Random

    Gânduri

    Home Gânduri

    Cum aș afla că sunt însărcinată?

    By
    Cătălina
    -
    131

    M-aș trezi cu ochii mici și părul ciufulit ca în oricare altă dimineață. Aș apela cu încredere la șervetelele mele intime cu bicarbonat de sodiu și aș spera că barza drăguță de pe etichetă mă va face să nu le confund cu cele faciale.

    Sursă: www.facebook.com/pg/BarzaTest

    Atunci, trezită de pasărea aducătoare de copii mi-aș da seama în ce zi suntem. Dată trecută de mult de perioada mea menstruală. Aș încremeni pentru un moment, apoi aș răstălmăci dulăpiorul după testul de sarcină Barza Clasic sau dacă aș vrea l-aș putea folosi pe cel cu determinarea săptămânii. De ce testul Barza? Pe lângă faptul că e recomandat de Societatea de Obstretică și Ginecologie, e și primul test de sarcină din România. Dacă eu aș fi la prima sarcină, de ce să nu folosesc primul test apărut? Doar a avut peste 25 de ani de perfecționare… Mă rog, cu siguranță l-aș folosi și la a doua, și la a treia, și la… Mai bine mă opresc, nu-i așa? Cred că, de fapt, are legătură cu fascinația mea asupra Berzei, această pasăre de poveste despre care am mai scris.

    Aș avea o grămadă de produse Barza. Sigur că m-aș enerva groaznic până aș găsi testul în dulapul “minune” și m-aș uita cu jind la multitudinea de plasturi împotriva durerilor menstruale. Entuziasmul m-ar face să vorbesc cu ei: “Sper să vă mai folosesc abia peste cel puțin 9 luni!“.

    Și uite că un mesaj simplu, din doar două linii m-ar face să pun muzica asta:

    Să mă înfig în borcanul cu cremă de ciocolată și să îmi aștept viitorul soț cu mâna pe laptop pentru ca atunci când intră, să apăs repede pe YouTube pentru piesa asta, exact la secunda 39, ca să audă clar mesajul: Put a ring on it!

    Sigur că l-aș pune să-mi maseze tălpile căci mi-aș intra din prima în postura de gravidă. Dar ce? Să fac lucrurile pe jumătate? În metrou m-aș așeza ostentativ cu mâinile pe burtă și oamenii s-ar întreba, probabil, dacă sunt constipată, dar, de fapt, eu aș știi că sunt doar atinsă de barză. Și uite așa, ar începe drumul meu cu multă limonadă în plan, că să reușesc să fac față grețurilor. Cu mult stres pentru ceilalți pentru că vă dați seama că v-aș bombarda cu articole despre picioarele mele umflate sau despre pofta de murături din toiul nopții.

    Mai târziu, articolele ar fi despre cumpărături și frustrări: cum să dau aceeași bani pe care îi dau pe o bluza de-a mea, pe una de 5 ori mai mică?

    Rezultatul ar fi o mică bilă cu păr negru, cu fața umflată și cu râs cristalin. Dar de unde? Va fi probabil la fel de zgomotos ca un megafon. Până acolo vor trece niște ani, acesta fiind doar un exercițiu de imaginație!

    Barza e neobosită și sper să vină atunci când o chemi și îți dorești! Ajutoare pentru când vă răsare gândul frumos și înfricoșător sunt testele de ovulație și cele de fertilitate. Produsele Barza, cu siguranță, vor fi pregătite pentru când te vizitează cea reală!

    Am de oferit un set complet de produse Barza. Ce ai de făcut?

    1. Lasă-mi părerea ta în comentariu sau spune-mi cum ai aflat sau cum ar fi să afli că ești însărcinată
    2.  Like pe Pagina de Facebook Cătălina Popa 

    De ce mi-e milă de vloggerul Colo?

    By
    Cătălina
    -
    2

    Trebuie să recunosc că până acum două zile nu auzisem niciodată de Colo, pe numele lui real Alexandru Bălan. Cu toate că are peste 800 de mii de urmăritori e clar că nu fac parte din publicul lui. Neavând nicio statistică, dar urmărind puțin canalul lui zilele acestea, am ajuns la concluzia că publicul lui sunt puștii, în principal băieții.

    Discuțiile între băieți și pe vremea când eram eu adolescentă excaladau în tot felul de dubioșenii și scârboșenii. Iar fetelor le-au plăcut întotdeauna bad guys, deci cred că de fapt, Colo reprezintă o mentalitate bine înrădăcinată în cultura noastră, a românilor, așa cum americanii, oricât de liberi și de cool ar părea pentru noi, au avut dintotdeauna probleme rasiale.

