Personal

Home Personal

Nu mă mai întreb ”de ce”, doar iau vitamina C!

1

De când am devenit vegetariană am început să acord o mare atenţie suplimentelor alimentare. Poţi să ai carenţe chiar dacă consumi carne, dar pentru mine a fost clar că e important să fiu informată cu privire la minerale, vitamine și nevoile organismului în momentul în care am ales schimbarea.

Doar echilibrul, varietatea şi consumul alimentelor cât mai puţin procesate termic păstrează în jurul “mesei rotunde” din interiorul nostru (numit, de fapt, organismul) toate vitaminele în proporţiile potrivite căci în lipsa lor, “masa” rămâne goală , iar în exces s-ar putea să o dărâme cu totul.

Am tot auzit: “Sunt doar vitamine, ce pot să facă rău?”. Ei bine, nu sunt doar vitamine, au la fel ca noi, propriile nume, calităţi şi funcţii diverse. Exact ca noi, uneori au şi efecte nedorite, ”defecte”. Pot chiar să aparţină unor categorii diferite. Unele sunt liposolubile şi se numesc  A, D, E, K, acestea au nevoie de grăsimi pentru a fi absorbite, altele sunt hidrosolubile, cum ar fi grupul de vitamine B şi vitamina C  care se dizolvă în prezența apei.

Există dozele recomandate zilnic dintr-o anumită vitamină tocmai pentru a fi respectate. Spre deosebire de vitaminele liposolubile, cele hidrosolubile nu au o toxicitate crescută dacă sunt consumate în exces căci se elimina (prin urină), cu toate acestea, vitamina copilăriei mele – nu pot să uit tabletele dulci şi uşor acrişoare pe care le primeam de la bunica sau supranumitul “suc minune” din vitamina C eferfescentă – în cantităţi foarte mari se manifestă prin deranjamente stomacale și greață. Însă nu trebuie să ne îngrijorăm dacă tindem spre un stil de viață sănătos și echilibrat, fără să luăm mai multe tipuri de vitamine în același timp, adică și contra căderii părului, și împotriva oboselii, și neurovitamine etc.

Vitaminele au şi cântec:

Acum mă strâmb, stai liniştit, nu la tine, ci pentru că în timp ce scriu, muşc cu poftă dintr-o lămâie. Dintre toate aceste vitamine, astăzi îmi propun să scriu despre vitamina C, aşa că vreau să fac asta în timp ce îmi iau un procent mare din cantitatea zilnică de care avem nevoie pentru a ne menţine sănătoşi. Nu te îngrijora! Dacă lămâia nu e în preferințele tale sunt o mulțime de alte fructe și legume care au o cantitate mare din acestă vitamină, dar îți voi scrie imediat despre ele, înainte trebuie să-ți mărturisesc că inspirată de imnul vitaminelor, am fost și eu creativă:

Ce e mic și de nădejde,
De bacterii te ferește
Fără grijă scapi de gripă
Chiar și cu o doză mică
De arsuri, de plăgi sau răni
Cu ea de hac le poți veni.
Dacă încă n-ai ghicit
O sa-ti spun mai explicit
Este vorba de-o consoană,
E rotundă și e rară
C chiar este vitamina
Te salut, sunt Cătălina!

De ce vitamina C? Pe lângă faptul că se află în inițiala prenumelui meu, Cătălina, deci implicit și în numele blogului meu, este și prima literă din calitățile mele esențiale: creativitatea, curiozitatea, consecvența, dar și a celor ”trei importanți C”, aceștia nu sunt firma de pantofi CCC, ci cele trei întrebări scurte auzite cel mai des (în tot felul de contexte): ”Ce? Cum? Când?”.

Ce?

Vitamina C, numită și acid ascorbic!

Cum?

Mâncând legume cu frunze verzi (spanac, broccoli, varză), ardei, morcovi, citrice, mere, dar și din suplimente atunci când este cazul. Poți să găsești tot ce te interesează online la Farmacia La Preț Mic, cui nu-i place o farmacie ieftină care îți livrează rapid direct acasă?

Când?

Zilnic între 500 mg – 1000 mg, dar mai ales când ai febră, anumite infecții, deficit de fier (ajută absorbția fierului la nivelul intestinului) și în ceea ce mă privește, iau mereu când sunt răcită căci îmi întărește sistemul imunitar.

Vitamina C pentru mine nu e doar gustul copilăriei sau doar o literă din alfabet, fiind chiar a 3-a, cifră considerată magică în basme (în majoritatea sunt trei feciori, trei provocări etc.), dar și confortul meu psihic că pot să mă mențin sănătoasă căci are rol esențial în procesul de vindecare al rănilor, are rol antioxidant și protejează organismul de substanțele cancerigene.

Relația mea cu vitamina C e una de prietenie căci o cunosc din copilărie și a fost exemplificată de dragul competiției SuperBlog 2019.

E ceva ce nu s-a spus despre SuperBlog?

0

SuperBlog e o competiție foarte cunoscută printre bloggeri, iar acum a ajuns la cea de-a 22-a ediție. Mulți oameni talentați au trecut prin această competiție, o mare parte au rămas alături. O fi ceva ce nu s-a scris și nu s-a spus despre SuperBlog?

Nici măcar noutățile nu sunt nescrise, căci le găsești de o săptămână pe site-ul oficial SuperBlog.

Element de noutate: acum te poți înscrie cu mai multe bloguri, în funcție de cum consideri ca tema probelor s-ar potrivi mai bine cu publicul tău de cititori – desigur, tot in limita unui singur articol per probă, doar că la o proba poți participa cu un blog, la altă probă cu altul, dacă vrei.

Ce cred totuși că a fost nescris în cadrul acestei competiții?

Articolul tău! Punctul tău de vedere! Senzațiile tale! Scrie-ți poveștile prin intermediul temelor date! Fă să fie despre tine și despre ceilalți! Lasa-te învăluit în magia SuperBlog, căci îți garantez că există. O descoperi doar în momentul în care te implici și acționezi.

În această ediție voi fi blogger partener și pentru orice fel de întrebări, îți stau la dispoziție!

Cum îți organizezi lista de dorințe pentru noul an

3

De obicei,  sărbătorile sunt dedicate familiei. Sigur că mulți aleg să se bucure de zăpadă la munte sau să profite de zilele libere pentru a călători. Dar cum o demonstrează și următorul clip, ideea e să fie implicați oamenii dragi din viața ta, familia:

Am petrecut, am mâncat, unii ne-am uitat la televizor, am jucat board games și am băut un pic cam mulți, alții am băut chiar mult și am dansat până dimineața în cluburile cu oferte seducătoare și menite să golească buzunarele, dar să încurajeze râsetele. 

Eu nu am făcut bilanțul anului care a trecut. Nici măcar mintal nu mi-am aranjat în ordine întâmplările și evenimentele. La mine timpul curge continuu fără prea multă analiză asupra momentelor care trec, doar bucurându-mă de ele sau învățând ce am de îndreptat sau îmbunătățit. 

Nu am de gând să scriu retrospectiva anului 2019 nici acum, dar dacă tu ai nevoie să analizezi anumite situații sau să îți mulțumești pentru anumite reușite, fă-o. Scrie pentru tine, pune pe Facebook sau lasă comentariu aici. Fă cum simți! Căci așa cum începe și serialul “Pablo Escobar, The Drug Lord (Pablo Escobar – Baronul Răului)”: “Aquel que no conoce su historia está condenado a repetirla”. Adică, cine nu-și cunoaște istoria, e condamnat la a o repeta, deci învață din tot ce nu a funcționat și sărbătorește orice reușită!

