Austria am avea ocazia să descoperim: ReigersburgHerbersteinGrazDrumul VinuluiKlagenfurtLacul OsiacherVillach WortherseeKlagenfurtHellbrunn SalzburgVienaBudapesta.

Zona de sud-est a Austriei este una dintre regiunile lumii în care se găsesc cele mai multe castele şi cetăţi, iar legendele despre vrăjitori, magie şi cavaleri sunt prezente peste tot. Una dintre acestea este Cetatea Reigersburg care găzduieşte în prezent un muzeu al vrăjitoriei. Castel Herberstein este fascinant prin faptul că găzduieşte o grădină zoologica cu animale de pe cinci continente.

La Salzburg mi-aş dori neapărat să vizitez Palatul Hellbrunn care ascunde un labirint de fântâni arteziene baroce ingenioase, lacuri si pesteri. O altă capodoperă în stil baroc cu grădini superbe este Palatul Mirabell. Bunica sigur se va bucura că restaurantele din Salzburg servesc schnitzel şi wurst.

Palatul Mirabell
Sursă: Pixabay

Toată aventura aceasta numită Austria s-ar concretiza la Viena unde am admira arhitectura moştenită de la Imperiul Habsburgic. Ar fi neapărat trecute pe lista mea de obiective de vizitat muzeele vieneze. Cafeaua ar fi de încercat în Viena, mai ales că prima cafenea s-a deschis chiar din 1685. “Kapuziner”- Cafea Mocca cu putin lapte ; “Maria Theresia”- Cafea Mocca cu lichior de portocale sau “Wiener Eiskaffe”- înghetata de vanilie cu cafea Mocca şi multă friscă sunt doar câteva dintre specialităţile lor, iar eu aş opta, bineînţeles, pentru cea cu îngheţată.

Prin circuitul “Germania Romantică 2020″ aş bifa şi Cehia vizitând frumoasa Praga care poate fi comparată cu elegantul Paris, dar şi Germania prin itinerariul nostru: NurnbergRothenburgWurzburgFrankfurtHeidelbergMannheimFreiburg Titisee NeustadtLindauNeuschwastein Munchen PassauLinzMelkKrems.

În Praga am vizita castelul cu acelaşi nume, fiind cel mai mare castel medieval din lume, având 570 de metri lungime şi aproximativ 128 lățime. Cum berea cea mai bună e cea din Praga, ne-am opri la Vytopna Railaway Restaurant, situat în piață Wenceslas, unde am putea alege din zeci de sortimente de bere şi ne-am  delecta cu atracția localului, 900 m de cale ferată în miniatură.

Praga
Sursă: Pixabay

În Germania sunt atâtea de văzut şi de vizitat că aş putea scrie un roman, dar foarte pe scurt te anunţ ce mă încântă pe mine foarte tare, cum ar fi faptul că voi vedea cel mai vechi și faimos oraș universitar al Germaniei, Heidelberg, unde vom vizita Castelul Heidelberg, cu impresionanta sa arhitectură renascentistă. În sud-vestul Germaniei voi vedea Castelul Neuschwanstein din care s-au inspirat cei de la Disney pentru filmul “Frumoasa din Padurea Adormita”. În Munchen am vizita celebra galerie Neue Pinakothek, ce a fost inaugurată în secolul al XIX-leafiind considerată prima galerie de artă contemporană din Europa, Muzeul Național Bavarez, găzduit de un palat neoclasic superb, precum și Schatzkammer der Residenz, un muzeu uluitor al bijuteriilor și obiectelor miniaturale.

Sunt atât de multe circuite culturale pe care bunica ar şti să le aprecieze încât aş vrea să le facem pe toate, să vedem şi Turcia, şi Muntenegru, şi Slovenia, şi Veneţia, dar există un alt circuit, de data aceasta încadrat la circuite exotice Christian Tour, pe care mi-aş dori neapărat să-l alegem. E vorba despre Japonia căci nu pot să nu-mi amintesc de fiecare dată citatul japonez pe care îl ştiu chiar de la bunica: “Nimeni nu se împiedică stând întins în pat“. Aşa că ne-am lua bocceluța în spinare (ca să nu credeţi că nu ştiu şi vorbe româneşti) şi am porni să ne “împiedicăm” pe misteriorul tărâm, având următorul itinerariu: TokyoNikkoHakoneKyotoNaraOsaka.

Tokyo
Sursă: christiantour.ro

În capitala Japoniei am vizita Templul Asakusa Kannon (numit și Senso-ji), cel mai vechi templu budist din Tokyo. Ne-am adăposti de aglomeratul Tokyo la o plimbare prin grădina Palatului Imperial, locul perfect pentru relaxare.
Aş tânji să urcăm la ultimul etaj al clădirii Tokyo Metropolitan Government, nu ştiu dacă o voi convinge pe bunica, dar eu cu siguranţă aş fi la etajul 41, de unde aş admira panorama, ştiind de ce mi-am luat camera de fotografiat la mine.

În Nikko am vizita Complexul Toshogu unde se află mausoleul Shogunului Tokugawa, un important personaj din istoria tării. Shogunatul familei Tokugawa a durat mai bine de două secole şi jumătate.

Nikko
Sursă: Pixabay

În Parcul Naţional Fuji – Hakone -Izu mi-aş dori neapărat să urcăm cu telecabina în vârful muntelui Komagatake şi să vedem Muntele Fuji și lanțul munților Hakone pe partea stânga, Odawara, Yokohama și Insula Ohshimape pe dreapta, cu Lacul Ashinoko în spate.

În oraşul Nara am vizita Todai-ji (Marele Templu Răsăritean) ca să vedem cea mai mare statuie a lui Buddha Vairocana din lume. Sigur că nici nu m-aş gândi cum ar fi să o ridic. Cântăreşte doar vreo 400 de tone şi are doar 15 metri înălţime. Eu zic că dacă ne ambiţionăm o luăm cu noi în bagaj, dar sub formă de poză.

În ceea ce priveşte bucătăria japoneză, cu siguranţă bunica ar mânca peşte, iar eu cred că m-aş încumeta să încerc wasabi, deşi ultima mea experienţă cu această plantă am crezut că mă va băga în spital.

Poate că nu am inclus tot Pământul, poate că nu vom vedea sau nu vom face tot ce ne propunem, dar important va fi timpul de calitate petrecut împreună şi faptul că pot să-mi împlinesc un vis, acela de a spune: “cadoul meu pentru tine”. Se pare că nu mă diferenţiez foarte tare de Christian Tour căci de peste 22 de ani “creează câte un drum spre fiecare vis și peste 1 milion si jumătate de români s-au bucurat de vacanțe perfecte în tot acest timp.”

