Home Blog Page 15

Casa activă aleargă repede spre viitor?

2

Eram la cămin într-o cameră mică pe care o împărțeam cu o colegă și 4-5 gândaci. Uneori erau și 15 gândaci. Dacă colega mea pleca weekendul din cameră, gândacii ziceau să-mi țină companie și să-și tripleze numărul. Probabil, știau deja că eu îi las în pace, nu-i omor, dar nu despre gândaci vreau să scriu astăzi, nu e ca și când din salata imensă din care mâncam a căzut o frunză, iar brigada intitulată: “G’dacii” a venit cu antenele să o ridice și să o ascundă în crăpăturile podelei. Singura care a căzut, nu a fost frunza, ci eu, pe gânduri. Mă uitam la verdele salatei și nu puteam să nu conștientizez cât de preocupat ar trebui să fie omul pentru mediu, pentru a reduce consumul de combustibil clasic: petrol, gaz și cărbune. Așa că mintea îmi zbura la cât de utilă ar fi la cămin, care are zeci de camere, o izolație avantajoasă care să ne determine să reducem nevoia de încălzire iarna și să folosim mai puțin aer condiționat vara. Nici măcar becuri economice nu aveam, pentru că cele clasice erau mai ieftine (cum e și acum), iar studentului nu-i pasă de consumul în timp, având în vedere că cel fluorescent are viață mai lungă. Atunci, ca şi acum, vecinii de la cămin mai lasă şi becurile aprinse când pleacă din cameră doar pentru că nu plătesc curentul la finalul lunii, ci o sumă modică. Aşa e la cămin.

“Of, tu salată, câte trebuie să înduri! Și eu câte îndur cu toată căldura asta. Nu e de mirare că ne confruntăm cu încălzirea globală, doar ne-am mărit numărul la 7 miliarde de oameni. Acum 10 ani, eram doar vreo 3 miliarde. Iar noi oamenii, dragă salată, spre deosebire de tine, noi suntem vinovați de emisiile de CO2. Folosim combustibili fosili de parcă sunt de mâncare.”

– Iarăși vorbești cu frunzele? s-a amuzat Andreea, colega de cameră, plimbându-se prin fața mea cu o bucată imensă de friptură.

– Aia e o crimă.

– Hai că nu o mănânc pe Bambi.

– Nu, dar pe purcelușul Vasile da.

– Pe salata aia o doare, e vie. Dar lasă asta, hai să îți arăt eu în ce fel de casă vreau să mă mut după ce plec din cămin. Ai auzit de casa activă?

– O casă căreia îi cresc picioarele și-o ia la fugă?

– Spre viitor poate!

A scos telefonul şi mi-a arătat conceptul de casă activă. Salata mi-a rămas suspendată în furculiță pentru că: “produce mai multă energie decât consumă” și “un mare respect pentru mediul înconjurător” sunt frazele cheie care mi-au atras atenția. Există speranță și pentru supraviețuirea salatei.

– Dacă amărâta asta de cameră nu e în stare să ne ofere un climat interior sănătos și confortabil, casa activă ar trebui să ni-l poată oferi pentru că e axată în principal pe mediu, folosindu-se resurse preponderent regenerabile și are la bază conceptul de funcționalitate. Ce e și mai interesant e că spre deosebire de casa pasivă – care se numește așa pentru că modul în care se realizează încălzirea e unul pasiv, adică vine din însorirea fațadei, de la ocupanții ei sau alte sisteme de ventilare și aparate electromenajere – casa activă e cu un pas înainte pentru că poate capta și stoca energia solară pentru o utilizare viitoare. Dacă am fi vecine, ți-aș putea alimenta și ție casa cu energie.

– Până atunci, poți cel mult să-mi dai un energizant.

– Nu glumesc! Viitorul bate la ușă! Uite ce proiecte de case am găsit. Au variantă de casă verde, proiecte ecologice, case NZEB și multe altele.

– Casă NZEB?

–  Net Zero Energy Buildings.

– Huh?

– Există și nZEB, care înseamnă near Zero Energy Building.

– Huh?

– Au legătură cu consumul de energie foarte redus, dar nu-ți bate capul cu asta, cred că oricum, nu ne vom mai baza pe aceste denumiri în curând, fiind doar cursul normal în care lumea trebuie să se îndrepte.

Casă eficientă energetic sună foarte bine, dar cred că trebuie să fie foarte scump să ți-o construiești, am spus resemnată.

– Merită, având în vedere că în câțiva ani îți scoți învestiția, dar da, probabil tu vei sta în chirie o viață!

Andreea scoate limba ca un copil de cinci ani. Pentru cât de inteligentă era, câteodată mă întrebam, cine o primise la facultate?

– Hai dă-te din patul meu, că-mi iei aerul, am țipat la ea.

– Într-o casă din asta nu ți l-aș lua. Are sisteme de ventilație gândite pentru a asigura un climat sănătos chiar și iarna când nu deschizi geamurile.

– Hai! Dă-te o dată!

– Ofticoaso! Chiriașo!

Andreea mi-e un om foarte drag, dar avem o relație specială, dialogurile noastre decurg ca în ziua aia, reușind să-mi stârnească imaginația. Dacă omul a ajuns atât de departe încât să facă o casă cu consum aproape de 0, ba chiar care produce energie şi dispune, în general, de panouri solare și sisteme de colectare a apei de ploaie, o casă ce există atât pentru confortul nostru, cât și pentru binele mediului, cred că nu o să mai dureze mult până când vor găsi o soluție ingenioasă pentru fiecare doleanță de-a mea. Nu de alta, dar după discuția cu Andreea, mintea mi-a zburat într-un univers în care aș avea o casă care să iubească salatele la fel de mult ca mine, dar să fie și foarte inteligentă și să mă scutească de ridicatul de pe scaun pentru a stinge lumina, poate printr-un semnal vocal. Iar dacă mă scutește de acest ridicat, trebuie să mă stârnească la mișcare în camera plină cu aparate de fitness care folosesc energia solară transformată în electrică prin panourile fotovoltaice.

Ce am înțeles de la colega mea e că o astfel de casă activă trebuie să fie sustenabilă, ceea ce implică o orientare în funcție de punctele cardinale, dozarea luminii solare, existența ventilaței naturale și mecanice, folosirea de materiale naturale sau reciclabile, o izolație termică eficientă și folosirea energiei regenerabile.