De ce am scris despre serial? Pentru că mi-am terminat anul cu el. Nu l-am vizionat pe tot, doar părți, pentru că prietenul meu l-a văzut. Despre Escobar am mai citit și am mai văzut filme, dar am înțeles că această versiune –  ”Pablo Escobar, Baronul Răului” – respectă destul de îndeaproape biografia marelui traficant de droguri. Mi-ar plăcea să spun că mi l-am notat pe lista cu lucruri de îndeplinit pentru anul 2020, însă pe lista mea se află, din contră, urmăroarea: “să nu mai vizionez seriale sau filme”. Sigur că o să existe excepții când ne referim la anumite capodopere sau o ieșire cu gașca la cinema. Am un motiv întemeiat pentru care nu îmi doresc să mai fac asta (ți-l voi împărtăși mai târziu). Sunt mare iubitoare de filme, dar mai ales de seriale, dar acestea sunt și mari consumatori de timp, de multe ori, fără beneficii contrete în afara divertismentului. 

Am stabilit ca în acest articol să scriu despre lista clasică (scrisă sau doar gândită) pe care ne-o facem cu toții când începe un nou an. 

Sursă: Pixabay

Știu că există variante în care scrii 100 de activități și experiențe pe care vrei să le încerci, dar eu mi-am propus să fiu practică, așa că mi-am făcut un set scurt de reguli înainte de a mă apuca de listă pentru a nu mă lua valul să scriu doar: “să beau ciocolată caldă cu multă frișcă”, “să îmi cumpăr pijamale cu ninja” sau “să lipesc stickere pe husa telefonului”. E ceva greșit la acestea? Nu, dacă sunt cu adevărat importante pentru tine. Experiențele sunt minunate, doar că acestea sunt activități mărunte care doar aglomerează o listă. 

Așadar, regulile după care mi-am organizat eu dorințele sunt: 

  1. nu aglomera lista, notează ce e cu adevărat important pentru tine; 
  2. gândește măreț, obiectivele trebuie să fie cele pe care ți le dorești real. Poate te lași purtat de imaginație și scrii că vrei un tatuaj cu unicorni sau cu o ancoră doar pentru că sună interesant, te tentează, dar nu ești convins că vrei pentru anul acesta. Eu nu aș nota asta pentru că lista își va pierde din credibilitate. În plus, spre finalul anului s-ar putea să simți responsabilitatea să faci asta, iar unele decizii nu trebuie grăbite;
  3. măreț, dar realist. Când recitești lista, nu ar trebui să ai impresia că citești un roman de ficțiune imposibil de realizat căci nu va mai însemna nimic pentru tine. Fii rezonabil cu tine;
  4. să fii asumat. Să muncești pentru obiectivele sau activitățile pe care le scrii. Dacă notezi: “să câștig la Lotto”, poate e cazul să și joci, nu? Dacă scrii: ”sa tricotez trei pulovere” poate e cazul să începi să o faci, să iei andrelele și să-ți miști mâinile;
  5. fii blând cu tine! Ai dreptul să-ți schimbi lista pe parcursul anului. Așa cum noi ne schimbăm, și interesele evoluează. La finalul anului, chiar dacă nu ai reușit să îndeplinești totul, menajează-te. Nu te frustra. Analizează ce ai bifat, ce nu. De ce s-a întâmplat ceva anume și ce urmează să faci de aici înainte.

Cel mai neproductiv gând e: “încep de mâine”, așa că  începe de azi! Dacă nu ți-ai organizat lista, e cazul acum! Nu aștepta să treacă zile până lucrezi pentru obiectivele tale. Puțin în fiecare zi. Chiar dacă nu-ți iese totul, exercițiul tot e mai bun decât stagnarea, decât statul degeaba sau lamentarea că nu faci ce îți dorești cu viața ta.

Lista mea cu obiective o găsești aici, iar pentru că ți-am promis că-ți voi spune de ce nu mă mai uit la seriale, trebuie să dezvălui un alt număr de pe listă, și anume: ”vreau să scriu o carte”. Dacă o voi publica sau va ajunge în coșul de gunoi, nu știu, dar am ambiția de a o termina măcar. Întotdeauna am scris începuturi, însă niciodată nu am fost în stare să termin ceva ce aș putea numi măcar nuvelă, dacă nu roman.  Ficțiune am mai scris, dar doar povești, atât pe blog, cât și pe alte site-uri.

Am intrat într-o nouă decadă! La mulți ani! Fie ca tot ce treceți pe liste să se îndeplinească, dar și mai mult de atât! Viața să vă surpindă plăcut, iar anul să fie spumant ca șampania agitată de la cumpăna dintre ani!

Aer, clădiri și portocale de Valencia

4

Probabil prima mea vacanță a fost când aveam un an, părinții fiind mereu echipați cu o imensă umbrelă de soare multicoloră, care ocupa mai mult spațiu decât mine și sora mea, în mașină. Îmi amintesc că în fiecare an ne făceam vacanța în România, devenise rutină, așa că nu-mi pot aminti foarte multe de când eram atât de mică, sigur plângeam mult, eram un stres inutil și deranjam tot hotelul noaptea. De ce nu mă lăsau la bunici? Cred că, asemenea celor de la Christian Tour și ei susțineau Dreptul la vacanță. Cum? Nu știai? Christian Tour susține Dreptul la vacanță! Uite și logo, ca să te convingi!

Prima mea vacanță, pe care mi-o și amintesc cu forța unui uragan încărcat de emoții pozitive, a fost în Spania. Era prima dată când ieșeam din țară, așa că la vestea plecării, am țopăit de fericire câteva săptămâni până s-a concretizat. Până la aeroport, în București, mai aveam de făcut un drum de 4 ore cu mașina. Mai știți umbrela? Ce bine că nu ne lăsau în avion cu ea! Mi-am putut, în sfârșit, întinde picioarele. Îmi amintesc, înainte de a urca în mașină, că bunica stătea cu mâinile strânse ghem la inimă și mi-a zis șoptit:

– Tu, cea mai mică! Ce emoții trebuie să ai!
Eu, cu mândria cuiva care nu se consideră ”mică” la 13 ani, am strigat:
– Hasta la vista, baby!
Am intrat în mașină ignorând bombănelile. Bineînțeles că în avion stătea să-mi sară inima, dar când a venit o domnișoară înaltă și mi-a adus un vas acoperit cu staniol, mi-a trecut toată neliniștea. Dacă te lăsau să mănânci, cât de rău putea să fie? Nu ar fi riscat ei să-și murdărească avionul cu resturi regurgitate.

Ajunsă în Valencia am simțit gustul libertății, chiar dacă eram pe banii părinților, pe cazarea lor și toate cele. Până și lista cu obiective turistice era făcută de mama. M-am benoclat eu mult la listă, dar am înțeles ce era acolo abia când am început să le vizităm rând pe rând.

Îmi amintesc un parc imens, am mers câteva ore bucurându-mă de mirosuri îmbietoare și priveliști fabuloase. Este vorba despre grădinile Turia, ulterior aflând și povestea râului Turia, care în urma unei furtuni a inundat zona, iar după ce au deviat cursul râului, au apărut tot felul de planuri pentru albia rămasă, printre care construirea unei autostrăzi. Oamenii s-au revoltat, așa a apărut acest parc de 9 km.

În Centrul Vechi am fost de mai multe ori și am băut cu toții câte un ceai ca să ne punem pe picioare și să străbatem arhitectura art nouveau a străzilor. Se află multe obiective turistice, inclusiv Catedrala Valenciei și turnul El Miguelete, de unde vezi cea mai reușită panoramă.

Noi am vizitat și Arena Coridelor, care are o arhitectură impresionantă având în vedere că Valencia este al treilea oraș ca vechime din Spania. Mă bucur că nu am văzut nicio luptă cu tauri, nu aș fi suportat un astfel de show, dar face parte din cultura lor, așa că merită să dai un ocol de dragul clădirii superbe.

Părinții mei la Arena Coridelor

În Spania am mâncat cele mai bune portocale!