Articol scris pentru SuperBlog 2019

 

Cu oferte timpurii prinzi esența verii

3

Eram fericită și indecisă în același timp. Se știe că într-o astfel de situație e de preferat să-ți iei gândul de la motivul care te face nehotărât, așa că m-am apucat de curățenie. Cum ștergeam praful, încercând să-mi păstrez mintea fără niciun fel de gând, ca într-o stare de meditație – despre care eu speram că va fi revelatoare, să mă facă să iau decizia perfectă pentru mine – am descoperit, în spatele televizorului, o mingiuță moale, atât de îmbâcsită de praf că m-am gândit imediat că e cazul să fac curat mai des. Am luat sfera în mână și am încercat să o scutur, dar nu vedeam nici măcar culoarea. Am strănutat, atunci praful s-a ridicat în aer, iar pe minge am distins cuvintele: ”mașina timpului”. Pe ecranul televizorului a apărut o imagine alb-negru cu o plajă aglomerată. Fără să vreau, particulele de praf m-au luat pe sus și m-au aruncat în televizor, la propriu!

Înainte de a continua povestea, am rămas datoare cu a îți spune de ce eram fericită și indecisă. Fiind pasionată de călătorii în orice anotimp, dar mai ales vara când soarele îmi dă o stare de bine și mă îndeamnă la descoperirea lumii, am început să vânez ofertele încă de acum. Am tendința de a îmi căuta destinația online și din timp pentru că nu vreau să cheltuiesc o avere și vreau să fiu organizată, să știu când îmi cer concediu și să găsesc disponibilă cazarea care îmi atrage atenția.  Îmi plac vacanțele în România, dar simt să mă bucur și de străinătate pentru că am o sete de cunoaștere, de a vedea locuri în care nu am fost, despre care doar am citit, mi s-a povestit sau am văzut poze.

Bucuria mea venea din faptul că descoperisem că Christian Tour avea (încă are) oferte Early Booking. Faptul că eram indecisă venea din multitudinea de oferte accesibile și destinații care mi-ar plăcea. Practic, ambele stări i se datorau lui Christian, nu vecinului, ci lui Christian Tour, operatorul de vacanțe ”care oferă un drum spre fiecare vis”. Se pare că mie îmi oferea mai multe ”drumuri” căci tare greu îmi era să mă decid între Antalya care mă ademenea cu relaxarea în stil turcesc la hammam (băile turcești), Tunisia cu orășele și stațiuni liniștite pe malul Mediteranei sau insulele din Grecia cu plajele și apa perfectă pentru înotat.

Întorcându-mă de unde am plecat, când am fost aruncată în televizor nu s-a întâmplat ce ar fi fost de așteptat, adică să-l răstorn, ci m-am trezit pe plaja care nu mai era alb-negru, ci colorată și veselă. Grupuri de fete cu părul creț făcut permanent, băieți ce jucau fotbal și artiști care zdrăngăneau chitarele erau în jurul meu. Numai tineri și voie bună. Am vrut să-mi scot smartphone-ul din buzunar și să fac o poză căci mă teleportasem într-un alt univers, dar mi-am dat seama că nu-l aveam în buzunar, acolo unde-l pusesem. Toată lumea avea cearșaf alb. ”Ce s-a întâmplat cu prosoapele în mii de culori cu imprimeuri haioase și surprinzătoare?” m-am întrebat până când am văzut un ziar pe care era trecut: ”anul1988”. Cred că am rămas minute în șir cu privirea ațintită într-acolo căci la un moment dat, un băiat blond m-a observat:

  • Unde te uiți? Nu intri în apă?
  • Ba da, am răspuns absentă și tulburată.
  • Îmbrăcată?

Eram la Costinești, mi-am dat seama după epava pe care am văzut-o în larg. Nu am putut să nu-mi amintesc câte legende sunt în legătură cu aceasta, dar ce e sigur e că nava a aparţinut omului de afaceri grec Aristotel Onassis și a eşuat la 1,5 mile marine în larg de plaja staţiunii Costineşti. Aristotel Onassis este cel care deținea și insula Skorpios, aceasta nu se poate vizita, fiind o insulă privată, dar am avut o revelație. Voi alege din categoria de oferte Early Booking să mă bucur la vară de o vacanță în Insula Lefkada. Încă din fața calculatorului o avusesem ca opțiune, dar  totul devenise și mai clar. Acum eram doar fericită. Deși decisă, se pare că eram pierdută în gânduri căci toți se strânseseră în jurul meu și se uitau ca la un animal de la zoo. Te cred și eu, având în vedere că eram în haine de casă, destul de călduroase pentru toiul verii. Dar în 2019 fusese noiembrie.

  • Ești bine? s-a încumetat să mă întrebe același băiat blond.
  • Foarte! Sunt fericită, doar că trebuie să aflu cum ajung acasă.
  • Stai la căsuțe? a intervenit și o fată.
  • Nu.. De fapt, eu sunt din viitor.

Au început cu toții să râdă, nu mă credeau.

  • Și ce se va întâmpa în viitor? m-a întrebat un băiat tupeist și ușor rotofei.
  • O să luptați în aproximativ un an și o să vă câștigați libertatea. O să gândiți și comunicați liber așa cum mie nu mi-e frică să fac. O să puteți călători oriunde!

Toți se uitau înmărmuriți, am simțit priviri panicate. Cu greu abia, băiatul tupeist a îndrăznit:

  • Unde vom călători?
  • Oriunde! Nu veți mai asculta doar Radio Vacanța, nu veți mai sta câte 5-6 în camere cu 3 paturi. E chiar foarte simplu! Eu sunt adepta agențiilor de turism pentru că îmi fac organizarea unei călătorii mai ușoară. Pentru vară, de exemplu, m-am decis să mă duc în Grecia, în Lefkada.
  • De ce? a continuat curios, iar toți ceilalți ascultau.

Tocmai asta descoperisem eu prin această călătorie în timp, dar cum toți mă priveau ca pe un extraterestu a trebuit să spun ceva și se pare că a ieșit chiar ce cred, motivul real după care mă ghidez când mă decid asupra destinației:

  • Alegi vacanța urmărind multe aspecte. Cele mai importante pentru mine le-am clasificat în cei trei ”Ce” căci sunt trei întrebări pe care mi le pun: ce îmi dorescce îmi aduce în plusce buget am.

Ca să le explic și mai bine, le-am luat pe rând:

Ce îmi doresc?

Eu vara prefer să merg la mare, de aceea Lefkada mi se potrivește căci are nenumărate plaje. Cum mă plictisesc repede, am nevoie și de activități pe care să le pot face, iar pe insulă se practică kitesurf și windsurf, dar și croaziere spre insule apropiate, reușind poate chiar să văd, de la distanță, insula Skorpios. Mi-ar plăcea să încerc ceva nou, cum ar fi parapanta, iar într-o altă zi, să mă bucur de apusul fascinant de lângă Far din Capul Lefkatas.

Poate nu toată lumea e ca mine, poate unii sunt adepții unei destinații exotice sau a unei vieți de noapte cu distracție. Ideea e să știi ce vrei ca să poți să alegi.

 Ce îmi aduce în plus?