Casa viitorului meu ar avea cărămizi din materiale plastice pentru că planeta nu poate suporta mai mult, aşa că va trebui să găsim metode tot mai eficiente de reciclare, deja există tehnologii în această direcție. Acestea ar fi din surse locale pentru ca distanța de transport să fie foarte scurtă. Poziționarea casei ar fi potrivită pentru ca panourile solare să funcționeze la capacitate maximă. Ferestrele ar fi suficient de multe pentru a oferi lumină naturală pe tot parcursul zilei, dar aș avea și jaluzele pentru a controla intensitatea ei, dar și supraîncălzirea pe timp de vară. Unde lumina directă a soarelui nu ar ajunge, aș folosi tehnologia tunelului solar care constă într-un canal de tip periscop care ajută ca razele solare să lumineze și acele spații.

Aş avea o mică seră în care să cultiv legumele preferate, aşa salata ar creşte sub ochii mei. Un perete al casei ar fi îmbrăcat în muşchi şi flori cu un sistem de irigaţii pentru a nu se ofili.

Printr-o aplicaţie mobilă, conectată la casă, aş avea acces la multe aparate şi obiecte, cum ar fi micul robot care ar face curăţenie după un program stabilit sau la comanda mea vocală. La fel şi blenderul care m-ar aştepta dimineaţa cu smoothie-ul făcut, căci imediat ar primi semnal de la telefon când am oprit alarma de dimineață. Patul mi-ar monitoriza somnul şi m-ar anunţa că am dormit prea mult sau prea puţin, mi-ar monitoriza respiraţia şi ar fi primul care realizează dacă e ceva în neregulă cu pulsul meu.

sursă: pixabay.com

Dimineața, în dreptul dressingului, pe baza hainelor care se află în el mi-ar apărea pe telefon cele mai bune opțiuni și combinații de haine pentru ocazia pe care am selectat-o eu: haine de zi, de seară, pentru petrecere, office etc. Printr-un singur click, hainele ar fi livrate prin intermediul unor tuburi prin pereți direct pe pat, fiind deja călcate și parfumate cu lavandă sau aloe vera.

Obiectele din casă nu ar fi doar inteligente, dar şi practice. Biroul s-ar putea transforma în mai multe feluri de mese, de la masă de patru persoane, până la o masă în jurul căreia să-ţi aduni toţi prietenii. Canapeaua s-ar transforma în pat, dar şi într-un fotoliu înalt. Scările ar ascunde sertare, iar noptiera ar avea pe laterale rafturi pentru cărți.

Când prietenii ar veni la mine, ne-am uita la televizorul care e doar o proiecție holografică. Sigur că și jocurile prin intermediul ochelarilor VR ar fi la modă în programul de divertisment, iar dacă aș avea-o invitată pe Andreea, aș activa sistemul de farse, care la apăsarea unui singur buton pe telefon, ar scoate din pereți un fel de coardă transparentă exact unde pășește persoana căreia vrei să îi faci farsa, rezultatul fiind o împiedicare de tot râsul, pe care sigur că ar surprind-o camerele de filmat foarte discrete din fiecare colț al încăperii. Farsele ar putea fi diverse: din tavan să pice un păianjen fals, din materiale reciclabile, pe o persoană sau să se umple de o mâzgă verde când atinge un obiect. Ușor puerile farsele pe care mi le-am imaginat, dar se apropie 1 aprilie, așa că dacă ai tu în minte un sistem mai amuzant, nu ai decât să mi-l scrii.

Casa asta pe care mi-am imaginat-o ar împlini atât nevoi estetice, practice, utile, cât și de divertisment, și de ce nu, s-ar putea afla chiar pe lună sau pe altă planetă. Se consideră că planeta Marte ar putea oferi condiții de viață pentru om în viitor. O casă interesantă ar fi pe apă sau sub apă, totuși acolo imaginația mea ar trebui să funcționeze într-o cu totul altă direcție, iar deocamdată mi-ar plăcea să am o curte, să-mi scot mașina – care ar funcționa tot prin electricitate – din garaj, fără ca delfinii să o tragă. Las orașul de sub apă în stăpânirea sirenei Ariel, iar mintea mi-o păstrez aici pentru că nu-i așa? Mâine-poimâine apare casa visurilor mele, iar eu sunt prea ocupată să fug de balena uriașă.

 

Scriere fictivă pentru Spring SuperBlog 2019

Clipe mărunte învelite în sclipici și aracet

3

Pe 8 martie, borealy.ro m-a provocat să-mi amintesc o experiență memorabilă din viața mea. Sigur că fiind Ziua femeii, gândul mi-a fugit imediat la persoanele dragi din viața mea, de sex feminin, dar și la o întâmplare care s-a petrecut tot in preajma acestei zile, dar acum mulți ani.

Când te gândești la ce și cine ți-a schimbat viața, ori te trec fiori pentru că sunt evenimente marcante, ori ți se luminează fața pentru că e vorba despre decizia ta de a te apuca de pian, de a face gimnastică sau orice altceva care ți-a prestabilit viața. Cum ar fi să te întorci acasă și toate bunurile, banii, inclusiv cei de pe card să nu mai fie? Sau ca un accident de mașină să îți ia persoanele dragi? Sau să câștigi la loterie o sumă imensă? Sau, sau… orice îți mai poți imagina dramatic. Eu nu aș putea spune că un eveniment atât de zguduitor e cel care m-a schimbat cel mai mult, ci din contră, o întâmplare, ce poate părea firească, dar în mintea unui copil a fost o lecție de bunătate și generozitate. Am învățat că nu ești singur pe lume, există oameni care te iubesc. Uneori ai nevoie de oamenii dragi să-ți aline nefericirea, să-ți spună că e în regulă.

Era 7 martie, eram în clasa I, înconjurată de copii pe care încă nu-i consideram prieteni. Ziua următoare mamele urmau să vină la școală și să primească un special colier creat din cele mai valoroase pietre. Așa păreau pentru noi atunci. De fapt, nestematele erau niște gogoloaie din hârtie creponată și aracet. Mi-am primit bucata de sfoară, biluțele colorate și m-am apucat de înșirat: o mărgea roșie, una albastră, cea verde lângă și tot așa până când colierul s-a transformat într-un curcubeu beat căci numai Rogvaiv nu era, ci mai degrabă un multi-zăpăcito-colorit. Era perfect! Era o operă de artă în mintea mea. Urma să se sune de plecare și mai aveam un singur pas: SCLIPICIUL. M-am întins în colțul opus al biroului, cu inima cât un purice de emoția faptului că făcusem cel mai frumos colier din clasă. Aveam cutia cu sclipici în mână, deja îmi imaginam senzația fină ca de nisip când aveam să-i dau drumul printre degete, dar cotul meu, pregătit de acțiunea de a ridica pulberea lucitoare, a dat peste borcanul imens cu mâzgă albă și lipicioasă (colegul de bancă nu pusese capacul aracetului) care s-a întins pe toată creația mea. Acum colierul meu se mumificase. Sigur că nu a durat decât o secundă să încep să urlu și să trag de colierul creat de colegul meu.