Tata și portocalul

Sigur că cel mai mult îmi amintesc plaja, iar cu bronzul m-am întors în țară și a ținut până vara urmatoare. Nisipul era fin și alb, apa caldă și plaja imensă. Imediat ce am scăpat de rochiță, cu costumul de baie pe sub, am alergat împleticindu-mă în apă. Alergam, alergam, mult timp, cred că mă umplusem de stropi de sudoare pe frunte până când apa mi-a ajuns la bărbie. Am scăpat repede de ei, intrând cu capul complet sub apă. Enervată că sora mea nu voia să-mi dea salteaua gonflabilă am luat-o singură la picior pe malul mării, plaja din Valencia fiind lungă, lungă. Părea că dacă merg într-o singură direcție, e foarte simplu să mă întorc. Avea logică, dar nu logica naturii, din moment ce nu-mi luasem un punct de reper. Nu am putut să aproximez cât am mers, ca să știu cât să mă întorc. Am început să plâng. Cu lacrimi mari ca atunci când aveam 5 ani și mă rătăcisem pe plajă în Mamaia. Atunci mă salvase cineva. Acum oamenii se uitau la mine, dar vorbeau spaniolă așa că i-am ignorat, prefăcându-mă că nu înțeleg nimic. Am ieșit de pe plajă, pe o străduță cu magazine și nu a durat mult până am simțit o durere ascuțită în călcâi. Călcasem, desculță fiind, pe o sticlă, care deja era crăpată. Neobișnuită prezența ei acolo, având în vedere cât de curată era Valencia. În sticlă era un mesaj: ”Todos los caminos llevan a Roma”, am închis ochii și am repetat: “Toate drumurile duc la Roma”. “Roma” mea nu era locul unde aveam cearșaful pe plajă, ci hotelul unde stăteam. M-am uitat în jur, știam magazinele care mă înconjurau, deci știam unde suntem cazați. Mai mult șchiopătând, decât mergând, am ajuns în cameră, care era deja descuiată de părinții mei ce se așteptaseră să mă găsească acolo când dispărusem de lângă ei. Mai că se urcaseră pe tavan de îngrijorare. Nu au fost prea încântați când au văzut rana, am și acum un mic semn, alb, abia vizibil, dar eu am învățat o lecție foarte importantă: soluția e în fața ta sau în ceea ce mă privește, e sub talpa ta, trebuie doar să te uiți cu atenție în jur.

De ce am povestit asta? Pentru că susțin Dreptul la vacanță! Te invit și pe tine să-ți amintești prima vacanță sau cea mai faină și după ce ai făcut asta, stiu că nostalgia te-a lovit, cum mi s-a întâmplat și mie, așa că îți recomand vacanța cu Christian Tour. Că alegi destinația primei tale călătorii sau o cu totul alta pentru noi provocări, ai ce găsi pe sufletul tău!

Articol ce-și începe călătoria în competiția Spring SuperBlog 2019.

Clipe mărunte învelite în sclipici și aracet

3

Pe 8 martie, borealy.ro m-a provocat să-mi amintesc o experiență memorabilă din viața mea. Sigur că fiind Ziua femeii, gândul mi-a fugit imediat la persoanele dragi din viața mea, de sex feminin, dar și la o întâmplare care s-a petrecut tot in preajma acestei zile, dar acum mulți ani.

Când te gândești la ce și cine ți-a schimbat viața, ori te trec fiori pentru că sunt evenimente marcante, ori ți se luminează fața pentru că e vorba despre decizia ta de a te apuca de pian, de a face gimnastică sau orice altceva care ți-a prestabilit viața. Cum ar fi să te întorci acasă și toate bunurile, banii, inclusiv cei de pe card să nu mai fie? Sau ca un accident de mașină să îți ia persoanele dragi? Sau să câștigi la loterie o sumă imensă? Sau, sau… orice îți mai poți imagina dramatic. Eu nu aș putea spune că un eveniment atât de zguduitor e cel care m-a schimbat cel mai mult, ci din contră, o întâmplare, ce poate părea firească, dar în mintea unui copil a fost o lecție de bunătate și generozitate. Am învățat că nu ești singur pe lume, există oameni care te iubesc. Uneori ai nevoie de oamenii dragi să-ți aline nefericirea, să-ți spună că e în regulă.

Era 7 martie, eram în clasa I, înconjurată de copii pe care încă nu-i consideram prieteni. Ziua următoare mamele urmau să vină la școală și să primească un special colier creat din cele mai valoroase pietre. Așa păreau pentru noi atunci. De fapt, nestematele erau niște gogoloaie din hârtie creponată și aracet. Mi-am primit bucata de sfoară, biluțele colorate și m-am apucat de înșirat: o mărgea roșie, una albastră, cea verde lângă și tot așa până când colierul s-a transformat într-un curcubeu beat căci numai Rogvaiv nu era, ci mai degrabă un multi-zăpăcito-colorit. Era perfect! Era o operă de artă în mintea mea. Urma să se sune de plecare și mai aveam un singur pas: SCLIPICIUL. M-am întins în colțul opus al biroului, cu inima cât un purice de emoția faptului că făcusem cel mai frumos colier din clasă. Aveam cutia cu sclipici în mână, deja îmi imaginam senzația fină ca de nisip când aveam să-i dau drumul printre degete, dar cotul meu, pregătit de acțiunea de a ridica pulberea lucitoare, a dat peste borcanul imens cu mâzgă albă și lipicioasă (colegul de bancă nu pusese capacul aracetului) care s-a întins pe toată creația mea. Acum colierul meu se mumificase. Sigur că nu a durat decât o secundă să încep să urlu și să trag de colierul creat de colegul meu.

– Draga mea, oprește-te! E al colegului tău, nu se poate să i-l iei.

– Dar, dar… e vina lui. Nu a închis lipiciul.

– Nu e nicio problemă, apucă-te de altul.

Nicidecum nu voiam să fac altul de la zero, ci voiam răzbunare. Am stat îmbufnată toată ora. Mică, cu obrajii umflați și cu mâinile încordate la piept, cred că eram tare caraghioasă. Nu m-am lăsat, chiar înainte să se sune, am luat foarfeca și am tăiat pe jumătate colierul colegului.

– Cătălina, s-a auzit vocea amenințătoare a învățătoarei, toți ceilalți, puteți să plecați după ce vă duceți colierele în dulap. Cătălina și Mihai, voi mai rămâneți.

– Doamna învățătoare, mi-a tăiat colierul, se smiorcăia colegul meu cu un cap mai scund.

– Hai să vedem!

Ia învățătoarea cele două bucăți de funie de pe care alunecau biluțele, face un nod între ele și colierul era ca nou. 

– Mihai, poți să pleci și tu acum!

Rămăsesem eu, cu monstrul gigantic, așa că logic a fost să încep să plâng, cu lacrimi mari și mult zgomot. Mă așteptam ca în orice moment să pornească furtuna și pe bună dreptate, știam că greșisem.

– Cătălina, știu că ești supărată și crezi că Mihai ți-a stricat lucrarea, dar nu a vrut. Nu trebuia să lase aracetul desfăcut, v-am spus de multe ori, dar a făcut-o, din greșeală, nu a vrut să te saboteze. Judecă omul după intenție, nu după faptă!

Nu am înțeles decât târziu ce înseamnă vorba ei. Eu avusesem intenția de a face rău, Mihai nu, se întâmplase din neatenție. Și asta spune ceva despre un om, dar nu că e rău. Faptul că îmi vorbise mă liniștise, dar tot aveam un gol în suflet. A doua zi, urma să fiu singura fără cadou pentru mama. Învățătoarea nu m-a lăsat să plec până nu a zis blând, dar ferm:

– Mâine să vii de la 8!

Ședința era la 9, mă chemase la 8. Era de rău, asta simțeam din toți porii, avea să mă pârască mamei, chiar de ziua ei. Aveam să fiu “urecheată” la ședință, de față cu toți. Mamei îi lua vreo oră până procesa, dacă afla la 8:10 de nedreptatea pe care i-o făcusem lui Mihai, la 9:10 se dezvăluia furia, chiar la ședință. M-am gândit la asta toată ziua, am și visat asta, iar la 8, cu fața roșie am ajuns la școală.