Asta nu implică să alegi de fiecare dată o destinație nouă, ci să îți dai șansa să explorezi. Să ai ceva de descoperit, să fie un loc ofertant. Iubesc România și îmi place să o vizitez, dar simt că străinătatea poate să aducă, în plus, și o altă cultură, noi orizonturi, oameni diferiți de descoperit.

Ce buget am?

Când alegi un loc, inevitabil contează și bugetul pe care îl aloci, dar ce e minunat e că există tot felul de oferte, cum sunt și cele de Early Booking. În plus, se pun la dispoziția oamenilor tot felul de variante de a plăti, de a le face procesul de a pleca în vacanță mult mai simplu. De exemplu, Christian Tour, nu știți încă de el, veți afla din 1997, oferă carduri de fidelitate cu tot felul de discounturi și servicii. E foarte simplu să rezervi online, alegând destinația și hotelul care întrunește dorințele tale. Poți să plătești cash sau online, integral sau în rate fără dobândă. Eu, de exemplu, pentru vacanța în Lefkada voi plăti 20% avans, dar aș putea să aleg și o altă valoare pe care vreau să o achit din suma totală.

Tot în funcție de buget și timp poți alege să ai mai multe vacanțe în timpul anului, nu mai e cazul să ai doar una, pentru cei cu servicii bune sau doar pentru studenții eminenți.

Eram înconjurată numai de studenți și ”blatiști”, căci așa era Costineștul atunci, oază de tineret. Toți se uitau la mine fascinați. Vedeam că au o grămadă de întrebări așa că i-am lăsat să le pună.

  • Ai spus ceva de carduri. Nici nu te mai întreb la ce te referi cu online, dar aceste carduri sunt cartelele cu rația de mâncare?

Aceasta a fost cea mai surprinzătoare întrebare și mi-am dat seama că mai au nevoie de câteva lămuriri.

  • Nu, pe card ții bani și poți să-ți cumperi și mâncare, dar poți să optezi să ai la hotel all inclusiv, adică toate mesele asigurate sau doar micul dejun. Aici depinde mult de ce cazare alegi. Eu voi alege oferta care include Vila Nidri Port Studios cu self-catering, având frigider și ustensile de gătit la dispoziție. Dar nu îmi place această variantă pentru că voi găti în fiecare zi, ci pentru că vreau să explorez zona și să descopăr restaurante și preparate specifice grecești cum ar fi măslinele pane și brânza halloumi coaptă pe grătar. Bineînțeles că le voi acompania cu un pahar din renumitele vinuri grecești.

  • Avem și noi vin! Ce? Al nostru nu e renumit?

A intrevenit rotofeiul și toată lumea a râs. Bineînțeles că pentru ei nu reprezenta nimic vinul grecesc căci nu-l cunoșteau. Am ignorat intervenția și mi-am continuat povestirea:

  • În plus, la oferta pentru care voi opta, o să zbor!
  • Cum adică?
  • Cu avionul! Iarăși depinde de destinație și de oferta pe care o alegi. Poți să optezi pentru mașină sau autocar, dar eu, până în Lefkada, voi zbura cu avionul. Ajunsă la destinație mă voi bucura 8 zile (7 nopți) de peisajele și frumoasele ei plaje. Voi merge în locuri precum Porto Katsiki si Plaja Kathisma care nu trebuiesc ratate. Voi savura aerul sărat la malul mării…
  • Păi nu poți să faci asta și acum?
  • Ba da, sigur că mă bucur și de marea noastră, dar mai ales sunt fericită că v-am cunoscut, însă în Lefkada am auzit că apa este de un turcoaz intens și împreună cu zonele stâncoase înverzite creează un peisaj superb, numai bun de surprins în poze.
  • Ehe, oricum fără culoare ies!
  • Nu chiar, sunt color și avem internet la toate variantele de cazare pentru care ați putea opta, deci le puteți arăta tuturor încă de când sunteți în excursie, nu trebuie să developați nimic. Cazările au, în general, aer condiționat, deci nu ați muri de cald așa cum probabil se întâmplă câteodată pentru voi, la căsuțe. De exemplu, unde voi sta eu, voi avea și piscină exterioară cu șezlonguri. De la balcon mă voi bucura de o vedere superbă spre mare și zona muntoasă din apropiere. O mulțime de facilități și variante de camere veți putea alege, dar veți descoperi singuri în viitor. O să vă placă nespus! Tocmai de asta eu vreau să vă mulțumesc tuturor că ați luptat pentru România, pentru că ați făcut posibil ca eu să călătoresc și să mă bucur împreună cu familia mea de tot ce are de oferit lumea, nu doar țara noastră.

Aveam ochii în lacrimi, iar vorbind despre familie, mi-am zărit părinții în depărtare. Un cuplu mai tânăr ca mine. Le-am zâmbit și am văzut că mama avea sfera magică în mână. A aruncat-o ca pe o minge de handbal spre mine de am crezut că zâmbetul meu încleștat va rămâne fără dinți. Dar nu, doar m-am trezit cu cârpa de praf în mână, telefonul în buzunar și nisip pe lângă televizor. Mingiuța era o mașină a timpului, numai că nu mai era de găsit, dar mă făcuse deja să iau două decizii importante: să rezerv online oferta în Lefkada și să îmi iau cu mine părinții, pentru a sărbători împreună 30 de ani de la căderea comunismului, ani de libertate!

La mulți ani, române! Oferă-ți cadou orice te face fericit! Eu am optat pentru o vacanță în Lefkada!

Articol redactat pentru SuperBlog 2019.
Sursele fotografiilor fac parte din cele oferite de sponsor (Christian Tour) și din arhiva personală.

 

Andrei Neagu lansează “One Wish”

0

“One Wish” e una din piesele mele preferate. Face parte din albumul de debut al lui Andrei Neagu. Are iubire, are gingăşie, are videoclip fain şi e în limba internaţională. Te las să te convingi singur:

Primul album al lui Andrei Neagu, “Versus”, are lansarea oficială pe 18 martie. Surpriza e că la finalul lunii va mai apărea un videoclip. Cel pentru piesa “Sinner”. Până atunci, poţi precomanda albumul de pe site-ul lui Andrei: www.andreineagu.com

Clipe mărunte învelite în sclipici și aracet

3

Pe 8 martie, borealy.ro m-a provocat să-mi amintesc o experiență memorabilă din viața mea. Sigur că fiind Ziua femeii, gândul mi-a fugit imediat la persoanele dragi din viața mea, de sex feminin, dar și la o întâmplare care s-a petrecut tot in preajma acestei zile, dar acum mulți ani.

Când te gândești la ce și cine ți-a schimbat viața, ori te trec fiori pentru că sunt evenimente marcante, ori ți se luminează fața pentru că e vorba despre decizia ta de a te apuca de pian, de a face gimnastică sau orice altceva care ți-a prestabilit viața. Cum ar fi să te întorci acasă și toate bunurile, banii, inclusiv cei de pe card să nu mai fie? Sau ca un accident de mașină să îți ia persoanele dragi? Sau să câștigi la loterie o sumă imensă? Sau, sau… orice îți mai poți imagina dramatic. Eu nu aș putea spune că un eveniment atât de zguduitor e cel care m-a schimbat cel mai mult, ci din contră, o întâmplare, ce poate părea firească, dar în mintea unui copil a fost o lecție de bunătate și generozitate. Am învățat că nu ești singur pe lume, există oameni care te iubesc. Uneori ai nevoie de oamenii dragi să-ți aline nefericirea, să-ți spună că e în regulă.

