Despre piesa ”Prea Departe” am mai scris, dar despre clip nu. De data aceasta, m-am gândit să aflu chiar de la Andrei Neagu, interpretul piesei și regizorul clipului, tot ce e de știut.
1. Videoclipul piesei ”Prea Departe” este primul regizat si filmat de tine? Cum ți-a venit ideea să te ocupi singur de asta?
A fost un proces organic, prin care am dorit să scot în evidență starea piesei. Acest vibe relaxant, m-a determinat să merg pe simplitate. Știi cum se spune: lucrurile simple sunt cele mai elegante.
2. De unde pasiunea pentru video?
Pasiunea pentru video este strâns legată de cea pentru fotografie. Sunt atras de tot ceea ce înseamnă artă și creație. Așadar, cochetez cu fotografia de mult timp, însă am început să aprofundez cu adevărat acest domeniu în primăvara acestui an. Ușor, ușor am început să-mi dau seama că aș putea filma și un videoclip.
3. Clipul e exact ce îți imaginai?
Nu aș vrea să spun că este sau nu ceea ce îmi imaginam. Arta nu este un cadru fix. Tot ce pot să spun este că sunt foarte entuziasmat pentru că am putut reda în aproape 4 minute de video, fix ceea ce aveam în minte. Restul factorilor au fost influențați de echipamentele video, detaliile tehnice și .. interpretarea ta.
4. M-ai dat de gol, într-adevăr, ai lucrat cu mine. Eu sunt actrița din clip, iar eu sunt și iubita ta. Cum a fost pentru tine să colaborezi cu mine?
A fost o experiență interesantă în sensul în care nivelul de confort și relaxare m-au făcut să uit că filmez un videoclip, ci să simt, mai degrabă, că îmi petrec o zi de sâmbătă alături de prietena mea. Nu a existat niciun sentiment de presiune sau grabă. Am lucrat în ritmul nostru, iar faptul că ne-am înțeles și respectat ideile celuilalt a făcut ca procesul de creație să fie mult mai firesc și distractiv.
5. Cu ce provocări te-ai confruntat pe parcursul filmărilor?
Primele provocări au fost de natură tehnică: poziționarea luminilor și viteza cu care deplasam motorașul pe slider în cele 4 minute. Apoi a urmat stabilirea poziției personajului în fața camerei: cât de aproape începem și cât de departe terminăm astfel încât să nu apară alte chestii nedorite în cadru.
6. Ai un mesaj pentru toți cei care citesc acest interviu?
Niciodată nu ești prea departe de a-ți împlini visul. Niciodată nu ești prea departe de imposibil!
Pe lângă mesajul motivațional de mai sus, vă îndemn pe toți să ascultați piesa în timp ce priviți videoclipul.
“Viaţa începe acolo unde frica se termină!” – Osho
“Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale.” – Dalai Lama
“Fiecare experienţă este o oportunitate.” – Paul Ferrini
Toate aceste citate au trezit ceva în tine, nu-i aşa? Dar dacă aş fi continuat cu o listă mai lungă, ţi-ai fi pierdut interesul, sunt convinsă. Dacă pentru moment un citat bine plasat ne dă o senzaţie, ne face să ne gândim un pic la viaţa noastră, nu ţine mai mult de câteva secunde, căci ce se păstrează permanent în inima noastră, sunt sentimentele, iar astea se trăiesc doar experimentând şi descoperindu-te.
Eu încă sunt în proces de a mă cunoaşte pe mine însămi. Cred că toată viaţa învăţăm, dar, în acelaşi timp e important să ai coloană vertebrală, să ai principii clare, cu care să fii împăcat şi în care să crezi.
În ceea ce mă priveşte, una dintre valorile mele de suflet, la care ţin enorm este familia, însă am fost şi eu copil plângăcios, care arunca cu jucăriile, dar şi mai dureros, cu vorbele. Despre asta voi scrie imediat, căci se leagă de întâmplarea pe care vreau să ţi-o povestesc astăzi. O întâmplare cu nervi, naivitate, frică, dar, în final, cu descoperiri interesante.
Înainte, vreau să recunosc că dacă citatele de mai sus mi le amintesc destul de rar şi nu-mi influenţează prea mult modul în care mă raportez la viaţă, există o expresie cu care mă trezesc des pe buze: “când viața îți dă lămâi, fă limonadă!“. E plin de astfel de expresii care există pentru că niciodată o situație nu e atât de rea cum pare. În psihologie, se spune că ce ne afectează, nu e ce se întâmplă, ci cum ne raportăm noi la asta, deci totul ține de noi, de cum putem transforma o întâmplare nefericită într-o lecție.
Să faci din lămâi, limonadă, implică acţiune. Să faci ceva, să experimentezi storsul lămâilor, să guşti limonada, să fii inventiv, să te joci cu cantităţile de lămâi. De cele mai multe ori, acțiunile și atitudinile noastre ghidează întâmplările. Dacă atitudinea potrivită deschide ferestre, după ce uşile s-au închis, cea nepotrivită s-ar putea să deschidă podeaua spre o groapă imensă. Însă nu ne naştem învăţaţi, nimeni nu le ştie pe toate, iar toţi suntem diferiţi, gândim şi ne raportăm diferit, chiar şi dacă am trece prin situaţii similare.
Să fugi nu va rezolva niciodată nimic!
Atitudinea mea din copilărie, după ce am aflat că nu voi primi o păpuşă din aceea care vomita şi căreia trebuia să-i schimbi scutecele (nici acum nu pot să înţeleg de ce-mi doream ceva atât de scârbos) a fost să urlu, să ţip, deşi nu aveam chiar 4 ani, ci vreo 8. Dar uite, că în era în care internetul nu ţinea copiii aţintiţi de ecrane, ne ataşam de obiecte, iar ce ne ţinea ocupaţi, erau planurile (secrete). În seara respectivă aveam să trăiesc experienţa vieţii mele, şi aşa a fost, dar nu cum mi-am imaginat.
Planul era să plec de acasă şi să găsesc o casă de copii, unde auzisem eu că erau copiii fără părinţi. Dacă nu voiau să-mi ia un bebeluş, pentru mine însemna că sunt suficient de mare să trăiesc în felul meu.
M-am născut într-un oraş mic, nici acum nu cred că există un cămin de copii în zonă. Oricum, în seara aceea, m-am dus la culcare înainte de ora mea obișnuită, am refuzat să citim împreună povestea de seară, pe motiv că eram prea obosită. Mi-am scos schiţele cu oraşul, la care lucrasem încă de când eram în parc. Era o schiţă sumară, care oricum nu avea trasate decât drumurile pe care le cunoşteam, iar pe acele drumuri, ştiam deja că nu există nicio casă de copii. Însă, aveam de gând ca pe parcurs ce descopeream străzi, să le desenez. Aşa că m-am înarmat cu stilou şi creioane, bineînţeles că şi colorate. Doar nu puteam rata vreun copac de pe marginea drumului, nu? Ghiozdanul meu nu mai avea niciun caiet în el, ci instrumentele supravieţuitorului: harta şi creioanele. A, da, şi o pâine întreagă, o jumătate de salam şi o roată de caşcaval.