– Draga mea, oprește-te! E al colegului tău, nu se poate să i-l iei.

– Dar, dar… e vina lui. Nu a închis lipiciul.

– Nu e nicio problemă, apucă-te de altul.

Nicidecum nu voiam să fac altul de la zero, ci voiam răzbunare. Am stat îmbufnată toată ora. Mică, cu obrajii umflați și cu mâinile încordate la piept, cred că eram tare caraghioasă. Nu m-am lăsat, chiar înainte să se sune, am luat foarfeca și am tăiat pe jumătate colierul colegului.

– Cătălina, s-a auzit vocea amenințătoare a învățătoarei, toți ceilalți, puteți să plecați după ce vă duceți colierele în dulap. Cătălina și Mihai, voi mai rămâneți.

– Doamna învățătoare, mi-a tăiat colierul, se smiorcăia colegul meu cu un cap mai scund.

– Hai să vedem!

Ia învățătoarea cele două bucăți de funie de pe care alunecau biluțele, face un nod între ele și colierul era ca nou. 

– Mihai, poți să pleci și tu acum!

Rămăsesem eu, cu monstrul gigantic, așa că logic a fost să încep să plâng, cu lacrimi mari și mult zgomot. Mă așteptam ca în orice moment să pornească furtuna și pe bună dreptate, știam că greșisem.

– Cătălina, știu că ești supărată și crezi că Mihai ți-a stricat lucrarea, dar nu a vrut. Nu trebuia să lase aracetul desfăcut, v-am spus de multe ori, dar a făcut-o, din greșeală, nu a vrut să te saboteze. Judecă omul după intenție, nu după faptă!

Nu am înțeles decât târziu ce înseamnă vorba ei. Eu avusesem intenția de a face rău, Mihai nu, se întâmplase din neatenție. Și asta spune ceva despre un om, dar nu că e rău. Faptul că îmi vorbise mă liniștise, dar tot aveam un gol în suflet. A doua zi, urma să fiu singura fără cadou pentru mama. Învățătoarea nu m-a lăsat să plec până nu a zis blând, dar ferm:

– Mâine să vii de la 8!

Ședința era la 9, mă chemase la 8. Era de rău, asta simțeam din toți porii, avea să mă pârască mamei, chiar de ziua ei. Aveam să fiu “urecheată” la ședință, de față cu toți. Mamei îi lua vreo oră până procesa, dacă afla la 8:10 de nedreptatea pe care i-o făcusem lui Mihai, la 9:10 se dezvăluia furia, chiar la ședință. M-am gândit la asta toată ziua, am și visat asta, iar la 8, cu fața roșie am ajuns la școală.

– La mulți ani! Eu și Cătălina revenim imediat, uitați o cafea, i-a spus învățătoarea mamei, strecurându-mă repede în clasă unde stăteau toate materialele pentru colier pe birou.

– Ai o șansă să-ți reiei munca.

Am făcut asta. Cu ajutorul învățătoarei a ieșit chiar mai bine decât primul. Mama nu a rezistat să stea o oră pe hol sorbind din cafea, așa că a intrat și s-a apucat și ea de lucru. Eram toate trei, făcându-ne de treabă cu biluțe îmbibate în lipici. Până la ora 9:00 am făcut, împreună, 4 coliere. Două eu, câte unul ele, fiecare dându-mi-le tot mie. La întâlnirea cu părinții eu i-am dat unul învățătoarei, și unul mamei, stârnind aprecieri din partea colegilor că am lucrat așa mult, plus că le aveam pe cele două, confecționate de mama și învățătoarea, la gât.

Și acum predă doamna Dodo, așa îi ziceam noi, nu în clasa I și nu când era nervoasă, în rest, din clasa a II-a până în clasa a IV-a numai așa am strigat-o. Probabil, numele nu-i vine de la Dodo Lătărețu, ci mai degrabă de la: ”dodoloață”, având câteva kg în plus. Mă gândeam să-i fac o vizită într-o zi. Am ratat acest 8 martie, dar sună bine ca anul următor să-i iau un cadou de ziua femeii. Cum ar fi să-i iau chiar un colier? Unul real de data asta, pentru că domana Dodo e cea care m-a învățat atât de multe, printre care că, uneori, nu-ți iese ceva din prima, dar trebuie să perseverezi fără să dai vina pe altcineva. Uite ce bine arată colierul ăsta, cred că o să mă orientez la el:

sursă: borealy.ro

Cadoul l-aș acompania cu o serenadă. Stiu cât de mult îi plăcea muzica domanei Dodo, dar aș speria-o și i-aș sparge și ochelarii, așa că m-aș vedea nevoită să-i scriu o felicitare, pentru că asta știu să fac. De asta am și blog, nu? Oare merge așa?

un colier îți dau
Deși de vrut, eu vreau
Să îți cânt și încânt
Sufletul cu avânt

Hmm… poate că trebuie să mă las și de asta. Poate o să-i scriu simplu: “Mulțumesc! Mi-ați schimbat viața! Mi-am dat seama că totul are o rezolvare, iar o supărare nu merită ținută dacă peste ani nici nu o să-ți mai amintești de ea”. Eu nu durerea de atunci o simt, ci iubirea, înțelegerea și căldura pe care le-am primit.

Sigur că de Ziua femeii, aș lua și un cadou pentru mama ca să-i văd aceeași privire senină pe care o are de fiecare dată, indiferent de ce îi ofer. În general, nu aștept un moment special pentru a face cadouri oamenilor dragi, așa că cine știe, poate mă apuc de treabă mult mai repede. E destul de simplu, la un click distanță s-ar putea afla cel mai frumos cadou pe care l-am făcut vreodată, pentru că și ele, femeile importante din viața mea, mi-au dăruit cele mai minunate daruri, și nu mă refer la cele fizice.

Din moment ce mărești colecția de bijuterii a unei femei, mi se pare o idee bună să o ajuți și să se organizeze, așa că mi-ar plăcea să-i iau fiecăreia și câte o cutie de bijuterii. Sunt practice, arătoase și pot fi personalizate. Eu aș păstra mesajul simplu. Doamnei Dodo i-aș oferi cutia asta care se potrivește de minune cu stilul ei îndrăzneț de a se îmbrăca. Aș personaliza-o cu scris auriu: ”Mulțumesc pentru toate sfaturile practice!

sursă: borealy.ro

Mamei sigur i-ar plăcea asta, iar mesajul cu care aș personaliza-o ar fi: ”Ești inspirația mea feminină”:

sursă: borealy.ro

Într-o lume în care produsele sunt în serie, e minunat când poți oferi printr-un obiect ceva din tine, un gând, o frază care îți definește relația cu celălalt om sau un simplu: ”Mulțumesc, X-ulesc”.