Era 7 martie, eram în clasa I, înconjurată de copii pe care încă nu-i consideram prieteni. Ziua următoare mamele urmau să vină la școală și să primească un special colier creat din cele mai valoroase pietre. Așa păreau pentru noi atunci. De fapt, nestematele erau niște gogoloaie din hârtie creponată și aracet. Mi-am primit bucata de sfoară, biluțele colorate și m-am apucat de înșirat: o mărgea roșie, una albastră, cea verde lângă și tot așa până când colierul s-a transformat într-un curcubeu beat căci numai Rogvaiv nu era, ci mai degrabă un multi-zăpăcito-colorit. Era perfect! Era o operă de artă în mintea mea. Urma să se sune de plecare și mai aveam un singur pas: SCLIPICIUL. M-am întins în colțul opus al biroului, cu inima cât un purice de emoția faptului că făcusem cel mai frumos colier din clasă. Aveam cutia cu sclipici în mână, deja îmi imaginam senzația fină ca de nisip când aveam să-i dau drumul printre degete, dar cotul meu, pregătit de acțiunea de a ridica pulberea lucitoare, a dat peste borcanul imens cu mâzgă albă și lipicioasă (colegul de bancă nu pusese capacul aracetului) care s-a întins pe toată creația mea. Acum colierul meu se mumificase. Sigur că nu a durat decât o secundă să încep să urlu și să trag de colierul creat de colegul meu.

– Draga mea, oprește-te! E al colegului tău, nu se poate să i-l iei.

– Dar, dar… e vina lui. Nu a închis lipiciul.

– Nu e nicio problemă, apucă-te de altul.

Nicidecum nu voiam să fac altul de la zero, ci voiam răzbunare. Am stat îmbufnată toată ora. Mică, cu obrajii umflați și cu mâinile încordate la piept, cred că eram tare caraghioasă. Nu m-am lăsat, chiar înainte să se sune, am luat foarfeca și am tăiat pe jumătate colierul colegului.

– Cătălina, s-a auzit vocea amenințătoare a învățătoarei, toți ceilalți, puteți să plecați după ce vă duceți colierele în dulap. Cătălina și Mihai, voi mai rămâneți.

– Doamna învățătoare, mi-a tăiat colierul, se smiorcăia colegul meu cu un cap mai scund.

– Hai să vedem!

Ia învățătoarea cele două bucăți de funie de pe care alunecau biluțele, face un nod între ele și colierul era ca nou. 

– Mihai, poți să pleci și tu acum!

Rămăsesem eu, cu monstrul gigantic, așa că logic a fost să încep să plâng, cu lacrimi mari și mult zgomot. Mă așteptam ca în orice moment să pornească furtuna și pe bună dreptate, știam că greșisem.

– Cătălina, știu că ești supărată și crezi că Mihai ți-a stricat lucrarea, dar nu a vrut. Nu trebuia să lase aracetul desfăcut, v-am spus de multe ori, dar a făcut-o, din greșeală, nu a vrut să te saboteze. Judecă omul după intenție, nu după faptă!

Nu am înțeles decât târziu ce înseamnă vorba ei. Eu avusesem intenția de a face rău, Mihai nu, se întâmplase din neatenție. Și asta spune ceva despre un om, dar nu că e rău. Faptul că îmi vorbise mă liniștise, dar tot aveam un gol în suflet. A doua zi, urma să fiu singura fără cadou pentru mama. Învățătoarea nu m-a lăsat să plec până nu a zis blând, dar ferm:

– Mâine să vii de la 8!

Ședința era la 9, mă chemase la 8. Era de rău, asta simțeam din toți porii, avea să mă pârască mamei, chiar de ziua ei. Aveam să fiu “urecheată” la ședință, de față cu toți. Mamei îi lua vreo oră până procesa, dacă afla la 8:10 de nedreptatea pe care i-o făcusem lui Mihai, la 9:10 se dezvăluia furia, chiar la ședință. M-am gândit la asta toată ziua, am și visat asta, iar la 8, cu fața roșie am ajuns la școală.

– La mulți ani! Eu și Cătălina revenim imediat, uitați o cafea, i-a spus învățătoarea mamei, strecurându-mă repede în clasă unde stăteau toate materialele pentru colier pe birou.

– Ai o șansă să-ți reiei munca.

Am făcut asta. Cu ajutorul învățătoarei a ieșit chiar mai bine decât primul. Mama nu a rezistat să stea o oră pe hol sorbind din cafea, așa că a intrat și s-a apucat și ea de lucru. Eram toate trei, făcându-ne de treabă cu biluțe îmbibate în lipici. Până la ora 9:00 am făcut, împreună, 4 coliere. Două eu, câte unul ele, fiecare dându-mi-le tot mie. La întâlnirea cu părinții eu i-am dat unul învățătoarei, și unul mamei, stârnind aprecieri din partea colegilor că am lucrat așa mult, plus că le aveam pe cele două, confecționate de mama și învățătoarea, la gât.

Și acum predă doamna Dodo, așa îi ziceam noi, nu în clasa I și nu când era nervoasă, în rest, din clasa a II-a până în clasa a IV-a numai așa am strigat-o. Probabil, numele nu-i vine de la Dodo Lătărețu, ci mai degrabă de la: ”dodoloață”, având câteva kg în plus. Mă gândeam să-i fac o vizită într-o zi. Am ratat acest 8 martie, dar sună bine ca anul următor să-i iau un cadou de ziua femeii. Cum ar fi să-i iau chiar un colier? Unul real de data asta, pentru că domana Dodo e cea care m-a învățat atât de multe, printre care că, uneori, nu-ți iese ceva din prima, dar trebuie să perseverezi fără să dai vina pe altcineva. Uite ce bine arată colierul ăsta, cred că o să mă orientez la el:

sursă: borealy.ro

Cadoul l-aș acompania cu o serenadă. Stiu cât de mult îi plăcea muzica domanei Dodo, dar aș speria-o și i-aș sparge și ochelarii, așa că m-aș vedea nevoită să-i scriu o felicitare, pentru că asta știu să fac. De asta am și blog, nu? Oare merge așa?

un colier îți dau
Deși de vrut, eu vreau
Să îți cânt și încânt
Sufletul cu avânt

Hmm… poate că trebuie să mă las și de asta. Poate o să-i scriu simplu: “Mulțumesc! Mi-ați schimbat viața! Mi-am dat seama că totul are o rezolvare, iar o supărare nu merită ținută dacă peste ani nici nu o să-ți mai amintești de ea”. Eu nu durerea de atunci o simt, ci iubirea, înțelegerea și căldura pe care le-am primit.

