Mă întorceam de la ateliere de creație cu niște mici răsfățați pe care mama îi întreabă dacă le e frig într-un spațiu foarte bine încălzit. Acei copii frumoși, sănătoși, care merg la activități, deștepți și uneori enervanți pentru că au personalitate. Da, copii frumoși, ce să mai! Iar în stația de STB văd niște fetițe tot frumoase, ușor prăfuite cu părul blond, acel blond care mereu se transformă în brunet. Singurele diferențe aparente dintre cele două și ceilalți de la ateliere sunt buchetele de flori din mână, faptul că primesc instrucțiuni de la un burtos cu o pancardă “a milei” si probabil au mers singure pe străzile Bucureștiului mult mai devreme decât mulți dintre noi. Probabil ele stiu toate liniile de STB. Mici diferențe par, dar de fapt pentru mine sunt extratereștrii. Unde trăiesc? Care le sunt părinții?
Noi nu ne lăsăm copiii singuri nici la 12 ani în anumite zone, iar pentru ele e casa lor, e viața lor. Și sunt frumoase, deloc speriate, par chiar fericite. Sunt atât de frumoase că ai spera ca la 20 de ani să-ți zâmbească de pe un afiș cu reclamă la pastă de dinți. Apoi îți dai seama că ele probabil nici nu stiu ce e pasta de dinți.
Când suntem mici avem impresia că adulții vor salva totul, pentru că o fac pentru noi, dar pentru ele, adulții au stricat totul. Ce le mână să lucreze pentru ăia? Probabil ce ne mână și pe noi să lucrăm pentru școală și stat. Faptul că asta e tot ce stim, e cum “trebuie să fie”.
Am cautat în dicționar să văd ce înseamnă viață și e definită ca timpul, șirul de evenimente cuprins între naștere și moarte. M-am gândit la viata mea, la definiție și am concluzionat că nu este o definiție corectă. Pentru că viața nu se traduce în evenimente, ea curge mai lin sau mai abrupt în fiecare secunda și evenimentele doar ne marchează pe noi oamenii într-un mod sau altul.
Să mănânci o înghețată cu iubitul în parc nu este un eveniment și totuși este viață, dar să te îneci cu inelul de logodnă în timp ce savurezi cu nesaț înghețata, sigur este un eveniment important. Și cumva te marchează nu pentru ideea de a fi cerută de nevastă, cât prin modul și mai ales emoțiile pe care ți le-a trezit.
Viața curge lin, e ca atunci când ești copil și mănânci, alergi în curte la bunici și te joci cu toate vietățile, dormi și razi și apoi o iei de la capăt. E ca atunci când doi oameni se îndrăgostesc și lumea capătă culoarea curcubeului și pare mai buna. E ca atunci când ei înșiși o transformă prin veselia, dragostea și inimile roșii din pluș, încărcate cu speranța pe care o răspândesc.
sursă: Pixabay
Viața curge și abrupt, e ca atunci când cineva drag îți face cu mâna și se duce mai aproape de Dumnezeu și te veghează de acolo. E ca atunci când viata ta sau a celor dragi atârnă de un fir de ață și Dumnezeu îți scoate în cale un doctor minune, un om cu suflet de aur și ești salvat în cele din urmă.
Viața curge și se scurge printr-un tăvălug de emoții, de oameni, de culori, de fapte și mai ales de cuvinte spuse și nespuse. Viața se ascunde și în cele mai mici încăperi, o găsești și în inima unei furnici si în agilitatea unui purice, asa cum o găsești și în decadența unui om rău sau speranța unuia bun.
Viața este un soi de academie de muzică, e ca atunci când asculți Beethoven și deodată te învăluie Aretha Franklin, ca apoi sa te înviorezi pe ritmuri de Beatles și să intri în agonie cu Avicii. Dar e și o academie de jocuri. E ca atunci cand ii bați pe toți la remi, faci cubul Rubik și te împotmolești la o ghicitoare.
Sursă: Pixabay
Și mai e și o cafenea. E ca atunci când bei o cafea buna și citești o carte și deodată cineva îți toarnă venin pe bluză, în suflet și în condei și îți spune: Eu plec, tu ramai sa plătești. Și plătești in ani cu stres, cu munca, cu ambiții deșarte sau împlinite, iar când nu îi mai ai, îi cauți în amintiri, în vorbe bune, în dulcegării mai dulci ca mierea și ai fi în stare sa dai toți banii pe ele. Și viata e clipa și tu o fracțiune de secunda, e ca atunci când ești, respiri și dintr-o dată nu mai ești, ai dispărut și lumea a devenit un loc mai tăcut.
E ca atunci când arunci o privire înapoi și îți zici zambind: Ce călătorie frumoasă am avut, ce bine ar fi sa o pot lua de la început!
Sursă Pixabay
Pentru această scriere emoționanță îi mulțumesc Oanei, de la HR Passion. Deși marea ei pasiune rămâne domeniul resurselor umane, Oana poate scrie despre orice și a dovedit-o prin acest text, dar și prin cele pe care le găsești pe noul ei blog InimaDinCuvinte.