Mulțumesc și ție că ai pășit în amintirile mele. La mulți ani de 8 martie cu întârziere și în fiecare zi. Să te înconjori de oameni dragi, și nu uita, nu există moment mai bun de a oferi un cadou decât prezentul.

Secvență din suflet dezvăluită pentru competiția Spring SuperBlog 2019.

Cum îl găsești pe Făt-Frumos?

3

20 16 18 23 15 26

Mă uit încă o dată, încă o dată și tot așa: ba pe foaia mâzgălită cu pix și pătată ușor cu cafea în colț, ba în ecran la site-ul loteriei naționale. Mă frec la ochi și îmi fac vânt cu hârtiuța subțire. Am început să țopăi. În sfârșit puteam să-mi cumpăr apartamentul visurilor, iar totul stătea într-o bucată de hârtie care costase doar 5 lei. Din 5 lei, eu aveam să am patru camere, o bucătărie imensă și o baie pe care aveam să o umplu cu lumânări parfumate. Nu am ezitat, am accesat site-ul de anunțuri în care am încredere:

Server was not found

Ce Dumnezeu? Mi-am tras repede jacheta pe mine și am fugit la chioșcul de ziare. Nici măcar un ziar cu anunțuri nu era pe raft. Răsfoiesc repede câteva ziare, nicio pagină dedicată vânzării. Acum s-au găsit oamenii să nu aibă chef să vândă? Am început să respir greoi. Aveam o mulțime de bani, în 6 numere, 6 amărâte de numere, dar nu aveam posibilitatea de a alege apartamentul visurilor?

– Domnișoară, sunteți bine? m-a întreabat domnul în vârstă care pufăia din trabuc.

– Anunțuri de imobiliare nu găsesc?

– Nu aici. Am auzit că sunt niște protestatari la câteva străzi distanță, alătură-te lor!

Ce nepoliticos! Totuși, nu am plecat. M-am uitat insistent prin fumul pe care mi-l sufla în față.

– Mica publicitate a fost interzisă prin lege.

– Cum?

– Mica publicitate a dispărut, ce nu înțelegi?

Îmi dădeau lacrimile, nu știu dacă de la veste sau de la fumul cu care mă intoxicase.

Mi-a venit să întreb din nou: ”cum?”, ba chiar să-l strig din rărunchi, dar m-am întors cu spatele la omul arogant și mi-am scos telefonul. Trebuia să înțeleg termenul. Știam clar ce înseamnă publicitate, cel puțin din ce citisem știam că piața de publicitate e în creștere, dar ”mica publicitate”? Am încredere în dex, așa că m-am lăsat lămurită de el:

PUBLICITÁTE s. f. Faptul de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informații în public; caracterul a ceea ce este public

Mica publicitate = rubrică a unui cotidian în care se publică anunțuri cu caracter particular

Așadar, mica publicitate are legătură cu noi, oamenii simpli care vând, cumpără și caută ceva: o companie plăcută, o haină deosebită, un telefon funcțional sau, ca în cazul meu, un apartament. De ce ne-ar face statul una ca asta? De ce ar lăsa companiile să aibă monopol? Îmi este clar că odată cu dispariția anunțurilor publicitare, forța companiilor mari, care au reclame la televizor și branduri puternice, create în timp, va crește. Chiar și micile firme și artizanii, care mai apelează la anunțuri publicitare ca metodă de promovare ar fi îngropați. Cum se traduce asta? În prețuri mai mari, în faptul că vei găsi anumite produse doar în unele magazine care probabil vor face contracte de exclusivitate cu furnizorii.

sursa: pixabay.co

Odată cu dispariția micii publicități cumpărăturile online vor fi afectate, vor rămâne mult mai puține opțiuni, ceea ce ne-ar determina să ne mișcăm posterioarele dodoloațe la târguri și bâlciuri, la așa zisele ”vânzări de garaj”. Probabil s-ar înmulți numărul acestora și s-ar face cu program, de exemplu, în fiecare sâmbătă dimineața, cum e cu anumite piețe alimentare. În cazul meu, trebuie să merg la o agenție imobiliară, să răsfoiesc prin portofoliul lor cu prețuri umflate, pentru că ei sunt cam singura mea opțiune, ei și prietenii. Primul pas o să fie să-mi sun toți prietenii, ca să-i pun să-și sune toate cunoștințele și tot așa, până vor scoate apartamentul visurilor mele din pământ dacă e necesar. Oare dacă scriu pe blog ce îmi doresc de la apartamentul ideal se consideră ”mica publicitate” și voi primi o amendă cât toată suma câștigată la loterie?

sursa: pixabay.com

Anunțuri publicitare sunt chiar și cele de pe site-urile de socializare, care totuși au parteneriate și cu firmele mari. Știu, site-ul de socializare nu e un cotidian, dar e tot pe acolo, așa că dacă unele sunt interzise, sigur urmează și celelalte, așa că ne vom alege cu taxe lunare pentru a le accesa pentru că veniturile lor se vor micșora. Cum vom trăi fără să ne etalăm zâmbetele spălate cu pasta de dinți a castorului?

Până și ziarele și-ar pierde din farmec fără rubrica de mică publicitate. Sunt oameni care le cumpără doar pentru asta, de exemplu eu, care voiam să-l cumpăr pentru locuința visurilor. Știți legile absurde? E oficial! Asta e una dintre ele. Nu doar că anunțurile publicitare sunt utile, dar uneori, anunțurile sunt și foarte haioase, așa că te destinzi la nevoile și ofertele oamenilor, aflând până la urmă cum e lumea, cine sunt persoanele de lângă noi. Uite ce am găsit eu în Anunțul Telefonic și mi-a stârnit cel puțin un zâmbet, asta pe vremea când încă exista.

Bună, te caut fată singură plinuță sau slăbuță

Caut doamnă adevarată între 25 si 45 de ani” – să înțeleg că în ziua de azi îți faci griji dacă e doamnă sau domn, îl înțeleg. Nu mă încadrez la vârstă că altfel… M-am pipăit, m-am ciupit, sunt adevărată, da, da, nici urmă de plastic sau componente metalice.

Dacă nu ești interesată de portofelul meu si nu cauți pe Făt Frumos pe un cal alb aș vrea să ne cunoaștem” – nu, nu! Îl vreau pe doi cai, cică există acrobați care călăresc doi ”cai frumoși” deodată, în picioare.

Oare ar avea mai mult succes cu: ”Făt-Frumos, o caut pe Ileana Cosânzeana”?

Sursa: pixabay.com

Știu, nu e corect, am dat exemple doar de anunțuri matrimoniale, dar amuzante sunt în multe alte categorii, iar printre ele, poate găsești chiar rochia ideală pentru bal, ăla unde nu dai de Făt-Frumos, că cică nu se vrea găsit.