– La mulți ani! Eu și Cătălina revenim imediat, uitați o cafea, i-a spus învățătoarea mamei, strecurându-mă repede în clasă unde stăteau toate materialele pentru colier pe birou.

– Ai o șansă să-ți reiei munca.

Am făcut asta. Cu ajutorul învățătoarei a ieșit chiar mai bine decât primul. Mama nu a rezistat să stea o oră pe hol sorbind din cafea, așa că a intrat și s-a apucat și ea de lucru. Eram toate trei, făcându-ne de treabă cu biluțe îmbibate în lipici. Până la ora 9:00 am făcut, împreună, 4 coliere. Două eu, câte unul ele, fiecare dându-mi-le tot mie. La întâlnirea cu părinții eu i-am dat unul învățătoarei, și unul mamei, stârnind aprecieri din partea colegilor că am lucrat așa mult, plus că le aveam pe cele două, confecționate de mama și învățătoarea, la gât.

Și acum predă doamna Dodo, așa îi ziceam noi, nu în clasa I și nu când era nervoasă, în rest, din clasa a II-a până în clasa a IV-a numai așa am strigat-o. Probabil, numele nu-i vine de la Dodo Lătărețu, ci mai degrabă de la: ”dodoloață”, având câteva kg în plus. Mă gândeam să-i fac o vizită într-o zi. Am ratat acest 8 martie, dar sună bine ca anul următor să-i iau un cadou de ziua femeii. Cum ar fi să-i iau chiar un colier? Unul real de data asta, pentru că domana Dodo e cea care m-a învățat atât de multe, printre care că, uneori, nu-ți iese ceva din prima, dar trebuie să perseverezi fără să dai vina pe altcineva. Uite ce bine arată colierul ăsta, cred că o să mă orientez la el:

sursă: borealy.ro

Cadoul l-aș acompania cu o serenadă. Stiu cât de mult îi plăcea muzica domanei Dodo, dar aș speria-o și i-aș sparge și ochelarii, așa că m-aș vedea nevoită să-i scriu o felicitare, pentru că asta știu să fac. De asta am și blog, nu? Oare merge așa?

un colier îți dau
Deși de vrut, eu vreau
Să îți cânt și încânt
Sufletul cu avânt

Hmm… poate că trebuie să mă las și de asta. Poate o să-i scriu simplu: “Mulțumesc! Mi-ați schimbat viața! Mi-am dat seama că totul are o rezolvare, iar o supărare nu merită ținută dacă peste ani nici nu o să-ți mai amintești de ea”. Eu nu durerea de atunci o simt, ci iubirea, înțelegerea și căldura pe care le-am primit.

Sigur că de Ziua femeii, aș lua și un cadou pentru mama ca să-i văd aceeași privire senină pe care o are de fiecare dată, indiferent de ce îi ofer. În general, nu aștept un moment special pentru a face cadouri oamenilor dragi, așa că cine știe, poate mă apuc de treabă mult mai repede. E destul de simplu, la un click distanță s-ar putea afla cel mai frumos cadou pe care l-am făcut vreodată, pentru că și ele, femeile importante din viața mea, mi-au dăruit cele mai minunate daruri, și nu mă refer la cele fizice.

Din moment ce mărești colecția de bijuterii a unei femei, mi se pare o idee bună să o ajuți și să se organizeze, așa că mi-ar plăcea să-i iau fiecăreia și câte o cutie de bijuterii. Sunt practice, arătoase și pot fi personalizate. Eu aș păstra mesajul simplu. Doamnei Dodo i-aș oferi cutia asta care se potrivește de minune cu stilul ei îndrăzneț de a se îmbrăca. Aș personaliza-o cu scris auriu: ”Mulțumesc pentru toate sfaturile practice!

sursă: borealy.ro

Mamei sigur i-ar plăcea asta, iar mesajul cu care aș personaliza-o ar fi: ”Ești inspirația mea feminină”:

sursă: borealy.ro

Într-o lume în care produsele sunt în serie, e minunat când poți oferi printr-un obiect ceva din tine, un gând, o frază care îți definește relația cu celălalt om sau un simplu: ”Mulțumesc, X-ulesc”.

Mulțumesc și ție că ai pășit în amintirile mele. La mulți ani de 8 martie cu întârziere și în fiecare zi. Să te înconjori de oameni dragi, și nu uita, nu există moment mai bun de a oferi un cadou decât prezentul.

Secvență din suflet dezvăluită pentru competiția Spring SuperBlog 2019.

Experienţele sunt decoraţiunile personalităţii noastre

3

Viaţa începe acolo unde frica se termină!” Osho

Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale. – Dalai Lama

Fiecare experienţă este o oportunitate.” Paul Ferrini

Toate aceste citate au trezit ceva în tine, nu-i aşa? Dar dacă aş fi continuat cu o listă mai lungă, ţi-ai fi pierdut interesul, sunt convinsă. Dacă pentru moment un citat bine plasat ne dă o senzaţie, ne face să ne gândim un pic la viaţa noastră, nu ţine mai mult de câteva secunde, căci ce se păstrează permanent în inima noastră, sunt sentimentele, iar astea se trăiesc doar experimentând şi descoperindu-te.

Eu încă sunt în proces de a mă cunoaşte pe mine însămi. Cred că toată viaţa învăţăm, dar, în acelaşi timp e important să ai coloană vertebrală, să ai principii clare, cu care să fii împăcat şi în care să crezi.

În ceea ce mă priveşte, una dintre valorile mele de suflet, la care ţin enorm este familia, însă am fost şi eu copil plângăcios, care arunca cu jucăriile, dar şi mai dureros, cu vorbele. Despre asta voi scrie imediat, căci se leagă de întâmplarea pe care vreau să ţi-o povestesc astăzi. O întâmplare cu nervi, naivitate, frică, dar, în final, cu descoperiri interesante.

Înainte, vreau să recunosc că dacă citatele de mai sus mi le amintesc destul de rar şi nu-mi influenţează prea mult modul în care mă raportez la viaţă, există o expresie cu care mă trezesc des pe buze: “când viața îți dă lămâi, fă limonadă!“. E plin de astfel de expresii care există pentru că niciodată o situație nu e atât de rea cum pare. În psihologie, se spune că ce ne afectează, nu e ce se întâmplă, ci cum ne raportăm noi la asta, deci totul ține de noi, de cum putem transforma o întâmplare nefericită într-o lecție.

Să faci din lămâi, limonadă, implică acţiune. Să faci ceva, să experimentezi storsul lămâilor, să guşti limonada, să fii inventiv, să te joci cu cantităţile de lămâi. De cele mai multe ori, acțiunile și atitudinile noastre ghidează întâmplările. Dacă atitudinea potrivită deschide ferestre, după ce uşile s-au închis, cea nepotrivită s-ar putea să deschidă podeaua spre o groapă imensă. Însă nu ne naştem învăţaţi, nimeni nu le ştie pe toate, iar toţi suntem diferiţi, gândim şi ne raportăm diferit, chiar şi dacă am trece prin situaţii similare.

Să fugi nu va rezolva niciodată nimic!

Atitudinea mea din copilărie, după ce am aflat că nu voi primi o păpuşă din aceea care vomita şi căreia trebuia să-i schimbi scutecele (nici acum nu pot să înţeleg de ce-mi doream ceva atât de scârbos) a fost să urlu, să ţip, deşi nu aveam chiar 4 ani, ci vreo 8. Dar uite, că în era în care internetul nu ţinea copiii aţintiţi de ecrane, ne ataşam de obiecte, iar ce ne ţinea ocupaţi, erau planurile (secrete). În seara respectivă aveam să trăiesc experienţa vieţii mele, şi aşa a fost, dar nu cum mi-am imaginat.