Sunt momente în viață în care simți că ți se va întâmpla ceva extraordinar. Și sunt alte momente în viață când stai cu o prăjitură în fața laptopului și extraordinarul te surprinde. Așa te trezești că în ecran ciocăne SuperBlog 2019. Ce să faci? Îl întrebi ce vrea de la viața ta. Nu ți-a dat destulă adrenalină până acum? Iar el îți răspunde:
– Cătălina, ți-am analizat ADN-ul… în niciun caz nu e suficientă adrenalină pentru tine.
– ADN-ul? Și ce ai descoperit?
– Că te concentrezi mai ales pe mobilitate și confort, dar ești adepta competiției, cam așa cum sunt și valorile celor de la Honda.
Nu pot decât să mă uit cu ochii holbați la SuperBlog 2019, așa că el continuă:
– Aș putea spune despre tine că dacă: “Cătălina nu dă tot ce are mai bun, atunci nu există o Cătălina”
– Așa cum spunea Soichiro Honda: “If Honda does not race, there is no Honda”. Mă dau deșteaptă că știu despre Honda care este cel mai mare producător de motoare cu combustie internă și motociclete din lume și important constructor din competițiile motorizate.
– Exact, tocmai de asta tu vei participa la un tur al celebrului circuit de la Nurburgring cu spectaculosul model Honda Civic Type R.
Inima îmi bate cu putere doar uitându-mă la câteva poze cu mașina. Nici nu-mi pot imagina senzația de a mă așeza pe scaunele inspirate de cursă.
Sursă: https://hondatrading.ro
Totuși, îmi țin emoțiile sub control – nu de alta dar aproape am răsturnat prăjitura pe taste – și spun cu o voce sigură, de profesionist:
– Copilotul meu va fi Lucas Grabeel!
Acum e rândul ca SuperBlog 2019 să rămână surprins:
– Cum așa?
– E simplu! Are ochii albaștri! Glumesc, glumesc, nu te uita așa la mine! Îl aleg pentru că dacă am o mașină care mă face să mă simt ca pe scenă, nu e alt actor mai potrivit care să-mi transmită că sunt pregătită pentru “show” decât cel care avea un exercițiu foarte simpatic de încălzire înainte de orice provocare în “High School Musical”.
După ce i-aş arăta despre ceea ce e vorba făcând şi eu ca în filmul care mi-a marcat copilăria aş continua:
– Sigur că așa ne-am începe și noi antrenamentele și ne-ar bufni râsul, dar nu ar fi problemă, căci starea de bine va fi cea care ne va ambiționa să doborâm recordul. Stare de bine care va fi dată, din ce observ, și de interiorul creat cu materiale premium, sistem de climatizare, Cruise Control, frână electronică de parcare şi sistem audio cu ecran tactil de 7” Honda CONNECT cu sistem de navigație. Întorcându-mă la Lucas Grabeel, sunt convinsă că poate aprecia o Honda, având în vedere că el însuși conduce una. Nu noul model Honda Type R, dar măcar am convingerea că poate aprecia o mașină bună când vede una. Mai am și alte motive, dar le afli tu pe parcurs. Acum, să vină mașina!
– Dacă e așa… succes să aveți! Și poftă bună!
– A, nu! Gata cu prăjitura! Vreau mașina!
Zis și făcut! Încep antrenamentele pe circuit pentru marea provocare, dar nu am cum să nu îmi iau câteva clipe să admir tehnologia de înaltă performanţă și atenția pentru detalii. Astfel că mașina are prize de aer pentru răcirea frânelor, eleron aerodinamic, capotă ușoară din aluminiu, ventilată și țevile triple de eșapament montate central.
Înainte de a urca în mașină, respir adânc și mă organizez. Am trei pași importanți pe care vreau să-i urmez:
1. Inspectez mașina
Aflu totul despre ea, mă împrietenesc cu ea pentru a îi afla potențialul, deși deja m-a cucerit și numai cu aspectul exterior. Așa aș afla care sunt detaliile care îmbunătățesc performanțele mașinii, cum ar fi prizele de aer față și difuzorul de spate. Iar pe plafon sunt montate deflectoare inteligente pentru scurgerea aerului spre spate ce eficientizează dinamica.
Sursă: https://hondatrading.ro
M-aș mai liniști știind că noul membru al familiei Civic vine cu o mulțime de tehnologii de siguranță cum ar fi: sistem de avertizare a coliziunilor frontale, sistem de asistare a menținerii benzii de circulație și recunoașterea semnelor de circulație.
2. Mă antrenez înainte de cursă
Apropo de asta, chiar poți testa mașina gratuit, trebuie doar să te programezi la un test drive. Iar dacă îți place, să știi că poți găsi diverse oferte Honda, iar eu mi-aș sparge pușculița pentru un Honda Civic de vanzare. Dar înainte trebuie să-mi găsesc pușculița și să mă apuc de antrenament pentru circuitul de la Nurburgring.