Știu că te-ai întristat că s-a interzis mica publicitate. Și ”Morning Flower”, alarma mea gălăgioasă, s-a supărat, căci m-a trezit. Partea bună e că nu au fost interzise anunțurile, există o grămadă, poți să-ți găsești apartament, job, haine, electronice și multe altele fără probleme. Cum ar fi putut fi interzise când există de atâta timp?

Partea proastă e că mi-am verificat biletul de la loto 6/49 și nu am nimerit nici măcar un număr din cele câștigătoare.

Articol redactat pentru Spring SuperBlog 2019

Viitorul sună…e-Bine

1

Am primit aceast mail de dimineaţă, nu pot să nu vi-l arăt şi vouă. Nu de alta, dar am impresia că sunt schizofrenică, totuși, mailul e acolo. Ce s-o întâmpla peste 25 de ani? Dumnezeule! Vom putea oare să trimitem mesaje virtuale versiunilor noaste mai tinere şi neştiutoare? Varianta mea ridată susține că peste un sfert de secol, lumea o să arate cam aşa:

Subiect mail: Învaţă de pe acum ce înseamnă e-Mobility

Dragă puştoaică,

Nu te întreba cum de îți scriu, afli tu peste 25 de ani. Apropo, nu vreau să te descurajez, dar știi părul tău negru natural pe care toți ți-l admiră? Pe la 40 de ani, va fi de un alb strălucitor, iar dacă pici pe gheaţă s-ar putea să te trezeşti cu el smuls, de un puşti ce vrea să facă un bulgăre de zăpadă. Dar nu de asta ți-am scris, ci ca să-ți mulțumesc! Da! Îți mulțumesc că dintre toate mașinile care există pe piața de vanzări auto ai ales Mercedes-Benz EQC. Uite ce bine arată:

Ai fost parte din schimbarea lumii, încă de la început. O lume e-Mobility, de asta mă bucur eu acum. Nu ştii ce înseamnă? Draga mea, pune mâna şi învaţă! Totul se învârte în jurul conceptului Eco, aşadar în jurul vehiculelor electrice, hybrid si cele care utilizeaza pile de hidrogen pentru propulsie. Stai liniştită, o să înţelegi imediat despre ce e vorba, după ce îţi voi explica cum e viaţa mea acum. În principiu, acum există doar mașini electrice și hybrid. Pare greu de crezut, știu și că te gândești cum e posibil, din moment ce realitatea pe care o cunoști tu a mașinilor electrice are în continuare mici dezavantaje, dar toate se vor rezolva. Știu că prețul achiziționarii îți pare ridicat, dar te asigur că în timp merită, costurile de reîncărcare a unei mașini electrice fiind mai mici decât al alimentării clasice și există subvenții care te scutesc de la anumite taxe rutiere. Din câte îmi aduc aminte, chiar și pentru achiziționarea unei astfel de mașini statul acordă un ecotichet, și până la urmă, gândește-te cât de bine se simte jungla ta de pe balcon fără multitudinea emisiilor de carbon, alea care te fac să-ți curgă ochii și să-ți apară coșuri peste noapte. Știu că îți faci griji și de faptul că va trebui să oprești des să reîncarci, chiar sunt griji inutile, tu oricum mergi mai mult prin oraș, iar vehiculele electrice au în prezent o autonomie de aproximativ 450 km, așa că e rezonabil ca după o astfel de distanță să iei o pauză numai bună de reîncărcare a bateriilor, la propriu și la figurat. Știi că îți cunosc gândurile, nu? Chiar și la 25 de ani distanță de tine, îmi vine să te urechez când te aud: ”o infrastructură creată de atâta timp pentru mașinile pe combustibil nu poate fi schimbată”. Ce tot gândești tu acolo, puștoaică? Da, e greu, e foarte greu, dar se poate, iar exemplu îmi stă propria-mi lume, din anul 2044. Aici avem o mulțime de stații de încărcare rapidă, pe care le găsești peste tot: în parcări de magazine, hoteluri și chiar sub formă de baterii externe, pe care le poți ține la tine. Sunt la fel de mici ca bateriile externe de la telefon. E incredibil! Mă mir că nu le confund între ele câteodată, dar mă și bucur, altfel, îndiferent cât de smart ar fi telefonul meu, tot cred că ar lua-o razna.

Hai să te iau cu ce e mai ușor de imaginat: Hoverboard-uri. Da, ai citit bine, aceste mici invenții care par de pe altă lume, și pe care nu ai reușit niciodată să îți ții echilibrul, așa că ai preferat să uiți că puștii de 12 ani reușesc, iar tu ai rămas la clasicele role. Aceste nebunii cu lumini, rapide și care necesită echilibru au împânzit lumea, iar acum există și varianta lor care se ridică ușor în aer. Zici că faci surfing prin aer. Sigur că asta e forma puerilă a dezvoltării care a avut loc, având în vedere că acum mașinile se conduc singure, chiar și parchează fără ajutorul tău. Cei nostalgici după rotirea volanului au varianta de a alege și asta, dar în principiu pot să-și citească mailurile, să se uite la filme sau la peisaje fără să miște un deget. Degetul mai bine îl folosesc la deblocarea mașinii, care funcționează atât conectată la telefonul proprietarului, dar și prin amprentă. Se pot pune mai multe amprente, așa că acces poate avea atât soția, cât și soțul dacă vor să folosească pe rând mașina. Știu, ți-am promis că te iau cu ceva mai ușor, dar deja te-am pierdut. Te pomenești că ți-a rămas privirea la cuvântul ”soț” și vrei să-ți povestesc de bărbatul visurilor. E vecinul de la doi cu ochii albaștri? E tipul care îți lasă trandafiri pe birou la muncă? E cel cu care ai ieșit la întâlnire acum trei zile? Hai că te lămuresc, dar nu înainte de a îți spune că există taxiuri zburătoare, un fel de drone imense care te conduc unde îți dorești doar introducând adresa pe un ecran. Sigur că le chemi folosind o aplicație mobilă. Mă mir că nu m-a lovit până acum una direct în cap. Glumesc, dragă, au un sistem foarte inteligent de funcționare, nu există nicio șansă de a atinge vreun om, poate doar între ele. Iarăși glumesc!

Avem tuneluri care au înlocuit metroul. Sunt niște capsule care te transportă foarte rapid pe sub pământ dintr-o parte în alta a lumii. Pare un carusel nebun și zgomotos, dar să știi că toate invențiile astea pe electricitate sunt de fapt atât de silențioase că îți auzi propria respirație. 