Sigur că de Ziua femeii, aș lua și un cadou pentru mama ca să-i văd aceeași privire senină pe care o are de fiecare dată, indiferent de ce îi ofer. În general, nu aștept un moment special pentru a face cadouri oamenilor dragi, așa că cine știe, poate mă apuc de treabă mult mai repede. E destul de simplu, la un click distanță s-ar putea afla cel mai frumos cadou pe care l-am făcut vreodată, pentru că și ele, femeile importante din viața mea, mi-au dăruit cele mai minunate daruri, și nu mă refer la cele fizice.

Din moment ce mărești colecția de bijuterii a unei femei, mi se pare o idee bună să o ajuți și să se organizeze, așa că mi-ar plăcea să-i iau fiecăreia și câte o cutie de bijuterii. Sunt practice, arătoase și pot fi personalizate. Eu aș păstra mesajul simplu. Doamnei Dodo i-aș oferi cutia asta care se potrivește de minune cu stilul ei îndrăzneț de a se îmbrăca. Aș personaliza-o cu scris auriu: ”Mulțumesc pentru toate sfaturile practice!

sursă: borealy.ro

Mamei sigur i-ar plăcea asta, iar mesajul cu care aș personaliza-o ar fi: ”Ești inspirația mea feminină”:

sursă: borealy.ro

Într-o lume în care produsele sunt în serie, e minunat când poți oferi printr-un obiect ceva din tine, un gând, o frază care îți definește relația cu celălalt om sau un simplu: ”Mulțumesc, X-ulesc”.

Mulțumesc și ție că ai pășit în amintirile mele. La mulți ani de 8 martie cu întârziere și în fiecare zi. Să te înconjori de oameni dragi, și nu uita, nu există moment mai bun de a oferi un cadou decât prezentul.

Secvență din suflet dezvăluită pentru competiția Spring SuperBlog 2019.

Nu reușesc să fac ce îmi propun!

0

Timpul, acest element abstract, inventat pentru a ne contoriza vârsta și viața, e cel de care ne plângem cel mai mulți. Când ai job de 8 ore nu e bine pentru că ești obosit toată ziua, când ai job de 4 ore nu înțelegi ce să faci cu restul timpului, când ești freelancer nu știi de ce să te apuci și ce e mai important.

Simt de multe ori că mă împart în atâtea activități încât nu reușesc să duc niciuna la capăt, parcă în fiecare există, după câteva obstacole ocolite sau învinse, o poartă închisă cu lacăt. Cheia nu e greu de luat, numai că parcă sunt zeci de chei, iar până să o nimerești pe cea potrivită, te-ai plictisit deja și începi să te uiți pe internet cum alții deschid porți după porți încât uiți de cheile tale. Și atunci o iei de la capăt, pe alt drum, ajungi la altă poartă, numai că de data aceasta nu ai doar cheile porții la care ai ajuns, ci și pe cele de dinainte. Și, uite așa se tot adună porți, iar numărul cheilor de încercat crește.

Am fugit un pic în imaginar, mi se întâmplă des, mai ales în scris, acesta e motivul pentru care întotdeauna am simțit o conexiune puternică cu frazele așternute. Îmi place și să vorbesc, dar parcă nu-i magie ca-n scris, ci doar viață.

Așadar, ce e de făcut când nu-ți vine să faci nimic, dar le-ai face pe toate?

E de respirat!

Un moment de liniște, de respirat ne ajută să ne organizăm. Nu o pauză de relaxare, în care fugim de dorințele noastre. Își are și relaxarea scopul, dar a doua zi vei fi la fel de pierdut.

Îmbrățișează-te zilnic

O zi de deconectare de la ce ți se spune că ar trebui să faci, de fugă din calea reclamelor cum că ai avea nevoie de nu știu ce aparat de făcut suc sănătos când tu nici nu bei sucuri, de respirat și gândit doar la tine: Cum vrei să te știe oamenii? Cine ești? Cine vrei să devii? Cât la sută din ce vrei să devii ești deja? Unde e de lucrat?

Sunt multe întrebări, se respiră între fiecare.

E de acționat!

Respiratul meditativ se învață și se păstrează constant, dar nu se rămâne la el, ci se acompaniază de acțiune, de lucrul cu tine însuți pentru a devenii cine îți dorești.

Tot în acțiune intră și împăcarea cu trecutul, reparatul greșelilor sau acceptarea lor.

E de neuitat!

Nu se uită niciodată scopul! Nu se uită descoperirea de la prima etapă, aceea a organizării gândurilor, aceea a respiratului.

Poza din articol îmi aparține, pentru mai multe fotografii realizate de mine poți da click aici. Preluarea fotografiei sau a textului fără acord și fără menționarea sursei nu este permisă.

Școala mea, cu de toate și nimic

2

Acest articol a plecat de la o postare pe Facebook intitulată „Un fragment de realitate”. Prietenii mei mi-au reamintit aspecte pe care le uitasem, așa că mi-am completat povestea și acum se numește „Școala mea, cu de toate și nimic”. 

Un fragment de realitate

Pe vremea când eram eu la școală nu era săpun și hârtie igienică la toaletă. 

Cine se spală pe mâini în 6 ore? Nimeni, nu? Adică nu e ca și când mâncăm în pauze sau avem nevoi primare. Și prin clasa a XI-a când a fost un val de hepatita A erau toți profesorii stupefiați și mirați. Iar doctorița de la școală ne-a spus că hepatita A (boala mâinilor murdare) a fost în fiecare generație, să stăm liniștiți…

De aceea, toată ideea asta cu măști și dezinfectanți în școli sună pentru mine ca un proiect SF. Ca atunci când vezi un film în care mașinile zboară.

Tind să cred că-s destul de călită cu jegul, nu cred că băncile în care am stat 12 ani de zile au fost vreodată șterse. De fapt, sigur au fost, cu toții ștergeam cu guma notițele (fițuicile) celor din anii trecuți. Iar dacă tot am ajuns la gumă, mai e necesar să spun că sub bănci și scaune erau triburi de gume mestecate și pline de scame?

Atenție! Lăbuțe care nu au fost dezinfectate!

Banca aceasta arată extrem de bine, era la liceu. Eram în cea mai bună clasă, îmi pare rău că nu am găsit poză de la gimnaziu. Am făcut un an în laboratorul de biologie, înconjurați de animale împăiate și bănci îmbrăcate într-un fel de faianță, gresie, nu știu exact. Un material rece oricum.

Fumatul în baie, o modă în școală

Acum mi se pare complet deplasată școala în care am învățat. Nu se făcea duș după ora de sport (oricum nu ai fi avut timp). La toaletă nu doar că nu exista niciun produs de curățenie, să spui măcar să dai un „puff” de alcool pe acolo, dar se fuma, uneori îi găseai și pe profesori acolo. Iar dacă nu fumau împreună cu elevii pentru că aveau și ei o prestanță, tind să cred că fumul din cancelarie îl puteai tăia cu un cuțit. S-ar putea să mă înșel, căci locul unde se țineau cataloagele era ca un spațiu abstract, nu vedeai picior de elev pe lângă ușa aia. 