    Ce a spus Colo de a stârnit ura tuturor?

    Sursa: Casa FILIA

    Am văzut o petiție care a adunat la momentul actual în jur de 40.000 de semnănuri pentru ca vloggerul Colo să fie „interzis de pe internet”. Mie mi-e milă de el…

    Mi-e milă de Colo pentru că…

    Are nevoie de validare în fiecare moment. Are nevoie să folosească în povești violența verbală și înjurături pentru a fi „interesant”.

    Trăiește cu frica faptului că își va pierde în orice moment faima, de aceea încearcă să fie din ce în ce scandalos. Să fie inedit, dar șocant ceea ce spune.

    Nu mai e un puști. Are 27 de ani. Să nu știi că nu tot ce gândești se vorbește, ține deja de „prostie”, nu de experiență. Iar dacă filmuletul era de acum un an, tot peste 25 de ani avea.

    Trăiește în minciună pentru „faimă”. A recunoscut în filmulețul în care își cerea scuze că story-urile lui sunt înflorite și inventate. Dar și iubita lui a recunoscut în încercarea de a-i lua apărarea.

    Cu adevărat un cuplu solid. Îmi amintește un pic de cuplul Ceaușescu. Se iubesc, dar fac rahatul praf până la capat împreună. Nu de alta, dar se pare că nu o deranjează să fie material de circ:

    Mi-e milă că nu reușește să aibă fraze coerente, fără dezacorduri.

    Că nu a știut să se înconjoare de femei excepționale pentru că a ales să nu le vadă așa. El a ales să-și vadă colegele ca niște „moarte” așa cum a declarat.

    Nici după scandal nu a realizat că ce a făcut nu e o glumă, ci o greșeală. Iar de asta îți poți da seama tot în clipul cu scuze. Unde, în loc să-și ceară scuze femeilor pe care le-a jignit, alege să se adreseze brandurilor și influencerilor.

    Mi-e milă de noi

    Dar mai tare mi-e milă de noi. Mi-e milă că imediat a fost ajutat să-și repare mașina din donații. Mi-e milă că firmele îl sponsorizează fără să știe ce fel de conținut face, doar urmărind cifrele. Dacă l-ar fi și urmărit pe „ambasador”, ar fi știut că filmulețul în care se ia de minore e foarte vechi, de vreun an. Mi-e milă că deși ne oripilăm în fața declarațiilor lui Colo, știm și noi vreo 5 persoane care au aceeași gândire. Mi-e milă că noi, părinții, nu reușim să îi învățam pe tineri ce e just și ce nu. Mi-e milă că suntem oi. Mi-e milă că nu înțelegem că un astfel de om are nevoie de îndrumare, nu de și mai multă ură. Mi-e milă că deși clipurile cum e cel de mai jos se află pe internet de mult, abia acum ne oripilăm:

    Mi-e milă că am contribuit la a-l face și mai faimos. Mă bucur totuși că e un exemplu de „așa nu”.

    Nu cred că Alexandru Bălan e un om rău. Cred doar că e o dovadă a ceea ce face dorința de faimă din unii oameni. Pentru că, din păcate, orice am susține, ne place scandalul. Nu doar nouă, oamenilor moderni, ci dintotdeauna. Desenele animate au violență pentru că încă din copilărie asta ne face atenți și conectați, trezește ceva în noi. În trecut, existau gladiatori, războaie, violuri, crime, se ardeau „vrăjitoare”, erau sclavi. Iubim filmele sângeroase. Citim cărți despre care auzim că au fost interzise în anumite perioade cu interes. Ne atrage orice e inedit și ușor „interzis”.

    Storytelling la puterea SuperBlog într-o nouă ediție

    By
    Cătălina
    -
    0

    Începe cea de-a 25-a ediție a uneia dintre competițiile mele preferate de blogging, Superblog. 

    Anul acesta se pune în mod special accent pe Storytelling, adică folosirea unei narațiuni pentru a transmite un mesaj. Dacă acest mesaj reușește să-și convingă audiența să acționeze în direcția dorită, scopul a fost atins.

    În ceea se privește competiția SuperBlog, cred că în fiecare ediție poveștile au avut avantaj. Să integrezi brandul în cadre prielnice, cu întâmplări care aduc în prim-plan efectele și beneficiile produselor prezentate a fost și va fi mereu de efect. Dar poveștile pot deveni ușor neverosimile dacă te ia valul sau nu ai experiență în crearea lor.