Poate te gândești că toate inovațiile astea au făcut ca relațiile umane să se degradeze, ca oamenii să rămână fără joburi, ca lumea să se dividă între bogați și săraci, din contră, mereu va fi nevoie de oameni care să se ocupe de mentenanță. În plus, au apărut noi profesii, noi provocări pentru a controla o lume care nu mai seamănă decât foarte puțin cu ce a fost. Domeniul medicinii a făcut minuni, de exemplu, cu leacul contra cancerului, iar membre high-tech sunt oferite celor care au suferit amputări. Nu doar în medicină e nevoie continuă de cercetare, dar inginerii, informaticienii și astronomii  și-au triplat numărul. Faptul că oamenii ajung mai repede dintr-o parte în alta a lumii, face ca aceștia să aibă mai mult timp pentru studiu și domenii creative, pentru că sufletul nu se pierde niciodată, indiferent câtă inteligență artificială ne înconjoară.

Sigur că putem călători și pe lună acum. S-a construit un lift imens care cât ai zice  “miere” te duce acolo. Mulți tineri aleg să-și facă luna de miere pe lună. Știu, te întrebi dacă tu ți-ai petrecut zilele de după nuntă pe lună. Dar cine ți-a zis că te-ai căsătorit? Ai răbdare, nu te mai plimba dintr-o parte în alta cu telefonul ăla, poate îl spargi ,iar la tine, încă, nu s-au inventat husele cu airbag.

Pare incredibil ce îți povestesc că o să se întâmple peste doar 25 de ani, dar să ne amintim în ce ritm amețitor s-a dezvoltat domeniul IT, parcă ieri abia avem niște cutii imense pe care le numeam: ”calculatoare”, iar acum stăm în brațe cu cele mai subțiri device-uri. Crezi că am prea multă imaginație, dar și despre Jules Verne se considera că scrie SF pentru că povestea despre submarinul electric, elicopterul și chiar buletinul de știri, toate invenții ce există și în 2019. 

E o lume minunată, ca să nu-ți mai scriu că scaunele mașinilor îți fac masaj! Mașina în sine e un fel de smart watch pentru că poate monitoriza pulsul, poate vorbi cu tine și chiar iniția apeluri cu ceilalți participanți la trafic. Eu de abia aștept să pună pulverizatoare cu abur! Ca acelea de pe terase în verile caniculare.

P. S. În legătură cu bărbatul lângă care vei îmbătrâni, ți-am promis lămuriri, dar nu am precizat când, nu-i așa? E și mâine o zi, și peste 15 ani una, și peste 25 de ani… Între timp, să nu uit, brandul Auto Schunn aniversează 25 de ani, , în anul tău, eveniment ce coincide cu lansarea SUV-ului Mercedes-Benz EQC. Te rog eu mult, nu uita de el, doar așa se face că primești acum acest mail de apreciere! Cine știe, poate când îl cumperi întâlnești și bărbatul ăsta la care visezi!

Probabil alegerea e ca și făcută din moment ce am primit mailul.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Aer, clădiri și portocale de Valencia

4

Probabil prima mea vacanță a fost când aveam un an, părinții fiind mereu echipați cu o imensă umbrelă de soare multicoloră, care ocupa mai mult spațiu decât mine și sora mea, în mașină. Îmi amintesc că în fiecare an ne făceam vacanța în România, devenise rutină, așa că nu-mi pot aminti foarte multe de când eram atât de mică, sigur plângeam mult, eram un stres inutil și deranjam tot hotelul noaptea. De ce nu mă lăsau la bunici? Cred că, asemenea celor de la Christian Tour și ei susțineau Dreptul la vacanță. Cum? Nu știai? Christian Tour susține Dreptul la vacanță! Uite și logo, ca să te convingi!

Prima mea vacanță, pe care mi-o și amintesc cu forța unui uragan încărcat de emoții pozitive, a fost în Spania. Era prima dată când ieșeam din țară, așa că la vestea plecării, am țopăit de fericire câteva săptămâni până s-a concretizat. Până la aeroport, în București, mai aveam de făcut un drum de 4 ore cu mașina. Mai știți umbrela? Ce bine că nu ne lăsau în avion cu ea! Mi-am putut, în sfârșit, întinde picioarele. Îmi amintesc, înainte de a urca în mașină, că bunica stătea cu mâinile strânse ghem la inimă și mi-a zis șoptit:

– Tu, cea mai mică! Ce emoții trebuie să ai!
Eu, cu mândria cuiva care nu se consideră ”mică” la 13 ani, am strigat:
– Hasta la vista, baby!
Am intrat în mașină ignorând bombănelile. Bineînțeles că în avion stătea să-mi sară inima, dar când a venit o domnișoară înaltă și mi-a adus un vas acoperit cu staniol, mi-a trecut toată neliniștea. Dacă te lăsau să mănânci, cât de rău putea să fie? Nu ar fi riscat ei să-și murdărească avionul cu resturi regurgitate.

Ajunsă în Valencia am simțit gustul libertății, chiar dacă eram pe banii părinților, pe cazarea lor și toate cele. Până și lista cu obiective turistice era făcută de mama. M-am benoclat eu mult la listă, dar am înțeles ce era acolo abia când am început să le vizităm rând pe rând.

Îmi amintesc un parc imens, am mers câteva ore bucurându-mă de mirosuri îmbietoare și priveliști fabuloase. Este vorba despre grădinile Turia, ulterior aflând și povestea râului Turia, care în urma unei furtuni a inundat zona, iar după ce au deviat cursul râului, au apărut tot felul de planuri pentru albia rămasă, printre care construirea unei autostrăzi. Oamenii s-au revoltat, așa a apărut acest parc de 9 km.

În Centrul Vechi am fost de mai multe ori și am băut cu toții câte un ceai ca să ne punem pe picioare și să străbatem arhitectura art nouveau a străzilor. Se află multe obiective turistice, inclusiv Catedrala Valenciei și turnul El Miguelete, de unde vezi cea mai reușită panoramă.

Noi am vizitat și Arena Coridelor, care are o arhitectură impresionantă având în vedere că Valencia este al treilea oraș ca vechime din Spania. Mă bucur că nu am văzut nicio luptă cu tauri, nu aș fi suportat un astfel de show, dar face parte din cultura lor, așa că merită să dai un ocol de dragul clădirii superbe.

Părinții mei la Arena Coridelor

În Spania am mâncat cele mai bune portocale!