Sigur că fumatul ține de educația elevilor, dar cine e responsabil pentru această educație? Nu adulții? Nu oamenii din jur? Până la urmă, un preadolescent și un adolescent va fi întotdeauna dornic să aparțină unui grup. Dacă toți colegii lui sunt la baie, intoxicându-se, atunci unde să se ducă? Ei bine, clasa mea de liceu a fost printre singurele unde majoritatea nu fumau, dar când te duceai la baie tot dădeai de vecinii de la alte clase la „șuete”. 

Elevul de serviciu

Veneam la școală și când eram răcită pentru că nu voiam să pierd materie, iar eu răceli nașpa nu am avut. Însă, eram obligați să pierdem o zi la nu știu cât timp (poate o lună) ca să stăm 6 ore „portari”.

Se numea „elevul de serviciu” și stăteam la ușa școlii (cea pe care o foloseau profesorii, nu noi) pentru a ne asigura că nu ies elevii din școala. De fapt, oricum nu puteai gestiona nimic. Nu știu exact care era scopul acelor zile. Ori că nu aveau suficienți angajați, ori că voiau să ne pregătească pentru vreun job plictisitor sau să ne călească. Chiar nu-mi dau seama, dar ce știu sigur e că la liceu se întâmpla. Toți elevii, pe rând, pierdeau o zi de școală stând pe hol. Nu mai știu în ce clasă a fost, dar pentru mine, respectivele zile erau horror. Mă plictiseam teribil, simțeam că pierd materie și că nu fac nimic util

Nu știu dacă se practică la alte școli acest „elev de serviciu”, dar pentru o instituție de mărimea celei la care am învățat eu, cu o prestanță totuși pe zonă, această practică mi se pare dubioasă. Un elev e elev, nu angajat al școlii, iar responsabilitatea nu o înveți păzind o ușă (pe care oricum nu o păzești, căci ești prea mic pentru a comenta oricui ar intra). 

Fondul școlii și al clasei

Ce nu am menționat până acum este buretele. Am stabilit deja că nu aveam săpun. În schimb, aveam responsabilitatea de a șterge tabla cu un burete îmbibat în apă jegosă. Burete cumpărat din fondul clasei pe care nu-l schimbam „aproape niciodată”. La finalul anului nu-ți aminteai culoarea inițială, dar măcar știai unde s-au dus banii din fondul clasei. Cât despre fondul școlii care era o sumă mai măricică… Nu știu ce să scriu, căci nu știu la ce-l foloseau. Clar nu să cumpere hârtie igienică.  Înțeleg că, probabil, nu erau bani alocați. Sau școala decidea să îi dea pe concerte în curte (au fost câteva, am frumoase amintiri de acolo). Ce e mai ciudat, e că totul părea normal…

Facultatea

Mi-am dat seama că ceva e în neregulă când am intrat la facultate. Deși există și un cântec despre facultatea pe care am urmat-o:

Când am urmat-o eu, era și hârtie, și săpun, și șervețele pentru mâini, chiar și dozator cu apă. Atunci am rămas surprinsă. În ochii mei, ceva ce era absolut normal, avea aerul a ceva de înaltă educație. M-au intimidat aceste schimbări și am pășit în primul an de facultate indimidată. Simțindu-mă ca „fata de la țară”, deși tot la oraș copilărisem și eu, unul mic ce-i drept.

Liceul mi-e drag, îmi va fi mereu, dar clar ceva era îmbârligat la valorile locului. Îmi amintesc că „cea mai mare problemă” a lor era că nu aveam uniforme. Au încercat de vreo două ori să implementeze uniforma, pe care au plătit-o părinții. Ce e drept, la clasele primare am purtat uniforma aceea standard, albastră. Rochița aceea pe care toți o purtăm cu pantaloni. Adorabil!

Amintirile din liceu îmi sunt mai vii, dar fii sigur că nici în clasele primare nu era vreo altă baie. Șervețelele în buzunar erau sfinte, iar când nu aveai… Noroc cu colegii… împărțeai unul. Oare masca se poate împărți?

Oamenii buni sunt îngeri

3

Auzisem că pe 29 noiembrie 2019, adică în doar câteva zile va avea loc premiera filmului ”Îngerii lui Charlie”, așa că în timp ce mâncam pop-corn, deși nu mă uitam decât la trailer, râdeam cu gura până la urechi. Asta până când, în mijlocul ecranului, a apărut o căsuță de chat:

Bună, sunt Charlie, vrei să fii un înger?

M-am încruntat, apoi m-am uitat în stânga, în dreapta, sub pat, poate era vreun membru al familiei pus pe farse. M-am uitat chiar și la dată, să nu fie 1 aprilie. Abia când nu am auzit niciun râs zgomotos și nu am văzut nicio cameră de filmat sub vreun ursuleț de pluș, m-am încumetat să tastez timid:

Nu am aripi.

Nici nu ai nevoie, vor crește odată cu tine.

Apoi mi-a dat o adresă atât de îmbârligată că nici nu are rost să v-o scriu, de altfel nici nu am voie, e secretă. M-am dat deja de gol că m-am dus la locul indicat. Acolo, o altă surpriză, în loc să dau de Charlie, am dat de Bosley, un băiețel lungan, de doar vreo 12 ani, îmbrăcat în elf. Nu eram doar eu, ci multe alte femei, unele blonde, altele cu pistrui, unele cu pălării fancy, altele îmbrăcate modest, unele plinuțe, altele atât de slăbuțe că te întrebai dacă nu mănâncă decât spanac.

– Mă bucur că ați venit, a grăit băiatul cu o voce puternică de bărbat, toate sunteți îngeri și doar pentru că v-o doriți și pentru că ați răspuns cu interes mesajului lui Charlie. Avem mai multe misiuni, a continuat el, dar una arde, și arde pentru toată lumea. Nu, dragilor, nu trebuie să stingeți incendii, ci să aprindeți inimi. Am 12 ani și nu am primit niciodată până acum cadou de Crăciun. Nu am primit nici măcar o portocală, iar ca mine sunt mulți. Moș Crăciun nu mai face față. Misiunea e să-l ajutați, dragi îngeri, să deschideți aripile și să zburați împreună cu renii oriunde vă poartă vântul, dar nu aveți cum fără pregătire, așa că  trebuie să treceți niște probe. Nu am să vă mint. Sunt grele, sunt groaznice, deci, dacă vreți să plecați, o puteți face acum.

S-a oprit, însă în sală nu se auzea niciun foșnet. Toate eram absorbite de băiețelul cu glas și discurs de om mare. Am rămas toate, deși, mie cuvântul ”groaznice” îmi răsuna în minte neîncetat. Nici nu înțelegeam de ce fusesem recrutată, nu aveam nicio abilitate, așa credeam până atunci. Faptul că făceam o ciocolată de casă incredibilă nici nu mă gândisem să iau în calcul.