La antrenament sigur că l-aș avea alături pe Lucas Grabeel care mi-ar cânta “You got it” pentru un plus de încredere.
Încă din prima aș fi încântată de tapițeria din velur și material textil. M-aș cufunda în scaunul tip Type R Sport și mi-aș sprijini capul pe tetiera integrată. Apoi i-aș zâmbi lui Lucas și am ști amândoi că trebuie doar să pun mâna stângă pe volanul îmbrăcat în piele, iar pe cea dreaptă pe schimbătorul de viteze din aluminiu și magia se va produce. Chiar ar fi așa, căci în doar 5.8 secunde Honda Civic Type R poate accelera de la 0-100 km/h. Poate ajunge la o viteză maximă de 272 km/h, iar eu cu siguranță aș călca accelerația pe celebrul circuit de la Nurburgring.
3. Mă ocup de aspectul ei exterior
Am posibilitatea de a o personaliza. Astfel că oricine își poate alege culoarea preferată:
Sursă: www.hondatrading.ro/
Deși nu o am pe Alicia Keys pe post de copilot, la volanul unei Honda Civic Type R aș putea spune despre mine: “This girl is on fire”, așa că… roșie să fie! Mă gândesc chiar că aș adăuga pachetul iluminare roșu care să creeze o atmosferă ambientală și mai incendiară, cam așa:
Sursă: https://hondatrading.ro
Lucas Grabeel cu emoții, dar deja entuziasmat de ideea cursei, ar propune să intensificăm stilul atletic al mașinii cu accesorii din carbon, cum ar fi: ornamentul din fibră de carbon pentru difuzorul spate, capace de carbon confecționate manual, nu de noi, cel mult aș putea să-l pun pe Lucas să facă avioane din hârtie în timpul cursei ca să ne simțim ca într-unul, deși nu cred că ar fi necesar. Mașina ce pare futuristă oricum îți dă impresia că ești într-o rachetă, mai ales că am adăuga și aripa din fibră de carbon autentică a spoilerului care reduce greutatea lui Type R.
Cum m-aş simţi pe circuit?
Primul pas ar fi să îmi potolesc picioarele tremurânde și pentru asta aș face încălzirea haioasă a personajului lui Lucas din High School Musical.
Cum porbagajul este specific unei mașini de curse, adică spaţios, m-aș asigura că avem pneuri de rezervă, o sacoșă imensă cu dulciuri și șampanie pentru a sărbători după ce recordul de viteză a fost doborât.
Mi-aș regla, probabil chiar de la antrenamente, volanul, oglinzile și scaunul. La sistemul multimedia Connect Navi 7″ l-aș lăsa pe Lucas să-și conecteze telefonul ca să ascultăm playlistul lui antrenant, iar dacă nu mi-ar plăcea, i-aș sugera să facă karaoke, că doar și de asta l-am ales: că e talentat.
Deja familiarizată cu cele trei moduri în care poate fi condusă Honda Civic Type R – comfort, sport, +R – aș ști că primul mod este pentru un condus zilnic, la viteze nu foarte mari, la cel de-al doilea deja accelerația devine mai sensibilă, iar cel de-al treilea este cel cu care aș trăi adrenalina circuitului la maximum.
Sursă: https://hondatrading.ro
Când m-aș pierde cu firea, iar Lucas ar fi prea speriat ca să mai poată să articuleze vreun cuvânt, o să-mi fie foarte util că mașina este optimizată cu un sistem de control al ajustării turaţiei pentru a asigura schimbări rapide şi intuitive ale celor 6 trepte de viteză. În plus, m-aș convinge de stabilitatea mașinii și m-aș bucura liniștită de senzațiile trăite pe pistă. Cum s-ar simți mai exact cursa? Cam așa:
După ce am doborî, bineînțeles, recordul de viteză la categoria sa, iar eu am convingerea că s-ar întâmpla asta – să-ți spun un secret? Noul Type R a fost deja dus la limită și s-a descurcat minunat, reducând cu aproape 7 secunde timpul predecesorilor – am năvăli în porbagaj pentru şampanie și, apoi, am dansa:
Iar în final, i-aș ciocăni eu lui SuperBlog 2019 și i-aș spune: “Câtă dreptate ai avut! A fost cea mai tare experiență!”, după care aș scrie pe blog că e o mașină ideală pentru un spirit sportiv și competitiv cu care poți merge și pe șosea.
Articol scris pentru SuperBlog 2019 căruia îi dedic mulțumirea mea pentru acest fascinant exercițiu de imaginație.
Oare după acest episod, în istorie, lumea se va raporta la împrejurările dinainte de Coronavirus și de după coronavirus? Oare va rămâne ca un episod cu o anumită denumire catastrofală în istorie așa cum s-a întâmplat cu ciuma pe care o cunoaștem ca Moartea Neagră?