Planul era să plec de acasă şi să găsesc o casă de copii, unde auzisem eu că erau copiii fără părinţi. Dacă nu voiau să-mi ia un bebeluş, pentru mine însemna că sunt suficient de mare să trăiesc în felul meu.

M-am născut într-un oraş mic, nici acum nu cred că există un cămin de copii în zonă. Oricum, în seara aceea, m-am dus la culcare înainte de ora mea obișnuită, am refuzat să citim împreună povestea de seară, pe motiv că eram prea obosită. Mi-am scos schiţele cu oraşul, la care lucrasem încă de când eram în parc. Era o schiţă sumară, care oricum nu avea trasate decât drumurile pe care le cunoşteam, iar pe acele drumuri, ştiam deja că nu există nicio casă de copii. Însă, aveam de gând ca pe parcurs ce descopeream străzi, să le desenez. Aşa că m-am înarmat cu stilou şi creioane, bineînţeles că şi colorate. Doar nu puteam rata vreun copac de pe marginea drumului, nu? Ghiozdanul meu nu mai avea niciun caiet în el, ci instrumentele supravieţuitorului: harta şi creioanele. A, da, şi o pâine întreagă, o jumătate de salam şi o roată de caşcaval.

Când am auzit uşa de la dormitorul părinţilor închizându-se, am descuiat-o pe cea de la intrare şi am luat-o la fugă. Eram în cele mai bune haine, o rochiţă cu buline pe care trebuia să o port la serbare şi dres alb pregătit de mama ca pentru a doua zi să-l port la uniforma şcolară. Nu mă puteam prezenta la casa de copii oricum. Casa pe care mi-o imaginam eu, semăna cu cea a păpuşii Barbie. Cine s-a gândit la geacă? Abia când am ieşit din bloc, vântul rece m-a salutat năpraznic, dar să mă întorc nu mai era o opţiune. Dacă mă auziseră?

Aşa că mi-am continuat drumul, extrem de curajoasă, cu pieptul umflat şi bărbia un pic mai sus decât ar fi fost normal. Nu a ţinut totuşi decât vreun minut, căci deşi eram încă pe drumul cunoscut, nimic nu mai părea ca-n amintire, iar de pe schiţă nu înţelegeam nimic. Parcul care la lumina zilei era plin de râsetele prietenilor mei, iar leagănele luceau în soare, deveniseră teritoriul câinilor pregătiţi de război cu oricine le-ar fi invadat teritoriul. Aşa că am accelerat pasul, ţinând ochii aţintiţi doar spre pantofii mei albi, care se distingeau pe asfalt. Cu gândul: “dacă nu-i văd, nu mă văd”, am tot mers. Pierdusem noţiunea timpului, iar când lătrăturile furioase nu se mai auzeau nici măcar din depărtare, m-am trezit pe un drum luminat slab, înconjurat de copaci. Unde erau casele? Probabil unde erau şi câinii din curţi, pe care-i abandonasem, la fel ca pe cei maidanezi.

Când simţi că nu mai poţi, acceptă ajutor!

Mai important decât casele, unde eram eu? Ştiţi senzaţia aceea când toţi muşchii îţi sunt încordaţi şi îţi auzi inima bătând? Eu nu cred că o voi uita vreodată. Nu-mi simţeam nici lacrimile, dar sigur erau acolo, căci o voce m-a întrebat:

— Vrei un şerveţel?

Am izbucnit în lacrimi.

— Bine, presupun că nu vrei decât să inunzi drumul.

Era o fată cu zâmbetul pe buze, avea probabil vreo 20 de ani.

— Ce-i cu tine aici? a insistat fata.

— Maria, ce faci acolo, unde ai plecat? s-a auzit şi un băiat

Atunci am văzut în depărtare un foc şi mi-am dat seama cât de frig îmi era. Maria a intuit şi m-a invitat să mă alătur. În continuare nu mă mişcam, nici nu mai plângeam, cel mai probabil nici nu mai respiram.

— Unde sunt părinţii tăi?

— Acasă, am reuşit să bâigui, dar imediat mi-am amintit de “Scufiţa Roşie“, aşa că am vrut să-i pun piedică şi să fug, dar am reuşit doar să-mi pun piedică şi să pic.

— Hei, eşti bine? Nu o să-ţi facem nimic, dacă vrei să pleci, pleacă, dar unde te duci?

— Acasă.

— Ştii cum să ajungi?

— Nu, am bâiguit printre lacrimi care au ţâşnit şi mai violent când am văzut gaura din dres şi genunchiul roşu.

— Ok, hai lângă foc, să dezinfectăm rana asta şi să reuşim să te ducem acasă.

Dezinfectatul a însemnat să toarne puţin alcool peste genunchi, de am crezut că urletul s-a auzit până acasă. Iar când spun alcool, mă refer la ceva tărie, ceea ce nu i-a convenit deloc băiatului. M-au lăsat lângă foc, iar ei discutau în şoaptă, probabil ce să facă cu mine.

Până la urmă, au decis să sune la poliţie, dar nu aveau semnal, iar de condus nu puteau, pentru că băuseră. Băiatul părea destul de bosumflat, dar s-a înveselit când a văzut salamul, pe care l-au tăiat cu un briceag şters tot cu tărie. Am ronţăit cu toţii din ghidul supravieţuitorului, iar Maria a descoperit harta.

— Asta e casa ta?

Am aprobat din cap.

— Iar aici e o grădiniţă?

— Da, cea la care am fost când eram mică.

— Ştiu unde stai! E la zece minute distanţă.

Maria a început să râdă, iar eu mă uitam perplexă. Avusesem impresia că am mers ore.

Am plecat amândouă la drum, lăsându-l pe cel al cărui nume l-am aflat mai târziu, Alex, să roadă la caşcaval. Alex nu ar fi lăsat-o pe Maria să meargă singură, dar nu putea lăsa focul nesupravegheat, iar de mine voia cu siguranţă să scape, aşa că a dat din umeri şi a mai rupt o bucată din pâine.

— De ce voiai să fugi de acasă?

— De unde ştii că am fugit?

— Se vede pe faţa ta.

Din acel moment, s-a creat o complicitate, o legătură între noi. Maria mi-a povestit că a crescut fără părinţi şi a avut o copilărie destul de grea. Mi-a spus despre orfelinat, care nu e o casă din desenele animate, ci un loc cu copii care şi-ar dori părinţi. M-a ajutat să-mi rescriu povestea, să văd cât de norocosă sunt, să am o altă perspectivă asupra vieții.

Am simţit recunoştinţă pentru familia mea, iar o păpuşă-bebeluş părea o dorinţă minusculă comparată cu darul pe care îl primisem în acea seară. Acela de a experimenta din viaţă, real, cu sperietura de rigoare, cu riscul de a mi se întâmpla ceva grav, dar cu lecţia de care am avut nevoie pentru a-mi aprecia viaţa.

Am învăţat mai multe în acea seară, nu doar să apreciez, dar şi că, uneori, dacă ceva te supără, mai bine discuţi şi rezolvi. În plus, de cele mai multe ori, oamenii cei mai dragi sunt cei care te enervează cel mai tare, dar asta nu e rău, căci înseamnă că petreceţi suficient timp împreună cât să se întâmple asta.

Tot în seara aceea, am cunoscut un om minunat, Maria, care în ziua de astăzi are copii. Chiar mă gândesc să-i scriu, să-i propun să facem ceva împreună, să ne reamintim poate chiar de acel moment. Poate o invit la un escape room cu tematică sau un atelier de pictură.

Nu am apucat să vă povestesc finalul, acasă, părinţii nu m-au auzit decât atunci când m-am întors, aşa că au fost mai mult şocaţi, decât panicaţi, iar în ghiozdan, gol de mâncare, la fel ca frigiderul, căci de acolo luasem totul, am găsit pe spatele hărţii desenate câteva felii de lămâie cu mesajul: “Când viaţa îţi dă lămâi, fă limonadă!“.