Proba 1 – alegerea de a pleca

Am trecut cu brio toate. De altfel, și obrajii îmbujorați ai băiatului au ajutat.

Proba 2 – cea de foc

Deși se numea așa, era chiar de gheață, căci în grupuri de câte trei, am fost prinse într-un iglu pe care a trebuit să-l răsturnăm cu mâinile goale. Se pare că învârtitul telului și bătutul șnițelelor ajută mușchii brațelor, căci toate am reușit.

Proba 3 – proba deghizatului

Nu am înțeles inițial de ce ne-au pus în fața unor palete mari de machiaj și ne-au dat materiale zdrențuite în saci. Să mă machiez? Nicio șansă! Să mă fac o mumie din fâșii albe? Am încercat, dar spre deosebire de cealaltă probă, la aceasta ne-au surprins cu vânt năpsanic suflat din ventilatoare imense. Toate pânzele mele au zburat precum îngerii, ajungând chiar în nori. Pe o fată subțirică a luat-o pe sus și a aruncat-o într-un morman de zăpadă.

Băiatul, Bosley, a trecut, la final, pe la fiecare. Îngerii se descurcaseră bine, majoritatea aveau gene conturate, unele se machiaseră precum vedete, altele își făcuseră costumații de pirat. Mi-era milă de fata din zăpadă până când, trecând prin dreptul ei, băiatul i-a zis:

– Felicitări! Frumoasă deghizare! Om de zăpadă…

Acum îmi era milă de mine, încercasem eu să-mi pun blush în obraji, să-mi prind părul să pară mai scurt ca să mă transform în Kristen Stewart, dar cumva reușisem să fiu:

– Un morcov, foarte bine!

Am zâmbit încurcată și nu l-am contrazis.

Proba 4 – uită-te la lume

Am înțeles de ce Bosley a spus că probele pot fi groaznice. În sală, pe pereți, au apărut ca de nicăieri ecrane mari pe care s-au proiectat familii sărace cu cinci copii care împart un colț de pâine. Mame singure, tați care muncesc de dimineața până seara și nu reușesc să-și întrețină familia. S-a proiectat o parte din lume, și m-a durut.

Proba 5 – împrăștie mesajul

Cea mai importantă, motivul pentru care am scris acest articol. Urmează prima misiune din viața mea, sunt speriată, dar dornică de a reuși. Așa că te îndem și pe tine, mergi la cinema, vizionează filmul de acțiune ”Îngerii lui Charlie” pentru a găsi în tine curaj și putere, apoi dă-ți șansa să pornești în cea mai frumoasă aventură, pentru moment, aceea de a-l ajuta pe Moș Crăciun să ofere daruri nu doar copiilor bogați, ci tuturor, chiar și lui Bosley.

Oricine poate să fie un înger, deși nu am înțeles din prima, aripile cresc odată cu faptele bune pe care le facem, doar că sunt invizibile, iar zborul se simte ca o fericire interioară. Nu trebuie să avem abilități pe care nici nu ni le imaginăm. Orice, privit din perspectiva potrivită poate fi o calitate, chiar și că eu m-am deghizat în morcov. Așa, nimeni nu o să-l bănuiască pe Moș Crăciun, orice trăznaie aș face din greșeală prin casele copiilor, va fi pusă pe seama Iepurașului de Paște. Întorcându-mă la abilități, uite cum faptul că fac ciocolată de casă va face copiii fericiți, căci le voi ușura munca elfilor și mă voi apuca să amestec cacao cu lapte praf îndată ce-mi termin ultima misiune, adică aceasta.

Repet! Fii bun, ajută, oferă celor cu mai puțin și împrăștie mesajul! Fii înger, așa cum ți-l imaginezi tu!

Articol scris cu nuanțe de comedie, dar cu un mesaj în care cred pentru competiția în care îmi spionez gândurile, să le prind pe cele potrivite. Care competiție? SuperBlog 2019. Care sponsor? InterComFilm. Care film? Acesta:

Fotografiile fac parte din sursele oferite de sponsor.

Momente accesorizate ce dau personalitate

4

Nu știu dacă e ceva ce iubesc toate fetele, dar mie mi-a plăcut din copilărie să mi se facă poze. Eram toată un zâmbet, cu șoldurile arcuite într-o parte sau cealaltă și cu mâinile în aer. Aproape hilar pentru o copilă de 5-6 ani. Odată cu vârsta mi-am dorit poze din ce în ce mai fashion, profesionale. Am început să cumpăr reviste pentru fete și nu înțelegeam cum de look-ul lor pare impecabil. Mi se tot spunea că sunt fardate și editate, dar nu am fost niciodată de acord total cu această afirmație pentru că nu asta mă atrăgea pe mine. Era o senzație ca atunci când guști o supă bună, dar parcă îi lipsește ceva.

Degeaba mă machiam și adăugam filtre, tot nu simțeam atmosfera din reviste până când într-o zi bunica mi-a adus o eșarfă colorată. Întâmparea a făcut, ca atunci să-mi fac un selfie cu bunica și am rămas hipnotizată. Mă uitam în ecranul telefonului și am simțit, așa cum se întâmplă în desenele animate, că un bec mi se aprinde deasupra capului. Bunica era superbă, iar în poză am sesizat că ce îi dă aerul extrem de stilat pe care îl are tot timpul era colierul ei masiv și cerceii care îi încadrau fața. Eu cu eșarfa colorată păream o adolescentă veselă și chic. Asta era! Accesoriile îmi lipsiseră până atunci. A fost momentul în care am realizat că orice ținută, oricât ar fi de banală se poate transforma ușor în una spectaculoasă cu câteva elemente pe care de multe ori le ignorăm, și e păcat.

Accesoriile nu doar că arată foarte bine și pot să modifice complet o ținută, dar se potrivesc unei anumite situații, unui anumit moment și transmit o stare. Ceea ce ele emană prin stil ne face pe noi, la nivel subconștient, să asimilăm. Toate aceste stări pe care ni le transmit ne dau încredere în noi că putem să fim așa cum ne dorim.

Fiecare accesoriu spune altceva despre mine și toate întregesc fiinţa mea complexă. Am reușit să mă descopăr dându-mi seama ce accesorii mă atrăgeau și, prin ele, reușesc să-mi pun în evidență diversele laturi ale personalității:

Latura romantică

Mi-o ascund de fiecare dată sub o pălărie roșie cu panglică neagră. Contradicția este că tocmai aceasta reușește să mi-o dezvăluie, la fel ca cerceii mei preferați cu flori.

Arhivă personală (accesorii de la Meli Melo)

Pot să fiu îndrăgostita cu pălărie roșie, extrem de stilată, care pășește într-o cafenea pe timp de ploaie. Pot să fiu visătoare și să mă pierd în gânduri la adăpostul pălăriei. Pot să fiu femeia în rochie neagră și coc cu o pietricică strălucitoare în mijlocul cerceilor în culoarea pasiunii. Sau pot să fiu eu bucurându-mă, pur și simplu, de un accesoriu roșu cu personalitate.