De-a lungul timpului au existat tot felul de epidemii, dar nu despre asta mi-am propus să scriu azi. Nu voi face un traseu al acestora în lume sau în Europa, căci îmi propusesem ca acest articol să fie despre Paște. Pur și simplu, un gând scurt despre ce simt acum, la orele târzii din noapte.
Cred că e anul în care Paștele va fi destul de trist. Nu pentru că nu mă voi distra sau pentru că nu voi cumpăra bunătăți (am făcut asta deja, am în plan câteva rețete foarte interesante), ci pentru că, pentru moment, lumea se simte gri.
Nu am fost niciodată adepta petrecerilor zgomotoase, a plimbărilor dese de la un prieten la altul, nici determinată în respectarea tuturor tradițiilor religioase. Sunt convinsă că au mai fost ani în care de Paște nu am făcut cine știe ce. Probabil, au mai fost momente când am fost doar cu familia acasă și am ciocnit câte un ou roșu. La fel cum am avut revelioane pe care le-am petrecut cu colegii de cămin jucând cărți, dar ce se simte ciudat, acum, este că nu poți alege.
Cine e vinovat?
Nu o fi nimeni vinovat sau poate suntem cu toții. Poate trebuia să închidem granițele mai devreme, poate trebuia să fim mai precauți, poate nu trebuia să mințim că am venit din străinătate (cei care au făcut-o)… Multe scenarii care nu rămân decât discuții meschine, umane, inutile în fața realității, aceea că trecutul nu se poate schimba. Nu ne rămâne decât viitorul. Că luăm lumină, că alegem să credem că totul e o conspirație, că devenim paranoici și anixioși, că începem să urâm necunoscuții sau medicii care lucrează la spitalul de boli infecțioase, toate aceastea sunt decizii și vin din frică. Știm cât de geniali, dar cât de firavi suntem și ne tremură nădragii în fața ideii că am putea dispărea.
Se simte straniu să știi că nu poți să alegi dacă petreci cu părinții, cu prietenii sau singur de Paște.
Cred că e primul an în care îmi voi vedea părinții de Paște prin videocall. Bine că există, nu? Dar, cumva, asta te face să constați și mai tare cât de departe ești de libertate. Te face să simți kilometri fără ca măcar să-i fi traversat.
O perioadă stranie. O perioadă ciudată. Genul de perioadă pe care nici bătrânii care au trecut prin războaie nu o înțeleg. E perioada în care toți ne ocupăm mintea și mânile cu tot felul de activități pe care nu le-am încercat niciodată până acum doar ca să fim ocupați. Doar pentru a nu ne lăsa mintea să conștentizeze în ce mocirlă suntem de fapt.
Frica, prietenă sau dușmancă?
Am citit despre oameni care s-au apucat să gătească deși nu o făcuseră niciodată. Am văzut tot mai multi oameni din anturajul meu apucându-se de tutoriale cu creații pentru copii (și eu am făcut asta, până la urmă asta e nișa în care mă aflu). Tot mai mulți își găsesc ocupații ca să nu dispere. Nu că stăm acasă ne sperie cel mai tare, ci că nu știm ce se va întâmpla. Nu înțelegem unde va duce totul. Orice schimbare sperie.
Teama e o emoție esențială omului, pe care cu toții am urât-o. Știi frica dinainte de un interviu? Pare injustificabilă pentru acel moment, dar dacă ne gândim la atacurile care se dădeau în preistoric, parcă e bine să-ți fie frică. Doar nu vrei să te arunci direct în săgeata inamicului, nu?
Frica s-a născut pentru supraviețuire. De ce e important să reținem asta? Pentru că, poate, uneori, e bine să o conștentizăm, să ne ponderăm, să avem grijă de noi și de cei dragi.
Nu voi spune să stai acasă, nu voi spune nici să pleci la rude. Nu voi spune nimic despre ce să faci pentru că, pentru moment, simt că nimeni nu e în măsură să facă asta, nimeni în afară de tine însuți. Fii responsabil! Ascultă-ți instinctele! Acționează fiind conștient de ceea ce faci!
Paște cu gânduri pozitive, cu bunătate, cu dăruire! Paște fericit!
Vreau mărţişor! Vreau! Vreau să-mi împodobesc pieptul sau mâna, iar ochii să mi scald cu frumuseţe. Eu mi-aştept mărţişorul ca un copil îngheţata după cartofii de la Mcdonald. Sunt o ramură ce aşteaptă de un an să-şi umple braţul de frunze vii şi colorate, iar pentru mine, frunzele sunt mărţişoarele.
Am observat că de la o vreme e o modă în a spune: “Eu sunt cool. Eu nu vreau cadouri. Eu nu sărbătoresc nimic. Eu sărbătoresc în fiecare zi. Vine primăvara în fiecare an. Ce-i așa big deal?”. Ei bine, eu vreau, și o scriu apăsând cu putere pe taste. E un gest de apreciere, e o bucurie comună a unor oameni care au mai prins un an împreună, care se pot bucura că soarele va fi tot mai puternic. Nu îți cer să-ți dai salariul pe un mărțișor. Nu îți cer să mă impresionezi cu un colier extravagant, cum nu încurajez nici consumerismul.
Poți să-mi dai doar şnurul roșu cu alb într-o manieră haioasă. Cum? E treaba ta să te gândești. Ai simțul umorului? Găsești tu ceva. Dacă nu, poate ești creativ. Ia o piatră și picteaz-o, folosește boabe de cafea lipite pe o foaie și fă-mi o felicitare. Desenează ca la grădiniță sau cumpără cel mai ieftin mărțișor, dar ales cu atenție, căutând în cutia de un leu, forma care ţi se pare că se asortează cu ochii mei. Sau poate coșarul îți amintește de copilărie și vrei să împarți amintirea cu mine. Nu te opresc. Ești liber! Eu atât îți spun, vreau mărțișor, chiar dacă e doar un pupic sau o prăjitură decorată cu roşu şi alb.
Dacă iei ceva de pe tarabă, orice, fără să-ți pese, doar ca să fie ceva, așa, pur și simplu, poți să o lași baltă, nu ai înțeles nimic.
Am tendința să fabulez. Să-mi plece mintea în viitor, să îmi imaginez drone care mută obiectele dintr-o parte în alta a casei sau ecrane ce zboară deasupra patului când m-am trezit ca să aleg opțiunea pe care mi-o doresc la micul dejun. Opțiune care, bineînțeles, s-ar găti singură. Până una, alta, trăiesc în prezent, iar ce-mi pot dori cel mai mult de la casa mea este să fie constituită din produse premium.
Ce înseamnă pentru mine premium?
Auzisem acum câteva zile un prieten lamentându-se că produsele premium nu sunt decât produse normale cu un preț umflat. Nu am putut să nu simt revoltă și să nu mă gândesc oare câți oameni confundă lucrurile?
Poate că există comercianți care folosesc denumirea de “premium” doar în scop comercial pentru a avea adaosuri mai mari, dar în general, un produs de acest fel este cel pentru care au existat costuri mai mari în ceea ce privește producția, folosindu-se materiale de calitate înaltă. De asemenea, performanța respectivului obiect îl poate include în această categorie sau faptul că există metode de producție speciale pentru el.
Eu am descoperit că produsele premium nu sunt neapărat cele scumpe. O gamă largă găsim pe www.vindem-ieftin.ro. Aceștia au un concept ușor de înțeles din următoarea schemă, care se referă la faptul că nu au adaosul din cheltuielile de hypermarket sau depozit.
Partea bună în a comanda totul de la ei e că economisești timp și bani având în vedere că se asigură că transportul ajunge în siguranță. În funcție de cantitatea pe care o cumperi au şi discounturi avantajoase. Au și o secțiune video cu recenzii ale celor care au cumpărat.
De ce m-am interesat?
Pentru că acum stau în București, într-o ”cutie de chibrit”, dar mi-ar plăcea să mă întorc la origini, poate la pensie, poate doar în vacanțe. Ideea e că vreau ca ai mei copii, când vor apărea, să aibă un spațiu imens, în care să se desfășoare, să se simtă bine și în siguranță, iar acesta ar fi în Horezu, orașul meu natal. Terenul de acolo e suficient de mare încât să am și o curte spațioasă, poate și grădină, pe care să o umplu cu meri, cireși, peri și multe flori. Piscina nu mi-ar lipsi, având în vedere că o să fie gândită inițial ca o casă de vacanță, iar fără o bălăceală de pomină , unde ar mai fi distracția? În jurul piscinei aș folosi pavaj Traverstone Star Stonepentru că are o estetică plăcută, foarte potrivită epocii în care trăim. Casa mi-aș înconjura-o cu gard WPC. Spre deosebire de lemn, lemnul compozit nu necesită întreținere, e rezistent la temperaturi, mucegai și insecte. Nu aș vrea să mă trezesc cu gardul crăpat, așa că pentru mine, asta e varianta ideală.
Dacă în curte aș avea viță de vie și fântână care să-mi amintească de bunici, casa aș decora-o cu piatră naturală. Mereu am avut o slăbiciune pentru ea, dar stând la bloc, ce era? Să fiu singura cu balcon îmbrăcat în piatră naturală? Pentru acoperiș aș alege țiglă metalică, care e ușoară deci nu risc să se dărâme casa pe mine de la prea multă greutate, nu se sparge, se poate îndoi, dar greu, nu ia foc și mi-aș putea face mansardă pentru că asigură o ventilație eficientă.
sursă: vindem-ieftin.ro
În casă, având în vedere că îmi imaginez că și copiii mei se vor bucura de construcție, m-aș orienta la var interior Caparol fiind ecologic, cu emisii slabe, fără solvenți și cu miros plăcut. Pe albul imaculat al varului împreună cu copiii mei, aș realiza câteva desene, în camera lor, care să reprezinte perioada în care se află. Nu mi-aș face griji de mâzgăleli, aș zugrăvi din nou, întrucât lavabila Caparol are o putere mare de acoperire.
O casă extraordinară, din România, care a primit titulatura, foarte greu de obținut, de “casă pasivă premium”, e a jurnalistului Buhnici. Aici nu doar calitatea materialelor de construcție este extraordinară, dar și conceptul casei smart, care poate fi controlată de la distanță, are inovații de ultimă oră, este sigură și cu facturi lunare aproape nule. Până la o casă atât de inteligentă, am dat acest exemplu pentru că am certitudinea că asta e direcția în care trebuie să mergem, e relevant să ne preocupe o casă aleasă înțelept cu materiale rezistente, care să împlinească nevoi estetice, practice și calitative. Un prim pas pentru casa mea și pentru dorința de a avea grijă de mediu ar fi achiziționarea de panouri solare, care transformă energia solară în cea termică.
”Povestea celor trei purceluși” ne învață încă din anul 1843, când a fost prima variantă scrisă de James Orchard Halliwell Phillips, ulterior fiind preluată de Frații Grimm, că o casă bună se cunoaște încă din temelie. Cu atât mai mult noi, la ani distanță, ar trebui să ne preocupăm constant ca locuința, lăcașul în care omul modern petrece peste 50% din timp, să aibă materiale de calitate, care să reziste în timp, să aibă aspectul pe care ni-l dorim și să ne ofere confort în ceea ce privește sănătatea noastră. Astfel că produsele premium merită investite într-un spațiu care nu doar că reprezită locul în care dormi, dar te reprezintă pe tine însuți. Cât de bine te vei simți când știi că ai investit în tine? Când știi că nu-i nevoie de o avere pentru o astfel de casă, ci doar un plan bine pus la punct, alegeri înțelepte și de ce nu? Să achiziționezi toate materialele de la același magazin, recomandarea mea fiind:
Eu acum îmi sun părinții care știu cei mai buni constructori din Horezu și pot să facă o manoperă exact cum mi-o doresc.
“Mergem în Tunisia, mergem în Tunisia!”. Pardon, nu mergem în Tunisia, așa cântam eu și prietenul meu când încă speram să câștigăm o excursie. Nu s-a întâmplat, însă: “Mergem în Sibiu! Mergem la Valea Zânelor!”. Avem un itinerariu pentru acest Paște, de aceea, m-am scos și nu am stat în bucătărie nici măcar 15 minute. Mă rog, am stat de dimineață să fac un sandwich. Nu se pune, nu?
Nu despre ce fac Paștele acesta vreau să scriu. Nu încă, ci mi-am dat seama că indiferent dacă petreci Paștele pe drumuri, acasă așteptând musafirii sau pe la rude, profitând de cozonacii făcuți de cei mai harnici, ești norocos că nu îl petreci în anumite zone din lume.
Avem și în România o grămadă de obiceiuri, mai stranii sau mai banale, dar nu pe asta mă voi axa. Dacă în zona Brașovului se aruncă buzduganul, nu au decât! Mie oricum mi se pare simpatic cum, oameni în toată firea, ne entuziasmăm la ouăle vopsite și atunci când învingem la spartul lor. Sigur că e o tradiție mult mai profundă de atât, dar privită din afară, dacă aș fi un observator care nu știe nimic despre Paște, mi s-ar părea hilar, așa cum mi se pare biciuirea fetelor în Cehia. Chit că se face cu nuiele create manual din salcie și decorate cu panglici, nu aș vrea să mă nimeresc pe acolo. Poate doar dacă aș crede cu adevărat că salcia îmi va transfera vitalitate și fertilitate, așa cum spune tradiția. Cu același scop, în Slovacia se aruncă apă pe femei.
Sursă: www.welcometobratislava.eu
Ramurile de salcie sunt decorate și în Finlanda de copii cu o săptămână înainte de Paște. Salcia fiind primul copac care anunță venirea primăverii. A doua zi, copiii merg costumați, un fel de Halloween am putea zice, și primesc dulciuri și bani. Mie îmi amintește un pic și de colindețe. Așa că Finlanda ar fi foarte distractivă pentru copii și o risipă de iepurași de ciocolată pentru noi.
Ceva mai departe, în S.U.A, la Casa Albă, copiii s-ar distra rostogolind ouă cu o lingură imensă, o tradiție de peste 130 de ani. Acum s-a extins și se organizează chiar mai multe concursuri.
Sursă: www.whitehouse.gov Fotografie realizată de Joyce N. Boghosian
Poate mai puțin plăcut pentru copii ar fi în Bulgaria când cea mai în vârstă dintre femei freacă obrajii copiilor cu primul ou înroșit. Oare ce se întâmplă dacă se înroșesc deodată mai multe ouă? Începe, exact ca la noi, lupta dintre ouă. Care ou e mai puternic? Păi… ăla de lemn, eu deja l-am ascuns pe al meu în mânecă. Diferența dintre noi și bulgari ar fi că ei ciocnesc ouăle și de pereții bisericii.
Amatorii de omletă ar trebui să viziteze Franța. În fiecare an se face o omletă din 4500 de ouă in cea de-a doua zi de Paște în Haux. Iar asta e o omletă făcută din 15000 de ouă în Bessières:
Sursă: https://www.nbcnews.com
Dacă te afli în Grecia vei vedea numai ouă colorate roșu, reprezentând sângele lui Isus Hristos. Ai grijă totuși dacă te duci în Corfu. Localnicii aruncă vase pe geam pentru “a sparge ghinionul”.
Indiferent unde petreci Paștele, cât de mult ții la tradiții, e o ocazie minunată de a te înconjura de oamenii dragi. E și un prilej de a căuta liniștea și de a îți umple inima cu lumină și înțelepciune. Paște fericit cu mult parfum oriunde te-ai afla, nu doar în Ardeal!
Interesant e că uneori mă plictisesc scorlând Facebook-ul și îmi trebuie tăria de a închide clapeta laptopului și să-mi amintesc vorba:”doar oamenii proști se plictisesc”, care deja îmi schimbă starea de spirit. Sigur că dacă nu vreau să sting laptopul îmi cumpăr un Macbook și-l las aprins, doar depărtându-mă de el. Glumesc, pot să nu mă plictisesc și cu laptopul în brațe. Așa că voi împărți:
categoria 1 – cu laptop
categoria 2 – cu laptop, dar fără
categoria 3 – fără laptop
Categoria 1
– să te uiți la filme, vloguri sau filmulețe haioase de pe YouTube.
– să-ți stresezi prietenii cu mesaje. S-ar putea să te antrenezi cu unul într-o discuție interesantă până iți dă cu The Big Seen, bineînțeles.
– să citești pdf-uri sau bloguri.
– să înveți un program nou. (Photoshop, Vegas, etc.)
– să scrii (orice te atrage: blog, jurnal în document cu parolă, povești etc.)
– să te joci ceva (Nu exagera! Prăjește creierii cică, deși eu sper că doar pe ai monștrilor din joc)
Categoria 2
Aici combin ce îmi oferă laptopul cu activități ce nu țin de virtual și mă fac să-mi ridic fundul de pe scaun
– aerobic sau exerciții fizice din tutoriale.
– să gătești după instrucțiuni video sau scrieri online.
– să confecționezi origami sau orice altceva din tutoriale online. Poți să faci propriile mărțișoare, un jurnal handmade, eșarfe etc.
Categoria 3
Aici poți închide laptopul sau poți să-l lași în decor cu muzică sau vreun podcast.
– citește! Sigur e ceva în bibliotecă ta de care nu te-ai atins. Poate e momentul să-i dai o șansă.
– gătește cu ingredientele din casă. Ceva simplu, chiar și cartofi prăjiți. Dar poate e o idee bună să încerci să fii un pic mai ingenios. Pune-ți imaginația la contribuție! Ce poate ieși rău? Probabil doar să rămâi flămând.
– fă-i curat! Pare mai degrabă o corvoadă, dar e testat de mine că oferă satisfacție atunci când observi cum încet, încet, îți recunoști casa sub mormanele de haine. E cel mai bun antistres pentru mine.
– colorează! Există cărțile de colorat pentru adulți care au devenit un hobby însemnat printre oamenii secolului nostru.
– ocupă-te de tine! Fă-ți un duș fierbinte, diverse tratamente naturiste sau meditează.
P.S: când scriu “laptop” mă refer la orice device pe care îl folosești cu internet (mai greu cu telefonul).
Înainte de a pleca de acasă se dă tricoul jos într-un mod senzual sau nu. Se picură stropi de apă pe pielea epilată și se săpunește bine de tot, cel puțin un minut fiecare subraț.
Se ia bila aia albă care se numește deodorant, îl găsești pe lângă săpun în supermarket. Dacă nu știi unde e săpunul poți să le cumperi online. Oricum, o să presupun că le ai în sertar. Se pun câteva straturi de deodorant până se acoperă toata zona. Sau fâsâi din spray, nu-l confunda cu cel de tânțari.
Se îmbracă un alt tricou curat și ești liber să zburzi. Parfumul e opțional! Oricum, a nu se sări pașii de dinainte.
Se valideaza cartela căci nimeni nu vrea să îți audă înjurăturile cu controlorii.
Se stă cuminte în picioare dacă nu e loc liber.
Nu se pun bagaje pe picioarele altor călători, cu atât mai puțin nu se pune partea ta posterioară peste alții.
De preferat, ar fi, dacă stai pe locurile alea cu semne greu de descifrat (parcă îți seamănă cu o siluetă de femeie cu o minge de fotbal în dreptul abdomenului și una cu un om scund sau una cu unul care și-a înfășat mâna în perdea), să te ridici dacă vezi oameni care arată cam așa:
sursă: Pixabay
Dacă ai căștile, pârțurile tot se aud!
La final, când cobori, nu-ți face griji! Nu trebuie să-ți iei la revedere de la șofer. Știu că îți vine să-i strigi vreo două de apreciere: ”să-mi **** mămăliga, așa conduci tu bre? Pui frână pentru aia bă? Pentru reptila aia de pe drum? Și de-o calci, aia are pielea tăbăcită că nici nu simte, să-mi bag **** în volanul tău de…”. Un la revedere atât de lung s-ar putea să te facă să mai mergi o stație în plus.
Neapărat! Între stații se așteaptă ca pe ace, trecând de pe un picior pe altul pentru că știi că ești chiar în dreptul clădirii unde trebuie să ajungi. Dar se așteaptă! Așa facem cu toții. Poți pune cel mult o întrebare spășită, dar dacă răspunsul este: ”nu”. Un dialog de genul: ”Bă, nici nu știi să conduci, dapăi să oprești! Nici unde e butonul de deschis uși nu știi…„ te clasează la candidatul ideal pentru titlul de: ”Nesimțit Autentic”.
Indiferent de situație, SuperBlog rezistă, iar asta nu reușește decât să mă bucure. Un an greu care n-ar părea astfel uitându-te la multitudinea sponsorilor și premiilor care s-au câștigat la SuperBlog.
SuperBlog a avut gală anul acesta. Cu organizare și eforturi, Claudia și Albert au reușit să creeze un cadru tare plăcut pentru toți concurenții, partenerii și sponsorii SuperBlog. Deși n-am ținut niciun discurs, fiind extrem de ocupată, recunosc că am intrat din când în când pe transmisiunea live pentru a mă încărca cu emoțiile celor curajoși.
Cine e pe podium?
La finalul competiției se pune mereu această întrebare: ”Da’ câștigătorul? Cine-i?”
Ei bine, eu cred că toți participanții sunt câștigători într-un fel sau altul. Unii au câștigat doar câte o probă, alții au căpătat experiență, o rutină de a scrie pe blog sau au cunoscut persoane interesante. De aceea, vă felicit pe toți!
Totuși, pe podium pe află trei fete extrem de talentate. Cu două dintre ele am avut șansa să fac cunoștință personal și să descopăr că pe cât sunt de ambițioase, pe atât sunt de prietenoase.
Pe locul al treilea se află Mara Rus cu blogul Incabinadeproba care scrie organizat, cu subtitluri, imagini mari, iar aspectul blogului este elegant. Felicitări, ai potențial de a câștiga o viitoare ediție!
Pe Diana-Elena Gole, clasată pe locul al II-lea o cunoaște întreaga comunitate SuperBlog ca pe un om extrem de ambițios. Ce-mi place mult la Diana este că ambiția ei nu are legătură doar cu concursurile, ci cu orice își propune. Scrie constant pe blogul De-ale Dianei, ea fiind bloggeriță de mulți ani. Eu o citesc cu drag, și nu mă refer doar la articolele din competiție, ci la recenzile despre cărți, la interviuri și sfaturile pe care le oferă. Diana e blogger în adevăratul sens al cuvântului. Are și un grup pe Facebook în care ne provoacă de fiecare dată să fim activi și să ne ”prindem degetele în discuții”.
Câștigătoarea de anul acesta este Oana Pană, cu care eu am mai tot avut discuții. Oana mi-e dragă! E plină de creativitate și cred că în cazul ei, exercițiul a fost cheia succesului.
Oana a luat pauză de la o ediție de SuperBlog, cea din primăvară, dar cred eu, că a urmărit de pe margine (se poate să mă însel). Oana îmi pare studioasă, „își face temele, documentarea”, și-a ascuțit instinctul de a „simți sponsorii” și toate acestea combinate cu talentul de a așterne cuvinte au făcut-o câștigătoarea acestei ediții, cu toate că a avut o penalizare de 10 puncte întrucât a întârziat cu înscrierea unui articol.
Recunosc că Oana mi-a atras atenția de la prima ediție la care am participat, atunci când a câștigat proba unui sponsor care, în acea perioadă (haha, ce copil eram!) mi s-a părut foarte greu de mulțumit. Am știut că are potențial și că poate descoperi, într-o temă dată, „acel ceva” care s-o scoată din banal, dar să n-o arunce în penibil. Anul acesta a participat cu blogul Inima din cuvinte.
Felicitări, Oana! Tu știi cât de dragă îmi ești și mă bucur că faci parte din gașca cu trofeu!
De ce am vorbit un pic despre câștigătoare?
Pentru că la SuperBlog participă oameni faini. Nu doar cei de pe podium, ci majoritatea sunt prietenoși, amuzanți, pasionați de discuții și dornici de a te ajuta.
Pe mulți dintre ei îi poți descoperi și în podcasturile SuperBlog.
SuperBlog 2020 a ajuns la final, dar o nouă ediție se anunță în primăvară așa că exersează, scrie, ambiționează-te și ”ia-le premiile”.