    Cum abordez eu un articol storytelling atunci când vreau să integrez și un produs sau serviciu?

    Storytelling e o tehnică folosită cu succes în marketing, iar eu am învățat-o cumva intuitiv datorită competiției SuperBlog, fiind pasionată de beletristică și scris povești de când mă știu.

    Pornesc de la adevăr

    Minciuna nu te va ajuta pe tine ca blogger, dar nici produsul pe care vrei să-l prezinți. Poți omite părți care ți se par că dezavantajează un produs, cum ar fi că o cremă conține alcool. Dar să spui că este bogată în vitamina E, dacă ea nu o conține, ar fi o mare gafă. 

    Nu exagerez

    Cele mai plauzibile relații între personaje se vor crea dacă s-au întâmplat la un moment dat în viața ta sau dacă le-ai sesizat în jurul tău. 

    Tine cont și de faptul că să lauzi „ceva” excesiv va părea reclamă agresivă. 

    Structura poveștii trebuie să fie în jurul produsului sau serviciului pe care vreau să-l prezint

    Orice poveste bună trebuie să aibă început, cuprins (intrigă) și sfârșit. Înainte de a încerca să faci marketing printr-o poveste, analizează despre ce e produsul. Ce bine aduce el în viața oamenilor?

    E un produs de curățat vase? Gândește-te în ce situație e bine ca un produs de acest fel să fie eficient repede. Poate faptul că nu trebuie să pui mult produs înseamnă economie. Dacă e îmbogățit cu substanțe benefice pentru piele poți integra faptul că prietenul sau prietena ta care ți-a făcut surprinză cu vasele spălate care lucesc ca un bec are pielea ca de bebeluș. 

    Aberez, dar porind de la trăsăturile produsului poți porni o poveste. De exemplu, ești acasă la o prietenă, iar tu ești dezamăgit că ai tigăi uleiose, de acolo se pornește o poveste în care produsul prezentat devine salvator. 

    Exemple de campanii de storytelling

    De multe ori în storytelling nu e neapărat despre un produs, ci despre conștentizare asupra brandului, despre a aduce din nou brandul în atența publicului cu mici artificii. De exemplu, Coca-Coca a avut o campania atipică în care clienții se uitau prin camera telefonului la o doză de Coca-Cola, iar o poveste animată, creată cu ajutorul AR, prindea viață. Au fost 12 povești, toate cu conflicte minore care se rezolvă prin faptul că poți să împarți in Coca-Cola. 

    O poveste arată un cuplu tânăr la un film care se sperie și își aruncă floricelele de porumb. O alta prezintă doi fani fotbal, rivali, care se alătură unul altuia într-un joc amical când mingea zboară din cutia de Cola.

    Dacă povești bune n-ar putea crea cei de la Disney, atunci nu știu cine. O reclamă la Disneyland Paris în care o rățușcă găsește o bandă desenată cu Donald Duck a avut un mare impact, strângând pe Youtube peste 30 de milioane de vizualizări. Rățușca face o adevărată pasiune pentru personajul din banda desenată. Undeva, în suflet rămâne povestea cu Donald Duck chit că pierde revista și indiferent prin câte greutăți trece rățușca și familia ei.  În momentul în care ajunge la Disneyland Paris, personajul rățuștei preferat este acolo să-o întâmpine. 

    Sunt și o grămadă de comedianți care integrează în video-urile de pe Youtube produse, dar mai ales servicii, într-un scenariu amuzant. 

    Aici am dat exemple de povești video, dar acestea pot fi scrise sau chiar prin imagini. La noi, în România, Andreea Bălăban este unul dintre influencerii care prin intermediul pozelor și al textului spune povești și integrează produse de-ale brandurilor. 

    Concluzie

    Încercările de a ieși din banal, de a crea povești emoționante și integrarea mesajelor potrivite vor fi cu siguranță apreciate de jurații SuperBlog și ai șansa ca cititorii să fie captivați. 

    La semafor

    By
    Cătălina
    -
    6

    Un om trece pe roșu. La semafor sunt o fată și un băiat, frați, împreună cu tatăl lor.
    Copiii: Tati omul ăla a trecut pe roșu!
    Tati: Uite ce trotinetă!
    Copiii: Omul ăla a trecut pe roșu!
    Tati: Uite! Acum e verde.
    Copiii: Nenea ăla a trecut pe roșu!!!
    Tati(văzând că nu are scăpare): Nu cred!
    Copiii: Ba da, ba da!
    Tati: Nu cred, nu cred!