Cum mă fac să mă simt?

Acestea sunt din categoria accesoriilor care îmi dau încredere în forțele proprii, se vede și după zâmbet. Sunt cele care mă binedispun doar uitându-mă la ele tocmai pentru că sunt accesorii puternice, care atrag atenția.

În ce moment le port?

Eu port pălării de lână chiar și pe timp de vară, cu toate că am și câteva cu paie fine. Totuși, de aceasta m-am bucurat, mai ales, toamna. Ambele accesorii mi se par potrivite pentru o ținută de seară, classy. Cerceii, în mod special, i-aș asorta la o ținută simplă pentru că sunt ei suficient de spectaculoși.

Latura creativă

Te-ai gândit vreodată să-ți porți căciula în urechi? Nici eu până când nu am văzut la Meli Melo cerceii pe care intenționez să-i port toată luna decembrie.

Arhivă personală (cercei Meli Melo)

Cum mă fac să mă simt?

În general, când îmi găsesc accesoriile potrivite devin creativă, îmi vin tot felul de idei de a le combina, dar aceștia sunt cerceii care mă fac să simt că e în regulă să combin două șoșete fără pereche, iar asta e minunat pentru că, poate, în modă nu e permis totul, dar în stilul tău personal, da.

În ce moment îi port?

Poate nu toată luna decembrie, dar cu siguranță vor fi alături de mine în așteptarea lui Moș Crăciun. Mă văd purtându-i cu un pulover larg și blugi.

Latura jucăușă

Relația mea cu eșarfele a fost întotdeauna specială, mai ales că înainte de a le folosi ca accesorii pentru mine erau jucării. Îmi cream păpuși din eșarfele mamei, le legam în așa fel încât să fac din marginile lor picioare. Mai târziu, cum eu am studiat la Facultatea de Teatru, secția păpuși-marionete, am ajuns să lucrez cu copii, iar la cursurile de marionete i-am învățat cum să construiască din eșarfe.

Sursă: magicalmoonshine.org

Dar nu voi intra în detalii, ideea este că fiind atâtea variante de eșarfe, atâtea moduri de a le purta și materiale diverse, unele mai fluide, altele mai groase, nu ai cum să nu te joci cu ele, să nu le combini creativ. Poate chiar să o folosești pentru plajă pe deasupra costumului de baie. Eu am două eșarfe favorite:

Arhivă personală (eșarfe Meli Melo)

A fost odată, într-o zi de marți, lângă un râu unde făceam grătar, un fluturaș, l-am izgonit ușor cu mâna, s-a întors și s-a așezat pe creștetul meu, mi-am scuturat capul, apoi s-a pus pe gât. A părut aproape că mă sărută, acela a fost momentul în care am știut că vreau să-l păstrez aproape și când va fi plecat. Am căutat mult timp ceva care să mă facă să-mi amintesc de el. Când am văzut la Meli Melo, tot într-o zi de marți, o eșarfă plină de fluturi frumos colorați, am știut că trebuie să fie a mea.

Cum mă fac să mă simt?

Ambele mă fac să mă simt protejată. Sunt scuturile mele împotriva necruțătorului vânt. Însă, fiecare îmi transmite altceva. Eșarfa cu animal print îmi dă un aer exotic care mi se potrivește, iar cea cu fluturi îmi dă bucurie. E ca atunci când privești un copil jucându-se, simți inocență și zâmbești fără să înțelegi de ce. În plus, cum povesteam mai sus, e, cumva, eșarfa mea de suflet.

În ce moment le port?

Oricând ies am o eșarfă. Pe acestea pe care vi le-am arătat, le port cu haine simple pentru că au ele suficientă personalitate și reușesc să creeze câte o poveste doar privindu-le.

Latura extravagantă

Am un păr cu mult volum, greu de stăpânit. Uneori, dimineața, am impresia că are viață proprie căci vrea să stea cum are chef, pare că are personalitate, una complet diferită de a mea căci nu ne punem de acord aproape niciodată. Totuși, reușesc să-l țin sub control cu accesorii de păr. Uitându-mă în cutia mea plină cu elastice și agrafe, mi-am dat seama că mă atrage tot ce strălucește. Sigur că am o mulțime de accesorii de păr simple, dar majoritatea au pietricele, sclipici, decorații etc. Acestea sunt doar câteva dintre cele pe care le folosesc:

Arhivă personală

Cum mă fac să mă simt?

Stăpână pe părul meu! Glumesc, dar nu sunt departe de adevăr. Mă fac să mă simt strălucitoare, mă fac să simt că pot fi eu însămi și, nu doar că arată bine, dar îmi sunt și foarte utile.

În ce moment le port?

Acum! Nu pe toate, doar cleștele mic, metalic și auriu. Dar și oricând simt să ies din anonimat.

Momentul accesorilor e cel prezent. Un om nu are nevoie decât de câteva secunde ca să-și dea seama dacă îi place o persoană sau nu, iar asta nu înseamnă că e superficial sau că pune accent doar pe aspectul fizic, ci că așa suntem construiți, cu toții, din punct de vedere psihologic. Aspectul contează, acum mai mult decât oricând, căci suntem în era pozelor, era rețelelor de socializare. Chiar și faptul că citești acest blog acum este o dovadă că informația se împrăștie imediat. Imaginează-ți că mergi pe stradă, iar pe lângă tine trece Angelina Jolie, un paparazzi o surpinde în poză. Apari și tu pe prima pagină a ziarelor, nu ai vrea să strălucești? Bine, am glumit, acesta este un exemplu complet absurd, important e să te simți bine cu tine însăți și să te descoperi chiar și prin cum te accesorizezi.

Mi-am dat seama că în toate pozele pe care ți le-am împărtășit sunt accesorii de la Meli Melo, este clar că e firma mea preferată, iar eu vizitez foarte des magazinele fizice, de curând l-am descoperit și pe cel online și îl voi folosi pentru a îmi diversifica stilul vestimentar și nu numai, căci, deși au pornit de la un singur magazin în București, pasiunea pentru rafinament & dichis parizian le-a adus repede succesul ceea ce i-a făcut să se extindă atât ca număr de locații (îi poți găsi și-n Bulgaria, Serbia și Republica Moldova), cât și ca diversitate de produse. Poți să cumperi și articole vestimentare, decorațiuni interioare sau obiecte de bucătărie. Eu chiar mă gândesc să-i cumpăr și prietenului meu un cadou de Crăciun căci au și accesorii pentru bărbați. Ca să nu mai spun că prietenelor le pot lua bentițe cu urechi de ren sau cercei cu brazi împodobiți. Găsesc chiar și bijuterii din argint.

Pe mine, Meli Melo Paris, mă ajută să-mi pun toate laturile personalității în evidență. Am ales să scriu doar despre câteva dintre acestea, deși toate se întrepătrund și creează stilul meu unic.

Articol redactat pentru SuperBlog 2019