Când am auzit uşa de la dormitorul părinţilor închizându-se, am descuiat-o pe cea de la intrare şi am luat-o la fugă. Eram în cele mai bune haine, o rochiţă cu buline pe care trebuia să o port la serbare şi dres alb pregătit de mama ca pentru a doua zi să-l port la uniforma şcolară. Nu mă puteam prezenta la casa de copii oricum. Casa pe care mi-o imaginam eu, semăna cu cea a păpuşii Barbie. Cine s-a gândit la geacă? Abia când am ieşit din bloc, vântul rece m-a salutat năpraznic, dar să mă întorc nu mai era o opţiune. Dacă mă auziseră?
Aşa că mi-am continuat drumul, extrem de curajoasă, cu pieptul umflat şi bărbia un pic mai sus decât ar fi fost normal. Nu a ţinut totuşi decât vreun minut, căci deşi eram încă pe drumul cunoscut, nimic nu mai părea ca-n amintire, iar de pe schiţă nu înţelegeam nimic. Parcul care la lumina zilei era plin de râsetele prietenilor mei, iar leagănele luceau în soare, deveniseră teritoriul câinilor pregătiţi de război cu oricine le-ar fi invadat teritoriul. Aşa că am accelerat pasul, ţinând ochii aţintiţi doar spre pantofii mei albi, care se distingeau pe asfalt. Cu gândul: “dacă nu-i văd, nu mă văd”, am tot mers. Pierdusem noţiunea timpului, iar când lătrăturile furioase nu se mai auzeau nici măcar din depărtare, m-am trezit pe un drum luminat slab, înconjurat de copaci. Unde erau casele? Probabil unde erau şi câinii din curţi, pe care-i abandonasem, la fel ca pe cei maidanezi.
Când simţi că nu mai poţi, acceptă ajutor!
Mai important decât casele, unde eram eu? Ştiţi senzaţia aceea când toţi muşchii îţi sunt încordaţi şi îţi auzi inima bătând? Eu nu cred că o voi uita vreodată. Nu-mi simţeam nici lacrimile, dar sigur erau acolo, căci o voce m-a întrebat:
— Vrei un şerveţel?
Am izbucnit în lacrimi.
— Bine, presupun că nu vrei decât să inunzi drumul.
Era o fată cu zâmbetul pe buze, avea probabil vreo 20 de ani.
— Ce-i cu tine aici? a insistat fata.
— Maria, ce faci acolo, unde ai plecat? s-a auzit şi un băiat
Atunci am văzut în depărtare un foc şi mi-am dat seama cât de frig îmi era. Maria a intuit şi m-a invitat să mă alătur. În continuare nu mă mişcam, nici nu mai plângeam, cel mai probabil nici nu mai respiram.
— Unde sunt părinţii tăi?
— Acasă, am reuşit să bâigui, dar imediat mi-am amintit de “Scufiţa Roşie“, aşa că am vrut să-i pun piedică şi să fug, dar am reuşit doar să-mi pun piedică şi să pic.
— Hei, eşti bine? Nu o să-ţi facem nimic, dacă vrei să pleci, pleacă, dar unde te duci?
— Acasă.
— Ştii cum să ajungi?
— Nu, am bâiguit printre lacrimi care au ţâşnit şi mai violent când am văzut gaura din dres şi genunchiul roşu.
— Ok, hai lângă foc, să dezinfectăm rana asta şi să reuşim să te ducem acasă.
Dezinfectatul a însemnat să toarne puţin alcool peste genunchi, de am crezut că urletul s-a auzit până acasă. Iar când spun alcool, mă refer la ceva tărie, ceea ce nu i-a convenit deloc băiatului. M-au lăsat lângă foc, iar ei discutau în şoaptă, probabil ce să facă cu mine.
Până la urmă, au decis să sune la poliţie, dar nu aveau semnal, iar de condus nu puteau, pentru că băuseră. Băiatul părea destul de bosumflat, dar s-a înveselit când a văzut salamul, pe care l-au tăiat cu un briceag şters tot cu tărie. Am ronţăit cu toţii din ghidul supravieţuitorului, iar Maria a descoperit harta.
— Asta e casa ta?
Am aprobat din cap.
— Iar aici e o grădiniţă?
— Da, cea la care am fost când eram mică.
— Ştiu unde stai! E la zece minute distanţă.
Maria a început să râdă, iar eu mă uitam perplexă. Avusesem impresia că am mers ore.
Am plecat amândouă la drum, lăsându-l pe cel al cărui nume l-am aflat mai târziu, Alex, să roadă la caşcaval. Alex nu ar fi lăsat-o pe Maria să meargă singură, dar nu putea lăsa focul nesupravegheat, iar de mine voia cu siguranţă să scape, aşa că a dat din umeri şi a mai rupt o bucată din pâine.
— De ce voiai să fugi de acasă?
— De unde ştii că am fugit?
— Se vede pe faţa ta.
Din acel moment, s-a creat o complicitate, o legătură între noi. Maria mi-a povestit că a crescut fără părinţi şi a avut o copilărie destul de grea. Mi-a spus despre orfelinat, care nu e o casă din desenele animate, ci un loc cu copii care şi-ar dori părinţi. M-a ajutat să-mi rescriu povestea, să văd cât de norocosă sunt, să am o altă perspectivă asupra vieții.
Am simţit recunoştinţă pentru familia mea, iar o păpuşă-bebeluş părea o dorinţă minusculă comparată cu darul pe care îl primisem în acea seară. Acela de a experimenta din viaţă, real, cu sperietura de rigoare, cu riscul de a mi se întâmpla ceva grav, dar cu lecţia de care am avut nevoie pentru a-mi aprecia viaţa.
Am învăţat mai multe în acea seară, nu doar să apreciez, dar şi că, uneori, dacă ceva te supără, mai bine discuţi şi rezolvi. În plus, de cele mai multe ori, oamenii cei mai dragi sunt cei care te enervează cel mai tare, dar asta nu e rău, căci înseamnă că petreceţi suficient timp împreună cât să se întâmple asta.
Tot în seara aceea, am cunoscut un om minunat, Maria, care în ziua de astăzi are copii. Chiar mă gândesc să-i scriu, să-i propun să facem ceva împreună, să ne reamintim poate chiar de acel moment. Poate o invit la un escape room cu tematică sau un atelier de pictură.
Nu am apucat să vă povestesc finalul, acasă, părinţii nu m-au auzit decât atunci când m-am întors, aşa că au fost mai mult şocaţi, decât panicaţi, iar în ghiozdan, gol de mâncare, la fel ca frigiderul, căci de acolo luasem totul, am găsit pe spatele hărţii desenate câteva felii de lămâie cu mesajul: “Când viaţa îţi dă lămâi, fă limonadă!“.
Cu cât mai multe experienţe, cu atât mai multă viziune!
Acum, dacă mă mai enervează cineva, nu mai fug, ci îi propun să ne bucurăm împreună de o activitate, de o experienţă inedită, care să ne ajute să gestionăm furia şi să îmbunătăţim legătura dintre noi.
Cei la care apelez sunt Experimenteaza.ro, căci ştiu că voi găsi orice m-ar interesa: cursuri, activităţi pline de adrenalină, experienţe dezvoltare personală sau tot felul de excursii şi vacanţe. Oferă alternative excelente la clasicele cadouri de care ne-am plictisit, chiar și companiilor, care în loc de un plic cu bani, ar putea să lase pe birourile angajaților plicuri personalizate cu vouchere inedite.
