Gânduri

Home Gânduri

Pe locuri, fiți gata… START!

1

Sunt momente în viață în care simți că ți se va întâmpla ceva extraordinar. Și sunt alte momente în viață când stai cu o prăjitură în fața laptopului și extraordinarul te surprinde. Așa te trezești că în ecran ciocăne SuperBlog 2019. Ce să faci? Îl întrebi ce vrea de la viața ta. Nu ți-a dat destulă adrenalină până acum? Iar el îți răspunde:

– Cătălina, ți-am analizat ADN-ul… în niciun caz nu e suficientă adrenalină pentru tine.

– ADN-ul? Și ce ai descoperit?

– Că te concentrezi mai ales pe mobilitate și confort, dar ești adepta competiției, cam așa cum sunt și valorile celor de la Honda.

Nu pot decât să mă uit cu ochii holbați la SuperBlog 2019, așa că el continuă:

– Aș putea spune despre tine că dacă: “Cătălina nu dă tot ce are mai bun, atunci nu există o Cătălina”

– Așa cum spunea Soichiro Honda: “If Honda does not race, there is no Honda”. Mă dau deșteaptă că știu despre Honda care este cel mai mare producător de motoare cu combustie internă și motociclete din lume și important constructor din competițiile motorizate.

– Exact, tocmai de asta tu vei participa la un tur al celebrului circuit de la Nurburgring cu spectaculosul model Honda Civic Type R.

Inima îmi bate cu putere doar uitându-mă la câteva poze cu mașina. Nici nu-mi pot imagina senzația de a mă așeza pe scaunele inspirate de cursă.

Sursă: https://hondatrading.ro

Totuși, îmi țin emoțiile sub control – nu de alta dar aproape am răsturnat prăjitura pe taste – și spun cu o voce sigură, de profesionist:

– Copilotul meu va fi Lucas Grabeel!

Acum e rândul ca SuperBlog 2019 să rămână surprins:

– Cum așa?

– E simplu! Are ochii albaștri! Glumesc, glumesc, nu te uita așa la mine! Îl aleg pentru că dacă am o mașină care mă face să mă simt ca pe scenă, nu e alt actor mai potrivit care să-mi transmită că sunt pregătită pentru “show” decât cel care avea un exercițiu foarte simpatic de încălzire înainte de orice provocare în “High School Musical”.

După ce i-aş arăta despre ceea ce e vorba făcând şi eu ca în filmul care mi-a marcat copilăria aş continua:

– Sigur că așa ne-am începe și noi antrenamentele și ne-ar bufni râsul, dar nu ar fi problemă, căci starea de bine va fi cea care ne va ambiționa să doborâm recordul. Stare de bine care va fi dată, din ce observ, și de interiorul creat cu materiale premium, sistem de climatizare, Cruise Control, frână electronică de parcare şi sistem audio cu ecran tactil de 7” Honda CONNECT cu sistem de navigație. Întorcându-mă la Lucas Grabeel, sunt convinsă că poate aprecia o Honda, având în vedere că el însuși conduce una. Nu noul model Honda Type R, dar măcar am convingerea că poate aprecia o mașină bună când vede una. Mai am și alte motive, dar le afli tu pe parcurs. Acum, să vină mașina!

– Dacă e așa… succes să aveți! Și poftă bună!

– A, nu! Gata cu prăjitura! Vreau mașina!

Zis și făcut! Încep antrenamentele pe circuit pentru marea provocare, dar nu am cum să nu îmi iau câteva clipe să admir tehnologia de înaltă performanţă și atenția pentru detalii. Astfel că mașina are prize de aer pentru răcirea frânelor, eleron aerodinamic, capotă ușoară din aluminiu, ventilată și țevile triple de eșapament montate central.

Înainte de a urca în mașină, respir adânc și mă organizez. Am trei pași importanți pe care vreau să-i urmez:

1. Inspectez mașina

Aflu totul despre ea, mă împrietenesc cu ea pentru a îi afla potențialul, deși deja m-a cucerit și numai cu aspectul exterior. Așa aș afla care sunt detaliile care îmbunătățesc performanțele mașinii, cum ar fi prizele de aer față și difuzorul de spate. Iar pe plafon sunt montate deflectoare inteligente pentru scurgerea aerului spre spate ce eficientizează dinamica.

Sursă: https://hondatrading.ro

M-aș mai liniști știind că noul membru al familiei Civic vine cu o mulțime de tehnologii de siguranță cum ar fi: sistem de avertizare a coliziunilor frontale, sistem de asistare a menținerii benzii de circulație și recunoașterea semnelor de circulație.

2. Mă antrenez înainte de cursă

Apropo de asta, chiar poți testa mașina gratuit, trebuie doar să te programezi la un test drive. Iar dacă îți place, să știi că poți găsi diverse oferte Honda, iar eu mi-aș sparge pușculița pentru un Honda Civic de vanzare. Dar înainte trebuie să-mi găsesc pușculița și să mă apuc de antrenament pentru circuitul de la Nurburgring.

La antrenament sigur că l-aș avea alături pe Lucas Grabeel care mi-ar cânta “You got it” pentru un plus de încredere.

Încă din prima aș fi încântată de tapițeria din velur și material textil. M-aș cufunda în scaunul tip Type R Sport și mi-aș sprijini capul pe tetiera integrată. Apoi i-aș zâmbi lui Lucas și am ști amândoi că trebuie doar să pun mâna stângă pe volanul îmbrăcat în piele, iar pe cea dreaptă pe schimbătorul de viteze din aluminiu și magia se va produce. Chiar ar fi așa, căci în doar 5.8 secunde Honda Civic Type R poate accelera de la 0-100 km/h. Poate ajunge la o viteză maximă de 272 km/h, iar eu cu siguranță aș călca accelerația pe celebrul circuit de la Nurburgring.

3. Mă ocup de aspectul ei exterior

Am posibilitatea de a o personaliza. Astfel că oricine își poate alege culoarea preferată:

Sursă: www.hondatrading.ro/

Deși nu o am pe Alicia Keys pe post de copilot, la volanul unei Honda Civic Type R aș putea spune despre mine: “This girl is on fire”, așa că… roșie să fie! Mă gândesc chiar că aș adăuga pachetul iluminare roșu care să creeze o atmosferă ambientală și mai incendiară, cam așa:

Sursă: https://hondatrading.ro

Lucas Grabeel cu emoții, dar deja entuziasmat de ideea cursei, ar propune să intensificăm stilul atletic al mașinii cu accesorii din carbon, cum ar fi: ornamentul din fibră de carbon pentru difuzorul spate, capace de carbon confecționate manual, nu de noi, cel mult aș putea să-l pun pe Lucas să facă avioane din hârtie în timpul cursei ca să ne simțim ca într-unul, deși nu cred că ar fi necesar. Mașina ce pare futuristă oricum îți dă impresia că ești într-o rachetă, mai ales că am adăuga și aripa din fibră de carbon autentică a spoilerului care reduce greutatea lui Type R.

Cum m-aş simţi pe circuit?

Primul pas ar fi să îmi potolesc picioarele tremurânde și pentru asta aș face încălzirea haioasă a personajului lui Lucas din High School Musical.

Cum porbagajul este specific unei mașini de curse, adică spaţios, m-aș asigura că avem pneuri de rezervă, o sacoșă imensă cu dulciuri și șampanie pentru a sărbători după ce recordul de viteză a fost doborât.

Mi-aș regla, probabil chiar de la antrenamente, volanul, oglinzile și scaunul. La sistemul multimedia Connect Navi 7″ l-aș lăsa pe Lucas să-și conecteze telefonul ca să ascultăm playlistul lui antrenant, iar dacă nu mi-ar plăcea, i-aș sugera să facă karaoke, că doar și de asta l-am ales: că e talentat.

Deja familiarizată cu cele trei moduri în care poate fi condusă Honda Civic Type Rcomfort, sport, +R – aș ști că primul mod este pentru un condus zilnic, la viteze nu foarte mari, la cel de-al doilea deja accelerația devine mai sensibilă, iar cel de-al treilea este cel cu care aș trăi adrenalina circuitului la maximum.

Sursă: https://hondatrading.ro

Când m-aș pierde cu firea, iar Lucas ar fi prea speriat ca să mai poată să articuleze vreun cuvânt, o să-mi fie foarte util că mașina este optimizată cu un sistem de control al ajustării turaţiei pentru a asigura schimbări rapide şi intuitive ale celor 6 trepte de viteză. În plus, m-aș convinge de stabilitatea mașinii și m-aș bucura liniștită de senzațiile trăite pe pistă. Cum s-ar simți mai exact cursa? Cam așa:

După ce am doborî, bineînțeles, recordul de viteză la categoria sa, iar eu am convingerea că s-ar întâmpla asta – să-ți spun un secret? Noul Type R a fost deja dus la limită și s-a descurcat minunat, reducând cu aproape 7 secunde timpul predecesorilor – am năvăli în porbagaj pentru şampanie și, apoi, am dansa:

Iar în final, i-aș ciocăni eu lui SuperBlog 2019 și i-aș spune: “Câtă dreptate ai avut! A fost cea mai tare experiență!”, după care aș scrie pe blog că e o mașină ideală pentru un spirit sportiv și competitiv cu care poți merge și pe șosea.

Articol scris pentru SuperBlog 2019 căruia îi dedic mulțumirea mea pentru acest fascinant exercițiu de imaginație.

Hai că m-am distrat!

Lumea e un loc straniu, chiar și de Paște

3

“Mergem în Tunisia, mergem în Tunisia!”. Pardon, nu mergem în Tunisia, așa cântam eu și prietenul meu când încă speram să câștigăm o excursie. Nu s-a întâmplat, însă: “Mergem în Sibiu! Mergem la Valea Zânelor!”. Avem un itinerariu pentru acest Paște, de aceea, m-am scos și nu am stat în bucătărie nici măcar 15 minute. Mă rog, am stat de dimineață să fac un sandwich. Nu se pune, nu?

Nu despre ce fac Paștele acesta vreau să scriu. Nu încă, ci mi-am dat seama că indiferent dacă petreci Paștele pe drumuri, acasă așteptând musafirii sau pe la rude, profitând de cozonacii făcuți de cei mai harnici, ești norocos că nu îl petreci în anumite zone din lume.

Avem și în România o grămadă de obiceiuri, mai stranii sau mai banale, dar nu pe asta mă voi axa. Dacă în zona Brașovului se aruncă buzduganul, nu au decât! Mie oricum mi se pare simpatic cum, oameni în toată firea, ne entuziasmăm la ouăle vopsite și atunci când învingem la spartul lor. Sigur că e o tradiție mult mai profundă de atât, dar privită din afară, dacă aș fi un observator care nu știe nimic despre Paște, mi s-ar părea hilar, așa cum mi se pare biciuirea fetelor în Cehia. Chit că se face cu nuiele create manual din salcie și decorate cu panglici, nu aș vrea să mă nimeresc pe acolo. Poate doar dacă aș crede cu adevărat că salcia îmi va transfera vitalitate și fertilitate, așa cum spune tradiția. Cu același scop, în Slovacia se aruncă apă pe femei.

Sursă: www.welcometobratislava.eu

Ramurile de salcie sunt decorate și în Finlanda de copii cu o săptămână înainte de Paște. Salcia fiind primul copac care anunță venirea primăverii. A doua zi, copiii merg costumați, un fel de Halloween am putea zice, și primesc dulciuri și bani. Mie îmi amintește un pic și de colindețe. Așa că Finlanda ar fi foarte distractivă pentru copii și o risipă de iepurași de ciocolată pentru noi.

Ceva mai departe, în S.U.A, la Casa Albă, copiii s-ar distra rostogolind ouă cu o lingură imensă, o tradiție de peste 130 de ani. Acum s-a extins și se organizează chiar mai multe concursuri.

Sursă: www.whitehouse.gov
Fotografie realizată de Joyce N. Boghosian

Poate mai puțin plăcut pentru copii ar fi în Bulgaria când cea mai în vârstă dintre femei freacă obrajii copiilor cu primul ou înroșit. Oare ce se întâmplă dacă se înroșesc deodată mai multe ouă? Începe, exact ca la noi, lupta dintre ouă. Care ou e mai puternic? Păi… ăla de lemn, eu deja l-am ascuns pe al meu în mânecă. Diferența dintre noi și bulgari ar fi că ei ciocnesc ouăle și de pereții bisericii.

Amatorii de omletă ar trebui să viziteze Franța. În fiecare an se face o omletă din 4500 de ouă in cea de-a doua zi de Paște în Haux. Iar asta e o omletă făcută din 15000 de ouă în Bessières:

Sursă: https://www.nbcnews.com

Dacă te afli în Grecia vei vedea numai ouă colorate roșu, reprezentând sângele lui Isus Hristos. Ai grijă totuși dacă te duci în Corfu. Localnicii aruncă vase pe geam pentru “a sparge ghinionul”.

Indiferent unde petreci Paștele, cât de mult ții la tradiții, e o ocazie minunată de a te înconjura de oamenii dragi. E și un prilej de a căuta liniștea și de a îți umple inima cu lumină și înțelepciune. Paște fericit cu mult parfum oriunde te-ai afla, nu doar în Ardeal!

Ești autonom când ai informațiile potrivite

7

Ești autonom atunci când te descurci în diverse situații, când știi unde să apelezi pentru ajutor când ai nevoie de el.

Ești autonom atunci când îți cunoști drepturile, iar când nu, te informezi.

Ești autonom când știi de Autonom.

De ce scriu asta? Pentru ca și eu am aflat de ei in cadrul competiției Superblog și m-au provocat să țin minte numărul 021.9111. Nu a fost nevoie să zică de două ori, căci i-am văzut utilitatea, ca dragostea la prima vedere. Pentru fixarea cunoștințelor mă gândesc să facem un scurt test de intuiție. Sper să te distrezi în timp ce afli informații care îți vor fi cu siguranță utile. Pentru a fi intuitiv trebuie să știi câteva informații despre Autonom, cum ar fi că este cea mai extisă companie de mobilitate din România. Ce să mai! Să învățam interactiv!

Interactiv și distractiv ai aflat informații extrem de utile chiar dacă nu ești șofer, căci nu se știe niciodată când te sună vreun prieten, iar cuvintele: ”asistență rutieră pentru toate situațiile la numărul 021.9111” vor țâșni cu mândrie, dar ca un real ajutor pentru prietenul tău, căci acum tu știi că:


Beneficiezi fără niciun cost de auto de înlocuire, dacă ești partea păgubita într-un accident rutier, simplu, în doar 4 pași. Costul este decontat de asiguratorul șoferului vinovat.

Prin numărul de asistență rutieră 0219111 ai acces la nivel național la toate serviciile necesare în cazul unui accident: asistență rutieră, platformă, tractare, depanare și auto de înlocuire.

Ești informat acum! Faci parte din procentul foarte mic de șoferi (1%) care știu că au dreptul prin lege la un vehicul de înlocuire. Ce senzație bună dă asta! Eu sper ca după acest articol să creștem procentul, nu de alta, dar ce bine ar fi fost și pentru mine să știu această informație la primul accident. Nu există șofer care să conducă des și să nu se lovească de diverse situații neplăcute.

Eu, cu principiul ”viața are prioritate” în minte am tendința de a conduce cu atenție și viteză regulamentară, dar nu suntem singuri în trafic, iar uneori inevitabilul se întâmplă. Botul mașinii mele s-a transformat în acordeon, iar asta a fost de curând, deci se modificase deja legea RCA. Aș fi putut să cânt la acordeon relaxată dacă știam că sunând la 0219111 am posibilitatea de a primi o mașină similară cu a mea, cea implicată în accident, pe perioada în care s-ar afla în service. Pentru patru ore de manoperă ai auto de înlocuire o zi. Însă, eu nu am cântat, ci am ”aruncat” o grămadă de bani pe taxiuri, căci aveam multe drumuri de făcut. Uite, în acel moment, neștiința m-a costat bani și nervi. Nu fii ca mine de atunci! Fii informat și informează-i și pe ceilalți. Fii autonom cu Autonom, mai ales că pentru vehiculul de înlocuire nu trebuie să lași depozit și nu ai limită de kilometri pe teritoriul României.

Eu chiar mă gândesc ca de Paște să pun lângă oul de ciocolată un mesaj: ”ai nevoie de asistență rutieră 24/7 în România și în Uniunea Europeană? La numărul 0219111, simplu și eficient, ai personal specializat dispus să te ajute. Așa te reunești cu familia de sărbători relaxat”. Cam atât de importantă mi se pare această informație.

  • Articolul este scris pentru Spring SuperBlog 2020.
  • Prima fotografie, cu text, este creată de mine, celelalte fac parte din cele oferite de sponsor.

Încotro ne îndreptăm?

0

Mă întorceam de la ateliere de creație cu niște mici răsfățați pe care mama îi întreabă dacă le e frig într-un spațiu foarte bine încălzit. Acei copii frumoși, sănătoși, care merg la activități, deștepți și uneori enervanți pentru că au personalitate. Da, copii frumoși, ce să mai! Iar în stația de STB văd niște fetițe tot frumoase, ușor prăfuite cu părul blond, acel blond care mereu se transformă în brunet. Singurele diferențe aparente dintre cele două și ceilalți de la ateliere sunt buchetele de flori din mână, faptul că primesc instrucțiuni de la un burtos cu o pancardă “a milei” si probabil au mers singure pe străzile Bucureștiului mult mai devreme decât mulți dintre noi. Probabil ele stiu toate liniile de STB. Mici diferențe par, dar de fapt pentru mine sunt extratereștrii. Unde trăiesc? Care le sunt părinții?

Noi nu ne lăsăm copiii singuri nici la 12 ani în anumite zone, iar pentru ele e casa lor, e viața lor. Și sunt frumoase, deloc speriate, par chiar fericite. Sunt atât de frumoase că ai spera ca la 20 de ani să-ți zâmbească de pe un afiș cu reclamă la pastă de dinți. Apoi îți dai seama că ele probabil nici nu stiu ce e pasta de dinți.

Când suntem mici avem impresia că adulții vor salva totul, pentru că o fac pentru noi, dar pentru ele, adulții au stricat totul. Ce le mână să lucreze pentru ăia? Probabil ce ne mână și pe noi să lucrăm pentru școală și stat. Faptul că asta e tot ce stim, e cum “trebuie să fie”.

Ghid pentru a nu fi un nesimțit în autobuz. 10 lucruri pe care nu trebuie să le faci!

9
  1. Înainte de a pleca de acasă se dă tricoul jos într-un mod senzual sau nu. Se picură stropi de apă pe pielea epilată și se săpunește bine de tot, cel puțin un minut fiecare subraț.
  2. Se ia bila aia albă care se numește deodorant, îl găsești pe lângă săpun în supermarket. Dacă nu știi unde e săpunul poți să le cumperi online. Oricum, o să presupun că le ai în sertar. Se pun câteva straturi de deodorant până se acoperă toata zona. Sau fâsâi din spray, nu-l confunda cu cel de tânțari.
  3. Se îmbracă un alt tricou curat și ești liber să zburzi. Parfumul e opțional! Oricum, a nu se sări pașii de dinainte.
  4. Se valideaza cartela căci nimeni nu vrea să îți audă înjurăturile cu controlorii.
  5. Se stă cuminte în picioare dacă nu e loc liber.
  6. Nu se pun bagaje pe picioarele altor călători, cu atât mai puțin nu se pune partea ta posterioară peste alții.
  7. De preferat, ar fi, dacă stai pe locurile alea cu semne greu de descifrat (parcă îți seamănă cu o siluetă de femeie cu o minge de fotbal în dreptul abdomenului și una cu un om scund sau una cu unul care și-a înfășat mâna în perdea), să te ridici dacă vezi oameni care arată cam așa:

    sursă: Pixabay
  8. Dacă ai căștile, pârțurile tot se aud!
  9.  La final, când cobori, nu-ți face griji! Nu trebuie să-ți iei la revedere de la șofer. Știu că îți vine să-i strigi vreo două de apreciere: ”să-mi **** mămăliga, așa conduci tu bre? Pui frână pentru aia bă? Pentru reptila aia de pe drum? Și de-o calci, aia are pielea tăbăcită că nici nu simte, să-mi bag **** în volanul tău de…”. Un la revedere atât de lung s-ar putea să te facă să mai mergi o stație în plus.
  10. Neapărat! Între stații se așteaptă ca pe ace, trecând de pe un picior pe altul pentru că știi că ești chiar în dreptul clădirii unde trebuie să ajungi. Dar se așteaptă! Așa facem cu toții. Poți pune cel mult o întrebare spășită, dar dacă răspunsul este: ”nu”. Un dialog de genul: ”Bă, nici nu știi să conduci, dapăi să oprești! Nici unde e butonul de deschis uși nu știi…„ te clasează la candidatul ideal pentru titlul de: ”Nesimțit Autentic”.

La semafor

6

Un om trece pe roșu. La semafor sunt o fată și un băiat, frați, împreună cu tatăl lor.
Copiii: Tati omul ăla a trecut pe roșu!
Tati: Uite ce trotinetă!
Copiii: Omul ăla a trecut pe roșu!
Tati: Uite! Acum e verde.
Copiii: Nenea ăla a trecut pe roșu!!!
Tati(văzând că nu are scăpare): Nu cred!
Copiii: Ba da, ba da!
Tati: Nu cred, nu cred!

Of, măi Tati :)) Spune-le adevărul și gata! Mă întreb cum o să fie când o să-l întrebe pe Tati de unde vin copiii: “nu cred, nu cred că vin copiii, winter is coming, copiii nu“.
A fost drăguț! Părinte în dificultate striga fața tatălui, iar semaforul era verde, dar obrajii roșii.

Gânduri dinainte de Paștele din Vremea Coronavirusului

2

Oare după acest episod, în istorie, lumea se va raporta la împrejurările dinainte de Coronavirus și de după coronavirus? Oare va rămâne ca un episod cu o anumită denumire catastrofală în istorie așa cum s-a întâmplat cu ciuma pe care o cunoaștem ca Moartea Neagră?

De-a lungul timpului au existat tot felul de epidemii, dar nu despre asta mi-am propus să scriu azi. Nu voi face un traseu al acestora în lume sau în Europa, căci îmi propusesem ca acest articol să fie despre Paște. Pur și simplu, un gând scurt despre ce simt acum, la orele târzii din noapte.

Cred că e anul în care Paștele va fi destul de trist. Nu pentru că nu mă voi distra sau pentru că nu voi cumpăra bunătăți (am făcut asta deja, am în plan câteva rețete foarte interesante), ci pentru că, pentru moment, lumea se simte gri.

Nu am fost niciodată adepta petrecerilor zgomotoase, a plimbărilor dese de la un prieten la altul, nici determinată în respectarea tuturor tradițiilor religioase. Sunt convinsă că au mai fost ani în care de Paște nu am făcut cine știe ce. Probabil, au mai fost momente când am fost doar cu familia acasă și am ciocnit câte un ou roșu. La fel cum am avut revelioane pe care le-am petrecut cu colegii de cămin jucând cărți, dar ce se simte ciudat, acum, este că nu poți alege.

Cine e vinovat?

Nu o fi nimeni vinovat sau poate suntem cu toții. Poate trebuia să închidem granițele mai devreme, poate trebuia să fim mai precauți, poate nu trebuia să mințim că am venit din străinătate (cei care au făcut-o)… Multe scenarii care nu rămân decât discuții meschine, umane, inutile în fața realității, aceea că trecutul nu se poate schimba. Nu ne rămâne decât viitorul. Că luăm lumină, că alegem să credem că totul e o conspirație, că devenim paranoici și anixioși, că începem să urâm necunoscuții sau medicii care lucrează la spitalul de boli infecțioase, toate aceastea sunt decizii și vin din frică. Știm cât de geniali, dar cât de firavi suntem și ne tremură nădragii în fața ideii că am putea dispărea.

Se simte straniu să știi că nu poți să alegi dacă petreci cu părinții, cu prietenii sau singur de Paște.

Cred că e primul an în care îmi voi vedea părinții de Paște prin videocall. Bine că există, nu? Dar, cumva, asta te face să constați și mai tare cât de departe ești de libertate. Te face să simți kilometri fără ca măcar să-i fi traversat.

O perioadă stranie. O perioadă ciudată. Genul de perioadă pe care nici bătrânii care au trecut prin războaie nu o înțeleg. E perioada în care toți ne ocupăm mintea și mânile cu tot felul de activități pe care nu le-am încercat niciodată până acum doar ca să fim ocupați. Doar pentru a nu ne lăsa mintea să conștentizeze în ce mocirlă suntem de fapt.

Frica, prietenă sau dușmancă?

Am citit despre oameni care s-au apucat să gătească deși nu o făcuseră niciodată. Am văzut tot mai multi oameni din anturajul meu apucându-se de tutoriale cu creații pentru copii (și eu am făcut asta, până la urmă asta e nișa în care mă aflu). Tot mai mulți își găsesc ocupații ca să nu dispere. Nu că stăm acasă ne sperie cel mai tare, ci că nu știm ce se va întâmpla. Nu înțelegem unde va duce totul. Orice schimbare sperie.

Teama e o emoție esențială omului, pe care cu toții am urât-o. Știi frica dinainte de un interviu? Pare injustificabilă pentru acel moment, dar dacă ne gândim la atacurile care se dădeau în preistoric, parcă e bine să-ți fie frică. Doar nu vrei să te arunci direct în săgeata inamicului, nu?

Frica s-a născut pentru supraviețuire. De ce e important să reținem asta? Pentru că, poate, uneori, e bine să o conștentizăm, să ne ponderăm, să avem grijă de noi și de cei dragi.

Nu voi spune să stai acasă, nu voi spune nici să pleci la rude. Nu voi spune nimic despre ce să faci pentru că, pentru moment, simt că nimeni nu e în măsură să facă asta, nimeni în afară de tine însuți. Fii responsabil! Ascultă-ți instinctele! Acționează fiind conștient de ceea ce faci!

Paște cu gânduri pozitive, cu bunătate, cu dăruire! Paște fericit!

Păpușă sau Păpușar

0

Dacă îmi spuneai când aveam 8 ani că sunt păpușă, zâmbeam frumos și mă simțeam flatată, ba chiar din instinct ridicam bărbia atât de sus că nu îmi mai vedeai ochii. La 14 ani deja mă strâmbam la tine, păpușa părând o nulitate din trecut, o Barbie fără creier, sau mai rău gândindu-mă la toate glumele proaste de adolescent cu păpușa Chucky, iar dacă cineva îmi dădea exemplu colecțiile cu păpuși de porțelan, tot ce puteam face era să-mi imaginez cum porțelanul ăla se rostogolește și pică drept în capul omului care doar încerca să fie drăguț. De ce atâta ură? Probabil era doar adolescența și niciun interes de a fi comparată cu un obiect. Un compliment real, cum ar fi un simplu:”ești frumoasă” era mult mai eficient, probabil și acum este.

Între timp, relația mea cu păpușile s-a schimbat. Dacă întotdeauna au avut un loc aparte în jocurile copilăriei cu sora mea prea plină de imaginație, unde mai degrabă mă simțeam spectator decât protagonist, la adolescență și-au pierdut farmecul, ca apoi să-l descopăr într-o formă nouă, când am ajuns la  Facultatea de Teatru, la secția de păpuși și marionete. Și aici e ca în Romania, a noastră dragă, dar mică și speriată, unde sistemele sunt învechite și practica se face pe niște păpuși aproape inexistente, pe care erai nevoit să ți le creezi. Durata construcției de păpuși ajungea să dureze mai mult decât aveai timp să repeți cu ele, dar nu contează, unii au reușit performanțe și așa, alții au înțeles doar cât de complexe sunt păpușile, cât de multe tipuri și că nu-i de ei sau de noi.

Dacă marioneta e fragila ce tremură din toate încheieturile susținută de niște fire pe care nu le observă, Bibabo-ul, păpușa populară, e agitată și nebună. Bunraku sunt cu totul fascinante, funcționează mânuite de mai mulți și se aseamănă mult nouă (sau japonezilor). Nu fac teoria păpușilor, doar nu vrea nimeni să-și dea licența, dar știu că noi oamenii suntem și păpușari, ne place să controlăm chiar și un băț (nu degeaba asta e declarată cea mai populară și veche jucărie), dar suntem și păpuși, controlate de păpușari pe care îi știm și în care avem încredere, dar și de unii pe care nici nu-i bănuim.

Diferențe de perspectivă

0

Mă uit la calendar, e 18 martie.  E primăvară,  Îmi iau tricoul de mătase cu floricele pe mine și fug să mă bucur de razele de soare.

–  E primăvară! Ai înnebunit? Ia-ți umbrela la tine! Îmi aud vecinul cu vocea lui prea groasă de la țigări.

Din păcate, avea dreptate, era acel gen de primăvară. Soarele nu se vedea, dar stropii îmi distruseseră deja părul îndreptat cu placa.

Fir-ar! Nu-i ușor să fii fată primăvară. 

Cum să citești mai mult?

4

E plin internetul de sfaturi care răspund întrebării mele. Totuși, mă uitam în seara asta de 2 februarie cum Mircea Badea a fost făcut KO în doar câteva secunde și am început să trec prin articole citind, citind, uitându-mă la filmuleț, citind din nou declarația lui. De citit, am citit, nu carte, totuși, dar raportând dorința de a citi cărți la experianța din seara asta mi-am dat seama că am învățat ceva de la Mircea Badea. Cât se chinuie săracul să ne învețe ceva la emisiunile lui, iar eu abia acum am conștentizat, văzându-l KO cum pot să-mi rezolv una dintre dilemele care mă apăsau în ultimul timp în doar trei etape. Și e simplu de tot, ”voință să fie” e motto-ul etapelor.

1. Renunță la distrageri! 
Concentrează-te! Doar așa te vei conecta real cu cartea pe care vrei să o citești – Traducerea ar fi că după ce ai citit despre Mircea Badea nu mai căuta și altele, închide-l și apucă-te de citit pe bune. Articolele de știri și postările pe facebook sunt tot lecturi, în felul lor. Până la urmă și blogurile pe care le vizităm cu drag fac parte tot din zona asta, dar știm cu toții că una e una, și alta e alta. Eu văd virtualul ca pe o lectură de tranzit. Când sunt în autobuz, când am câteva minute pauză sau chiar când mănânc (nu analizăm dacă e sănătos sau nu). Nu e o regulă, totuși, sunt oameni care citesc cu drag în metrou. Ideea e că dacă vrei să citești cartea X, trebuie să apeși pe butonul lateral al telefonului care va face ca articolul Y să fie înnegrit. Trebuie să alegi care e scopul tău. Poate pentru că știi că 2019 e Anul Cărții, ți-ai propus să citești o carte pe săptămână sau pe lună, atunci trebuie să faci un efort în această direcție. Oare și-a propus cineva să citească 500 de postări pe facebook pe săptămână? Eu sigur nu, dar cred că îmi iese oricum). Ceea ce mă duce la cel de-al doilea punct.

2. Fii organizat!
”Să citesc mai mult” e abstract, mai mult decât ce moment? Ieri am citit cât? Mai știu cât am citit? Stabilește-ți obiective!  Bifează-le sau taiele de pe listă după ce le-ai dus la capăt, e atât de satisfăcător! Targetul trebuie să fie unul realist. Dacă de exemplu acum nu mai citești deloc cărți, nu îți da ca sarcină să termini 7 într-o săptămână. Nici cei mai experimentați nu reușesc să termine o carte pe zi, mai ales dacă ai job, familie și alte responsabilități. Poți să-ți propui să citești un anumit număr de pagini pe săptămână, nu neapărat o carte.

3. Să fie interesant!
Tot în seara asta am dat pe mediafax.ro de un articol cu titlul: ” Alertă în Australia. Aeroportul din Brisbane evacuat după ce un individ a afirmat în mod fals că are o bombă asupra sa”. Nu am dat clic. Nu am pe nimeni în Australia, subiectul e unul despre care am mai tot citit:”alertă falsă de bombă în scoală, spital sau orice”, așadar nu mă interesează, nu citesc, chiar dacă articolul ar putea fi unul foarte bine scris. Interesul meu meschin a fost să râd de bietul om chinuit de KO. Dacă o carte nu reușește să te atragă, nici cu subiectul, dar nici după ce ai citit câteva capitole, nu e o rușine să renunți. Societatea contemporană e atât de îmbuibată de carți încât vei găsi foarte repede ceva potrivit pentru tine. Dacă e cadou de la cineva, nu trebuie să-i spui că nu ai citit-o, iar dacă insistă, amână-l până uită, deși din experiența mea, nimeni nu m-a întrebat dacă am citit una dintre cărți după ce am primit-o. Nici nu am primit prea multe. Poate nu par genul care citește. Să-mi pun ochelari oare? M-ar ajuta? Mă mai gândesc… dacă adopt moda doar cu ramă, fără lentilă, s-ar putea ca darurile să fie formate doar din ruj roz și sclipici pentru păr.