Cu cât mai multe experienţe, cu atât mai multă viziune!

Acum, dacă mă mai enervează cineva, nu mai fug, ci îi propun să ne bucurăm împreună de o activitate, de o experienţă inedită, care să ne ajute să gestionăm furia şi să îmbunătăţim legătura dintre noi.

Cei la care apelez sunt Experimenteaza.ro, căci ştiu că voi găsi orice m-ar interesa: cursuri, activităţi pline de adrenalină, experienţe dezvoltare personală sau tot felul de excursii şi vacanţe. Oferă alternative excelente la clasicele cadouri de care ne-am plictisit, chiar și companiilor, care în loc de un plic cu bani, ar putea să lase pe birourile angajaților plicuri personalizate cu vouchere inedite.

Eu zic să-ţi oferi experienţa de a te uita pe site, iar intuiţia îmi spune că va deveni şi furnizorul tău de experienţe, nu doar al meu. Experienţele te conturează ca individ, sunt ca nişte tablouri pline de învăţăminte, pe care nu le ţii în casă, ci în suflet.

Iar când simţi că ai prea multe de povestit sau îţi place foarte mult să creezi poveşti, poţi chiar să te bucuri de un curs de scriere. Uite motivele pentru care eu am făcut unul:

Apropo, ştiai că scrisul e şi terapeutic? De mult ori, dacă treci printr-o experienţă negativă, despre care scrii, te simţi mai bine, eliberat. Dacă ştiam asta la 8 ani, probabil nu eram pe punctul de a fi muşcată de câini, ci aveam o carte scrisă până acum. Dar cel mai probabil nu aveam carte, căci nu poţi scrie dacă nu ai experienţe.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Fotografiile sunt din sursele sponsorului (Experimenteaza.ro).

Te simți ca-n povești când pe litoral pășești

1
 Soarele din nou vestește
O poveste pentru noi,
Cu 3 luni de fun, firește, 
Escapadă pentru doi.

După-atâta pandemie,
Izolare și Netflix ,
Doar la mare mă simt vie
Vara asta e la fix!

Scoici, meduze și nisip
Dau cu cremă, trag de slip,
Vreau doar să mă odihnesc 
Pe litoralul românesc!

Haideți să ne bucurăm,
În română să strigăm:
Nu mai privi pe fereastră,
Hai la marea cea albastră!


Pe finalul meu de vers
Vă voi da un sfat din mers,
Marea-i ca un univers 
Care vă scapă de stres!

 Am mare nevoie să mă eliberez de stres, să pot ieși din casă, să mă bucur de soare și interacțiunea umană. Mi-e dor să-mi îmbrățișez prietenele. Mi-e dor să zâmbesc angajaților de la magazin fără frică. Mi-e dor să văd buze, căci de măscuțe m-am săturat, dar știu cât de important e să fim în siguranță în această perioadă pentru ca, apoi, să putem aprecia și mai mult ce avem și ce putem face.

Eu deja visez la mare, iar cum timp am destul, vreau să mă organizez să am o super vară care să mă facă să uit de toată nebunia din această perioadă. Din iubirea și dorul de mare am simțit să-i dedic poezia de mai sus ca să înțeleagă că nu am uitat-o. Cum aș fi putut să o fac când valurile ei alungă suferința? Dar mai mult decât atât, cum aș putea să uit Marea Neagră care se găsește în majoritatea pozelor mele din vacanțele pe care le aveam în copilărie?

Știu că, mică fiind, am întrebat-o pe mama de ce ar trebui să fim fericiți că suntem români. S-a uitat la mine cu drag și mi-a spus, ce probabil am auzit mulți dintre noi:

  • Pentru că România e frumoasă. Avem munți, dealuri, câmpie și mare. Avem posibilitatea de a vizita cetăți, drumuri fascinante, clădiri medievale și să privim frumusețea naturii în toate formele ei, în toate anotimpurile.

A doua zi, weekend fiind, am mers la mare. Știu că i-am adunat scoici din care, ajunse acasă, am făcut brățări. Am iubit marea dintotdeauna, iar dacă acum mă plimb cu omulețul de la google maps pentru a mă bucura de ce oferă exteriorul casei mele, la vară am de gând să mă bucur de panorama Mării Neagre din telegondola de la Mamaia, să fac plajă pe nisipul fin și să merg în larg cu vaporașul. Mie îmi place Mamaia, căci mi se pare că oferă o grămadă de oportunități de distracție (plimbări cu hidrobicicleta, windsurfing, scufundări, tractări cu colaci gonflabili, parc acvatic etc.), modernizându-se enorm de-a lungul timpului, dar arată și foarte bine, cu palmieri, fântâni arteziene și terase.

Deși am mai tot fost la Mamaia și știu că îmi place, nu am ajuns până acum pe Insula Ovidiu din lacul Siutghiol, dar am auzit tot felul de legende, iar una se leagă de numele insulei, dar și de una dintre pasiunile mele, aceea de a scrie versuri. Așa că îmi doresc să ajung și să-mi provoc iubitul la ”scris de poezii” sub îndrumarea divină a lui Ovidius Publius Naso care se spune că, în timpul exilului său, venea pe insulă pentru a-și scrie versurile. Nu există totuși nicio dovadă că ar fi reală această întâmplare, dar ce e sigur e că poți mânca pește delicios și proaspăt în acest micuț complex turistic.

sursă: litoralulromanesc.ro

Decisă cum sunt, nu-mi mai rămâne decât să mă organizez, așa că încep cu ce e cel mai important pentru mine, locul unde voi sta, căci vreau să fie aproape de plajă și să aibă condiții decente. Personal, nu am nevoie de piscină sau un spațiu foarte luxos, căci, în vacanță, îmi place să stau mai mult afară decât în hotel, dar cred că trebuie să alegi cum simți tu. Vacanța e pentru răsfăț. Mie mi-ar plăcea, de exemplu, să am micul dejun inclus pentru că știu că sunt somnoroasă, nu-mi arde să gătesc dimineața, iar restul meselor aș vrea să le iau în oraș pentru a putea descoperi locuri noi și preparate inedite. Totuși, când merg cu părinții, optăm pentru all inclusive, de multe ori găsești oferte foarte bune, fiind mult mai comod. Poate tu preferi demipensiune, adică două mese pe zi sau o cazare de 5 stele. Vara e pentru fiecare dintre noi prilejul de a scăpa de griji, așa că răsfață-te cum și cu cine simți.

Cum în mintea mea se-nvârte expresia ”cazare litoral”, asta fac acum, mă uit pe ce opțiuni am de pe cel mai mare site specializat pe turismul de litoral: litoralulromanesc.ro. Pentru moment mă interesează secțiunea cazare Mamaia, dar la câtă poftă am de călătorit, cred că vara asta voi face mai multe ieșiri. Dacă cu prietenul meu voi merge cu siguranță la Mamaia, cu familia am alege cel mai probabil Mangalia pentru liniștea stațiunii, iar cu grupul de prieteni, Vama Veche pentru posibilitatea de a petrece până târziu, în noapte.

Mie îmi place mult marea, așa că în funcție de grup și de oameni mă pot adapta la frumusețea fiecărei stațiuni, toate având farmecul specific. În plus, dacă pot dansa cu tălpile goale în nisip pe piesa “Mă întorc la tine, mare albastră”, eu sunt fericită.