Tata și portocalul

Sigur că cel mai mult îmi amintesc plaja, iar cu bronzul m-am întors în țară și a ținut până vara urmatoare. Nisipul era fin și alb, apa caldă și plaja imensă. Imediat ce am scăpat de rochiță, cu costumul de baie pe sub, am alergat împleticindu-mă în apă. Alergam, alergam, mult timp, cred că mă umplusem de stropi de sudoare pe frunte până când apa mi-a ajuns la bărbie. Am scăpat repede de ei, intrând cu capul complet sub apă. Enervată că sora mea nu voia să-mi dea salteaua gonflabilă am luat-o singură la picior pe malul mării, plaja din Valencia fiind lungă, lungă. Părea că dacă merg într-o singură direcție, e foarte simplu să mă întorc. Avea logică, dar nu logica naturii, din moment ce nu-mi luasem un punct de reper. Nu am putut să aproximez cât am mers, ca să știu cât să mă întorc. Am început să plâng. Cu lacrimi mari ca atunci când aveam 5 ani și mă rătăcisem pe plajă în Mamaia. Atunci mă salvase cineva. Acum oamenii se uitau la mine, dar vorbeau spaniolă așa că i-am ignorat, prefăcându-mă că nu înțeleg nimic. Am ieșit de pe plajă, pe o străduță cu magazine și nu a durat mult până am simțit o durere ascuțită în călcâi. Călcasem, desculță fiind, pe o sticlă, care deja era crăpată. Neobișnuită prezența ei acolo, având în vedere cât de curată era Valencia. În sticlă era un mesaj: ”Todos los caminos llevan a Roma”, am închis ochii și am repetat: “Toate drumurile duc la Roma”. “Roma” mea nu era locul unde aveam cearșaful pe plajă, ci hotelul unde stăteam. M-am uitat în jur, știam magazinele care mă înconjurau, deci știam unde suntem cazați. Mai mult șchiopătând, decât mergând, am ajuns în cameră, care era deja descuiată de părinții mei ce se așteptaseră să mă găsească acolo când dispărusem de lângă ei. Mai că se urcaseră pe tavan de îngrijorare. Nu au fost prea încântați când au văzut rana, am și acum un mic semn, alb, abia vizibil, dar eu am învățat o lecție foarte importantă: soluția e în fața ta sau în ceea ce mă privește, e sub talpa ta, trebuie doar să te uiți cu atenție în jur.

De ce am povestit asta? Pentru că susțin Dreptul la vacanță! Te invit și pe tine să-ți amintești prima vacanță sau cea mai faină și după ce ai făcut asta, stiu că nostalgia te-a lovit, cum mi s-a întâmplat și mie, așa că îți recomand vacanța cu Christian Tour. Că alegi destinația primei tale călătorii sau o cu totul alta pentru noi provocări, ai ce găsi pe sufletul tău!

Articol ce-și începe călătoria în competiția Spring SuperBlog 2019.

Conversație cu Periuța

1

Periuța: Ești frumoasă!
Eu: Nu m-ai văzut. Nu ai ochi!
PeriuțaȚi-am simțit respirația. E fresh și miroase a lămâie. Sigur ești frumoasă!
Eu: Asta e pasta de dinti. Eu am mâncat usturoi aseară.
Periuța: Ah… credeam că vine de sub chiuvetă, de la coșul de gunoi. Scuze! Esti urată!
Eu: Și tu!

Au fost ultimele cuvinte pe care le-a auzit înainte de a fi aruncată spre noua ei prietenă: coșul de gunoi. Așa se stinge relația dintre mine si o periuță scumpă “la bani”, dar nu și “la personalitate”.

Ecoul încă se aude dupa ce închid ușa.

Periuța: Aici miroase mai bine…

Poate să zică ce-o vrea. Usturoiul e sănătos și bun.

Câștigă un set din argint, cu perle Swarovski (Facebook GIVEAWAY!)

4

Spuneam într-o altă postare că vreau mărțișor și că poate fi orice, doar să fie din suflet, așa e pentru mine si cu 8 martie, dar parcă ”orice-ul” ăsta e și mai frumos dacă sclipeste în soare, e făcut handmade și are o poveste în spate. Împreună cu Roxana Neagu, creatoarea Cristalino Bijoux am organizat concursul ăsta pe Facebook pentru femeia din tine sau pentru femeia de lângă tine (așa că dacă ești bărbat, poți să participi și tu).

La concurs poți câștiga setul ăsta faindin argint 925, cu perle Swarovski:

Ce altceva mai creează Roxana Neagu? Foarte multe! Spre exemplu, mi-a furat privirea pe Facebook, o colecție cu molecule:

Apoi am dat de cercei speciali și brățări finuțe. Produsele sunt din argint și mi se par o alegere potrivită pentru a străluci la evenimente.

Sunt bijuterii pe toate gusturile în magazinul online al Roxanei, iar eu o cunosc de mult, așa că am în colecția mea câteva dintre aceste bijuterii care s-au păstrat foarte bine în fața timpului. Dacă ar fi să o descriu în câteva cuvinte, ar fi greu, pentru că știe să facă atât de multe și e plină de energie. Totuși, îmi iau această misiune și spun despre ea că e plină de viață, pasionată de muzică, teatru și foarte creativă. Mai multe despre bijuteriile Cristalino Bijoux, ne spune Roxana Neagu, care s-a încumetat să-mi răspundă la câteva întrebări.

De unde s-a născut pasiunea pentru bijuterii? Cum a început totul?

Mi-am descoperit pasiunea pentru bijuterii la 14 ani într-un context ușor amuzant. Tot cumpăram bijuterii handmade de la o doamnă și într-o zi mi-am dat seama că aș putea face și eu. Pe vreme aceea, ce-i drept, lucram și cu hârtia diverse tehnici origami și așa am pornit cu bijuterii din hârtie mai întâi . Au fost tot felul de experimente și aveam o bucurie enormă să-mi văd prietenele purtând bijuterii făcute de mine, chiar și din hârtie. Uite așa, de atunci, în fiecare zi învăț câte ceva nou despre bijuterii și cred că asta voi face până la adânci bătrâneți. Au trecut deja 11 ani.

Fiecare bijuterie de-a ta are un mesaj, e unică, de unde îți vine inspirația?

Bijuteriile pe care le lucrez pentru Cristalino Bijoux sunt speciale datorită poveștilor pe care le-am clădit pentru fiecare colecție în parte . Cred că acest aspect face acest mini brand să fie diferit și apreciat din ce în ce mai mult de oameni. Ceea ce mă inspiră zilnic este natura și profunzimea ei chiar la nivel atomic. De acolo a apărut ,spre exemplu, colecția Chemistry, apoi Organic… și tot așa. Nu poți trece peste o zi fără să observi cât de schimbătoare e natura.

Pe final, ne poți împărtăși un secret din meșteșugul tău?

Un secret…hmm… Bunătatea e cea mai importantă pentru mine, de acolo a apărut și tagline-ul “Handcrafted with Kindness”.

Recenzie “Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” de Pascal Bruckner

2

Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” de Pascal Bruckner e uşor macabră, scriere specifică autorului francez. Citisem de la el, acum câţiva ani “Hoţii de frumuseţe” şi mi-a rămas în minte datorită ideii, nu neapărat a stilului, care deşi e unul cu o valoare de necontestat, atunci nu m-am regăsit în el, dar am zis să-i mai dau o şansă cu romanul “Păzea se-ntoarce Moş Crăciun“.

Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” a apărut la editura Trei în 2006 şi e o carte în care Moş Crăciun își spune nădufurile şi afli din lumea lui secretă: nemulțumiri, frici şi vicii. Moș Crăciun e prezentat într-o manieră umană, nicidecum ca o zeitate propovăduitoare de bunătate şi altruism, ba mai degrabă o entitate ramolită, blazată şi fricoasă care ajunge printr-o călătorie ghidată de o fetiţă, un hoţ şi doi agenţi ai guvernului să se transforme: “Vechiul Moş Crăciun era discret, păşea în vârful picioarelor şi bea apă plată; cel nou îţi cădea pe cap cu surle şi trâmbiţe, rânjea când îl căutai, trăncănea într-un jargon internaţional, de adunătură

Ce mi-a plăcut?

Ce apreciez la romanul lui Pascal Bruckner este creativitatea. Cartea ți-l arată pe Moș Crăciun așa cum nu ți l-ai fi imaginat vreodată. Tot la calități aș adăuga ambalajul frumos, cartea având pagini groase, lucioase, cu poze, un fond fain și un scris mare. Îți face plăcere să o ții în mână și se citeste repede, având și mult dialog.

Ce nu mi-a plăcut?

De la un capitol la altul sunt mici nereguli de logistică. Nimic care să nege talentul lui Pascal Bruckner, dar de exemplu Moș Crăciun își schimbă adresa, iar cel care îl găsește trebuie să fie “mintos”, ca in urmatorul capitol cei doi guru care au primit misiunea să-l salveze, să ajungă la Moș Crăciun fără probleme. Nu pot decât să presupun că guvernul american a fost suficient de ”mintos” să-i găsească noua adresă.

E pentru copii?

Am văzut-o pe mai multe site-uri la categoria pentru copii. Ce e drept, e o carte cu aspect pentru copii, destul de mare scrisul, desene și mult dialog, dar răspunsul meu ar fi: NU.

Nu sunt absurdă să consider că va avea o influență negativă asupra copilului, dar dacă va fi curios să guste niște tărie sau să pipeze pentru că astea sunt pasiunile lui Moș Crăciun, nu dați vina pe mine. Mi-e greu să aproximez o vârstă, dar probabil trebuie să ai peste 12 ani ca să înțelegi că romanul e o frescă a societății. Sigur că la vârsta de 12 ani copiii stiu despre Moș Crăciun că e mai mult decât o căciulă roșie și mai puțin decât un zeu al cadourilor. La 9 ani citeam Mihail Drumeș, unde personajele se împușcă, sinucid sau despart dramatic, însă cartea lui Pascal Bruckner aș categorisi-o mai sinistră din cauza faptului că atrocitățile par absolut normale, fără să însemne nimic că pârleși porumbei sau că renii ajung pe grătar.

Unul dintre capitole se numeste:”Moș Crăciun e un împuțit”, chiar vrei ca al tău copil să citească asta? Recomand ca înainte să-i oferi cartea ca lectură, chiar și unui preadolescent, să o citesti tu. Tu ești cel care îți cunoști copilul si poți să apreciezi cât s-ar lăsa influențat, cât de bine știe că ficțiunea e imaginație și dacă are puterea de a își da seama ca romanul e mai degrabă o satiră, un exemplu de “așa nu”.

Nota

Cartea ”Păzea se-ntoarce Moş Crăciun”  e un semnal de alarmă că dacă vom uita de bunătate, de sărbători, inclusiv de Crăciun, vom fi pierduți, o lume de superficiali. Îi voi oferi nota 2/5, cu toate că nu e genul de carte pe care să o recitesc.

Spring SuperBlog 2019

2

Interesul meu pentru blog a crescut mult de la începutul anului. Deși mi-am cumpărat domeniul demult și am scris câteva rânduri încă de atunci, m-am pus cu degetele pe tastatură ”serios” la schimbarea dintre ani. Știți omul ăla care mereu se apucă de sală la începutul anului? Eu sunt, dar de data asta sunt hotărâtă să trag tare. Scrollând Facebook-ul i-am descoperit pe cei de la SuperBlog, m-am uitat ce fel de activitate au și am descoperit că reprezintă o serie de concursuri pentru bloguri care îți pun mintea la contribuție.

Cei de la SuperBlog au dat startul la înscrieri pentru Spring SuperBlog. Ce mă încântă cel mai tare este comunitatea, faptul că o să descopăr o competiție reală și oameni de calitate. Eu mă înscriu, așa că, dacă ai blog și vrei să afli mai multe, nu ai decât să citești regulamentul.

Da, vreau mărţişor!

0

Vreau mărţişor! Vreau! Vreau să-mi împodobesc pieptul sau mâna, iar ochii să mi scald cu frumuseţe. Eu mi-aştept mărţişorul ca un copil îngheţata după cartofii de la Mcdonald. Sunt o ramură ce aşteaptă de un an să-şi umple braţul de frunze vii şi colorate, iar pentru mine, frunzele sunt mărţişoarele.

Am observat că de la o vreme e o modă în a spune: “Eu sunt cool. Eu nu vreau cadouri. Eu nu sărbătoresc nimic. Eu sărbătoresc în fiecare zi. Vine primăvara în fiecare an. Ce-i așa big deal?”. Ei bine, eu vreau, și o scriu apăsând cu putere pe taste. E un gest de apreciere, e o bucurie comună a unor oameni care au mai prins un an împreună, care se pot bucura că soarele va fi tot mai puternic. Nu îți cer să-ți dai salariul pe un mărțișor. Nu îți cer să mă impresionezi cu un colier extravagant, cum nu încurajez nici consumerismul.

Poți să-mi dai doar şnurul roșu cu alb într-o manieră haioasă. Cum? E treaba ta să te gândești. Ai simțul umorului? Găsești tu ceva. Dacă nu, poate ești creativ. Ia o piatră și picteaz-o, folosește boabe de cafea lipite pe o foaie și fă-mi o felicitare. Desenează ca la grădiniță sau cumpără cel mai ieftin mărțișor, dar ales cu atenție, căutând în cutia de un leu, forma care ţi se pare că se asortează cu ochii mei. Sau poate coșarul îți amintește de copilărie și vrei să împarți amintirea cu mine. Nu te opresc. Ești liber! Eu atât îți spun, vreau mărțișor, chiar dacă e doar un pupic sau o prăjitură decorată cu roşu şi alb.

Dacă iei ceva de pe tarabă, orice, fără să-ți pese, doar ca să fie ceva, așa, pur și simplu, poți să o lași baltă, nu ai înțeles nimic.