    Of, măi Tati :)) Spune-le adevărul și gata! Mă întreb cum o să fie când o să-l întrebe pe Tati de unde vin copiii: “nu cred, nu cred că vin copiii, winter is coming, copiii nu“.
    A fost drăguț! Părinte în dificultate striga fața tatălui, iar semaforul era verde, dar obrajii roșii.

    Ghid pentru a nu fi un nesimțit în autobuz. 10 lucruri pe care nu trebuie să le faci!

    By
    Cătălina
    -
    9
    1. Înainte de a pleca de acasă se dă tricoul jos într-un mod senzual sau nu. Se picură stropi de apă pe pielea epilată și se săpunește bine de tot, cel puțin un minut fiecare subraț.
    2. Se ia bila aia albă care se numește deodorant, îl găsești pe lângă săpun în supermarket. Dacă nu știi unde e săpunul poți să le cumperi online. Oricum, o să presupun că le ai în sertar. Se pun câteva straturi de deodorant până se acoperă toata zona. Sau fâsâi din spray, nu-l confunda cu cel de tânțari.
    3. Se îmbracă un alt tricou curat și ești liber să zburzi. Parfumul e opțional! Oricum, a nu se sări pașii de dinainte.
    4. Se valideaza cartela căci nimeni nu vrea să îți audă înjurăturile cu controlorii.
    5. Se stă cuminte în picioare dacă nu e loc liber.
    6. Nu se pun bagaje pe picioarele altor călători, cu atât mai puțin nu se pune partea ta posterioară peste alții.
    7. De preferat, ar fi, dacă stai pe locurile alea cu semne greu de descifrat (parcă îți seamănă cu o siluetă de femeie cu o minge de fotbal în dreptul abdomenului și una cu un om scund sau una cu unul care și-a înfășat mâna în perdea), să te ridici dacă vezi oameni care arată cam așa:

      sursă: Pixabay
    8. Dacă ai căștile, pârțurile tot se aud!
    9.  La final, când cobori, nu-ți face griji! Nu trebuie să-ți iei la revedere de la șofer. Știu că îți vine să-i strigi vreo două de apreciere: ”să-mi **** mămăliga, așa conduci tu bre? Pui frână pentru aia bă? Pentru reptila aia de pe drum? Și de-o calci, aia are pielea tăbăcită că nici nu simte, să-mi bag **** în volanul tău de…”. Un la revedere atât de lung s-ar putea să te facă să mai mergi o stație în plus.
    10. Neapărat! Între stații se așteaptă ca pe ace, trecând de pe un picior pe altul pentru că știi că ești chiar în dreptul clădirii unde trebuie să ajungi. Dar se așteaptă! Așa facem cu toții. Poți pune cel mult o întrebare spășită, dar dacă răspunsul este: ”nu”. Un dialog de genul: ”Bă, nici nu știi să conduci, dapăi să oprești! Nici unde e butonul de deschis uși nu știi…„ te clasează la candidatul ideal pentru titlul de: ”Nesimțit Autentic”.

    Păpușă sau Păpușar

    By
    Cătălina
    -
    0

    Dacă îmi spuneai când aveam 8 ani că sunt păpușă, zâmbeam frumos și mă simțeam flatată, ba chiar din instinct ridicam bărbia atât de sus că nu îmi mai vedeai ochii. La 14 ani deja mă strâmbam la tine, păpușa părând o nulitate din trecut, o Barbie fără creier, sau mai rău gândindu-mă la toate glumele proaste de adolescent cu păpușa Chucky, iar dacă cineva îmi dădea exemplu colecțiile cu păpuși de porțelan, tot ce puteam face era să-mi imaginez cum porțelanul ăla se rostogolește și pică drept în capul omului care doar încerca să fie drăguț. De ce atâta ură? Probabil era doar adolescența și niciun interes de a fi comparată cu un obiect. Un compliment real, cum ar fi un simplu:”ești frumoasă” era mult mai eficient, probabil și acum este.