În ceea ce privește rezervarea, sunt adepta ”Early Booking”, căci îmi place să mă bucur de cazarea pe care mi-o doresc, la cel mai bun preț. Dar asta înseamnă că trebuie să rezerv până pe 31 martie. Iată ce cred eu că spune despre tine modul în care îți place să rezervi:

Uneori, nu rezervi doar după cum e firea ta, ci și în funcție de ce se potrivește pe moment. Poate vrei să mergi în weekend, atunci vei căuta o ofertă pentru două, trei nopți în weekend cu preț redus. Poate te interesează o bază de tratament sau poate știi că vrei să stai mai multe zile și te avantajează să primești de la hoteluri încă o zi gratis la un anumit număr de nopți plătite. Tu știi! La fel cum tu știi și ce fel de plată te avantajează cel mai mult. Poate vrei să plătești în rate pentru a nu simți povara banilor oferiți deodată sau poate ai vouchere de vacanță. Variante există pentru toată lumea. Eu, personal, voi plăti avans, apoi plata integrală, dar mă bucur că dacă vreau să am mai multe escapade la mare, am variante diferite.

Dacă grija ta în acest moment este că acest virus care ne dă bătăi de cap va compromite vacanța, să știi că litoralulromanesc.ro a anunțat deja că în cel mai nefericit și puțin probabil caz în care situația se agravează și va trebui să stăm în continuare în case și pe perioada verii, putem reprograma sejurul sau, dacă nu e posibil, ni se vor oferi banii înapoi, deci ”vacanță fără riscuri”!

Sursă litoralulromanesc.ro

Nu-mi rămâne decât să-mi aleg hotelul preferat, să optez pentru o cameră potrivită pentru mine și prietenul meu, să setez perioada și să rezerv fără griji.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Sursele fotografiilor din cartonașele care se întorc: Unplash.com

 

10 fraze și lucruri care mă enervează

0

Uneori oamenii constată că te-ai îngrășat doar de dragul conversației. Alteori, te laudă ca ai slăbit. De parcă viața ta ar fi făcută să-i mulțumească pe ei. Dar viața noastră e doar a noastră. Avem posibilitatea să citim, să ne educăm sau să ne plictisim ori de câte ori ne dorim. Așa că nicio frază enervată nu trebuie lăsată să ne afecteze.

Pentru că toți avem fraze și lucruri care ne enervează la ceilalți, am făcut lista cu 10 care mă enervează pe mine:

Pe tine ce fraze te enervează?

Viitorul afacerilor sunt reclamele luminoase

1

Astăzi m-a prins ploaia. Văzusem că e înnorat, dar nu mi-a păsat, am ieșit încântată ca într-o zi de vară. Nu a durat mai mult de 20 de minute până când picături rapide și mari au început să pice pe hainele mele subțiri. Să mă întorc acasă nu mai era o variantă, așa că m-am uitat în jur. Niciun balcon, nicio streașină sub care să mă adăpostesc, dar nu foarte departe, am văzut un ecran luminos pe care scria: ”Autoservire”, imediat mi-am spus: ”Ce bine! Nu aș fi reușit niciodată să o văd fără acest panou inspirat!”. Oricum îmi era și foame, așa că am alergat într-acolo și am descoperit un loc nou din București, iar stomacul meu a fost mulțumit.

Întâmplarea mi-a amintit de timpul petrecut în SUA, dar, mai ales, de zona mea favorită din New York City, adică Times Square, zonă atât de vizitată tocmai pentru panourile publicitare. Știu că era toamnă și noapte când m-am lăsat purtată prin poveștile ecranelor luminoase ale ”orașului care nu doarme niciodată”. Reclamele spun ceva, întotdeauna au făcut-o, mereu au avut un scop, indiferent că au fost online, pe pliante, sub formă de anunțuri sau pe ecrane luminoase.

În Times Square am simțit cum ar putea să arate viitorul, iar în plimbarea de astăzi, pe străzile Bucureștiului, mi-am dat seama cât de util poate să fie să-ți apară luminos exact serviciul de care ai nevoie, ca de exemplu: un ceas electronic cu LED-uri exact când ai telefonul într-un buzunar greu de accesat din geantă (și te mai și grăbești), o cruce de farmacie pe care o căutai oricum căci aveai o durere de cap imposibilă sau, ca în cazul meu, un afișaj electronic care anunță un restaurant când te prinde o ploaie torențială.

Mâncând supă de găluște și cu afișajul în minte derulându-se: ”autoservire, pizza, grătar”, nu am putut să nu mă gândesc că o afacere de succes e una promovată inteligent. În funcție de ce vrei să spui, alegi în ce fel de publicitate investești, iar impactul reclamei ține de două componente esențiale: vizibilitate și calitate.

Vizibilitate

Simțul vizual joaca un rol major in viața oamenilor, de aceea un ”mesaj văzut” e mai ușor de reținut. Promovarea outdoor capătă amploare și cred eu că reprezintă viitorul afacerilor de succes.

Atunci când vrei să comunici un mesaj mai multor oameni, o idee foarte bună sunt afișajele LED căci spre deosebire de panourile clasice, se văd din depărtare chiar și noaptea. Acesta nu trebuie să se afle neapărat în fața localului, așa cum a fost la autoservirea care m-a salvat de ploaie sau la farmaciile cu care suntem obișnuiți, chiar și cele veterinare, ci poate să se afle pe autostradă, în parcuri, benzinării, centre comerciale și oricare alt loc pe care îl ai în minte, în funcție de grupul țintă și mesajul pe care vrei să-l transmiți.

Ce îmi place foarte mult e că poți să fii creativ, să transmiți mesaje atractive, să alegi dimensiunea și forma panoului și chiar să discuți soluții de afișaj personalizate. Pentru un produs nu e suficient să-i scoți în evidență calitatea lui de bază, ci să-i subliniezi personalitatea, iar pentru asta trebuie să fii creativ și să ai uneltele necesare. Poate te interesează o reclamă verticală, un ceas rotund sau o cruce pentru farmacie, opțiuni sunt pentru ca reclama ta să arate așa cum îți dorești, dar e indicat să colaborezi cu firme de încredere căci la fel ca în orice domeniu, întotdeauna vor exista ”chinezării”. Eu pot să-ți recomand Smarsoft care au produse premium în acord cu ultimele inovații tehnologice din industria LED. Cei care pun ”inovația tehnologică” ca element central al afacerii lor, nu au cum să nu înțeleagă nevoile afacerii tale.

Sursă: Smarsoft

Calitate

O organizație, companie, firmă care se respectă nu ar trebui să se mulțumească cu puțin nici în ceea ce privește promovarea, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că reclamele luminoase ar trebui să fie de calitate, dacă nu, LED-urile își pierd din intensitatea luminii și se vor arde foarte repede. Învestiția inițială într-un produs premium înseamnă, în timp, economie.

Care sunt avantajele unui produs premium?

  • Claritate și culori vii;
  • Extrem de fiabil și durabil (peste 12 ani);
  • Opțiuni textuale și grafice personalizate;
  • Un software personalizat, ușor de folosit;
  • Protecție la umezeală, la radiații UV și la diferențe de temperatură.

Smarsoft oferă toate acestea și încă multe altele despre care poți citi pe site-ul lor. Aș apela cu încredere la ei mai ales că au dezvoltat soluții de afișare după o arhitectură proprie. Întotdeauna au pus accent pe inovație și pe oferirea ultimelor tehnologii descoperite, iar cea mai importantă componentă a unui afișaj luminos este LED-ul. Ei folosesc doar OSRAM și BROADCOM, cele mai puternice LED-uri de pe piață cu tehnologia HIGH POWER care le conferă vizibilitate crescută de la distanță și, în același timp, le protejează termic.

Dacă viața mea ar fi un drum șerpuit și amenajat cu panouri, dimineața m-aș trezi în fața unui panou luminos cu o ceașcă de cafea care mă îndeamnă: ”încarcă-ți bateriile!”. După-amiază aș conduce printre panouri electronice cu informații despre trafic când eu le-aș căuta mai ales pe cele care semnalează parcările, iar seara textul: ”sunt moale și pregătită” mi-ar atrage atenția din reclama cu o pernă albă și imaculată căci publicitatea face parte din viața noastră și o va tot face, evoluând odată cu noi. Cum? Imaginația e limita, dar eu îmi amintesc că în Grecia, pe autostradă, erau deja panouri care anunțau accidente rutiere sau mesaje de interes pentru conducătorii auto, iar textul se schimba în funcție de necesitate. Când am trecut eu pe acolo atrăgeau atenția că s-a pierdut o fetiță, anunțând și zona, iar asta mi s-a părut deja că aparține futurismului.