Eu zic să-ţi oferi experienţa de a te uita pe site, iar intuiţia îmi spune că va deveni şi furnizorul tău de experienţe, nu doar al meu. Experienţele te conturează ca individ, sunt ca nişte tablouri pline de învăţăminte, pe care nu le ţii în casă, ci în suflet.
Iar când simţi că ai prea multe de povestit sau îţi place foarte mult să creezi poveşti, poţi chiar să te bucuri de un curs de scriere. Uite motivele pentru care eu am făcut unul:
Apropo, ştiai că scrisul e şi terapeutic? De mult ori, dacă treci printr-o experienţă negativă, despre care scrii, te simţi mai bine, eliberat. Dacă ştiam asta la 8 ani, probabil nu eram pe punctul de a fi muşcată de câini, ci aveam o carte scrisă până acum. Dar cel mai probabil nu aveam carte, căci nu poţi scrie dacă nu ai experienţe.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.
Fotografiile sunt din sursele sponsorului (Experimenteaza.ro).
La 18 ani, cu verva tinerei rebele, nu ascultam sfaturi, nici măcar de viață, darămite de cum să conduc sau cum să-mi întrețin mașina. Am luat carnetul din prima, m-am întrebat ce e în mintea polițistului, dar am ales să-i zâmbesc și să ies din mașină repede până nu se răzgândește și mă trezesc cu dosarul în brațe. Conduceam bine, văzuse asta polițistul, dar îmi lipsea experiența și eram prea încăpățânată să ascult sfaturi, probabil, dacă observase și această îndărătâicire a mea s-a gândit că o să treacă în timp.
Am un prieten care e pasionat de mașini, mereu mă bătea la cap cu ce e de îmbunătățit la mașina mea, cât de des ar trebui să-i fac revizie și ce accesorii i-ar fi necesare în anumite momente. Singura decorațiune pe care i-am pus-o a fost de Crăciun: coarne de ren, sigur că nu la recomandarea acestui prieten, ci la îndemnul spiritului sărbătorii. Acum m-am învățat minte, dar până atunci hai să stabilim cum o să numim mașina mea pe parcursul povestirii. I-am putea spune Furia Albă sau Elf, pentru că ăsta e numele ei, chiar cu ecuson la purtător, iar Furie pentru că, nu știu de ce, așa își numesc oamenii mașinile.
Prietenul de care vă spuneam e genul care are pe mașina lui până și cârlig de remorcare. Îmi amintesc că mă amuzam câteodată și îl întrebam: ”Mișule, pe cine încerci tu să agăți cu ăla? Merge mai bine agățatul cu un trandafir!” sau ”Ești pirat Mișule? Ce e cu cârligul ăla?”. Degeaba încerca el să-mi explice cât îi era de folositor: că putea tracta o rulotă și să meargă în Vama Veche și să râdă de noi, ceilalți, care ne adăposteam în corturi, ținând din toate părțile să nu-l ridice cu totul furtuna, dacă venea. În predicțiile lui Mișu mereu venea furtuna și mereu rulota era varianta ideală. Se lăuda și că, dacă l-aș fi ciocnit cu mașina, acel cârlig i-ar fi putut salva viața, fiind un fel de scut. Îmi înșira o polologhie de motive, dar nu ți le scriu acum pentru că ne vom lovi de avantajele acestui cârlig și un pic mai târziu în povestire.
Am hotărât într-o zi să merg cu iubitul meu (nu e Mișu) la Vârful lui Roman. Un peisaj superb și un drum pe care nu vrei să te încumeți iarna, dar noi am făcut-o, ce e drept, era începutul primăverii, iar pe drum se creaseră niște cratere imense, așa că sfaturile tuturor, inclusiv ale părinților și ale lui Mișu au fost să așteptăm vara, și de ce nu? Mergem atunci mai mulți. Nu ne-a oprit asta din aventură și nici măcar faptul că eu abia luasem carnetul, iar prietenul meu nici nu încercase să se înscrie la școala de șoferi. Diferența dintre bujie și jojă, de exemplu, fiindu-ne imposibil să o explicăm, chiar dacă viața ne-ar fi depins de asta. Noroc că nu a fost cazul, iar dacă va fi vreodată nevoie, există internet, greu cu semnalul la Vârful lui Roman, dar nu o fi nevoie să știm asta tocmai acolo?
Am înghesuit noi în micuțul Elf tot ce ne doream, multe lucruri fiind doar un moft, total inutile. Pe deasupra, ne hotărâserăm să stăm în cort – doar e primăvară – fără să anticipăm că la Vârful lui Roman e mai frig decât în oraș, mai ales seara. Inspirația nu ne-a spus nici că burdușind mașina cu obiecte e o idee proastă și că o cutie de porbagaj ne-ar fi rezolvat măcar problema spațiului. Oricum, traseul propus de noi era imposibil de realizat pentru Elf și pentru mine. Cât ne-am chinuit toți trei (eu, prietenul meu care se ocupa de moral și Elf care tot bufnea și trosnea neabandonând lupta) tot am fost obligați să oprim, deși nu ajunsesem nici la jumătate din cât ne propusesem să urcăm. Am fost nevoiți să ne întoarcem cu coada între picioare la cei de acasă, sfătuitorii supremi cărora trebuia să le dăm dreptate. Prietenul meu le cam dăduse dreptate dinainte de a pleca, de asta m-a determinat să facem un pariu. Dacă nu ajungeam la destinație aveam să port doar costumul de baie pe drumul de întoarcere, iar dacă ajungeam, el trebuia să se ocupe de toate aranjamentele: cort și organizat doar în slip, la vreo 7 grade. În materialul elastic cu buline care nu prea lăsa loc imaginației am început nervoasă să conduc pe drumul de întoarcere. Totul a decurs bine, deja drumul se lățise, ne apropiam de oraș, dar asta făcea ca apariția unei mașini să fie iminentă. M-am speriat atât de tare că un alt conducător auto ar observa ca sunt in costum de baie, încât am virat repede, fără semnalizare și fără ”cap” la dreapta. Am dat în bordura de pe marginea străzii, ceea ce i-a atras atenția șoferului de care mă speriasem și chiar m-a văzut în costum de baie, dar nu-mi mai păsa de asta, Elf era faultat. M-am văzut nevoită să mă îmbrac în haine și să ignor roșeața omului care oprise să ne ajute.
Degeaba ne-am chinuit cu ajutorul celuilalt șofer să schimbăm roata de rezervă, janta era strâmbă, așa că am apelat la prietenul meu cu cârligul. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost să se întâmple asta mai aproape de Vârful lui Roman, unde semnalul, poate, se prinde doar dacă te urci pe cea mai înaltă ramură a unui copac. Greu m-am încumetat să apelez la Mișu pentru că știam că urma să-mi toace nervii, dar bine am făcut, căci spărsesem și baia de ulei, așa că remorcarea era soluția. Uite așa, Elf s-a trezit urcat pe platformă, cu vântul ce-i mângâia vopseaua chit că roțile erau nemișcate. Cum? Nu v-am spus că Mișu avea și platformă? Păi da, avea și are! Cu o gaură în buget, am învățat că dacă vreau să mă încumet pe un drum dificil trebuie să fiu pregătită: fizic, psihic și cu lanțuri de zăpadă.
Acum Elf și-a revenit, are și scut auto înnoit, iar eu pun acea întâmplare pe baza tinereții și pe lipsă de experiență. Nu mai râd de cei care se pregătesc înainte de a pleca la drum, cei care fac plinul, își planifică bine bagajele și folosesc cutie de porbagaj, dacă e necesar, cei care își protejează motorul cu scut metalic și cu atât mai puțin, de cei care își montează cârlige de remorcare.
Peripețiile sunt cele care ne fac viața mai frumoasă, chiar dacă, uneori, atunci când se întâmplă, par un calvar. Ce ți-am povestit acum, poate că nu a fost pe un drum de sute de kilometri, poate că nu a fost cel mai greu traseu sau cea mai neobișnuită întâmplare, dar a fost cea care m-a purtat pe drumul maturității, cea care m-a format ca șofer, ulterior. Aș putea spune că a fost parcursul necesar ca din adolescenta nepăsătoare să devin persoana care să se asigure că are tot ce trebuie, iar ce trebuie, nu sunt coarnele de ren, alea nu au prioritate, mai pot aștepta. A fost o peripeție cool, nu doar pentru că am dârdâit în costum de baie, ci pentru că am avut curajul să mă aventurez, să învăț ceva și să-mi dau șansa de a avea alte peripeții cool în următoarele excursii.
Uite așa arată traseul într-o zi frumoasă de vară, iar de aici, mai sunt vreo 4 km de urcat.
Sursă: arhiva personală
Nu e de speriat, dar când riști să fie zăpadă sau gropi e un drum închis. Cu cât urci muntele, cu atât peisajul e mai cuprinzător.
Sursă: arhiva personală
Cum aș proceda acum înainte de a pleca într-o vacanță cu mașina, nu doar după întâmplarea povestită, dar și după îndelungat condus în diverse condiții?
M-aș asigura ca traseul ales să fie realizabil cu mașina. Circulația să nu fie oprită, condițiile meteorologice să fie potrivite. Apoi, mai ales în cazul unui drum lung, aș verifica fiecare aspect al mașinii, de la motor până la faruri. Ideală fiind vizita la un mecanic, menționându-i cât voi conduce și pe ce traseu, ca să-mi spună dacă vehiculul meu e pregătit pentru o astfel de vacanță sau are nevoie de reparații. Vizita e bună chiar și dacă face doar o completare de ulei. În ceea ce privește accesoriile auto, am menționat deja în poveste cât de importate sunt, atât pentru confort, cât și pentru utilitate. Un cârlig de remorcare e necesar și dacă vrei să îți iei bicicleta cu tine, sigur că pentru asta ai nevoie și de suport pentru biciclete. Cutia de porbagaj îți rezolvă problema spațiului, scutul auto îți protejează mașina și mă opresc pentru că ai înțeles, iar eu nu mă transform în Mișu.
Punctul final e cel care ține de organizarea vacanței în sine. Stai la hotel? Dormi în rulotă? Există spațiu amenajat pentru ea? Vrei să iei bicicleta cu tine? Care e bugetul tău? Nu aș uita să-mi fac o listă de activități haioase și obiective turistice pe care să le explorez, să mănânc o masă bună înainte de drum și să-mi fac bagajele cu cel puțin o zi înainte. Evident, mi-aș lua CD-ul cu muzica preferată pentru că nu vreau să aud plângeri de la companionii mei despre reclamele de la radio sau să ne certăm pe frecvența pe care să o ascultăm. Prefer să le plângă urechile de la Christina Aguilera, Beyoncé, Pink, Katy Perry pentru că ce să fac? Îmi plac ”siropoșeniile”.
La începutul anului, Diane Elena Gole, bloggeriță pe care eu o apreciez pentru consecvența cu care postează și e prezentă în social media, a propus o provocare pentru cititori. Arată cam așa:
Poate pentru ianuarie e târziu, dar sunt convinsă că dacă îți dorești poți să participi și tu de luna viitoare. Ideea e ca în luna respectivă, să citești o carte din genul sau de felul celei recomandate de Diana.
Eu luna aceasta nu am citit un roman al unui autor contemporan român. Dar am citit mai multe piese de teatru câștigătoare sau nominalizate la premiile UNITER. Pentru că toate sunt scrise de români talentați, iar, adunat, numărul de pagini face cât pentru un roman. Voi considera că am îndeplinit provocarea pe luna ianuarie. Până la urmă, și piesele de teatru fac parte din cărți.
Vreau să-ți scriu câteva impresii despre piesele care m-au impresionat. Dacă vrei și tu să le citești, încă sunt disponibile pe site-ul UNITER.
„În trafic”de Alina Nelega
Mi-a plăcut enorm. „În trafic” e cea mai bună piesă românească a anului 2013, câștigătoare la UNITER.
E o piesă care prezintă conflicte interioare nerezolvate și fără posibilitatea de a fi rezolvate. Toată lumea e nemulțumită, dar nu e dispusă să acționeze pentru a schimba ceva. E despre viața celor care se complac.
„Cincizeci de secunde” de Daniel Oltean
Câștigătoare a concursului UNITER. Cea mai bună piesă românească a anului 2017.
Piesa e încărcată de suspans. La final mi-aș fi dorit să nu se termine. Am simțit că e mai mult despre anchetator decât despre fiul ucigaș. În fine, toate personajele din piesă au probleme psihice, fascinante, dar dureroase.
Voi menționa și două piese care au fost doar în selecții finale, nu câștigătoare.
„Zăpada” de Adriana Gurău
Mi se pare că temele sunt: libertatea, corupția, legăturile de familie bolnăvicioase, moștenirea și condiția omului în univers.
Am descoperit multe idei interesante în diagolurile personajelor, cum ar fi:
„Tu chiar crezi ce spui? Sigur, nu mai e interzis să călătorim în afara ţării, însă ce se întâmplă acum e mult mai subtil decât ideologia comunistă. În realitate nu suntem liberi. Suntem prizonierii propriilor noastre concepţii despre lume şi viaţă, a minciunilor pe care media ni le serveşte zilnic. Scuze Cristina, tu eşti printre puţinii care spun adevărul. Alergăm înnebuniţi după fericire, uitând să privim în noi înşine. În societăţile dezvoltate, oamenii construiesc graniţe nevăzute în jurul lor fără să-şi dea seama. De exemplu, îţi cunoşti vecinii?”
„Ultima dorință” de Cristina-Cozma
În piesă sunt două personaje. Două femei aparent diferite, dar extrem de asemănătoare de fapt.
Au multe trăsături comune în ciuda diferenței de vârstă. Amândouă sunt îndrăznețe și impertinente. În final, descoperim că amândouă sunt și egoiste.
Totuși, piesa mi se pare despre condiționări. Doamna e mult prea în vârstă, dar cu multe dorințe. Tânăra ar avea timp, dar nu are bani.
Inițial nu mi s-a părut plauzibil (verosimil) dialogul lor. Mult prea sincere, numeroase defecte recunoscute de la prima întâlnire, ceea ce oamenii, în general, nu prea fac. Dar cele două nu-s oameni obișnuiți, ci s-au întâlnit pentru a-și schimba una alteia viața.
Mi-e dor de teatru. De a merge în sală și a sta unul lângă altul, bucurându-ne de munca a zeci de oameni care reușesc să transforme simple dialoguri, în spectacole fascinante. Piesele de teatru sunt făcute pentru a fi jucate, doar așa există! Mi-au plăcut enorm toate cele pe care le-am citit. Îți recomand biblioteca virtuală UNITER, reprezintă din punctul meu de vedere texte contemporane extrem de valoroase. Dar orice piesă de teatru e, din punctul meu de vedere, tristă dacă nu e și montantă, transformată într-un spectacol.
Piesa “Prea Departe” este compusă și interpretată de Andrei Neagu, iar eu o știu pe de rost. Nu doar pentru că rămâne întipărită în mintea și sufletele celor care se deschid să înțeleagă, celor empatici, celor care își doresc să primească emoții, cât și pentru că am plâns de am rupt ascultând-o ore întregi.
Cum simt eu piesa?
Piesa e dulce, ușor tristă, nu neapărat menită “să stoarcă lacrimi”, cât mai degrabă să-ți arate că nu ești singur. Cu toții avem un drum, cu toții avem oameni pe care îi simțim ”prea departe”. Sigur că asta e interpretarea mea asupra piesei.
Cum o să o simți tu?
Dacă aș întreba trei oameni diferiți toți vor avea versiunea lor destul de asemănătoare, dar în același timp diferită. Asta face viața frumoasă! Faptul că atunci când ne uităm în jur nu vedem mii de “noi înșine”. Cineva ar putea înțelege că e vorba despre acea relație în care ai simțit că ai un viitor, în care ai investit, iar celălalt nu a fost pe aceeași lungime de undă. Alții o să creadă că e despre faptul că nu poți uita pe cineva sau că, pur și simplu, te-ai despărțit sau ai fost părăsit de curând. Unii o să simtă că, de fapt, acel cineva nu e ”prea departe” tocmai pentru că e în mintea ta. Unii vor simți că e despre atunci când o relație se răcește, ”singurătate în doi”. Mii de posibilități de interpretare și toate sunt corecte!
Arta e pentru cei care acceptă să o primească în viața lor și nu există decât prin percepția acestora. Orice act artistic, că e teatru, cântec, dans sau circ conține elementele: interpret (artist), poveste (cadru) și pe tine, pe cel care privește. Fără tine nu există! Iar ea e doar atât cât tu vezi. Acest clip poate fi emoționant și fascinant, plictisitor și static sau dubios în funcție de ce parte din tine lași să se oglindească în el. Așa că, te rog, privește-l și lămurește-te ce înseamnă pentru tine. Nu porni cu așteptări. Lasă-te surprins!
Nu am crezut niciodată că voi organiza un eveniment, la fel cum nu am crezut vreodată că voi învăța să schiez. O singură persoană, aceeași în ambele cazuri a determinat ambele minuni. E vorba de cea mai bună prietenă a mea, știu deja că a primit invitația mea handmade, căci se pare că ea a apelat la varianta mult mai rapidă de transmitere a mesajelor din vremurile moderne:
Ce viitoare mireasă și-a mai întrebat domnișoara de onoare dacă glumește atunci când i-a propus un bal al burlăcițelor? Cu siguranță prietena mea, dar nu glumesc deloc, ci m-am gândit la toate detaliile ca un adevărat organizator iscusit. Căci nu trebuie să profesezi în acest domeniu ca să poți organiza o petrecere de nota 10, ci să ai câteva aspecte în minte.
Locația
Pe Sofia am cunoscut-o ca o desăvârșită schioare, cu un zâmbet larg pe față și puțin prea amuzată de situația în care mă aflam eu, căci ea m-a cunoscut în postura de om de zăpadă amețit după ce s-a rostogolit vreo doi metri cu schiurile în picioare.
– Ai nevoie de puțin ajutor? m-a întrebat și mi-a întins o mână atât de subțire că nu-și trăda forța. Totuși, când m-a ajutat să mă ridic s-a scuturat toată zăpada de pe mine, arătam din nou a om.
– Am nevoie de mai mult decât ”puțin ajutor”, i-am spus cu resemnare. Atunci a râs zgomotos și a început prietenia noastră presărată cu vânătăi pentru mine și multe motive de amuzament pentru ea.
Sursă: www.pixabay.com
De atunci am ieșit constant împreună, am făcut petreceri în pijamale și am mers în fiecare iarnă la schi. Și-a cunoscut viitorul soț prin intermediul meu, așa că am datoria morală de a-i face cea mai nebună și relaxantă, în același timp, petrecere a burlăcițelor pentru a o pregăti pentru ”chinurile căsniciei”, așa cum se crede în popor.
Pe Sofia am cunoscut-o la munte, la Poiana Brașov, așa că a părut mai mult decât evident pentru mine că tot acolo trebuie să-și petreacă și ultima petrecere din viața de burlăciță. Așa că am căutat online: ”salon evenimente Brasov”. Am găsit mai multe locații, dar după documentare și citirea recenzilor, mi-am dat seama că potrivit pentru grupul nostru de femei independente, unele și cu copiii la purtător, este Hotel Royal din Poiana Brașov care dispune de două săli multifuncționale, amenajate modern și echipate cu aparatură de ultimă generație pentru a găzdui orice fel de eveniment, chiar și corporate.
În plus, trebuie să recunosc că o petrecere doar de o seară nu ar fi fost suficientă pentru consumul nostru de energie feminină, așa că o bună parte dintre noi vom opta pentru cazare în Poiana Brasovla Hotel Royal care are camere spațioase, iar de la balcoane am admira priveliștea spectaculoasă.
Cele care nu se pot dezlipi de copii nici pentru a petrece vor fi încântate că hotelul este child friendly, având canale TV pentru aceștia, jocuri și puzzle-uri și, mai ales, spațiu de joacă atât în exterior, cât și în interior.
Un alt motiv pentru care am ales această locație este că a doua zi după petrecere ne-am putea relaxa la saună sau cu un joc de societate în sala de jocuri. Cele cu mai multă energie ar putea să joace biliard, foosball sau darts electronic.
În plus, Poiana Brașov oferă activități chiar și pentru pentru cei care nu sunt împătimiți ai schiatului, cum ar fi:
Saniuș în zone special amenajate;
Patinaj la patinoarul artificial;
Plimbari cu sania trasă de cai;
Jocuri și activități în interior la Centrul de agrement și divertisment “Poiana Brașov“.
Fericită cu locația aleasă, am notat-o pe invitația care a ajuns la toate participantele la ”Balul Burlăcițelor”, am vorbit la Hotel pentru a rezerva camerele, salonul de evenimente și pentru a pune toate detaliile la punct.
Transportul
Următorul aspect de luat în calcul când ești organizator este trasportul. Majoritatea vom opta pentru mașinile personale, iar cele care nu au carnet sigur își vor găsi locuri la prietene în mașină, mai ales că lăsăm bărbații acasă. Posibilitatea de a parca gratuit la cazare a fost un aspect important la care m-am gândit înainte de a alege locația.
Petrecerea
Nu te poți distra fără mâncare, așa că acest aspect ar fi cu adevărat important, iar cei de la Hotel Royal au experiență cu tot felul de evenimente, așa că aș opta pentru recomandările lor. Aș vrea să fie opțiuni pentru toate gusturile. În mod special, aș vrea ca la candy bar să avem și jeleuri pentru că știu cât de mult îi plac Sofiei, iar atunci când organizezi o petrecere pentru cineva trebuie să te gândești să le placă tuturor, dar neapărat persoanei vizate.
Pentru decorațiuni, aș opta pentru flori ca să aducem primăvara în interiorul salonului chiar în mijlocul lui decembrie. În plus, acestea ne-ar învălui de miresme care s-ar amesteca plăcut cu parfumurile pe care noi însene ni le-am arunca pe piele cu noșalanța femeilor puse pe distracție.
Pe scaune, fiecare și-ar găși tricoul imprimat cu: ”Team Bride”, așa că încă de pe invitațiile trimise ar scrie codul vestimentar.
Sursă: www.etsy.com
Muzica aș avea-o pe stick, iar oricare altă participantă ar putea propune câte o melodie căci am avea internet wireless gratuit, deci posibilitatea de a explora online-ul și YouTube-ul la epuizare:
Jocurile nu ar lipsi de pe lista mea, iar preferatul meu ar fi testul cu informații despre viitoarea mireasă. Cele care reușesc să răspundă corect la toate întrebările au dreptul să dea un telefon iubitului, soțului sau oricui altcuiva care nu a fost invitat, celelalte își iau angajamentul că seara respectivă e doar pentru ele și viitoarea soție, fără niciun fel de distragere, cu excepția pozelor pe care toate avem voie să le postăm pe rețelele de socializare.
Editare proprie
Cu aceste detalii în minte nici nu am observat că Sofia m-a întrebat dacă își ia și schiurile. Ce mai întrebare! Normal că da, mai ales că Hotel Royal dispune și de depozit pentru schiuri, dar până să-i tastez ei răspunsul, vreau să-mi mai verific o dată lista:
Am ales data, locația și am făcut lista participanților?
Da!
Am trimis invitațiile?
Da!
Am anunțat-o pe Sofia?
Da, urmează doar să o întreb dacă vrea stripper.
Am stabilit un buget pentru fiecare participantă și m-am pus de acord cu ele?
Da!
M-am asigurat că sunt activități pentru toate gusturile?
Da!
Am stabilit cu invitatele modalitatea de transport?
Da!
Am vorbit la locație pentru cazare, mâncare și sală?
Da!
Am stabilit modalitățile de distracție din seara petrecerii? Am pregătit stick-ul cu muzică?
Da!
Ce să mai! Nu-mi rămâne decât să mă asigur că la petrecere toată lumea se distrează, face poze, iese la o bătaie cu zăpadă pe terasă și nimeni nu bea prea mult. Sau în cazul în care intenționează să se urce la volan, chiar deloc. Cred că Sofia se va distra atât de bine că-și va face și nunta în stil regal la Hotelul Royal.
Indiferent de anotimp sau de tipul evenimentului, muntele are multe de oferit, iar după evenimentul care sunt convinsă că va fi un succes, am lăsa un mesaj pentru gazde:
Mulțumim de găzduire
Vă lăsăm ca mărturie
O mică promisiune
Ce-o avem ca misiune,
Înainte de-a pleca,
Vestea a o-mprăștia
De sunteți un grup cam mare Și doriți să aveți amploare La Hotel Royal găsiți Săli pentru neobosiți Fie că vorbim de-o nuntă Sau de-o conferință cruntă Vă doresc să vă distrați Cu prieteni dragi sau frați Îmbrăcați fix ca la bal Pe terasa din Royal
Ce să mai! Deja nu mai pot de nerăbdare să înceapă petrecerea.
Astăzi m-a prins ploaia. Văzusem că e înnorat, dar nu mi-a păsat, am ieșit încântată ca într-o zi de vară. Nu a durat mai mult de 20 de minute până când picături rapide și mari au început să pice pe hainele mele subțiri. Să mă întorc acasă nu mai era o variantă, așa că m-am uitat în jur. Niciun balcon, nicio streașină sub care să mă adăpostesc, dar nu foarte departe, am văzut un ecran luminos pe care scria: ”Autoservire”, imediat mi-am spus: ”Ce bine! Nu aș fi reușit niciodată să o văd fără acest panou inspirat!”. Oricum îmi era și foame, așa că am alergat într-acolo și am descoperit un loc nou din București, iar stomacul meu a fost mulțumit.
Întâmplarea mi-a amintit de timpul petrecut în SUA, dar, mai ales, de zona mea favorită din New York City, adică Times Square, zonă atât de vizitată tocmai pentru panourile publicitare. Știu că era toamnă și noapte când m-am lăsat purtată prin poveștile ecranelor luminoase ale ”orașului care nu doarme niciodată”. Reclamele spun ceva, întotdeauna au făcut-o, mereu au avut un scop, indiferent că au fost online, pe pliante, sub formă de anunțuri sau pe ecrane luminoase.
În Times Square am simțit cum ar putea să arate viitorul, iar în plimbarea de astăzi, pe străzile Bucureștiului, mi-am dat seama cât de util poate să fie să-ți apară luminos exact serviciul de care ai nevoie, ca de exemplu: un ceas electronic cu LED-uri exact când ai telefonul într-un buzunar greu de accesat din geantă (și te mai și grăbești), o cruce de farmacie pe care o căutai oricum căci aveai o durere de cap imposibilă sau, ca în cazul meu, un afișaj electronic care anunță un restaurant când te prinde o ploaie torențială.
Mâncând supă de găluște și cu afișajul în minte derulându-se: ”autoservire, pizza, grătar”, nu am putut să nu mă gândesc că o afacere de succes e una promovată inteligent. În funcție de ce vrei să spui, alegi în ce fel de publicitate investești, iar impactul reclamei ține de două componente esențiale: vizibilitate și calitate.
Vizibilitate
Simțul vizual joaca un rol major in viața oamenilor, de aceea un ”mesaj văzut” e mai ușor de reținut. Promovarea outdoor capătă amploare și cred eu că reprezintă viitorul afacerilor de succes.
Atunci când vrei să comunici un mesaj mai multor oameni, o idee foarte bună sunt afișajele LED căci spre deosebire de panourile clasice, se văd din depărtare chiar și noaptea. Acesta nu trebuie să se afle neapărat în fața localului, așa cum a fost la autoservirea care m-a salvat de ploaie sau la farmaciile cu care suntem obișnuiți, chiar și cele veterinare, ci poate să se afle pe autostradă, în parcuri, benzinării, centre comerciale și oricare alt loc pe care îl ai în minte, în funcție de grupul țintă și mesajul pe care vrei să-l transmiți.
Ce îmi place foarte mult e că poți să fii creativ, să transmiți mesaje atractive, să alegi dimensiunea și forma panoului și chiar să discuți soluții de afișaj personalizate. Pentru un produs nu e suficient să-i scoți în evidență calitatea lui de bază, ci să-i subliniezi personalitatea, iar pentru asta trebuie să fii creativ și să ai uneltele necesare. Poate te interesează o reclamă verticală, un ceas rotund sau o cruce pentru farmacie, opțiuni sunt pentru ca reclama ta să arate așa cum îți dorești, dar e indicat să colaborezi cu firme de încredere căci la fel ca în orice domeniu, întotdeauna vor exista ”chinezării”. Eu pot să-ți recomand Smarsoft care au produse premium în acord cu ultimele inovații tehnologice din industria LED. Cei care pun ”inovația tehnologică” ca element central al afacerii lor, nu au cum să nu înțeleagă nevoile afacerii tale.
Sursă: Smarsoft
Calitate
O organizație, companie, firmă care se respectă nu ar trebui să se mulțumească cu puțin nici în ceea ce privește promovarea, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că reclamele luminoasear trebui să fie de calitate, dacă nu, LED-urile își pierd din intensitatea luminii și se vor arde foarte repede. Învestiția inițială într-un produs premium înseamnă, în timp, economie.
Care sunt avantajele unui produs premium?
Claritate și culori vii;
Extrem de fiabil și durabil (peste 12 ani);
Opțiuni textuale și grafice personalizate;
Un software personalizat, ușor de folosit;
Protecție la umezeală, la radiații UV și la diferențe de temperatură.
Smarsoft oferă toate acestea și încă multe altele despre care poți citi pe site-ul lor. Aș apela cu încredere la ei mai ales că au dezvoltat soluții de afișare după o arhitectură proprie. Întotdeauna au pus accent pe inovație și pe oferirea ultimelor tehnologii descoperite, iar cea mai importantă componentă a unui afișaj luminos este LED-ul. Ei folosesc doar OSRAM și BROADCOM, cele mai puternice LED-uri de pe piață cu tehnologia HIGH POWER care le conferă vizibilitate crescută de la distanță și, în același timp, le protejează termic.
Dacă viața mea ar fi un drum șerpuit și amenajat cu panouri, dimineața m-aș trezi în fața unui panou luminos cu o ceașcă de cafea care mă îndeamnă: ”încarcă-ți bateriile!”. După-amiază aș conduce printre panouri electronice cu informații despre trafic când eu le-aș căuta mai ales pe cele care semnalează parcările, iar seara textul: ”sunt moale și pregătită” mi-ar atrage atenția din reclama cu o pernă albă și imaculată căci publicitatea face parte din viața noastră și o va tot face, evoluând odată cu noi. Cum? Imaginația e limita, dar eu îmi amintesc că în Grecia, pe autostradă, erau deja panouri care anunțau accidente rutiere sau mesaje de interes pentru conducătorii auto, iar textul se schimba în funcție de necesitate. Când am trecut eu pe acolo atrăgeau atenția că s-a pierdut o fetiță, anunțând și zona, iar asta mi s-a părut deja că aparține futurismului.
Cred că LED-urile se vor perfecționa continuu, la fel și software-urile folosite, în funcție de nevoile pieței, iar ce îmi imaginez că o să capete amploare vor fi hologramele 3D create cu lumină LED. Oricum ar fi, nu doar afacerile se pot bucura de afișajele LED, însă, cu siguranță, acestea reprezintă viitorul firmelor căci, de multe ori, scopul reclamei nu e produsul sau afacerea, ci locul câștigat în mintea consumatorului.
Paștele e un prilej minunat de a petrece timpul cu cei dragi. Îți sugerez opt activități pe care să le faci cu copiii, dar care te vor bucura și pe tine, ca adult.
Gătiți împreună preparate specifice Paștelui
Încă de Sâmbătă puteți să vă implicați cu toții în pregătirea preparatelor. Puteți alege rețete de pe internet sau să gătiți rețetele bine știute. Înroșitul ouălor e extrem de simplu și impresionează copiii.
Puteți încerca să faceți împreună și un desert foarte simplu, poate ceva cu biscuiți, frișcă și căpșune. Puteți pune un blat de biscuiți, unul de căpșune și apoi unul de frișcă.
În ziua de Paște puteți să-i lăsați pe cei mici să aranjeze șervețelele sau platourile. Mie îmi plăcea foarte mult să decorez salata de beouf.
Organizați o cursa cu ouă și linguri
Un joc bine cunoscut și tare distractiv este cel în care fiecare primește câte un ou și o lingură pentru a ajunge dintr-un punct considerat start, la altul considerat finish.
Cursa poate fi complicată. Patricipanții pot fi provocați să treacă și peste obstacole, cum ar fi o sfoară legată de doi copaci. O altă variantă si fi să țină lingura în gură. Pot primi pedepse cei care scapă ouăle.
Pentru a se evita o dezordine prea mare poți folosi ouă fierte, de lemn sau mingiuțe.
Ghicește numărul de ouă din ciocolată
Un alt joc foarte distractiv este cel al ghicitului. Pune într-un bol multe ouă de ciocolată, iar fiecare membru al familiei trebuie să estimeze câte ouă sunt în bol. Numărați-le împreună. Cel care a spus numărul cel mai apropiat este câștigătorul. La final, le puteți mânca împreună.
Lucrul manual nu se va demoda niciodată
Acum îi spunem în multe feluri: art&craft, DYI, handmade, dar este tot lucrul manual bine cunoscut și din copilăria noastră. Doar că acum găsim o mulțime de idei și tutoriale. În funcție de vârsta copilului poți opta pentru coșulețe, ghirlande cu ouă sau pur și simplu desene de pictat și colorat.
Decorați-vă casa și împrejurimile
Puteți decora casa cu ouă de polistiren vopsite, cu panglici sau hârtie creponată. Pentru și mai multă distracție puteți umple un copac din curte sau din fața blocului cu ouă de plastic. Puteți picta pietre cât mai apropiate ca formă de ouă și să le lăsați la vedere pentru a fi descoperite de vecini.
Căutare de comori
Ascunde prin casă sau prin grădină dulciurile în formă de ouă sau iepurași, șosete, mici simboluri pe care copiii trebuie să le găsească. Fiecare păstrează ce găsește.
O altă variantă ar fi să creezi indicii. De exemplu, începeți într-o încăpere în care puneți săgeți desenate care să-i conducă pe participanți la televizor, în spatele televizorului puteți pune un bilețel cu o ghicitoare. Acea ghicitoare îi va conduce într-un alt loc, și tot așa până când, în final, vor descoperi comoara.
Citiți povești de Paște
Nu există perioadă mai bună pentru ca cei mici să facă cunoștință cu tot felul de iepurași interesanți din povești și mai interesante.
Povestiți-le celor mici semnificația Paștelui
Paștele nu este doar despre distracție, mâncare și iepurașul care aduce daruri. Povestiți copiilor despre Învierea lui Isus Hristos. Puteți integra informații „serioase” într-un joc de tip Trivia. Pregătiți mai multe întrebari. Le puneți pe rând, iar cine ridică cel mai repede mâna trebuie să spună despre ce crede că e vorba. Pot fi întrebări de genul: „Ce fel de mâncăruri se prepară de Paște?”, „Care e semnificația reală a Paștelui?”, „De ce se înroșesc ouăle?”.
Cel mai important, nu uitați să fiți unul pentru celălalt nu doar de Paște. Sărbători frumoase!
Cu mai multe fete minunate am colaborat ca să aducem gândurile noastre de Paște în spațiul virtual. Află ce s-au gândit și celelalte fete să posteze de Paște accesând linkurile lor.
— Nimic! Sunt la revizie tehnică. Mă pregătesc de călătoria vieții mele, prin munți, o să iau curbe, o să bârfesc cu rulota, o să…
— Of, of, of…
M-am oprit. El părea cu adevărat supărat.
— Dar tu?
— Eh, neavând scut de motor, o groapă nemiloasă mi-a stricat direcția.
— Oh, îmi pare rău, am bâiguit. Caseta de direcție?
A aprobat din faruri, așa că am continuat:
— Eu cred că am scut metalic. De fapt, sigur am, am auzit-o pe Cătălina spunând că investește într-un scut auto de calitate pentru mine. A luat unul metalic pentru că e mai rezistent decât cel din plastic, iar așa zicea că poate proteja toate componentele interioare de praf, gropi și borduri înalte. În plus, mărește durata de viață a motorului, iar eu sigur am viață lungă. Apropo, eu sunt Jetta!
— Of, of, of. Ia s-o pui pe Cătălina să vorbească și cu omul meu. Eu sunt Opel Corsa și cred că tare mult voi mai sta prin service.
— Eu nu stau mult deloc. Ne pregătim de vacanță. Facem cel puțin una pe an. Sunt echipată cucârlig de remorcareVolkswagen, căci îi place să călătorească cu rulota. Așa are propria cazare oriunde ar merge și se bucură de confort așa cum vrea, făcând economie. Uneori, când nu stăm mult timp, ia cortul și folosește cârligul pentru suportul de biciclete. Să vezi ce se mai laudă ele că nu poluează și că sunt suple, dar le-am zis într-o zi: ”nici nu prindeți 100 de kilometri! Nici autostrada n-ați văzut-o” ca să le mai liniștesc, dar sunt faine oricum, o fac fericită pe Cătălina.
— Ce fascinant, Jetta! Pe mine nu mă scoate decât de acasă până la serviciu, și chiar și așa a reușit să mă bage în service. Eh, dar lasă astea, zi-mi ceva din drumurile pe care ai reușit tu să le faci. Spune-mi ceva care să mă bucure!
— A, să îmi amintesc… Cătălina a vrut să le facă o surpriză bunicilor ei și să meargă cu toții în excursie. Eu eram spălată, luceam și eram parfumată de parcă urma să-mi întâlnesc prințul pe cai mari, că ăla pe cal nu ține pasul cu mine, sunt prea rapidă. Bunica ei a venit cu o grămadă de bagaje, mă uitam le ele uimită. Hainele ca hainele, a reușit Cătălina să le pună pe toate într-o cutie de portbagaj montată rapid pe bare transversale. La început mi s-a părut tare ciudățică, dar m-am obișnuit imediat. In plus, arată foarte bine! Dar bunica a venit cu un butoi cu brânză. Aș fi râs, dar mi-am dat seama că eu trebuie să-l car. Să nu-ți spun ce miros avea! Cătălina ce să zică? Mi-a șoptit să stau liniștită că s-a pregătit cu tăviță pentru portbagaj tocmai pentru a mă proteja de pete în astfel de momente, pe lângă faptul că mă ajută să am spațiul din portbagaj organizat. Apropo de curățenia mașinii, pe mine mă șterge mereu de praf și am două feluri de covorașe auto, pe care le schimbă în funcție de starea vremii, căci au utilizări diferite. Acum, că vremea e frumoasă, am covorașul de mochetă mult mai frumos, dar iarna le pune pe cele de cauciuc pentru a mă feri de umezeală și urmele lăsate de zăpadă. Întorcându-mă la poveste, să știi că au părut că se bucură tare mult de brânza aia, au mâncat cu toții de parcă s-a terminat mâncarea de pe Pământ! Iar mie mi-a plăcut peisajul și cum se simte drumul sub roți. M-am bucurat de curbele de pe Transfăgărășan. I-am auzit vorbind în mașină câte tone de ciment s-au folosit pentru construcția lui. Tu câte crezi?
Motivul pentru care îmi place să mă plimb este că văd și aflu atâtea. Uneori de la localnicii cu care Cătălina vorbește, alteori prin propriul meu parbriz. De exemplu, când am fost în Bulgaria am văzut Pasul Shipka, unde am urcat până la 1300 de metri pe munții Stara Planina, dar am aflat și despre cele patru lupte care au avut loc aici pentru eliberarea Bulgariei de sub Imperiul Otoman. Apoi, cu parbrizul meu am văzut trandafirii de pe Valea Rozelor. Splendid! Iubesc când vizualul se combină cu informația, de exemplu, acești trandafiri au revoluționat industria cosmetică și pe cea a dulcețurilor fine.
Pasul Shipka (sursă: Pixabay)
— Ce frumos, Jetta!
— Uite-o pe Cătălina!
— Iar acela e omul meu!
— Liniște! Să-i auzim!
— Toate accesoriile auto le iau de la AutoGedal. Au o gamă variată de produse, sigur vei găsi unscut Opel potrivit. Poți să plătești și cu cardul, iar dacă ai întrebări, li le poți pune, sunt acolo pentru a te ajuta. La iarnă, te așteptăm cu noi în excursii. Noi vrem să ne bucurăm de Bucovina, de peisajele desprinse parcă dintr-un alt timp. Bineînțeles că vom vizita și mânăstiri și vom face poze. Sigur găsim un camping în zonă pentru rulotă.
— Deci ne vom mai vedea, Corsa!
— Ce mă bucur! Zău că AutoGedal mă va salva de plictiseală! De abia aștept să înceapă aventura și pentru mine. Să demonstez că sunt curajoasă!
Acesta a fost un exercițiu de imaginație pentru Spring SuperBlog 2020. Ce ar spune mașina mea Jetta despre aventurile noastre ai aflat, dar tu ești pregătit să-i dai motive mașinii tale de a fi curajoasă? Dacă nu, eu îți recomand să te pregătești cu AutoGedal și să te lași învăluit de peisajele și traseele pe care le are țara noastră, și nu numai, întreaga lume! O mașină pregătită înseamnă o vacanță reușită!
Sursa fotografiei folosite în cadrul întrebării este Pixabay. Sursa celor folosite în slider și în articol (cea nemenționată) este AutoGedal.
În această perioadă nu am apucat să mai scriu pe blog. De când s-a terminat competiția SuperBlog, nu am publicat decât un articol scris de Emil Călineascu.
Nu știu unde dispare câteodată toată determinarea de a așterne cuvinte, dar uite că se întâmplă și mă trezesc că nici măcar nu am intenția de a mă apuca să scriu, darămite să termin un text. Acum mi-am amintit de George R. R. Martin care e printre scriitorii mei preferați, dar și printre cei mai lenți. Aștept a 6-a carte din „Cântec de Gheață și Foc”, seria care stă la baza serialului „Games of Thrones”, de vreo 9 ani. Singura diferență dintre mine și el e că că romanele lui au 1000 de pagini, iar articolele mele 1000 de cuvinte. Și ar mai fi și că el are intriga și trecutul personajelor din primele cărți de care trebuie să țină cont. Apoi ar mai fi că el are succes și e bărbat și are de vreo trei ori greutatea mea și… Ce să mai! Sunt o grămadă de diferențe, dar, pur și simplu, când nu reușesc să scriu, mă gândesc la el.
Partea bună e că pe lângă scris mai am și alte pasiuni. Această periodă, declarată stare de urgență, mi-a oferit prilejul să mă ocup de un proiect drăguț la radio Itsy Bitsy.
Am creat filmulețe de art&craft care să-i țină ocupați pe copii în izolare
Am lucrat și împreună cu Andrei Neagu la noul lui clip muzical
Acesta a fost realizat cu peste 20 de persoane în perioada de izolare. Cum a fost posibil? Afli aici!
O altă pasiune cu care m-am jucat în perioada de izolare a fost actoria
Una dintre primele mele iubiri este actoria. Deși mi-am pierdut la un moment dat dragul pentru ea, în această perioadă am încercat să mă reconectez cu plăcerea de a mă juca. Mi-am dat frâu liber imaginației, ceea ce încerc să fac tot mai des în ultima perioadă. Să fiu mândră de cine sunt, căci dacă nu ne apreciem noi înșine, atunci cine?