    Între timp, relația mea cu păpușile s-a schimbat. Dacă întotdeauna au avut un loc aparte în jocurile copilăriei cu sora mea prea plină de imaginație, unde mai degrabă mă simțeam spectator decât protagonist, la adolescență și-au pierdut farmecul, ca apoi să-l descopăr într-o formă nouă, când am ajuns la  Facultatea de Teatru, la secția de păpuși și marionete. Și aici e ca în Romania, a noastră dragă, dar mică și speriată, unde sistemele sunt învechite și practica se face pe niște păpuși aproape inexistente, pe care erai nevoit să ți le creezi. Durata construcției de păpuși ajungea să dureze mai mult decât aveai timp să repeți cu ele, dar nu contează, unii au reușit performanțe și așa, alții au înțeles doar cât de complexe sunt păpușile, cât de multe tipuri și că nu-i de ei sau de noi.

    Dacă marioneta e fragila ce tremură din toate încheieturile susținută de niște fire pe care nu le observă, Bibabo-ul, păpușa populară, e agitată și nebună. Bunraku sunt cu totul fascinante, funcționează mânuite de mai mulți și se aseamănă mult nouă (sau japonezilor). Nu fac teoria păpușilor, doar nu vrea nimeni să-și dea licența, dar știu că noi oamenii suntem și păpușari, ne place să controlăm chiar și un băț (nu degeaba asta e declarată cea mai populară și veche jucărie), dar suntem și păpuși, controlate de păpușari pe care îi știm și în care avem încredere, dar și de unii pe care nici nu-i bănuim.

    Ești autonom când ai informațiile potrivite

    By
    Cătălina
    -
    7

    Ești autonom atunci când te descurci în diverse situații, când știi unde să apelezi pentru ajutor când ai nevoie de el.

    Ești autonom atunci când îți cunoști drepturile, iar când nu, te informezi.

    Ești autonom când știi de Autonom.

    De ce scriu asta? Pentru ca și eu am aflat de ei in cadrul competiției Superblog și m-au provocat să țin minte numărul 021.9111. Nu a fost nevoie să zică de două ori, căci i-am văzut utilitatea, ca dragostea la prima vedere. Pentru fixarea cunoștințelor mă gândesc să facem un scurt test de intuiție. Sper să te distrezi în timp ce afli informații care îți vor fi cu siguranță utile. Pentru a fi intuitiv trebuie să știi câteva informații despre Autonom, cum ar fi că este cea mai extisă companie de mobilitate din România. Ce să mai! Să învățam interactiv!

    Interactiv și distractiv ai aflat informații extrem de utile chiar dacă nu ești șofer, căci nu se știe niciodată când te sună vreun prieten, iar cuvintele: ”asistență rutieră pentru toate situațiile la numărul 021.9111” vor țâșni cu mândrie, dar ca un real ajutor pentru prietenul tău, căci acum tu știi că:


    Beneficiezi fără niciun cost de auto de înlocuire, dacă ești partea păgubita într-un accident rutier, simplu, în doar 4 pași. Costul este decontat de asiguratorul șoferului vinovat.

    Prin numărul de asistență rutieră 0219111 ai acces la nivel național la toate serviciile necesare în cazul unui accident: asistență rutieră, platformă, tractare, depanare și auto de înlocuire.

    Ești informat acum! Faci parte din procentul foarte mic de șoferi (1%) care știu că au dreptul prin lege la un vehicul de înlocuire. Ce senzație bună dă asta! Eu sper ca după acest articol să creștem procentul, nu de alta, dar ce bine ar fi fost și pentru mine să știu această informație la primul accident. Nu există șofer care să conducă des și să nu se lovească de diverse situații neplăcute.

    Eu, cu principiul ”viața are prioritate” în minte am tendința de a conduce cu atenție și viteză regulamentară, dar nu suntem singuri în trafic, iar uneori inevitabilul se întâmplă. Botul mașinii mele s-a transformat în acordeon, iar asta a fost de curând, deci se modificase deja legea RCA. Aș fi putut să cânt la acordeon relaxată dacă știam că sunând la 0219111 am posibilitatea de a primi o mașină similară cu a mea, cea implicată în accident, pe perioada în care s-ar afla în service. Pentru patru ore de manoperă ai auto de înlocuire o zi. Însă, eu nu am cântat, ci am ”aruncat” o grămadă de bani pe taxiuri, căci aveam multe drumuri de făcut. Uite, în acel moment, neștiința m-a costat bani și nervi. Nu fii ca mine de atunci! Fii informat și informează-i și pe ceilalți. Fii autonom cu Autonom, mai ales că pentru vehiculul de înlocuire nu trebuie să lași depozit și nu ai limită de kilometri pe teritoriul României.

    Eu chiar mă gândesc ca de Paște să pun lângă oul de ciocolată un mesaj: ”ai nevoie de asistență rutieră 24/7 în România și în Uniunea Europeană? La numărul 0219111, simplu și eficient, ai personal specializat dispus să te ajute. Așa te reunești cu familia de sărbători relaxat”. Cam atât de importantă mi se pare această informație.

    • Articolul este scris pentru Spring SuperBlog 2020.
    • Prima fotografie, cu text, este creată de mine, celelalte fac parte din cele oferite de sponsor.

    Critică, dar cu cap!

    By
    Cătălina
    -
    5

    Accept cu zambetul pe buze critica, dar cea constructivă.

    Dacă doar îți arunci părerea în stânga și în dreapta pentru că asta ai tu impresia că înseamnă democrație, să știi că nu-i așa. Înseamnă doar lipsă de educație, înseamnă că nu te-a învățat nimeni că dacă distrugi un turnuleț, trebuie să pui altceva în loc, chiar dacă e doar o căbănuță. Poate turnul stătea să cadă oricum, dar de ce să-l dărâmi tu dacă nici măcar nu arunci moloz pentru o mult mai potrivită pentru teren, căbănuță? Te rog eu, lasă-l să cadă singur sau să-l dărâme altul care are și o cărămidă la el.

    Critica nu devine constructivă că așa-i zici tu, ci doar dacă, așa cum zice și termenul, construiești ceva. E usor să critici, e mai greu să construiești.
    Cine știe să fie critic merită respect, cine știe să fie hater merită ignorare.
    Ai grijă că de cele mai multe ori suntem proprii critici, așa că verifică-ți capul. E acolo? Folosește-l!

    Diferențe de perspectivă

    By
    Cătălina
    -
    0

    Mă uit la calendar, e 18 martie.  E primăvară,  Îmi iau tricoul de mătase cu floricele pe mine și fug să mă bucur de razele de soare.

    –  E primăvară! Ai înnebunit? Ia-ți umbrela la tine! Îmi aud vecinul cu vocea lui prea groasă de la țigări.

    Din păcate, avea dreptate, era acel gen de primăvară. Soarele nu se vedea, dar stropii îmi distruseseră deja părul îndreptat cu placa.

    Fir-ar! Nu-i ușor să fii fată primăvară. 

    Cu picioarele pe bancă

    By
    Cătălina
    -
    1

    O fetita de 7-8 ani care nu astepta autobuzul (probabil n-a prea mers cu el) se plimba cu mama pe stradă. Dintr-o săritură ca de iepurași s-a urcat cu piciorele pe banca pusă în stație și exacalada ba una, ba alta (fiind două apropiate). Mama, fără reacție, a înaintat și doar o aștepta. Mamă aranjată, vopsită, om în regulă care poate face parte și din anturajele noastre. O fi copil, dar nu de 2 ani ca să nu-i poți explica faptul că acolo se așează oamenii. Care uneori pun și palmele. Și chiar dacă nu le-ar pune, nu de Covid, dar tălpile târâte pe jos știți câte bacterii și fungi pot să poarte? Nici eu, dar conform specialiștilor și pe lenjeria de pat sunt bacterii, darămite pe jos. Tot escalada dintr-o parte în alta băncile până m-am apropiat de una dintre ele și i-am zis cu tonul meu drăguțo-autoritar (oamenii care lucrează cu copii și-l descoperă): „drăguțica (maimuțica – așa nu i-am spus) oamenii se așază acolo”. Nu tu scuze, nu tu „n-am știut”, nu tu „nu mi-am dat seama, nu se mai repetă”, doar a fugit la mama care o aștepta liniștită. A fost ca și când n-am zis nimic. Și-au continuat drumul. Ce treabă aveau ele cu muritorii de rând care circulă cu STB?

    Nu pare grav, nici nu e, dar vine cineva cu pantaloni scurți, se așează și după nu știe de ce a luat vreo boală de piele. Nu că aș avea impresia că-i curată banca, doar scriu și eu așa, ca să nu mă plictisesc.

    Niciodată, dar niciodată nu le-aș spune părinților cum să aibă grijă de copiii lor, dar le-aș reaminti să fie empatici, să se gândească la cei din jur, să-și amintească faptul că nu te naști știind cum să te speli pe cap, că periajul zilnic nu e opțional, că nu sunt singuri pe lume nici ei, nici copiii lor. Nu de alta, dar lumea pe care o construim cu toții acum, e cea în care vor trăi copiii atunci când nu vor mai fi „doar copii”.

    © Newsmag WordPress Theme by TagDiv