Cred că LED-urile se vor perfecționa continuu, la fel și software-urile folosite, în funcție de nevoile pieței, iar ce îmi imaginez că o să capete amploare vor fi hologramele 3D create cu lumină LED. Oricum ar fi, nu doar afacerile se pot bucura de afișajele LED, însă, cu siguranță, acestea reprezintă viitorul firmelor căci, de multe ori, scopul reclamei nu e produsul sau afacerea, ci locul câștigat în mintea consumatorului.

Articol redactat pentru SuperBlog 2019

O descoperire super, competiția de blogging

9

Era momentul în care mă uitam la numele: cătălinapopa.com și încercam să mi-l asum. Mă uitam la fetița minusculă pe post de “i” și mi-o voiam dragă. Era momentul în care eram hotărâtă să scriu pe blog, ceva mai des decât o dată la 3 luni. Așa că m-am gândit că e o idee bună să găsesc și niște locuri în care să promovez ce scriu. Jurnal am deja, de ce mi-aș mai face unul online? Voiam ca măcar un om să citească, chiar și doar printre rânduri. Mi-a venit ideea să caut grupuri pe Facebook în care oamenii își distribuie articolele, am dat de SuperBlog și uite cum am ajuns să nu distribui în niciun grup articolele, dar să citesc mai multe despre acest grup care m-a stârnit. Mi-am dat seama încă de la început că e ceva neobișnuit, dar nu știam ce.

Uite așa, cu descoperirea făcută în ordine inversă decât se întâmplă cu majoritatea – în general afli de competiție, apoi de grup – a început o aventură în lumea advertorialelor creative despre care nu știam nimic studiat, doar organic. Reclama fiind atât de agresivă în lumea modernă știm, de fapt, mai multe decât credem.

Ce e SuperBlog?

Am mai scris și în articolul meu de înscriere, e o competiție pe diverse teme oferite de sponsori. La fiecare probă există premii individuale, iar dacă scrii la toate probele și te clasezi pe podium (I,II,III) mai câștigi niște bănuți. Anul acesta s-au primit:

  • locul I – 2000 de lei
  • locul II – 1000 de lei
  • locul III – 500 adică eu, nu euro, tot lei 🦁.

În mijloc e locul I, locul II în dreapta, eu în stânga.

Spring SuperBlog e un fel de Sprint SuperBlog. O cursă de viteză atât prin gestionarea timpului de a scrie la probe în termenul limită, cât și prin rapiditatea cu care apar. Vreo trei pe săptămână. Nu pare mult, dar în contextul în care sunt tot felul de probe, de subiecte, la un moment dat, termenele devin un stres.

Cum sunt probele?

Unele probe îți sunt dragi din prima, pe altele le urăști, pe unele le iubești când le vezi și le detești când apar notele. Cele mai multe te fac la prima impresie să exclami finuț: WTF, dar îți trece. Citești încă o dată enunțul, bagi repede pe google câteva cuvinte care nu aveai habar ce înseamnă, cum ar fi “e-mobility”. Citești și sursele de informare cu un ochi plângând și unul râzând și apoi NU AȘTEPȚI, ci GÂNDEȘTI.

Măcar dacă gândești variante, ai timp să scoți ideile proaste, să scapi de ele și ai o șansă să vină cea bună. Dacă aștepți să te lovească inspirația în timp ce te uiți la Games of Thornes s-ar putea să iasă un articol în care deodorantul să vrea supremația asupra șamponului și să-l provoace la duel. Ceea ce nu e rău, de fapt… hai că m-am răzgândit. Fiecare are dreptul să-și caute, aștepte sau gândească inspirația. Totuși, un rezumat GoT va fi apreciat de un juriu-fan, dar nu cu o notă bună, ci cu un gând compătimitor.

Scrii pentru tine?

Tot aud că important e să scrii pentru tine la SuperBlog. Poate fi, dar pentru tine poți să scrii despre orice altceva, despre subiecte care sunt “ale tale”.

Așa că nu, nu cred că scrii pentru tine, însă cred că trebuie să scrii conform cu principiile tale. De exemplu, eu, vegetariană fiind, nu aș susține niciodată că mănânc cârnați doar pentru că sponsorul e Măcelarul cel “Bun”, cel mult, dacă chiar vreau să rămân în competiție (aici e tricky. Dacă vrei să scrii la toate probele trebuie să faci mici sacrificii. Nu te obligă nimeni, dar dacă ai intrat “în horă” și stai bine cu punctele e greu să renunți, psihologic vorbind) aș face o poveste ficțională despre o fată sau un băiat care s-au întâlnit în magazinul cu cârnați. Mă rog, asta aduce mai mult a film erotic-comedie, dar înțelegeți voi. Nu m-aș raporta la mine. Da, poți să faci și asta. Cerul e limita! Și condițiile tehnice…

De ce să participi la SuperBlog?

  • Pentru a te testa. Să vezi dacă ai disciplina de a respecta niște termene, niște condiții tehnice, niște reguli.
  •  Premii! Poate nu câștigi nimic, însă nu trebuie să pleci cu gândul ăsta. Cum sigur e un câștigător, iar el poate. Tu de ce ai fi mai prejos? Sunt în competiție oameni cu copii, cu joburi full time. Oameni care scriu noaptea, oameni care au toată ziua doar pentru a scrie… Nu ai de unde să știi cine câștigă. Tu scrie ceva ce ție ți-ar plăcea să citești și vei avea, cel puțin note mari, dacă nu măcar vreo mențiune la vreo probă individuală sau poate chiar vei fi in clasamentul final în primii 3.
  •  Să cunoști oameni noi! Pentru asta îți recomand să te înscrii în grupul de pe Facebook. SuperBlog e o comunitate frumoasă cu oameni inteligenți.
  •  Să-ți crești popularitatea blogului, mai ales dacă ești la început.
  • Pentru statutul de finalist la gală!

Ce gală? Unde? Cum?

Fiecare maraton de SuperBlog se finalizează cu o petrecere/excursie prin țară. Există unul primăvara și unul toamna (și noi ca școlarii, nu degeaba sunt bloggeri care au comparat competiția cu o școală).

Anul acesta am fost cazați la sponsorul Hotel Miorița din Neptun, iar a doua zi, după ce am chefuit până la 2:00, am mers la Paradis Land care m-a inspirat pentru un viitor articol despre parcurile de aventură. Când scriu ora 2:00 mă refer la colegii mei. Eu la 22:50 sforăiam în ritmurile în care se cânta lângă tort la petrecere, însă l-am admirat din poze și pare delicios).

Cum am fost eu înainte și după gală? Cam așa

Sursă: Facebook

Fericirea e o alegere și vine în funcție de scopul pe care ți-l stabilești. Abia pe la jumătatea competiției mi-am dat seama că scopul meu este să mă aflu pe una dintre cele trei poziții. Pornisem cu cel de a câștiga ceva măcar la una dintre probe și s-a schimbat pe parcurs.

Nu e nicio problemă dacă din a fi în primii 10 se schimbă în a îți face măcar trei prieteni sau în a termina competiția. Sigur că premiile sunt motorașul acestui concurs, de aceea consider că niște cadouri valoroase sunt binevenite. Poate m-ai judecat acum, dar caută în tine însuți și răspunde-ți la întrebarea: aș scrie pentru o companie de calorifere pe ochi călduroși? Poate… dacă e compania vecinei preferate, aia care mă împrumută cu zahăr și strânge după câine.

În loc de încheiere, un pic din atmosfera și fâstâceala (a mea) de la gală: